Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘speranta’

Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori!

Posted by Paxlaur pe 13/06/2017

s Anton de PadovaExistă oare vreun om care să nu fi cerut nimic niciodată? Într-un fel sau altul, toți am cerut ceva, am semnat măcar o cerere, am cerut un împrumut de la prieteni sau de la bancă, am cerut un sprijin, un sfat. Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori. Cerem de la Dumnezeu și de la oameni. Cerem de la sfinți, care sunt oameni ca și noi. Care este ultima „cerere” pe care am înaintat-o Domnului? I-am cerut noi să fim „sarea pământului și lumina lumii” prin faptele noastre? Am cerut noi harul să-l imităm pe Cristos și să trăim asemenea sfinților care nu au fost „da” și „nu” în același timp? Ce avem noi în comun cu sfântul Anton, de la care de atâtea ori am cerut haruri? Astăzi Dumnezeu se uită la inima noastră, vede inima noastră și o așează lângă inima sfântului Anton de Padova. Ce au în comun aceste două inimi?

Au oare ele în comun credința? Poate că au în comun credința mărturisită prin cuvinte, dar în fapte? Dacă am avea credința lui, oare nu am reuși să facem și noi minunile sale? Oare nu am schimba viața noastră și a celor din jur?

Oare inimile noastre au în comun speranța? Dar dacă ar fi speranța, nu am reuși să avem și noi mai multă încredere în ziua de mâine, în providență? Rar se întâmplă să vedem o imagine a sfântului Anton fără un crin. Crinul, prezent și în imaginile cu sfântul Iosif, este un simbol al curăției. Însă, poate fi și un simbol al providenței, al încrederii că Domnul, care îmbracă atât de frumos crinii câmpului, care se îngrijește de flori, se îngrijește și de noi (cf. Lc 12,27-28). Nu poți să crezi în Dumnezeu și să nu ai speranță!

Poate că în inima noastră, ca și în inima sfântului Anton, Dumnezeu vede iubire față de el și față de aproapele. Dar oare dacă ar fi așa, nu am fi mai atenți cu aproapele nostru și cu Dumnezeu, nu am fi mai generoși cu ei? Puțini oameni au fost mai generoși decât sfântul Anton. În multe biserici există o statuie în care sfântul Anton este cu pruncul Isus pe un braț, iar în cealaltă mână ține o pâine pe care o întinde celor mici, celor nevoiași. Aceasta a fost viața sfântului Anton: s-a îngrijit de om în totalitatea lui. Pe de o parte i l-a oferit omului pe Cristos, pâinea vieții, cuvântul său, bunurile spirituale. Iar pe de altă parte i-a oferit omului hrana pentru trup. Sfântul Anton este omul care hrănește și ne învață să ne hrănim și trupul și sufletul, căci „viața este mai mult decât hrana, iar trupul, mai mult decât îmbrăcămintea” (Lc 12,23).


„Dacă sufletul este mai prețios decât trupul
și dacă tu ceri de la Dumnezeu ceva pentru sufletul tău atât de prețios și obții,
cu siguranță cel care îți dă lucrurile prețioase de care are nevoie sufletul,
îți va da și lucrurile mai puțin prețioase de care are nevoie trupul.
Cine dă lucruri prețioase,
dă cu siguranță și lucruri mai puțin prețioase.
Cine dă pentru suflet, dă și pentru trup” (sfântul Augustin).


13 iunie 2017 

Marţi din săptămâna a 10-a de peste an
Sf. Anton de Padova, pr. înv. **
2Cor 1,18-22; Ps 118; Mt 5,13-16

LECTURA I
Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, nu este da şi nu, ci în el este numai da.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,18-22
Fraţilor, credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru faţă de voi nu este „da” şi „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi – de mine, de Silvan şi de Timotei – nu este „da” şi „nu”, ci în el este numai „da”. 20 Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt „da”. De aceea prin el rostim noi „amin” lui Dumnezeu, spre gloria sa. 21 Iar cel care ne întăreşte împreună cu voi în Cristos şi ne-a uns este Dumnezeu, 22 cel care ne-a însemnat cu sigiliul său şi a pus în inimile noastre arvuna Duhului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),129-130.131-132.133 şi 135 (R.: 135a)
R.: Luminează-ţi faţa, Doamne, peste slujitorul tău!

129 Mărturiile tale sunt minunate,
de aceea, sufletul meu le păzeşte cu fidelitate.
130 Explicarea cuvintelor tale dă lumină
şi pricepere celor neştiutori. R.

131 Îmi deschid gura, căci ard de sete,
pentru că sunt însetat de poruncile tale.
132 Îndreaptă-ţi faţa spre mine şi îndură-te,
după judecata celor care iubesc numele tău! R.

133 Fă statornici paşii mei după cuvântul tău
şi să nu aibă putere asupra mea nicio nelegiuire!
135 Luminează-ţi faţa peste slujitorul tău
şi învaţă-mă hotărârile tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)

EVANGHELIA
Voi sunteţi lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”

Cuvântul Domnului

Posted in Anton de Padova, Anton de Padova, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

Duhul Sfânt este puterea, lumina și speranța omului modern

Posted by Paxlaur pe 04/06/2017

Veni creator spiritusÎntr-una din predicile sale, părtinele Raniero Cantalamessa, spunea că noutatea cea mai mare de după Conciliu, în teologie şi în viaţa Bisericii, are un nume precis: Duhul Sfânt. De fapt, acțiunea Duhului Sfânt nu a fost niciodată ignorată în Biserică sau în documentele conciliare, însă prea puțin, până acum, s-a pus în lumină rolul central pe care Duhul Sfânt îl are în istoria omenirii și a Bisericii. Predicatorul Casei Pontificale a mărturisit: „Într-o conversaţie, în timpul în care eram împreună în Comisia Teologică Internaţională, îmi amintesc că părintele Yves Congar a folosit o imagine puternică în această privinţă; a vorbit despre un Duh Sfânt, răspândit pe aici şi pe acolo în texte, cum se face cu zahărul pe dulciuri care, însă, nu face parte din compoziţia aluatului” (cf. Raniero Cantalamessa, predica din 2 decembrie 2016).

Pentru noi cine este astăzi Duhul Sfânt? Cum cinstim prezența sa? Conștientizăm lucrarea sa în viața noastră?

Este și vina noastră că Duhul Sfânt este atât de puţin cunoscut, că este uitat, că este neglijat. Suntem vinovați dacă cei mici, copiii, nu ştiu cine este Duhul Sfânt!

La o oră de religie, într-o clasă cu 30 de elevi, răsună întrebarea: Cine este pentru voi Duhul Sfânt? Ce ştiţi despre el? „E un porumbel”, a spus unul repezindu-se! „Da, e porumbelul alb pe care mama mi l-a arătat într-un poster” (nici măcar nu ştia că posterele cu imagini sfinte se numesc icoane!). După diverse completări, în care o singură dată a fost menţionat Dumnezeu, un copil, care avea să devină seminarist şi apoi un preot sfânt, a spus: „Duhul Sfânt este cel care-i dă putere preotului să-l aducă pe Isus pe altar şi în inima noastră prin Sfânta Împărtăşanie şi cel care ne luminează pe noi ca să-l recunoaştem prezent sub chipul pâinii şi al vinului. Este puterea omului!”.

Noi ce știm despre Duhul Sfânt? Ce au învăţat cei din jurul nostru de la noi despre Duhul Sfânt? Că este un porumbel? Să ne gândim: când şi cui am vorbit ultima dată despre Duhul Sfânt? Când i-am cerut ultima dată ajutor şi înţelepciune?

Astăzi apostolul Paul ne amintește nouă, celor care ne numim creștini, celor care invocăm numele Domnului și așteptăm iertarea și pacea sa: „Nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1Cor 12,3). Nimeni! Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, de prezența sa care „reînnoieşte faţa pământului” și inima noastră!

Dacă vrem să simţim mai mult prezenţa şi ajutorul Duhului Sfânt, pe lângă faptul că trebuie să creştem în cunoaşterea lui şi să-i ajutăm şi pe alţii să-l cunoască, trebuie să fim asemenea ucenicilor Domnului: să ştim să stăm împreună (cf. Fap 2,1). În comuniune, adunați pentru rugăciune, vom simți prezența și roadele sale: iubirea, bucuria, pacea, încrederea, blândeţea.


Duhul Sfânt îi este necesar Bisericii și fiecărui om.
El trebuie predicat, crezut şi adorat!


4 iunie 2017 

† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Sf. Francisc Caracciolo, pr.
Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

LECTURA I
Au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească.
Citire din Faptele Apostolilor 2,1-11
Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. 6Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiţi şi se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? 8 Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? 9 Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, 10 din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, 11 atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1ab şi 24ac.29bc-30.31 şi 34 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!
sau:
Aleluia.

1ab Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare.
24ac Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne!
Pământul este plin de creaturile tale. R.

29bc Dacă le iei suflarea,
ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână.
30 Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create
şi vei reînnoi faţa pământului. R.

31 Gloria Domnului să rămână în veci!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
34 Să ajungă cântecul meu până la el,
iar eu mă voi bucura în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,3b-7.12-13
Fraţilor, nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. 4 Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. 5 Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. 6 Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. 7 Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. 12 Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh.

Cuvântul Domnului

SECVENŢA
Vino, Duhule Preasfânt,
Şi trimite pe pământ
A ta luminoasă rază!

Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino şi ne luminează!

Bunule mângâietor,
Oaspete preaiubitor,
Dulcea noastră răcorire!

Tu în trudă alinare,
În căldură eşti răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

Peste cei ce ţi se-nchină,
Tu revarsă-a ta lumină,
Harul tău îmbelşugat!

Pentru-a omenirii vină,
Firea-ntreagă-acum suspină,
Grav rănită de păcat.

Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!

Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzeşte ce-i răcit
Şi îndreaptă ce-i greşit!

Celor care te cinstesc
Şi pe tine te slujesc,
Dă-le harul înşeptit!

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale! (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Primiţi-l pe Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-23
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.

Cuvântul Domnului

Posted in Coborârea Duhului Sfânt, Duhul Sfant, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

A comunica speranţă şi încredere în timpul nostru

Posted by Paxlaur pe 27/05/2017

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a 51-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale

„Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5).

Ziua-Mondiala-a-Telecomunicatiilor

Accesul la mijloacele de comunicare, graţie dezvoltării tehnologice, este în aşa fel încât foarte mulţi subiecţi au posibilitatea să împărtăşească instantaneu ştirile şi să le răspândească în mod capilar. Aceste ştiri pot să fie frumoase sau urâte, adevărate sau false. Deja vechii noştri părinţi în credinţă vorbeau despre mintea umană ca despre o piatră de moară care, mişcată de apă, nu poate să fie oprită. Însă, cine are responsabilitatea morii are posibilitatea de a decide dacă să macine grâu sau neghină. Mintea omului este mereu în acţiune şi nu poate înceta s㠄macine” ceea ce primeşte, dar ne revine nouă să decidem ce material să furnizăm (cf. Cassian Romanul, Scrisoare către Leonţiu Igumenul).

Aş vrea ca acest mesaj să poată ajunge şi să-i încurajeze pe toţi cei care, fie în domeniul profesional, fie în relaţiile personale, în fiecare zi „macin㔠atâtea informaţii pentru a oferi o pâine aburindă şi bună celor care se alimentează din roadele comunicării lor. Aş vrea să-i îndemn pe toţi la o comunicare constructivă care, refuzând prejudecăţile faţă de celălalt, să favorizeze o cultură a întâlnirii, graţie căreia să se poată învăţa să se privească realitatea cu încredere conştientă.

Cred că este nevoie de a rupe cercul vicios al angoasei şi de a stăvili spirala fricii, rod al obişnuinţei de a fixa atenţia asupra „ştirilor rele” (războaie, terorism, scandaluri şi orice tip de eşec în evenimentele umane). Desigur, nu este vorba de a promova o dezinformare în care ar fi ignorată drama suferinţei, nici de a ajunge într-un optimism naiv care nu se lasă atins de scandalul răului. Dimpotrivă, aş vrea ca toţi să încercăm să depăşim acel sentiment de supărare şi de resemnare care adesea ne cuprinde, aruncându-ne în apatie, dând naştere la frici sau la impresia că nu se poate pune limită răului. De altfel, într-un sistem comunicativ în care este valabilă logica după care o ştire bună nu are răsunet, aşadar, nu este o ştire, şi în care drama durerii şi misterul răului sunt teatralizate cu uşurinţă, putem fi tentaţi să anesteziem conştiinţa sau să alunecăm în disperare.

Aşadar, aş vrea să ofer o contribuţie la căutarea unui stil comunicativ deschis şi creativ, care să nu fie dispus niciodată să acorde răului un rol de protagonist, ci să încerce să scoată în evidenţă soluţiile posibile, inspirând o abordare constructivă şi responsabilă în persoanele cărora li se comunică ştirea. Aş vrea să-i invit pe toţi să ofere bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru relatări marcate de logica „veştii bune”.

Vestea cea bună

Viaţa omului nu este numai o cronică aseptică de evenimente, ci este istorie, o istorie care aşteaptă să fie relatată prin alegerea unei chei interpretative în măsură să selecţioneze şi să adune datele cele mai importante. Realitatea, în ea însăşi, nu are o semnificaţie univocă. Totul depinde de privirea cu care este percepută, de „ochelarii” pe care-i alegem ca s-o privim: schimbând lentilele, şi realitatea apare diferită. Aşadar, de unde putem porni pentru a citi realitatea cu „ochelarii” corecţi?

Pentru noi, creştinii, ochelarii potriviţi pentru a descifra realitate nu poate decât să fie cei ai veştii bune, pornind de la vestea bună prin excelenţă: „Evanghelia lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (Mc1,1). Cu aceste cuvinte evanghelistul Marcu începe relatarea sa, cu anunţarea „veştii bune” care are de-a face cu Isus, dar mai mult decât să fie o informare despre Isus, este mai degrabă vestea cea bună care este însuşi Isus. De fapt, citind paginile evangheliei se descoperă că titlul operei corespunde conţinutului său şi, mai ales, că acest conţinut este însăşi persoana lui Isus.

Această veste bună care este însuşi Isus nu este bună pentru că este lipsită de suferinţă, ci pentru că şi suferinţa este trăită într-un cadru mai amplu, parte integrantă a iubirii sale faţă de Tatăl şi faţă de omenire. În Cristos, Dumnezeu s-a făcut solidar cu orice situaţie umană, revelându-ne că nu suntem singuri pentru că avem un Tată care niciodată nu poate să-i uite pe fiii săi. „Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5): este cuvântul mângâietor al unui Dumnezeu care dintotdeauna se implică în istoria poporului său. În Fiul său iubit, această promisiune a lui Dumnezeu – „sunt cu tine” – ajunge să asume toată slăbiciunea noastră până să moară de moartea noastră. În el şi întunericul şi moartea devin loc de comuniune cu lumina şi viaţa. Astfel se naşte o speranţă, accesibilă oricui, chiar în locul în care viaţa cunoaşte amărăciunea eşecului. Este vorba de o speranţă care nu dezamăgeşte, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre (cf. Rom 5,5) şi face să răsară viaţa nouă aşa cum planta creşte din sămânţa căzută. În această lumină orice nouă dramă care are loc în istoria lumii devine şi scenariu al unei posibile veşti bune, din moment ce iubirea reuşeşte mereu să găsească drumul proximităţii şi să trezească inimi capabile să se înduioşeze, feţe capabile să nu capituleze, mâini pregătite să construiască.

Încrederea în sămânţa împărăţiei

Pentru a-i iniţia pe ucenicii săi şi mulţimile la această mentalitate evanghelică şi a le încredinţa „ochelarii” corecţi cu care să se apropie de logica iubirii care moare şi învie, Isus recurgea la parabole, în care împărăţia lui Dumnezeu este adesea comparată cu sămânţa, care eliberează forţa sa chiar atunci când moare în pământ (cf. Mc 4,1-34). A recurge la imagini şi metafore pentru a comunica puterea umilă a împărăţiei nu este un mod pentru a-i reduce importanţa şi urgenţa, ci forma milostivă care-i lasă ascultătorului „spaţiul” de libertate pentru a o primi şi a o referi şi la el însuşi. În afară de aceasta, este calea privilegiată pentru a exprima demnitatea imensă a misterului pascal, lăsând ca imaginile – mai mult decât conceptele – să comunice frumuseţea paradoxală a vieţii noi în Cristos, unde ostilităţile şi crucea nu zădărnicesc, ci realizează mântuirea lui Dumnezeu, unde slăbiciunea este mai puternică decât orice putere umană, unde eşecul poate să fie preludiul celei mai mari împliniri a oricărui lucru în iubire. De fapt, tocmai aşa se maturizează şi se aprofundează speranţa împărăţiei lui Dumnezeu: „ca un om care aruncă sămânţa în pământ şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte” (Mc 4,26-27).

Împărăţia lui Dumnezeu este deja în mijlocul nostru, ca o sămânţă ascunsă privirii superficiale şi a cărei creştere are loc în tăcere. Cel care are ochi făcuţi limpezi de Duhul Sfânt reuşeşte s-o vadă răsărind şi nu lasă să i se fure bucuria împărăţiei din cauza neghinei mereu prezente.

Orizonturile Duhului

Speranţa întemeiată pe vestea cea bună care este Isus ne face să ne ridicăm privirea şi ne determină să-l contemplăm în cadrul liturgic al sărbătorii Înălţării. În timp ce pare că Domnul se îndepărtează de noi, în realitate se lărgesc orizonturile speranţei. De fapt, fiecare bărbat şi fiecare femeie, în Cristos, care ridică umanitatea noastră până la cer, poate avea libertate deplină s㠄intre în sanctuar datorită sângelui lui Isus pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său” (Evr 10,19-20). Prin „forţa Duhului Sfânt” putem să fim „martori” şi comunicatori ai unei umanităţi noi, răscumpărate, „până la marginile pământului” (cf. Fap 1,7-8).

Încrederea în sămânţa împărăţiei lui Dumnezeu şi în logica Paştelui nu poate decât să plăsmuiască şi modul nostru de a comunica. Această încredere care ne face capabili să acţionăm – în formele multiple în care are loc comunicarea astăzi – cu convingerea că este posibil a observa şi a lumina vestea cea bună prezentă în realitate din orice istorie şi pe faţa oricărei persoane.

Cel care, cu credinţă, se lasă condus de Duhul Sfânt devine capabil să discearnă în orice eveniment ceea ce se întâmplă între Dumnezeu şi omenire, recunoscând că el însuşi, în scenariul dramatic din această lume, compune tema unei istorii de mântuire. Firul cu care se ţese această istorie sacră este speranţa şi ţesătorul său nu este altul decât Duhul Mângâietorul. Speranţa este cea mai umilă dintre virtuţi, pentru că rămâne ascunsă în pliurile vieţii, dar este asemenea drojdiei care face să dospească tot aluatul. Noi o alimentăm citind mereu din nou vestea bună, acea evanghelie care a fost „retipărit㔠în atât de multe ediţii în vieţile sfinţilor, bărbaţi şi femei deveniţi icoane ale iubirii lui Dumnezeu. Şi astăzi Duhul e cel care seamănă în noi dorinţa de împărăţie, prin atâtea „canale” vii, prin persoanele care se lasă conduse de vestea bună în m

ijlocul dramei istoriei, şi sunt ca nişte faruri în întunericul acestei lumi, care luminează ruta şi deschid cărări noi de încredere şi speranţă.

Din Vatican, 24 ianuarie 2017

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Papa Francisc, Ziua Mondiala a Comunicatiilor Sociale | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: