Arhivă etichetă pentru ‘papa Francisc’

Să ne amintim de răstigniţii de astăzi! Să nu ne lăsăm „plătiţi” pentru a-i uita…

Este seara în care el ne cere să ne iubim
devenind servitori unii altora,
aşa cum a făcut el spălând picioarele discipolilor.
Un gest care anticipă jertfa sângeroasă de pe cruce.
Şi de fapt Învăţătorul şi Domnul va muri ziua următoare
pentru a face curate nu picioarele,
ci inimile şi întreaga viaţă a discipolilor săi”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Deja cufundaţi în climatul spiritual al Săptămânii Sfinte, suntem în ajunul Triduum-ului pascal. De mâine până duminică vom trăi zilele centrale al anului liturgic, celebrând misterul Pătimirii, Morţii şi Învierii Domnului. Şi acest mister îl trăim de fiecare dată când celebrăm Euharistia. Când noi mergem la Liturghie, nu mergem numai să ne rugăm, nu: mergem ca să reînnoim, să-l facem din nou, acest mister, misterul pascal. Este important să nu uităm acest lucru. Este ca şi cum noi am merge la Calvar – este acelaşi lucru – pentru a reînnoi, pentru a face din nou misterul pascal.

În seara de Joia Sfântă, intrând în Triduum-ul pascal, vom retrăi Liturghia care se numeşte in Coena Domini, adică Liturghia în care se comemorează Ultima Cină, ceea ce s-a întâmplat acolo, în acel moment. Este seara în care Cristos a lăsat discipolilor săi testamentul iubirii sale în Euharistie, dar nu ca amintire, ci ca memorial, ca prezenţă perenă a sa. De fiecare dată când se celebrează Euharistia, aşa cum am spus la început, se reînnoieşte acest mister al răscumpărării. În acest sacrament, Isus a înlocuit victima de jertfă – mielul pascal – cu sine însuşi: Trupul său şi Sângele său ne dăruiesc mântuirea de sclavia păcatului şi a morţii. Mântuirea de orice sclavie este acolo. Este seara în care el ne cere să ne iubim devenind servitori unii altora, aşa cum a făcut el spălând picioarele discipolilor. Un gest care anticipă jertfa sângeroasă de pe cruce. Şi de fapt Învăţătorul şi Domnul va muri ziua următoare pentru a face curate nu picioarele, ci inimile şi întreaga viaţă a discipolilor săi. A fost o jertfă de slujire a noastră a tuturor, deoarece cu acea slujire a jertfei sale ne-a răscumpărat pe toţi.

Vinerea Sfântă este zi de pocăinţă, de post şi de rugăciune. Prin textele din Sfânta Scriptură şi rugăciunile liturgice, vom fi parcă adunaţi pe Calvar pentru a comemora Pătimirea şi Moartea răscumpărătoare a lui Isus Cristos. În intensitatea ritului acţiunii liturgice ne va fi prezentat Răstignitul pentru a-l adora. Adorând crucea, vom retrăi drumul Mielului nevinovat jertfit pentru mântuirea noastră. Vom purta în minte şi în inimă suferinţele bolnavilor, ale săracilor, ale rebutaţilor din această lume; vom aminti „mieii jertfiţi”, victime nevinovate ale războaielor, ale dictaturilor, ale violenţelor zilnice, ale avorturilor… În faţa imaginii Dumnezeului răstignit vom purta, în rugăciune, pe mulţii, prea mulţii răstigniţi de astăzi, care numai de la el pot primi întărirea şi sensul pătimirii lor. Şi astăzi sunt atâţia: să nu-i uităm pe răstigniţii de astăzi, care sunt imaginea Răstignitului Isus, şi în ei este Isus.

De când Isus a luat asupra sa rănile omenirii şi însăşi moartea, iubirea lui Dumnezeu a irigat aceste deşerturi ale noastre, a luminat acest întuneric al nostru. Pentru că lumea este în întuneric. Să facem o listă a tuturor războaielor care se duc în acest moment; a tuturor copiilor care mor de foame; a copiilor care nu au educaţie; a popoarelor întregi distruse de războaie, de terorism. A atâtor, atâtor oameni care pentru a se simţi un pic mai bine au nevoie de droguri, de industria drogurilor care ucid… Este o calamitate, este un deşert! Există mici „insule” ale poporului lui Dumnezeu, fie creştin, fie de orice altă credinţă, care păstrează în inimă voinţa de a fi mai buni. Dar să ne spunem realitatea: în acest Calvar de moarte, Isus este cel care suferă în discipolii săi. În timpul activităţii sale publice, Fiul lui Dumnezeu a semănat cu mâini pline viaţă, vindecând, iertând, înviind… Acum, în ora jertfei supreme pe cruce, duce la împlinire opera încredinţată lui de Tatăl: intră în abisul suferinţei, intră în acele calamităţi din această lume, pentru a răscumpăra şi a transforma. Precum şi pentru a elibera pe fiecare dintre noi de puterea întunericului, de mândrie, de rezistenţa de a fi iubiţi de Dumnezeu. Şi asta, numai iubirea lui Dumnezeu poate s-o facă. De rănile lui am fost vindecaţi (cf. 1Pt 2,24), spune apostolul Petru, de moartea lui am fost renăscuţi, noi toţi. Şi graţie lui, abandonat pe cruce, nimeni niciodată nu mai este singur în întunericul morţii. Niciodată, el este mereu alături: trebuie doar să deschidă inima şi să se lase privit de el.

Sâmbăta Sfântă este ziua tăcerii: o mare tăcere este pe tot pământul; o tăcere trăită în plâns şi în dezorientare de primii discipoli, tulburaţi de moartea ruşinoasă a lui Isus. În timp ce cuvântul tace, în timp ce viaţa este în mormânt, cei care au sperat în el sunt puşi la grea încercare, se simt orfani, probabil orfani şi de Dumnezeu. Această sâmbătă este şi ziua Mariei: şi ea o trăieşte în plâns, însă inima sa este plină de credinţă, plină de speranţă, plină de iubire. Mama lui Isus l-a urmat pe Fiul de-a lungul căii dureroase şi a rămas la picioarele crucii, cu sufletul străpuns. Însă atunci când totul pare terminat, ea veghează, veghează în aşteptare păstrând speranţa în promisiunea lui Dumnezeu care învie pe cei morţi. Astfel, în ora cea mai întunecată a lumii, a devenit Mamă a celor care cred, Mamă a Bisericii şi semn de speranţă. Mărturia sa şi mijlocirea sa ne susţin atunci când povara crucii devine prea grea pentru fiecare dintre noi.

În întunericul Sâmbetei Sfinte vor erupe bucuria şi lumina cu riturile din Veghea pascală şi, seara târziu, cântul de sărbătoare Aleluia. Va fi întâlnirea în credinţă cu Cristos înviat şi bucuria pascală se va prelungi pentru toate cele cincizeci de zile care vor urma, până la venirea Duhului Sfânt. Cel care a fost răstignit a înviat! Toate întrebările şi incertitudinile, ezitările şi fricile sunt alungate de această revelaţie. Cel Înviat ne dă certitudinea că binele triumfă mereu asupra răului, că viaţa învinge mereu moartea şi sfârşitul nostru nu înseamnă a coborî tot mai mult, din tristeţe în tristeţe, ci a merge spre înălțimi. Cel Înviat este confirmarea că Isus are dreptate în toate: în a ne promite viaţa dincolo de moarte şi iertarea dincolo de păcate. Discipolii se îndoiau, nu credeau. Prima care a crezut şi a văzut a fost Maria Magdalena, a fost apostola învierii care a mers să relateze că l-a văzut pe Isus, care o chemase pe nume. Şi după aceea, toţi discipolii l-au văzut. Însă, eu aş vrea să mă opresc asupra acestui lucru: paznicii, soldaţii, care erau la mormânt pentru a nu lăsa ca să vină discipolii şi să-i ia trupul, l-au văzut: l-au văzut viu şi înviat. Duşmanii l-au văzut şi apoi s-au prefăcut că nu l-au văzut. De ce? Pentru că au fost plătiţi. Aici este adevăratul mister a ceea ce Isus a spus odată: „Există doi stăpâni în lume, doi, nu mai mulţi: doi. Dumnezeu şi banul. Cine slujeşte banul este împotriva lui Dumnezeu”. Şi aici banul este cel care a schimbat realitatea. Au văzut uimirea învierii, dar au fost plătiţi pentru a tăcea. Să ne gândim la multele dăţi când bărbaţi şi femei au fost plătiţi pentru a nu recunoaşte în practică învierea lui Cristos şi nu au făcut ceea ce Cristos ne-a cerut să facem, creştini fiind.

Iubiţi fraţi şi surori, şi anul acesta vom trăi celebrările pascale în contextul pandemiei. În atâtea situaţii de suferinţă, în special când cei care le îndură sunt persoane, familii şi populaţii deja încercate de sărăcie, calamităţi sau conflicte, Crucea lui Cristos este ca un far care indică portul navelor aflate încă în larg pe marea în furtună. Crucea lui Cristos este semnul speranţei care nu dezamăgeşte; şi ne spune că nici măcar o lacrimă, nici măcar un geamăt nu se pierde în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Să-i cerem Domnului să ne dăruiască harul de a-l sluji şi de a-l recunoaşte şi să nu ne lăsăm plătiţi pentru a-l uita.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 31 martie 2021

Cateheză – Triduum-ul pascal

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA! Ce mare har să știi să citești! Ajută un copil să învețe să citească, să meargă la școală și să se bucure de viața aceasta minunată!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

La mulți ani persoanelor consacrate!

„Persoanele consacrate sunt semn al lui Dumnezeu în diferite locuri ale vieții, sunt plămadă pentru creșterea unei societăți mai drepte și fraterne, sunt profeție de împărtășire cu cei mici și cei săraci. Astfel înțeleasă și trăită, viața consacrată ne apare tocmai cum este ea realmente: este un dar al lui Dumnezeu, un dar al lui Dumnezeu oferit Bisericii, un dar al lui Dumnezeu oferit poporului său! Fiecare persoană consacrată este un dar pentru poporul lui Dumnezeu aflat pe drum. Există multă nevoie de aceste prezențe, care întăresc și reînnoiesc activitatea răspândirii evangheliei, a educației creștine, a carității față de cei mai nevoiași, a rugăciunii contemplative; activitatea de formare umană, de formare spirituală a tinerilor, a familiilor; angajarea pentru dreptate și pace în familia umană. 

Biserica și lumea are nevoie de această mărturie a iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu. Consacrații, călugării, călugărițele sunt mărturia că Dumnezeu este bun și milostiv. De aceea este necesar să se valorizeze cu recunoștință experiențele de viață consacrată și să se aprofundeze cunoașterea diferitelor carisme și spiritualități. Trebuie să ne rugăm pentru ca mulți tineri să răspundă da Domnului care îi cheamă să se consacre total lui pentru o slujire dezinteresată a fraților; să își consacre viața pentru a sluji lui Dumnezeu și fraților”.

(Sfântul Părinte papa Francisc, 2 februarie 2014
Ep. Petru Gherghel, 23 noiembrie 2014)

Vindecare… Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor

„Bunicii ne amintesc că bătrâneţea este un dar
şi că bunicii sunt veriga de unire între generaţii,
pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă.
Bunicii de atâtea ori sunt uitaţi
şi noi uităm această bogăţie de a păstra rădăcinile şi de a transmite.
Pentru aceasta, am hotărât să institui 
Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor,
care se va ţine în toată Biserica
în fiecare an în a patra duminică din iulie,
în apropierea sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana,
„bunicii” lui Isus”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul evanghelic de astăzi (cf. Mc 1,21-28) relatează o zi tipcă a activităţii lui Isus, este vorba de o sâmbătă, zi dedicată odihnei şi rugăciunii, oamenii mergeau la sinagogă. În sinagoga din Cafarnaum, Isus citeşte şi comentează Scripturile. Cei prezenţi sunt atraşi de modul său de a vorbi; uimirea lor este mare pentru că demonstrează o autoritate diferită de cea a cărturarilor (v. 22). În afară de asta, Isus se revelează puternic şi în fapte. De fapt, un om în sinagogă se revoltă împotriva lui interpelându-l ca pe trimisul lui Dumnezeu; el recunoaşte duhul rău, îi porunceşte să iasă din omul acela şi astfel îl alungă (v. 23-26).

Se văd aici cele două elemente caracteristice ale acţiunii lui Isus: predica şi opera taumaturgică de vindecare: predică şi vindecă. Ambele aspecte ies în evidenţă în textul din evanghelistul Marcu, însă cel mai evidenţiat este cel al predicii; exorcismul este prezentat ca o confirmare a „autorităţii” sale singulare şi a învăţăturii sale. Isus predică având autoritate proprie, ca acela care posedă o învăţătură pe care o scoate din sine, şi nu asemenea cărturarilor care repetau tradiţii precedente şi legi transmise. Repetau cuvinte, cuvinte, cuvinte, numai cuvinte – aşa cum cânta marea cântăreaţă Mina [Parole, parole, parole…]. Aşa erau: numai cuvinte. În schimb în Isus, cuvântul are autoritate, Isus este autoritar. Şi asta atinge inima. Învăţătura lui Isus are aceeaşi autoritate a lui Dumnezeu care vorbeşte; de fapt, cu o singură poruncă eliberează cu uşurinţă pe cel obsedat de cel rău şi îl vindecă. De ce? Deoarece cuvântul realizează ceea ce spune. Pentru că el este profetul definitiv. Însă pentru ce spun asta, că este profetul definitiv? Să ne amintim de promisiunea lui Moise. Moise spune: „După mine, cu timpul, va veni un profet ca mine – ca mine! – care vă va învăţa” (cf. Dt 18,15). Moise îl anunţă pe Isus ca profetul definitiv. Pentru aceasta [Isus] vorbeşte nu cu autoritatea umană, ci cu cea divină, pentru că are puterea de a fi profetul definitiv, adică Fiul lui Dumnezeu care ne mântuieşte, ne vindecă pe toţi.

Al doilea aspect, cel al vindecărilor, arată că predica lui Cristos este îndreptată spre înfrângerea răului prezent în om şi în lume. Cuvântul său se îndreaptă direct împotriva domniei satanei, îl pune în criză şi îl face să se dea înapoi, îl obligă să iasă din lume. Acel posedat – acel om posedat, obsedat – la care ajunge porunca Domnului, este eliberat şi transformat într-o persoană nouă. În afară de asta, predica lui Isus aparţine unei logici opuse logicii lumii şi a răului: cuvintele sale se revelează ca răsturnare a unei ordini greşite a lucrurilor. De fapt, diavolul prezent în cel posedat, strigă la apropierea lui Isus: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?” (v. 24). Aceste expresii indică înstrăinarea totală între Isus şi satana: sunt pe planuri complet diferite; între ei nu există nimic în comun; sunt unul opus celuilalt. Isus, autoritar, care atrage oamenii cu autoritatea sa, precum şi profetul care eliberează, profetul promis care este Fiul lui Dumnezeu care vindecă. Ascultăm, noi, cuvintele lui Isus care sunt autoritare? Mereu, nu uitaţi, purtaţi în buzunar sau în geantă o mică Evanghelie, pentru a o citi în timpul zilei, pentru a asculta acel cuvânt autoritar al lui Isus. Şi după aceea, toţi avem probleme, toţi avem păcate, toţi avem boli spirituale. Să-i cerem lui Isus: „Isuse, tu eşti profetul, Fiul lui Dumnezeu, cel care a fost promis pentru a ne vindeca. Vindecă-mă!” Să-i cerem lui Isus vindecarea păcatelor, a relelor noastre.

Fecioara Maria a păstrat mereu în inima sa cuvintele şi gesturile lui Isus şi l-a urmat cu totală disponibilitate şi fidelitate. Să ne ajute şi pe noi să-l ascultăm şi să-l urmăm, pentru a experimenta în viaţa noastră semnele mântuirii sale.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Poimâine, 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Prezentării lui Isus la templu, când Simeon şi Ana, ambii bătrâni, luminaţi de Duhul Sfânt, au recunoscut în Isus pe Mesia. Duhul Sfânt să trezească şi astăzi în cei bătrâni gânduri şi cuvinte de înţelepciune: glasul lor este preţios deoarece cântă laudele lui Dumnezeu şi păstrează rădăcinile popoarelor. Ei ne amintesc că bătrâneţea este un dar şi că bunicii sunt veriga de unire între generaţii, pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă. Bunicii de atâtea ori sunt uitaţi şi noi uităm această bogăţie de a păstra rădăcinile şi de a transmite. Pentru aceasta, am hotărât să institui Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor, care se va ţine în toată Biserica în fiecare an în a patra duminică din iulie, în apropierea sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana, „bunicii” lui Isus. Este important ca bunicii să-i întâlnească pe nepoţi şi nepoţii să-i întâlnească pe bunici, pentru că – aşa cum spune profetul Ioel – bunicii în faţa nepoţilor vor visa, vor avea iluzii [mari dorinţe], iar tinerii, luând forţă de la bunici, vor merge înainte, vor profeţi. Şi tocmai ziua de 2 februarie este sărbătoarea întâlnirii bunicilor cu nepoţii.

Se celebrează astăzi Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră, începută în urmă cu peste şaizeci de ani de Raoul Follereau şi dusă înainte în special de asociaţiile care se inspiră din opera sa umanitară. Exprim apropierea mea celor care suferă datorită acestei boli şi îi încurajez pe misionari, pe lucrătorii sanitari şi pe voluntarii angajaţi în slujba lor. Pandemia a confirmat cât de necesar este să se tuteleze dreptul la sănătate pentru persoanele mai fragile: doresc ca responsabilii naţiunilor să-şi unească eforturile pentru a îngriji bolnavii de boala Hansen şi pentru incluziunea lor socială.

Şi salut cu afect băieţii şi fetele din Acţiunea Catolică a acestei Dieceze de Roma – sunt aici, câţiva -, reuniţi în siguranţă în parohii sau conectaţi online, cu ocazia Caravanei păcii. În pofida urgenţei sanitare, şi anul acesta, ajutaţi de părinţi şi educatori şi de preoţii asistenţi, au promovat această iniţiativă foarte frumoasă. Merg înainte cu iniţiativele, bravo, sunteţi buni voi! Înainte, curaj! Bravo tuturor, mulţumesc. Şi acum să ascultăm mesajul pe care unii dintre ei, în numele tuturor, aici alături, ni-l vor citi.

[Citirea mesajului]

De obicei, aceşti copii aduceau baloane de lansat în aer de la fereastră, însă astăzi suntem închişi aici înăuntru, nu se va putea face. Însă anul viitor veţi face asta cu siguranţă!

Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, conectaţi prin diferitele mijloace de comunicare. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (31 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: 24 „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: