Viaţa nu este timpul pentru a poseda, ci pentru a iubi… Ceea ce posed cu adevărat este ceea ce ştiu să dăruiesc!

Ceea ce posed cu adevărat este ceea ce ştiu să dăruiesc!
Viaţa nu este timpul pentru a poseda, ci pentru a iubi… 
Ceea ce ne face bogaţi nu sunt bunurile, ci iubirea…
Diavolul intră prin buzunare…

Adulti si copii iubire si generozitateIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuând explicarea Decalogului, astăzi ajungem la al şaptelea cuvânt: „Să nu furi”.

Ascultând această poruncă ne gândim la tema furtului şi la respectarea proprietăţii altuia. Nu există cultură în care furtul şi hoţia bunurilor să fie permise; de fapt, sensibilitatea umană este foarte susceptibilă cu privire la apărarea posesiei.

Dar merită să ne deschidem la o lectură mai amplă a acestui cuvânt, focalizând tema proprietăţii bunurilor în lumina înţelepciunii creştine.

În doctrina socială a Bisericii se vorbeşte despre destinaţia universală a bunurilor. Ce înseamnă? Să ascultăm ce spune Catehismul: „La început, Dumnezeu a încredinţat pământul şi resursele lui gestiunii comune a omenirii, pentru ca ea să le îngrijească, să le stăpânească prin munca sa şi să se bucure de roade. Bunurile creaţiei sunt destinate întregului neam omenesc” (nr. 2402). De asemenea: „Destinaţia universală a bunurilor rămâne primordială, chiar dacă promovarea binelui comun pretinde respectarea proprietăţii private, a dreptului la ea şi a exercitării lui” (nr. 2403)1.

Însă Providenţa nu a dispus o lume „în serie”, există diferenţe, condiţii diferite, culturi diferite, astfel se poate trăi având grijă unii de alţii. Lumea este bogată în resurse pentru a asigura tuturor bunurile primare. Şi totuşi mulţi trăiesc într-o lipsă scandaloasă şi resursele, folosite fără criteriu, se deteriorează. Însă lumea este una singură! Omenirea este una singură!2 Bogăţia lumii, astăzi, este în mâinile minorităţii, ale câtorva, iar sărăcia, ba chiar mizeria şi suferinţa, în ale atâtora, ale majorităţii.

Dacă pe pământ există foamea nu este pentru că lipseşte mâncarea! Dimpotrivă, pentru exigenţele pieţei se ajunge uneori să fie distrusă, se aruncă. Ceea ce lipseşte este un antreprenoriat liber şi clarvăzător, care să asigure o producţie adecvată, şi o organizare solidă, care să asigure o distribuire egală. Mai spune Catehismul: „În folosirea bunurilor, omul nu trebuie niciodată să considere lucrurile exterioare pe care le posedă în mod legitim ca fiind numai ale lui, ci ca fiind şi comune, în sensul că trebuie să-i fie de folos nu numai lui, ci şi altora” (nr. 2404). Orice bogăţie, pentru a fi bună, trebuie să aibă o dimensiune socială.

În această perspectivă apare semnificaţia pozitivă şi amplă a poruncii „să nu furi”. „Proprietatea asupra unui bun face din deţinătorul lui un administrator al Providenţei” (ibid.). Nimeni nu este stăpân absolut al bunurilor: este un administrator al bunurilor. Posesia este o responsabilitate: „Dar eu sunt bogat în toate…” – aceasta este o responsabilitate pe care tu o ai. Şi orice bun sustras de la logica Providenţei lui Dumnezeu este trădat, este trădat în sensul său cel mai profund. Ceea ce posed cu adevărat este ceea ce ştiu să dăruiesc. Aceasta este măsura pentru a evalua cum reuşesc eu să gestionez bogăţiile, dacă bine sau rău; acest cuvânt este important: ceea ce posed cu adevărat este ceea ce ştiu să dăruiesc. Dacă eu ştiu să dăruiesc, sunt deschis, atunci sunt bogat nu numai în ceea ce posed, ci şi în generozitate, generozitate şi ca o obligaţie de a da bogăţia, pentru ca toţi să fie părtaşi de ea. De fapt, dacă nu reuşesc să dăruiesc ceva este pentru că acel lucru mă posedă, are putere asupra mea şi îi sunt sclav. Posesia bunurilor este o ocazie pentru a le înmulţi cu creativitate şi a le folosi cu generozitate şi astfel a creşte în caritate şi în libertate.

Cristos însuşi, deşi era Dumnezeu, „nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine” (Fil 2,6-7) şi ne-a îmbogăţit cu sărăcia sa (cf. 2Cor 8,9).

În timp ce omenirea se zbate pentru a avea mai mult, Dumnezeu o răscumpără făcându-se sărac: acel Om Răstignit a plătit pentru toţi o răscumpărare inestimabilă din partea lui Dumnezeu Tatăl, „bogat în milostivire” (Ef 2,4; cf. Iac 5,11). Ceea ce ne face bogaţi nu sunt bunurile, ci iubirea. De atâtea ori am auzit ceea ce spune poporul lui Dumnezeu: „Diavolul intră prin buzunare”. Se începe cu iubirea faţă de bani, foamea de a poseda; apoi vine vanitatea: „Ah, eu sunt bogat şi mă laud cu asta”; şi, la sfârşit, orgoliul şi mândria. Acesta este modul diavolului de a acţiona în noi. Dar uşa de intrare sunt buzunarele.

Iubiţi fraţi şi surori, încă o dată Isus Cristos ne dezvăluie sensul deplin al Scripturilor. „Să nu furi” înseamnă: iubeşte cu bunurile tale, profită de mijloacele tale pentru a iubi cum poţi. Atunci viaţa ta devine bună şi posesia devine cu adevărat un dar. Pentru că viaţa nu este timpul pentru a poseda, ci pentru a iubi. Mulţumesc.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 7 noiembrie 2018

Cateheze despre porunci – 12: Să nu furi

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluat de pe http://www.ercis.ro


Donații Paxlaur

Cei care doresc pot susține acest blog și proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala) fie prin PayPal (folosind indicațiile de mai jos), fie donând în contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@gmail.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,50


Note

1 Cf. Enciclica Laudato si’, 67: „Fiecare comunitate poate să ia din bunătatea pământului ce are nevoie pentru propria supravieţuire, dar are şi datoria de a-l ocroti şi de a garanta continuitatea fertilităţii sale pentru generaţiile viitoare. În definitiv, «al Domnului este pământul» (Ps 24,1), Lui îi aparţine «pământul şi tot ceea ce este pe el» (Dt 10,14). De aceea Dumnezeu neagă orice pretenţie de proprietate absolută: «Pământul să nu fie vândut definitiv; căci ţara este a mea, iar voi sunteţi străini şi oaspeţi ai mei» (Lev 25,23)”.

2 Cf. Paul al VI-lea, Enciclica Populorum progressio, 17: „Dar fiecare om este membru al societăţii: aparţine întregii omeniri. Nu este numai omul acesta sau acela, ci toţi oamenii sunt chemaţi la această dezvoltare plenară. […] Moştenitori ai generaţiilor trecute şi beneficiari ai muncii contemporanilor noştri, noi avem obligaţii faţă de toţi şi nu putem să ne dezinteresăm de cei care vor veni după noi ca să mărească cercul familiei umane. Solidaritatea universală, care este un fapt şi pentru noi un beneficiu, este de asemenea o obligaţie”.

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: