Despre răutatea umană și despre cât de ușor putem strica totul

“Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său. Dacă unul își reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreț și cu trufie către păcătosul care se căznește să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuși. Ceea ce obținem poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încât ne umple sufletul de venin. 

Banii care vin spre noi ne pot face aroganți și zgârciți, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoșător al patimilor sufletești.

Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.

Blândețea inimii se usucă pe vrejii de dispreț, de ură și de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reușita sa cu modestia și grația unei flori. Tot ce reușim pentru noi și ne aduce energie, este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferință și-n păcat.

Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.

Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce postești, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase și alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar și în somn, pentru ca în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreț sfidător față de cel ce nu postește. Atunci postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului și a izbânzii trufașe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reușit în viață, nu te agăța de nereușitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului și patima înfumurării. Reușita este energia iubirii și a capacității tale de acceptare a vieții, dar ea nu rămâne nemișcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.

Îngâmfarea și trufia reușitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieții tale evenimente specifice lor.

Slăbește, bucură-te și taci! Lasă-te de fumat, bucură-te și taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curățenie și lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuși l-a pus. Căci între vecin și gunoiul din curte există o relație ascunsă, niște emoții pe care nu le cunoști, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată și cauze ce vor rămâne, poate pentru totdeauna, ascunse minții și inimii tale.

Între omul gras și grăsimea sa există o relație ascunsă. O înțelegere. Un secret. Un sentiment neînțeles. O emoție neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Și în viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.

Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu sunt la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu… ” (Nicolae Steinhardt – Despre răutatea umană)

Prietenia este ceea ce ți-a rămas după ce ai pierdut totul

prietenie_fericire_orgoliu_copilarie„Mi-e atât de prețioasă prietenia ta”, ne-a spus într-o zi. Și de atunci, chiar dacă au trecut ani și ani și între noi s-au pus kilometri, ba uneori chiar moartea, încă ne vibrează inima plină de ecoul acestor cuvinte.

Cine-ar putea descrie toată fericirea care te încearcă atunci când cineva îți spune: „Mi-e atât de prețioasă prietenia ta”? Cine ar putea limita doar la cuvinte vibrațiile inimii atunci când rostești: „Mă bucur mult că suntem prieteni”?

Cât de tristă ar fi viața fără această mângâiere, fără această comoară: prietenia!

Câtă fericire este în inima omului atunci când întrebat fiind cine este prietenul său răspunde senin cu un nume. Da, un nume. Orice întrebare despre prietenie trebuie să ne poarte cu gândul la un nume, la o persoană, la acea persoană care poartă soarele în casa noastră chiar și în cea mai întunecată clipă. Acea persoană care nu pleacă niciodată din inima ta.

Prietenia. Prietenul. Prietena.

Prietenia este modul cel mai frumos de a-ți petrece viața.
Prietenia este calea spre cunoașterea omului și a locurilor.
Prietenia este măsura a ceea ce e cu adevărat important.
Prietenia este forță în orice încercare.

Prietenia este alinarea suferinței, mângâierea necazurilor și leacul singurătății. Când îl auzim pe Dumnezeu spunând că nu e bine ca omul să fie singur și se hotărăște să-i dăruiască un ajutor potrivit cu nevoile lui (cf. Gen 2,18), poate că nu trebuie să ne gândim doar la căsătorie, ci și la prietenie. Prietenul este și el un ajutor pe măsura nevoilor noastre.

Prietenia adevărată caută mereu binele, frumosul, adevărul. Dacă împreună cu prietenul tău cauți altceva, atunci te aflii într-un anturaj, nu într-o prietenie!

Prietenia înseamnă să nu-ți dorești să ții o persoană numai pentru tine. Să nu fii stăpân, ci însoțitor discret, dar mereu prezent.
Prietenia este o prezență continuă, dar tainică, discretă. Este o prezență pe care o simte inima chiar și atunci când nu e percepută de nici un alt simț. Inima – doar ea! – este organul de simț al prieteniei adevărate. (Vai acelor prietenii care vor să fie percepute cu toate simțurile și în toate clipele, continuu: e semnul că cineva va fi devorat, anihilat, înrobit!)

În prietenia adevărată se întâlnesc armonios libertatea și umilința, generozitatea și iubirea, critica pertinentă și lauda moderată.
Prietenul adevărat știe măsura și timpul pentru laude, dar are pregătită și tolba cu săgețile criticii pertinente.
Gingășia în critică și cumpătarea în laude sunt semnul prieteniei adevărate.
Prietenul adevărat te corectează în cele rele și te urmează în cele bune.

Prietenia are un singur scop: binele și fericirea prietenului. Când ai un prieten adevărat, când ții cu adevărat la cel de lângă tine, atunci faci tot binele pentru fericirea lui. Fericirea lui este izvorul fericirii tale, împlinirea inimii tale.

Prietenia are caracteristicile iubirii. Prietenia este îndelung răbdătoare, este binevoitoare, nu este invidioasă, prietenia nu se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură (cf. 1Cor 13,4-7).

Prietenul adevărat nu e un bun contabil. El nu socotește timpul sau banii sau orice altceva atunci când e vorba de tine. El dăruiește totul, chiar și propria persoană: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).

Prietenia nu înseamnă doar să ai pe cineva cu care să vorbești, să călătorești, să faci cumpărături etc., ci însemnă mai ales să ai pe cineva care să te asculte, să te înțeleagă și să facă tot ceea ce este posibil pentru a te face fericit, liniștit, senin.

Prieten îți este cel care stă lângă tine nu doar pentru ceea ce îi poți oferi sau pentru ceea ce-ți poate da, ci în special pentru ceea ce puteți pune împreună pentru a vă face viața mai frumoasă.

Prieten îți este cel care merge cu tine, se pune lângă tine fără dorința de a trece în fața ta.

Prietenul este ceea ce îți rămâne atunci când ai pierdut totul.

Prietenul adevărat te vrea mântuit. De aceea, dacă l-a cunoscut pe Isus Cristos, îți va vorbi despre el. Dacă l-a cunoscut și nu-ți vorbește despre Dumnezeu înseamnă că nu este prieten adevărat pentru că nu dă semne că te-ar vrea alături de el pentru toată veșnicia, în viața fericită a paradisului. Nu te vrea mântuit. Vrea să scape de tine, mai devreme sau mai târziu.
Însă dacă tu l-ai cunoscut pe Isus, atunci tu ești cel care-i poți vorbi despre el și astfel să puteți fi prieteni până la moarte și dincolo de ea, în împărăția cerurilor.

Nu-ți este prieten cine te împiedică să fii sincer.
Nu-ți este prieten cine nu te lasă să fii fericit.
Nu-ți este prieten cine are orice alt interes în afara fericirii reciproce.
Nu-ți este prieten cine îți răpește liniștea nopților și somnul odihnitor.
Și, mai ales, nu îți este prieten adevărat cine te împiedică să te mântuiești.

Este atât de greu atunci când ți-ai pus speranța în prietenia și prezența cuiva în inima ta și timpul îți arată că te-ai înșelat. Este greu să începi să trăiești fără ceea ce tu credeai că e prietenie adevărată. Falsitatea îți zdrobește inima! Este greu să te împaci cu gândul că te-ai înșelat: nu ți-e prieten și trebuie să te obișnuiești fără el. Inima caută adevăratul lui chip și se îngrozește de ce descoperă. Suferă văzând cât de diferit poate fi de ceea ce părea. Această suferință e groaznică. Fiecare mască descoperită pe chipul celui ce-ți părea prieten devine o sabie care îți străpunge inima.

 

Să păstrăm în inima noastră cuvintele Scripturii:

 

„Vorba dulce va înmulți prietenii
și limba plăcută va mări afecțiunea.
Să fie mulți cei care trăiesc în pace cu tine,
dar sfetnicii tăi, unul dintr-o mie!
Dacă e să-ți dobândești un prieten, dobândește-l prin încercare
și nu te încrede repede în el!
Căci există prieten în timpul lui potrivit,
dar nu rămâne aproape în ziua strâmtorării tale.
Există prieten care se schimbă în dușman
și dezvăluie conflictul spre jignirea ta.
Există prieten tovarăș la mese,
dar nu rămâne aproape în ziua strâmtorării tale.
În cele bune ale tale, va fi ca tine
și va vorbi cu îndrăzneală slujitorilor tăi.
Dacă vei fi umilit, va fi împotriva ta
și de la fața ta se va ascunde.
Îndepărtează-te de dușmanii tăi
și fii atent cu prietenii tăi!
Prietenul fidel este o protecție puternică;
cine-l găsește, a găsit o comoară.
Nu este schimb pentru prietenul fidel
și nu este măsură pentru valoarea lui.
Prietenul fidel este leac pentru viață;
cei care se tem de Domnul îl vor găsi.
Cel care se teme de Domnul își întărește prietenia,
căci după cum este el, așa va fi și aproapele lui” (Sir 7,5-17).

Consecințele orgoliului

Câți creștini, fie ei preoți, persoane consacrate sau laici, pot spune astăzi împreună cu apostolul Paul: „Eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu”? Câți dintre noi, privindu-ne viața până astăzi, am putea spune: „Eu nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fap 20,24.27)? Oare mai există astăzi oameni care să vestească planul lui Dumnezeu în întregime, care să prezinte lumii toată voința lui Dumnezeu? Oare mai sunt astăzi creștini care nu umblă cu jumătăți de măsură? Oare mai sunt printre noi oameni care trăiesc toată Evanghelia și nu doar fragmente? Dar creștini care să nu pună niciun preț pe viața lor și să fie interesați doar de slujirea pe care au primit-o de la Domnul? Câtă nevoie are omenirea și Biserica de astfel de oameni! Cât de mult ar putea schimba fața pământului și inimile oamenilor creștinii care ar da mărturie despre toată Evanghelia lui Dumnezeu!

Cu sigurață că astfel de oameni nu au dispărut. Există și astăzi creștini adevărați, buni. Însă noi suntem astfel de creștini? Noi cum și cât trăim din Evanghelie? Și dacă nu trăim toată Evanghelia, de ce facem acest lucru? Ce ne lipsește?

Ne lipsește privirea ațintită la Cristos. Ne uităm prea mult la oameni, ne comparăm prea mult cu oamenii și am uitat de Cristos, singurul nostru model. Deși l-am cunoscut pe Dumnezeu, nu l-am glorificat și nu l-am iubit (cf. Rom 1,21). Nu-l iubim! Și care sunt consecințele acestui orgoliu care ne împiedică să-l iubim pe Domnul (Cf. Sir 10,13)? Consecințele sunt cele pe care le vedem la tot pasul: lipsa de respect pentru viață și pentru trup și totodată schimbarea adevărul în minciună. De fapt, mai degrabă putem vorbi despre schimbarea minciunii în adevăr, pentru că tot felul de minciuni ne sunt vândute (sau le vindem!) ca adevăr! Vindem și cumpărăm minciuni cu acea seninătate a omului care luptă pentru dreptate și adevăr. Când facem toate aceste lucruri suntem ipocriți: înăbușim adevărul prin nelegiuire (cf. Rom 1,18).

Să ne deschidem inima la cuvântul Domnului și să refuzăm tot ceea ce înăbușă adevărul. Să folosim această zi pentru a-l descoperi pe Cristos cu acea pasiune a copilului care descoperă lumea și rămâne fascinat de tot ceea ce poate atinge, vedea, auzi. Să ne apropiem de evanghelie, de toată Scriptura cu pasiunea unui suflet îndrăgostit care dorește să știe mai multe despre iubirea inimii. Să deschidem Biblia și să nu ne mai amăgim că am citit-o și că o cunoaștem. Să o recitim până ajungem să o trăim. Și, mai ales, să ne rugăm: să privim la Cristos și să vorbim cu el.


Fericiți sunt cei care trăiesc toată Evanghelia
şi fac din viaţa lor dovada vie a credinţei în Dumnezeu.
Ei privesc doar la Cristos!
Ei trăiesc pentru Cristos!
Ei sunt sfinți!


30 mai 2017 

Marţi din săptămâna a 7-a a Paştelui
Ss. Ferdinand, rege; Ioana d’Arc, fc.
Fap 20,17-27; Ps 67; In 17,1-11a

LECTURA I
Duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus.
Citire din Faptele Apostolilor 20,17-27
În zilele acelea, de la Milet, Paul a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18 Când aceştia au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia, 19 slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilinţa, vărsând lacrimi şi suportând încercările pe care mi le-au cauzat cursele iudeilor; 20 că nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învăţat în public şi prin case, 21 am dat mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus. 22 Şi iată că acum, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo, 23 decât că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24Dar eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu. 25 Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi pe la care am trecut predicând evanghelia împărăţiei nu-mi veţi mai vedea faţa! 26 De aceea, dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu sunt curat de sângele tuturor, 27 căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 67(68),10-11.20-21 (R.: 33a)
R.: Domnii ale pământului, cântaţi-i lui Dumnezeu!
sau:
Aleluia.

10 Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule,
moştenirea ta, sleită de puteri, ai înviorat-o.
11 Dumnezeule, vieţuitoarele tale au locuit în ţara
pe care ai pregătit-o în iubirea ta pentru cel sărac. R.

20 Binecuvântat să fie Domnul zi de zi!
Dumnezeul mântuirii noastre ne poartă de grijă.
21 Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii,
Domnul Dumnezeu are putere şi asupra morţii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,16
(Aleluia) Îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tată, glorifică-l pe Fiul tău!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,1-11a
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, 2 pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! 3 Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. 4 Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. 5 Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! 6 Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. 7Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, 8 căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. 9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. 10 Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei. 11a Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: