Arhivă etichetă pentru ‘preotie’

Dacă te apropii să-i slujeşti Domnului, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercare

„Voi, temători de Dumnezeu, ascultaţi”: pe cât de mare este bucuria de a fi ales, pe atât de înfricoșător și groaznic este gândul trădării! Atunci când Cristos ne privește și ne spune: „Eu știu pe cine am ales! Eu te cunosc!” (cf. In13,18), inima noastră tresaltă de fericire: am fost aleși. Dumnezeu ne-a ales să fim fiii săi, să fim creștini. Mai mult, dintre cei „renăscuți prin Botez”, unii au fost aleși să fie tați, mame, soți, persoane consacrate, preoți. Tuturor celor aleși psalmistul le amintește că „mâna Domnului le dă stabilitate şi braţul său le dă putere” pentru a rămâne statornici (cf. Ps 88,22). Tot ce suntem e darul Domnului! Ce am fi noi fără ajutorul său?

Însă, atenție, Scriptura spune: „Fiule, dacă te apropii să-i slujeşti Domnului, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercare” (Sir 2,1). Veghează! Acest avertisment vine tocmai pentru că nu puțini sunt cei care deși au primit botezul, deși s-au hrănit cu pâinea euharistică, deși au simțit milostivirea Domnului, ajung apoi să trădeze, să îi nege prezența și să îi respingă ajutorul. Altfel spus, tocmai unii dintre cei aleși devin trădători identificați de Cristos cu aceste cuvinte amare: „Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea” (In 13,18; cf. Ps 41,10).

Despre prietenul perfid și trădător, psalmistul spune: „Dacă un dușman m-ar fi făcut de ocară, l-aș fi suportat; dacă cel care mă urăște s-ar fi ridicat cu orgoliu asupra mea, poate m-aș fi ascuns de el. Dar ești tu om asemenea mie, prietenul meu și omul meu de încredere, cu care mă înțelegeam așa de bine și mergeam cu însuflețire spre casa lui Dumnezeu” (Ps 54,13-15). Cât de dureros este să fii trădat, mințit, înșelat de prieten, de cel cu care îți împărțeai nu doar pâinea, ci viața întreagă! Nu cumva suntem și noi printre cei care trădează? Cei din viața noastră, din comunitatea noastră nu suferă cumva și din cauza comportamentului nostru?

Fiecare zi este potrivită pentru verificarea și consolidarea fidelității noastre față de vocația pe care am primit-o, față de talanții pe care Dumnezeu i-a investit în noi, față de relațiile noastre de prietenie. Să ne cercetăm cugetul zilnic! Aceasta nu pentru a ne îngrozi în fața fragilității noastre, ci pentru a reînflăcăra zilnic darul lui Dumnezeu care este în noi (cf. 2Tim 1,6). Însuși Cristos este cel care ne amintește că pe urmele sale nu trebuie să pășim doar din când în când, ci în fiecare zi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze!” (Lc 9,23).

Nu e greu să fii ales și să-l urmezi pe Cristos. Greu este să faci asta în fiecare zi dacă nu te lași susținut de el. Fără Dumnezeu și fără speranța vieții veșnice, fidelitatea – în orice fel de relație! – devine o utopie!


Nu-l trăda pe cel pe care ai promis că-l vei iubi! 
Nu uita: 
„Cine este fidel în cele mai mici lucruri, 
este fidel şi în cele mari” (cf. Lc 16,10).


Cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,16-20
În acel timp, după ce le-a spălat discipolilor picioarele, Isus le-a spus: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. 17Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi. 18 Nu vorbesc despre voi toţi; eu ştiu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». 19 Vă spun acestea de pe acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi că eu sunt. 20 Adevăr, adevăr vă spun: cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Tati, tati, ajută-mă…

Înainte de a fi preot, am fost păstor. Bine, păstor e mult zis, e prea elegant. Eram cioban. De două ori am făcut experiența asta, cu două turme diferite. Era cu mult înainte să intru în seminar. În timpul vacanței – ca să învăț ceva despre viață și despre cum se câștigă un ban muncit și niște brânză bună, caș proaspăt și urdă – am mers cu oile pe câmp. Cam câte o lună demnă de povestit într-o carte de genul „Viața la stână”. Atunci am văzut că nu era ușor să cunoști turma, să o păstorești, să o „motivezi” să pască, mai ales când era cald, să o urnești… Era greu. Eram copil. Pentru mine atunci era totul clar: totul se face pentru lapte, carne, lână, bani… Nu-i pasă nimănui de oi. Atât de convins eram de asta, încât de la prima turmă îmi amintesc doar de un câine. Nu mă interesau oile. Eram un mic mercenar! Iar „meseria” de păstor necesită timp. Și har! Mult!

A două experiență a fost mai puternică. Mai dură. Mai cu har! Îmi amintesc unele oi nărăvașe precum și locurile pe unde mergeam cu turma… Îmi amintesc și unele povești pe care mi le spunea baciul. Albit de viață, avea multă experiență, dar multe din ceea ce-mi spunea, erau adevărate SF-uri. Sau poate că erau doar speranțele lui legate de America, de mașini, de viitorul lumii. Eu ascultam fascinat: eram copil pe un câmp imens, înconjurat de o turmă de oi ce căutau ceva de mâncare pe unde tocmai trecuse combinele de treierat. 

Acum cred că baciul a murit. El s-a întâlnit deja cu Bunul Păstor, în timp ce eu încă încerc să-l cunosc și să-l imit. Acum sunt preot. Adică tot un fel de păstor. Doar că relația cu turma e diferită. Acum știu că turma e importantă nu pentru ceea ce pot face eu pentru ea. Și nici pentru ceea ce poate face ea pentru mine. Nu e important ceea ce eu dau turmei și nici ceea ce turma îmi dă mie. Esențialul este în altă parte: în ceea ce Cristos ne oferă, și turmei și mie. Și e atât de clar Isus în evanghelia de astăzi: „Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată”. Nimic mai important. Nimic mai motivant pentru a asculta glasul său și a-l urma. Totul este pentru viața veșnică: lumea aceasta trece. Vine ceva mai bun!

Însă… încă de la primii pași pe urmele lui Cristos simțim că sunt mulți care se împotrivesc mântuirii noastre, mai ales Diavolul. Noi înșine, uneori, ne sabotăm mântuirea prin gesturi, cuvinte, gânduri. Adică prin păcate! Mai trist este că uneori nu doar că nu lucrăm la mântuirea noastră, ci îi mai împiedicăm și pe alții să se mântuiască. Păstorii devin hoți și tâlhari iar oile devin lupi răpitori… 

Consolarea vine de la Cristos. Dacă-l urmăm el ne asigură că „nimeni nu ne va răpi din mâna lui” (cfr. In 10,28). Ba mai mult: garant este Tatăl. Acel tată care amintește (unora!) de momentul când, fiind copii în pericol, își strigau supereroul: „Tati, tati, ajută-mă”… Nu exista cineva mai de încredere, mai puternic, mai disponibil etc. decât „tati”, salvatorul nostru. Exact așa ne asigură Isus: „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem” (In 10,29-30).

Fericiți suntem când credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu (In 10,36), că Tatăl nostru este mai mare decât toți, că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu, Domnul și Dumnezeul nostru. 

Oricât ar încerca unii hoți și tâlhari și mercenari și lupi în piei de oaie să ne distrugă, Tatăl este mai mare și mai puternic decât toți. El a rânduit ca noi să ascultăm glasul Bunului Păstor și să dobândim viață. Și nu orice fel de viață, ci viață veșnică! 

În această zi dedicată Bunului Păstor și Rugăciunii pentru Vocații îmi amintesc mereu această pildă, această Poveste izvorâtă din lumina Adevărului (detalii AICI– https://paxlaur.com/2014/09/03/o-poveste-izvorata-din-lumina-adevarului-si-o-invitatie-sa-ne-cunoastem-si-sa-ne-ingrijim-unii-de-altii/):

Se spune că în cadrul unui spectacol un actor celebru a urcat pe scenă și a început să recite un frumos psalm: „Domnul este pastorul meu”. La finalul recitării, lumea a izbucnit în ovații și aplauze. După ce aplauzele au încetat, din public s-a ridicat un bătrânel cu privirea senina, s-a apropiat de scenă și a cerut permisiunea să recite și el acest psalm. Actorul, după ce l-a privit cu neîncredere, dar plin de respect, l-a întrebat: „Aveți măcar ceva cunoștințe despre arta teatrală?” „Nu”, a fost răspunsul bătrânelului, „dar vreau să recit acest psalm”. În cele din urmă actorul l-a invitat la microfon. Bătrânelul a început să recite psalmul și dintr-o dată s-a așternut o liniște deplină în sală. Atunci când a încheiat psalmul, nimeni nu aplauda, dar toți erau cu ochii în lacrimi. Emoția era atât de puternică încât toți erau paralizați de teama că vor risipi această minunată vrajă, atât de profundă, atât de liniștitoare. Într-un târziu, actorul s-a apropiat de bătrânelul nostru și cu ochii în lacrimi i s-a adresat: „Spuneați că nu cunoașteți nimic despre arta interpretării…”. „Așa este”, a răspuns bătrânelul, „însă eu îl cunosc pe Păstorul despre care vorbește acest psalm!”

Este un mare har să-l cunoști pe Păstorul cel bun, să-i fii aproape prin tot ceea ce faci. Este un mare har să știi să te apropii de el, să-l cunoști și să-l lași să te cunoască, să-i cânți prin viața ta un imn de laudă înaintea tuturor popoarelor. Însă un dar și mai mare este să te lași modelat de el și să devii la rândul tău „păstor bun”, om cu suflet frumos. Nu doar preoții sunt chemați să fie păstori buni, ci fiecare om trebuie să tindă spre acest ideal.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,27-30

În acel timp, Isus le-a spus: „Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30 Eu şi Tatăl una suntem”.


Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO
paxlaur-nuntiatura-panama-2

Susține copiii suferinzi și blogul Paxlaur

€9.00

Să te iubesc aşa cum mă cunoşti

Iată un text pe care l-am scris pentru proiectul  Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?, de pe blogul Deus meus in te confido (Ps 25,2), în urmă cu 10 ani:

„Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine” (In 10,14).
Mereu m-a îngândurat textul unei scrisori trimise către Virgil Ierunca de Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine”. Dumnezeu crede în mine, iar astăzi putem parafraza: Păstorul cel bun, pe care refuzăm să-l cunoaştem, ne ştie pe nume. Ba mai mult, își dă viața pentru noi, în timp ce prin comportament şi gânduri ne ambiţionăm să-l negăm şi să-l exilăm din existenţa noastră. Puţine sunt textele evanghelice atât de răscolitoare: „Eu cunosc oile mele”. Adică, tu, Doamne, mă cunoşti atât de bine?! Ştii ce gândesc, cum vorbesc şi ce fac?! Nu ne înfiorăm oare la gândul că ne ştie toate lipsurile şi totuşi continuă să ne iubească?! Dacă am conştientiza acest dar divin: cel atotputernic îţi spune pe nume, Creatorul îşi dă viaţa pentru tine! Şi ce vrea în schimb? Doar să-l cunoaştem şi noi. Păstorul cel bun să nu mai fie doar cel despre care am auzit câte ceva, ci să fie Dumnezeul şi prietenul nostru, cel care mi-a spus pe nume prin răsăritul de azi-dimineaţă. Vrea să fie o cunoaştere reciprocă, profundă, izvorâtă din parcurgerea Scripturilor şi frecventarea sacramentelor. Vrea să fie mai iubit decât iubim şi elogiem un salvator de vieţi despre care auzim la ştiri. El e mai mult, e dătătorul vieţii. Îmi place Păstorul cel bun pentru că este insistent şi sigur pe el: nu renunță până nu ajung să-l cunosc. Aventura celui înviat spre noi se va opri doar în ziua când voi striga cu toată ființa mea: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, tu mă cunoști și mă iubești ca nimeni altul. Amin.


Astăzi, de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, să-l rugăm pe Domnul să trimită lucrători în secerişul său, să implorăm har de la Bunul Păstor: trimite-ne, Doamne, păstori după inima ta.


PS. În fotografie sunt trei copilași pe care i-am întâlnit în Biserica „Sfântului Augustin” din MISIUNEA PĂRINTELUI ROBERTO VACARU (Detalii AICI). Copiii mi-au spus că doi vor să se facă preoți, iar unul (direct! 🙂 ) episcop. Doamne-ajută! Să ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care se dedică pastorației vocaționale. Viitorul Bisericii e pe mâini bune! 🙂


Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO
un-episcop-si-doi-preoti-in-viitor-panama-paxlaur-2022-1

Susține blogul Paxlaur și proiectele destinate copiilor donând

€10.00

%d blogeri au apreciat: