Arhivă etichetă pentru ‘sfinti’

Fiți sfinți!

Sfinții sunt cei care nu au zădărnicit harul credinței și nici suferințele lui Cristos (cf. 1Cor 1,17). Domnul a pus adevărul în inima lor iar ei au devenit colaboratori ai adevărului (cf. 3In 8). Astfel, de exemplu, astăzi putem privi spre viața sfintei Rita. Vedem că ea rămâne pentru noi, chiar și după cinci secole, un model de răbdare în fața încercărilor vieții. Ea a suportat cu răbdare cruzimea soțului ei, oferind toate jertfele sale pentru convertirea lui. Și a reușit să-l conducă spre Dumnezeu. Chiar și în fața morții soțului și a copiilor ei, sfânta Rita a rămas neclintită în credință. În cele din urmă a intrat în mănăstire, devenind călugăriță în Ordinul Sfântului Augustin, slujind Domnului, plină de umilință, până în anul 1457, când a murit.

Alături de exemplele sfinților, există un îndemn, ba chiar o „lege” care a străbătut istoria și a ajuns până la noi: „Fiți sfinți!”. La început legea era cuprinsă în aceste cuvinte: „Să fiți oameni sfinți pentru mine” (Ex 22,30) sau „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci eu sunt sfânt” (Lev 11,44; cf. Lev 19,2). Apoi, prin profeți, Domnul a amintit omului această lege și i-a cerut să o respecte, asigurându-l de fidelitatea și iubirea sa: „Ascultați glasul meu și faceți tot ceea ce v-am poruncit și veți fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!” (Ier 11,4). Iar la împlinirea timpului, de pe colinele Țării Sfinte au răsunat cuvintele lui Isus: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Această lege desăvârșită de Mântuitorul – Domnul care a spus despre sine: „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții. Nu am venit să desființez, ci să împlinesc” (Mt 5,17) – și-a găsit ecoul în viața apostolilor și în cuvintele sfântului Petru, apostolul care astăzi ne vorbește nouă: „Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați duși de poftele de mai înainte, când erați în ignoranță, ci, așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt” (1Pt 1,13-15).


„Toți credincioșii,
fiecare conform propriei condiții,
trebuie să-și adune forțele
pentru a duce o viață sfântă
și pentru a promova creșterea Bisericii
și sfințenia ei continuă”
(Codul de Drept Canonic, can. 210).


Anul acesta – 2021 – transform cadourile de ziua mea în lemne – sursă de lumină, căldură și alimentație – pentru copiii săraci…

Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICIhttps://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/

Ofer(ă)„un lemn” unui copil sărăc…

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) sau RO03BTRLEURCRT0378224401 (EURO), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€7.00


Despre acest proiect puteți citi aici:

Așa se vede cum Dumnezeu conduce drumul Bisericii şi al istoriei

Trei papi sfinţi cunoscuţi de aproape: Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea este titlul cărţii scrise de decanul colegiului cardinalilor (Libreria Editrice Vaticana, 2020, 162 de pagini) a cărei introducere o publicăm în continuare. Ideea de a scrie volumul, cu amintirile personale care se împletesc cu marea istorie, „s-a născut – afirmă autorul – din aniversarea a trei centenare importante, pe care coronavirusul din 2020 a împiedicat să fie cinstite cu solemnitate: naşterea lui Karol Wojtyła (18 mai), hirotonirea sacerdotală a lui Giovanni Battista Montini (29 mai) şi chemarea de la Bergamo la Roma a Monseniorului Angelo Roncalli pentru a conduce Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei (10 decembrie)”. Cardinalul a dedicat un capitol şi lui Ioan Paul I („un fulger de bunătate”), reluând omilia rostită în 2009, în catedrala din Vittorio Veneto, la 50 de ani de la intrarea episcopului Albino Luciani în dieceza aceea.

Trei papi mari prin sfinţenie, care au lăsat un semn de neşters în Biserică şi în lume. Trei papi legaţi de Conciliul al II-lea din Vatican: Ioan al XXIII-lea l-a voit şi l-a deschis; Paul al VI-lea l-a condus şi l-a dus la împlinire; Ioan Paul al II-lea, papa „format” de Conciliu, a bazat tot pontificatul său pe învăţăturile conciliare.

Trei papi diferiţi prin origine, caracter, formare, experienţe, dar de statură excepţională. Îi unea identica iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică şi aceeaşi ardoare în opera de evanghelizare.

Fiecare a ştiut să corespundă cu înţelepciune la exigenţele timpului propriu la conducerea Bisericii lui Cristos.

Pentru a deschide Conciliul al II-lea din Vatican era nevoie de un papă ca Ioan al XXIII-lea, care avea încredere nelimitată în Dumnezeu, dar şi mare încredere în oameni. Pentru aceasta nu s-a descurajat în faţa posibilelor riscuri. Fără Papa Roncalli, Conciliul n-ar fi fost.

Pentru a duce înainte Conciliul şi a conduce aplicarea sa era necesar un papă cu pregătirea lui Paul al VI-lea, care să cunoască lumea contemporană, oamenii şi Curia Romană; un om care să aibă fineţea intelectuală de a înţelege situaţiile şi fermitatea de a le conduce. Era nevoie de Paul al VI-lea, pe care Providenţa l-a pregătit bine la Roma şi la Milano.

Apoi, pentru a imprima istoriei o cotitură era nevoie de un papă ca Ioan Paul al II-lea. Însă cum a fost posibil ca bătrânii cardinali să aleagă – desigur sub conducerea Duhului Sfânt, însă mereu cu libera decizie personală – un cardinal arhiepiscop dintr-o ţară de dincolo de „cortina de fier” în acel moment istoric?

Pentru a pregăti această alegere a fost suficient un papă de 33 de zile. Ioan Paul I, un păstor cu vorbă simplă, cu un zâmbet spontan şi cordial, care a afirmat că Dumnezeu este Tată, dar are şi fineţele iubirii materne. Pontificatul „fulger” al lui Ioan Paul I a pregătit venirea unui papă non italian cu extraordinara măreţie umană şi spirituală a lui Karol Wojtyła.

În faţa acestor evenimente nu putem să nu fim uimiţi văzând cum Dumnezeu conduce în mod invizibil drumul Bisericii şi al istoriei.

Trei papi pe care i-am cunoscut personal şi cu care am lucrat. Cu Ioan Paul al II-lea am colaborat profund în întregul său pontificat, cu funcţii angajante. Un prim contact, complet ocazional, l-am avut în ziua de după alegerea sa; mergeam în Secretariatul de Stat la ora 17.00 şi, ieşind din liftul de la Terza Loggia, m-am trezit în faţa noului papă, care urma să meargă în vizită la ES Mons. Andrea Deskur, internat la Policlinica Gemelli. I-am explicat papei că în apartamentul său avea liftul pentru a coborî în curtea „San Damaso”, în timp ce acela pe care urma să-l ia era bun, însă era mai departe de locuinţa sa.

După patru zile, Mons. Jòzek Kowalczyk, preot polonez care lucra în Secretariatul de Stat, mi-a adus traducerea în italiană, făcută de polonezi, a omiliei scrise de papa în limba sa maternă pentru prima sa mare celebrare în Piaţa „Sfântul Petru”, de neuitat prin acel al său: „Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos”. Mi s-a cerut să revizuiesc textul din punctul de vedere al corectitudinii limbii italiene. Am citit şi am recitit acele pagini, temător să nu trădez gândirea papei, aducând uşoare corecturi lexicale, pentru ca să fie exprimat bine sensul original.

Papa a ştiut că eu voi revizui traducerea italiană a textelor scrise de el în poloneză şi de acolo au început primele contacte. Ioan Paul al II-lea m-a numit aproape imediat asesor al Secretariatului de Stat, apoi timp de doi ani secretar al Congregaţiei pentru Episcopi, apoi m-a chemat din nou în Secretariatul de Stat ca substitut, spunându-mi o frază, care manifesta marea sa umanitate: „Cu tine substitut al Secretariatului de Stat eu mă simt sigur”. La sfârşitul anului 2000, m-a voit prefect al Dicasterului pentru Episcopi şi m-a creat cardinal.

Cu Papa Paul al VI-lea colaborarea mea porneşte de la începutul anului 1971 până la moartea sa (1978), însă contactele directe au fost puţine; totuşi el era la cunoştinţă despre munca mea şi uneori vedea şi unele notiţe ale mele. Misiunea mea era aceea de secretar personal al Monseniorului Giovanni Benelli, substitut al Secretariatului de Stat, cât priveşte munca de birou, până când în iunie 1977 a fost numit arhiepiscop de Firenze.

Cardinalul Giovanni Benelli mi-a povestit că, atunci când s-a gândit să mă cheme de la nunţiatura din Teheran în Secretariatul de Stat, i-a spus Papei Paul al VI-lea: „În afară de cei doi secretari pe care îi am, am nevoie de un al treilea pentru a urmări munca de birou şi m-am gândit la un brescian”. Papa a răspuns imediat: „Bine, un brescian. Cum se numeşte?”. Giovanni Battista Re, a spus Benelli. Şi răspunsul papei: „Nu-l cunosc”. Însă după aceea m-a cunoscut şi a ţinut la mine.

În schimb, contactele mele cu Papa Ioan al XXIII-lea au fost cu adevărat puţine, însă au rămas profund imprimate în mine. Atunci când cardinalul Roncalli a fost ales papă, mă aflam la Roma ca student al Universităţii Gregoriana şi eram în Piaţa „Sfântul Petru” bătând din mâini când noul papă a apărut la balconul de la Bazilica Vaticană pentru a da prima sa binecuvântare. După câteva luni, Ioan al XXIII-lea a primit în audienţă Seminarul Lombard unde eu locuiam. Ne-a salutat pe fiecare în mod călduros. Când a venit rândul meu şi i-am spus că veneam din Val Camonica, imediat a comentat: „La Valle Camonica este ţinut de credinţă, ca acela bergamasc”. Papa a rămas un moment pentru a dialoga cu grupul nostru şi toţi am rămas impresionaţi de bunătatea sa sufletească şi de seninătatea sa.

În 1962, fiind atunci student al Academiei Pontificale Ecleziastice, am fost chemat să fiu Assignator locorum în timpul primei sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, deschisă la 11 octombrie din acel an. Fiecare dintre cei 2.500 de episcopi avea locul fixat, motiv pentru care în primele zile misiunea mea şi cea a altor patru colegi, era aceea de a indica fiecărui episcop care era locul său; după aceea trebuiau distribuite documentele şi să fim la dispoziţie pentru a ajuta în caz de necesitate. Astfel am avut ocazie să fiu prezent în Aula Conciliară pe toată durata primei sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican şi, imediat după aceea, timp de trei luni a prestat serviciu în Secretariatul de Stat, aşteptând să primesc destinaţia ca secretar al nunţiaturii apostolice din Panama.

Mulţumesc din inimă lui Dumnezeu pentru că am trăit o mare perioadă a Bisericii şi pentru că am avut posibilitatea de a cunoaşte de aproape bunătatea paternă a sfântului Ioan al XXIII-lea, neliniştea apostolică de neoprit a sfântului Paul al VI-lea şi intensitatea rugăciunii şi capacitatea de a vedea departe a sfântului Ioan Paul al II-lea.

(Trei papi sfinţi
de cardinal Giovanni Battista Re
în L’Osservatore Romano, 9 ianuarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu

Fecioara Maria_Maica Bisericii15. Examinarea cărților liturgice revizuite duce așadar la o constatare încurajatoare: reforma postconciliară, cum o dorea deja Mișcarea liturgică, a considerat-o într-o perspectivă foarte dreaptă pe Fecioară în misterul lui Cristos și, în armonie cu tradiția, i-a recunoscut locul special ce i se cuvine în cultul creștin ca Sfîntă /Mamă/ Născătoare de Dumnezeu și cooperatoare binecuvîntată a Răscumpărătorului.

Nu putea să fie altfel. Într-adevăr, parcurgînd istoria cultului creștin, observăm că, atât în Orient ca și în Occident, expresiile cele mai înalte și mai limpezi ale pietății față de Fecioară au înflorit în cadrul liturgiei sau i-au fost incorporate acesteia.

Vrem să subliniem că cultul pe care Biserica universală îl aduce astăzi Celei pe deplin Sfinte decurge, prelungindu-l și /sporindu-l /îmbogățindu-l neîncetat, din cultul pe care Biserica din toate timpurile i l-a dat cu un respect plin de grijă față de adevăr și veghind totdeauna la noblețea formelor. Din tradiția nepieritoare, totdeauna vie datorită prezenței neîncetate a Duhului și ascultării continue a Cuvîntului, Biserica din timpurile noastre ia motive, rațiuni și un stimulent pentru cultul pe care îl aduce ea însăși Fecioarei. Și din această tradiție vie, liturgia, care primește sprijin și putere de la Magisteriu, este o expresie foarte înaltă și o confirmare edificatoare.

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: