Arhivă etichetă pentru ‘preot’

Să te iubesc aşa cum mă cunoşti

Iată un text pe care l-am scris pentru proiectul  Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?, de pe blogul Deus meus in te confido (Ps 25,2), în urmă cu 10 ani:

„Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine” (In 10,14).
Mereu m-a îngândurat textul unei scrisori trimise către Virgil Ierunca de Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine”. Dumnezeu crede în mine, iar astăzi putem parafraza: Păstorul cel bun, pe care refuzăm să-l cunoaştem, ne ştie pe nume. Ba mai mult, își dă viața pentru noi, în timp ce prin comportament şi gânduri ne ambiţionăm să-l negăm şi să-l exilăm din existenţa noastră. Puţine sunt textele evanghelice atât de răscolitoare: „Eu cunosc oile mele”. Adică, tu, Doamne, mă cunoşti atât de bine?! Ştii ce gândesc, cum vorbesc şi ce fac?! Nu ne înfiorăm oare la gândul că ne ştie toate lipsurile şi totuşi continuă să ne iubească?! Dacă am conştientiza acest dar divin: cel atotputernic îţi spune pe nume, Creatorul îşi dă viaţa pentru tine! Şi ce vrea în schimb? Doar să-l cunoaştem şi noi. Păstorul cel bun să nu mai fie doar cel despre care am auzit câte ceva, ci să fie Dumnezeul şi prietenul nostru, cel care mi-a spus pe nume prin răsăritul de azi-dimineaţă. Vrea să fie o cunoaştere reciprocă, profundă, izvorâtă din parcurgerea Scripturilor şi frecventarea sacramentelor. Vrea să fie mai iubit decât iubim şi elogiem un salvator de vieţi despre care auzim la ştiri. El e mai mult, e dătătorul vieţii. Îmi place Păstorul cel bun pentru că este insistent şi sigur pe el: nu renunță până nu ajung să-l cunosc. Aventura celui înviat spre noi se va opri doar în ziua când voi striga cu toată ființa mea: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, tu mă cunoști și mă iubești ca nimeni altul. Amin.


Astăzi, de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, să-l rugăm pe Domnul să trimită lucrători în secerişul său, să implorăm har de la Bunul Păstor: trimite-ne, Doamne, păstori după inima ta.


PS. În fotografie sunt trei copilași pe care i-am întâlnit în Biserica „Sfântului Augustin” din MISIUNEA PĂRINTELUI ROBERTO VACARU (Detalii AICI). Copiii mi-au spus că doi vor să se facă preoți, iar unul (direct! 🙂 ) episcop. Doamne-ajută! Să ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care se dedică pastorației vocaționale. Viitorul Bisericii e pe mâini bune! 🙂


Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO
un-episcop-si-doi-preoti-in-viitor-panama-paxlaur-2022-1

Susține blogul Paxlaur și proiectele destinate copiilor donând

€10.00

Totul se va schimba când vom înțelege asta

Pe drumurile noastre întâlnim deseori oameni care stau şi aşteaptă ajutorul pe care li-l putem oferi, oameni care, dintr-un motiv sau altul, stau şi cerşesc. Un astfel de om, un cerșetor orb, stătea pe o alee având lângă el o bucată de carton pe care scria: „Sunt orb! Vă rog să mă ajutaţi!”. Ore întregi a stat cu mâna întinsă şi abia dacă a reuşit să strângă bani pentru o pâine. La un moment dat, în faţa lui s-a oprit o doamnă care era director de promovare şi publicitate în cadrul unei firme de prestigiu. A luat bucata de carton a orbului, a întors-o şi a scris alte cuvinte. Apoi a pus cartonul la loc, lăsând să se vadă noul mesaj, și a plecat. Bietul orb nu mai putea de uimire: deodată toţi trecătorii îi ofereau ceva. Toţi erau impresionaţi de noul mesaj. După câteva ore, a trecut din nou doamna director. S-a oprit şi i-a spus orbului: „Văd că acum îţi merge mai bine”. „Da”, a răspuns orbul, „mult mai bine. Dar ce aţi făcut? Ce aţi scris?”. „Am scris acelaşi lucru, dar prin cuvinte diferite”. Acum pe carton scria: „Este o zi minunată, dar eu nu o pot vedea”.

Știm că puterea cuvântului este esenţială. În toate timpurile cuvântul a fost puternic. Forţa cuvântului este râvnită de toată lumea. În viaţa lui Isus Cristos cuvântul a fascinat şi a fost atât de puternic încât până şi adversarii săi au recunoscut şi au spus: „Nimeni nu a vorbit vreodată ca omul acesta!” (In 7,46), cuvinte pe care le repetăm și noi când ascultăm evanghelia. Cu toate acestea, dacă ne oprim doar la cuvintele lui Cristos riscăm să pierdem esenţialul. De la cuvintele sale trebuie să trecem la faptele sale. Mai ales în aceste zile ale pătimirii, morţii şi învierii sale suntem chemaţi să observăm faptele pe care Isus le-a făcut pentru noi, fapte la sfârşitul cărora centurionul a spus: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54). Aici trebuie să ajungem şi noi: văzând faptele sale să recunoaştem că el este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

În aceste zile, când în faţa noastră stau nu atât cuvintele sale, cât mai ales faptele pe care le-a săvârşit pentru noi, Cristos ne adresează această întrebare pe care a dresat-o mai întâi ucenicilor: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi?” Priveşte spre fiecare şi ne întreabă: „Înţelegi tu ceea ce eu am trăit în aceste zile ale pătimirii mele”?

Înţelegem ce face Cristos pentru pentru mântuirea noastră? Pătrundem noi misterele sale? În această zi să contemplăm cu recunoștință cele trei mistere pline de iubire: instituirea sfintei Euharistiei, instituirea sfintei Preoţii şi porunca cea nouă a iubirii: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţii unii pe alţii. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13, 34).


„Dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, 
şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 
Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (In 13,14-15).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,1-15
Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. 2 În timpul cinei – când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon -, 3 ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, 4 s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. 5 Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” 7 Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. 8 Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. 9 Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. 10 Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. 11Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”. 12 După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. 14 Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu”.

Cuvântul Domnului

Trei verbe și o Mamă

„Din inimă se naşte binele:
cât de important este a ţine curată inima,
a păzi viaţa interioară,
a practica rugăciunea!
Cât de important este a educa inima la îngrijire
a avea dragi persoanele şi lucrurile.
Totul începe de aici, de la îngrijirea celorlalţi, a lumii, a creaţiei.
Nu ne foloseşte să cunoaştem multe persoane şi multe lucruri
dacă nu ne îngrijim de ele.
Anul acesta, în timp ce sperăm într-o renaştere şi în noi îngrijiri,
să nu neglijăm îngrijirea.
Pentru că, în afară de vaccinul pentru trup,
este nevoie de vaccinul pentru inimă:
şi acest vaccin este îngrijirea.
Va fi un an bun dacă ne vom îngriji de ceilalţi,
aşa cum face Sfânta Fecioară Maria cu noi”.

Omilia Papei Francisc la 1 ianuarie 2021

[Omilia Sfântului Părinte, citită de Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin]

În lecturile de la liturgia de astăzi ies în evidenţă trei verbe, care se împlinesc în Născătoarea de Dumnezeu: a binecuvânta, a se naşte şi a găsi.

A binecuvânta. În cartea Numerilor, Domnul cere ca slujitorii sacri să binecuvânteze poporul său: „Aşa să-i binecuvântaţi pe fiii lui Israel: «Domnul să te binecuvânteze»” (6,23-24). Nu este o exortaţie pioasă, este o cerere precisă. Şi este important ca şi astăzi preoţii să binecuvânteze poporul lui Dumnezeu, fără încetare; şi ca şi toţi credincioşii să fie purtători de binecuvântare, să binecuvânteze. Domnul ştie că avem nevoie să fim binecuvântaţi: primul lucru pe care l-a făcut după creaţie a fost să cuvânteze bine despre fiecare lucru şi să cuvânteze foarte bine despre noi. Însă acum, cu Fiul lui Dumnezeu, nu primim numai cuvinte de binecuvântare, ci însăşi binecuvântarea: Isus este binecuvântarea Tatălui. În el, spune Sfântul Paul, Tatăl ne binecuvântează „cu toată binecuvântarea” (Ef 1,3). De fiecare dată când deschidem inima lui Isus, binecuvântarea lui Dumnezeu intră în viaţa noastră.

Astăzi îl celebrăm pe Fiul lui Dumnezeu, Binecuvântatul prin natură, care vine la noi prin Mama, binecuvântata prin har. Maria ne aduce astfel binecuvântarea lui Dumnezeu. Acolo unde este ea vine Isus. De aceea avem nevoie s-o primim, ca Sfânta Elisabeta, care a lăsat-o să intre în casa sa şi imediat a recunoscut binecuvântarea şi a spus: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău!” (Lc 1,42). Sunt cuvintele pe care le repetăm în Bucură-te, Marie. Făcând loc Mariei suntem binecuvântaţi, dar învăţăm şi să binecuvântăm. De fapt, Sfânta Fecioară Maria învaţă că binecuvântarea se primeşte pentru a o dărui. Ea, binecuvântata, a fost binecuvântare pentru toţi cei pe care i-a întâlnit: pentru Elisabeta, pentru mirii de la Cana, pentru apostoli în cenacol… Şi noi suntem chemaţi să binecuvântăm, să cuvântăm bine în numele lui Dumnezeu. Lumea este grav poluată de faptul de a cuvânta rău şi de a gândi rău despre alţii, despre societate, despre noi înşine. Însă vorbirea de rău corupe, face să degenereze totul, în timp ce binecuvântarea regenerează, dă forţă pentru a reîncepe în fiecare zi. Să cerem Născătoarei de Dumnezeu harul de a fi pentru ceilalţi purtători bucuroşi ai binecuvântării lui Dumnezeu, aşa cum este ea pentru noi.

A se naşte este al doilea verb. Sfântul Paul subliniază că Fiul lui Dumnezeu s-a „născut din femeie” (Gal 4,4). În puţine cuvinte ne spune un lucru minunat: că Domnul s-a născut ca şi noi. N-a apărut adult, ci prunc; n-a venit în lume singur, ci dintr-o femeie, după nouă luni în sânul Mamei, din care şi-a lăsat ţesută omenitatea. Inima Domnului a început să palpite în Maria, Dumnezeul vieţii a luat oxigenul de la ea. De atunci Maria ne uneşte cu Dumnezeu, pentru că în ea Dumnezeu s-a legat cu trupul nostru şi nu l-a mai lăsat niciodată. Maria – îi plăcea sfântului Francisc să spună – „l-a făcut frate al nostru pe Stăpânul Maiestăţii” (Sfântul Bonaventura, Legenda major, 9,3). Ea nu este numai puntea dintre noi şi Dumnezeu, este mai mult: este drumul pe care Dumnezeu l-a parcurs pentru a ajunge la noi şi este drumul pe care trebuie să-l parcurgem noi pentru a ajunge la el. Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu aşa cum vrea el: în duioşie, în intimitate, în trup. Da, pentru că Isus nu este o idee abstractă, este concret, întrupat, s-a născut din femeie şi a crescut cu răbdare. Femeile cunosc această concreteţe răbdătoare: noi, bărbaţii, suntem adesea abstracţi şi vrem ceva imediat; femeile sunt concrete şi ştiu să ţeasă cu răbdare firele vieţii. Câte femei, câte mame în acest mod fac să se nască şi să se renască viaţa, dând lumii viitor!

Nu suntem în lume pentru a muri, ci pentru a genera viaţă. Sfânta Născătoare de Dumnezeu ne învaţă că primul pas pentru a da viaţă la ceea ce ne înconjoară este să o iubim în noi. Ea, spune astăzi Evanghelia, „păstra toate în inimă” (cf. Lc 2,19). Şi din inimă se naşte binele: cât de important este a ţine curată inima, a păzi viaţa interioară, a practica rugăciunea! Cât de important este a educa inima la îngrijirea avea dragi persoanele şi lucrurile. Totul începe de aici, de la îngrijirea celorlalţi, a lumii, a creaţiei. Nu ne foloseşte să cunoaştem multe persoane şi multe lucruri dacă nu ne îngrijim de ele. Anul acesta, în timp ce sperăm într-o renaştere şi în noi îngrijiri, să nu neglijăm îngrijirea. Pentru că, în afară de vaccinul pentru trup, este nevoie de vaccinul pentru inimă: şi acest vaccin este îngrijirea. Va fi un an bun dacă ne vom îngriji de ceilalţi, aşa cum face Sfânta Fecioară Maria cu noi.

Şi al treilea verb este a găsi. Evanghelia spune că păstorii „i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul” (v. 16). N-au găsit semne minunate şi spectaculoase, ci o simplă familie. Însă, acolo l-au găsit cu adevărat pe Dumnezeu, care este măreţie în micime, tărie în duioşie. Însă cu au reuşit păstorii să găsească acest semn aşa de puţin strălucitor? Au fost chemaţi de un înger. Nici noi nu l-am fi găsit pe Dumnezeu dacă n-am fi fost chemaţi prin har. Nu puteam să ne imaginăm un asemenea Dumnezeu, care se naşte din femeie şi revoluţionează istoria cu duioşia, însă prin har l-am găsit. Şi am descoperit că iertarea sa face să ne renaştem, că mângâierea sa aprinde speranţa şi prezenţa sa dăruieşte o bucurie de nesuprimat. L-am găsit, dar nu trebuie să-l pierdem din vedere. De fapt, Domnul nu se găseşte o dată pentru totdeauna, ci trebuie găsit în fiecare zi. De aceea Evanghelia îi descrie pe păstori mereu în căutare, în mişcare: „au plecat în grabă, au găsit, au făcut cunoscut, s-au întors glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu” (v. 16-17.20). Nu erau pasivi, deoarece pentru a primi harul trebuie să rămânem activi.

Şi noi, ce anume suntem chemaţi să găsim la începutul anului? Ar fi frumos să găsim timp pentru cineva. Timpul este bogăţia pe care o avem cu toţii, dar de care suntem geloşi, pentru că vrem să o folosim numai pentru noi. Trebuie cerut harul de a găsi timp, timp pentru Dumnezeu şi pentru aproapele: pentru cel care este singur, pentru cel care suferă, pentru cel care are nevoie de ascultare şi îngrijire. Dacă vom găsi timp de dăruit, vom fi uimiţi şi fericiţi, ca şi păstorii.

Sfânta Fecioară Maria, care l-a adus pe Dumnezeu în timp, să ne ajute să dăruim timpul nostru. Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ţie îţi consacrăm noul an. Tu, care ştii să păstrezi în inimă, îngrijeşte-te de noi. Binecuvântează timpul nostru şi învaţă-ne să găsim timp pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Noi cu bucurie şi încredere te aclamăm: Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Şi aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

%d blogeri au apreciat: