Arhivă etichetă pentru ‘sfanta scriptura’

O experiență frumoasă, dar foarte puternică!

Citirea Bibliei are diferite motivații, un doar spirituale. Nu toți o citesc în spirit de credință și, mai ales, nu toți o interpretează conform cu tradiția și învățătura Bisericii. Pentru unii e doar o operă literară, pentru alții e „un fel” de manual de istorie, pentru alții sursă de inspirație prin profunzimea ei poetică și proverbială.

Însă pentru noi cei care credem în Isus Cristos, Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Este mesajul lui Dumnezeu pentru noi. Această carte sfântă – sau culegere de cărți -cuprinde vestea cea bună, cea mai bună veste: împlinirea tuturor profețiilor în Isus din Nazaret, Dumnezeu adevărat și om adevărat, care ne-a adus mântuirea prin patima, moartea și învierea sa. 

O experiență frumoasă, rodnică, dar și foarte puternică pentru toți cei pasionați de acest cuvânt sacru este să citim Biblia – mai ales Evangheliile! – și acolo unde întâlnim un nume propriu să punem numele nostru. Făcând acest lucru ne trezim față în față cu Dumnezeu, cu Isus Cristos, și auzim cuvintele pe care el ni le adresează direct. Vom simți cum Dumnezeu ne spune pe nume întocmai ca femeii din Samaria sau ca Mariei Magdalena, sau ca lui Petru. Sau poate ca lui Iuda. Sau ca fariseilor. Sau ca bolnavilor vindecați sau morților înviați. Sau ca Mariei. Sau ca ucenicilor și apostolilor… 

Acest exercițiu spiritual este o experiență extraordinară, cutremurătoare. Poate învia „morții”, în special mai ales pe cei care zac în suferințe sufletești. 

Putem începe această experiență chiar cu evanghelia din această zi. Unde ne găsim? Astăzi răsună pentru noi: „”Vai ţie, …., vai ţie, …! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon minunile făcute în voi, de mult s-ar fi convertit îmbrăcându-se în sac şi punându-şi cenuşă pe cap. 14De aceea, la judecată va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi” (Lc 10,13-14).

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,13-16
În acel timp, Isus a spus: „Vai ţie, Corazin, vai ţie, Betsaida! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon minunile făcute în voi, de mult s-ar fi convertit îmbrăcându-se în sac şi punându-şi cenuşă pe cap. 14De aceea, la judecată va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. 15 Şi tu, Cafarnaum, oare vei fi înălţat până la
cer? Până în iad te vei prăbuşi. 16 Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Confuzie…

Cunoaștem toți vechea zicală: „Câte Mării, atâtea pălării”. Într-o lume în care cu greu găsești răspunsuri identice de la persoane diferite, această zicală pare să fie reprezentativă pentru timpurile pe care le trăim. Dacă întrebăm în stânga ni se vorbește despre alb, în timp ce cei din dreapta ne vor vorbi despre negru. Cu siguranță îl vom găsi și pe cel care ne va vorbi despre gri. Iar confuzia în viața noastră este la ea acasă, mai ales în acest timp de pandemie. Primim și dăruim confuzie și ambiguitate.

Pentru astfel de momente, trebuie să răsune și în mintea noastră răspunsul lui Cristos: „Ce este scris în Lege? Cum citești?” (Lc 10,25-37) Cu siguranță argumentul prezentat de învățătorul legii – „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” – nu a fost ales la întâmplare. Este adevărat că intenția lui era „să-l pună la încercare”, însă argumentul ales era unul asupra căruia, atunci ca și acum, era confuzie. Iar Cristos, atunci ca și acum, face lumină îndemnând: privește spre izvoare, cercetează Legea, vezi ce te-au învățat Părinții.

Când în viața noastră lucrurile nu sunt clare, când ne temem de decizii, când nu mai știm drumul, să redeschidem Biblia, Legea, Sfinții Părinți. Să ne amintim cele 10 porunci. Sau măcar esența celor zece porunci: „iubiți-vă unii pe alții”. Sau măcar să nu facem altora ceea ce nu vrem să ni se facă nouă. Sau și mai bine: să facem altora doar ceea ce vrem să ni se facă nouă! Să ne lăsăm pătrunși de întrebarea lui Cristos: „Ce este scris în Lege? Cum citești?” Ce citim? Unde ne căutăm răspunsurile și cum ne formăm pentru a face alegeri bune? Poate că-i loc aici și pentru altă zicală: „Spune-mi ce citești, ca să-ți spun cine ești”. Ce lege este înscrisă în inima și conștiința noastră?Biblia, Legea, Sfinții Părinți, nu sunt izvoare depășite, nu sunt piese de muzeu care nu mai transmit nimic lumii de astăzi. Din păcate, noi nu mai suntem dispuși să trăim în conformitate cu învățătura sănătoasă pe care aceste izvoare ne-o transmit. Sufletul nostru se comportă ca un avion de muzeu care nu mai este capabil să se ridice la înălțimea Cerului, la înălțimea învățăturilor sănătoase. Ne-am trezit cu un suflet ca o epavă, plin de praf și neputincios! E timpul să ne întoarcem la izvoarele credinței noastre.

Memoria inimii. Cuvintele şi gândurile lasă locul iubirii

„Citirea Sfintei Scripturi trebuie să fie însoţită de rugăciune
– Biblia nu poate fi citită ca un roman –
ca să devină un dialog între Dumnezeu şi om” (CBC, nr. 2653).

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să mă opresc asupra rugăciunii pe care o putem face pornind de la un text din Biblie. Cuvintele Sfintei Scripturi n-au fost scrise pentru a rămâne închise pe papirus, pe pergament sau pe hârtie, ci pentru a fi primite de o persoană care se roagă, făcându-le să încolţească în propria inimă. Cuvântul lui Dumnezeu merge la inimă. Catehismul afirmă: „Citirea Sfintei Scripturi trebuie să fie însoţită de rugăciune – Biblia nu poate fi citită ca un roman – ca să devină un dialog între Dumnezeu şi om” (nr. 2653). Astfel te conduce rugăciunea, pentru că este un dialog cu Dumnezeu. Acel verset al Bibliei a fost scris şi pentru mine, în urmă cu secole şi secole, pentru a-mi aduce un cuvânt al lui Dumnezeu. A fost scris pentru fiecare dintre noi. Tuturor credincioşilor li se întâmplă această experienţă: un text din Scriptură, ascultat deja de atâtea ori, într-o zi pe neaşteptate îmi vorbeşte şi luminează o situaţie pe care o trăiesc. Însă trebuie ca eu, în acea zi, să fiu acolo, la întâlnirea cu acel cuvânt, să fiu acolo, ascultând cuvântul. În fiecare zi Dumnezeu trece şi aruncă o sămânţă în terenul vieţii noastre. Nu ştim dacă astăzi va găsi un pământ uscat, spini, sau un pământ bun, care va face să crească acea sămânţă (cf. Mc 4,3-9). Depinde de noi, de rugăciunea noastră, de inima deschisă cu care ne apropiem de Scripturi pentru ca să devină pentru noi cuvânt viu al lui Dumnezeu. Dumnezeu trece, încontinuu, prin Scriptură. Şi reiau ceea ce am spus săptămâna trecută, că spunea Sfântul Augustin: „Mi-e teamă de Domnul atunci când trece”. De ce teamă? Ca eu să nu-l ascult, ca să nu-mi dau seama că este Domnul.

Prin rugăciune are loc ca o nouă întrupare a cuvântului. Şi noi suntem „tabernacolele” unde cuvintele lui Dumnezeu vor să fie găzduite şi păstrate, pentru a putea vizita lumea. Pentru aceasta trebuie să ne apropiem de Biblie fără scopuri secundare, fără a o instrumentaliza. Credinciosul nu caută în Sfintele Scripturi sprijinul pentru propria viziune filozofică sau morală, ci pentru că speră într-o întâlnire; ştie că ele, acele cuvinte, au fost scrise în Duhul Sfânt, şi că pentru aceasta în acelaşi Duh trebuie primite, trebuie înţelese, pentru ca întâlnirea să se realizeze.

Pe mine mă deranjează un pic atunci când aud creştini care recită versete din Biblie ca papagalii. „Oh, da, Domnul spune…, vrea aşa…”. Dar tu te-ai întâlnit cu Domnul, cu acel verset? Nu este o problemă numai de memorie: este o problemă a memoriei inimii, aceea care te deschide pentru întâlnirea cu Domnul. Şi acel cuvânt, acel verset, te duce la întâlnirea cu Domnul.

Aşadar, noi citim Scripturile pentru ca ele „să ne citească pe noi”. Şi este un har a ne putea recunoaşte în personajul acesta sau acela, în situaţia aceasta sau aceea. Biblia nu este scrisă pentru o umanitate generică, ci pentru noi, pentru mine, pentru tine, pentru bărbaţi şi femei în carne şi oase, bărbaţi şi femei care au nume şi prenume, ca mine, ca tine. Şi cuvântul lui Dumnezeu, impregnat de Duh Sfânt, când este primit cu inimă deschisă, nu lasă niciodată lucrurile ca înainte, niciodată, schimbă ceva. Şi acesta este harul şi forţa cuvântului lui Dumnezeu.

Tradiţia creştină este bogată în experienţe şi în reflecţii despre rugăciunea cu Sfânta Scriptură. Îndeosebi, s-a afirmat metoda „lectio divina”, născută în mediul monastic, însă practicat de acum şi de creştinii care frecventează parohiile. Este vorba înainte de toate de a citi textul biblic cu atenţie, mai mult, aş spune cu „ascultare” faţă de text, pentru a înţelege ceea ce înseamnă în el însuşi. După aceea se intră în dialog cu Scriptura, aşa încât cuvintele să devină motiv de meditaţie şi de rugăciune: rămânând mereu aderent la text, încep să mă întreb despre ce anume „îmi spune mie”. Este o trecere delicată: nu trebuie alunecat în interpretări subiectiviste, ci să ne inserăm pe urma vie a Tradiţiei, care uneşte pe fiecare dintre noi cu Sfânta Scriptură. Şi ultimul pas de la lectio divina este contemplaţia. Aici cuvintele şi gândurile lasă locul iubirii, aşa cum între îndrăgostiţi cărora uneori este suficient să se privească în tăcere. Textul biblic rămâne, însă ca o oglindă, ca o icoană de contemplat. Şi astfel are loc dialogul.

Prin rugăciune, cuvântul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi şi noi locuim în el. Cuvântul inspiră propuneri bune şi susţine acţiunea; ne dă forţă, ne dă seninătate, şi chiar şi atunci când ne pune în criză ne dă pace. În zilele „strâmbe” şi confuze, asigură inimii un nucleu de încredere şi de iubire care o protejează de atacurile celui rău.

Astfel, cuvântul lui Dumnezeu se face trup – îmi permit să folosesc această expresie: se face trup – în cei care îl primesc în rugăciune. În unele texte antice înfloreşte intuiţia că creştinii se identifică aşa de mult cu cuvântul, încât, dacă ar arde toate Bibliile din lume, s-ar putea salva încă „indigoul” prin amprenta pe care a lăsat-o în viaţa sfinţilor. Este o expresie frumoasă, aceasta.

Viaţa creştină este lucrare, în acelaşi timp, de ascultare şi de creativitate. Un bun creştin trebuie să fie ascultător, dar trebuie să fie creativ. Ascultător, pentru că ascultă cuvântul lui Dumnezeu; creativ, pentru că are pe Duhul Sfânt înăuntru care îl determină să-l practice, să-l ducă înainte. Isus spune asta la sfârşitul unui discurs al său rostit în parabole, cu această comparaţie: „Orice cărturar instruit în cele ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său – inima – lucruri noi şi vechi” (Mt 13,52). Sfintele Scripturi sunt un tezaur inepuizabil. Domnul ne acordă, nouă tuturor, să luăm din el tot mai mult, prin rugăciune.

_____________________

APEL

Astăzi, aniversarea eliberării lagărului de exterminare din Auschwitz, se celebrează Ziua amintirii. Comemorăm victimele Shoah-ului şi toate persoanele persecutate şi deportate de regimul nazist. A aminti este exprimare de umanitate. A aminti este semn de civilizaţie. A aminti este condiţie pentru un viitor mai bun de pace şi de fraternitate. A aminti înseamnă şi a fi atenţi pentru ca aceste lucruri s-ar putea întâmpla din nou, începând de la propuneri ideologice care vor să salveze un popor şi ajung să distrugă un popor şi omenirea. Fiţi atenţi la modul în care a început acest drum de moarte, de exterminare, de brutalitate.

Papa Francisc:
Audienţa generală de miercuri, 27 ianuarie 2021
Cateheze despre rugăciune: 22. Rugăciunea cu Sfintele Scripturi

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: