Arhivă etichetă pentru ‘Paul VI’

Așa se vede cum Dumnezeu conduce drumul Bisericii şi al istoriei

Trei papi sfinţi cunoscuţi de aproape: Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea este titlul cărţii scrise de decanul colegiului cardinalilor (Libreria Editrice Vaticana, 2020, 162 de pagini) a cărei introducere o publicăm în continuare. Ideea de a scrie volumul, cu amintirile personale care se împletesc cu marea istorie, „s-a născut – afirmă autorul – din aniversarea a trei centenare importante, pe care coronavirusul din 2020 a împiedicat să fie cinstite cu solemnitate: naşterea lui Karol Wojtyła (18 mai), hirotonirea sacerdotală a lui Giovanni Battista Montini (29 mai) şi chemarea de la Bergamo la Roma a Monseniorului Angelo Roncalli pentru a conduce Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei (10 decembrie)”. Cardinalul a dedicat un capitol şi lui Ioan Paul I („un fulger de bunătate”), reluând omilia rostită în 2009, în catedrala din Vittorio Veneto, la 50 de ani de la intrarea episcopului Albino Luciani în dieceza aceea.

Trei papi mari prin sfinţenie, care au lăsat un semn de neşters în Biserică şi în lume. Trei papi legaţi de Conciliul al II-lea din Vatican: Ioan al XXIII-lea l-a voit şi l-a deschis; Paul al VI-lea l-a condus şi l-a dus la împlinire; Ioan Paul al II-lea, papa „format” de Conciliu, a bazat tot pontificatul său pe învăţăturile conciliare.

Trei papi diferiţi prin origine, caracter, formare, experienţe, dar de statură excepţională. Îi unea identica iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică şi aceeaşi ardoare în opera de evanghelizare.

Fiecare a ştiut să corespundă cu înţelepciune la exigenţele timpului propriu la conducerea Bisericii lui Cristos.

Pentru a deschide Conciliul al II-lea din Vatican era nevoie de un papă ca Ioan al XXIII-lea, care avea încredere nelimitată în Dumnezeu, dar şi mare încredere în oameni. Pentru aceasta nu s-a descurajat în faţa posibilelor riscuri. Fără Papa Roncalli, Conciliul n-ar fi fost.

Pentru a duce înainte Conciliul şi a conduce aplicarea sa era necesar un papă cu pregătirea lui Paul al VI-lea, care să cunoască lumea contemporană, oamenii şi Curia Romană; un om care să aibă fineţea intelectuală de a înţelege situaţiile şi fermitatea de a le conduce. Era nevoie de Paul al VI-lea, pe care Providenţa l-a pregătit bine la Roma şi la Milano.

Apoi, pentru a imprima istoriei o cotitură era nevoie de un papă ca Ioan Paul al II-lea. Însă cum a fost posibil ca bătrânii cardinali să aleagă – desigur sub conducerea Duhului Sfânt, însă mereu cu libera decizie personală – un cardinal arhiepiscop dintr-o ţară de dincolo de „cortina de fier” în acel moment istoric?

Pentru a pregăti această alegere a fost suficient un papă de 33 de zile. Ioan Paul I, un păstor cu vorbă simplă, cu un zâmbet spontan şi cordial, care a afirmat că Dumnezeu este Tată, dar are şi fineţele iubirii materne. Pontificatul „fulger” al lui Ioan Paul I a pregătit venirea unui papă non italian cu extraordinara măreţie umană şi spirituală a lui Karol Wojtyła.

În faţa acestor evenimente nu putem să nu fim uimiţi văzând cum Dumnezeu conduce în mod invizibil drumul Bisericii şi al istoriei.

Trei papi pe care i-am cunoscut personal şi cu care am lucrat. Cu Ioan Paul al II-lea am colaborat profund în întregul său pontificat, cu funcţii angajante. Un prim contact, complet ocazional, l-am avut în ziua de după alegerea sa; mergeam în Secretariatul de Stat la ora 17.00 şi, ieşind din liftul de la Terza Loggia, m-am trezit în faţa noului papă, care urma să meargă în vizită la ES Mons. Andrea Deskur, internat la Policlinica Gemelli. I-am explicat papei că în apartamentul său avea liftul pentru a coborî în curtea „San Damaso”, în timp ce acela pe care urma să-l ia era bun, însă era mai departe de locuinţa sa.

După patru zile, Mons. Jòzek Kowalczyk, preot polonez care lucra în Secretariatul de Stat, mi-a adus traducerea în italiană, făcută de polonezi, a omiliei scrise de papa în limba sa maternă pentru prima sa mare celebrare în Piaţa „Sfântul Petru”, de neuitat prin acel al său: „Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos”. Mi s-a cerut să revizuiesc textul din punctul de vedere al corectitudinii limbii italiene. Am citit şi am recitit acele pagini, temător să nu trădez gândirea papei, aducând uşoare corecturi lexicale, pentru ca să fie exprimat bine sensul original.

Papa a ştiut că eu voi revizui traducerea italiană a textelor scrise de el în poloneză şi de acolo au început primele contacte. Ioan Paul al II-lea m-a numit aproape imediat asesor al Secretariatului de Stat, apoi timp de doi ani secretar al Congregaţiei pentru Episcopi, apoi m-a chemat din nou în Secretariatul de Stat ca substitut, spunându-mi o frază, care manifesta marea sa umanitate: „Cu tine substitut al Secretariatului de Stat eu mă simt sigur”. La sfârşitul anului 2000, m-a voit prefect al Dicasterului pentru Episcopi şi m-a creat cardinal.

Cu Papa Paul al VI-lea colaborarea mea porneşte de la începutul anului 1971 până la moartea sa (1978), însă contactele directe au fost puţine; totuşi el era la cunoştinţă despre munca mea şi uneori vedea şi unele notiţe ale mele. Misiunea mea era aceea de secretar personal al Monseniorului Giovanni Benelli, substitut al Secretariatului de Stat, cât priveşte munca de birou, până când în iunie 1977 a fost numit arhiepiscop de Firenze.

Cardinalul Giovanni Benelli mi-a povestit că, atunci când s-a gândit să mă cheme de la nunţiatura din Teheran în Secretariatul de Stat, i-a spus Papei Paul al VI-lea: „În afară de cei doi secretari pe care îi am, am nevoie de un al treilea pentru a urmări munca de birou şi m-am gândit la un brescian”. Papa a răspuns imediat: „Bine, un brescian. Cum se numeşte?”. Giovanni Battista Re, a spus Benelli. Şi răspunsul papei: „Nu-l cunosc”. Însă după aceea m-a cunoscut şi a ţinut la mine.

În schimb, contactele mele cu Papa Ioan al XXIII-lea au fost cu adevărat puţine, însă au rămas profund imprimate în mine. Atunci când cardinalul Roncalli a fost ales papă, mă aflam la Roma ca student al Universităţii Gregoriana şi eram în Piaţa „Sfântul Petru” bătând din mâini când noul papă a apărut la balconul de la Bazilica Vaticană pentru a da prima sa binecuvântare. După câteva luni, Ioan al XXIII-lea a primit în audienţă Seminarul Lombard unde eu locuiam. Ne-a salutat pe fiecare în mod călduros. Când a venit rândul meu şi i-am spus că veneam din Val Camonica, imediat a comentat: „La Valle Camonica este ţinut de credinţă, ca acela bergamasc”. Papa a rămas un moment pentru a dialoga cu grupul nostru şi toţi am rămas impresionaţi de bunătatea sa sufletească şi de seninătatea sa.

În 1962, fiind atunci student al Academiei Pontificale Ecleziastice, am fost chemat să fiu Assignator locorum în timpul primei sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, deschisă la 11 octombrie din acel an. Fiecare dintre cei 2.500 de episcopi avea locul fixat, motiv pentru care în primele zile misiunea mea şi cea a altor patru colegi, era aceea de a indica fiecărui episcop care era locul său; după aceea trebuiau distribuite documentele şi să fim la dispoziţie pentru a ajuta în caz de necesitate. Astfel am avut ocazie să fiu prezent în Aula Conciliară pe toată durata primei sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican şi, imediat după aceea, timp de trei luni a prestat serviciu în Secretariatul de Stat, aşteptând să primesc destinaţia ca secretar al nunţiaturii apostolice din Panama.

Mulţumesc din inimă lui Dumnezeu pentru că am trăit o mare perioadă a Bisericii şi pentru că am avut posibilitatea de a cunoaşte de aproape bunătatea paternă a sfântului Ioan al XXIII-lea, neliniştea apostolică de neoprit a sfântului Paul al VI-lea şi intensitatea rugăciunii şi capacitatea de a vedea departe a sfântului Ioan Paul al II-lea.

(Trei papi sfinţi
de cardinal Giovanni Battista Re
în L’Osservatore Romano, 9 ianuarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

Valoarea teologică și pastorală a cultului Fecioarei

Sub tuum praesidium_Fec Maria

Sfințenia exemplară a Fecioarei
îi determină pe credincioși
să-și înalțe «ochii spre Maria,
care strălucește ca model de virtuți
în fața întregii comunități a celor aleși»

56. Venerabili Frați, la capătul îndemnului nostru apostolic, dorim să subliniem sub formă de sinteză valoarea teologică a cultului Fecioarei și să amintim pe scurt eficiența sa pastorală pentru reînnoirea vieții creștine.

Pietatea Bisericii față de Fecioară este un element intrinsec cultului creștin. Venerația dedicată de Biserică Maicii Domnului în toate timpurile și în toate locurile de la salutarea prin care Elisabeta o proclama fericită (cf. Lc 1, 42-45) pînă la expresiile de laudă și de implorare ale vremurilor noastre constituie o puternică mărturie despre lex orandi și o invitație la reînsuflețirea în conștiințe a lex credendi. Și invers: lex credendi a Bisericii cere ca pretutindeni să se dezvolte înfloritor lex orandifață de Mama lui Cristos. Cultul față de Fecioară are profunde rădăcini în Cuvîntul revelat și temeinice fundamente dogmatice: eminenta demnitate a Mariei, «Născătoarea Fiului lui Dumnezeu și de aceea fiica predilectă a Tatălui și templul Duhului Sfînt, întrecînd cu mult pe toate celelalte făpturi din cer și de pe pămînt, prin acest har cu totul deosebit» (119); cooperarea ei la momentele decisive ale lucrării de mîntuire împlinită de Fiul ei; sfințenia ei, totală deja la Zămislirea ei neprihănită și care cu toate acestea creștea pe măsură ce adera la voința Tatălui și parcurgea drumul suferinței (cf. Lc 2, 34-35; 2, 41-52; In 19, 25-27), progresînd neîncetat în credință, speranță și iubire; misiunea și condiția ei unică în sînul Poporului lui Dumnezeu, căruia îi este în același timp membru supraeminent, model admirabil și Mamă preaiubitoare; mijlocirea ei neîncetată și eficientă care o face, chiar după ridicarea ei la cer, foarte apropiată de credincioșii care o roagă și de asemenea și de cei ce ignoră că este Mama lor; slava ei, care înnobilează întregul neam omenesc, așa cum minunat a exprimat poetul Dante: «Tu ești aceea ce umana ginte/ ai înălțat-o astfel, că Ziditorul/ nu se sfii în lut să se-nveșminte» (120): Maria este cu adevărat din neamul nostru, este o veritabilă fiică a Evei, deși nu i-a cunoscut păcatul și Ea este și adevărata noastră soră care, ca femeie smerită și săracă, a împărțit pe deplin condiția noastră.

Să adăugăm că cultul Fecioarei își are rațiunea sa ultimă în voința de nepătruns și liberă a lui Dumnezeu care, Iubire veșnică și dumnezeiască (cf. 1 In 4, 7-8. 16), împlinește toate după un plan de iubire: El a iubit-o și i-a făcut mari lucruri (cf. Lc 1, 49); El a iubit-o pentru sine și a iubit-o pentru noi; El și-a dăruit-o sieși și ne-a dăruit-o.

57. Cristos este singurul drum către Tatăl (cf. In 14, 4-11). Cristos este modelul suprem cu care ucenicul trebuie să-și conformeze propria sa conduită (cf. In 13, 15), până la a încerca aceleași sentimente ca și El (cf. Fil 2, 5), să trăiască din viața sa și să aibă Duhul său (cf. Gal 2, 20; Rom 8, 10-11): Biserica a învățat acest lucru din toate timpurile și nimic în acțiunea pastorală nu trebuie să întunece această doctrină. Dar Biserica, învățată de Duhul și îmbogățită de o experiență seculară, recunoaște că pietatea față de Fecioară, subordonată pietății față de dumnezeiescul Mîntuitor și în legătură cu aceasta, are de asemenea o mare eficiență pastorală și constituie o forță pentru revizuirea vieții creștine. Motivul unei astfel de eficiențe este ușor perceptibil. Într-adevăr, misiunea multiplă a Mariei față de Poporul lui Dumnezeu este o realitate supranaturală operantă și rodnică în organismul eclezial. Este îmbucurător să considerăm aspectele particulare ale unei astfel de misiuni și de a vedea cum se orientează ele, fiecare cu eficiența sa proprie, către același scop: să reproducă în fiii săi trăsăturile spiritutale ale Fiului său întîi-născut. Prin aceasta vrem să spunem că mijlocirea maternă a Fecioarei, sfințenia sa exemplară, harul divin care se află în Ea devin motiv de speranță pentru neamul omenesc.

Misiunea maternă a Fecioarei determină Poporul lui Dumnezeu să recurgă cu încredere filială spre Cea care este totdeauna gata să-l asculte cu afecțiune maternă și cu ajutor eficient de mijlocitoare (121); Poporul lui Dumnezeu a luat deci obiceiul să o invoce ca pe Mîngîietoarea mîhniților, Tămăduitoarea bolnavilor, Scăparea păcătoșilor, pentru a obține mîngîiere în necazuri, ușurare în boală, putere eliberatoare în greșeală; deoarece Ea, liberă de păcat, îi ?/îndrumă pe fiii ei să învingă păcatul cu energică hotărîre (122). Și trebuie să reafirmăm că această eliberare de păcat și de rău (cf. Mt 6, 13) este prima etapă necesară oricărei reînnoiri a vieții creștine.

Sfințenia exemplară a Fecioarei îi determină pe credincioși să-și înalțe «ochii spre Maria, care strălucește ca model de virtuți în fața întregii comunități a celor aleși» (123). Virtuți temeinice, evanghelice: credința și primirea supusă a Cuvîntului lui Dumnezeu (cf. Lc 1, 26-38; 1, 45; 11, 27-28; In 2, 5); ascultarea generoasă (cf. Lc 1, 38); smerenia sinceră (cf. Lc 1, 48); iubirea zeloasă (cf. Lc 1, 39-56); înțelepciunea chibzuită (cf. Lc 1, 29, 34; 2, 19. 33. 51); pietatea față de Dumnezeu, care a făcut-o zeloasă în împlinirea datoriilor religioase (cf. Lc 2, 21. 22-40. 41), recunoscătoare pentru darurile primite (cf. Lc 1, 46-49), ?să ofere în Templu (cf. Lc 2, 22-24), să se roage în comunitatea apostolică (cf. Fapte 1, 12-14); tăria sufletească în exil (cf. Mt 2, 13-23), în durere (cf. Lc 2, 34-35. 49; In 19, 25); sărăcia plină de demnitate și de încredere în Dumnezeu (cf. Lc 1, 48; 2, 24); grija atentă față de Fiul ei, de la umilința ieslei la infamia crucii (cf. Lc 2, 1-7; In 19, 25-27); delicatețea prevenitoare (cf. In 2, 1-11); curăția feciorelnică (cf. Mt 1, 18-25; Lc 1, 26-38); iubirea conjugală puternică și castă. Cu aceste virtuți ale Mamei se vor împodobi fiii care, cu tenacitate, privesc exemplele ei pentru a le reproduce în viața lor. Și un astfel de progres în virtute va apare ca consecință și ca rod ajuns deja la maturitate al acestei puteri pastorale ce se degajă din cultul adus Fecioarei.

Pietatea față de Mama Domnului devine pentru credincios un prilej de creștere în harul dumnezeiesc: acesta este scopul final al oricărei acțiuni pastorale. Într-adevăr, e imposibil să o cinstim pe Cea «plină de har» (Lc 1, 28), fără a cinsti în noi înșine starea de har și deci prietenia cu Dumnezeu, împărtășirea cu El, prezența interioară a Duhului. Acest har dumnezeiesc îl investește pe orice om și îl face conform cu chipul Fiului lui Dumnezeu (cf. Rom 8, 29; Col 1, 18). Bazîndu-se pe o experiență seculară, Biserica catolică recunoaște în devoțiunea către Fecioară un ajutor puternic pentru omul în drum spre cucerirea plinătății sale. Ea, Femeia nouă, se află alături de Cristos, Omul nou, /al cărui singur…/ singurul mister care luminează cu adevărat misterul omului (124); Ea este zălogul (mărturia) și garanția că într-o simplă creatură în Ea s-a împlinit deja planul lui Dumnezeu, în Cristos, pentru mîntuirea fiecărui om. Omului de astăzi adesea hărțuit între angoasă și speranță, abătut de sentimentul limitelor sale și asaltat de aspirații fără margini, tulburat în sufletul său și sfîșiat în inima sa, cu spiritul obsedat de enigma morții, chinuit de singurătate cînd de fapt tinde spre comuniune, pradă dezgustului și plictiselii, Fecioara Maria, contemplată în viața sa pămîntească și în realitatea pe care o posedă deja în cetatea lui Dumnezeu, oferă o viziune senină și un cuvînt liniștitor: biruința speranței asupra angoasei, a comuniunii asupra singurătății, a păcii asupra tulburării, a bucuriei și frumuseții asupra dezgustului și silei, a perspectivelor veșnice asupra celor temporale, a vieții asupra morții.

Pecetea finală a îndemnului nostru și rațiunea ultimă de a fi care justifică valoarea pastorală a devoțiunii față de Fecioară pentru a-i conduce pe oameni la Cristos le luăm din însăși cuvintele pe care Ea le-a adresat servitorilor la nunata din Cana: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2, 5). Aceste cuvinte par a se mărgini la dorința de aduce o soluție la un impas material al ospățului, dar, în perspectiva celei de-a patra Evanghelii, ele par mai degrabă să amintească formula folosită de Poporul lui Israel pentru a ratifica Legămîntul de pe Sinai (cf. Ex 19, 8; 24, 3. 7; Dt 5, 27) sau pentru a reînnoi angajamentele (cf. Ios 24, 24; Esd 10, 12; Neh 5, 12) și coincid în mod minunat cu cele ale Tatălui în teofania de pe Tabor: «Să-l ascultați» (Mt 17, 5).

58. Venerabili Frați, am expus amănunțit un punct care face parte integrantă din cultul creștin: venerația față de Maica Domnului. La aceasta ne-a dus natura acestei probleme, în ultimii ani obiect de studiu, de reexaminare și uneori al vreunei nedumeriri. Ne mîngîie gîndul că munca împlinită în conformitate cu normele Conciliului de către Scaunul apostolic și de către voi înșivă și în deosebi reforma liturgică este o garanție autentică pentru un cult mereu mai viu și mai iubitor adus lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul, și pentru creșterea vieții creștine a credincioșilor; aflăm un motiv de încredere în constatarea că liturgia romană revizuită constituie de asemenea în ansamblul ei o mărturie strălucită despre pietatea Bisericii față de Fecioară; sîntem susținuți de speranța că directivele date pentru a face această pietate mereu mai limpede și mai viguroasă vor fi aplicate cu sinceritate; în sfîrșit, prilejul pe care ni l-a dat Domnul de a propune cîteva teme de reflecție destinate să reînnoiască și să confirme stima pentru practica Rozariului ne umple de bucurie. Mîngîiere, încredere, speranță, bucurie: acestea sînt sentimentele pe care, unindu-ne glasul cu glasul Fecioarei cum spune liturgia romană (125) , am vrea să le traducem în laudă ferventă și în mulțumire către Domnul.

Dorind așadar ca, datorită eforturilor voastre generoase, preaiubiților Frați, va exista la clerul și la poporul încredințat îngrijilor voastre o creștere salutară a devoțiunii mariane, spre cel mai mare bine al Bisericii și al societății umane, vă acordăm din toată inima, vouă și tuturor credincioșilor către care se exercită zelul vostru pastoral, o Binecuvîntare apostolică cu totul specială.

Dat la Roma, lîngă Sfîntul Petru, în sărbătoarea Prezentării Domnului, 2 februarie 1974, în anul al unsprezecelea al pontificatului nostru.

Papa Paul al VI-lea

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă
  16. Maria este învățătoare a vieții spirituale pentru fiecare creștin
  17. Atitudine de credință și de iubire
  18. Pentru reînnoirea pietății mariane
  19. Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui
  20. Sanctuarul Duhului Sfânt
  21. Locul cel mai de seamă după Cristos
  22. Pentru a face mai vie și mai inteligibilă legătura care ne unește cu Mama lui Cristos și Mama noastră
  23. Să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia
  24. Mama lui Dumnezeu devine receptivă la grijile și la năzuințele mișcării ecumenice
  25. Un intermediar și un punct de întâlnire pentru unitatea tuturor celor ce cred în Cristos
  26. Cine e Maria? Mai este ea un model?
  27. Câteva aspecte eronate ale cultului marian
  28. Rugăciunea Îngerul Domnului
  29. Rozariul: rezumatul întregii Evanghelii
  30. Elementele Rozariului
  31. Valoarea teologică și pastorală a cultului Fecioarei

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Elementele Rozariului

Evanghelia si rozariul

Acestea sînt elementele Rozariului.
Fiecare din ele își are caracterul său propriu
care, înțeles corect și apreciat,
trebuie să se oglindească în recitare,
pentru ca Rozariul să-și exprime întreaga sa bogăție și varietate.
Acest caracter va deveni prin urmare grav în Rugăciunea domnească;
liric și laudativ în liniștita desfășurare a înșiruirii de Bucură-te, Marie;
contemplativ în meditarea atentă a misterelor;
implorător în rugăciunea de cerere;
plin de adorație în doxologie.
Și aceasta în fiecare modalitate obișnuită de recitare a Rozariului:
fie în singurătate, cel care se roagă reculegîndu-se în intimitate cu Domnul său;
fie comunitară, în familie sau cu credincioși reuniți
pentru a crea condițiile unei prezențe speciale a Domnului (cf. Mt 18, 20);
fie publică, în adunări în care este convocată comunitatea bisericească.

49. Rozariul Fecioarei Maria, după tradiția pe care Predecesorul nostru Sfîntul Pius al V-lea a cules-o și a propus-o apoi oficial, conține mai multe elemente dispuse în mod organic:

a) Contemplarea, în unire cu Maria, a unei serii de mistere ale mântuirii, repartizate cu înțelepciune în trei cicluri, care exprimă bucuria vremurilor mesianice, pătimirea/ durerea mîntuitoare a lui Cristos și slava Celui Înviat ce se răspîndește asupra Bisericii; contemplare care, prin natură, duce la o reflecție practică și antrenează reguli stimulatoare de viață;

b) Rugăciunea Domnului, sau Tatăl nostru, care, prin imensa sa valoare, stă la baza rugăciunii creștine și îi înnobilează diversele sale expresii;

c) Repetarea ca o litanie a rugăciunii Bucură-te, Maria, compusă din salutarea Îngerului către Fecioară (cf. Lc 1, 28) și din cuvintele de binecuvântare ale Elisabetei (cf. Lc 1, 42), cărora le urmează invocația eclezială Sfântă Marie… Seria continuă a rugăciunii Bucură-te, Marie este o caracteristică proprie Rozariului și numărul ei, în forma tipică și completă de o sută cincizeci, prezintă o anumită analogie cu Psaltirea și datează chiar de la începuturile piosului exercițiu. Dar, în virtutea unui obicei verificat, acest număr, subîmpărțit în decade ce se referă la fiecare din mistere, este distribuit după cele trei cicluri menționate mai sus, constituind astfel rozariul bine cunoscut de cincizeci de Bucură-te, Marie. Acesta din urmă a intrat în practică ca fiind cadrul firesc al acestui exercițiu și, ca atare, a fost adoptat de pietatea populară și confirmat de autoritatea pontificală care i-a adăugat totodată numeroase indulgențe;

d) Doxologia Slavă Tatălui, care, conform cu o orientare a întregii pietăți creștine, încheie rugăciunea cu preamărirea lui Dumnezeu, unul și întreit, de la care, prin care și pentru care sînt toate (cf. Rom 11, 36).

50. Acestea sînt elementele Rozariului. Fiecare din ele își are caracterul său propriu care, înțeles corect și apreciat, trebuie să se oglindească în recitare, pentru ca Rozariul să-și exprime întreaga sa bogăție și varietate. Acest caracter va deveni prin urmare grav în Rugăciunea domnească; liric și laudativ în liniștita desfășurare a înșiruirii de Bucură-te, Marie; contemplativ în meditarea atentă a misterelor; implorător în rugăciunea de cerere; plin de adorație în doxologie. Și aceasta în fiecare modalitate obișnuită de recitare a Rozariului: fie în singurătate, cel care se roagă reculegîndu-se în intimitate cu Domnul său; fie comunitară, în familie sau cu credincioși reuniți pentru a crea condițiile unei prezențe speciale a Domnului (cf. Mt 18, 20); fie publică, în adunări în care este convocată comunitatea bisericească.

51. În ultima vreme au fost create cîteva exerciții pioase care se inspiră din Rozariu. Dintre ele vrem să le indicăm și să le recomandăm pe cele care inserează în schema obișnuită a celebrărilor Cuvîntului lui Dumnezeu unele elemente ale rozariului Fecioarei Maria, cum ar fi meditarea misterelor și repetarea litanică a salutării îngerești. Aceste elemente capătă astfel o mai mare evidențiere atunci cînd sînt incluse în lectura textelor biblice, ilustrate de predică, însoțite de un timp de tăcere, subliniate prin cânt. Ne bucurăm să știm că aceste exerciții au contribuit la înțelegerea într-un mod mai complet a bogățiilor spirituale ale Rozariului însuși și la repunerea la loc de cinste a practicării sale în asociațiile și mișcările de tineri.

52. În continuitate cu intențiile Predecesorilor noștri, am vrea să recomandăm acum cu ardoare recitarea Rozariului în familie. Conciliul Vatican II a pus în lumină modul în care familia, celula primară și vitală a societății, «prin iubirea și respectul membrilor ei unii față de alții și prin rugăciunea înălțată către Dumnezeu în comun, va apărea ca sanctuarul casnic al Bisericii» (115). Familia creștină apare așadar ca o «Biserică familială» (116) dacă membrii ei, în propriul lor mediu și după respectivele lor îndatoriri, lucrează împreună pentru a promova dreptatea, practică opere de milostivire, se consacră în slujirea fraților lor, iau parte, într-un cadru mai vast, la apostolatul comunității locale și se inserează în cultul ei liturgic (117); și de asemenea dacă înalță în comun rugăciuni fervente către Dumnezeu: dacă acest element ar lipsi, ar lipsi/ fi lezat/ însăși caracterul de familie creștină. De aceea, redescoperirea noțiunii teologice de familie ca Biserică familială trebuie să fie urmată în mod normal de un efort concret pentru instaurarea în viața de familie a rugăciunii în comun.

53. În acord cu directivele conciliare, Prezentarea generală a liturgiei Orelor așează pe bună dreptate celula familială în numărul adunărilor pe care se sprijină celebrarea în comun a Oficiului divin: «Se cuvine […] ca familia, ca sanctuar casnic al Bisericii, să nu se mulțumească să practice rugăciunea în comun, dar să se și unească mai strîns cu Biserica folosind, după posibilitățile sale, una sau alta din părțile liturgiei Orelor» (118). Nu trebuie neglijat nimic pentru ca această indicație limpede și practică să-și afle o aplicare mereu mai mare și plină de bucurie în familiile creștine.

54. Dar, după celebrarea liturgiei Orelor culme pe care rugăciunea familială o poate atinge , nu există îndoială că rozariul Fecioarei Maria trebuie să fie considerat ca una din cele mai minunate și mai eficiente «rugăciuni în comun» pe care familia creștină este invitată să o recite. Într-adevăr, ne place să ne gîndim și avem speranța vie că dacă întîlnirea familială devine un timp de rugăciune, Rozariul îi este o expresie frecventă și apreciată. Știm bine că noile condiții de viață ale oamenilor nu ușurează în vremurile noastre momentele în care familia se poate întruni și că, chiar și atunci cînd se întîmplă așa, numeroase împrejurări îngreuiază găsirea în întîlnire a unui prilej de rugăciune. Fără nici o îndoială, este greu. Dar în același timp este caracteristic acțiunii creștine să nu cedeze în fața condiționărilor înconjurătoare și, dimpotrivă, să le depășească; nu să fie doborîtă ele, ci să le facă față. De aceea, familiile care vor să trăiască din plin vocația și spiritualitatea proprie familiei creștine trebuie să-și folosească toată energia pentru a îndigui forțele ce împiedică întîlnirea familială și rugăciunea în comun.

55. Încheind aceste observații, mărturie a grijii și a stimei Scaunului apostolic față de rozariul Fecioarei Maria, am vrea totuși să recomandăm ca răspîndind o devoțiune atît de salutară să nu i se altereze proporțiile și nici să nu fie prezentată cu un exclusivism inoportun: Rozariul este o rugăciune minunată, față de care credinciosul trebuie cu toate acestea să se simtă în toată seninătatea liber, îndemnat de frumusețea sa intrinsecăsă o recite în toată tihna.

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă
  16. Maria este învățătoare a vieții spirituale pentru fiecare creștin
  17. Atitudine de credință și de iubire
  18. Pentru reînnoirea pietății mariane
  19. Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui
  20. Sanctuarul Duhului Sfânt
  21. Locul cel mai de seamă după Cristos
  22. Pentru a face mai vie și mai inteligibilă legătura care ne unește cu Mama lui Cristos și Mama noastră
  23. Să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia
  24. Mama lui Dumnezeu devine receptivă la grijile și la năzuințele mișcării ecumenice
  25. Un intermediar și un punct de întâlnire pentru unitatea tuturor celor ce cred în Cristos
  26. Cine e Maria? Mai este ea un model?
  27. Câteva aspecte eronate ale cultului marian
  28. Rugăciunea Îngerul Domnului
  29. Rozariul: rezumatul întregii Evanghelii
  30. Elementele Rozariului

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: