Legătura dintre tema avortului şi cea a păcii, propusă încontinuu de ea, arată cât de mult în gândirea Terezei de Calcutta problema vieţii care se naşte era centrală. Pacea nu este o valoare oarecare: este aspiraţia maximă a individului şi a societăţii umane în ansamblul său. Declaraţia universală a drepturilor omului indică fundamentul ei în recunoaşterea demnităţii fiecărei fiinţe umane. Sfânta săracilor a recunoscut această demnitate cu faptele, mergând s-o caute şi manifestând-o acolo unde ea este mai puţin vizibilă, printre cei refuzaţi, cei respinşi, cei marginalizaţi, cei inutili, cei săraci, a căror viaţă lipsită de orice calitate este scoasă din societate şi izolată în periferiile cele mai extreme. Ei bine, Maica Tereza definea pruncul încă nenăscut drept „cel mai sărac dintre săraci”, adică acela care se află în periferia cea mai extremă a periferiilor din lume.
Într-o scrisoare trimisă la Mişcarea Italiană pentru Viaţă în 1992 ea a scris: „Cel care este încă nenăscut este cel mai slab, cel mai mic şi cel mai lipsit din rasa umană şi însăşi viaţa sa depinde de mamă – depinde de mine şi de tine – pentru o viaţă autentică. Dacă pruncul încă nenăscut ar trebui să moară prin voinţa deliberată a mamei, care este aceea care trebuie să ocrotească şi să hrănească acea viaţă, cine mai trebuie ocrotit? Acesta este motivul pentru care eu numesc pruncii încă nenăscuţi cei mai săraci dintre săraci. Dacă o mamă poate să-şi ucidă pe însuşi fiul său în sânul ei, să distrugă carnea din carnea sa, viaţă din viaţa sa şi rod al iubirii sale, de ce suntem surprinşi de violenţa şi de terorismul care se răspândeşte în jurul nostru? Avortul este cel mai mare distrugător al păcii astăzi în lume – cel mai mare distrugător al iubirii”.
Cu doi ani înainte, într-un alt text redactat pentru a răspunde la un interviu, Maica Tereza a explicat şi în alt mod motivul sărăciei extreme a celui zămislit: „Chir şi cei mai săraci dintre săraci care dorm pe străzile din Calcutta şi trăiesc cu gunoaiele nu sunt atât de nevoiaşi ca pruncul nenăscut care este ucis cu avortul. Nimeni nu poate ajunge la cei mai săraci care trăiesc pe străzile din Calcutta, să-i ucidă şi, apoi, să fie plătit şi lăudat de societate pentru că i-a ucis. Legea nu permite să fie ucişi săracii care trăiesc pe străzile din Calcutta. Însă legea «permite» să fie ucise victimele unui holocaust şi cei care le ucid sunt plătiţi pentru asta”.
Sfânta Maica Tereza de Calcutta a repetat de mai multe ori aceste gânduri. Momentele cele mai solemne în care a exprimat legătura dintre dreptul la viaţă al celor care trebuie să se nască şi pace au fost cel al acordării Premiului Nobel pentru pace, la Oslo la 11 decembrie 1979, şi cel al discursului său la Adunarea Generală a ONU la New York la 26 octombrie 1985. Cele două circumstanţe au o semnificaţie simbolică ridicată, pentru că manifestarea de la Oslo a avut loc în anul dedicat celebrării drepturilor copilului şi în Palatul de Sticlă Maica Tereza a vorbit în ziua în care se încheia săptămâna comemorativă a celei de-a 40-a aniversări a naşterii Naţiunilor Unite. Erau prezenţi regi, şefi de stat, diplomaţi, jurnalişti din toată lumea.
În primul eveniment, la Oslo, Maica Tereza a spus: „Eu simt că cel mai mare distrugător al păcii astăzi este avortul, pentru că este un război direct, o ucidere comisă chiar de mamă. Să citim în Scripturi, pentru că Dumnezeu spune asta foarte clar: «Chiar dacă o mamă ar uita de copilul său, eu nu te voi uita. Te-am imprimat pe palma mâinii». Suntem imprimaţi pe palma mâinii sale, aşa de aproape de El încât un prunc nenăscut a fost imprimat în palma mâinii lui Dumnezeu. Şi ceea ce mă uimeşte mai mult este începutul acestei fraze, că şi dacă o mamă ar putea să uite, ceva imposibil, dar chiar dacă ar putea să uite, eu nu te voi uita. Şi astăzi cel mai mare mijloc, cel mai mare distrugător al păcii este avortul”.
În a doua circumstanţă ea a spus: „Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu care timp de patruzeci de ani a permis Naţiunilor Unite să desfăşoare activitatea lor pentru binele tuturor popoarelor de pe pământ. Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu. Nicio diferenţă de culoare, de naţionalitate sau rasă nu trebuie să ne despartă (…). Astăzi trăim sub ameninţarea gravă a războiului nuclear, încercăm să alungând gândul despre SIDA, dar nu împiedicăm să fie ucişi pruncii încă nenăscuţi. Avortul este o ameninţare gravă pentru pace. Când eliminăm un prunc încă nenăscut încercăm să-l eliminăm pe Dumnezeu”.
Nu este vorba de afirmaţii izolate: Maica Tereza le-a repetat în sute de alte ocazii. Ele demonstrează că în gândirea sfintei există o strânsă legătură între pace şi viaţa umană care trebuie să se nască. În contrapoziţie este denunţată legătura strânsă dintre avort şi război, terorism, violenţă. Desigur nu fiecare femeie care întrerupe sarcina pune în pericol pacea, ci, mai degrabă, acceptarea avortului ca drept, progres civil, cucerire de civilizaţie. Pericolul suprem nu este faptul avortului în sine, adesea cauzat de angoasă, de singurătate, de ignoranţa unei femei tinere, faţă de care Maica Tereza a îndreptat mereu o privire de duioşie, ci acceptarea faptului recunoscând în el o valoare pozitivă de eliberare umană, ajungând să fie încurajat şi proclamat un drept. Maica Tereza este severă nu faţă de femei, ci faţă de legislatori şi promotori ai ceea ce Ioan Paul al II-lea numea „cultura morţii”, „complot împotriva vieţii”, „război al celor puternici împotriva celor slabi”.
În mesajul trimis participanţilor la conferinţa mondială de la Cairo în 1994 despre populaţie şi dezvoltare, Maica Tereza a scris: „Dacă acceptăm ca o mamă să-şi poată ucide chiar şi propriul copil, cum putem spune celorlalte persoane să nu-şi ucidă proprii semeni? Vorbesc fiecărui om din toate ţările lumii: viaţa este cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Am afirmat adesea şi sunt sigură de asta că distrugătorul cel mai mare al păcii în lume este astăzi avortul”. Şi Congresului Statelor Unite la 3 februarie 1994 a spus: „Fiecare naţiune care acceptă avortul nu învaţă propriul popor să iubească, ci să folosească violenţă pentru a obţine ceea ce vrea”.
(Cel mai sărac dintre săraci
După Maica Tereza
de Carlo Casini
După L’Osservatore Romano, 19 august 2017)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Câtă frumusețe este în viața celui care se aseamănă cu Isus din Nazaret și cât de binecuvântați sunt cei care îl au ca model tocmai pe „Fiul omului care nu are unde să-și plece capul” (cf. Mt 8,20). Acest „Domn care, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți” (2Cor 8,9) a fost model pentru Sărăcuțul din Assisi, sfântul Francisc. Acesta, la rândul lui, a devenit model pentru sfânta Clara. Aceasta, la rândul ei, a fost și este model pentru mii de femei care aleg să meargă pe urmele lui Cristos. Însă modelul nostru cine este? Mai mult: noi pentru cine și ce fel de model suntem? Cei care privesc spre noi ce văd, ce pot învăța?
De multe ori, când mergem pe stradă și vedem bătrâni, încovoiaţi de ani şi suferință, slăbiţi de foame şi de soare, cu ochii acoperiţi de plânsul uitării şi al singurătăţii, simțim că strigă cineva la noi: „Daţi-le voi să mănânce!” (Mt 14,16). Noi? Eu? Şi de unde să luăm sau ce să iau ca să potolesc foamea miilor de oameni aflaţi în lipsuri? Şi apoi de multe ori văd că nu pâinea le lipseşte, ci o inimă care să-i asculte sau o gură care să le vorbească. Oameni au și astăzi nevoie de un om ca Isus, un om căruia să i se facă milă și să-i vindece nu doar de foame, ci mai ales de indiferență și de singurătate, de uitare (cf. Mt 14,14).