Arhivă etichetă pentru ‘satana’

Diavolii de azi sunt mai subtili, dar la fel de avizi de putere

Când Domnul ne va elibera de Pandemia asta
și de toată suferința creată,
să ne amintim că am fost eliberați
pentru a fi mai buni,
pentru a sluji,

pentru a ajuta,
nu pentru a fi stăpâni!

Din mulţi ieşeau diavoli care strigau şi spuneau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”, ascultăm în sfânta Evanghelie. Astăzi printre noi (uneori chiar în noi) stau diavoli tăcuți, subtili. Din când în când trece câte unul mai guraliv care strigă: Dumnezeu nu există!

Diavolii tac, însă creștinii trebuie să vorbească. Dacă trebuie – doar dacă într-adevăr e musai! – pot folosi și cuvinte, cum ne învață sfinții. Dar cel mai bine e ca faptele noastre, nu cuvintele, să vestească Împărăția lui Dumnezeu, viața lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu. Diavolii tac. Cei care nu tac lucrează noaptea, în întuneric, subtil. Creștinii însă trebuie să lucreze ziua, la lumină: să se vadă faptele lor și astfel întreagă omenire să-l preamărească pe Tatăl ceresc.

Mă fascinează această minune a vindecării soacrei lui Petru în contextul pandemiei din zilele noastre. În Evanghelia după sfântul Luca, Isus nu o atinge, nu o prinde de mână, ca în Evanghelia după Matei 8,14. Oare această „distanțare” (socială?) să fie pentru că Luca era medic și știa că nu e bine să ai prea mult contact fizic cu bolnavii? Cu siguranță e mult mai mult: faptul că Isus „poruncește cu asprime febrei”, așa cum poruncește și Diavolilor (cfr. Lc 4,35), evidențiază și mai bine puterea sa. Isus are puterea supra răului fizic și spiritual din noi.

Însă în acest fragment evanghelic importantă nu este puterea, ci slujirea!

Să nu uităm și ce face persoana vindecată: slujește! O sublimă formă de recunoștință pentru că și-a recăpătat sănătatea: se pune în folosul celorlalți, slujindu-i. Când Domnul ne va elibera de Pandemia asta și de toată suferința creată, să ne amintim că am fost eliberați pentru a fi mai buni, pentru a sluji, pentru a ajuta, nu pentru a fi stăpâni! Împreună cu trupul, sperăm să ne vindecăm și inima de sclavia supremației, a dominației, a orgoliului și să îmbrăcăm haina slujirii și a smereniei. Și atunci vom vedea lucruri și mai minunate: vom vedea miracolele prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, în casa noastră, în comunitatea noastră, în orașul și țara noastră. Atunci viața noastră – prin faptele noastre, prin adevărul nostru și nu doar prin cuvintele noastre (1In 3,18) – va vesti Împărăția lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Dumnezeu e prezent și ne cheamă să slujim: se apleacă asupra noastră, ne vindecă sufletul care arde de egoism ca să putem sluji fraților noștri.

2 septembrie 2020 

Miercuri din săptămâna a 22-a de peste an
Fer. Ingrid, călug.
1Cor 3,1-9; Ps 32; Lc 4,38-44

LECTURA I
Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,1-9
Fraţilor, eu n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni de carne, ca unor copilaşi în Cristos. 2 V-am dat să beţi lapte, nu mâncare solidă, pentru că încă nu o puteaţi primi, ba nici acum nu puteţi, 3 pentru că sunteţi încă oameni de carne. Într-adevăr, când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi oare oameni de carne şi nu umblaţi în felul oamenilor? 4 Când unul spune „Eu sunt al lui Paul”, iar altul, „Eu al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni? 5 Dar ce este Apolo? Sau ce este Paul? Nişte slujitori – fiecare după cum i-a dat Domnul – prin care aţi început să credeţi. 6 Eu am plantat, Apolo a udat, însă Dumnezeu a făcut să crească, 7 aşa încât nici cel care plantează, nici cel care udă nu este nimic, ci Dumnezeu, cel care face să crească. 8 Şi cel care plantează, şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va primi plata proprie după truda proprie. 9 Căci noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),12-13.14-15.20-21 (R.: 12b)
R.: Fericit este poporul pe care Domnul şi l-a ales ca moştenire.

12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care el şi l-a ales ca moştenire!
13 Domnul priveşte din ceruri,
el îi vede pe toţi fiii oamenilor. R.

14 Din locuinţa lui sfântă,
îi cercetează pe toţi locuitorii pământului.
15 El singur a plăsmuit inimile lor
şi le înţelege toate faptele. R.

20 Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul şi apărătorul nostru,
21 pentru că în el se va bucura inima noastră
şi în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Lc 4,18
(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea: el m-a trimis să le duc săracilor vestea cea bună. (Aleluia)

EVANGHELIA
Trebuie să vestesc împărăţia lui Dumnezeu şi celorlalte cetăţi, pentru că de aceea am fost trimis.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,38-44
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de o febră mare şi l-au rugat pentru ea. 39 Aplecându-se asupra ei, a poruncit cu asprime febrei şi aceasta a lăsat-o. Ridicându-se îndată, ea îi servea. 40 La apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el, punându-şi mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca: 41 din mulţi ieşeau diavoli care strigau şi spuneau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el, mustrându-i, nu le permitea să vorbească, pentru că ştiau că el este Cristos. 42 După ce s-a făcut ziuă, ieşind, a mers într-un loc pustiu, însă mulţimile îl căutau şi, ajungând până la el, voiau să-l oprească să plece de la ei. 43 Dar el le-a spus: „Trebuie să vestesc împărăţia lui Dumnezeu şi celorlalte cetăţi, pentru că de aceea am fost trimis”. 44 Şi predica prin sinagogile din Iudeea.

Cuvântul Domnului

Calea adevăratului discipol

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul evanghelic de astăzi (cf. Mt 16,21-27) este legat de cel de duminica trecută (cf. Mt 16,13-20). După ce Petru, şi în numele celorlalţi discipoli, a mărturisit credinţa în Isus ca Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu, Isus însuşi începe să le vorbească despre pătimirea sa. De-a lungul drumului spre Ierusalim, explică în mod deschis prietenilor săi ceea ce îl aşteaptă la sfârşit în cetatea sfântă: prevesteşte misterul său de moarte şi de înviere, de umilire şi de glorie. Spune că va trebui „să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Mt 16,21). Însă cuvintele sale nu sunt înţelese, pentru că discipolii au o credinţă încă imatură şi prea legată de mentalitatea din lumea aceasta (cf. Rom 12,2). Ei se gândesc la o victorie prea pământească şi pentru aceasta nu înţeleg limbajul crucii.

În faţa perspectivei că Isus poate să eşueze şi să moară pe cruce, acelaşi Petru se răzvrăteşte şi îi spune: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată” (v. 22). Crede în Isus – aşa este Petru – are credinţă, crede în Isus, crede; vrea să-l urmeze, însă nu acceptă ca gloria sa să treacă prin pătimire. Pentru Petru şi pentru ceilalţi discipoli – dar şi pentru noi! – crucea este un lucru incomod, crucea este un „scandal”, în timp ce Isus consideră „scandal” faptul de a fugi de cruce, care ar însemna sustragerea de la voinţa Tatălui, de la misiunea pe care el i-a încredinţat-o pentru mântuirea noastră. Pentru aceasta Isus îi răspunde lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 23). Cu zece minute mai înainte, Isus l-a lăudat pe Petru, i-a promis să fie temelia Bisericii sale, fundamentul; după zece minute îi spune „Satană”. Cum se poate înţelege asta? Ni se întâmplă nouă tuturor! În momentele de evlavie, de fervoare, de bunăvoinţă, de apropiere faţă de aproapele, îl privim pe Isus şi mergem înainte; însă în momentele în care vine în întâmpinare crucea, fugim. Diavolul, Satana – aşa cum îi spune Isus lui Petru – ne ispiteşte. Îi aparţine duhului rău, îi aparţine diavolului să ne îndepărteze de cruce, de crucea lui Isus.

După aceea, adresându-se tuturor, Isus adaugă: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” (v. 24). În acest mod el arată calea adevăratului discipol, indicând două atitudini. Prima este „renunţarea la noi înşine”, care nu înseamnă o schimbare superficială, ci o convertire, o răsturnare de mentalităţi şi de valori. Cealaltă atitudine este aceea de a lua propria cruce. Nu este vorba numai de a suporta cu răbdare greutăţile zilnice, ci de a purta cu credinţă şi responsabilitate acea parte de trudă, şi acea parte de suferinţă pe care le comportă lupta împotriva răului. Viaţa creştinilor este întotdeauna o luptă. Biblia spune că viaţa credinciosului este o bătălie: a lupta împotriva duhului rău, a lupta împotriva Celui Rău.

Astfel angajarea de „a lua crucea” devine participare cu Cristos la mântuirea lumii. Gândindu-ne la asta, să facem în aşa fel încât crucea atârnată de peretele din casă, sau aceea mică pe care o purtăm la gât, să fie semn al dorinţei noastre de a ne uni cu Cristos în slujirea cu iubire a fraţilor, în special a celor mai mici şi fragili. Crucea este semn sfânt al Iubirii lui Dumnezeu şi este semn al jertfei lui Isus, şi nu trebuie redusă la obiect superstiţios sau la obiect de ornament. De fiecare dată când ne îndreptăm privirea spre imaginea lui Cristos răstignit, să ne gândim că el, ca adevărat slujitor al Domnului, a realizat misiunea sa dându-şi viaţa, vărsându-şi sângele pentru iertarea păcatelor. Şi să nu ne lăsăm duşi de cealaltă parte, în ispita Celui Rău. Prin urmare, dacă vrem să fim discipolii săi, suntem chemaţi să-l imităm, dedicându-ne fără rezerve viaţa noastră din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Fecioara Maria, unită cu Fiul său până la Calvar, să ne ajute să nu rămânem în urmă în faţa încercărilor şi suferinţelor pe care le comportă pentru noi toţi mărturia evangheliei.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Poimâine, 1 septembrie, este Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei. De la această dată, până la 4 octombrie, vom celebra cu fraţii noştri creştini din diferite Biserici şi tradiţii „Jubileul Pământului”, pentru a aminti instituirea, în urmă cu 50 de ani, a Zilei Pământului. Salut diferitele iniţiative promovate în toate părţile lumii şi, printre acestea, concertul care se desfăşoară astăzi în catedrala din Port-Louis, capitala lui Mauritius, unde din păcate a avut loc recent un dezastru ambiental.

Urmăresc cu preocupare tensiunile din zona Mediteranei orientale, ameninţată de diferite focare de instabilitate. Vă rog, fac apel la dialogul constructiv şi la respectarea legalităţii internaţionale pentru a rezolva conflictele care ameninţă pacea popoarelor din regiunea aceea.

Şi vă salut pe voi toţi veniţi aici astăzi la Roma, din Italia şi din diferite ţări. Vă steagurile acolo, şi salut comunitatea religioasă din Timor Est din Italia. Bravo, cu steagurile! Pelerinii din Londrina şi Formosa, din Brazilia; şi tinerii din Grantorto, Dieceza de Vicenza. Bine aţi venit! Văd şi steaguri poloneze, îi salut pe polonezi; steaguri argentiniene, şi pe argentinieni. Bine aţi venit cu toţii!

Urez tuturor o duminică frumoasă! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (30 august 2020)

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Nu din slăbiciune, ci din iubire și smerenie (Fil 2,6-8)

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Să nu ai nevoie de nimeni, să crezi că te poți descurca singur este una dintre ispitele vieții. Mai ales în tinerețe, când inima este încă un teritoriu pur și liber. Când virtuțile și viciile încă se luptă pentru a stăpâni viața și viitorul, ispita de a refuza ajutorul dă târcoale ca un leu care rage, căutând să ne înghită (1Pt 5,8). „Mă descurc și singur!” pare ingredientul indispensabil pentru libertate, pentru glorie. Neîncrederea în celălalt și necredința în Celălalt ne ademenesc să cântăm refrenul omului descurcăreț: „Nu am nevoie de tine/Tine”.

Cu timpul însă chiar și cei mai puternici oameni conștientizează nevoia de celălalt, acel celălalt care te sprijină, care te ține de mână și te călăuzește tocmai ca să fii cu adevărat liber (In 8,32). Cu timpul, doar cu timpul, învățăm că a ne lăsa ajutați – de părinți, de bunici, de frați, de prieteni, de un duhovnic etc. – nu înseamnă slăbiciune și neputință, ci smerenie. Doar omul smerit se lasă ajutat. Iar rodul smereniei este simțul realității: toți avem nevoie să fim ținuți de mână, măcar din când în când.

Smerenia, această virtute născută la Betleem, odată cu Cristos (Fil 2,6-8) – pe cât de necunoscută era religiilor precreștine, pe atât este astăzi ignorată și refuzată de omul recent, postmodern, prea modern, prea monden – este cea care ne ajută să înaintăm împreună. Fără această virtute a comuniunii între oameni nu vom putea construi o lume mai bună pentru toți. Fără smerenie vrem o lume bună doar pentru noi, sau mai întâi pentru noi. Fără smerenie pierdem simțul realității, ne creăm o imagine ireală și prea bună despre noi (Ps 131).

Atunci când nu zădărnicim harul lui Cristos revărsat asupra noastră prin sacramente, trecerea tămăduitoare a timpului ne maturizează și îmbrățișăm cu drag smerenia. Ea devine filtrul vieții noastre. Protejați de ea, mândria nu trece pragul casei noastre, iar faptele și cuvintele noastre nu au izul mucegăit al orgoliului. „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (Iac 4,6), pe cei smeriți îi ține de mână. Ba chiar mai mult: îi înalță așa cum numai un Dumnezeu iubitor de oameni poate să o facă (Lc 1,52).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

6. Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

%d blogeri au apreciat: