Puterea Pruncului

Isus e ajutat sa isi duca cruceaSplendoarea Crăciunului nu reușește să elimine prezența răului. Dimpotrivă, lumina Crăciunului evidențiază și mai bine răul din jur: sărăcia, nedreptatea, boala, singurătatea. Partea frumoasă a Crăciunului este că, în fața acestor rele, simțim și mai puternic imboldul Duhului de a lua atitudine. Acum Spiritul Crăciunului ne împinge, ne constrânge să facem ceva. Și care este prima reacție ce ne trece prin minte în fața răului? De cele mai multe ori, forța!

Când răul ni se înfățișează, primul gând – exprimat sau nu! – este: „Dacă aș putea (adică dacă aș avea forța necesară!) aș distruge ticăloșii… aș lupta cu teroriștii… Dacă aș putea aș consolida străzile și casele… Aș construi spitale, orfelinate… Aș educa, învăța… Aș…”. Prin forță (fizică, politică, financiară, culturală) am vrea să scăpăm lumea de oamenii răi și de situațiile care ne smulg lacrimi și ne amărăsc tocmai Crăciunul. Însă nu avem acea forță pe care o visăm ca soluție pentru problemele noastre și ale omenirii. Noi nu suntem atotputernici! Însă știm pe cineva care este: Dumnezeu!

Dar ce face Dumnezeu în fața răului? Cum reacționează? La ce forță recurge? Cum intervine el în viața omului suferind? Se face prunc! Ia chipul slujitorului suferind (Is 53)!

Forța lui Dumnezeu este slujirea. Se face prunc și vine în mijlocul celor suferinzi ca să-i slujească! Vine în mijlocul nostru și ne spune că soluția pentru o lume mai bună nu este forța, ci slujirea, oferirea propriei vieți. Ni se descoperă plin de milostivire și iertare (Lc 10,29-37; 15,11-32; In 8,1-11).

Slujirea în Cristos și prin Cristos este mai puternică decât moartea, decât suferința. Nu există rău pe care slujirea – devenită prin întruparea, viața, moartea și învierea lui Cristos sinonim cu iubirea celuilalt până la disprețul de sine! – să nu-l poată vindeca sau distruge! Slujirea lui Cristos a vindecat cel mai mare rău, moartea veșnică, oferindu-ne fericirea veșnică, nemurirea (In 3,16; 10,10; Mc 10,41-45; In 15,12-17).

Lumea devine mai bună nu prin forță, ci prin slujire. Doar slujirea, în Duh și adevăr, poate schimba fața pământului și reda omenirii o nouă strălucire (In 4,23; 2Tim 1,10; Ps 104,30; Ap 21,5). Acolo unde domnește slujirea acolo Crăciunul și oamenii au cu adevărat farmec și strălucire. Acolo e iubire! Acolo e Dumnezeu, Pruncul divin, slujitorul tuturor!

Crăciun fericit, plin de forța vindecătoare a slujirii!

Isus „copilul altuia”! Deja!

8_Minune de Prunc Divin_Biserica Parohiala Preasfanta Inima_LourdesEste uimitor că Dumnezeu s-a făcut om. Ne-a promis salvarea și a fost fidel. Ne iubea prea mult ca să nu ne salveze din mâinile Celui Rău. Însă este copleșitor că Dumnezeu nu s-a mulțumit doar să vină, să treacă prin viața noastră, ci a ales să rămână. El este primul „statornic până la sfârșit”! El este cel care rămâne cu noi, în mijlocul oamenilor care urăsc, persecută, ucid. El este cu adevărat și astăzi Emanuel – Dumnezeu-cu-noi.

Dumnezeu rezistă în mijlocul oamenilor răi. Dar noi? Noi cât rezistăm în mijlocul celor care (ne) fac răul? Cum reacționăm? Privim la Cristos și la exemplul său de statornicie? Suntem convinși de prezența lui Cristos în momentele grele? Mai trăim Crăciunul, prezența Pruncului, când sunt persecuții, încercări?

Să te simți în sărbătoare o zi nu este greu! Să-l predici pe Cristos când toate merg bine nu e complicat. Să fii generos cu ceilalți când ai de toate pare simplu. Greu este să rămâi fidel Crăciunlui – Pruncului Divin, adică lui Dumnezeu – atunci când se sting luminițele de sărbătoare și coboară întunericul singurătății, al persecuției, al sărăciei, al suferinței.

Prea mulți abandonăm Crăciunul a doua zi. Ne-am obișnuit să abandonăm copiii prin maternități, bolnavii prin spitale sau aziluri, săracii pe străzi etc. Pe unii nu-i abandonăm, dar îi tratăm cu indiferență. Eventual îi suportăm, dar nu-i iubim! Și asta în propria casă. Ca și cum ar fi „oamenii” altora, bunicii, părinții, frații, surorile, copiii, nepoții, vecinii altora.

Întocmai cum facem cu Cristos a doua zi de Crăciun: îl abandonăm, îl taratăm ca pe copilul altuia, Dumnezeul altuia: „Nu-l cunosc” (Mt 26,74)!

Să privim la oamenii iubitori de Cristos și să ne amintim: „Cine rămâne statornic până la sfârșit, acela va fi mântuit”. Ceilalți au făcut deja din Isus „copilul altuia” și l-au abandonat!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00


Meditație din cadrul proiectului:
O ancoră pentru inima mea:

itinerar pentru tineri…

Detalii AICI.


26 decembrie 2018 

A 2-a zi din octava Crăciunului (26 decembrie)
SF. ŞTEFAN, primul martir
Fap 6,8-10;7,54-59; Ps 30; Mt 10,17-22

LECTURA I
Iată! Văd cerurile deschise.
Citire din Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59
În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. 9 Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, ca să discute cu Ştefan, 10 însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. 7,54 Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” 57 Atunci ei, strigând cu glas puternic, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui 58 şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59 Şi, în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat, zicând: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 30(31),3cd-4.6 şi 8ab.16bc-17 (R.: 6a)
R.: În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul.

3cd Fii pentru mine o stâncă de scăpare,
o cetate întărită, ca să mă mântuieşti!
4 Tu eşti stânca mea, cetatea mea,
pentru numele tău, condu-mă şi călăuzeşte-mă! R.

6 În mâinile tale îmi încredinţez duhul,
tu mă vei mântui, Doamne Dumnezeule adevărat.
8ab Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea ta,
căci ai privit la umilinţa mea. R.

16bc Scapă-mă din mâna duşmanilor mei
şi de cei care mă urmăresc!
17 Fă să strălucească faţa ta peste slujitorul tău,
mântuieşte-mă în îndurarea ta! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),26a.27a
(Aleluia) Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,17-22
În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: „Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! 18 Şi veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor. 19 Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi, 20pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi! 21Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. 22Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit”.

Cuvântul Domnului

O dezamăgire devastatoare!

Mama Maria si Pruncul IsusPuține lucruri sunt mai dureroase în viață decât dezamăgirile venite din partea celor pe care consideram că-i cunoaștem destul de bine. Am suferit enorm atunci când am avut așteptări din partea prietenilor și am fost dezamăgiți. Iar cel mai grav a fost atunci când am primit contrariul: să aștepți ajutor și să primești indiferență, să aștepți binele și să primești răul, să aștepți viață și ocrotire și să primești moartea etc. Atunci am spus împreună cu Domnul: „Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea și nu am făcut? De ce, așteptându-mă să facă struguri, a făcut aguridă?” (Is 5,4).

Tocmai acest contrast devastator îl găsim în sfânta Evanghelie: soldații, oamenii care aveau menirea să ocrotească cetatea și să apere viețile din ea, tocmai ei sunt trimiși să ucidă prunci nevinovați. Cu adevărat a fost o zi plină de suferință, o zi cu „plângere și tânguire mare” (cf. Mt 2,18). Însă aceeași tânguire ne încearcă viața și astăzi atunci când femeia, cea care a primit vocația de a dărui și ocroti viața, alege să distrugă viața prin avort! Suntem cuprinși de tristețe și lipsiți de mângâiere atunci când medicii, oameni care prin vocația lor sunt constituiți să apere și să salveze fiecare viață, tocmai printre ei se găsesc unii care recomandă sau practică avortul, adică uciderea pruncilor nevinovați!

Pentru tot acest „plâns și tânguire” care răsună din glasul pruncilor nevinovați, vom da cont înaintea generațiilor viitoare – pe care le lipsim de speranță, atunci când nu apărăm viața! Pentru că în loc de roade bune, am făcut doar „aguridă”, doar răul, pentru că în loc de viață am semănat moarte, vom da cont înaintea lui Dumnezeu, cel care este autorul și ocrotitorul vieții.

„Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!”, spunea Isus discipolilor săi acum două mii de ani (Mc 10,14). Astăzi, îl putem vedea pe același Cristos străbătând străzile noastre și strigând oamenilor de bunăvoință: „Lăsați copiii să vină pe lume. Lăsați copiii să se nască! Nu-i împiedicați, căci viitorul omenirii depinde de ei”. Câtă gingășia în imaginea evanghelică: Dumnezeu făcut om ia un copil în brațe și-l binecuvântează (cf. Mc 10,16). Și ce tristețe în imaginea modernă a „fabricilor” specializate în avort și contracepție: omul de astăzi, ca și Irod acum 2000 de ani, se crede Dumnezeu și decide cine are dreptul să trăiască și cine nu, disprețuind darul vieții.

Biserica are voce și trebuie să vorbească, pentru că glasul ei este glasul adevărului despre viață și despre fericirea veșnică. În fața celei mai odioase crime – avortul! – Biserica și omul nu trebuie să rămână în tăcere!


Suntem chemați să apărăm viața
și să o iubim până la sfârșit, necondiționat,
cu o inimă care nu caută ale sale,
nu ține cont de răul primit,
ci toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură
(cf. 1Cor 13,4-8).


28 decembrie 2017 

A 4-a zi din octava Crăciunului (28 decembrie)
SS. PRUNCI NEVINOVAŢI, m.
1In 1,5-2,2; Ps 123; Mt 2,13-18

LECTURA I
Sângele lui Isus ne curăţă de orice păcat.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 1,5-2,2
Preaiubiţilor, aceasta este vestea pe care am auzit-o de la Isus Cristos şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. 6 Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. 7 Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de orice păcat. 8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate. 10 Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi. 2,1 Copiii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 123(124),2-3.4-5.7b-8 (R.: 7a)
R.: A scăpat sufletul nostru ca o pasăre din laţul vânătorului.

2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră
când oamenii s-au ridicat împotriva noastră,
3 atunci ne-ar fi înghiţit de vii
în mânia lor aprinsă. R.

4 Atunci ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru,
5 atunci ar fi trecut peste noi
ape năprasnice. R.

7b Laţul s-a rupt şi noi am scăpat.
8 Ajutorul nostru este în numele Domnului,
care a făcut cerul şi pământul. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim. Pe tine te laudă mulţimea strălucită a martirilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Irod a ucis toţi copiii care erau în Betleem.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 2,13-18
După ce au plecat magii, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!” 14 Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi a plecat în Egipt. 15 A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. 16 Atunci Irod, văzând că magii şi-au bătut joc de el, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleem şi în toate ţinuturile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul precis pe care îl aflase de la magi. 17Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia care zice: 18 „Un strigăt s-a auzit în Rama. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: