Arhivă etichetă pentru ‘slujire’

S-a împlinit (Iosifel și Augustin)

Atunci când reculegerea sau ocupațiile călugărului nu-l împingeau afară din chilie, Iosifel se așeza într-un colț și citea. Din când în când ajungea în mâinile lui Cartea tocită de timp și rugăciune a bătrânului Augustin. Era atât de entuziasmat, încât bătăile inimii acopereau respirația și foșnetul filelor sacre. Clipea rar: i se părea – și se temea! – că timpul trece mai repede dacă închizi ochii, chiar și numai pentru o clipă. Iar el avea nevoie de timp, mult timp pentru a sorbi „arta slujirii” ce picura din Cartea cărților direct în inima lui înflăcărată. 

Citea filă cu filă. Fiecare cuvânt se așeza în inima lui ca piesele unui puzzle menit să creeze în el imaginea slujirii și a smereniei. Era răbdător cu fiecare verset: îl șlefuia până-i găsea locul în inimă și-l purifica până-și manifesta toată bogăția ascunsă printre litere. Totul i se părea strălucitor, măreț! N-ar fi crezut că poate găsi atâta viață și lumină într-o carte…

Era fascinat de sublinierile și notițele de pe marginea foilor uzate: meditații, întrebări, rugăciuni, dubii, clarificări, hotărâri… În dreptul cuvintelor lui Isus – „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să împlinesc…” (Mt 5,17-20) – cu greu reușea să deslușească slovele tremurânde ale maestrului său: „Doamne, dă inimii mele conștiința împlinirii desăvârșite a voinței tale; luminează-mi mintea să înțeleg voința ta; revarsă Duhul tău asupra mea ca să am puterea de a îndeplini ceea ce Legea ta poruncește cu iubire inimii mele. Faptele mele să nu contrazică Legea ta. Comportamentul meu să nu desființeze Legea ta din inima aproapelui meu”… Restul cuvintelor erau acoperite cu lacrimi și nu se mai deslușeau… 

Mintea lui Iosifel însă era deja oprită la „împlinirea Legii”, la desăvârșirea Legii. Isus și Legea… Isus și Decalogul. Isus și Vechiul Testament. Isus și Profeții. Isus și el, ființă nedesăvârșită… El nu avea încă darul lacrimilor, deși simțea cum inima i se pregătea să devină izvor… Avea nevoie de ajutorul Maestrului!

Încă din primele zile de când i se îngădui să rămână în chilia călugărului Augustin pentru lectură și meditație, învățase trucul de a rupe liniștea și de a smulge înțelepciune din inima bătrânului învățător. Tot ce trebuia să facă era să repete cu șoapte mari versetul care-l tulbura… Astfel, în chilia cu cele două suflete, începură să răsară șoapte: „Adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nicio iotă și nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate” (Mt 5,18)…

Bătrânul întoarse ușor privirea-i blândă ca un copil fericit și-l întrebă la fel de șoptit:

-Astăzi cât te-ai rugat înainte să citești?

-M-am rugat toată dimineața în capelă, părintele meu. Am fost și la Liturghie. Preotul m-a împărtășit. Și am făcut și meditație. Și rozariul. Nu e suficient? 

-Iosifel, cât te-ai rugat cerând harul de a înțelege ceea ce citești și, mai ales, de a pune în practică ceea ce citești și înțelegi că trebuie să faci?

-Păi… un pic tot m-am rugat, însă m-am grăbit să citesc. Vreau să termin Cartea cât mai repede…. Tare mult îmi place când văd că…

-Să o termini? Și bătrânul, zâmbind drăgăstos, lăsă să i se vadă dinții strălucitori printre barba ninsă de ani. Nu ai cum să termini această Carte, dragul meu Iosifel. Aceasta nu e o carte de citit. Aceasta este Cartea! Aceasta este Scriptura noastră. Aceasta este hrana noastră de fiecare zi. Până în ultima zi. Până în ultima clipă. 

Și oprindu-se bruscă, făcu să intre din nou liniștea în chilie…

De data aceasta răspunsul nu era ascuns în inima bătrânului Augustin, ci era în rugăciune… 

Se ridică hotărât să meargă în capelă. Iosifel avea două încăperi din care sorbea înțelepciunea slujirii: capela Divinului Învățător și chilia bătrânului călugăr Augustin. Acum avea nevoie de Isus. Întinzând Cartea călugărului, salută și … în loc de răspuns primi o foaie proaspăt iscălită de bătrân. În fața altarului din capela mănăstirii începu să citească: „Isus este singurul care a împlinit cu desăvârșire voința Tatălui. Noi ceilalți suntem păcătoși. Toți. Cel dintâi sunt eu. Primul și cel mai mare păcătos. Tocmai pentru aceasta trebuie să cred și mai mult în milostivirea Tatălui și în iubirea desăvârșită, perfectă, completă a Fiului. Tocmai pentru aceasta voi implora zilnic în rugăciune și post lumina și forța Duhului Sfânt pentru ca să nu zădărnicesc Crucea lui Cristos, să nu zădărnicesc jertfa și cuvintele Mântuitorului: S-a împlinit (In 19,30). Cristos, cel în care Tatăl își găsește toată bucuria (Mc1,11) și în care s-a împlinit toată Legea și toți Profeții, era pe Cruce nu de frica Legii, ci din iubire față de Tatăl și față de oameni, față de mine. Ah, cât m-a iubit! Din iubire a împlinit voința Tatălui nelăsând să treacă „nicio iotă și nicio linioară”, acoperind toate lipsurile mele, purificând tot păcatul meu, toată viața mea. Totul din iubire! A împlinit Legea și Profeții din iubire. A acoperit și îmbrățișat totul în iubire. Acea iubire care este mai presus de Lege. Legea ajută viața, o face să crească, o ocrotește interzicând tot ceea ce ar putea să o distrugă. Da, Legea ne ocrotește viața, însă doar iubirea o desăvârșește! Iubirea e singura limită pentru cel care crede în Dumnezeu și-l slujește printre oameni! Slujirea dezinteresată, acea slujirea animată de iubire va salva lumea! Această slujire te va împlini și te va ajuta să împlinești toată Legea și toți Profeții, toată voința Tatălui! Iubește(-l pe Dumnezeu) și fă ce vrei. Da, slujirea va salva lumea și te va împlini!”.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-19
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. 19 Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor”.

Cuvântul Domnului


maica-tereza_omul-si-slujirea

Ajută un copil să cunoască bucuria de a putea citi…

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

Iertarea (Iosifel și Augustin)

De fiecare dată când Iosifel intra în chilia călugărului Augustin respira profund. Nu era atât emoția, cât mai ales convingerea că ceea ce inspiră este aer sfânt. În mica încăpere, în care sfințenia mocnea gata oricând să se transforme în flacără mistuitoare, micul ucenic voia să deprindă „arta slujirii”. 

Bătrânul Augustin îl primea cu drag. Privirea lui îmbrățișa părintește viitorul mănăstirii: Iosifel îi apărea ca un vrednic succesor. Era însetat de sfințenie, nerăbdător să slujească, îmbibat de smerenie. 

Apropiindu-se cât mai mult de bătrân, cu capul plecat, micuțul întrebă neliniștit:

-Părinte Augustin, astăzi vreau să știu care este cel mai greu lucru pe care l-ai făcut în toți acești 72 de ani de slujire în mănăstire?

Tăcerea care învălui încăperea prevestea o nouă provocare pentru Iosifel. Bătrânul își căuta cuvintele potrivite, ca și cum s-ar fi temut să nu alunge speranța care stătea în fața lui. Era convins că prin Iosifel în chilia lui intra zilnic însăși Speranța purtată pe brațe de Credință și de Dragoste. Erau înghemuite acolo, în inima micuțului Iosifel, toate virtuțile. Iar el era mereu prudent: fiecare cuvânt era drămăluit și potrivit cu înflăcărarea sufletului ce se deprindea cu arta slujirii. 

-Cel mai greu mi-a fost… să iert. Da, Iosifel, să ierți este greu! Să ierți totul! Tuturor! Din toată inima! Chiar și când suferi cumplit, când suferi nevinovat. Mai ales când inima ți se zvârcolește din pricina trădării, a dezamăgirii, a suferinței. Să ierți totul tuturor ca Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” – Lc 23,34). În ziua când vei reuși să ierți totul tuturor și din toată inima vei fi cu adevărat liber să slujești. Atunci slujirea îți va fi desăvârșită, va fi artă!

-Hmmm… liber să slujesc! Câtă nerăbdare mă încearcă, părinte bun. E un drum lung, dar îl voi străbate, așa-i? Îl vom străbate împreună, dacă nu mă abandonezi. Oare mi-ar fi de ajutor să știu acum și care ți-a fost cea mai mare fericire din anii de slujire?

Întrebarea asta părea mai ușoară pentru că avea același răspuns. Dintr-o suflare rosti: 

-Cel mai fericit am fost când am iertat! Iertarea, Iosifel, este izvorul unei bucurii de nedescris. O forță incredibilă, o sursă de liniște din care țâșnesc pacea și fericirea. Iertarea aduce cu sine fericirea pentru că ea izgonește tot ce se opune iubirii, curăță inima, o îngrijește pentru a rodi iubirea, acea iubire pură, dezinteresată, care nu ține cont de răul primit. Acea iubire despre care ne vorbește Apostolul, acea iubire îndelung răbdătoare, binevoitoare, iubire care nu este invidioasă, care nu se laudă, nu se umflă. Acea iubire care nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Acea iubire care toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Acea iubirea care nu încetează niciodată” (cf. 1Cor 13,4-8). 
Iosifel, nu ai cum să ajungi la fericire fără iertare, pentru că nu ai cum să ajungi la desăvârșire în arta slujirii fără a ierta. E adevărat că nu există nimic mai greu decât să ierți din toată inima celui ce ți-a făcut rău pe nedrept, însă, Iosifel, nu există fericire mai mare, nu există libertate mai mare decât iertarea: abia atunci suntem liberi să iubim, chiar și pe dușmanii noștri. Abia atunci vom fi liberi să slujim (cf. Mt 5,43-48). Abia atunci…

Pășind spre ușă, îmbucă cu nesaț ultima gură de aer sfânt, și ieși să privească cerul. Prin ochii lui se vedea că inima-i era deja nerăbdătoare să ierte. Știa deja că viața comunitară îți dă în fiecare clipă această șansă de fericire, această oportunitate de a-ți perfecționa arta slujirii prin iertare.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21-35
În acel timp, Petru, apropiindu-se de Isus, i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. 23 De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. 25 Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit să fie vânduţi el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. 26 Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» 27 Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. 28 Dar ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!» 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. 31 Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, i-au povestit stăpânului lor toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?» 34 Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Cuvântul Domnului


iertare-1

Susține Paxlaur: ajută un copil să cunoască bucuria de a putea citi. Ajută un copil să meargă la școală!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

L-a luat în brațe… Era tot ce aștepta înainte de a muri!

Îmbrățișările pline de iubire și prietenie sunt cele care ne-au lipsit în acest timp virusat: îmbrățișări de revedere, de despărțire, de dor, de consolare, de durere, de rămas bun etc. Mulți au așteptat în zadar o ultimă îmbrățișare. Unii încă mai așteaptă: mici și mari, părinți și bunici, copii și nepoți, frați și surori, rude și prieteni. Unii sunt ținuți departe de virus, alții de indiferență, unii de boala trupului, alții de bolile sufletului. 

Cu cât dor aștepta bătrânul Simeon să-l îmbrățișeze pe pruncul divin! Când l-a văzut, plin de bucuria celui ce-și vede speranța împlinindu-se, l-a luat în brațe sale pe Isus și l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozește-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor și slava poporului tău, Israel!”

Noi, după două mii de ani, care este speranța din inima noastră? Ce așteptăm cu ardoare? Ce am vrea să ni se împlinească? 

În fața Pruncului Isus, care este atitudinea noastră? Vrem să-l luăm în brațe? În casă? În inima noastră? Vrem cu adevărat ca el să facă parte din viața noastră?

Ia și tu Pruncul în brațe și tresaltă de bucurie! Spune și tu: „Te-am îmbrățișat și mi-ai atins inima. Ești o pecete în inima mea! Nu-mi mai dai drumul niciodată! Tresalt de bucurie că te pot primi în Sfânta Împărtășanie, că te pot asculta în Sfânta Evanghelie și să te îmbrățișez în cei săraci și suferinzi, să îți sărut rănile și lacrimile.

Doamne, străbat lumea cu tine în cea mai strânsă îmbrățișare. Biserica, asemenea Mariei, e martora fidelă a îmbrățișării noastre: tu-mi vorbești prin Sfintele Scripturi și mă hrănești prin sfintele Sacramente, eu vorbesc lumii despre tine și te slujesc în cei săraci și suferinzi”.

29 decembrie 2020 

A 5-a zi din octava Crăciunului (29 decembrie)
Ss. Thomas Becket, ep. m. *; David, rege
1In 2,3-11; Ps 95; Lc 2,22-35

LECTURA I
Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,3-11
Preaiubiţilor, din aceasta ştim că îl cunoaştem pe Dumnezeu: dacă păzim poruncile lui. 4 Cine spune: „Eu îl cunosc”, dar nu păzeşte poruncile lui, este mincinos şi adevărul nu este în el. 5 Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că suntem în el. 6 Cel care spune că rămâne în el are datoria să trăiască aşa cum el a trăit7 Iubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci porunca cea veche, pe care o aveţi de la început; porunca veche este cuvântul pe care l-aţi auzit. 8 Totuşi vă scriu o poruncă nouă, care este adeverită în el şi în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina cea adevărată străluceşte deja. 9 Cine spune că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele său, este în întuneric până acum. 10 Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi nu este motiv de scandal în el. 11 Însă cine-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 95(96),1-2a.2b-3.5b-6 (R.: 11a)
R.: Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul!

1 Cântaţi-i Domnului un cântec nou!
Cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului!
2a Cântaţi-i Domnului, binecuvântaţi numele lui! R.

2b Vestiţi din zi în zi mântuirea lui!
3 Vestiţi printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.

5b Domnul însă a făcut cerurile.
6 Strălucirea şi maiestatea sunt înaintea feţei sale,
tăria şi frumuseţea sunt în sanctuarul său. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 2,32
(Aleluia) Acest Copil este lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău, Israel! (Aleluia)

EVANGHELIA
Lumină spre luminarea neamurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,22-35
Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, părinţii lui l-au dus pe Isus la Ierusalim, ca s-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” 24 şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. 25 Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon, şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să îndeplinească obiceiurile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: 29 „Acum, slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, 30 căci au văzut ochii mei mântuirea ta 31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, 32 lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” 33 Tatăl şi mama lui Isus se mirau de cele spuse despre el. 34 Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – 35 ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: