Unde cade zăpada. Sub cruce. 11 septembrie. Preotul. România. Schimbarea…

fericirea este o alegere

Reclame

Ipocrizie… chiar și sub cruce!

ipocrizie sinceritateTrăim încojurați de oameni despre care Cristos spune și astăzi: „Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni” (Mt 23,5). Ba mai mult, noi înșine am devenit astfel de oameni ipocriți, fățarnici, însetați de vorbe bune din partea tuturor (cf. Lc 6,26!). Stăm la picioarele crucii doar dacă ne vede cineva! Altfel, fugim, mergem acolo unde lumea ne vede și ne apreciază.

Este uimitoare violența și viteza cu care ipocrizia ne cuprinde viața. Fățărnicia nu ține cont de vârstă, de ocupație. De nimic! Poți fi ipocrit chiar și la picioarele crucii (cf. Mc 15,29-37). Ba mai rău, chiar și pe cruce (cf. Lc 23,39-41).

Ipocrizia este un viciu molipsitor. Este tentant pentru că știm ipocriți care par fericiți. Suntem înșelați de aparențe, de ceea ce se vede în exterior, și râvnim să fim ipocriții perfecți. Însă există oare ceva mai amăgitor decât să trăiești într-o continuă prefăcătorie doar ca să fii apreciat(ă) de alții? Cât de sfâșietor este să te îmbraci în lumină și zâmbet când ești văzut(ă), dar să tremuri în cea mai cumplită beznă, în cele mai amare lacrimi atunci când ești singur(ă), atunci când îți privești inima în singurătate!

Ipocritul este fericit, dar doar în ochii lumii, nu și în singurătatea inimii. Ipocritul este lăudat și înconjurat de oameni, dar nu și de Dumnezeu. Iar adevărul este că, pe termen lung – adică Veșnicie! –, contează ceea ce știe și spune Cristos despre noi, nu oamenii. Domnul are ultimul și cel mai important cuvânt despre noi și fericirea noastră (veșnică): „Fericit este doar omul în viața căruia căruia nu este prefecătorie” (cf. Ps 31,2).

Fericiți suntem dacă, așezați la picioarele crucii, Cristos ne privește și ne spune: „Iată cu adevărat un om în care nu este viclenie, prefăcătorie!” (cf. In 1,47). Fericiți suntem dacă „aruncăm de la noi toate răutăţile, toată ipocrizia și să ne înnoim inima şi duhul!” (cf. Ez 18,31).


Meditația face parte din Locul meu sub cruce – Itinerar pentru tineri, un proiect destinat tinerilor. Mai multe meditații găsiți accesând: http://itinerar-postulmare2018.blogspot.it 


27 februarie 2018 

Marţi din săptămâna a 2-a din Post
Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.
Is 1,10.16-20; Ps 49; Mt 23,1-12

LECTURA I
Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata.
Citire din cartea profetului Isaia 1,10.16-20
Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii din Sodoma! Pleacă-ţi urechea la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 16 „Spălaţi-vă, purificaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Îndepărtaţi răul faptelor voastre dinaintea ochilor mei! Încetaţi să faceţi răul! 17 Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata, îndreptaţi-l pe opresor, faceţi dreptate orfanului şi apăraţi-o pe văduvă! 18 Veniţi să discutăm!”, zice Domnul. „Dacă păcatele voastre vor fi roşii ca pânza stacojie, ca zăpada le voi albi şi, dacă vor fi roşii ca purpura, vor deveni albe ca lâna. 19 Dacă veţi binevoi şi veţi asculta, veţi mânca bunătăţile pământului. 20 Dar dacă veţi refuza şi vă veţi răzvrăti, de sabie veţi fi devoraţi, căci gura Domnului a vorbit”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),8-9.16bc-17.21.23 (R.: 23b)
R.: Celui care merge pe calea cea dreaptă îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.

8 Nu pentru jertfele tale te dojenesc,
pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea.
9 Nu voi primi viţei din casa ta,
nici ţapi din turmele tale. R.

16bc Pentru ce vorbeşti despre poruncile mele
şi alianţa mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăşti disciplina mea
şi cuvintele mele le arunci la spate? R.

21 Iată ai făcut aceasta, iar eu să tac?
Îţi închipui că eu sunt ca tine?
Te voi mustra şi voi pune totul sub ochii tăi.R.

23 Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinsteşte;
celui care merge pe calea cea dreaptă
îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ez 18,31ac
„Aruncaţi de la voi toate răutăţile voastre, spune Domnul, şi înnoiţi-vă inima şi duhul!”

EVANGHELIA
Ei spun şi nu fac.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 23,1-12
În acel timp, Isus s-a adresat mulţimilor şi discipolilor săi, spunând: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun, şi nu fac! 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget. 5 Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni: îşi lărgesc filacterele şi îşi lungesc ciucurii; 6 le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, 7 să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «rabbi». 8 Dar voi să nu fiţi numiţi «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi! 9 Şi nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! 10 Nici să nu fiţi numiţi «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! 12 Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat!”

Cuvântul Domnului


 

Voi, tinerii, ce frici aveţi? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime?

frica si viata„În momentele în care îndoieli şi frici se îngrămădesc în inima noastră,
devine necesar discernământul.
El ne permite să punem ordine
în învălmăşeala gândurilor şi sentimentelor noastre,
pentru a acţiona în mod corect şi prudent…

Vă invit pe toţi să vă priviţi înăuntru
şi să „daţi un nume” fricilor voastre.
Întrebaţi-vă: astăzi, în situaţia concretă pe care o trăiesc,
ce anume mă nelinişteşte, de ce anume mă tem mai mult?
Ce anume mă blochează şi mă împiedică să merg înainte?
Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac?”…

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului 2018

„Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30)

Dragi tineri,

Ziua Mondială a Tineretului din 2018 reprezintă un pas înainte în drumul de pregătire a celei internaţionale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului nostru cade în anul în care este convocată Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor cu tem: Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. Este o coincidenţă bună. Atenţia, rugăciunea şi reflecţia Bisericii vor fi îndreptate spre voi tinerii, în dorinţa de a percepe şi, mai ales, de „a primi” darul preţios care sunteţi voi pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru lume.

Aşa cum ştiţi deja, am ales să fim însoţiţi în acest itinerar de exemplul şi de mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea merge cu noi spre Sinod şi spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au condus cuvintele din cântarea sa de laudă – „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49) – învăţându-ne să comemorăm trecutul, anul acesta încercăm să ascultăm împreună cu ea glasul lui Dumnezeu care revarsă curaj şi dăruieşte harul necesar pentru a răspunde la chemarea sa: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea.

1. Nu te teme!

Cum este comprehensibil, apariţia neaşteptată a îngerului şi salutul său misterios: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28), au provocat o puternică tulburare în Maria, surprinsă de această primă revelare a identităţii sale şi a vocaţiei sale, încă necunoscute de ea. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi, tremură în faţa misterului chemării lui Dumnezeu, care într-un moment o pune în faţa imensităţii propriului plan şi o face să simtă toată micimea sa de creatură umilă. Îngerul, citind în adâncul inimii sale, îi spune: „Nu te teme!”. Dumnezeu citeşte şi în interiorul nostru. El cunoaşte bine provocările pe care trebuie să le înfruntăm în viaţă, mai ales când suntem în faţa alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi şi ceea ce vom face în această lume. Este „fiorul” pe care-l simţim în faţa deciziilor cu privire la viitorul nostru, cu privire la starea noastră de viaţă, cu privire la vocaţia noastră. În aceste momente rămânem tulburaţi şi suntem cuprinşi de atâtea temeri.

Şi voi tinerii, ce frici aveţi? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime? O frică „de substrat” care există în mulţi dintre voi este aceea de a nu fi iubiţi, voiţi, de a nu fi acceptaţi pentru ceea ce sunteţi. Astăzi, sunt mulţi tinerii care au senzaţia că trebuie să fie diferiţi de ceea ce sunt în realitate, în tentativa de a se adapta standardelor adesea artificiale şi de nedobândit. Fac continue „retuşuri fotografice” ale propriilor imagini, ascunzându-se în spatele măştilor şi identităţilor false, devenind ei înşişi aproape un „fake”. Există în mulţi obsesia de a primi cel mai mare număr posibil de „îmi place”. Şi din acest sentiment de nepotrivire apar atâtea frici şi incertitudini. Alţii se tem că nu reuşesc să găsească o siguranţă afectivă şi să rămână singuri. În mulţi, în faţa precarităţii muncii, intră frica de a nu reuşi să găsească o afirmare profesională satisfăcătoare, de a nu vedea realizate propriile vise. Sunt temeri foarte prezente astăzi în mulţi tineri, atât credincioşi cât şi necredincioşi. Şi chiar cei care au primit darul credinţei şi caută cu seriozitate propria vocaţie nu sunt desigur scutiţi de temeri. Unii gândesc: poate că Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult; poate că, parcurgând drumul pe care mi-l indică El, nu voi fi fericit cu adevărat, sau nu voi fi la înălţimea a ceea ce îmi cere. Alţii se întreabă: dacă urmez calea pe care Dumnezeu mi-o arată, cine îmi garantează că voi reuşi s-o parcurg până la capăt? Mă voi descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi capabil să perseverez toată viaţa?

În momentele în care îndoieli şi frici se îngrămădesc în inima noastră, devine necesar discernământul. El ne permite să punem ordine în învălmăşeala gândurilor şi sentimentelor noastre, pentru a acţiona în mod corect şi prudent. În acest proces, primul pas pentru a depăşi fricile este acela de a le identifica în mod clar, pentru a nu ajunge să se piardă timp şi energii fiind pradă a fantomelor fără faţă şi fără consistenţă. Pentru aceasta, vă invit pe toţi să vă priviţi înăuntru şi să „daţi un nume” fricilor voastre. Întrebaţi-vă: astăzi, în situaţia concretă pe care o trăiesc, ce anume mă nelinişteşte, de ce anume mă tem mai mult? Ce anume mă blochează şi mă împiedică să merg înainte? Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să priviţi cu onestitate la fricile voastre, să le recunoaşteţi aşa cum sunt şi să vă confruntaţi cu ele. Biblia nu neagă sentimentul uman al fricii nici multele motive care pot s-o provoace. Lui Abraham i-a fost frică (cf. Gen 12,10 şu), lui Iacob i-a fost frică (cf. Gen 31,31; 32,8) şi tot aşa şi lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69 şu) şi apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26,56). Isus însuşi, deşi la un nivel incomparabil, a simţit frică şi angoasă (cf. Mt 26,37; Lc22,44).

„De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” (Mc 4,40). Această solicitare a lui Isus adresată discipolilor ne face să înţelegem cum adesea obstacolul în calea credinţei nu este necredinţa, ci frica. Munca de discernământ, în acest sens, după ce a identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depăşim deschizându-ne la viaţă şi înfruntând cu seninătate provocările pe care ea ni le prezintă. Pentru noi creştinii, în mod deosebit, frica nu trebuie să aibă niciodată ultimul cuvânt, ci să fie ocazia pentru a face un act de credinţă în Dumnezeu… precum şi în viaţă! Asta înseamnă a crede în bunătatea fundamentală a existenţei pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, a avea încredere că El conduce la un sfârşit bun şi prin circumstanţe şi vicisitudini adesea misterioase pentru noi. În schimb dacă alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înşine, să ne baricadăm pentru a ne apăra de tot şi de toţi, rămânând parcă paralizaţi. Trebuie reacţionat! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de 365 de ori expresia „nu vă temeţi”, cu toate variantele sale. Ca şi cum ar spune că în fiecare zi din an Domnul ne vrea liberi de frică.

Discernământul devine indispensabil când este vorba de căutarea propriei vocaţii. De fapt, aceasta de cele mai multe ori nu este imediat clară sau complet evidentă, ci este înţeleasă puţin câte puţin. Discernământul de făcut, în acest caz, nu trebuie înţeles ca un efort individual de introspecţie, unde scopul este acela de a cunoaşte mai bine mecanismele noastre interioare pentru a ne întări şi a ajunge la un anumit echilibru. În acest caz persoana poate deveni mai puternică, dar rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităţilor sale şi al vederilor sale. În schimb vocaţia este o chemare de sus şi discernământul în acest caz constă mai ales în deschiderea spre Celălalt care cheamă. Este necesară atunci tăcerea rugăciunii pentru a asculta glasul lui Dumnezeu care răsună în conştiinţă. El bate la uşa inimilor noastre, aşa cum a făcut cu Maria, doritor să lege prietenie cu noi prin rugăciune, să ne vorbească prin Sfintele Scripturi, să ne ofere milostivirea sa în sacramentul Reconcilierii, să se facă una cu noi în Împărtăşania euharistică.

Dar este importantă şi confruntarea şi dialogul cu ceilalţi, fraţii noştri şi surorile noastre în credinţă, care au mai mult experienţă şi ne ajută să vedem mai bine şi să alegem între diferitele opţiuni. Tânărul Samuel, când aude glasul Domnului, nu-l recunoaşte imediat şi de trei ori aleargă la Eli, bătrânul preot, care la sfârşit îi sugerează răspunsul corect de dat la chemarea Domnului: „Dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă»” (1Sam 3,9). În îndoielile voastre, să ştiţi că puteţi să vă bazaţi pe Biserică. Ştiu că există buni preoţi, consacraţi şi consacrate, credincioşi laici, dintre care mulţi tineri la rândul lor, care ca fraţi şi surori mai mari în credinţă pot să vă însoţească; însufleţiţi de Duhul Sfânt vor şti să vă ajute să descifraţi îndoielile voastre şi să citiţi planul vocaţiei voastre personale. „Celălalt” nu este numai călăuza spirituală, ci este şi cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogăţiile infinite ale existenţei pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Este necesar să deschidem spaţii în oraşele şi comunităţile noastre pentru a creşte, pentru a visa, pentru a privi orizonturi noi! Să nu pierdem niciodată gustul de a ne bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu alţii. Creştinilor autentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtăşească spaţiile lor vitale transformându-le în spaţii de fraternitate. Dragi tineri, nu lăsaţi ca razele tinereţii să se stingă în întunericul unei camere închise în care singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a smartphone-ului. Deschideţi larg porţile vieţii voastre! Spaţiile şi timpurile voastre sunt locuite de persoane concrete, relaţii profunde, cu care puteţi să împărtăşiţi experienţe autentice şi reale în cotidianul vostru.

2. Marie!

„Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,1). Primul motiv pentru a nu ne teme este tocmai faptul că Dumnezeu ne cheamă pe nume. Îngerul, mesager al lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A da nume îi aparţine lui Dumnezeu. În opera creaţiei, El cheamă la existenţă fiecare creatură cu numele său. În spatele numelui există o identitate, ceea ce este unic în fiecare lucru, în fiecare persoană, acea esenţă intimă pe care numai Dumnezeu o cunoaşte până în profunzime. Această prerogativă divină a fost împărtăşită după aceea cu omul, căruia Dumnezeu i-a acordat să dea un nume animalelor, păsărilor şi chiar propriilor copii (Gen 2,19-21; 4,1). Multe culturi împărtăşesc această viziune biblică profundă recunoscând în nume revelarea misterului mai profund al unei vieţi, semnificaţia unei existenţe.

Când cheamă o persoană pe nume, Dumnezeu îi revelează în acelaşi timp vocaţia sa, proiectul său de sfinţenie şi de bine, prin care acea persoană va deveni un dar pentru alţii şi care o va face unică. Şi atunci când Domnul vrea să lărgească orizonturile unei vieţi, alege să dea persoanei chemate un nume nou, cum face cu Simon, numindu-l „Petru”. De aici a venit obiceiul de a asuma un nume nou atunci când se intră într-un ordin călugăresc, pentru a indica o nouă identitate şi o nouă misiune. Deoarece este personală şi unică, chemarea divină cere de la noi curajul de a ne elibera de presiunea omologatoare a locurilor comune, pentru ca viaţa noastră să fie cu adevărat un dar original şi irepetabil pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru alţii.

Dragi tineri, faptul de a fi chemaţi pe nume este aşadar un semn al marii noastre demnităţi în ochii lui Dumnezeu, al predilecţiei sale faţă de noi. Şi Dumnezeu cheamă pe fiecare dintre voi pe nume. Voi sunteţi „tu”-ul lui Dumnezeu, preţioşi în ochii săi, vrednici de stimă şi iubiţi (cf. Is 43,4). Primiţi cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, acest apel pe care El vi-l adresează chemându-vă pe nume.

3. Ai aflat har la Dumnezeu

Motivul principal pentru care Maria nu trebuie să se teamă este pentru că a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul „har” ne vorbeşte despre iubire gratuită, nedatorată. Cât de mult ne încurajează să ştim că nu trebuie să merităm apropierea şi ajutorul lui Dumnezeu prezentând cu anticipaţie un „curriculum de excelenţă”, plin de merite şi de succese! Îngerul îi spune Mariei care deja a aflat har la Dumnezeu, nu că îl va obţine în viitor. Şi aceeaşi formulare a cuvintelor îngerului ne fac să înţelegem că harul divin este continuativ, nu este ceva trecător sau momentan, şi pentru aceasta nu va dispare niciodată. Şi în viitor tot harul lui Dumnezeu ne va susţine, mai ales în momentele de încercare şi de întuneric.

Prezenţa continuă a harului divin ne încurajează să îmbrăţişăm cu încredere vocaţia noastră, care cere o angajare de fidelitate de reînnoit în fiecare zi. De fapt, drumul vocaţiei nu este lipsit de cruci: nu numai îndoielile de la început, ci şi ispitele frecvente care se întâlnesc de-a lungul drumului. Sentimentul de nepotrivire îl însoţeşte pe discipolul lui Cristos până la sfârşit, dar el ştie că este asistat de harul lui Dumnezeu.

Cuvintele îngerului coboară asupra fricilor umane dizolvându-le cu forţa veştii bune pe care o aduc: viaţa noastră nu este pură întâmplare şi simplă luptă pentru supravieţuire, ci fiecare dintre noi este o istorie iubită de Dumnezeu. Faptul de a fi „aflat har în ochii săi” înseamnă că Creatorul observă o frumuseţe unică în fiinţa noastră şi are un plan magnific pentru existenţa noastră. Această conştiinţă nu rezolvă desigur toate problemele sau nu elimină incertitudinile vieţii, ci are forţa de a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezervă ziua de mâine nu este o ameninţare obscură din care trebuie să supravieţuim, ci un timp favorabil care ne este dat pentru a trăi unicitatea vocaţiei noastre personale şi a o împărtăşi cu fraţii noştri şi surorile noastre în Biserică şi în lume.

4. Curaj în prezent

Din certitudinea că harul lui Dumnezeu este cu noi provine forţa de a avea curaj în prezent: curaj pentru a duce înainte ceea ce Dumnezeu ne cere aici şi acum, în orice domeniu al vieţii noastre; curaj pentru a îmbrăţişa vocaţia pe care Dumnezeu ne-o arată; curaj pentru a trăi credinţa noastră fără a o ascunde sau a o diminua.

Da, când ne deschidem la harul lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge ziua de azi ai vieţii voastre, vă „cuprinde” aşa cum sunteţi, cu toate temerile şi limitele voastre, dar revelează şi planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi tinerii aveţi nevoie să simţiţi că într-adevăr cineva are încredere în voi: să ştiţi că papa are încredere în voi, că Biserica are încredere în voi! Şi voi, aveţi încredere în Biserică!

Tinerei Maria i-a fost încredinţată o misiune importantă tocmai pentru că era tânără. Voi tinerii aveţi forţă, treceţi printr-o fază a vieţii în care desigur că nu lipsesc energiile. Folosiţi această forţă şi aceste energii pentru a îmbunătăţi lumea, începând de la realităţile mai apropiate de voi. Doresc ca în Biserică să vă fie încredinţate responsabilităţi importante, să se aibă curajul de a vă lăsa spaţiu; şi voi, pregătiţi-vă să asumaţi aceste responsabilităţi.

Vă invit să mai contemplaţi iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamică, concretă. O iubire plină de îndrăzneală şi proiectată în întregime spre dăruirea de sine. O Biserică pătrunsă de aceste calităţi mariane va fi mereu Biserică în ieşire, care merge dincolo de propriile limite şi graniţe pentru a face să se reverse harul primit. Dacă ne vom lăsa contagiaţi de exemplul Mariei, vom trăi în concret acea caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi de noi înşine, să iubim persoanele cu care împărtăşim viaţa zilnică. Şi vom iubi şi pe cel care ni s-ar putea părea în sine mai puţin vrednic de iubit. Este o iubire care se face slujire şi dăruire, mai ales faţă de cei mai slabi şi cei mai săraci, care transformă feţele noastre şi ne umple de bucurie.

Aş vrea să închei cu frumoasele cuvinte ale sfântului Bernard într-o vestită omilie a sa despre misterul Bunei Vestiri, cuvinte care exprimă aşteptarea întregii omeniri pentru răspunsul Mariei: „Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli şi vei naşte un fiu; ai auzit că aceasta va fi nu de la un om, ci de la Duhul Sfânt. Îngerul aşteaptă răspunsul; […] Aşteptăm şi noi, Stăpână, cuvântul milostivirii. […] Prin răspunsul tău scurt, putem fi recreaţi şi chemaţi din nou la viaţă. […] Răspunsul tău îl aşteaptă lumea întreagă, care este prosternată la genunchii tăi. […] Grăbeşte-te, Fecioară, să dai răspunsul” (Om. 4, 8: Opera omnia, ed. Cisterc. 4, 1966, 53-54).

Preaiubiţi tineri, Domnul, Biserica, lumea, aşteaptă şi răspunsul vostru la chemarea unică pe care o are fiecare în această viaţă! În timp ce se apropie ZMT din Panama, vă invit să vă pregătiţi pentru această întâlnire a noastră cu bucuria şi entuziasmul celui care vrea să fie părtaş de o mare aventură. ZMT este pentru cei curajoşi! Nu pentru tineri care caută numai comoditatea şi care se dau înapoi în faţa dificultăţilor. Acceptaţi provocarea?

Din Vatican, 11 februarie 2018
Duminica a VI-a din timpul de peste an
Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: