Demnitatea femeii, a căsătoriei și a libertății: impedimentul de răpire („raptus”)

Canonul 1089: Nu poate avea loc căsătoria între un bărbat şi o femeie răpită sau cel puţin reţinută cu scopul de a încheia cu ea căsătorie, decât dacă, ulterior, femeia, separată de cel care a răpit-o, aflându-se într-un loc sigur şi liber, alege de bunăvoie căsătoria.

Inter virum et mulierem abductam vel saltem retentam intuitu matrimonii cum ea contrahendi, nullum matrimonium consistere potest, nisi postea mulier a raptore separata et in loco tuto ac libero constituta, matrimonium sponte eligat.

Non è possibile costituire un valido matrimonio tra l’uomo e la donna rapita o almeno trattenuta allo scopo di contrarre matrimonio con essa, se non dopo che la donna, separata dal rapitore e posta in un luogo sicuro e libero, scelga spontaneamente il matrimonio.

Ioan Paul II_femeia si demnitatea saRăpirea – adică „a lua cu sila pe cineva” (DEX) – este considerată în Dreptul Canonic delict și impediment. Atât Statul (articolul 205 din Noul Cod penal) cât și Biserica pedepsesc și luptă împotrivă acestui delict care deteriorează viața și libertatea persoanei umane. Atunci când se vorbește despre delictul de răpire în dreptul canonic se face referire la orice persoană răpită sau reținută prin violență sau prin înșelăciune (can. 1397). Însă ca impediment matrimonial se referă doar la femeia răpită sau reținută prin violență cu scopul încheierii căsătoriei.

Răpirea constă în acțiunea violentă prin care o persoană (în cazul nostru canonul vorbește despre o femeie) este luată și transferată dintr-un loc sigur într-un loc nesigur, unde aceasta este ținută sub puterea (teroarea) celui răpit. Caracteristica acestei răpiri este tocmai separarea violentă de locul în care femeia se bucura de libertate și se simțea în siguranță și transferarea ei într-un alt loc unde viața ei este condiționată de cel care a răpit-o. În aceeași categorie se regăsește și femeia care, fără să fi fost transferată dintr-un loc în altul, a fost sechestrată, reținută prin violență în propria casă sau în orice alt loc unde înainte de sechestru se bucura de libertate și siguranță.

Motivația acestui canon care invalidează căsătoria dintre un bărbat și o femeie răpită este tocmai ocrotirea libertății femeii și totodată ocrotirea demnității sacramentului căsătoriei, sacrament care este comuniune de iubire și deci nu poate fi rodul unei acțiuni violente.

Trei sunt condițiile care trebuie să fie întrunite pentru ca o căsătorie să intre sub incidența acestui canon. În primul rând persoana răpită să fie femeia și nu bărbatul și nici părinții sau tutorii ori altcineva din familia ei, care apoi să fie folosiți cu scopul de a constrânge să accepte căsătoria. În al doilea rând răpirea să fie făcută împotriva voinței femeii și prin violență, amenințări sau înșelăciune. Se vorbește despre violență atunci când femeia răpită se opune fie răpirii, fie intenției matrimoniale a răpitorului. Dacă femeia la început este contrară, însă apoi se lasă convinsă (sedusă!) de răpitor și merge de bunăvoie, nu se mai poate vorbi de condițiile necesare pentru a intra sub incidența acestui impediment, întrucât lipsește elementul esențial: violența. Doctrina și jurisprudența recunosc că seducția nu face parte din rechizitele acestui impediment, însă întotdeauna trebuie evaluată bine situația și verificate toate datele pentru a se vedea dacă nu cumva, în cazul în care femeia acceptă căsătoria, aceasta să nu fie făcută din teamă (can. 1103), teamă care viciază consensul. Iar în al treilea rând, dincolo de răpirea violentă a femeii din locul în care trăia liberă și în siguranță, pentru ca impedimentul să aibă efect este necesar ca răpirea sau sechestrul să fi fost făcute tocmai în scopul încheierii căsătoriei cu respectiva persoană. Răpirea poate fi făcută și prin intermediul unei terțe persoane, distincte de cel care comandă răpirea. În cazul acesta impedimentul se referă doar la cel care comandă răpirea, nu la cel care efectuează acțiunea în sine.

Întrucât impedimentul este de drept bisericesc el obligă doar pe cei botezați în Biserica Catolică și pe cei primiți în ea (can. 11), însă, fiind vorba de un impediment relativ, care interzice căsătoria între răpitor și persoana răpită, el se aplică și atunci când doar unul din cei doi este catolic.

Acest impediment nu are caracter perpetuu, ceea ce înseamnă că încetează odată cu ieșirea femeii de sub puterea răpitorului și întoarcerea ei în într-un loc în care se bucură de libertate și siguranță fizică și psihologică.

Pentru a celebra o căsătorie în urma unei răpiri, chiar și atunci când femeia răpită și-a dat consimțământul, se cere separarea fizică a femeii de răpitor pentru a se vedea dacă într-adevăr aceasta este voința ei. Totodată trebuie verificată condiția psihică a femeii, analizându-se dacă are starea și capacitatea psihică suficiente pentru a decide în mod liber încheierea căsătoriei. De aceste rechizite nu se poate dispensa, iar impedimentul, așa cum am menționat deja, încetează doar atunci când se termină starea de răpire sau de sechestru a femeii. În cazul extraordinar și puțin probabil al imposibilității de a despărți femeia de cel răpit pentru a se asigura asupra deciziei ei libere de a se căsători, se poate acorda dispensa, însă doar atunci când s-au luat toate măsurile necesare pentru a fi siguri de libertatea femeii în alegerea căsătoriei.

Noul Cod penal atunci când precizează infracțiunile contra libertății persoanelor, la articolul 205 stabilește:

(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.

(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.

(3) Dacă fapta este săvârşită:

  1. a) de către o persoană înarmată;
  2. b) asupra unui minor;
  3. c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,

pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.

Iată un text din scrierile sfântului părinte papa Ioan Paul al II-lea care ne vorbește despre demnitatea femeii:

„Biserica doreşte să aducă mulţumiri Preasfintei Treimi pentru «misterul femeii», şi pentru fiecare femeie, pentru ceea ce constituie veşnica măsură a demnităţii sale feminine, pentru «marile lucruri ale lui Dumnezeu» care în istoria generaţiilor umane s-au săvârşit în ea şi prin ea.

Mulţumirea adusă Domnului pentru planul său referitor la vocaţia şi misiunea femeii în lume devine şi o mulţumire concretă şi directă adusă femeilor, fiecărei femei, pentru ceea ce reprezintă ea în viaţa omenirii.

Mulţumire ţie, femeie-mamă, care devii sânul fiinţei umane în bucuria şi în chinul unei experienţe unice, care te face zâmbetul lui Dumnezeu pentru copilul care vine la lumină, te face călăuza primilor săi paşi, sprijinul creşterii sale, punctul de referinţă în drumul vieţii care va urma.

Mulţumire ţie, femeie-soţie, care-ţi uneşti irevocabil destinul tău cu destinul unui bărbat, într-un raport de dăruire reciprocă, în slujirea comuniunii şi a vieţii.

Mulţumire ţie, femeie-fiică şi femeie-soră, care porţi în nucleul familial şi apoi în ansamblul vieţii sociale bogăţiile sensibilităţii tale, ale intuiţiei tale, ale generozităţii şi statorniciei tale.

Mulţumire ţie, femeie-muncitoare, angajată în toate domeniile vieţii sociale, economice, culturale, artistice şi politice, pentru indispensabila contribuţie pe care o aduci la elaborarea unei culturi capabile să unească raţiunea şi sentimentul, la o concepţie despre viaţă mereu deschisă sensului „misterului”, la edificarea de structuri economice şi politice tot mai bogate ale umanităţii.

Mulţumire ţie, femeie-consacrată, care după exemplul celei mai mari dintre femei, Mama lui Cristos, Cuvântul întrupat, te deschizi cu docilitate şi fidelitate la iubirea de Dumnezeu, ajutând Biserica şi întreaga omenire să trăiască în raporturile cu Dumnezeu un răspuns „sponsal”, care exprimă în mod minunat comuniunea pe care el vrea s-o stabilească cu creatura sa.

Mulţumire ţie, femeie, pentru însuşi faptul că eşti femeie! Cu percepţia care este proprie feminităţii tale, tu îmbogăţeşti înţelegerea lumii şi contribui la adevărul deplin al raporturilor umane”

(Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către femei, nr.2).


Aici puteți citi și despre alte impedimente:

Canonul 1083: Impedimentul de vârstă

Canonul 1084: Impedimentul de impotență

Canonul 1085: Impedimentul de legământ matrimonial

Canonul 1086: Impedimentul de disparitate de cult

Canonul 1087: Impedimentul de hirotonire

Canonul 1088: Impedimentul de vot public de castitate


Bibliografie:

Arroba Conde M. J. (ed.), Manuale di diritto canonico, Lateran University Press, Città del Vaticano 2014.

Chiappetta L., Il codice di Diritto Canonico. Commento giuridico-pastorale, Roma 20123.

Tamaș I. (trad.),Codul de drept canonic: textul oficial și traducerea în limba română, Sapientia, Iași 2012.

Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iasi 2013.

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: