Arhivă etichetă pentru ‘smerenie’

Ziua Mondială a Omului care-l ia în serios pe Dumnezeu?

Am auzit despre doi oameni care, intrând într-o biserică, au rămas neclintiţi în faţa unui crucifix foarte bine realizat: un Isus care purta pe trupul său semnul agoniei, al biciuirii, al încoronării cu spini, al batjocurii şi al drumului crucii; un Isus răstignit ce stătea să strige „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul”. După câteva momente unul dintre ei, cu emoţii, a spus: „Iată unde ajungi şi ce păţeşti dacă-i iei prea în serios pe oameni”. La care celălalt, printre lacrimi, i-a spus: „Nu. Aici ajungi atunci când îi iubeşti prea mult… cel mai mult”!

E greu de spus care dintre ei avea dreptate. Aceste afirmaţii nu se exclud, ci se completează. Isus a ajuns pe cruce pentru că ne iubeşte cel mai mult, dumnezeieşte de mult. Dar cred că este pe cruce şi pentru că a luat omul în serios. Dumnezeu întotdeauna ia în serios omul. Şi dacă aici, la cruce, la sacrificiul suprem al pătimirii şi al morţii, se ajunge atunci când Dumnezeu îl preţuieşte pe om, mă întreb unde se ajunge atunci când omul îl ia în serios pe Dumnezeu? Da, ce ar fi să mai gândim şi altfel: să iniţiem o zi a omului care-l ia în serios pe Dumnezeu. Avem Ziua Mondială a Sănătăţii, a Păcii etc., ce-ar fi să avem şi Ziua Mondială a Omului care-l ia în serios pe Dumnezeu?!

Să ne imaginăm o zi în care toţi oamenii, măcar toţi creştinii, îl iau în serios pe Dumnezeu şi-i împlinesc cerinţele. Oameni care nu fac rău, care se roagă pentru duşmanii lor, care fac bine celor care-i urăsc sau îi vorbesc de rău, care slujesc în tăcere şi umilinţă. O zi în care oamenii îşi amintesc ce a spus Isus: „Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat”. Toţi ar trebui să ajungem ziua în care să stăm cu capul plecat înaintea Domnului şi să înălţăm rugăciunea inimii: „Dumnezeul meu ai milă de mine, păcătosul”. Oare cum ar arăta în acea zi viaţa din jurul nostru, din comunitatea noastră? Ne-ar fi aşa dragă acea zi.

Astăzi ne umplem de credinţă şi vrem ca iubirea noastră să nu mai fie „ca norul de dimineaţă, ca roua care dispare îndată”. Acum întipărim în noi acest strigăt al Domnului: „Iubire vreau, nu jertfe şi a-l cunoaşte pe Dumnezeu valorează mai mult decât toate arderile de tot”.


Inima căită şi smerită Dumnezeu nu o dispreţuieşte.
Cel care-l ia în serios pe Dumnezeu şi face pocăinţă
se va bucura de milostivirea divină.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14
În acel timp, Isus a spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: 10 „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. 11Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.

Cuvântul Domnului


Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

CEI CARE VOR SĂ DĂRUIASCĂ SPERANȚĂ FRAȚILOR NOȘTRI MAI MICI

Pot ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com. Mulțumesc!

€10.00

Vă mulțumesc din suflet!

Orice (p)om se cunoaște după roadele sale

Când se întâlnesc,
ignoranța și lăcomia fac ravagii!!!

Există o modă a omului recent: nu mai vrem să fim ceea ce suntem. Preferăm să ne dăm drept altcineva, căutăm să ne comportăm altfel decât cere statutul nostru, încercăm să nu putem fi identificați de cei din breasla noastră. Astfel se face că întâlnim oameni de afaceri care sunt (sau vor să fie!) politicieni, sportivi care devin consilieri economici, medici care tind să devină lideri spirituali, persoane consacrate care devin experte în domenii atât de diferite de credința în Cristos etc. Mulți vor și încearcă altceva. Iar acest lucru nu este ceva rău în sine, însă devine un mare rău atunci când oamenii nu se pricep și totuși se ambiționează să facă acel ceva despre care nu au învățat nimic și pentru care nu sunt pregătiți. Iar culmea răului în această privință e atinsă atunci când nepriceperea se conjugă cu dorința de nestăpânit de a-și îmbunătăți situația materială. Ignoranța și avariția fac ravagii când merg împreună. Și lucrul acesta se vede în multe domenii, în lumea întreagă, inclusiv (nu neapărat mai ales) în scumpa noastră țară.

Ceea ce se uită în această fugă de propria identitate și de propria misiune este adevărul din cuvântul lui Cristos: „orice pom se cunoaște după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini” (Lc 6,44). Putem să ne prezentăm cum vrem și să fim sau nu fideli misiunii, însă roadele vor da mărturie despre noi sau împotriva noastră.

Din păcate, confuzia generată de această modă duce la o stare de neîncredere: nu mai știm cine este cu adevărat ceea ce spune. Nu mai știi cine se pricepe cu adevărat la ceea ce face. Politicienii sau sportivii, liderii spirituali sau consilierii economici, medicii sau profesorii, nu ne mai conving. Dacă avem de ales, preferăm să încercăm să ne descurcăm singuri. În același timp nu ratăm nicio ocazie pentru a-i judeca, pentru a pune în evidență „paiul din ochiul fratelui nostru”. Nu avem liniște până nu facem să răsune: „Eu m-aș fi descurcat mai bine dacă aș fi fost în locul lui”. De atâtea ori, prin tentativele noastre de a fi „altcineva” sau „cineva”, am rătăcit. Am uitat de lucrarea pe care Domnul ne-a încredințat-o, am muncit în zadar.

Astăzi Domnul ne invită să ne luăm în serios misiunea încredințată: să încetăm să fim altcineva sau altceva. Pentru noi răsună astăzi cuvântul Domnului prin apostolul Paul: „fiți tari, neclintiți; prisosind totdeauna în lucrarea Domnului, știind că munca voastră nu este zadarnică în Domnul!” (1Cor 15,58). De asemenea, pentru cei care trăim doar ca să scoatem paiul din ochiul celorlalți uitând de propria bârnă, chemarea Domnului înseamnă schimbarea vieții și eliminarea judecăților și a prejudecăților. 

Dacă ne dorim cu adevărat să trăim împlinind cuvântul Domnului și vocația încredințată spre folosul fraților noștri, atunci să conștientizăm cu smerenie propria fragilitate, propriile limite: suntem prea slabi pentru a-i judeca pe alții și prea mici pentru a ne pricepe la toate.




Domnul să ne țină uniți în rugăciune pentru pace!!!





Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,39-45
În acel timp, Isus le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! 43 Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii”.

Cuvântul Domnului

De ce ne spovedim atât de rar sau deloc?

Nu mai avem timp pentru suflet.
Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet,
dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.

Cât de des să mă spovedesc?

„Mai des”, ne-ar răspunde sfinții care se spovedeau zilnic sau săptămânal. Însă noi, epigonii? Săptămânal, (bi)lunar, anual?

Distanța dintre spovezi nu se măsoară în timp, ci în păcate și virtuți. Acestea sunt „unități” pentru a măsura răspunsul nostru la iubirea Domnului și a aproapelui.

La spovadă nu ne poartă păcatul (mic sau mare) ori trecerea timpului (liturgic sau profan) ori cei dragi (rude sau preoți), ci cercetarea cugetului. Prin acest act vedem cum am răspuns Iubirii. Examinarea are ca rod „darul lacrimilor” (de căință sau de fericire), un impuls irezistibil spre sacramentul mângâietoarelor cuvinte: „Dumnezeu ți-a iertat păcatele. Mergi în pace”!

Prin examinarea conștiinței descoperim cadența necesară pentru îmbunătățirea calității sufletului nostru. Spovada ritmată doar de calendar, calculată matematic, este „grijă cantitativă” (uneori scrupuloasă!) față de suflet, însă cea celebrată conform impulsului dat de examinarea conștiinței este „grijă calitativă” față de suflet.

Și totuși, de ce ne spovedim atât de rar sau deloc?

Vinovații par ușor de identificat: societatea secularizată, pierderea simțului păcatului, scandalurile din Biserică, trecerea de la sanctificarea vieții la „smartificarea” ei etc. Cei mai mulți, când sunt întrebați dacă înainte se spovedeau mai des, spun că da, doar că acum nu mai au timp. Așadar, vinovat pare timpul… De fapt, nu timpul în sine, ci felul în care (îl) trăim. Nu mai avem timp să stăm cu noi înșine, să ne analizăm și să ne descoperim fragilitatea, limitele.

Noi suntem generația „smart”: buni, inteligenți, rapizi, prea autosuficienți pentru a mai avea nevoie de Altcineva. Orbiți de mândrie și preocupați de glorie, nu mai avem timp să conștientizăm valoarea smereniei. Iar spovada e tocmai actul celor smeriți într-o lume însetată de putere. Smerenia ne pare o slăbiciune nepotrivită cu omul „smart”. Spovada cere umilință și simplitate, conștientizarea faptului că suntem limitați. Or, despre noi nu vrem să se știe că suntem slabi… Noi vrem să părem puternici și suficienți. 

Ne amăgim! Nu avem curajul „să ne venim în fire” și să ne îmbunătățim viața (Lc 15,17). Nu avem timp să înțelegem că spovada nu e un act de condamnare, ci de iubire tridimensională: față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine.

Nu mai avem timp pentru suflet. Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet, dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.


dv863009

Oferă din puținul tău și ajută un copil să cunoască bucuria de a citi!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

%d blogeri au apreciat: