Arhivă etichetă pentru ‘preotie’

Ajutor reciproc

Prin mijlocirea sfântului Ioan Maria Vianney, patron și model al preoților, să implorăm haruri pentru păstorii sufletelor noastre. Să ne rugăm pentru preoți: să fie oameni ai rugăciunii și ai iubirii. Să ne rugăm pentru cei încredințați lor: să fie oameni cu inima deschisă la cuvântul Domnului și la sacramente. Este adevărat că preoții sfinți rodesc sfințenie în inimile celor încredințați lor. Dar la fel de adevărat este că sufletele sfinte pot face sfinți preoții din jur. Să mergem împreună, turmă și păstor, spre sfințenie.


„Preoția este iubirea inimii lui Isus… 
Un bun păstor, un păstor după inima Domnului, 
este cea mai mare comoară 
pe care bunul Dumnezeu 
o poate oferi unei parohii” (sf. Ioan Maria Vianney).

De ce? (2)

Pe scurt: pentru că sunt om, creștin și preot. Pentru că sunt parte dintr-o Biserică arătată cu degetul. Pentru că îmi pasă de acest trup, de acest edificiu în care sunt răni de vindecat, fisuri grave de reparat, terenuri bogate de cultivat, un viitor frumos de pregătit. Dar mai întâi avem o încredere de recuperat.

Pe scurt pare simplu. Dezvoltând e un pic mai complicat: de multe ori, ca laic sau preot catolic, m-am simțit arătat cu degetul. Într-o zi, acum 4-5 ani, m-am intersectat prin Roma, în plină stradă, cu un domn. Mai mult ca sigur era prima dată când mă vedea și-l vedeam. După accent, era turist. Trecând unul pe lângă altul, din senin a început să strige la mine. Bine, nu neapărat la mine, cât mai ales la ceea ce reprezentam. Eram preotul catolic acuzat și găsit vinovat de … de toate. Și, în mijlocul Romei, într-o zonă arhiplină, și-a revărsat oful pe un străin îmbrăcat în preot. Nimeni din jur nu știa ce drame avea și cât adunase în inima lui împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a preoților, a creștinilor… Acum știu toți cei care treceam pe acolo… pentru că în 5-10 secunde mi le-a zis pe toate. Mă rog, mi le-a strigat pe toate, adică m-a făcut în toate felurile. Pentru el preotul catolic era doar un abuzator de copii, un pedofil, un frustrat, un profitor de persoane vulnerabile, un avar, un parvenit. Pleava societății. Mi-a rămas întipărită mai mult privirea lui decât cuvintele. În ochi i se urcase ura din inimă și ne dorea morți pe toți. Pentru el, toți eram și suntem la fel și pentru asta trebuie să dispărem: și noi și Biserica noastră…. (deși nu e a noastră și nici măcar noi înșine nu ne mai aparținem… 1Cor 3-4). Încă mă doare ura lui, încă mă dor rănile lui arătate în public, expuse poate în speranța de a se vindeca, de a se ușura de acea povară… Cine știe! Atunci, de furie, aș fi vrut să-i răspund pe măsură. Acum mă rog pentru el. Sper că a găsit alinarea pe care o căuta. Cred că e greu să duci așa o cruce… Nimeni nu ar trebui să treacă prin această suferință. Nimeni. Cu atât mai puțin prin suferințe provocate de creștini, mai ales de preoți, călugări, călugărițe…

Să fii preot înseamnă să faci parte dintr-o categorie cu care societatea – oameni de sus și de jos, mici și mari, bogați și săraci, creștini sau necreștini – joacă ping-pong: cu o viteză uluitoare, ca o minge, preotul e aruncat din tabăra veneratorilor și a rigoriștilor în tabăra beștelitorilor și a acuzatorilor. Într-o clipă suntem altar, iar în următoarea preș. La răsărit suntem icoane, dar înainte de apus devenim gunoi. Și tot așa, ca în tenis: sfinți și paraziți. Din când în când, Providența ne îngăduie un respiro la fileu, în mijloc, unde stă virtutea, dar și păcătosul, față în față cu Dumnezeu și cu acuzatorii. În mijloc stă păcătosul convertit: laic, călugăr, călugăriță, preot. Însă tocmai ca în Evanghelie, inculpații sunt cei din mijloc sau cei puși în mijloc de oameni, de viață (In 8,1-11; merită recitit și articolul acesta: În mijloc, cu durere si cu iubire – Citește-l AICI). 

Da, la mijloc ne zbatem să respirăm, să ne convertim. Când Domnul ne îngăduie acest răgaz, stăm în mijloc și ne plângem păcatele. La mijloc stăm și cerem timp de convertire adevărată și purificarea inimii. La mijloc stăm toți cei care nu îndrăznim să ridicăm piatra și să o aruncăm pentru că ne știm și mai știm și că Dumnezeu ne știe așa cum suntem cu adevărat (cfr. In 8,7). Ce binecuvântare pentru acea femeie pusă în mijloc și pentru noi toți că Dumnezeu nu e extremist (nici măcar atunci când exagerează în iubire, în milostivire, în dreptate!). Ce binecuvântați suntem cu un Dumnezeu atât de răbdător. Ce mântuitor este când simțim că Dumnezeu – „cu o durere fără cuvinte și cu o iubire fără măsură” – ne îmbrățișează, ne ridică, ne repară, ne retrimite în lume: „Mergi, de acum să nu mai păcătuiești”. Este tot ceea ce vrem să auzim toți, chiar și noi, preoții. 

Este complicat acest „de ce?” pentru că nu e ușor să acceptăm că toți creștinii suntem păcătoși convertiți. Nu suntem sfinți. Suntem păcătoși convertiți. Mă rog, eu cred că cei mai mulți suntem păcătoși care tot încearcă să se convertească. Tot încercăm. Nu abandonăm lupta pentru convertire. Eu mă rog mereu: „Te rog, Doamne, culege-mă spovedit”. E singura mea șansă. Pentru că niciodată nu suntem convertiți pe deplin cât timp trăim. Ne căim, ne convertim regretând răul, păcatul… Uneori și de două, trei, șapte zeci de ori pe zi. Ne căim mereu de gânduri, de cuvinte, de fapte, de reacții, de gesturi spontane care rănesc profund oamenii din jur etc. Chiar și de aceste cuvinte pe care le scriu acum trebuie să mă căiesc, pentru că într-un fel judec oamenii care ne judecă. Și nu e normal: le-am dat motive să ne judece. Am provocat răni care au pătruns atât de adânc în viața persoanelor, în viața Bisericii și în viața societății. Pentru toate acestea ne căim… dar ne și ridicăm. Nu rămânem preș. Dar nici nu avem pretenția de altar. Nici icoane, dar nici gunoi. Ci oameni. Atât. 

E dureros ceea ce auzim că se întâmplă în lume, în societate și în Biserică. Dar și mai dureros ar fi să rămână așa. Nu acesta este ultimul cuvânt al Bisericii. Nu aceasta este ultima imagine. Cu siguranță nu. Și pentru aceasta trebuie să facem toți ceva. Avem de parcurs împreună un drum de vindecare, un drum de convertire. 

De ce fac asta? (Proiectele Paxlaur pentru copii)… Pentru că îmi doresc o zi în care ieșind pe stradă – creștini laici, preoți, călugări și călugărițe – lumea să nu ne privească cu dezgust ca pe niște gunoaie, să nu ne considere pe toți pedofili, avari, profitori… Dimpotrivă, vreau ca atunci când omul întâlnește un preot, un călugăr, o călugăriță, un creștin, o creștină, să-și amintească de Don Bosco, de Filip Neri, de Francisc de Assisi, de Ioan Paul al II-lea, de Padre Pio, de Maica Tereza de Calcutta și de atâția alți oameni frumoși ai Bisericii. Asta vreau: ca lumea să ne privească cu speranță, ca omul să-și amintească și să vadă ce înseamnă să fii de partea lui Cristos, ce înseamnă să fii de-al lui Cristos. Ba mai mult: vreau să se vadă Cristos… 

Când ne apropiem de copii, când ne apropiem de cei săraci, când ne apropiem de cei suferinzi, când ne apropiem de văduve sau de orfani – preferații lui Dumnezeu! – vreau ca lumea să vadă că Isus Cristos – prin preoți, călugări, călugărițe, laici, prin toți creștinii – continuă să se îngrijească de cei mici, de cei abandonați, de cei alungați la periferia societății. 

Asta îmi doresc. Și nu, nu e vorba de a repara sau recupera o imagine. Nu e nimic de suprafață. Nu rezolvăm nimic cu o tencuială, pentru că știm că e nevoie de săpături adânci pentru a restaura totul din profunzime. Să restaurăm totul în Cristos. El să ne dăruiască timp de convertire adevărată, purificarea inimii. El să dăruiască vindecare și pace celor care au suferit din cauza noastră. El să ne mențină uniți în rugăciune și în facerea de bine. Și să facem bine binele, pentru că avem răni de vindecat și o încredere de recuperat. Și mai ales un Dumnezeu de reprezentat (Lc 24,46-53).




Dacă vrei să te alături Proiectului Paxlaur: TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării, o poți face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării

Împreună redăm copiilor copilăria furată de sărăcie, de război, de indiferență, de lipsa educației…

€9.00


AICI puteți citi și despre „Când sunt importanți copiii?” și când și cum și de ce trebuie să-i ajutăm: https://paxlaur.com/2022/05/11/pentru-cand-sunt-importanti-copiii/

Citiți și Cadoul de ziua mea: trei porții de copilărie https://paxlaur.com/2022/05/16/cadoul-de-ziua-mea-trei-portii-de-copilarie/

AICI puteți citi DE CE (1) toate astea… https://paxlaur.com/2022/05/2

Dacă te apropii să-i slujeşti Domnului, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercare

„Voi, temători de Dumnezeu, ascultaţi”: pe cât de mare este bucuria de a fi ales, pe atât de înfricoșător și groaznic este gândul trădării! Atunci când Cristos ne privește și ne spune: „Eu știu pe cine am ales! Eu te cunosc!” (cf. In13,18), inima noastră tresaltă de fericire: am fost aleși. Dumnezeu ne-a ales să fim fiii săi, să fim creștini. Mai mult, dintre cei „renăscuți prin Botez”, unii au fost aleși să fie tați, mame, soți, persoane consacrate, preoți. Tuturor celor aleși psalmistul le amintește că „mâna Domnului le dă stabilitate şi braţul său le dă putere” pentru a rămâne statornici (cf. Ps 88,22). Tot ce suntem e darul Domnului! Ce am fi noi fără ajutorul său?

Însă, atenție, Scriptura spune: „Fiule, dacă te apropii să-i slujeşti Domnului, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercare” (Sir 2,1). Veghează! Acest avertisment vine tocmai pentru că nu puțini sunt cei care deși au primit botezul, deși s-au hrănit cu pâinea euharistică, deși au simțit milostivirea Domnului, ajung apoi să trădeze, să îi nege prezența și să îi respingă ajutorul. Altfel spus, tocmai unii dintre cei aleși devin trădători identificați de Cristos cu aceste cuvinte amare: „Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea” (In 13,18; cf. Ps 41,10).

Despre prietenul perfid și trădător, psalmistul spune: „Dacă un dușman m-ar fi făcut de ocară, l-aș fi suportat; dacă cel care mă urăște s-ar fi ridicat cu orgoliu asupra mea, poate m-aș fi ascuns de el. Dar ești tu om asemenea mie, prietenul meu și omul meu de încredere, cu care mă înțelegeam așa de bine și mergeam cu însuflețire spre casa lui Dumnezeu” (Ps 54,13-15). Cât de dureros este să fii trădat, mințit, înșelat de prieten, de cel cu care îți împărțeai nu doar pâinea, ci viața întreagă! Nu cumva suntem și noi printre cei care trădează? Cei din viața noastră, din comunitatea noastră nu suferă cumva și din cauza comportamentului nostru?

Fiecare zi este potrivită pentru verificarea și consolidarea fidelității noastre față de vocația pe care am primit-o, față de talanții pe care Dumnezeu i-a investit în noi, față de relațiile noastre de prietenie. Să ne cercetăm cugetul zilnic! Aceasta nu pentru a ne îngrozi în fața fragilității noastre, ci pentru a reînflăcăra zilnic darul lui Dumnezeu care este în noi (cf. 2Tim 1,6). Însuși Cristos este cel care ne amintește că pe urmele sale nu trebuie să pășim doar din când în când, ci în fiecare zi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze!” (Lc 9,23).

Nu e greu să fii ales și să-l urmezi pe Cristos. Greu este să faci asta în fiecare zi dacă nu te lași susținut de el. Fără Dumnezeu și fără speranța vieții veșnice, fidelitatea – în orice fel de relație! – devine o utopie!


Nu-l trăda pe cel pe care ai promis că-l vei iubi! 
Nu uita: 
„Cine este fidel în cele mai mici lucruri, 
este fidel şi în cele mari” (cf. Lc 16,10).


Cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,16-20
În acel timp, după ce le-a spălat discipolilor picioarele, Isus le-a spus: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. 17Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi. 18 Nu vorbesc despre voi toţi; eu ştiu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». 19 Vă spun acestea de pe acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi că eu sunt. 20 Adevăr, adevăr vă spun: cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului