Arhivă etichetă pentru ‘providenta’

Dumnezeu nu se bagă peste medici (Acest text nu este despre vaccin, ci despre Dumnezeu și despre aproapele)

Scriu cu gândul la Dumnezeu și la aproapele. Nu, nu mă interesează să scriu sau să vorbesc despre vaccinul anti COVID-19. Adică nu mă interesează într-un mod diferit de felul în care m-au interesat toate celelalte vaccinuri pe care le-am făcut. Eu nu sunt medic și nici specialist în nu știu ce domeniu științific pentru a-mi da cu părerea despre vaccinuri. De asta nici nu am scris niciodată nimic despre vaccin. Și nici după acest articol nu voi mai scrie.

Scriu pentru că azi este sărbătorit sfântul Luca, un medic, un pictor, un evanghelist, un patron al medicilor… Sărbătoarea de azi mi-a amintit de zecile de mesaje primite: „Părinte, ce să fac? Să mă vaccinez?” sau „Părinte, v-ați vaccinat?” etc. Nimeni până acum nu m-a întrebat dacă m-am vaccinat împotriva malariei, febrei galbene, hepatitei, TBC etc… Chestia cu vaccinul era una între medic și pacient, nu o dezbatere pe E-mail sau pe Facebook sau pe Whatsapp… Așa că, fiind preot, nu vreau să răspund la întrebări care nu țin de competența mea. Nu vreau să scriu despre vaccin, ci despre Dumnezeu. Argumentul ăsta mă interesează și e oarecum de competența mea, măcar un pic, atât cât mă pricep.

Ce mă interesează acum este „sentimentul” că Dumnezeu nu se bagă peste doctori, peste știință, peste vaccin. Adică, cel mult, dacă se bagă – cel puțin Dumnezeul pe care îl „cunosc”, atât cât pot eu să cunosc și cât poate el fi cunoscut! – se bagă să ajute oamenii, știința, nu să încurce. Dumnezeu nu e sadic! Sadic poate fi doar dumnezeul refuzat de atei sau alți dumnezei, dar nu un Dumnezeu care ne-a iubit și ne iubește atât de mult în Isus Cristos mort și înviat pentru noi. 

Dumnezeu nu se bagă peste medici: îi lasă să-și facă treabă. Ba mai mult, pe cei buni și cu adevărat iubitori de oameni, îi ajută, îi inspiră, îi luminează. Nu cred și nu împărtășesc ideea sau cuvintele pe care le spunea cineva tuturor, adică tuturor de pe Facebook: „Nu avem nevoie de vaccin: Dumnezeu care a permis Pandemia, tot el o va și lua, dar doar când va voi el și fără ajutorul omului”. Nu am nimic cu cei care nu vor să se vaccineze. Am mulți prieteni care nu s-au vaccinat și suntem și rămânem prieteni. Problema cred că vine atunci când unii (vaccinați sau nevaccinați) încep să se comporte ca și cum Dumnezeu nu ar avea nimic altceva de făcut decât să-i ferească pe ei de virus. Asta în timp ce ei trăiesc ca și cum nu ar (mai) fi Pandemie. „Las’ că are Domnul grijă” e o chestiune de credință vie, activă, responsabilă, nu de indiferență. Domnul are grijă, dar nu fără implicarea noastră. De asta mi se pare puțin creștinește să spui: „Nu avem nevoie de vaccin: Dumnezeu care a permis Pandemia, tot el o va și lua, dar doar când va voi el și fără ajutorul omului”.

Fraza asta m-a împins să scriu. Pentru că nu cred că e chiar așa. Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa: dacă ne uităm în istoria omenirii și a mântuirii, cam tot ce a vrut să facă Dumnezeu – chiar și mântuirea lumii – a făcut folosindu-se de oameni, de oameni buni, de oameni mari. Ce înfricoșător și plin de sfânt cutremur e gândul că Dumnezeul cel atotputernic a cerut și a așteptat răspunsul unei fecioare din Nazaret, Maria, logodită cu un bărbat, numit Iosif. Ce bucurie trebuie să fi fost în cer când Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Chiar dacă Dumnezeu nu avea dubii asupra Mariei, tot s-a bucurat. E normal să te bucuri când începi realizarea unui proiect atât de măreț. Și încă ce bucurie, întocmai pe măsura proiectului! Atunci a început injectarea omenirii cu vaccinul cel mai puternic, cel mai tămăduitor: iubirea. Că până la urmă, despre asta e vorba în misterul mântuirii, în viața, patima, moartea și învierea lui Isus: despre iubirea gratuită pe care ne-o poartă Tatăl. Și ce bine a surprins sfântul Luca acest lucru în evanghelia sa. Ar fi bine să citim astăzi sau zilele acestea măcar primul capitol din Evanghelia după sfântul Luca (poate fi citit aici: https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/49-evanghelia-dupa-sf-luca/ ).

Așadar, să fie clar: nu e de competența mea să spun cuiva să se vaccineze sau nu. Nu sunt medic. Fiecare este responsabil de sine, dar și de cei din jur. Astăzi și în situația de acum nu e deloc creștinește să spunem: „E viața mea și fac ce vreau cu ea”. Toți suntem liberi și există un timp pentru toate (aici ar fi bună o pauză și să citim Qohelet, mai ales capitolul 3). Dar despre vaccin, ar trebui întrebați medicii și specialiștii din domeniu. Eu așa am făcut. Apoi m-am vaccinat! Așadar, dacă medicul ți-a spus să nu te vaccinezi, atunci nu te vaccina… Poate chiar nu e bun pentru tine acum, pentru bolile prin care treci și atunci e mai bine să aștepți prudent! Dar dacă un preot sau un inginer sau un șofer sau alt „specialist” ți-a spus să nu te vaccinezi, atunci mai bine întreabă medicul. Treaba preoților este Dumnezeu, Biserica, sufletul, omul, sacramentele… De exemplu, eu pot recomanda spovada și împărtășania, atât pentru cei care se vaccinează, cât și pentru cei care refuză vaccinul. 

Cum spuneam încă de la început, textul acesta nu este despre vaccin. Ci despre Dumnezeu. Sper! Adică asta aș fi vrut! Am scris pentru că mă cam doare să-l văd pe Dumnezeu prins în jocul ăsta și „acuzat” sau invocat ca o vrăjitoare. Dumnezeu e mult mai mult. Dumnezeu e altceva. Și, da, el ne ajută, poate că suntem noi cei care nu înțelegem sau nu acceptăm modul în care el ne ajută: noi vrem spectacol, foc din cer etc. Dacă nu vedem semne și minuni nu credem (cf. In 4,48). Oricum, semnele și minunile există, dar nu le vedem noi. Domnul are căi simple, să le zicem „umane”, dar nouă ni se par prea banale ca să fie divine… 

Cred că „pilda” sau bancul de mai jos spune tot, chiar dacă este despre Bulă. Până la urmă, mulți suntem sau am fost „Bulă”, măcar o dată în viață…

Satul lui Bulă era amenințat de viitură. Toată lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Bulă, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui îl întreabă: 

– Ce faci, Bulă? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salvează-te! – Nici nu ma gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu… Zis și făcut. Vin șuvoaiele peste sat. Bulă, se urca pe acoperișul casei și stă și așteaptă. Un grup de oameni trece pe lângă casa lui într-o barcă de salvare. 

– Ce faci, Bulă, acolo sus? Sari în barcă, ca ai sa te îneci! 

– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva! 

– Treaba ta! 

Mai sta ce mai stă, trece și cea de-a doua barcă pe lângă el.

 – Hai, Bulă, sari în barcă și salvează-te! 

– Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva! 

– Mă, Bulă, ești nebun, hai odată, ca te ia apa! 

– Nu! Pleacă și a doua barcă. 

La cea de a treia barcă, povestea se repeta. 

Apoi, Bulă moare înecat și ajunge în Rai. Ajuns la porțile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere sa fie lăsat sa vorbească cu Dumnezeu. 

– Pai bine, Doamne! Eu ma rog atâta la tine… iți dau toată încrederea mea și tu mă lași sa mor?!? 

– Cum ziceai ca te cheamă? întreabă Dumnezeu. 

– Bulă. 

Cauta Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Bulă. 

– Mai, Bulă, nu știu cum să-ți spun… dar la mine aici scrie ca ți-am trimis trei bărci de salvare! 

Multă săntate și… Doamne-ajută să înțelegem cum ne ajută Domnul. Suntem liberi, dar să nu ne prefacem că nu vedem modul în care Dumnezeu ne ajută și să nu mai negăm răul din noi și din jurul nostru.

PS. Un gând de recunoștință și o rugăciune pentru toți medicii în această zi dedicată lor. Prin mijlocirea sfântului Luca, medic și evanghelist, Domnul să vă răsplătească cu mulți ani pentru tot binele făcut. Să fiți mereu binecuvântați, inspirați, iubitori de oameni și ocrotitorii vieții!

Ziua în care am înțeles cât de necesară ne este mâna lui Dumnezeu

„E bine ca, din când în când,
să avem de întâmpinat
împrejurări potrivnice și suferințe,
căci ele readună omul în reculegerea inimii sale,
îl fac să-și cunoască surghiunul
și-l împiedică de a-și mai lega nădejdile
de lucrurile acestui pământ”.

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul XII

Nu sunt fără rost împrejurările potrivnice

1. E bine ca, din când în când, să avem de întâmpinat împrejurări potrivnice și suferințe, căci ele readună omul în reculegerea inimii sale, îl fac să-și cunoască surghiunul, și-l împiedică de a-și mai lega nădejdile de lucrurile acestui pământ. E bine, din când în când, să dăm piept cu potrivniciile, e bine ca oamenii să aibă despre noi păreri proaste și să ne ponegrească, chiar dacă nu le-am fi greșit cu nimic, nici cu gând rău n-am fi fost în nicio privință. Acestea toate sunt reazem de nădejde pentru smerenie și ne apără de înfumurarea deșartă. Într-adevăr, atunci când mai rău suntem ponegriți de gura lumii, când ceilalți au despre noi părerile cel mai proaste, mai bine și cu mai mult temei ochii ni se îndreaptă spre Dumnezeu, martorul lăuntric al conștiinței noastre.

2. Ar trebui, de aceea, ca omul să-și pună întreaga sa nădejde și tot reazemul în Dumnezeu, ca să nu simtă nevoia de a cerși pe nicăieri amarul mângâierilor omenești. Când un om de bunăvoință trece prin încercări și ispite, sau când îi dau târcoale gândurile rele, el înțelege mai bine ca niciodată cât de trebuincioasă îi este mâna lui Dumnezeu, fără de care nimic bun nu va putea vreodată, de unul singur, să ducă până la capăt. În astfel de împrejurări, omul se întristează, suspină, se roagă, căci stă sub pintenul amărăciunii. Atunci viața i se pare searbădă și și-ar dori să moară, ca să se poată topi cu totul și să se unească cu Cristos. Atunci abia își dă seama, cu adevărat, că nicăieri pe lume nu va putea găsi adăpost sigur și pace netulburată.


Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Pentru creștin este o necesitate și o datorie presantă să lupte împotriva răului cu prețul multor încercări și să îndure moartea; însă, asociat la misterul pascal și făcut asemenea lui Cristos întru moarte, întărit de speranță, va merge spre înviere (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 22).

Să ne rugăm: Doamne, rânduiește ca ispitele și problemele să nu ne despartă niciodată de tine, ci să ne apropie tot mai mult de tine și să ne unească strâns cu tine. Ajută-ne să înțelegem cât de mult avem nevoie de ajutorul tău.

Să reținem: E bine ca, din când în când, să avem de întâmpinat împrejurări potrivnice și suferințe, căci ele readună omul în reculegerea inimii sale, îl fac să-și cunoască surghiunul, și-l împiedică de a-și mai lega nădejdile de lucrurile acestui pământ.

Să practicăm: Să facem din fiecare încercare o oportunitate înfruntând-o cu smerenie și curaj.


Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului- AICI

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii – AICI

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte – AICI

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap? – AICI

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre – AICI

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr! – AICI

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea – AICI

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții – AICI

Capitolul VIII: Nu-ți dezvălui inima oricărui om – AICI

Capitolul IX: Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea – AICI

Capitolul X: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare – AICI

Capitolul XI: (De ce) e greu să scăpăm de vicii? – AICI

VA URMA! Capitolul XIII: Lupta împotriva ispitelor.


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

(Aici poți citi despre CELE TREI COPILĂRII FURATE – AICI)

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Consumismul ne-a sechestrat Crăciunul… Să nu mai amânăm binele!

Dacă naşterea lui Isus nu atinge viaţa noastră
– a mea, a ta, toate –
dacă nu atinge viaţa, trece în zadar!

În acest timp dificil,
în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm,
să facem ceva pentru cel care are mai puţin:
nu obişnuitul cadou pentru noi
şi pentru prietenii noştri,

ci pentru un nevoiaş la care nu se gândeşte nimeni!

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această a patra şi ultimă duminică din Advent, Evanghelia ne repropune relatarea Bunei-Vestiri. „Bucură-te”, îi spune Mariei îngerul, „vei zămisli şi vei naşte un fiu şi îl vei numi Isus” (Lc1,28.31). Pare o veste de pură bucurie, destinată s-o facă fericită pe Fecioară: cine dintre femeile din timpul său nu visa să devină mama lui Mesia? Însă, împreună cu bucuria, acele cuvinte prevesteau Mariei o mare încercare. De ce? Pentru că în acel moment ea era „logodită” (v. 27). În această situaţie, Legea lui Moise stabilea că nu trebuiau să existe raporturi şi coabitare. Aşadar, având un copil, Maria ar fi încălcat Legea, iar pedepsele pentru femei erau teribile: era prevăzută uciderea cu pietre (cf. Dt 22,20-21). Desigur, mesajul divin va umple inima Mariei cu lumină şi cu forţă; totuşi, ea s-a aflat în faţa unei alegeri cruciale: a spune „da” lui Dumnezeu riscând totul, inclusiv viaţa, sau a refuza invitaţia şi a merge înainte cu drumul său obişnuit.

Ce anume face? Răspunde aşa: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Fie (fiat). Însă în limba în care este scrisă Evanghelia nu este pur şi simplu un „să se facă”. Expresia verbală indică o dorinţă puternică, indică voinţa ca să se realizeze ceva. Cu alte cuvinte, Maria nu spune: „Dacă trebuie să fie atunci să fie…, dacă nu se poate face altfel…”. Nu este resemnare. Nu exprimă o acceptare slabă şi docilă, exprimă o dorinţă puternică, o dorinţă vie. Nu este pasivă, este activă. Nu îl îndură pe Dumnezeu, ci aderă la Dumnezeu. Este o îndrăgostită dispusă să slujească în toate şi imediat pe Domnul său. Ar fi putut să ceară un pic de timp pentru a se gândi, sau explicaţii mai mari despre ce anume se va întâmpla: eventual să pună vreo condiţie… În schimb, nu-şi ia timp, nu-l face pe Dumnezeu să aştepte, nu amână.

De câte ori – să ne gândim la noi acum – de câte ori viaţa noastră este făcută din amânări, chiar şi viaţa spirituală! De exemplu: ştiu că îmi face bine să mă rog, însă astăzi nu am timp… „mâine, mâine, mâine, mâine…” amânăm lucrurile: voi face asta mâine; ştiu că a ajuta pe cineva este important – da, trebuie să fac asta: o voi face mâine. Este acelaşi lanţ al zilelor de mâine… A amâna lucrurile. Astăzi, având Crăciunul la uşă, Maria ne invită să nu amânăm, să spunem „da”: „Trebuie să mă rog?” „Da, şi mă rog”. „Trebuie să-i ajut pe alţii? Da”. Cum să fac asta? O fac. Fără a amâna. Fiecare „da” costă. Fiecare „da” costă, însă mereu mai puţin decât a costat-o pe ea acel „da” curajos, acel „da” prompt, acel „fie mie după cuvântul tău” care ne-a adus mântuirea.

Şi noi, ce „da” putem spune? În acest timp dificil, în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm, să facem ceva pentru cel care are mai puţin: nu obişnuitul cadou pentru noi şi pentru prietenii noştri, ci pentru un nevoiaş la care nu se gândeşte nimeni! Şi un alt sfat: pentru ca Isus să se nască în noi, să pregătim inima: să mergem ca să ne rugăm. Să nu ne lăsăm „duşi înainte” de consumism: „trebuie să cumpăr cadourile, trebuie să fac asta sau aia…”. Acea frenezie de a face atâtea lucruri… cel important este Isus. Consumismul, fraţi şi surori, ne-a sechestrat Crăciunul. Consumismul nu este în ieslea din Betleem: acolo este realitatea, sărăcia, iubirea. Să pregătim inima aşa cum a făcut Maria: liberă de rău, primitoare, gata să-l găzduiască pe Dumnezeu.

„Fie mie după cuvântul tău”. Este ultima frază a Fecioarei în această ultimă duminică din Advent şi este invitaţia de a face un pas concret spre Crăciun. Pentru că dacă naşterea lui Isus nu atinge viaţa noastră – a mea, a ta, toate – dacă nu atinge viaţa, trece în zadar. La Angelus acum şi noi vom spune „fie mie după cuvântul tău”: Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să spunem asta cu viaţa, cu atitudinea din aceste ultime zile, pentru a ne pregăti bine pentru Crăciun.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori, pandemia de coronavirus a provocat o suferinţă deosebită lucrătorilor maritimi. Mulţi dintre ei – se calculează că sunt circa 400.000 în toată lumea – sunt blocaţi pe nave dincolo de termenele contractelor lor şi nu se pot întoarce acasă. Cer Fecioarei Maria, Stella Maris, să întărească aceste persoane şi pe toţi cei care trăiesc situaţii de dificultate şi îndemn guvernele să facă tot posibilul pentru ca să se poată întoarce printre cei dragi ai lor.

Anul acesta organizatorii au avut ideea fericită de a face expoziţia „100 de iesle” sub Coloane. Sunt multe iesle care desfăşoară tocmai o cateheză a credinţei pentru poporul lui Dumnezeu. Vă invit să vizitaţi ieslele sub Coloane, pentru a înţelege cum încearcă oamenii să arată cu arta cum s-a născut Isus. Ieslele care sunt sub Coloane sunt o mare cateheză a credinţei noastre.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări, familii, grupuri parohiale, asociaţii şi pe fiecare credincios. Crăciunul, de acum aproape, să fie pentru fiecare ocazie de reînnoire interioară, de rugăciune, de convertire, de paşi înainte în credinţă şi de fraternitate între noi. Să privim în jurul nostru, să privim mai ales la cei care sunt în lipsuri: fratele care suferă, oriunde s-ar afla, fratele care suferă ne aparţine. Este Isus în iesle: cel care suferă este Isus. Să ne gândim un pic la asta. Şi Crăciunul să fie o apropiere de Isus în acest frate sau în această soră. Este acolo, în fratele nevoiaş, ieslea la care trebuie să mergem cu solidaritate. Aceasta este ieslea vie: ieslea în care îl vom întâlni cu adevărat pe Răscumpărătorul în persoanele care au nevoie. De aceea să mergem spre Noaptea Sfântă şi să aşteptăm împlinirea misterului mântuirii.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (20 decembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


copilul-1

Oferă o fărâmă din bucuria Crăciunului unui copil sărac, uitat, abandonat, orfan, suferind…

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

%d blogeri au apreciat: