Arhivă etichetă pentru ‘orgoliu’

Nu te socoti mai bun decât alții

Pacea sufletului nu-l părăsește niciodată pe cel smerit, 
în timp ce în inima celui cu ifose 
clocotesc într-una nemulțumirea și pizma”.

Capitolul VII : SĂ NU NE LĂSĂM AMĂGIȚI DE NĂDEJDI ZADARNICE ȘI SĂ FUGIM DE ÎNFUMURARE

1. în zadar nădăjduiește cel care se bizuie pe oameni sau pe făpturi. Nu-i nici o rușine să te pui în slujba altora, din dragoste pentru Isus Cristos iar în ochii lumii să treci drept neajutorat. Nu te bizui pe tine însuți, ci pune-ți întreaga nădejde în Dumnezeu. Fă doar tot ceea ce depinde de tine, și mâna lui Dumnezeu nu va părăsi bunăvoința ta. Nu te încrede în știința ta de carte sau în iscusința judecății nimănui, ci doar în harul lui Dumnezeu, ajutorul de nădejde al celor smeriți, care, însă, pe cei înfumurați îi umilește.

2. Nu te mândri cu bogăția, dacă întâmplător te bucuri de ea, nici cu prietenii, chiar dacă ar fi preaputernici; ci mândrește-te cu Dumnezeu singur, cel care dăruiește tot darul și care, mai presus de orice, dorește să ni se dea pe sine însuși în dar. Nu te fuduli că ai fi chipeș și frumos, căci orice trup e iute destrămat și se strică la cea mai mică atingere a bolii și suferinței. Să nu ai părere bună despre priceperea și înzestrările tale, oricare ar fi ele, de teamă ca Dumnezeu să nu aibă, dimpotrivă, altă părere, El căruia îi datorezi tot ceea ce ai primit în dar de la fire.

3. Nu te socoti mai bun decât alții, ca nu care cumva, în ochii lui Dumnezeu, care cunoaște tot ceea ce ascunde inima omului, să fii socotit mai rău. Nu te făli cu faptele tale bune, deoarece judecățile lui Dumnezeu se deosebesc de ale oamenilor, și nu o dată se întâmplă ca ceea ce place oamenilor să nu fie deloc pe placul lui Dumnezeu. Chiar dacă ai avea părți bune, fii încredințat că alții sunt totuși mai buni decât tine, ca făcând astfel să poți păstra în suflet smerenia. Nu-i nimic dacă te socoți pe tine mai prejos decât oricine: vătămător ar fi să te socoți mai presus chiar decât unul singur dintre semenii tăi. Pacea sufletului nu-l părăsește niciodată pe cel smerit, în timp ce în inima celui cu ifose clocotesc într-una nemulțumirea și pizma.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Nu cunoaștem timpul împlinirii pământului și a omenirii și nici nu cunoaștem modul în care va fi transformat universul. Desigur, chipul lumii acesteia, deformat de păcat, trece, însă ni s-a dezvăluit că Dumnezeu pregătește un lăcaș nou și un pământ nou în care sălășluiește dreptatea și a cărui fericire va împlini și va depăși toate dorințele de pace care se urcă la inima omului. Atunci, moartea fiind învinsă, fiii lui Dumnezeu vor fi înviați în Cristos și ceea ce a fost semănat în slăbiciune și în stricăciune se va îmbrăca în nestricăciune. Iubirea și faptele ei vor dăinui și întreaga creație făcută de Dumnezeu pentru om va fi eliberată de robia deșertăciunii” (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 39).

Să ne rugăm: Isuse Cristoase, vindecă-ne de mândrie; eliberează-ne mintea de ambiții; fă inima noastră smerită, supusă și ascultătoare față de voința ta sfântă. Amin!

Să reținem: Fă doar tot ceea ce depinde de tine, și mâna lui Dumnezeu nu va părăsi bunăvoința ta.

Să practicăm: Dacă vrei să fii răsplătit pentru ceea ce faci – deși bine ar fi să nu aștepți nicio răsplată!, atunci să aștepți și să speri o singură răsplată: viața veșnică oferită de Dumnezeu. 


Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr!

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea

VA URMA! Capitolul VIII: SĂ NE FERIM DE APROPIEREA
NESĂBUITĂ FAŢĂ DE CEILALŢI
… (vineri, 30 octombrie 2020).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

Nu din slăbiciune, ci din iubire și smerenie (Fil 2,6-8)

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Să nu ai nevoie de nimeni, să crezi că te poți descurca singur este una dintre ispitele vieții. Mai ales în tinerețe, când inima este încă un teritoriu pur și liber. Când virtuțile și viciile încă se luptă pentru a stăpâni viața și viitorul, ispita de a refuza ajutorul dă târcoale ca un leu care rage, căutând să ne înghită (1Pt 5,8). „Mă descurc și singur!” pare ingredientul indispensabil pentru libertate, pentru glorie. Neîncrederea în celălalt și necredința în Celălalt ne ademenesc să cântăm refrenul omului descurcăreț: „Nu am nevoie de tine/Tine”.

Cu timpul însă chiar și cei mai puternici oameni conștientizează nevoia de celălalt, acel celălalt care te sprijină, care te ține de mână și te călăuzește tocmai ca să fii cu adevărat liber (In 8,32). Cu timpul, doar cu timpul, învățăm că a ne lăsa ajutați – de părinți, de bunici, de frați, de prieteni, de un duhovnic etc. – nu înseamnă slăbiciune și neputință, ci smerenie. Doar omul smerit se lasă ajutat. Iar rodul smereniei este simțul realității: toți avem nevoie să fim ținuți de mână, măcar din când în când.

Smerenia, această virtute născută la Betleem, odată cu Cristos (Fil 2,6-8) – pe cât de necunoscută era religiilor precreștine, pe atât este astăzi ignorată și refuzată de omul recent, postmodern, prea modern, prea monden – este cea care ne ajută să înaintăm împreună. Fără această virtute a comuniunii între oameni nu vom putea construi o lume mai bună pentru toți. Fără smerenie vrem o lume bună doar pentru noi, sau mai întâi pentru noi. Fără smerenie pierdem simțul realității, ne creăm o imagine ireală și prea bună despre noi (Ps 131).

Atunci când nu zădărnicim harul lui Cristos revărsat asupra noastră prin sacramente, trecerea tămăduitoare a timpului ne maturizează și îmbrățișăm cu drag smerenia. Ea devine filtrul vieții noastre. Protejați de ea, mândria nu trece pragul casei noastre, iar faptele și cuvintele noastre nu au izul mucegăit al orgoliului. „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (Iac 4,6), pe cei smeriți îi ține de mână. Ba chiar mai mult: îi înalță așa cum numai un Dumnezeu iubitor de oameni poate să o facă (Lc 1,52).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

6. Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

Despre răutatea umană și despre cât de ușor putem strica totul

“Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său. Dacă unul își reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreț și cu trufie către păcătosul care se căznește să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuși. Ceea ce obținem poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încât ne umple sufletul de venin. 

Banii care vin spre noi ne pot face aroganți și zgârciți, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoșător al patimilor sufletești.

Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.

Blândețea inimii se usucă pe vrejii de dispreț, de ură și de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reușita sa cu modestia și grația unei flori. Tot ce reușim pentru noi și ne aduce energie, este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferință și-n păcat.

Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.

Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce postești, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase și alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar și în somn, pentru ca în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreț sfidător față de cel ce nu postește. Atunci postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului și a izbânzii trufașe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reușit în viață, nu te agăța de nereușitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului și patima înfumurării. Reușita este energia iubirii și a capacității tale de acceptare a vieții, dar ea nu rămâne nemișcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.

Îngâmfarea și trufia reușitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieții tale evenimente specifice lor.

Slăbește, bucură-te și taci! Lasă-te de fumat, bucură-te și taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curățenie și lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuși l-a pus. Căci între vecin și gunoiul din curte există o relație ascunsă, niște emoții pe care nu le cunoști, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată și cauze ce vor rămâne, poate pentru totdeauna, ascunse minții și inimii tale.

Între omul gras și grăsimea sa există o relație ascunsă. O înțelegere. Un secret. Un sentiment neînțeles. O emoție neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Și în viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.

Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu sunt la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu… ” (Nicolae Steinhardt – Despre răutatea umană)

%d blogeri au apreciat: