Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘sfant’

Nu ești singur! Iată un nesecat izvor de curaj… (La mulți ani!)

Posted by Paxlaur pe 01/11/2017

Iași_Sfintii_Trei_Ierarhi

Bun găsit tuturor în acestă zi de sărbătoare pentru Biserica Latină, zi în care avem solemnitatea tuturor sfinților. În bisericile orientale, anume cele ortodoxe și cele greco-catolice, această zi dedicată tuturor sfinților este sărbătorită în prima duminică după Rusalii, de exemplu, anul acesta a fost pe 11 iunie. Noi, latinii, o sărbătorim astăzi, 1 noiembrie, așa cum a fost fixată de papa Grigore al IV-lea în anul 835, chiar dacă originea acestei sărbători trebuie căutată în Antiohia, în secolul al IV-lea.

Însă în această zi atenția noastră nu este îndreptată spre sărbătoarea în sine, ci spre sărbătoriți, spre sfinți. De altfel, zilnic Biserica ne invită să privim și să imităm modelul sfinților. Zilnic găsim un sfânt de la care să învățăm, la mijlocirea căruia să alergăm, după cum ne amintește rugăciunea Bisericii în prefața dedicată sfinților: „Prin viaţa minunată a sfinţilor, tu, Doamne, îi dăruieşti Bisericii tale mereu noi puteri, iar nouă, tuturor, ne dai dovezi de netăgăduit ale iubirii tale. Exemplul lor strălucit este un nesecat izvor de curaj şi pentru noi, care acum lucrăm la desăvârşirea mântuirii noastre, iar mijlocirea lor plină de iubire ne obţine în orice timp ajutorul tău, Doamne” (cf. Prefața a II-a pentru sfinți).

Cât de pătrunzătoare sunt aceste cuvinte, acest adevăr: noi suntem cei care acum lucrăm la desăvârșirea mântuirii noastre iar exemplul sfinților, viața lor, este pentru noi un nesecat izvor de curaj. Noi suntem cei care astăzi vrem să răspundem la chemarea de a duce o viață sfântă, chemare care răsună încă din primele pagini ale Sfintei Scripturi din însăși gura Domnului, după cum citim în Cartea Leviticului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci eu sunt sfânt” (Lev 11,44). Și tot în Cartea Leviticului citim cum același Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: Fiți sfinți căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru!” (Lev 19,2; 20,7).

Apostolii ne-au transmis această poruncă a Domnului: „Așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt”, spunea apostolul Petru (1Pt 1,15-16). În timp ce sfântul Paul ne amintește categoric: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3; cf. Ef 1,4).

Dumnezeu ne vrea sfinți. Pe toți! Patriarhii și apostolii și întreaga Biserică ne vor sfinți, ne invită la sfințenie, ne atrag spre sfințenie.

Biserica întreagă ne cere să fim sfinți. Iată cât de profundă și încurajatoare este învățătura părinților conciliari din Constituția Dogmatică despre Biserică, Lumen gentium:

Noi credem că Biserica este sfântă. Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care împreună cu Tatăl și cu Duhul este proclamat „unul sfânt”, a iubit Biserica sa ca pe o mireasă și s-a dat pe sine pentru ea ca să o sfințească (cf. Ef 5,25-26)… De aceea, toți membrii Bisericii, fie că fac parte din ierarhie, fie că sunt păstoriți de ea, sunt chemați la sfințenie, după cuvântul Apostolului: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3; cf. Ef 1,4)…

Divinul învățător și exemplu al oricărei desăvârșiri, Domnul Isus, a propovăduit tuturor și fiecăruia din ucenicii săi, de orice condiție, sfințenia vieții al cărei autor și înfăptuitor este el însuși: „Fiți, așadar, desăvârșiți precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit” (Mt 5,48). Căci tuturora le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i îndemne dinlăuntru să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toate puterile (cf. Mc 12, 30) și să se iubească unii pe alții așa cum Cristos i-a iubit pe ei (cf. In 13,34; 15,12). Cei care îl urmează pe Cristos… trebuie să păstreze și să desăvârșească în viața lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia pe care au primit-o. Apostolul îi îndeamnă să trăiască „după cum se cuvine unor sfinți” (Ef 5,3), să se îmbrace „ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu simțăminte de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, blândețe, cu îndelungă răbdare” (Col 3,12) și să aibă roadele Duhului în sfințenie (cf. Gal 5, 22; Rom 6,22). Și pentru că toți greșim în multe (cf. Iac 3, 2), avem mereu nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și trebuie să ne rugăm zilnic: „Și ne iartă nouă greșelile noastre” (Mt 6,12).

Este limpede, așadar, pentru oricine, dragi ascultători, că toți credincioșii, de orice stare sau condiție, sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii: prin această sfințenie se va ajunge la un mod de viață mai uman și în societatea pământească. Pentru a dobândi această desăvârșire, credincioșii trebuie… să se consacre din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu și slujirii aproapelui (cf. Lumen gentium, nr. 39-40).

Toți suntem chemați la sfințenie. Toți! Iar Dumnezeu ne dăruiește astăzi bucuria de a privi cetatea din ceruri, Ierusalimul cel sfânt, care este mama noastră, unde fraţii şi surorile noastre, deja adunaţi împreună, cântă şi preamăresc numele său, cum spune prefața de la sfânta Liturghie a acestei zile. „Noi, cei care călătorim pe pământ, ne grăbim – fie că vrem sau nu! – spre patria cerească, bucurându-ne de soarta fericită a membrilor Bisericii, pe care Dumnezeu ni i-a dat ca prieteni şi modele de viaţă”.

Suntem chemați la sfințenie, iar în sfinți avem prieteni și modele de viață. În toți sfinții. Suntem în comuniune cu sfinții. Catehismul Bisericii Catolice ne învață că „unirea dintre cei aflaţi pe cale şi fraţii care au adormit în pacea lui Cristos nu se întrerupe în nici un fel, ci, dimpotrivă, este întărită prin comunicarea bunurilor spirituale, prin comuniunea „persoanelor sfinte” în Cristos, care „a murit pentru toţi”, aşa încât ceea ce face sau suferă fiecare în şi pentru Cristos aduce rod pentru toţi.

Noi Credem în comuniunea tuturor creştinilor, a celor care sunt peregrini pe pământ, a răposaţilor care îşi împlinesc purificarea şi a fericiţilor, a sfinților din cer, toţi împreună formând o singură Biserică, şi credem că în această comuniune iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu şi a sfinţilor lui ne ascultă necontenit rugăciunile (cf. CBC 955-962; LG 49)”.

Cât de bine au știut unii oameni să exprime credința lor în comuniunea și mijlocirea sfinților, credința în cei care nu încetează să mijlocească pentru noi la Tatăl, cei care în grija lor frățească ne ajută zi de zi. Iată ce le spunea fraților săi sfântul Dominic, atunci când se afla pe patul morții: „Nu plângeţi, vă voi fi mai de folos după moartea mea şi vă voi ajuta mai bine decât în timpul vieţii”. Sau sfânta Tereza a Pruncului Isus care ne-a asigurat de ajutorul său spunându-ne: „Îmi voi petrece cerul făcând bine pe pământ”.

Dar sfinți nu sunt doar cei din ceruri, doar cei trecuți în calendar. Sfinți sunt și cei de lângă noi. Noi înșine trebuie să fim sfinți pentru cei din casa și familia noastră, în fața lui Dumenzeu, prin cuvinte și fapte, chiar și în cele mai mici gânduri. Sfinți în toate. Ce bucurie să mergi spre casă și să știi că te așteaptă o soție sfântă! Ce fericire să ai un tată sfânt! Ce împlinire să ai copii sfinți, dornici de sfințenie! Ce fericire să întâlnești un preot sfânt, o persoană consacrată sfântă. Sfințenia se vede pe chip, strălucește în ochi. Sfințenia strigă din faptele și cuvintele lor! Ce fericire să te uiți la cel din fața ta și să-l preamărești pe Dumnezeu pentru că astăzi ți-a dat harul să întâlnești un om sfânt. Mare har! Este un mare har care ni s-a oferit și bine ar fi dacă nu l-am neglija: harul să fim sfinți pentru cei de lângă noi, pentru cei din casa noastră.

Să nu uităm că sfințenia nu este o invitație, nu este o opțiune, ceva opțional, ci este o obligație. Dumnezeu ne cere să fim sfinți! Cristos ne cere! Apostolii cer și așteaptă de la noi o viață sfântă. Pentru aceasta, luminată de Duhul Sfânt, în normele sale, în Codul de drept canonic, atât în cel catolic latin, cât și în cel catolic oriental, Biserica ne cere nouă, tuturor credincioșilor, ba chiar am putea spune că ne „impune!”, să fim sfinți: „Toți credincioșii, fiecare conform propriei condiții, trebuie să-și adune forțele pentru a duce o viață sfântă și pentru a promova creșterea Bisericii și sfințenia ei continuă” (Canonul 210 în codul latin și canonul 13 în codul Biseiriclor orientale). Trebuie să ne adunăm forțele pentru a duce o viață sfântă. Toți, dar fiecare conform propriei condiții!

Apoi același legislator ne amintește – în canonul 1186 din codul latin și în canonul 884 în codul oriental: „Pentru a favoriza sfințenia poporului lui Dumnezeu, Biserica încredițează credincioșilor creștini o specială și filială cinstire a Sfintei Maria, pururea Fecioară, Maica lui Dumnezeu, pe care Cristos a stabilit-o Mamă a tuturor oamenilor și promovează cultul adevărat și autentic al altor sfinți, care îi edifică cu exemplul lor pe credincioșii creștini și îi ocrotesc cu mijlocirea lor”. Biserica nu ne lasă niciodată singuri! Care sunt sfinții noștri preferați? Ce știm despre sfinții al căror nume îl purtăm? Ce virtute imităm din viața lor? Ce bine ar fi ca părinții să aleagă mereu pentru copiii lor nume de sfinți, adevărate exemple de viață, de oameni realizați, de oameni fericiți, împliniți…

Biserica ne invită să privim la Preacurata noastră mamă, Maria, și la sfinții care ne edifică și ne ocrotesc prin mijlocirea lor. Biserica ne vrea sfinții! Biserica este sfântă și are nevoie de sfințirea și sfințenia noastră. Fiți sfinți, strigă și astăzi Dumnezeu!

Dar cred că cel mai mult, cel mai aproape de inima noastră, stă o invitație care nu vine din afară, ci din interiorul nostru. De ce trebuie să fim sfinți? Pentru că ne cere Dumnezeu? Da, dar Dumnezeu ni se pare uneori atât de greu de înțeles! Atunci pentru că ne cere Biserica? Da, doar că Biserica ni se pare de multe ori greu de acceptat. Atunci pentru că ne cer alții? Poate, dar spunem, să înceapă ei, să fie ei sfinți și apoi mai vedem. Atunci? Atunci de ce să fim sfinți?

Să fim sfinți pentru că ne-o cere cea mai mare sete a sufletului nostru: fericirea, dorința de fericire. Cât de mult ne dorim să fim fericiți! Însă viața fericită nu poate fi separata de sfințenie, de Dumnezeu. Nefericită și neliniștită va fi inima noastră până ce nu se va odihni în Dumnezeu, până ce nu se va umple de Dumnezeul cel viu care ne-a creat pentru el, pentru fericirea veșnică, așa cum spunea sfântul Augustin.

Nimeni nu poate separa fericirea de sfințenie! Îmi amintesc de un tânăr care, vizitând o mănăstire, a rămas uimit de un călugăr ce stătea nemișcat în rugăciune. Fruntea și barba lui albă sărutau cu sfințenie pământul. Era ceva fascinant la brătrânul care se ruga. S-a așezat lângă el, cât mai aproape, și i-a șoptit: „Părinte, ajutați-mă să fiu fericit! Ce trebuie să fac?”. Întorcându-și chipul blând și strălucitor spre el, i-a spus: „Mergi și trăiește ca un sfânt”! Apoi s-a aplecat din nou ca să se roage. Însă tânărul i-a replicat: „Părinte, cum să trăiesc ca un sfânt?! Sunt tânăr! Sfințenia nu e pentru mine. Vă rog, arătați-mi altă cale spre fericire”! Bătrânul călugăr s-a ridicat din rugăciunea sa și, privindu-l cu dragoste părintească, i-a spus: „Fiule, cum adică sfințenia nu e pentru tine? Ești sigur că nu poți fi sfânt?”… Rușinat, tânărul i-a răspuns: „Da, părinte, sunt sigur. Sfințenia nu e pentru mine…”. „Atunci, fiule”, i-a răspuns blândul călugăr, „nici fericirea nu este pentru tine! Mergi! Caută sfințenia, trăiește în sfințenie și vei găsi fericirea după care tânjești”.

Nimeni nu poate separa fericirea de sfințenie, nici pe Dumnezeu de iubire. După cum cea mai bună cale de a găsi iubirea este de a-l găsi pe Dumnezeu, la fel și cea mai bună cale de a fi fericiți este de a trăi o viață sfântă.

Astăzi Cristos, Sfântul Sfinților, ne spune: „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie” (Mt 5,12). Sunt cuvinte care au răsunat mii de ani și vor continua să umple mii de vieți. Dumnezeu ne vrea fericiți, Domnul vrea să tresăltăm de veselie. Numai sfințenia aduce o fericire pe care nimeni nu o poate lua de la noi, acea fericire pe care au atins-o zeci de mii de oameni, mii de sfinți.

Dumnezeu a promis fericirea celor săraci cu Duhul, celor blânzi, celor care suferă şi care flămânzesc şi însetează după dreptate, celor milostivi, celor curaţi cu inima, celor făcători de pace, celor persecutaţi pentru dreptate. Privind la viețile sfinților să ne amintim că sunt în mod deosebit uniți cu Cristos toți cei care acum, astăzi suferă împreună cu Cristos pentru mântuirea lumii, pentru o lume mai bună; sunt sfinți uniți cu Cristos cei care astăzi, acum sunt apăsați de sărăcie, de slăbiciune, de boală și de necazuri sau care sunt prigoniți pentru dreptate: pe aceștia Domnul, în evanghelie, i-a numit fericiți, iar pe aceștia, așa cum spune apostolul Petru, „Dumnezeul a tot harul, care ne-a chemat la mărirea sa cea veșnică în Cristos Isus, după puțină suferință îi va desăvârși, îi va face statornici și îi va întări” (1Pt 5,10; cf LG 41). Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii noștri!

Astăzi când ne amintim de toţi oamenii sfinţi care au trăit pe acest pământ, trebuie să fim încercaţi de un sentiment de recunoştinţă: prezenţa lor ne asigură că nu suntem singuri pe acest pământ. Ei sunt prietenii noştri. Ei ne-au mijlocit minuni. Ne-au arătat iubirea ce ne-o poartă Dumnezeu. Ne-au fost alături. Au şters lacrimi din ochii noştri. Lor le-am împărtăşit durerile, dar şi speranţele nostre ca să le poarte spre Domnul. Atât de mult ne-am apropiat de ei, în suferinţă ca şi în bucurie, încât atunci când păşim într-o biserică şi le întâlnim chipul binevoitor ne simţim ca acasă, ca în familie. Ei ne fac să ne simţim bine în Biserică, să îndrăgim Biserica. Ei ne arată că fiecare epocă îşi are omaenii care ştiu ce înseamnă Paradisul, care au gustat bucuria de a trăi în iubirea lui Dumnezeu, ba chiar de a muri din dragoste faţă de Domnul. Sfinţii sunt oameni care ne vorbesc despre frumuseţea împărăţiei lui Dumnezeu, speranţa noastră.

Ei rămân ca o provocare pentru noi. Vieţile lor, chipurile lor ne invită astăzi să înţelegem că bărbaţii, femeile, ba chiar şi tinerii şi copiii, pot fi sfinţi. Toţi putem trăi o viaţă de sfinţenie. Ba chiar mai mult: merită să trăim o astfel de viaţă. Aceasta nu pentru că numele noastre vor apărea într-un calendar, ci pentru că „numele noastre vor fi scrise în ceruri”, pentru că doar aşa vom vedea chipul Tatălui, vom trăi veşnic în lumină. Când privim la ei trebuie să înţelegem că omul, tot omul, în interiorul său este bun. Chiar şi cel care a făcut şi (ne) face răul, are ceva bun în el. Chiar şi el poate deveni sfânt. Trebuie doar să colaboram cu harul lui Dumnezeu, să ne întărim voinţa, să reununţăm la mândrie şi să urmăm exemplul celor care deja au ajuns în Patria cerească.

Astăzi vă invit să ne reînnoim dorinţa de a fi sfinţi. Şi timpurile noastre trebuie să-şi aibă sfinţii săi. Nu ai vrea chiar tu, da tu, chiar tu, să fii unul dintre ei? Să fim sfinți și vom fi fericiți o viață, o viață veșnică, o veșnicie plină de viață.

În această zi, înalț către Domnul, din toată inima, o urare de bine și o rugăciune pentru toți cei care poartă nume de sfinți: să fiți binecuvântați cu mulți și sfinți ani! Un gând special și pentru cei din Biserica Orientală care poartă numele sfinților Cosma și Damian. Prin mijlocirea sfinților, Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ducă la adevărata fericire!

Lăudat și preamărit să fie Dumnezeu în sfinții săi, lăudat să fie Isus și Maria!

(pentru Radio Maria, 1 noiembrie 2017
Înregistrarea audio o puteți găsi aici:
http://www.radiomaria.ro/2017/11/01/1-noiembrie-solemnitatea-tuturor-sfintilor-pr-laurentiu-dancuta-toti-suntem-chemati-la-sfintenie-toti-iar-in-sfinti-avem-prieteni-si-modele-de-viata/ )

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii, Sfântul zilei, Toti sfintii | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Omul prin care „s-au reînnoit minunile milostivirii divine

Posted by Paxlaur pe 23/09/2017

Padre PioÎn viețile sfinților s-a împlinit cuvântul lui Cristos: sămânța așezată în sufletul lor a adus rod bogat. Ei au ascultat cuvântul Dumnezeu cu inimă curată şi generoasă. Mai mult, ei au păstrat acest cuvânt în inima lor, l-au meditat și s-au lăsat zi de zi irigați de prezența vivificantă a Duhului Sfânt (cf. Lc 8,15).

Biserica ne invită în această zi să privim spre unul dintre acei oameni prin care „s-au reînnoit minunile milostivirii divine”, așa cum citim în rugăciunea zilei. Noi înșine am fost de atâtea ori beneficiarii mijlocirii sfinților și am simțit în viața noastră prezența ajutorului divin prin intervențiile lor. De asemenea, deseori suntem noi cei care ne-am înălțat mâinile spre cer invocând mijlocirea sfinților pentru cei dragi ai noștri. Unul dintre acești mijlocitori, spre care ne îndreptăm cu încredere, este și sfântul Pius din Pietrelcina, cunoscut de noi toți cu numele de Padre Pio.

Viața sa este o continuă chemare de a-l sluji și iubi pe Dumnezeu. Și-a dorit atât de mult să-l urce pe om la cer și să-l coboare pe Dumnezeu în inima omului, încât și-a oferit întreaga viață celor care căutau mântuirea ascultându-i, binecuvântându-i, spovedindu-i și împărtășindu-i. Cel mai mare dușman al său a fost Diavolul. Cea mai mare iubirea a sa a fost Domnul. Iar omul a fost întotdeauna „ocupația” sa: omul care trebuie să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu și mântuirea pe care acesta i-a pregătit-o. Suferea în fața necredinței și a îndoielii din inimile oamenilor și-și dorea atât de mult ca omul să-l cunoască pe Dumnezeu încât repeta în predicile sale: „Cea mai mare insultă pe care i-o putem aduce lui Dumnezeu este să ne îndoim de el, să nu credem în existența și iubirea sa și să nu căutăm să-l cunoaștem”.

Avem astăzi în fața noastră exemplul unui om care ne înalță inima și mintea spre Dumnezeu. Unde este inima noastră? Ne lăsăm noi călăuziți spre Domnul? Știm că exemplul sfinților ne este oferit nu atât pentru a-i admira, cât mai ales pentru a-i imita. Ce anume am vrea să imităm din viața sfântului Padre Pio? Care sunt valorile pe care el le-a trăit și am vrea să ni le însușim?

Viața sfinților rămâne mereu o provocare pentru noi. Însă să ni-l amintim pe sfântul Augustin care spunea: „Dacă atâția și atâtea au reușit, eu de ce nu aș reuși?” Noi de ce nu am încerca? Și dacă nu știm cum se face, cum se poate trăi o viață în sfințenie, este Cristos cel care ne învață. A merge spre sfințenie înseamnă a „asculta cuvântul Domnului și a-l lăsa să aducă rod în inimă”. Să nu ne rezumăm doar să ascultăm cuvântul, ci să-l împlinim, să-l întrupăm în viața noastră și în felul acesta ne vom îndrepta și noi spre mântuirea adusă de Domnul și manifestată în viețile sfinților.


„În viața spirituală
trebuie să faci zilnic un pas mai sus
urmând o linie dreaptă și ascendentă
până la atingerea desăvârșirii” (sfântul Pius de Pietrelcina).


23 septembrie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 24-a de peste an
Ss. Pius din Pietrelcina, pr. **; Zaharia şi Elisabeta
1Tim 6,13-16; Ps 99; Lc 8,4-15

LECTURA I
Păzeşte porunca fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei 6,13-16
Preaiubitule, te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu care dă viaţă tuturor şi înaintea lui Cristos Isus care a dat mărturia cea bună în faţa lui Ponţiu Pilat: 14 păzeşte porunca fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos, 15 pe care, la timpul potrivit, o va face cunoscută fericitul şi unicul Stăpânitor, regele regilor şi Domnul domnilor, 16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de nepătruns, pe care niciun om nu l-a văzut şi nici nu va putea să-l vadă, căruia să-i fie cinste şi putere veşnică! Amin!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 99(100),2.3.4.5 (R.: 2c)
R.: Veniţi înaintea Domnului cu strigăte de veselie!

2 Slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu strigăte de veselie. R.

3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma păşunii sale. R.

4 Intraţi pe porţile lui cu imnuri de laudă,
intraţi cu laude în casa lui!
Lăudaţi-l şi binecuvântaţi numele lui. R.

5 Căci Domnul este bun,
îndurarea lui ţine pe vecie
şi fidelitatea lui, din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,15
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă curată şi generoasă şi aduc roade în răbdare. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ceea ce a căzut în pământ bun sunt cei care păstrează cuvântul şi aduc roade întru răbdare.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 8,4-15
În acel timp, pe când îl însoţea o mulţime mare şi veneau la el din fiecare cetate, Isus le-a vorbit printr-o parabolă: 5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului, dar a fost călcată în picioare şi păsările cerului au devorat-o. 6 O altă parte a căzut pe piatră şi, după ce a răsărit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 Altă parte a căzut în mijlocul spinilor, dar spinii, crescând în acelaşi timp, au înăbuşit-o. 8 Iar altă parte a căzut în pământ bun şi, crescând, a dat rod însutit”. După ce a spus acestea, a strigat: „Cine are urechi pentru a asculta să asculte!” 9 Atunci l-au întrebat discipolii săi ce ar putea să însemne această parabolă. 10 El le-a spus: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, celorlalţi li se vorbeşte în parabole. Pentru ca «văzând, să nu vadă, şi auzind, să nu înţeleagă». 11Această parabolă înseamnă: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de-a lungul drumului sunt acei care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi. 13 Cei de pe piatră sunt acei care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării dau înapoi. 14 Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbuşiţi de griji, bogăţii şi plăcerile vieţii şi nu ajung să rodească. 15 Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt acei care, ascultând cuvântul cu inimă curată şi generoasă, îl păstrează şi aduc roade întru răbdare”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii, Sfântul zilei | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

A murit prin înfometare

Posted by Paxlaur pe 14/08/2017

Maximilian Maria KolbeCine vrea să fie cu adevărat bun trebuie să învețe de la profesioniști. Această realitate se verifică și în cazul vieții de credință. Cei care au dorit să trăiască o viață de sfințenie plină de iubire și de milostivire au învățat de la Cristos și de la sfânta fecioară Maria. Milostivirea „este cel mai minunat atribut al Creatorului și Răscumpărătorului” (Dives in misericordia, nr. 13) și nimeni pe pământ nu l-a experimentat în manieră așa de radicală și tulburătoare așa cum i s-a întâmplat sfintei fecioare Maria.

Printre cei care au învățat de la „Mama Răstignitului” misterul crucii și al milostivirii se numără și sfântul Maximilian Maria Kolbe, născut la 8 ianuarie 1894, într-o familia sărăca din Polonia. Pe când era doar un copil, i-a apărut Fecioara Maria arătându-i două coroane de trandafiri – una albă, una roșie – şi propunându-i să aleagă. El le-a luat pe amândouă: curăția și martiriul.

La 4 septembrie 1910 a îmbrăcat haina franciscană, luându-și numele de Maximilian. A fost trimis să studieze filozofia și teologia la Roma. La 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase colegi, se consfinţeşte Preacuratei şi întemeiază asociaţia „Oastea Neprihănitei”, „Armata Maicii Domnului”.

După ce a fost sfinţit preot, pentru o scurtă perioadă a fost profesor la Cracovia. Inima sa îndrăgostită de Sfânta Fecioară i-a dat forța necesară să învingă probleme de sănate și să întemeieze în 1927 „Oraşul Neprihănitei” – „Niepokalanow”. Deja în 1922 publicase revista „Cavalerul Neprihănitei”, care în 1938 era distribuită în peste un milion de exemplare în toată lumea. Îndemnat de un grup de japonezi entuziasmaţi de cele ce se petreceau la „Niepokalanow”, Maximilian a mers în Japonia în 1930, împreună cu câţiva fraţi. S-a stabilit la Nagasaki, unde a întemeiat și o mănăstire. La întoarcerea în ţară, a străbătut cu trenul întreaga Rusie, vorbind cu înflăcărare despre Preacurata: „Cine o are pe Maria de mamă, îl are pe Cristos de frate”.

După ce armatele germane au ocupat Varşovia, în februarie 1941, părintele Maximilian a fost arestat . Într-o zi s-a întâmplat să evadeze cineva din lagăr și naziștii, drept pedeapsă, au început să aleagă zece prizonieri pe care să-i omoare prin înfometare. Unul dintre cei zece aleși, Franciszek Gajowniczek, a început să strige: „Soția mea! Copiii mei! Nu-i voi mai revedea niciodată”… și plângând, îngenunchiat, cerea să fie salvat. În timp ce implora în lacrimi ajutorul Cerului, Maximilian Kolbe a ieși în fața naziștilor și le-a spus: „Voi merge eu să mor în locul lui!”… Toți au fost uimiți, dar i-au acceptat cerere și l-au trimis la moarte. A murit prin înfometare, la 14 august 1941, pentru ca fratele său, un străin în care a văzut chipul lui Cristos, să poată trăi. Ultimele sale cuvinte au fost „Ave Maria”.


„Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta:
ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).


14 august 2017 

Luni din săptămâna a 19-a de peste an
Sf. Maximilian Kolbe, pr. m. **
Dt 10,12-22; Ps 146-147; Mt 17,22-27

LECTURA I
Tăiaţi-vă inima împrejur! Să-i iubiţi pe străini, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului!
Citire din cartea Deuteronomului 10,12-22
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor, zicând: „Acum, Israel, ce altceva cere Domnul Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe toate căile lui, să-l iubeşti şi să-l slujeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, 13 să păzeşti poruncile Domnului şi hotărârile lui pe care ţi le poruncesc eu astăzi ca să-ţi fie bine? 14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce este pe el! 15 Numai pe părinţii tăi i-a plăcut Domnului să-i iubească şi a ales descendenţa lor după ei – pe voi – dintre toate popoarele, aşa cum este astăzi. 16 Tăiaţi-vă inima împrejur şi nu fiţi încăpăţânaţi! 17Pentru că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu face părtinire şi nu primeşte daruri, 18 care face dreptate orfanului şi văduvei, care-l iubeşte pe străin, dându-i hrană şi îmbrăcăminte. 19 Să-i iubiţi pe străini, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului! 20 Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-l slujeşti, să te alipeşti de el şi pe numele lui să juri! 21 El este lauda ta şi el este Dumnezeul tău. El a făcut cu tine aceste lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-au văzut ochii tăi. 22 Părinţii tăi au coborât în Egipt cu şaptezeci de suflete; acum, Domnul Dumnezeul tău a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 146-147(147),12-13.14-15.19-20 (R.: 12)
R.: Preamăreşte-l, Ierusalim, pe Domnul Dumnezeul tău!
sau:
Aleluia.

12 Preamăreşte-l, Ierusalim, pe Domnul,
laudă-l, Sion, pe Dumnezeul tău!
13 Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale,
el binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău. R.

14 El dă pace ţinutului tău
şi te satură cu cel mai bun grâu.
15 El îşi trimite cuvântul pe pământ,
cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare. R.

19 El face cunoscut lui Iacob cuvântul său,
lui Israel, hotărârile şi judecăţile sale.
20 El n-a făcut aşa cu niciun alt neam
şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Tes 2,14
(Aleluia) Dumnezeu v-a chemat prin evanghelia noastră spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA
Îl vor ucide pe Fiul Omului, dar a treia zi va învia. Fiii regilor sunt scutiţi de taxă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 17,22-27
În acel timp, pe când erau adunaţi în Galileea, Isus le-a spus discipolilor săi: „Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor. 23 Îl vor ucide, dar a treia zi va învia”. Iar ei s-au întristat foarte mult. 24 După ce au venit la Cafarnaum, cei care încasau contribuţia s-au apropiat de Petru şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu achită cele două drahme?” 25 El a spus: „Da!” Venind în casă, Isus i-a luat-o înainte, spunând: „Simon, ce crezi, regii de pe pământ de la cine iau taxa sau tributul: de la fiii lor sau de la străini?” 26 Când el a spus: „De la străini”, Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi. 27 Totuşi, ca să nu-i scandalizăm, mergi pe ţărmul mării, aruncă undiţa şi ia primul peşte care va veni! Deschizându-i gura, vei găsi o monedă. Ia-o şi dă-le-o pentru mine şi pentru tine!”

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii, Sfântul zilei | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Știți cine e și ce a făcut Charbel Makhluf, mireasma Libanului?!

Posted by Paxlaur pe 24/07/2017

sfantul charbel makhluf_sfantul zileiExistă oameni pe care întâlnindu-i simți cum inima ți se umple de Cer și începi să guști frumusețea Împărăției cerurilor. Atunci, fericit, îți amintești că „împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). Și viețile sfinților sunt comori necunoscute și pline de mister, iar descoperirea lor devine pentru noi izvor de viață și puterea de a spera vindecarea sufletului și a trupului.

Un astfel de sfânt este și Charbel Makhluf, născut la 8 mai 1828, în Bekà Kafra, un sătuc din nordul Libanului. Născut într-o familie creștină practicantă, la botez a primit numele de Youssef (Iosif). A rămas orfan de tată pe când avea trei ani, însă în inima sa deja licăreau germenii unei iubiri divine. A slujit ca ministrat în Biserica Orientală Maronită în care sfintele Liturghii se celebrau în aramaică, în limba pe care o vorbea însuși Isus Cristos. Când nu trebuia să meargă cu animalele la păscut, se retrăgea într-o peșteră din apropiere pentru a se ruga. Privea ore în șir o statuie a Preacuratei și vorbea cu Dumnezeu, Tatăl său, în desăvârșita tăcere a unei grote.

La 23 de ani a intrat în mănăstirea de la Annaya a Ordinului Maronit Libanez. Începând noviciatul în 1851, și-a luat numele de Charbel, un martir din Antiohia de la începutul creștinismului. A făcut voturile solemne la 1 noiembrie 1853, iar la 23 iulie 1859 a fost hirotonit preot. Își dedica mult timp activităților din mănăstire, dar inima sa suspina mereu după momente de singurătate în care să stea în liniște înainte Domnului. Viața contemplativă era visul său. Astfel, după 15 ani de slujire în mănăstire, a îmbrățișat viaţa eremitică. Separat de lume și cufundat în tăcerea singurătății, și-a petrecut viața în rugăciune, contemplație și pocăință aspră. Totul pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea lumii.

În cei 23 de ani de viață ca eremit cei care au avut ocazia să-l întâlnească la sfânta Liturghie sau pentru alte rugăciuni, spuneau că era suficient să-l vezi cum face semnul sfintei Cruci ca să înțelegi iubirea care-l unea cu Cristos răstignit. Tocmai prin acest semn maestos și puternic al Crucii a învins toate atacurile Diavolului care încerca să-l abată de la viața eremitică și de la calea sfințeniei.

A murit în ajunul Crăciunului, la 24 decembrie 1898, după opt zile de agonie. Ultimele sale cuvinte, la 16 decembrie, au fost tocmai cuvintele consacrării rostite în timpul sfintei Liturghii: „Acesta este trupul meu care se jertfește pentru voi”.

La puțin timp după moartea sa, s-au văzut fenomene extraordinare la mormântul său. Pentru că și-a dedicat întreaga viață slujirii și rugăciunii, adică miresmei plăcute Domnului, trupul său mort emana „mireasma Libanului” și continua să realizeze faptele minunate ale Mântuitorului (Ct 4,11; Os 14,7; Mc 16,17-18). Când l-au dezgropat i-au găsit trupul neatins, ca viu. Mai mult, din trupul său ieşea o sudoare roşiatică, analizată de medici specialiști în 1899, 1927 și 1950. Chiar și în 1950 trupul său era tot ca viu şi păstra temperatura trupurilor vii.

Omul rugăciunii și al tăcerii, fiul Mariei și fratele lui Cristos, continuă și astăzi să facă zeci de miracole. Cei care îi vizitează mormântul aflat în mănăstirea Annaya, indiferent de confesiune, strigă deseori: „Minune, minune”.

Papa Paul al VI-lea l-a beatificat în prezența părinților participanți la Conciliul al II-lea din Vatican, la 5 decembrie 1965, iar apoi l-a canonizat la 9 octombrie 1977.

Posted in E bine de ştiut, Predici si meditatii, Sfântul zilei | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Ce mare har să poți vizita și ajuta un om!

Posted by Paxlaur pe 02/07/2017

bunatateaCe fel de sentimente se află într-o inimă care are posibilitatea să facă binele, să ajute, să ofere „fie şi numai un pahar cu apă rece” (Mt 10,42), dar nu vrea și rămâne indiferentă în fața celui căzut, sărac, însetat? Dar în inima noastră ce fel de sentimente avem? Cum suntem noi față de cei care trec prin viața noastră? Conștientizăm cât de mare este darul ca cineva „să-ți calce pragul casei”, „pragul” inimii?

Ca să ne dăm seama de acest mare dar (și de obligațiile pe care le avem!) este suficient să ne gândim la cei care sunt singuri, mobilizați la pat sau închiși în case sau în spitale. Să ne gândim la cei cărora rar de tot le sună telefonul și poate niciodată nu le bate nimeni la ușă. Să ne gândim la cei suferinzi și abandonați care așteaptă însetați să treacă prin viața lor „un om sfânt al lui Dumnezeu” (cf. 2Reg 4,9). Iar dacă cunoaștem astfel de oameni însetați, părăsiți, să-i vizităm. Să trecem prin viața lor. Astăzi! Făcându-le acest bine, nu doar că vom fi o rază de speranță pentru ei și pentru viitorul omenirii, ci vom simți cum în inima noastră avem „atitudinea lui Isus Cristos”, suntem cu adevărat ucenicii săi (Fil 2,5).

În fiecare zi Cristos ne cere să răspundem la întrebarea adresată ucenicilor și, prin ei, tuturor oamenilor, inclusiv nouă: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi?” (In 13,12)? Dacă înțelegem, atunci trebuie să ne fie atât de clar că avem obligația de a-i vizita pe cei singuri, pe cei în suferință. Ba chiar avem obligația de a-i sluji: „Dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu” (In 13,14-15). Abia atunci se va spune și despre noi: „Iată un om sfânt al lui Dumnezeu” (cf. 2Reg 4,9), abia atunci vom fi „morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu” și pentru aproapele (cf. Rom 6,11).

Să începem astăzi „să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,7). Să renunțăm la orice formă de creștinism comod și să mergem în întâmpinarea celor săraci, suferinzi, părăsiți. Să nu ținem la viața noastră, la bunurile noastre, căci pe toate le vom pierde (cf. Mt 10,39). Ieșind în întâmpinarea celor nevoiași să devenim „un neam sfânt”, „vrăjmași ai lăcomiei”, astfel încât „să vestim tuturor oamenilor faptele măreţe ale celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină” (cf. Ex 18,21; 1Pt 2,9). Să ne deschidem inima față de frații noștri. Ba chiar „să ne lărgim inima” (cf. 2Cor 6,11-3), să facem din ea un izvor de bine, de fericire. Să trecem prin viața aproapelui având inima larg deschisă și dorința de a fi asemenea lui Cristos, de a fi oameni sfinți ai lui Dumnezeu.


„Dragostea față de frați să rămână statornică.
Nu uitați ospitalitatea,
căci datorită ei unii i-au găzduit, fără a-și da seama, pe îngeri.
Aduceți-vă aminte de cei închiși,
ca și cum ați fi închiși împreună cu ei” (Evr 13,1-3).


2 iulie 2017 

† DUMINICA a 13-a de peste an
Sf. Bernardin Realino, pr.
2Rg 4,8-11.14-16a; Ps 88; Rom 6,3-4.8-11; Mt 10,37-42

LECTURA I
Acest bărbat este om sfânt al lui Dumnezeu.
Citire din cartea a doua a Regilor 4,8-11.14-16a
Într-o zi, Elizeu trecea prin Şunem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce. Ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. 9 Ea i-a zis soţului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu! 10 Să facem o cameră mică sus, pe terasă, şi să punem acolo pentru el un pat, o masă, un scaun şi un sfeşnic ca să stea acolo când va veni la noi! 11 Într-o zi Elizeu a venit la ei, s-a dus în camera de sus şi s-a culcat acolo. 14El i-a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are niciun fiu, iar soţul ei este bătrân!” 15 El a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o şi ea a stat la uşă. 16a Elizeu i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.16-17.18-19 (R.: 2a)
R.: Îndurările Domnului în veci le voi cânta.

2 Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generaţie în generaţie fidelitatea ta.
3 Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna”;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta! R.

16 Fericit este poporul care ştie să te aclame,
care umblă în lumina feţei tale, Doamne!
17 Ei se bucură neîncetat de numele tău
şi se mândresc cu dreptatea ta! R.

18 Căci tu eşti frumuseţea şi tăria lor
şi, în bunăvoinţa ta, le înalţi fruntea.
19 Al Domnului este scutul nostru
şi regele nostru, al Sfântului lui Israel! R.

LECTURA A II-A
Am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea lui pentru ca să umblăm într-o viaţă nouă.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 6,3-4.8-11
Fraţilor, nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? 4Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. 8 Dar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el, 9 ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. 10 Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăieşte pentru Dumnezeu. 11 Tot aşa şi voi, consideraţi că sunteţi morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Pt 2,9
(Aleluia) Voi sunteţi o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Domnul”, ca să vestiţi faptele măreţe ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine vă primeşte pe voi, pe mine mă primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,37-42
În acel timp, Isus le-a spus Celor Doisprezece: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. 38 Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine. 39 Cine ţine la viaţă o va pierde, iar cine îşi pierde viaţa pentru mine o va regăsi. 40 Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis. 41 Cine primeşte un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept. 42 Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”.

Cuvântul Domnului

suferinta_singuratate_rugaciune

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: