Arhivă etichetă pentru ‘speranta’

La mine, la tine sau la papa Francisc se gândea Paul când a scris? Sau ce o fi vrut să spună? Și cui? Coincidență?

„Să nu mai fim copii purtaţi de valuri 
şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, 
prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare”.

Pentru câțiva ani am trăit într-o casă în care vedeam de cel puțin 5-6 ori pe zi scrise (în diferite locuri) aceste cuvinte: „Ut non circumferamur omni vento doctrinae”. N-ai cum să nu ți le întipărești în minte și mai ales în inimă. Erau peste tot! Și la masă: mâncai și le priveai. Sau, mai bine spus, te priveau, îți vorbeau. Erau șoapte care se strecurau și ne întăreau mai mult decât hrana pentru trup! Ne pregăteau pentru zilele grele. Așa ca astea! Parcă văd și acum stema și „aud” cuvintele din fotografia alăturată acestei postări. Și unde mai pui, că în aceste zile în care toți și-au amintit că avem un Papă care vorbește (ca și cum până ieri nu ar fi spus nimic interesant, important!), în Biserică se proclamă tocmai aceste cuvinte ale apostolului Paul din Scrisoarea către Efeseni, capitolul 4.

Coincidență?!

Cei care astăzi și mâine merg la sfânta Liturghie vor asculta aceste cuvinte pe care e bine să ni le întipărim în minte și în inimă, mai mult decât titlurile senzaționale din presă. Asta dacă iubim cu adevărat Biserica și ne interesează mântuirea sufletului. Ne spune Apostolul:

1 Aşadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii.

 4 Este un [singur] trup şi un [singur] Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o [singură] speranţă, aceea a chemării voastre. 5 Este un [singur] Domno [singură] credinţă, un [singur] Botez6 un [singur] Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.

7 Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos. 8 De aceea [Scriptura] spune:

„Ridicându-se în înălţime,

a dus captivă captivitatea,

a dat daruri oamenilor”.

9 Dar ce înseamnă „s-a ridicat”, dacă nu [faptul] că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? 10 Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor ca să împlinească toate.

11 Tot el i-a dat pe unii ca apostoli; pe alţii, ca profeţi; pe alţii, ca evanghelişti; pe alţii, ca păstori şi învăţători 12 pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos, 14 CA SĂ NU MAI FIM COPII PURTAŢI DE VALURI ŞI DUŞI ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO DE ORICE VÂNT AL ÎNVĂŢĂTURII PRIN ÎNŞELĂCIUNEA OAMENILOR, PRIN VICLENIA LOR ÎN A PROIECTA INDUCEREA ÎN EROARE

15 Dimpotrivă, fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru el, care este capul, Cristos, 16 de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de lucrarea stabilită fiecărui membru în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire.

De la „omul vechi” la „omul nou”

17 Aşadar, vă spun aceasta şi dau mărturie în Domnul: să nu mai umblaţi cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor, 18 având gândirea întunecată, străini de viaţa lui Dumnezeu din cauza ignoranţei care este în ei, din cauza împietririi inimii lor! 19 Pierzând bunul simţ, ei s-au dedat la libertinaj, practicând cu nesaţ orice fel de necurăţie20 Dar voi nu aşa l-aţi cunoscut pe Cristos. 21Dacă l-aţi ascultat pe el şi aţi fost învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, 22 lăsaţi deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare! 23 Înnoiţi-vă duhul minţii voastre 24 şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!

Reguli pentru viaţa cea nouă

25 De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora! 26 De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocazie diavolului28 cel care fură să nu mai fure, ci mai degrabă să trudească muncind cu mâinile sale, [făcând] ceva bun ca să aibă din ce da celui care are nevoie! 29 Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă! 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!

Nu cred că apostolul Paul se gândea la Sfântul Părinte papa Francisc atunci când a scris aceste cuvinte, însă la starea noastră de spirit, la tulburarea noastră, cred că se gândea. Nu suntem nici primii, nici ultimii probați, încercați, amăgiți de tot felul de „doctrine” și interpretări și răstălmăciri. 

Și mai ales nu suntem nici primii care scoatem din context: vedem punctul, dar nu vedem foaia de hârtie; vedem copacul, dar nu vedem pădurea. 

Să nu facem jocul celor care au răstălmăcit mereu învățătura Bisericii, cuvintele Păstorilor și au creat tot acest haos. 

Să ne certăm între noi – în Biserică – înseamnă să aducem bucurie Diavolului și celor care îl slujesc pe el. Nu e cazul! 

Să stăm liniștiți, senini! Oare nu e Dumnezeu cel care conduce lumea și Biserica?! Oare nu mai credem în prezența și inspirația Duhului Sfânt? Oare nu a spus Cristos și continuă să ne spună: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Mulți luptă și vor lupta, dar nu vor birui împotriva Bisericii zidită pe stânca lui Petru!

Sfântul Părinte papa Francisc a fost și este fidel Evangheliei și Magisteriului Bisericii. 

Nu s-a schimbat nimic și rămâne totul așa cum învață Catehismul Bisericii Catolice.

Oare de ce nu amintește nimeni în aceste zile și în discuții, în articole, în comentarii și aceste cuvinte (și multe altele asemănătoare!) spuse/scrise/transmise/semnate de același Sfânt Părinte papa Francisc: „Referitor la proiectele de echivalare a unirilor dintre persoane homosexuale cu căsătoria, «nu există niciun fundament pentru a asemăna sau a stabili analogii, NICI MĂCAR ÎNDEPĂRTATE, între unirile homosexuale și planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie»”. Și este inacceptabil „ca Bisericile locale să îndure presiuni în această materie și ca organismele internaționale să condiționeze ajutoarele financiare pentru țările sărace de introducerea de legi care să instituie «căsătoria» între persoane de același sex” (Exortația apostolică postsinodală a Papei Francisc, Amoris laetitia, nr. 251. Documentul, pentru cine nu l-a citit, poate fi citit integral aici: https://www.magisteriu.ro/amoris-laetitia-2016/ )”.

De ce nu citează nimeni Catehismul Bisericii Catolice?

Să nu ne lăsăm înșelați de cei care nu iubesc Biserica. Să trăim în pace! Să rămânem în unire cu Cristos, cu Biserica, cu urmașul sfântului Petru, papa Francisc. Să fim convinși de actualitatea cuvintelor lui Cristos: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18).

Astăzi chiar cred că apostolului Paul ne-a „citit” deja viața când, acum aproape două mii de ani, (ne-)a spus: „Să nu mai fim copii purtaţi de valuri şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare” (Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,14). 

Ce bine ar fi să recitim mai des capitolul 4 din scrisoarea către Efeseni! De fapt, toată Biblia. Și la fel de bine ar fi să citim tot ce zice Sfântul Părinte, nu doar interpretările și parafrazările unora plini de interese meschine. Cine a citit sau ascultat cateheza de miercuri? (o puteți citi AICI: Despre ce vorbea cu adevărat Papa ieri, dar „jurnaliștii” au omis: glasul care atrage duioșia lui Dumnezeu și „ateismul” practic) Dar „meditația” de duminică?  (o puteți citi AICI: Contribuţie la edificarea civilizaţiei iubirii).

Nu Papa Francisc, ci Isus a spus: 1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, 2 deoarece cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vouă! 3 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu observi bârna din ochiul tău? 4 Sau cum vei spune fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» şi, iată, bârna este în ochiul tău? 5 Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea bine să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

6 Nu daţi ceea ce este sfânt câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele în faţa porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie! (Mt 7,1-6)

Să nu ne mai lăsăm amăgiți! Sfântul Părinte și învățătura sa nu pot fi reduse la un interviu sau la un film documentar. Cu atât mai puțin Doctrina Bisericii despre familie, despre căsătorie, despre demnitatea fiecărei persoane umane. Nici măcar atunci când vorbim despre un film senzațional de bun! (Bun pentru cine?!)

Iar dacă ne place senzaționalul, extraordinarul, dacă suntem împătimiți să găsim zilnic ceva uimitor, ceva care să ne facă să tresăltăm, atunci să intrăm într-o biserică și să privim tabernacolul, să-l privim pe Isus prezent în sfânta Taină. Acela este un adevărat miracol! Acolo este senzaționalul fiecărei zile, fiecărei clipe: Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. prezent pe altar, prezent în sfânta Taină, prezent în mijlocul nostru într-o bucățică de pâine. Cristos prezent este senzaționalul de fiecare zi! El este același ieri, astăzi și în veac pentru a ne iubi până la sfârșit și pentru a ne învăța să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit: până la final, până la moarte și încă moartea pe cruce! Aceasta este cu adevărat o știre senzațională, dar despre așa ceva nu se vorbește la televizor, nici în ziare, nici pe facebook. Nici filme nu se mai fac! Dar nu-i bai! Nu-i bai deloc atâta timp cât avem creștini buni, preoți și laici, episcopi și papi, persoane consacrate și copii și tineri sfinți care ne vorbesc prin viața lor despre Dumnezeu și despre adevărurile de credință. Până la urmă, ceea ce contează este să simțim și să credem cu tărie că Dumnezeu este prezent, că Dumnezeu ne vorbește, că Domnul are un cuvânt de spus omului de astăzi, că Dumnezeu este și rămâne în mijlocul nostru în veci de veci. Avem Cuvântul său! Avem Sacramentele! Avem învățătura Bisericii! Să ne liniștim inima! Nu suntem singuri!

Să ne continuăm ziua în pace păstrând și meditând în inima noastră aceste cuvinte: 

„Să nu mai fim copii purtaţi de valuri 
şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, 
prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare…

Îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora! 26 De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocazie diavolului29 Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă! 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!

AMIN!

(Scrisoarea către Efeseni poate fi citită în întregime aici: https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/56-scrisoarea-sf-apostol-paul-catre-efeseni/page/4/ Durează mai puțin decât unele articole defăimătoare la adresa celor cu care împărtășim aceeași speranță, credință și dragoste!).

PSALMUL 23 (22)

Domnul este păstorul cel bun

1 Psalm. Al lui Davíd.

Domnul este păstorul meu,

nu voi duce lipsă [de nimic];

2 el mă paşte pe păşuni verzi,

mă conduce la ape de odihnă,

3 îmi înviorează sufletul.

Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.

4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,

toiagul şi nuiaua ta mă mângâie.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Atunci când suferința se transformă în întrebare: „Până când, Doamne? Până când?”

„Fiecare durere reclamă o eliberare,
fiecare lacrimă invocă o mângâiere,
fiecare rană aşteaptă o vindecare,
fiecare calomnie o sentinţă de achitare”…

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla
este a suferi în abandonare,
fără a fi amintiţi.
Din asta ne salvează rugăciunea…

Cateheze despre rugăciune: 10. Rugăciunea Psalmilor. 1

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Citind Biblia ne întâlnim încontinuu cu rugăciuni de gen diferit. Însă găsim şi o carte compusă numai din rugăciuni, carte care a devenit patrie, sală de antrenament şi casă pentru nenumăraţi oameni ai rugăciunii. Este vorba de Cartea Psalmilor. Sunt 150 de Psalmi pentru rugăciune.

Ea face parte din cărţile sapienţiale, deoarece comunică „ştiinţa rugăciunii” prin experienţa dialogului cu Dumnezeu. În psalmi găsim toate sentimentele umane: bucuriile, durerile, îndoielile, speranţele, amărăciunile care colorează viaţa noastră. Catehismul afirmă că fiecare psalm „este de o atare sobrietate încât poate să fie rugat în adevăr de oamenii de orice condiţie şi din orice timp” (CBC, 2588). Citind şi recitind psalmii, noi învăţăm limbajul rugăciunii. De fapt, Dumnezeu Tatăl, cu Duhul său, i-a inspirat în inima regelui David şi a altor oameni ai rugăciunii, pentru a învăţa pe fiecare bărbat şi femeie cum să-l laude, cum să-i mulţumească şi să-l implore, cum să-l invoce în bucurie şi în durere, cu să relateze minunăţiile lucrărilor sale şi ale Legii sale. În sinteză, psalmii sunt cuvântul lui Dumnezeu pe care noi oamenii îi folosim pentru a vorbi cu el.

În această carte nu întâlnim persoane eterice, persoane abstracte, oameni care confundă rugăciunea cu o experienţă estetică sau alienantă. Psalmii nu sunt texte născute la masa verde; sunt invocaţii, adesea dramatice, care izvorăsc din miezul existenţei. Pentru a ne ruga cu ei este suficient să fim ceea ce suntem. Nu trebuie să uităm că pentru a ne ruga bine trebuie să ne rugăm aşa cum suntem, nu machiaţi. Nu trebuie să machiem sufletul pentru a ne ruga. „Doamne, eu sunt aşa”, şi a merge în faţa Domnului aşa cum suntem, cu lucrurile frumoase precum şi cu lucrurile urâte pe care nimeni nu le cunoaşte, însă noi, înăuntru, le cunoaştem. În psalmi auzim glasurile oamenilor de rugăciune în carne şi oase, a căror viaţă, ca aceea a tuturor, este plină de probleme, de trude, de incertitudini. Psalmistul nu contestă în manieră radicală această suferinţă: ştie că ea aparţine vieţii. Însă, în psalmi, suferinţa se transformă în întrebare. De la suferinţă la întrebare.

Şi printre multele întrebări, există una care rămâne suspendată, ca un strigăt neîntrerupt care străbate întreaga carte de la un capăt la altul. O întrebare, pe care noi o repetăm de atâtea ori: „Până când, Doamne? Până când?”. Fiecare durere reclamă o eliberare, fiecare lacrimă invocă o mângâiere, fiecare rană aşteaptă o vindecare, fiecare calomnie o sentinţă de achitare. „Până când, Doamne, va trebui să sufăr asta? Ascultă-mă, Doamne!”: de câte ori noi ne-am rugat aşa, cu „Până când?”, ajunge, Doamne!

Punând încontinuu întrebări de acest gen, psalmii ne învaţă să nu ne obişnuim cu durerea şi ne amintesc că viaţa nu este salvată dacă nu este vindecată. Existenţa omului este o suflare, viaţa sa este trecătoare, însă cel care se roagă ştie că este preţios în ochii lui Dumnezeu, motiv pentru care are sens să strige. Şi acest lucru este important. Când noi ne rugăm, facem asta deoarece ştim că suntem preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Este harul Duhului Sfânt care, dinăuntru, ne trezeşte această conştiinţă: că suntem preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta suntem induşi să ne rugăm.

Rugăciunea psalmilor este mărturia acestui strigăt: un strigăt multiplu, pentru că în viaţă durerea asumă mii de forme şi ia numele de boală, ură, război, persecuţie, neîncredere… Până la „scandalul” suprem, cel al morţii. Moartea apare în Psaltire ca duşmana cea mai iraţională a omului: ce delict merită o pedeapsă aşa de cruntă, care comportă eliminarea şi sfârşitul? Omul rugăciunii din psalmi îi cere lui Dumnezeu să intervină acolo unde toate eforturile umane sunt zadarnice. Iată pentru ce rugăciunea, deja în ea însăşi, este cale de mântuire şi început de mântuire.

Toţi suferă în această lume: fie că se crede în Dumnezeu, fie că este respins Dumnezeu. Însă în Psaltire durerea devine relaţie, raport: strigăt de ajutor care aşteaptă să intercepteze o ureche care să asculte. Nu poate să rămână fără sens, fără scop. Chiar şi durerile pe care le îndurăm nu pot să fie numai cazuri specifice ale unei legi universale: sunt întotdeauna lacrimile „mele”. Fiecare are propriile lacrimi. Lacrimile „mele” şi durerea „mea” mă determină să merg înainte cu rugăciunea. Sunt lacrimile „mele” pe care nimeni nu le-a vărsat vreodată înaintea mea. Da, mulţi au plâns, mulţi. Însă lacrimile „mele” sunt ale mele, durerea „mea” este a mea, suferinţa „mea” este a mea.

Înainte de a intra în aulă, am întâlnit părinţii acelui preot din Dieceza de Como care a fost ucis; chiar a fost ucis în slujirea sa pentru a ajuta. Lacrimile acelor părinţi sunt lacrimile „lor” şi fiecare dintre ei ştie cât a suferit văzând acest fiu care şi-a dat viaţa în slujirea săracilor. Când noi vrem să mângâiem pe cineva, nu găsim cuvintele. De ce? Pentru că nu putem ajunge la durerea sa, pentru că durerea „sa” este a sa, lacrimile „sale” sunt ale sale. Acelaşi lucru cu noi: lacrimile, durerea „mea” este a mea, lacrimile sunt „ale mele” şi cu aceste lacrimi, cu această durere mă adresez Domnului.

Toate durerile oamenilor sunt sacre pentru Dumnezeu. Aşa se roagă omul rugăciunii din psalmul 56: „Tu, care numeri paşii pribegiei mele, pune lacrimile mele în urciorul tău! Oare nu sunt ele numărate în cartea ta?” (v. 9). În faţa lui Dumnezeu nu suntem nişte necunoscuţi, sau nişte numere. Suntem feţe şi inimi, cunoscuţi unul câte unul, pe nume.

În psalmi, credinciosul găseşte un răspuns. El ştie că, dacă şi toate uşile umane ar fi ferecate, uşa lui Dumnezeu este deschisă. Dacă şi toată lumea ar fi dat un verdict de condamnare, în Dumnezeu este mântuire.

„Domnul ascultă”: uneori în rugăciune este suficient a şti asta. Problemele nu se rezolvă întotdeauna. Cel care se roagă nu este un înşelat: ştie că multe probleme ale vieţii de aici de pe pământ rămân nesoluţionate, fără cale de ieşire; suferinţa ne va însoţi şi, după ce s-a depăşit o bătălie, vor fi altele care ne aşteaptă. Însă, dacă suntem ascultaţi, totul devine mai suportabil.

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este a suferi în abandonare, fără a fi amintiţi. Din asta ne salvează rugăciunea. Pentru că se poate întâmpla, şi chiar adesea, să nu înţelegem planurile lui Dumnezeu. Însă strigătele noastre nu se opresc aici pe pământ: se înalţă până la el care are inimă de Tată şi care plânge el însuşi pentru fiecare fiu şi fiică ce suferă şi care moare. Eu vă voi spune un lucru: mie îmi face bine, în momentele urâte, să mă gândesc la plângerile lui Isus, când a plâns privind Ierusalimul, când a plâns la mormântul lui Lazăr. Dumnezeu a plâns pentru mine, Dumnezeu plânge, plânge pentru durerile noastre. Pentru că Dumnezeu a voit să se facă om – spunea un scriitor spiritual – pentru a putea plânge. A ne gândi că Isus plânge cu mine în durere este o mângâiere: ne ajută să mergem înainte. Dacă rămânem în relaţie cu el, viaţa nu ne scuteşte de suferinţe, ci se deschide spre un mare orizont de bine şi se porneşte spre împlinirea sa. Curaj, înainte cu rugăciunea. Isus este mereu alături de noi.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 14 octombrie 2020

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Un mesaj adresat guvernanților, gânditorilor și oamenilor de știință, artiștilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă, tinerilor și părinților conciliari

O, voi toți care simțiți mai grea povara crucii, 
voi care sunteți săraci și abandonați, 
voi care plângeți, 
voi care sunteți persecutați pentru dreptate, 
voi despre care nu se vorbește, 
voi necunoscuți ai durerii, 
încurajați-vă din nou: 
voi sunteți preferații din împărăția lui Dumnezeu, 
împărăția speranței, a fericirii și a vieții; 
sunteți frații lui Cristos suferind; 
și cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!

Fotografie din 1 ianuarie 1968: Papa Paul al VI-lea în vizită la copiii internați în spitalul „Bambin Gesù” – Roma

Astăzi, 26 septembrie, se împlinesc 123 de ani de la nașterea sfântului Paul al VI-lea : Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini. 

În amintirea acestui mare om – pentru care a trăi a însemnat a-l iubi pe Dumnezeu și Biserica slujind omul – să ne amintim mesajul său din 8 decembrie 1965, mesaj adresat guvernanților, gânditorilor și oamenilor de știință, artiștilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă, tinerilor și părinților conciliari la sfârșitul Conciliului al II-lea din Vatican.

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat părinților conciliari

Venerabili frați,

1. Ora plecării și a despărțirii a sunat. În câteva momente voi veți părăsi adunarea conciliară pentru a merge în întâmpinarea omenirii și a-i duce vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos și a reînnoirii Bisericii sale, la care lucrăm împreună de patru ani.

2. Este un moment unic; moment cu o semnificație și cu o bogăție incomparabile! În această adunare universală, în acest punct privilegiat al timpului și al spațiului, converg în același moment trecutul, prezentul, viitorul. Trecutul: pentru că aici s-a adunat Biserica lui Cristos, cu tradiția sa, istoria sa, Conciliile sale, Învățătorii săi, Sfinții săi… Prezentul: pentru că noi ne lăsăm duși spre lumea de astăzi: cu lipsurile sale, durerile sale, păcatele sale, dar și cu minunatele sale cuceriri, valorile sale, virtuțile sale… În sfârșit, viitorul este acolo, în apelul imperios al popoarelor la o dreptate mai mare, în voința lor de pace, în setea lor conștientă sau inconștientă după o viață mai înaltă: mai exact aceea pe care Biserica lui Cristos poate și vrea să le-o dea.

3. Ni se pare că auzim cum se ridică din toate părțile lumii un zgomot imens și încurcat: întrebarea tuturor celor care privesc spre Conciliu și ne întreabă cu neliniște: nu aveți să ne spuneți un cuvânt?… nouă guvernanților?… nouă intelectualilor, muncitorilor, artiștilor?… nouă femeilor?… nouă tinerilor, nouă bolnavilor și săracilor?

4. Aceste glasuri rugătoare nu vor rămâne fără răspuns. Conciliul lucrează de patru ani pentru toate categoriile umane; pentru ele a elaborat acea „Constituție despre Biserica în lumea contemporană” pe care Noi am promulgat-o ieri printre aplauzele entuziaste ale adunării voastre.

5. Din meditația noastră lungă despre Cristos și despre Biserica sa trebuie să țâșnească în acest moment un prim cuvânt vestitor de pace și de mântuire pentru mulțimile care așteaptă. Conciliul, înainte de a se dizolva, vrea să îndeplinească această funcție profetică și să traducă în scurte mesaje și într-o limbă mai ușor accesibilă tuturor „vestea cea bună” pe care el le are pentru lume; și pe care unii dintre interpreții săi îl vor adresa acum în numele vostru întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat guvernanților

1. În acest moment solemn, Noi, Părinții celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al Bisericii Catolice, în clipa despărțirii noastre după patru ani de rugăciuni și de lucrări, având conștiință deplină de misiunea noastră față de omenire ne adresăm cu respect și cu încredere celor care țin în mâinile lor destinul oamenilor pe acest pământ, tuturor depozitarilor puterii temporale.

2. Proclamăm cu glas tare: noi dăm cinste autorității voastre și suveranității voastre; noi respectăm funcția voastră; noi recunoaștem legile voastre drepte; noi îi stimăm pe cei care le fac și pe cei care le aplică. Însă avem să vă spunem un cuvânt sacru și iată-l: numai Dumnezeu este mare. Numai Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Numai Dumnezeu este izvorul autorității voastre și fundamentul legilor voastre.

3. Vă revine vouă să fiți pe pământ promotorii ordinii și ai păcii dintre oameni. Dar nu uitați: Dumnezeu, Dumnezeul cel viu și adevărat, este Tatăl oamenilor. Și Cristos, Fiul său veșnic, care a venit să ne spună asta și să ne învețe că noi toți suntem frați. El este marele artizan al ordinii și al păcii pe pământ, pentru că el este cel care conduce istoria umană și care e unicul ce poate să inducă inimile să renunțe la patimile perverse care generează războiul și durerea. El e cel care binecuvântează pâinea omenirii, care sfințește munca sa și suferința sa, care-i dăruiește bucurii pe care voi nu le puteți da și o întărește în durerile pe care voi nu le puteți consola.

4. În cetatea voastră pământească și temporală el construiește în mod misterios cetatea sa spirituală și veșnică, Biserica sa. Și ce anume vă cere vouă această Biserică, după aproape două mii de ani de vicisitudini de tot soiul în relațiile sale cu voi, Puteri ale pământului; ce anume cere astăzi? V-a spus într-unul dintre textele sale principale ale acestui Conciliu: nu vă cere altceva decât libertatea. Libertatea de a crede și de a predica credința sa, libertatea de a-l iubi pe Dumnezeul său și de a-l sluji, libertatea de a trăi și de a duce oamenilor mesajul său de viață. Nu vă temeți de ea: ea este după imaginea Învățătorului său, a cărui acțiune misterioasă nu dăunează prerogativelor voastre, ci vindecă întregul uman de caducitatea sa fatală, îl transfigurează, îl umple de speranță, de adevăr și de frumusețe.

5. Lăsați-l pe Cristos să exercite această acțiune purificatoare asupra societății! Nu-l răstigniți din nou: ar fi sacrilegiu, pentru că este Fiul lui Dumnezeu; ar fi sinucidere, pentru că este Fiul Omului. Și pe noi, slujitorii săi umili, lăsați-ne să răspândim pretutindeni fără piedici „vestea cea bună” a Evangheliei păcii, pe care am meditat-o în timpul acestui Conciliu. Popoarele voastre vor fi primii beneficiari, pentru că Biserica formează prin voi cetățeni leali, prieteni ai păcii sociale și ai progresului.

6. În această zi solemnă în care se încheie adunarea celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al său, Biserica vă oferă cu glasul nostru prietenia sa, serviciile sale, energiile sale spirituale și morale. Ea vă adresează vouă tuturor mesajul său de salut și binecuvântare. Primiți-l, așa cum vi-l oferă ea, cu inimă bucuroasă și sinceră, și duceți-l la toate popoarele voastre!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat gânditorilor și oamenilor de știință

1. Un salut cu totul special se îndreaptă spre voi, cercetători ai adevărului, spre voi, gânditori și oameni de știință, exploratori ai omului, ai universului și ai istoriei, spre voi toți, peregrini în drum spre lumină și chiar și spre cei care s-au oprit în drum, obosiți și dezamăgiți de o cercetare zadarnică.

2. De ce un salut special pentru voi? Pentru că aici noi toți, Episcopi, Părinți de la Conciliu, suntem în ascultarea adevărului. Ce a fost efortul nostru în timpul acestor patru ani dacă nu o cercetare mai atentă și o aprofundare a mesajului de adevăr încredințat Bisericii, dacă nu un efort de docilitate mai perfectă față de Duhul adevărului?

3. Așadar, noi nu puteam să nu ne întâlnim cu voi. Drumul vostru este drumul nostru. Cărările voastre nu sunt niciodată străine de ale noastre. Noi suntem prietenii vocației voastre de cercetători, aliații trudelor voastre, admiratorii cuceririlor voastre și, dacă este necesar, consolatorii descurajărilor voastre și ale insucceselor voastre.

4. Așadar, avem și pentru voi un mesaj și este acesta: continuați să cercetați, fără să încetați, fără a dispera vreodată de adevăr! Amintiți-vă de cuvintele unuia dintre marii voștri prieteni, sfântul Augustin: „Să căutăm cu dorința de a găsi și să găsim cu dorința de a căuta iarăși”. Fericiți cei care, având adevărul, continuă să-l caute pentru a-l reînnoi, pentru a-l aprofunda, pentru a-l dărui celorlalți. Fericiți cei care, negăsindu-l, merg spre el cu inimă sinceră: fie ca ei să caute lumina zilei de mâine cu lumina zilei de azi, până la plinătatea luminii!

5. Dar nu uitați asta: dacă gândirea este un mare lucru, gândirea este înainte de toate o obligație; vai de cel care închide în mod voluntar ochii în fața luminii! Gândirea este și o responsabilitate: vai de cei care întunecă spiritul cu miile de artificii care-l deprimă, îl fac orgolios, îl înșală, îl deformează! Care este principiul de bază pentru omenii de știință dacă nu să se străduiască să gândească corect?

6. Pentru aceasta, fără a tulbura pașii voștri, fără a orbi privirile voastre, noi vrem să vă oferim lumina candelei noastre misterioase: credința. Cel care ne-a încredințat-o este Învățătorul suveran al gândirii, cel al cărui discipoli umili suntem noi, singurul care a spus și a putut să spună: „Eu sunt lumina lumii, eu sunt calea, adevărul și viața”.

7. Acest cuvânt vă interesează. Probabil că niciodată ca astăzi, slavă Domnului, n-a apărut așa de bine posibilitatea unui acord profund între adevărata știință și adevărata credință, și una și cealaltă în slujba unicului adevăr. Nu împiedicați această întâlnire prețioasă! Aveți încredere în credință, această mare prietenă a inteligenței! Luminați-vă la lumina sa pentru a înțelege adevărul, tot adevărul! Aceasta este urarea, încurajarea, speranța pe care vi le exprimă, înainte de a pleca, Părinții din întreaga lume, adunați în Conciliu la Roma.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat artiștilor

1. Acum, vouă tuturor, artiști care sunteți îndrăgostiți de frumusețe și care lucrați pentru ea: poeți și oameni de literatură, pictori, sculptori, arhitecți, muzicieni, oameni de teatru și cineaști… Vouă tuturor, Biserica Conciliului vă spune cu glasul nostru: dacă voi sunteți prietenii adevăratei arte, voi sunteți prietenii noștri!

2. De mult timp Biserica a făcut alianță cu voi. Voi ați edificat și ați decorat templele sale, ați celebrat dogmele sale, ați îmbogățit liturgia sa. Ați ajutat-o să traducă mesajul său divin în limbajul formelor și al figurilor, să faceți comprehensibilă lumea invizibilă.

3. Astăzi ca și ieri Biserica are nevoie de voi și se îndreaptă spre voi. Ea vă spune cu glasul nostru: nu lăsați să se rupă o alianță așa de rodnică! Nu refuzați să puneți talentul vostru în slujba adevărului divin! Nu închideți spiritul vostru în fața suflului Duhului Sfânt!

4. Această lume în care trăim are nevoie de frumusețe pentru a nu se prăbuși în disperare. Frumusețea, ca și adevărul, este ceea ce revarsă bucurie în inima oamenilor, este acel rod prețios care rezistă în fața uzurii timpului, care unește generațiile și le face să comunice în admirație. Și asta grație mâinilor voastre…

5. Fie ca acest mâini să fie curate și dezinteresate! Amintiți-vă că sunteți păstrătorii frumuseții în lume: acest lucru să fie suficient pentru ca să vă îndepărtați de gusturile efemere și fără valori adevărate, să vă eliberați de căutarea de expresii extravagante sau nesănătoase.

6. Fiți mereu și pretutindeni vrednici de idealul vostru și veți fi vrednici de Biserică, ea care, cu glasul nostru, în această zi vă adresează mesajul său de prietenie, de salut, de mulțumire și de binecuvântare.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat femeilor

1. Și acum, ne adresăm vouă, femei din orice condiție, fiice, soții, mame și văduve; și vouă, fecioare consacrate și femei necăsătorite: voi sunteți jumătate din imensa familie umană!

2. Biserica este mândră, voi știți, că a preamărit și a eliberat femeia, că a făcut să strălucească în decursul secolelor, în diversitatea caracterelor, egalitatea sa substanțială cu bărbatul.

3. Dar vine ceasul, ceasul a venit, în care vocația femeii se completează în plinătate, ceasul în care femeia capătă în societate o influență, o iradiere, o putere la care n-a ajuns până acum.

4. Pentru asta, în acest moment în care omenirea experimentează o transformare așa de profundă, femeile îmbătate de spiritul Evangheliei pot să ajute mult omenirea să nu decadă.

5. Voi, femeilor, aveți mereu ca dotă păzirea familiei, iubirea de la începuturi, sensul leagănelor. Voi sunteți prezente la misterul vieții care începe. Voi consolați la dezlipirea morții. Tehnica noastră riscă să devină inumană. Reconciliați-i pe oameni cu viața. Și mai ales vegheați, vă implorăm, asupra viitorului speciei noastre. Rețineți-i mâna omului care, într-un moment de nebunie, ar încerca să distrugă civilizația umană.

6. Soții, mame de familie, prime educatoare ale neamului omenesc în secretul familiilor, transmiteți fiilor voștri și fiicelor voastre tradițiile părinților voștri, în același timp în care îi pregătiți pentru viitorul imprevizibil. Amintiți-vă mereu că prin copiii săi o mamă aparține acelui viitor pe care ea probabil nu-l va vedea.

7. Și voi, femei necăsătorite, să știți să puteți împlini toată vocația voastră de dăruire. Societatea vă cheamă din toate părțile. Și chiar familiile nu pot să trăiască fără ajutorul celor care nu au familie.

8. Mai ales voi, fecioare consacrate, într-o lume în care egoismul și căutarea plăcerii ar vrea să facă lege, fiți păstrătoarele curăției, ale dezinteresului, ale evlaviei. Isus, care a conferit iubirii conjugale toată plinătatea sa, a preamărit și renunțarea la această iubire umană, atunci când este făcută pentru Iubirea infinită și pentru slujirea tuturor.

9. În sfârșit, femei aflate în încercare, voi care stați în picioare sub cruce după chipul Mariei, voi care atât de des în istorie ați dat oamenilor forța de a lupta până la sfârșit, de a da mărturie până la martiriu, ajutați-i încă o dată să regăsească îndrăzneala pentru marile acțiuni, împreună cu răbdarea și cu simțul originilor umile.

10. O, voi femei, care știți să faceți adevărul dulce, tandru, accesibil, angajați-vă ca să pătrundă spiritul acestui Conciliu în instituții, în școli, în familii, în viața de fiecare zi.

11. Femei din tot universul, creștine sau necredincioase, cărora le este încredințată viața în acest moment așa de grav al istoriei, vă revine vouă să salvați pacea lumii!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat muncitorilor

1. În decursul acestui Conciliu, noi, episcopi catolici din cele cinci continente, am reflectat împreună, printre multe alte teme, asupra problemelor grave pe care le pun conștiinței omenirii condițiile economice și sociale din lumea contemporană, coexistența națiunilor, problema armamentelor, a războiului și a păcii. Și suntem pe deplin conștienți de incidența pe care soluția dată acestor probleme poate s-o aibă asupra vieții concrete a muncitorilor și muncitoarelor din întreaga lume. Astfel, dorim, la sfârșitul deliberărilor noastre, să le adresăm lor, tuturor, un mesaj de încredere, de pace și de prietenie.

2. Fii preaiubiți, înainte de toate fiți siguri că Biserica cunoaște suferințele voastre, luptele voastre, speranțele voastre; că ea apreciază foarte mult virtuțile care înnobilează sufletele voastre: curajul, dăruirea, conștiința profesională, iubirea față de dreptate; că recunoaște pe deplin serviciile imense pe care voi le prestați ansamblului societății, fiecare în locul său și adesea în locurile cele mai întunecate și mai disprețuite. Biserica recunoaște acestea și vă mulțumește prin intermediul glasului nostru.

3. În acești ultimi ani, ea n-a încetat să țină cont de problemele, de o complexitate crescândă încontinuu, lumii muncii. Și ecoul pe care l-au avut în rândurile voastre enciclicele pontificale recente a demonstrat cât de mult sufletul muncitorului din timpul nostru este în acord cu sufletul celor mai înalți conducători spirituali ai săi.

4. Cel care a îmbogățit patrimoniul Bisericii cu aceste mesaje incomparabile, papa Ioan al XXIII-lea, a știut să găsească drumul inimii voastre. El a arătat în mod splendid, în persoana sa, toată iubirea Bisericii față de muncitori, precum și față de adevăr, dreptate, libertate, caritate, pe care este întemeiată pacea în lumea.

5. Despre această iubire a Bisericii față de voi muncitorilor vrem și noi să fim martori pe lângă voi și vă spunem cu toată convingerea sufletelor noastre: Biserica este prietena voastră. Aveți încredere în ea! Unele răstălmăciri triste, în trecut, au alimentat prea mult timp neîncrederea și neînțelegerea dintre noi; Biserica și clasa muncitoare au suferit amândouă din această cauză. Astăzi a sunat ceasul reconcilierii și Biserica Conciliului vă invită fără scopuri secundare să-l celebrați.

6. Biserica încearcă mereu să vă înțeleagă mai bine. Dar voi trebuie să încercați la rândul vostru să înțelegeți ce este Biserica pentru voi muncitorii, că sunteți principalii artizani ai transformărilor minunate care există astăzi în lume: pentru că voi știți bine că dacă nu le însuflețește un suflu spiritual puternic, ele vor fi ruina omenirii, în loc să facă fericirea sa. Nu ura salvează lumea! Nu numai pâinea pământului poate să sature foamea omului!

7. Așadar, primiți mesajul Bisericii. Primiți credința pe care v-o oferă pentru a lumina drumul vostru: este credința succesorului lui Petru și a celor două mii de episcopi adunați în Conciliu, este credința întregului popor creștin. Ea să vă lumineze! Să vă călăuzească! Să vă facă să-l cunoașteți pe Isus Cristos, colegul vostru de muncă, Învățătorul, Mântuitorul întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă

1. Pentru voi toți, frați încercați, vizitați de suferința cu mii de fețe, Conciliul are un mesaj cu totul special. Simte îndreptați spre el ochii voștri rugători, care strălucesc de febră sau sunt slăbiți de oboseală, priviri imploratoare, care caută în zadar motivul suferinței umane și care se întreabă cu neliniște când și de unde va veni ajutorul.

2. Fraților preaiubiți, noi simțim răsunând profund în inimile noastre de părinți și de păstori gemetele voastre și lacrimile voastre. Și suferința noastră se mărește când ne gândim că nu este în puterea noastră să vă aducem sănătatea trupească, nici diminuarea durerilor voastre fizice, pe care medicii, infirmierii și toți cei care se consacră celor bolnavi se străduiesc să le ușureze așa cum pot ei mai bine.

3. Însă avem ceva mai profund și mai prețios să vă dăruim: singurul adevăr capabil de a răspunde la misterul suferinței și de a vă aduce o alinare fără iluzii: credința și unirea cu Omul durerilor, cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce pentru păcatele noastre și pentru mântuirea noastră.

4. Cristos n-a suprimat suferința; nici n-a voit să ne dezvăluie în întregime misterul ei: a luat-o asupra sa și acest lucru este suficient pentru ca să-i înțelegem întreaga valoare.

5. O, voi toți care simțiți mai grea povara crucii, voi care sunteți săraci și abandonați, voi care plângeți, voi care sunteți persecutați pentru dreptate, voi despre care nu se vorbește, voi necunoscuți ai durerii, încurajați-vă din nou: voi sunteți preferații din împărăția lui Dumnezeu, împărăția speranței, a fericirii și a vieții; sunteți frații lui Cristos suferind; și cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!

6. Iată știința creștină a suferinței, singura care dăruiește pacea. Să știți că nu sunteți singuri, nici separați, nici abandonați, nici inutili: sunteți cei chemați de Cristos, imaginea sa vie și transparentă. În numele său, Conciliul vă salută cu iubire, vă mulțumește, vă asigură de prietenia și de asistența Bisericii și vă binecuvântează.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat tinerilor

Vouă, tineri și tinere din întreaga lume, Conciliul vrea să vă adreseze ultimul său mesaj. Pentru că voi sunteți cei care veți lua flacăra din mâinile părinților voștri și veți trăi în lume în momentul celor mai gigantice transformări din istoria sa. Voi sunteți cei care, preluând ceea ce este mai bun din exemplul și din învățătura părinților voștri și învățătorilor voștri, veți forma societatea de mâine: voi vă veți mântui sau veți pieri cu ea.

Biserica, timp de patru ani, a lucrat pentru reîntineri fața sa, pentru a corespunde mai bine planului propriului Întemeietor, marele Viu, Cristos veșnic tânăr. Și la sfârșitul acestei impunătoare „revizuiri a vieții”, ea se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins cu Conciliul o lumină, aceea care luminează viitorul, viitorul vostru.

Biserica este doritoare ca societatea pe care voi vă pregătiți s-o construiți să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: și aceste persoane sunteți voi.

Ea este nerăbdătoare să poată răspândi și în această nouă societate comorile sale mereu vechi și mereu noi: credința, pe care sufletele voastre o pot lua în mod liber în claritatea sa benefică. Ea are încredere că voi veți găsi o astfel de forță și o astfel de bucurie încât voi nu veți fi tentați, ca unii dintre predecesorii voștri, să cedați seducției filozofiilor egoismului și plăcerii, sau celor ale disperării și nihilismului; și că în fața ateismului, fenomen de oboseală și de bătrânețe, voi veți știi să afirmați credința voastră în viață și pentru că ea dă un sens vieții: certitudinea existenței unui Dumnezeu drept și bun.

În numele acestui Dumnezeu și al Fiului său Isus, noi vă îndemnăm să lărgiți inimile voastre după dimensiunile lumii, să înțelegeți apelul fraților voștri și să puneți cu ardoare energiile voastre tinere în slujba lor. Luptați împotriva oricărui egoism. Refuzați să dați frâu liber instinctelor violenței și urii, care generează războaiele și cortegiul lor trist de lipsuri. Fiți generoși, curați, respectuoși, sinceri. Și construiți în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!

Biserica vă privește cu încredere și cu iubire. Bogată cu un trecut lung mereu viu în ea și mergând spre perfecțiunea umană în timp și spre destinele ultime ale istoriei și ale vieții, ea este adevărata tinerețe a lumii. Ea are ceea ce face forța sau frumusețea tinerilor: capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără să se întoarcă, de a se reînnoi și de a porni din nou spre noi cuceriri. Priviți-o și voi veți regăsi în ea fața lui Cristos, adevăratul erou, umil și înțelept, profetul adevărului și al iubirii, colegul și prietenul tinerilor. Și tocmai în numele lui Cristos noi vă salutăm, noi vă îndemnăm, noi vă binecuvântăm.

Autor: Papa Paul al VI-lea, 8 decembrie 1965
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu 

Ercis.ro

%d blogeri au apreciat: