Nu din slăbiciune, ci din iubire și smerenie (Fil 2,6-8)

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Să nu ai nevoie de nimeni, să crezi că te poți descurca singur este una dintre ispitele vieții. Mai ales în tinerețe, când inima este încă un teritoriu pur și liber. Când virtuțile și viciile încă se luptă pentru a stăpâni viața și viitorul, ispita de a refuza ajutorul dă târcoale ca un leu care rage, căutând să ne înghită (1Pt 5,8). „Mă descurc și singur!” pare ingredientul indispensabil pentru libertate, pentru glorie. Neîncrederea în celălalt și necredința în Celălalt ne ademenesc să cântăm refrenul omului descurcăreț: „Nu am nevoie de tine/Tine”.

Cu timpul însă chiar și cei mai puternici oameni conștientizează nevoia de celălalt, acel celălalt care te sprijină, care te ține de mână și te călăuzește tocmai ca să fii cu adevărat liber (In 8,32). Cu timpul, doar cu timpul, învățăm că a ne lăsa ajutați – de părinți, de bunici, de frați, de prieteni, de un duhovnic etc. – nu înseamnă slăbiciune și neputință, ci smerenie. Doar omul smerit se lasă ajutat. Iar rodul smereniei este simțul realității: toți avem nevoie să fim ținuți de mână, măcar din când în când.

Smerenia, această virtute născută la Betleem, odată cu Cristos (Fil 2,6-8) – pe cât de necunoscută era religiilor precreștine, pe atât este astăzi ignorată și refuzată de omul recent, postmodern, prea modern, prea monden – este cea care ne ajută să înaintăm împreună. Fără această virtute a comuniunii între oameni nu vom putea construi o lume mai bună pentru toți. Fără smerenie vrem o lume bună doar pentru noi, sau mai întâi pentru noi. Fără smerenie pierdem simțul realității, ne creăm o imagine ireală și prea bună despre noi (Ps 131).

Atunci când nu zădărnicim harul lui Cristos revărsat asupra noastră prin sacramente, trecerea tămăduitoare a timpului ne maturizează și îmbrățișăm cu drag smerenia. Ea devine filtrul vieții noastre. Protejați de ea, mândria nu trece pragul casei noastre, iar faptele și cuvintele noastre nu au izul mucegăit al orgoliului. „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (Iac 4,6), pe cei smeriți îi ține de mână. Ba chiar mai mult: îi înalță așa cum numai un Dumnezeu iubitor de oameni poate să o facă (Lc 1,52).

Susțin proiectele Paxlaur: un ajutor pentru cei mai săraci dintre cei săraci

PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

6. Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

Ne „descurcăm” sau „mergem împreună”?

impreuna unitateAvând de înfrumusețat o lume imensă într-o fărâmă de viață, trebuie să ne punem în comun capacitățile, acceptându-ne cu responsablitate „insuficiența” și recunoscând nevoia de comuniune, de ajutor, de prietenie. În noi și în jurul nostru lipsește deseori curajul de a recunoaște că suntem mici, că avem nevoie de celălalt pentru a lăsa această lume mai bună și pentru a gusta Fericirea.

Indiferent de vârstă, toți ne-am confruntat cu „omul descurcăreț”, cu individul care și-a construit viața pe unul dintre cele mai abjecte verbe din lexicul românesc: a se descurca. „A-i spune cuiva: descurcă-te înseamnă a lansa o invitaţie la mită, minciună, linguşire, făţărnicie, furt. Descurcă-te înseamnă, de fapt, fă ce ştii, orice-ar fi, numai să iasă treaba ori să existe aparenţa că a ieşit. Descurcă-te este expresia verbală, activă şi nocivă a supremei şmecherii…” (N. Steinhardt, Primejdia mărturisirii). Și nu doar că am întâlnit astfel de oameni, ci luptăm în noi înșine cu ispita de a fi descurcăreți. Și nu mereu câștigăm! Succesul aparent al celor „descurcăreți” ne ademenește spre o viață plină de ipocrizie și compromisuri.

Fericirea nu are niciodată chipul „omului descurcăreț”, ci se întâlnește în persoana celui care face din respectul și cunoașterea celuilalt valori existențiale. De fapt, „omului descurcăreț” i se opune întotdeauna „omul comuniune”, omul pentru care dialogul și adevărul rămân valori ce nu pot fi negociate. El este omul care alege să meargă împreună, alege echipa, comunitatea. El nu confundă spiritul de comuniune cu spiritul de turmă și nici nu face din viață un concurs, o competiție în care toți ceilalți sunt concurenți, adversari. El nu spune niciodată că nu are nevoie de celălalt.

Ori de câte ori avem pretenția ca celălalt să fie „om al comuniunii”, să nu uităm că și alții au așteptări de la noi: suntem persoane în care cineva și-a pus încrederea, și-a revărsat iubirea, și-a deschis inima, convins fiind că suntem creați pentru a merge împreună. Să nu-i dezamăgim trăind ca „omul descurcăreț” disprețuindu-le speranța și inima.

Singur și stăpân pe lume, unicat în lume sau „cel mai cel” din lume sunt mentalități care se plătesc cu singurătatea și izolarea. Cine spune că nu are nevoie de celălalt, cine vede în celălalt doar un concurent, cine vrea cu orice preț să fie mai sus decât celălalt, sfârșește prin a fi mai puțin om!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00


paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: