Mai bine să mă creadă un monstru, decât să nu mai creadă în tine!

Caravaggio - Sacrificarea lui Isaac (1603)
Caravaggio – Sacrificarea lui Isaac (1603)

Tulburătoare este această pagină a Scripturii, aceste cuvinte adresate de Dumnezeu unui părinte, unui tată: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-mi-l acolo ca ardere de tot pe un munte pe care ţi-l voi arăta eu!” (Gen 22,2)… Sărmanul Abraham! Cât de mult își dorise un copil, un moștenitor… Tânjise după el și-l primise! Era binecuvântarea vieții sale, era mângâierea bătrâneților sale! Era totul! Însă acum?! Acum Dumnezeu are alte planuri! Iar el, om al credinței, „s-a trezit dis-de-dimineață… și a plecat” să împlineasă ceea ce i-a cerut Domnul (cfr. Gen 22,3). Dis-de-dimineață! Nu a ezitat!

Cât de apăsătoare trebuie să fi fost călătoria alături de Isaac. Ultimul drum! Mergea să-l jertfească pe singurul său fiu, pe fiul pe care-l iubea ca pe lumina ochilor. Crudă imagine, dureroasă tăcere, apăsător drum! Isaac își purta lemnele, singur, așa cum mai târziu Cristos avea să poarte lemnul, crucea pe care a fost jertfit (Gen 22,6; In 19,17). Isaac rupe din când în când tăcerea. Abraham abia își controlează lacrimile și tremuratul vocii: cum să-i spună? Ce să-i spună? Cum să-i explice? Inima sa plânge, o simte sângerând în exces, aproape crapă de durere. Isaac continuă: „Tată, unde este animalul de jertfă?” (Gen 22,7). Sărmanul Abraham abia reușește să spună: „Ah, fiul meu, Dumnezeu va avea grijă de mielul pentru arderea de tot! Da, fiul meu, Dumnezeu va avea grijă”. Și l-a strâns puternic la pieptul său, apoi s-a îndepărtat, s-a ascuns după o stâncă, să poate plânge fără să fie auzit de Isaac, întocmai ca Agar, care nu voia să audă plânsul sfâșietor al propriul copil ce părea sortit morții (cfr. Gen 22,8; 21, 14-19).

Nu, Abraham nu era disperat, el credea că Dumnezeu rânduiește totul spre binele celor care îl iubesc pe el! El credea! El credea cu toată ființa sa că Dumnezeu va avea grijă! Dar inima sa era zdrobită de durere pentru Isaac: cum să-i explice? Cum să-l facă să înțeleagă iubirea lui Dumnezeu? Cum să-l ajute să-l iubească pe acest Dumnezeu care are mereu grijă de mielul său de jertfă? Ce apăsătoare tăcere pe drumul spre altar, spre jertfă. Iar întrebările, gingășia și nevinovăția lui Isaac făcea ca totul să fie din ce în ce mai apăsător!

În cartea Timore e tremore, Soren Kierkegaard descrie zbuciumul lui Abraham, încercarea lui de a-l face pe copil să înțeleagă și să accepte voința Dumnezeului cel adevărat și veșnic bun. Era voința lui Dumnezeu ca Isaac să fie jertfit. Însă Isaac nu înțelege: îmbrățișează genunchii tatălui său, imploră milă! Cu fața la pământ, îi cere să fie cruțat: e atât de tânăr și în el tatăl își pusese atât de multe și frumoase speranțe. Era fiul său! Unicul său fiu! Implora milă, salvare…

Abraham, deși avea inima frântă de durere, era hotărât să împlinească voința lui Dumnezeu. Așa că înainta, făcându-se că nu mai aude implorările fiului. Isaac nu înțelegea cum Dumnezeu poate fi atât de crud: implora cruțarea vieții, milă! Insita! Era revoltat. Căuta chipul tatălui său pentru a primi explicații, pentru a primi iubirea salvatoare.

Însă când Abraham s-a întors spre el, l-a privit pe Isaac cu mânie, cu sălbăticie. Nu mai era nimic patern în privirea, în chipul lui Abraham: fața sa era înfricoșătoare, privirea sa era sălbatică. L-a prins cu putere pe Isaac și l-a trântit la pământ, țipându-i: „Prostule! Tu chiar crezi că eu sunt tatăl tău? Sunt un idolatru! Crezi tu că aceasta a fost cu adevărat o poruncă de la Dumnezeu? Nu, este capriciul meu, moftul meu, toanele mele”. Atunci sărmanul Isaac, șocat de aceste cuvinte, a tresărit și a început să strige plin de neliniște, de disperare: „Dumnezeul cerului ai milă de mine, Dumnezeul lui Abraham ai milă de mine! Dacă eu nu am un tată pe pământ, fii tu tatăl meu”. Aceasta în timp ce Abraham șoptea în inima sa: „Dumnezeul cerului, este mai bine să mă creadă pe mine un monstru, decât să-și piardă credința în tine”.

Abraham! Omul credinței și al dragostei de Dumnezeu: nu ar fi vrut pentru nimic în lume ca cineva să nu mai creadă în Dumnezeu din pricina sa! Abraham este omul care voia cu orice preț să salveze imaginea lui Dumnezeu, un Dumnezeu pe care încă nu-l cunoscuse pe deplin, un Dumnezeu pe care încă nu-l înțelegea. Dar un Dumnezeu pe care îl iubea și în care credea cu toată ființa sa! Și această credință l-a salvat și pe el și pe fiul său, Isaac!

Cât de bine înțelegem acest fragment din Cartea Genezei și credința lui Abraham, dacă plecăm de la definiția credinței primită de la autorul sacru prin Scrisoarea către evrei. În lumina acestei învățături despre credință și speranță înțelegem gestul lui Abraham, nebunia credinței sale, curajul de a spera împotriva oricărei speranțe: „Credința este garanția realităților sperate, dovada realităților care nu se văd… Prin credință, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; și era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, căruia i se spusese: În Isaac va fi numită descendența ta. El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morții, de aceea l-a redobândit ca semn” (Evr 11,1.17-19).

Da, Abraham credea cu adevărat că „Dumnezeu are grijă”, că „Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morții”. Credea! A sperat împotriva oricărei speranțe! Iată mărturia Apostolului în Scrisoarea către romani: „Abraham… este părintele nostru, al tuturor, după cum este scris: Te-am pus părinte al multor neamuri, înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viață celor morți și cheamă la ființă cele ce nu sunt. Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: Așa va fi descendența ta. Și, fără a slăbi în credință, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – și nici la sânul neroditor al Sarei, n-a șovăit cu neîncredere, ci, în fața promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credință dând glorie lui Dumnezeu, convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o și împlinească” (Rom 4,16-21).

În lumina acestor două texte din Noul testament înțelegem nu atât gestul lui Abraham, cât mai ales credința sa! Noi ce avem în comun cu această credință „a părintelui nostru, Abraham”? Ce suntem gata să jertfim pentru Domnul? Ce suntem gata să facem ca să părem mai degrabă noi nebunii în ochii lumii, să părem noi monștri, decât să fie acuzat Dumnezeu de rău, de nedreptate? Până unde merge încrederea noastră în Dumnezeu?

De fapt, despre încredere/credință sunt toate lecturile acestei duminici din Postul mare. Mai mult, despre credință este întreaga sfântă Scriptură: „Acestea au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui” (In 20,31).

Să avem viață și să fim salvați așa cum a fost salvat Isaac! Să avem viață și să credem chiar și atunci când suntem foarte umiliți, înjosiți, călcați în picioare, pe marginea prăpastiei. Să avem viață și să împlinim toate voturile făcute Domnului (cfr. Ps 114-115(116),10 şi 15.16-17.18-19).

Să avem viață, căci tocmai pentru viața noastră „Dumnezeu nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi”. Noi știm și credem că „Isus Cristos, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi”. Intervine ca să avem viață, viața veșnică. Așdar, „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? De cine/ce ne vom teme?

Cum de cine?! De moarte! De suferință! De umiliri! Cât de mult ne înspăimântă crucea și calvarul! Nu vrem să știm de ele, nu vrem să facă parte din viața noastră. Strigăm cu Petru: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată!” (Mt 16,22). Să ne ferească Dumnezeu… Însă el nu ne ferește, pentru că planurile sale sunt diferite, pentru că noi nu ne gândim la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor (Mt 16,23).

Dumnezeu nu ne ferește, ci ne pregătește, ne educă inima și viața, sufletul și trupul. Ne învață cum să înfruntăm momentele de încercare, cum să credem, cum să sperăm chiar și atunci când suntem în fața crucii. El ne ia cu sine pe munte și ne arată strălucirea sa, puterea sa. El ne ajută să înțelegem esențialul: Crucea nu este prilej de scandal, ci este instrumentul mântuirii noastre. Dumnezeu ne invită să privim la Cristos și să înțelegem ceea ce contează cu adevărat: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” (Mc 9,7). Aici este totul! Aici este toată explicația, toată legea și toți profeții: Ascultă-l și fă ce vrei! Iubește-l și fă ce vrei! Slujește-l și fă ce vrei!

Ascultă-l pentru că în el Tatăl își găsește toată plăcerea (cfr. Lc 3,22)
Ascultă-l, adică iubește-l și slujește-l pentru că zi de zi „intervine pentru tine” (Rom 8,34)!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l și vei înțelege planurile sale!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l și nu te vei teme de sacrificii, de suferință, de moarte!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l și vei reuși să te trezești dis-de-dimineață și să spui „Iată-mă”!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l și vei face cunoscut numele său în fața fraților tăi!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l și-ți vei purta crucea cu demnitate și speranță!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l pentru că astfel „prin tine vor fi binecuvântate toate nemurile pământului” (Gen 22,18)
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l pentru că a murit pentru tine!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l pentru că a înviat pentru tine!
Ascultă-l, iubește-l, slujește-l și vei avea viață din plin, viața veșnică!

Amin!

Detalii despre pictură/imagine: https://www.uffizi.it/opere/sacrificio-di-isacco


25 februarie 2018 

† DUMINICA a 2-a din Post
Sf. Cezar, medic
Gen 22,1-2.9a.10-13.15-18; Ps 115; Rom 8,31b-34; Mc 9,2-10

LECTURA I
Jertfa patriarhului nostru Abraham.
Citire din cartea Genezei 22,1-2.9a.10-13.15-18
În zilele acelea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham şi i-a zis: „Abraham!” El a răspuns: „Iată-mă!” 2 I-a zis: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-mi-l acolo ca ardere de tot pe un munte pe care ţi-l voi arăta eu!” 9a Când au ajuns la locul pe care li-l spusese Dumnezeu, Abraham a zidit acolo altarul şi a aşezat lemnele. 10Abraham şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său. 11 Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Abraham, Abraham!” El a spus: „Iată-mă!” 12 Şi i-a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra tânărului şi să nu-i faci niciun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu pentru mine!” 13 Abraham şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, un berbec era în spatele lui, prins cu coarnele într-un tufiş! Abraham s-a dus, a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 15 Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham 16 şi i-a zis: „Mă jur pe mine însumi – oracolul Domnului – pentru că ai făcut lucrul acesta şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu, 17 te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi descendenţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi descendenţa ta va stăpâni cetăţile duşmanilor săi. 18 Prin descendenţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 114-115(116),10 şi 15.16-17.18-19 (R.: 9)
R.: Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii.

10 Eu mi-am păstrat credinţa
chiar şi atunci când spuneam: „Sunt foarte umilit”.
15 Lucru de preţ este în faţa Domnului
moartea credincioşilor săi. R.

16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt slujitorul tău,
eu, slujitorul tău şi fiul slujitoarei tale!
Tu ai desfăcut legăturile mele.
17 Îţi voi aduce jertfă de laudă
şi voi invoca numele Domnului. R.

18 Voi împlini voturile făcute Domnului
de faţă cu tot poporul său,
19 în curţile casei Domnului,
în mijlocul tău, Ierusalime! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu nu l-a cruţat pe propriul său Fiu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-34
Fraţilor, dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? 32 El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? 33 Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! 34Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 17,5cd
Glasul Tatălui din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!”

EVANGHELIA
Acesta este Fiul meu cel iubit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,2-10
În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. 3 Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. 4 Atunci le-a apărut Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Isus. 5 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!” 6 De fapt, nu ştia ce să spună; căci îi cuprinsese frica. 7 Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” 8 Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. 9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. 10 Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei,
întrebându-se ce înseamnă „a învia din morţi”.

Cuvântul Domnului

Reclame

Puterea exemplului și fericirea. Forța rugăciunii. Concurs…

  • Rozariul și exemplul unui tată care nu și-a uitat niciodată fiul mort
  • Fericirea nu constă în ceea ce nu uiți, ci în ce iubești din ceea ce nu poți uita!
  • Rugăciunea pe care Ioan Paul al II-lea o recita zilnic
  • Opt sfaturi de la Sfântul Ioan Paul al II-lea pentru un creștin:
  • Amintește-ți că nu ești niciodată singur, Cristos este cu tine în această călătorie zi de zi pentru întreaga viață. El te-a chemat și te-a ales să trăiești în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Întoarce-te spre el în rugăciune și în dragoste. Roagă-l să-ți dăruiască curajul și puterea să trăiești în această libertate mereu.
  • Rozariul este rugăciunea mea preferată. O rugăciune minunată! Minunată în simplitatea și profunzimea ei. În această rugăciune noi repetăm de multe ori cuvintele pe care Fecioara Maria le-a auzit de la Arhanghel, și de la Elisabeta.
  • Rugăciunea, dialogul intim cu acela care te cheamă să-i fi discipol, trebuie să fie primordială. Fii generos în viața ta activă… dar și adânc cufundat în taina contemplării lui Dumnezeu. Fă ca Euharistia să fie inima zilei tale.
  • Rugăciunea alăturată sacrificiului constituie cea mai puternică forță din istoria umană.
  • Dacă întradevăr îți dorești să-l urmezi pe Fiul lui Dumnezeu, dacă dorești ca iubirea pentru el să crească și să dureze, atunci trebuie să rămâi fidel rugăciunii. Acesta este cheia vitalității vieții în Cristos. Fără rugăciune, credința și dragostea vor muri. Dacă ești constant în rugăciune și în Litughia Duminicală, dragostea pentru Isus va crește. Atfel, inima ta va cunoaște o adâncă pace și bucurie, ceva ce întreaga lume nu ți-ar putea oferi.
  • Cum se ruga însuși Isus?…noi știm că rugăciunile sale erau marcate de spiritul bucuriei și al laudei.
  • Când este dificil…să te rogi, cel mai important lucru este să nu te oprești în a te ruga, în a depune efort. În aceste timpuri, te poti întoarce către Biblie și către Sfânta Litughie din biserică. Meditează asupra vieții și învață din Evanghelii. Reflectă asupra înțelepciunii și sfaturilor oferite de apostoli și mesajelor interesante ale profeților. Încearcă să-ți faci propriile rugăciuni din Psalmi.
  • Când te rogi trebuie să realizezi că rugăciunea nu este doar atunci când îi ceri lui Dumnezeu ceva anume, ci ar trebui caracterizată de recunoștință și laudă, prin adorație și ascultare, cerându-I iertare. Dacă urmezi sfaturile lui Isus și te rogi constant, vei învăța să te rogi bine. Dumnezeu însuși te va învăța!
  • Concurs:concurs carti gutenberg
  • Interviu cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: „Nu din cauza construirii Catedralei Mântuirii Neamului nu se construiesc spitale, școli și autostrăzi”

 

Viața noastră trebuie să aibă calitățile unui tată bun

Sfanta TreimeExistă momente în viața noastră când cea mai bună atitudine creștinească, ba chiar singura, este rugăciunea. Atunci când suntem asaltați de probleme care depășesc resursele noastre umane sau atunci când suntem în fața unor mistere care depășesc capacitatea noastră de a înțelege și care cer „asentimentul liber față de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu” (CBC 150) cea mai bună atitudine este rugăciunea. Nu înseamnă că nu mai trebuie să cercetăm misterele, însă nu trebuie să fie aceasta prioritatea vieții noastre: rugăciunea trebuie să preceadă și să însoțească continuu teologia, vorbirea despre Dumnezeu Treime.

Noi credem și mărturisim că „Treimea este una. Noi nu mărturisim trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu în trei persoane: Treimea cea de o fiinţă. Persoanele divine nu îşi împart dumnezeirea unică, ci fiecare dintre ele este în întregime Dumnezeu. Tatăl este tot ceea ce este Fiul, Fiul este tot ceea ce este Tatăl, Duhul Sfânt este tot ceea ce este Tatăl şi Fiul, adică un singur Dumnezeu în privinţa naturii” (CBC, 253).

În fața acestui mister ființa noastră tresaltă în cântări de uimire și de preamărire: „Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim. Pe tine, Tatăl, a cărui slavă este fără de sfârşit, și pe Fiul tău, unic, adevărat şi vrednic de închinare, și pe Duhul Sfânt, Mângâietorul” (Imnul Te Deum).

Rugăciunea noastră de preamărire trebuie să fie un imbold pentru a imita lucrarea și prezența sfintei Treimi. Rugăciunea trebuie să ne ofere forța de care avem nevoie pentru ca și noi, asemenea Tatălui, să fim plini de iubire față de oameni: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Viața noastră trebuie să aibă calitățile unui tată bun și astfel iubirea noastră, atenția noastră, gesturile noastre de caritate paternă să fie îndreptate asupra tuturor oamenilor, așa cum și Tatăl ceresc „face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Mt 5,45).

De asemenea, trebuie să-l imităm pe Cristos, Fiul Tatălui, Cuvântul făcut om, jertfindu-ne și noi, împreună cu el, pentru frații noștri. Și așa cum Tatăl și-a găsit toată plăcerea în Cristos (cf. Mt 3,17; 17,5), la fel și noi trebuie să devenim bucuria Tatălui: „Cristos a devenit asemenea nouă în toate, în afară de păcat, pentru ca noi să devenim asemenea lui, iar Tatăl să poată afla în noi ceea ce iubea în el” (cf. Prefața a VII-a pentru duminicile de peste an).

Și nu în ultimul rând, toți trebuie să-l imităm pe Duhul Sfânt fiind iubire, răspândind iubire, făcând în aşa fel încât sufletele să se îndrăgostească de iubire, de Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8).


Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,
slavă lui Dumnezeu care este, care era şi care vine
(cf. Ap 1,8)!


11 iunie 2017 

† PREASFÂNTA TREIME
Ss. Barnaba, ap.; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug.
Ex 34,4b-6.8-9; Ps Dan 3,52-56; 2Cor 13,11-13; In 3,16-18

LECTURA I
Domnul, Domnul Dumnezeu, este bun şi îndurător.
Citire din cartea Exodului 34,4b-6.8-9
În zilele acelea, Moise s-a sculat de dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră. 5 Domnul a coborât în nor, a stat acolo cu Moise şi el a chemat numele Domnului. 6 Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr, 8 Imediat Moise s-a plecat până la pământ şi l-a adorat. 9 El a zis: „Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, te rog, Doamne, să mergi în mijlocul nostru; într-adevăr, acest popor este încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele şi fă-ne moştenirea ta!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,52.53-54.55-56 (R. 52b)
R.: Vrednic de laudă eşti, Doamne, şi preamărit în veci!

52 Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri
vrednic de laudă şi preamărit în veci! Binecuvântat este numele sfânt al gloriei tale, vrednic de laudă şi preamărit în veci! R.

53 Binecuvântat eşti în templul sfânt al gloriei tale, vrednic de laudă şi preamărit în veci!
54 Binecuvântat eşti pe tronul domniei tale, vrednic de laudă şi preamărit în veci! R.

55 Binecuvântat eşti tu, care pătrunzi abisurile
şi stai peste heruvimi, vrednic de laudă şi preamărit în veci!
56 Binecuvântat eşti pe firmamentul cerului, vrednic de laudă şi preamărit în veci! R.

LECTURA A II-A
Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 13,11-13
În rest, fraţilor, bucuraţi-vă! Căutaţi desăvârşirea! Îmbărbătaţi-vă! Să gândiţi la fel, să trăiţi în pace şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi! 12 Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul cel sfânt! Vă salută toţi sfinţii. 13 Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ap 1,8
(Aleluia) Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu care este, care era şi care vine! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume ca lumea să fie mântuită prin el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,16-18
În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17 Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. 18 Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: