Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘smerenie’

„Nu-i lăsa pe diavoli să(-ți) vorbească”!

Posted by Paxlaur pe 05/02/2018

rugaciune rozariul singuratate tacereCât de adânc pătrunde suferința în viața noastră. Îi simțim deseori ghearele cu care ne smulge bucăți de inimă, ne sfâșie trupul. Și atunci, zvârcoliți de durere, spunem cu mult încercatul Iob: „Viața omului pe pământ este numai zbucium… luni zadarnice și nopți de chin mi-au fost rânduite” (cf. Iob 7,1.3). Doborâți de greutatea zilelor, strigăm cu psalmistul: „ Sunt istovit de atâta geamăt, în fiecare noapte mă zvârcolesc în patul meu și cu lacrimile mele scald așternutul meu. Mi s-au împăienjenit ochii de durere, am îmbătrânit între toți asupritorii mei” (cf. Ps 6,7-8).

Însă cuvântul Domnului, ba chiar mai mult, însuși Cuvântul, vine și ne arată calea pentru a ne elibera de suferință. Cristos însuși vine și ne eliberează de acest zbucium, de disperarea în fața suferinței, astfel încât să tresăltăm de bucurie în speranță și să cântăm cu psalmistul: „Domnul este mângâiere în orice suferință… Domnul îi vindecă pe cei cu inima zdrobită… Domnul sprijină pe cei sărmani” (cf. Ps 146,3.6). Așa credem, așa sperăm, așa mărturisim. Aceasta este evanghelia – vestea ce bună! – pe care o proclamăm împreună cu apostolul neamurilor: „Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre” (cf. Mt 8,17). „Liberi față de toți”, vestim evanghelia, arătăm lumii Calea care duce de la suferință la mântuire, de la moarte la viață: Isus Cristos! El este singura cale: „Nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fap 4,12).

Tot ceea ce învățăm despre Cristos, tot ceea ce știm despre el, întreaga sa viață, întreaga sa bogăţie „este destinată fiecărui om şi constituie un bun al fiecăruia”. Cristos nu şi-a trăit viaţa pentru sine însuşi, ci pentru noi, de la întruparea sa „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire” până la moartea sa „pentru păcatele noastre” (1Cor 15, 3) şi la Învierea sa „pentru îndreptăţirea noastră” (Rom 4,25). Şi chiar şi acum este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1In 2, 1), „fiind pururi viu ca să mijlocească pentru noi” (Evr 7, 25). Cu tot ce a trăit şi a suferit pentru noi o dată pentru totdeauna, El rămâne de-a pururi „în faţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evr 9, 24), după cum ne învață Catehismul Bisericii Catolice (nr. 519).

Despre acest adevăr ne vorbește evanghelia. Sfântul Marcu surprinde splendoarea și puterea Fiului lui Dumnezeu în fața suferinței, autoritatea sa în fața Diavolului și a răului, înțelepciunea cu care fascinează lumea și înfruntă ispita gloriei. Cât de frumos este să stai în prezența unui Dumnezeu iubitor de oameni, de tăcere, de smerenie! Cât de eliberatoare este prezența unui Dumnezeu care s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce tocmai pentru ca prin moartea sa să ne răscumpere pe noi și să ne izbăvească de orice rău, să ne poarte la cunoașterea Adevărului și la iubirea Vieții (cf. Fil 2,6-7; 1Tim 2,4).

Cristos este și astăzi în mijlocul nostru și-l reduce la neputință pe cel care are puterea morții, adică pe Diavol, și îi eliberează pe toți cei care, de frica morții și a suferinței, sunt reduși la sclavie, pe cei care cuprinși de febra morții trăiesc în zbucium și disperare (Evr 2,14-15).

Vindecarea soacrei apostolului Petru pare ceva neseminificativ. Adesea minunea aceasta trece neobservată (mulți reducând scena la bancul care face legătură dintre vindecarea soacrei și trădarea lui Petru!). Și totuși este primul miracol din evanghelia după sfântul Marcu. E simplu și tocmai cu această simplitate ne invită Isus să înțelegem toate minunile sale, toată viața sa. De altfel, la sfârșitul evangheliei după Marcu, la sfârșitul activității publice, chiar înaintea discursului escatologic (cf. Mc 13), vom găsi o altă „simplitate feminină” cu care Isus ne invită să ne trăim viața: simplitatea din ofranda văduvei (cf. Mc 12,41-44). Să admirăm și să învățăm din această simplitate propusă de Mântuitorul: la început pune o femeie simplă, o mamă, o soacră suferindă, dar vindecată, iar la sfârșit, înainte de discursul escatoligic, pune o văduvă săracă, dar generoasă, plină de încredere în providență. Cristos ne învață cum să slujim (departe de orice febră/ambiție!) și cum să renunțăm la tot ce este lumesc și să ne încredem în providență! Da, ce mare har ar fi și ce victorii am obține în lupta cu suferința din noi și din jurul nostru dacă am învăța să slujim cu încredere în providență. Pentru că miracolul acestei zile, acestei evanghelii, nu stă atât în vindecare, cât mai ales în slujire: „Febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească” (Mc 1,31) Mulți sunt vindecați, dar puțini slujesc!

Da, mulți sunt vindecați, dar nu toți: îi aduceau la el pe toți bolnavii și posedații de diavol și el îi vindeca pe mulți (cf. Mc 1,32-34). Este realitatea cu care ne confruntăm și astăzi: prea mulți bolnavi în jurul nostru. Ne simțim neputincioși și am vrea ca Isus să-i vindece pe toți. Ba chiar ne revoltăm împotriva lui când uită un bolnav, mai ales pe cei dragi din familia noastră, pe cei care fac parte din viața noastră. De ce nu face Dumnezeu nimic pentru ei? Dar oare chiar nu face nimic? Oare nu a rânduit el lucrurile astfel încât să fim noi, tocmai noi, lângă acești bolnavi și prin prezența noastră să-i alinăm?

Este adevărat: noi nu putem vindeca, noi nu suntem dumnezei! Însă noi putem alina, însoți, putem împiedica boala să devină suferință! Și apoi să nu uităm că nu orice boală este spre moarte. Să ne amintim cuvântul lui Cristos: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea” (In 11,4). Să ne amintim învățătura Apostolului: „Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea neobișnuită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem apăsați de necazuri din toate părțile, dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; doborâți, dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru. Căci noi care trăim suntem mereu dați la moarte pentru Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor… De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoiește din zi în zi, căci suferința noastră scurtă și ușoară ne aduce un belșug nemărginit al gloriei veșnice, pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice (2Cor 4,7-11.16-18).

Să înțelegem aceste adevăruri, să le iubim, să le sperăm și să nu disperăm în fața bolilor. Trecând prin această vale de lacrimi, să sperăm bunurile veșnice. Să ne apropiem cu încredere de Cristos, de cel care „a luat asupra sa slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre” și să-i spunem și noi: „Doamne, iată, cel care ți-e prieten este bolnav” (In 11,3). Să ne apropiem de el cu smerenie și încredere, dar fără pretenții atotștiutoare! Să ne apropiem de Cristos cu smerenia, credința și iubirea care izvorăsc din rugăciunea Tatăl nostru.

Să medităm astăzi la felul nostru de a ne apropia de Cristos, la ceea ce-i purtăm să ne vindece. Să medităm și la rătăcirile noastre, atunci când am căutat alinare și vindecare în altă parte. Sau când le-am căutat cu pretenția de a ști noi ce e cel mai bine pentru viitorul nostru. Să medităm și să revizuim felul nostru de a cere minuni! Și mai ales felul nostru de a reacționa în fața (ne)minunilor: cum ne comportăm după ce suntem vindecați, alinați? Începem noi cu adevărat să slujim, să vestim lucrările pe care Domnul le-a făcut pentru noi, în noi sau în frații noștri? Cum ne comportăm atunci când Dumnezeu ne arată că are alte planuri, mereu mai bune, decât cele pe care le-am făcut noi? Nu cumva ne atribuim meritele vindecărilor trupești sau sufletești, când de fapt știm că Domnul singur face fapte minunate?

Noi, umili servitori, încă nu am învățat să fugim de gloria lumii și abia așteptăm să auzim: „Toți te caută!” (Mc 1,37). Însă Cristos, „dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga” (Mc 1,35). Se ruga pentru a-i mulțumi Tatălui, dar și pentru a primi forța de a învinge prima ispită: gloria. Cât de greu rezistăm acestui „Toți te caută!”. Cât de mult trebuie să ne rugăm, să ne retragem din fața laudelor. Dacă avem pretenția că suntem slujitori (ai evangheliei, ai oamenilor, ai suferinței, ai Crucii), atunci să iubim retragerea, singurătatea.

De fapt, unitatea de măsură a vieții noastre consacrate este singurătatea cu Isus! Cât iubim să stăm singuri cu el, cât căutăm astfel de momente, cât prețuim acele clipe cu Isus (părăsit)! Singurătatea cu Isus este unitatea de măsură a vieții nostre de credință. A tuturor, consacrați sau nu, preoți sau laici! Doar în această singurătate vom înțelege voința Tatălui și vom găsi forța zilnică de a nu se abate de la voința sa sfântă și mântuitoare. În singurătate, în tăcerea deplină a prezenței lui Dumnezeu înțelegem suferința și rolul ei.

Gălăgia, aglomerația, populismul sunt de la Diavol. Pentru aceasta Isus nu-l lasă să vorbească, nici măcar să mărturisească existența lui Dumnezeu (Mc 1,34). Diavolul, atunci când este lăsat să vorbească, nu face decât zgomot, decât rău. Gălăgia pe care o face Diavolul ne descurajează, ne urcă pe culmile disperării. Nu-i lăsa pe Diavoli să(-ți) vorbească! Niciodată! Ei alungă bucuria de a fi singuri cu Dumnezeu, de a sta liniștiți în tăcere. El descurajează! Îngrozește! Nu aduce nimic bun în viața ta. Niciodată! Nu-l lăsa să(-ți!) vorbească! Te va ispiti și dispera!

Din liniștea cu Dumnezeu, din iubirea tăcerii, vom primi forța de a predica mereu – chiar „și în altă parte!” – și în alte vieți și în acele locuri unde Dumnezeu pare absent sau respins sau deformat. Toată forța ne vine din „singurătatea cu Domnul” și din convingerea că nu suntem noi cei care predicăm/vorbim, nu suntem noi cei care facem miracole, ci Duhul lui Dumnezeu care lucrează prin noi și cu noi (cf. Mt 10,19-20; 1Cor 12,6).

În fața suferinței, a încercărilor să privim la Maria care stătea neclintită la picioarele Crucii. De la ea să învățăm statornicia. De la ea să învățăm să slujim. De la ea să învățăm să facem voința Tatălui, chiar și în sufeirnță. De la ea să învățăm tăcerea. De la ea să învățăm smerenia. Împreună cu ea să-l purtăm lumii pe Cristos, cel care a luat asupra lui slăbiciunile noastre și a a purtat bolile noastre.

Să ne rugăm:

Isuse, învață-ne să slujim. Întotdeauna. Oricui. Învață-ne să te slujim chiar și în acele locuri sau în acele persoane din care tu pari absent. Învață-ne să slujim necondiționat, așa cum tu ai slujit tuturor, ba chiar ți-ai dat viața pentru toți. Ajută-ne să înțelegem că doar slujirea ne face să fim asemenea ție, blânzi și smeriți. Întipărește în inima noastră convingerea că slujirea este calea care ne duce la Tatăl și ne apropie cu demnitate și sfințenie de oameni, frații noștri. Învață-ne, blând Mântuitor, slujirea adevărată, plină de iubire și umilință. Doar astfel vom evita discriminările și vom nimici mândria din inima noastră.

Isuse, învață-ne să-ți prezentăm mai întâi ție bucuriile și necazurile, jertfele și suferințele noastre. Învață-ne să punem totul cu simplitate și încredere la picioarele tale. Să căutăm mai întâi în brațele tale alinare și vindecare în orice suferință, trupească sau sufletească. Cuprinși în brațele tale și eliberați de orice urmă de disperare, să ne lăsăm apoi îmbrățișați și de oameni, frații noștri. Astfel, vom evita descurajarea și disperarea, ura și invidia, bârfa, viciile și orice neputiință.

Isuse, învață-ne să ne retragem din mijlocul oamenilor, din fața laudelor și să stăm singuri cu tine. Numai în cea mai profundă singurătate umplută doar de prezența ta vom înțelege care este voința Tatălui și vom primi forța de a o îndeplini. Singurătatea cu tine, Doamne, dă inimii noastre curajul de a spune împreună cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu, mama ta și a noastră: „Iată, Slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Astfel, stând cu tine în singurătate, vom evita fuga după gloria acestei lumi, setea de oameni și de laude deșarte. Astfel ne vom elibera de orice deșertăciune.

Și nu în ultimul rând, Isuse, ajută-ne să te predicăm mai mult pe tine decât pe noi. Dăruiește-ne forța să trecem cu tine pe celălalt mal în fiecare zi, să descoperim micile bucurii ale fiecărei zile. Încurajați de prezența ta, ajută-ne să străbatem lumea călcând mereu cu sfială și sfințenie pe urma pașilor tăi … spre Calvar și spre Înviere. Plini de iubire și dornici de slujire viața noastră să devină o predică vie despre tine, care ești veșnic viu și care domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în toți veci vecilor. Amin!


4 februarie 2018 

† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.
Iob 7,1-4.6-7; Ps 146; 1Cor 9,16-19.22-23; Mc 1,29-39

LECTURA I
Sunt chinuit de coşmaruri de seara, până la revărsatul zorilor.
Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
În zilele acelea, Iob a zis: „Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ şi zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit? 2 După cum sclavul tânjeşte după umbră şi cel tocmit aşteaptă plata lui, 3aşa este moştenirea mea: luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite. 4 Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?» Dar noaptea se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori. 6Zilele mele trec mai repede decât suveica şi se termină fără speranţă. 7 Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare şi ochii mei nu se vor mai întoarce să vadă binele!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 146-147(147),1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferinţă.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul,
pentru că bine este să-i cântăm psalmi Dumnezeului nostru;
pentru că plăcut este să-l lăudăm pe el!
2 Domnul reclădeşte Ierusalimul,
îi adună pe cei alungaţi ai lui Israel. R.

3 El vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi le leagă rănile.
4 El socoteşte numărul stelelor
şi le cheamă pe nume pe toate. R.

5 Mare este Domnul nostru şi atotputernic,
priceperea lui nu are margini.
6 Domnul sprijină pe cei sărmani
şi-i doboară la pământ pe cei nelegiuiţi. R.

LECTURA A II-A
Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraţilor, dacă vestesc evanghelia, nu am niciun motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! 17 Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am răsplată, dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. 19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. 22 Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. 23 Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 8,17bc
(Aleluia) Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31 El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. 32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol 33şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. 35 Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. 38 El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Rugăciune

Posted by Paxlaur pe 04/02/2018

Isuse, învață-ne să slujim. Întotdeauna. Oricui. Învață-ne să te slujim chiar și în acele locuri sau în acele persoane din care tu pari absent. Învață-ne să slujim necondiționat, așa cum tu ai slujit tuturor, ba chiar ți-ai dat viața pentru toți. Ajută-ne să înțelegem că doar slujirea ne face să fim asemenea ție, blânzi și smeriți. Întipărește în inima noastră convingerea că slujirea este calea care ne duce la Tatăl și ne apropie cu demnitate și sfințenie de oameni, frații noștri. Învață-ne, blând Mântuitor, slujirea adevărată, plină de iubire și umilință. Doar astfel vom evita discriminările și vom nimici mândria din inima noastră.

Isuse, învață-ne să-ți prezentăm mai întâi ție bucuriile și necazurile, jertfele și suferințele noastre. Învață-ne să punem totul cu simplitate și încredere la picioarele tale. Să căutăm mai întâi în brațele tale alinare și vindecare în orice suferință, trupească sau sufletească. Cuprinși în brațele tale și eliberați de orice urmă de disperare, să ne lăsăm apoi îmbrățișați și de oameni, frații noștri. Astfel, vom evita descurajarea și disperarea, ura și invidia, bârfa, viciile și orice neputiință.

Isuse, învață-ne să ne retragem din mijlocul oamenilor, din fața laudelor și să stăm singuri cu tine. Numai în cea mai profundă singurătate umplută doar de prezența ta vom înțelege care este voința Tatălui și vom primi forța de a o îndeplini. Singurătatea cu tine, Doamne, dă inimii noastre curajul de a spune împreună cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu, mama ta și a noastră: „Iată, Slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Astfel, stând cu tine în singurătate, vom evita fuga după gloria acestei lumi, setea de oameni și de laude deșarte. Astfel ne vom elibera de orice deșertăciune.

Și nu în ultimul rând, Isuse, ajută-ne să te predicăm mai mult pe tine decât pe noi. Dăruiește-ne forța să trecem cu tine pe celălalt mal în fiecare zi, să descoperim micile bucurii ale fiecărei zile. Încurajați de prezența ta, ajută-ne să străbatem lumea călcând mereu cu sfială și sfințenie pe urma pașilor tăi … spre Calvar și spre Înviere. Plini de iubire și dornici de slujire viața noastră să devină o predică vie despre tine, care ești veșnic viu și care domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în toți veci vecilor. Amin!


Rugăciunea aceasta am scris-o pe marginea fragmentului evanghelic propus pentru această duminică, a V-a din Timpul de peste an:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39

În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31 El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol 33şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. 35 Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută„. 38 El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

Mișcă-mi inima, fă-o să rodească iubire și smerenie!

Posted by Paxlaur pe 22/12/2017

cartea cartilor revelatie evanghelie
Domnul ascultă cererile pe care i le adresăm și este întotdeauna fidel promisiunilor sale. Femeile sfinte pe care ni le prezintă astăzi cuvântul Domnului îi aduc mulțumire pentru că au văzut împlinindu-se în ele promisiunile Domnului. Cântarea Sfintei Fecioare ne oferă bucuria de a simți și noi că tot ceea ce s-a profețit în Vechiul Testament s-a împlinit în Isus Cristos. El este Cuvântul Tatălui prin care au fost create toate și prin care toate au fost răscumpărate, purtate spre lumină. Evanghelistul Ioan ne învață: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor” (In 1,1-4).

Se apropie timpul de sărbătoare, ziua plină de recunoștință pentru momentul în care „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi”. Și totuși tocmai în aceste zile mulți pleacă de lângă Cristos, de lângă Biserică. Tocmai în aceste zile, unii spun: „Cristos se naște, dar pe mine nu mă interesează”… și-l părăsesc pe Domnul! Însă noi ce facem? Cum ne comportăm? Plecăm și noi cu ei? Trăim și noi în indiferență? Fericiți suntem dacă spunem împreună cu apostolul Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești sfântul lui Dumnezeu” (In 6,68-69).

Întruparea Cuvântului trebuie să aducă rod în viața noastră, trebuie să ne miște inima. Să ne amintim astăzi cuvintele profetului Isaia: „Căci așa cum ploaia și zăpada coboară din ceruri și nu se întorc acolo fără să ude pământul și să-l facă să rodească, să încolțească și să dea sămânță semănătorului și pâine celui care mănâncă, la fel va fi cuvântul meu care a ieșit din gura mea: nu se va întoarce la mine zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place și să aibă succesul pentru care l-am trimis” (Is 55,10-11). Și noi știm de la însuși Cristos că „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Domnului nu vor trece” (Lc 21,33). Cuvântul trebuie să rodească, trebuie să aibă succes. Pentru aceasta Cuvântul s-a făcut trup și ne-a adus Evanghelia, Vestea cea bună, ca noi să credem și prin faptele noastre să dăm mărturie despre el, să producem rod.

Să nu zădărnicim prezența Cuvântului în viața noastră. Să nu acoperim vocea Cuvântului prin cuvintele noastre. Să ne purificăm inimile ca să-l primim cu vrednicie pe Cristos care vine să ne mântuiască. Să facem tăcere în inima noastră ca să răsune doar Cuvântul vieții, lumina oamenilor.

O, Marie, Maica Cuvântului, umple și inima noastră de dragoste și recunoștință față de Cuvântul făcut trup, față de Dumnezeu care privește la smerenia slujitorilor săi.


„Nu te teme!
Primește această nouă zi din mâinile Domnului
și continuă să mergi spre Cristos.
Domnul este aproape! El te iubește și te așteaptă!”
(Sfântul Ioan Paul al II-lea).


22 decembrie 2017 

22 decembrie
Sf. Francisca Cabrini
1Sam 1,24-28; Ps 1Sam 2,1.4-5.6-7.8abcd; Lc 1,46-56

LECTURA I
Ana îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru naşterea lui Samuel.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 1,24-28
În zilele acelea, când l-a înţărcat pe Samuel, Ana l-a dus cu ea. A luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin şi le-a dus în casa Domnului, la Şilo. Copilul era încă mic. 25 Au înjunghiat taurul şi au dus copilul la Eli. 26 Ana a zis: „Te rog, domnul meu! Pe viaţa ta, domnul meu: eu sunt femeia care stătea înaintea ta rugându-se Domnului! 27 Pentru copilul acesta m-am rugat şi Domnul a ascultat cererea pe care i-am adresat-o. 28 De aceea şi eu îl dăruiesc Domnului pentru toate zilele pe care le va avea de la Domnul”. Şi s-au prosternat acolo înaintea Domnului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
1Sam 2,1.4-5.6-7.8abcd (R.: 1a)
R.: Inima mea se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

1 Inima mea tresaltă de bucurie în Domnul,
fruntea mi se înalţă datorită lui Dumnezeu.
Mi se deschide larg gura împotriva duşmanilor mei,
căci mă bucur de mântuirea ta. R.

4 Arcul celor puternici a slăbit,
iar cei care se poticneau au fost încinşi cu putere.
5 Cei sătui s-au închiriat pentru pâine,
iar cei flămânzi nu mai suferă de foame. R.

6 Domnul dă moartea şi tot el aduce la viaţă;
el coboară în Şeol şi tot el scoate de acolo.
7 Domnul face sărac şi tot el îmbogăţeşte;
înjoseşte şi tot el înalţă. R.

8abcd El ridică din pulbere pe cel sărac,
înalţă pe cel nevoiaş din gunoi,
ca să stea cu cei mari
şi să moştenească un tron de glorie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, rege al neamurilor, dorit de toate popoarele, piatră din capul unghiului care le uneşti pe toate, vino şi mântuieşte-l pe omul pe care l-ai plămădit din ţărână! (Aleluia)

EVANGHELIA
Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,46-56
În acel timp, Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul 47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, 49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt! 50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. 51 A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; 53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, 55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. 56 Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Cuvântul Domnului

Posted in Advent, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Adevărata fericire este rezervată celor mici!

Posted by Paxlaur pe 05/12/2017

Bucuria Domnului

Bucuria Domnului este puterea noastră!

Cristos este Domnul fericirii! Este atât de fascinant să-l privești pe Fiul lui Dumnezeu care „tresaltă de bucurie” și ne descoperă „plăcerea Tatălui” și „fericirea discipolilor”, fericirea noastră (cf. Lc 10,21.23). Demnă de contemplat, chiar și printre lacrimi amare lipsite de speranță, este imaginea lui Cristos fericit, a unui Dumnezeu care tresaltă de bucurie. Acesta este Dumnezeul nostru, cel care ne însoțește pe drumul spre casă.

Bucuria, plăcerea, fericirea fac parte din aspirațiile noastre. Însă ce facem pentru a le atinge, pentru a le avea în viața noastră? Spre cine, ce privim? Să nu uităm: fericiți cu adevărat sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc (cf. Lc 11,28).

Dacă vrem să fim fericiți să stăm cu cei fericiți cu adevărat, să ne împărtășim din fericirea lor. De prea multe ori refuzăm să ne apropiem de Dumnezeu și de sfinți pentru că uităm cât sunt de fericiți, neglijăm că pot deveni izvorul fericirii noastre. Uităm că Isus tresaltă de bucurie! Nu dăm importanță Sfintei Născătoare de Dumnezeu și apostolilor care au fost proclamați fericiți și au tresăltat de bucurie (cf. Lc 1,47; 10,23).

Fericirea lor este rezervată celor mici, celor care știu să fie asemenea copiilor. Aceasta pentru că fericirea pruncilor este autentică, plină de încredre, convinși fiind că durează veșnic.

Avem nevoie de fericirea „celor mici” care se lasă mereu însoțiți, învățați, iubiți. Niciun copil nu străbate singur drumul spre casă, ci se lasă purtat de cel în care are încredere. Când rămâne singur se simte pierdut, speriat, trist. Doar alături de cel în care și-a pus încrederea simte liniștea și siguranța, tresaltă de o fericire care pare veșnică.

Dacă smerenia noastră este autentică, nimic nu poate egala fericirea de a crede în Cuvântul făcut trup, fericirea de a fi însoțit de însuși Cristos pe drumul spre casă!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,21-24
În ceasul acela, Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: „Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost plăcerea ta. 22 Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze”. 23 Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: „Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, 24 căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit”.

Cuvântul Domnului


Isuse, sunt o norocoasă! Cum de nu am înțeles până acum? Cum de nu am realizat că Tu ești cel mai frumos dar pe care îl puteam primi, că Tu ești răspunsul iubirii lui Dumnezeu la lipsa mea de iubire? Eu, o ființă aparent lipsită de sens, din clipa în care te-ai gândit la mine, am devenit cineva, am devenit Eu. Căci numai Tu m-ai  înălțat prin iubirea cu care ai venit pe pământ și cu care mă iubești și astăzi.
Mulțumesc pentru existența mea! Mulțumesc pentru fiecare respirație și pentru fiecare celulă ce îmi aparține, căci toate le am de la tine, din marea ta iubire! Dar poate cel mai mult îți multumesc pentru noi doi, pentru întâlnirea noastră ce a avut loc undeva, cândva în vesnicie și ce va continua să aibă loc în veșnicie!
Ce dar minunat! Ce iubire fără margini, fără interes! Isuse, învață-mă să fiu atentă la prezența ta în viața mea și să nu te las la marginea sufletului meu! Învață-mă să îmi petrec această zi împreună cu tine! Învață-mă să iubesc dezinteresat și etern ca și tine! Amin.
(Lucia Balint)

Te invit cu drag să urmărești zi de zi itinerarul „Drumul spre acasă: o călătorie a sufletului” (detalii AICI), prin care fiecare „este invitat să primească călăuza Cuvântului lui Dumnezeu ce îl va însoţi zi de zi, să-şi găsească un timp de linişte şi de meditaţie, să ia hotărâri concrete pe care să le pună în practică, pentru ca astfel întreaga sa viaţă să se transforme, iar sărbătoarea Naşterii lui Cristos să îl găsească mai plin de strălucire şi de pace”.

Citește meditația zilei AICI!

Posted in Advent, E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

„Colţul de rai” după care suspină sufletul nostru

Posted by Paxlaur pe 01/06/2017

Odihna si urcus sub privirea Fecioarei„Nu găsim nimic rău în omul acesta” (Fap 23,9), au spus despre Apostolul neamurilor. Iar inima noastră tresaltă de bucurie și se umple de dorința nevinovăției, ascultând despre asemănarea care era între sfântul Paul și Isus, Domnul și Dumnezeul nostru. Și despre Isus au spus la fel, prin vocea lui Pilat: „L-ați adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului și, iată, judecându-l în fața voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzați. De altfel, nici Irod, căci ni l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera” (Lc 23,14-16). Oameni nevinovați, inimi curate. Oare despre noi ce se va spune în ziua judecății? Cum este inima noastră? Cât semănăm noi cu Cristos? Ce fericire să fii asemenea Domnului și învățătorului tău: nevinovat! Însuși Isus s-a rugat pentru noi, cum ascultăm chiar astăzi în sfânta Evanghelie: să fim desăvârșiți în unirea cu el și între noi, desăvârșiți în asemănarea cu el, Domnul și Dumnezeul nostru (cf. In 17,23).

În luna iunie, în comunitățile noastre răsună: „Isuse cu inima blândă și smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta”. Da, invocăm harul de a avea și noi o inimă blândă, smerită, atentă, generoasă, gingaşă, iubitoare, tămăduitoare, plină de compasiune faţă de cei aflaţi în suferinţa trupului sau a sufletului. Astăzi, în mod deosebit, îi cerem Domnului o inimă nevinovată.

Doamne, astăzi, la început de lună, cinstim inima ta preasfântă. Venim la tine, Doamne, noi cei osteniţi şi împovăraţi. Alergăm la adăpostul răcoros al inimii tale, locul unde fiecare suflet îşi găseşte odihna. Inima ta este „colţul de rai” după care suspină sufletul nostru împovărat de greutăţile zilei şi apăsat de păcatele provocărilor cotidiene. Venim la tine, căci întâlnirea cu tine este momentul de odihnă al inimilor noastre.

Venim la tine, Doamne, pentru că vrem să fim asemenea ţie: nevinovați! Totodată, vrem să purtăm şi noi povara semenilor noştri. Vrem să fim alinare pentru cei din jurul nostru. Dar mai ales, Doamne, vrem să avem şi noi o inimă blândă şi smerită, asemenea inimii tale. Să fim calmi, liniştiţi, blânzi cu cei din jurul nostru. Să nu ne enervăm, să nu ne supărăm, să nu ţipăm. Vrem să nu mai jignim, să nu mai vorbim de rău, să nu mai fim răutăcioşi. Pune în noi, bune Isuse, marele har al smereniei. Este atât de mare şi puternică ispita mândriei, a iubirii deşertăciunii, a ataşării de ceea ce e vrednic de dispreţ. Iar noi suntem atât de slabi fără ajutorul tău.

Sufletul nostru caută alinare, odihnă şi pace. Doar la tine, Doamne, le putem găsi. Arată-ne calea pe care trebuie să mergem pentru a evita oboseala pe care păcatul o aduce în viața noastră atunci când nu suntem uniți cu tine, atunci când nu suntem asemenea ție!


Viața trăită cu blândețe, în smerenie și nevinovăție
este o rugăciune pentru unitate.


1 iunie 2017 

Joi din săptămâna a 7-a a Paştelui
Sf. Iustin, filozof m. **
Fap 22,30;23,6-11; Ps 15; In 17,20-26

LECTURA I
Trebuie să dai mărturie şi la Roma.
Citire din Faptele Apostolilor 22,30; 23,6-11
În zilele acelea, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat Paul de iudei, tribunul l-a dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinedriul. Apoi l-a dus pe Paul şi l-a pus înaintea lor. 23,6 Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în învierea morţilor”. 7 Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între saducei şi farisei, iar adunarea s-a dezbinat – 8 căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger şi nici duh, pe când fariseii mărturisesc şi una, şi alta. 9 S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat şi au protestat cu vehemenţă, zicând: „Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?” 10 Fiindcă cearta se înteţea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâşiat de ei, a dat ordin ca o grupă de soldaţi să coboare, să-l ia din mijlocul lor şi să-l aducă în fortăreaţă. 11 În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
(16),1-2a şi 5.7-8.9-10.11 (R.: 1)
R.: Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în tine îmi caut refugiu!
sau:
Aleluia.

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!
2a I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu”.
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,21
(Aleluia) „Toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie desăvârşiţi în unire!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,20-26
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicând: „Tată sfânt, nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine. 24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am revelat numele tău şi-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

Cuvântul Domnului

Posted in Luna iunie: inima lui Isus, Preasfânta Inimă a lui Isus, Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: