Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,35-41 În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe ţărmul celălalt!” 36 Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37 Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. 38 El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. 40 Atunci le-a spus: „De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” 41 Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: „Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?”
O, cât sunt de fericiți și binecuvântați cei care îl iubesc pe Domnul și ascultă de evanghelia sa! Este spus: Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți (Lc 10,27). Așadar, să-l iubim pe Dumnezeu și să-l adorăm cu inimă curată și minte curată, pentru că el însuși caută aceasta mai presus de orice atunci când spune: Adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr (In 4,23). Așadar, toți cei care îl adoră, trebuie să-l adore în duh și adevăr. Să-i adresăm lui zi și noapte laude și rugăciuni, pentru că trebuie să ne rugăm mereu și să nu încetăm niciodată (cf. Lc 18,1) și să-i spunem: Tatăl nostru, care ești în ceruri! (Mt 6,9).
În afară de aceasta, să facem roade vrednice de pocăință (Mt 3,8) și să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Să fim iubitori, să fim umili, să dăm de pomană, pentru că pomana spală sufletele noastre de murdăria păcatului. Oamenii pierd tot ceea ce lasă în această lume. Ei poartă cu sine numai răsplata dragostei și a pomenilor pe care le-au făcut. Domnul le dă premiul și recompensa.
Nu trebuie să fim înțelepți și pricepuți conform trupului, ci, mai degrabă, simpli, umili și curați. Nu trebuie să dorim niciodată să fim deasupra celorlalți, ci, mai degrabă, slujitori și supuși tuturor creaturilor umane din iubire față de Dumnezeu. Și Duhul Domnului se va odihni asupra tuturor celor care au făcut toate acestea și au rămas statornici până la sfârșit. El își va pune în ei locuința și casa sa. Ei vor fi fii ai Tatălui ceresc, pentru că împlinesc faptele sale. Vor fi considerați pentru Domnul nostru Isus Cristos fie soție, fie frate, fie mamă.
Din Scrisorile către toți credincioșii, ale sfântului Francisc din Assisi (Opuscula, edit. Quaracchi 1949, 87-94: Trebuie să fim simpli, umili și curați)
„Vreți să vă vorbesc despre căile pocăinței? Sunt multe și variate, însă toate conduc spre cer. Prima cale a pocăinței este condamnarea păcatelor. Spune tu cel dintâi păcatele tale și vei fi îndreptățit (cf. Is 43,25-26). Pentru aceasta spune și profetul: Am spus: Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele și tu ai iertat vinovăția păcatului meu (Ps 31[32],5). Așadar, condamnă și tu păcatele tale. Acest lucru îi este suficient Domnului pentru eliberarea ta. Apoi, dacă îți condamni păcatele, vei fi mai atent ca să nu cazi din nou în ele. Provoacă-ți conștiința să devină acuzatoarea ta internă, ca să nu fie mai târziu acuzatoare înaintea tribunalului Domnului. Așadar, aceasta este o cale optimă de pocăință; dar există o alta care nu este deloc inferioară: a nu-ți aminti de păcatele dușmanilor, a domina ura, a-i ierta pe frații care ne-au ofensat. Și în felul acesta vom avea iertarea ofenselor pe care le-am făcut Domnului. Acesta este al doilea mod de a ispăși păcatele. Dacă voi iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta (Mt 6,14). Vrei să înveți o a treia cale de pocăință? Este cea a rugăciunii zeloase și bine făcută, care vine din adâncul inimii. Dacă vrei să cunoști a patra cale, îți voi spune că este cea a pomenii. Aceasta are o valoare foarte mare. Apoi să mai adăugăm acest lucru: Dacă cineva se comportă cu modestie și umilință, va distruge din rădăcină păcatele sale cu aceeași eficacitate a mijloacelor amintite mai sus. Ne este martor vameșul care nu era în stare să-și amintească de faptele sale bune, dar în locul lor a oferit recunoașterea umilă a păcatelor sale, și astfel s-a eliberat de povara cea grea pe care o avea pe conștiință. Am arătat cinci căi ale pocăinței: prima este condamnarea propriilor păcate, a doua este iertarea ofenselor aproapelui, a treia constă în rugăciune, a patra în pomană și a cincea în umilință. Așadar, nu sta fără să faci nimic; dimpotrivă, încearcă să înaintezi în fiecare zi pe toate aceste căi, pentru că sunt ușoare și nici nu poți invoca slăbiciunea ta ca să fii scutit de ele. Chiar și atunci când va trebui să trăiești în lipsuri grave, vei putea să elimini ura, să practici umilința, să te rogi continuu și să condamni păcatele, iar sărăcia ta nu te va împiedica niciodată. Dar ce spun? Nici măcar în acea cale de iertare în care se cere împărțirea banilor, adică pomana, sărăcia nu este o piedică. Nu. Acest lucru îl demonstrează văduva care a oferit cei doi bănuți. Așadar, învățând modul de vindecare a rănilor noastre, să folosim aceste remedii. După ce am redobândit adevărata sănătate, ne vom bucura cu încredere de masa sfântă și vom merge cu mare slavă în întâmpinarea lui Cristos, regele slavei, și vom câștiga pentru totdeauna bunurile veșnice prin harul, milostivirea și bunătatea Domnului nostru Isus Cristos”.
(Din Omiliile sfântului Ioan Crisostomul, Despre diavolul ispititor 2, 6: PG 49, 263-264: Cinci căi de pocăință)
R. Bună este rugăciunea împreună cu postul; iar pomana este mai bună decât adunarea aurului; * pentru că pomana purifică de orice păcat. V. Iertați și veți fi iertați, dați și vi se va da. * pentru că pomana purifică de orice păcat.
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, care unești într-o singură voință cugetele celor ce cred în tine, dă poporului tău harul să iubească ceea ce poruncești și să dorească ceea ce făgăduiești, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin!
Prea târziu te-am iubit... 