Calea numită fericire. Suflet și iubire…

fericire copil dumnezeu iubire

 


 

Calea numită fericire

Într-o zi a venit la Ramana Maharishi, un înţelept ce locuia în munţii Indiei, un copil şi i-a spus cu simplitate:

– Domnule, la fel ca Dumneavoastră, aş vrea şi eu să fiu fericit. Vă rog spuneţi-mi şi mie care este calea spre fericire.

Ramana Maharishi, văzând puritatea copilului, i-a zis:

– Ţie îţi voi arăta calea ce duce la fericire. Vino cu mine şi fii foarte atent. Calea aceasta nu este uşoară. De cele mai multe ori, orice cale fără greutăţi nu duce nicăieri. Calea fericirii e o cale îngustă şi abruptă şi de aceea trebuie, de la început, să mergi pe ea pas cu pas, încet şi cu mare atenţie. Ea este arătată de Dumnezeu numai celor aleşi. Copile, marele secret al căii spre fericire nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci, cu mare concentrare şi convingere, de-a lungul întregii tale vieţi.

Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţa ta şi, pentru aceasta, trebuie să-L iubeşti şi să-I fii recunoscător pentru tot ce ai şi pentru toate evenimentele care ţi se întâmplă; să fii mulţumit cu ceea ce ai şi cu ceea ce nu ai; acest pas se numeşte DEVOŢIUNE.

Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi, în fiecare zi.Când te trezeşti şi înainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se numeşte RESPECT DE SINE.

Al treilea este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti capabil de iubire şi devotament, iubeşte fără teamă tot ceea ce a creat Dumnezeu în jurul tău; dacă tu gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi depăşi, atunci propune-ţi obiective în viaţă şi luptă pentru realizarea lor, până când le vei obţine. Acest pas se numeşte MOTIVARE.

Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei obţine pe a ta. Să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui, căci acest sentiment nefast nu te va lăsa să fii fericit. Trebuie să-L laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu iartă şi uită. Acest pas se numeşte ONESTITATE.

Al cincilea pas este să nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu îţi aparţine; aminteşte-ţi că, potrivit legilor implacabile ale naturii, dacă o faci, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeşte CINSTE.

Al şaselea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere fizic, mental său spiritual; toate fiinţele Pământului au dreptul să fie respectate şi iubite. Acest pas se numeşte NON – VIOLENTA.

Ultimul pas este să observi cu atenţie ce este în jurul tău; să descoperi mereu în fiecare lucru, eveniment, fiinţă, partea lui bună şi nu lipsurile. Ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb. Iubeşte adevărul, chiar dacă el te dezavantajează. Acest pas se numeşte DISCERNĂMÂNT.

Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are şi un preţ: Trebuie să renunţi pentru totdeauna la deşertăciunile acestei lumi. Este foarte greu, dar şi răsplata e foarte mare.

surse:

https://astrodeva.wordpress.com/2014/10/16/calea-numita-fericire/

http://prafdestele.net/calea-numita-fericire-minunat/


 

Reclame

Nu se vede bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi…

micul print desert singuratate esential

De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiți; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu prețul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârșav păcat – egoismul brutal.

Să dai, să dai, iată marea fericire a vieții. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ți trăiești aventurile, să-ți trăiești durerea… să înhați raza de bucurie care fuge, să-ți arăți dinții frumoși în râsul pe care niște ochi umezi ți-l cerșesc și apoi să plângi nebunește, din toată inima sătulă de bucurie! Să plângi un timp… și apoi să râzi!

Să lupți pentru o idee, să lupți pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva și să lupți, asta e viața. Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăiește ci vegetează.

Cât de târziu ne învață viața să prețuim sentimentele la adevărata lor valoare… Cu câtă înverșunare ne risipim toți frumoasa și înșelătoarea tinerețe, care nu mai revine niciodată… Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoare…

Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferințe inexplicabile, de dorințe nerostite și care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranțe ciudate, întemeiate pe forțele sau aptitudinile sale, pe creațiile sale, mai mult sau mai puțin comice; cel care n-a plâns cu sughițuri de o mie de ori noapte, fără să știe de ce, nici n-a căzut în extaze neobișnuite, nici n-a izbucnit în veselii neașteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuși să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm strașnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

Panait Istrati
(10 august 1884 – 16 aprilie 1935)

Sursa: Cinci gânduri înțelepte


Caritas batrani pentru o viata mai buna

Despre „mama şi capul tuturor bisericilor” și despre noi și biserica noastră

În anul 312 împăratul Constantin s-a convertit la creştinism şi a donat papei Melchiade (311-314) palatul Lateran, împreună cu împrejurimile acestui palat. Până atunci acest loc era reşedinţă imperială. Către anul 320 pe acest loc s-a ridicat o biserică, Biserica din Lateran, prima ca dată şi ca demnitate faţă de toate bisericile din Occident. Aceasta a fost consacrată de papa Silvestru la 9 noiembrie 324, cu numele de Bazilica Sfântului Mântuitor. Aceasta a fost prima biserică aleasă să fie consacrată în mod public. Pentru aceasta în bazilică se pot citi și acum aceste cuvinte (care sunt mereu pe buzele celor care vorbesc despre ea): „Omnium ecclesiarum Urbis et Orbis mater et caput – Mama şi capul tuturor bisericilor din oraşul Roma şi din lumea întreagă”. Când vorbim despre consacrarea publică a acestei bazilici suntem la începutul libertăţii religioase oferite creştinilor (edictul din 313) şi la ani distanţă de recunoaşterea oficială a creştinismului ca religie a Imperiului Roman (380). A fost într-adevăr o noutate şi un mare dar al Cerului.

Au fost vremuri când era un mare dar să ai o biserică, un loc de rugăciune. Să nu uităm că în multe locuri şi astăzi este o minune să găseşti o biserică, în special una deschisă în care poţi intra fără teamă, fără persecuţii. Însă dacă în comunităţile noastre avem o biserică, cum ne raportăm la ea? Cât de des intrăm pentru a face o vizită în faţa Sfântului Mântuitor? Ce facem pentru a înfrumuseţa biserica noastră? Şi mai ales: simţim noi că este într-adevăr biserica noastră? De prea multe ori ne plângem de lipsurile pe care le întâlnim în locaşurile de cult, însă de prea puţine ori suntem noi cei care facem mai mult pentru „casa Domnului”. Ziua aceasta ne invită să ne amintim de bisericile noastre, de locul de har unde am primit botezul, prima sfântă împărtăşanie, dezlegarea sacramentală și alte sacramente. Să intrăm cu drag şi cu evlavie în biserica din comunitatea noastră. Să preţuim casa Domnului şi să ne simţim datori de a o îngriji.

Dacă iubim cu adevărat Biserica Universală și biserica parohiei noastre, atunci să nu uităm și să trăim cuvintele sfântului Cezar din Arles: „Vrei să găsești o bazilică strălucitoare? Nu-ți păta sufletul cu murdăriile păcatului. Dacă vrei ca bazilica să fie plină de lumină, amintește-ți că și Dumnezeu vrea ca în sufletul tău să nu fie întuneric. Fă mai degrabă în așa fel încât, așa cum spune Domnul, în ea să strălucească lumina faptelor bune, ca să fie preamărit cel care stă în ceruri. După cum tu intri în biserică, tot așa Dumnezeu vrea să intre în sufletul tău”.


Să nu uităm că suntem „templul lui Dumnezeu
şi că Duhul Sfânt locuieşte în noi.
Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu,
şi Dumnezeu îl va distruge pe el (cf. 1Cor 3,16-17).
Așadar, să avem grijă de biserică și de trupul nostru,
templele lui Dumnezeu.


9 noiembrie 2017 

Joi din săptămâna a 31-a de peste an
SFINŢIREA BAZILICII DIN LATERAN
Ez 47,1-2.8-9.12 (1Cor 3,9c-11.16-17); Ps 45; In 2,13-22

LECTURA I
De sub pragul templului curgea o apă spre răsărit.
Citire din cartea profetului Ezechiel 47,1-2.8-9.12
În zilele acelea, în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit, pentru că faţa templului era spre răsărit. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului, dinspre sud de altar. 2 M-a făcut să ies pe drumul porţii de nord şi m-a făcut să înconjur pe drumul de dinafară, lângă poarta de dinafară, care dădea spre răsărit. Şi, iată, apa curgea din partea dreaptă! 8 Şi mi-a zis: „Apele acestea care ies spre regiunea din răsărit coboară în Arabah şi ajung în mare. Ieşite spre mare, vindecă apele. 9 Orice fiinţă care mişună, toate cele la care ajung apele râurilor vor trăi: vor fi foarte mulţi peşti, căci au ajuns acolo apele acestea şi au vindecat: toate la care va ajunge râul vor trăi. 12 Lângă râu, pe malurile lui, de o parte şi de alta, vor creşte tot felul de pomi pentru hrană. Frunza lor nu se va veşteji şi rodul lor nu se va termina; vor da rod în fiecare lună, pentru că apele lui ies din sanctuar: rodul lui va fi pentru hrană şi frunzele lui, pentru vindecare”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 45(46),2-3.5-6.8-9 (R.: 5)
R.: Un râu înveseleşte cetatea lui Dumnezeu.

2 Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere,
ajutor uşor de găsit în timp de strâmtorare.
3 De aceea, nu ne temem,
chiar dacă s-ar zgudui pământul
şi ar cădea munţii în mijlocul mării. R.

5 Un râu cu braţele sale
înveseleşte cetatea lui Dumnezeu,
locuinţa sfântă a Celui Preaînalt.
6 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu îi vine în ajutor dis-de-dimineaţă. R.

8 Domnul Sabaot este cu noi,
Dumnezeul lui Iacob este refugiu pentru noi.
9 Veniţi şi vedeţi lucrările minunate ale Domnului,
faptele uimitoare pe care le-a făcut pe pământ! R.

LECTURA A II-A
Voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,9c-11.16-17
Fraţilor, voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul construieşte deasupra; dar fiecare să aibă grijă cum construieşte! 11 Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos. 16 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 17 Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi,
este sfânt.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Cr 7,16
(Aleluia) „Am ales şi am consacrat locul acesta, spune Domnul, pentru ca să fie numele meu în el pentru totdeauna”. (Aleluia)

EVANGHELIA
El vorbea despre templul trupului său.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 2,13-22
Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. 15 Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, 16 iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!” 17 Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: „Zelul pentru casa ta mă mistuie”. 18 Aşadar, l-au întrebat iudeii şi i-au zis: „Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?” 19 Isus le-a răspuns: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” 20 Aşadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu în trei zile îl vei ridica?” 21 Însă el vorbea despre templul trupului său. 22 Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: