Arhivă etichetă pentru ‘unitate’

Cuvântul nu e doar pentru creștini

Când citim Cuvântul Domnului și-l lăsăm să ne pătrundă inima, el devine forța faptelor noastre care interpelează tot omul, pe cel care crede ca și pe cel care nu crede în Dumnezeu.

E rândul nostru să transmitem tuturor oamenilor Cuvântul vieții prin faptele noastre până când toți se vor lăsa călăuziți de Isus Cristos, păstorul cel bun.

Parabola păstorului

1Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; 2dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. 4Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc vocea. 5Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”.

6Isus spusese această asemănare pentru ei, dar ei nu au înţeles ceea ce le vorbea.

Isus, păstorul cel bun

7Atunci, Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. 8Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să [o] aibă din belşug. 11Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. 12Cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; 13pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.

14Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine 15aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor. 17De aceea mă iubeşte Tatăl, pentru că îmi dau viaţa pentru ca s-o iau din nou. 18Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu”.

19S-a făcut iarăşi dezbinare între iudei din cauza acestor cuvinte. 20Mulţi dintre ei spuneau: „Are un diavol şi delirează. De ce-l ascultaţi?”. 21Alţii spuneau: „Aceste cuvinte nu sunt ale unui posedat de diavol. Oare poate un diavol să deschidă ochii unui orb?”.

Isus la Sărbătoarea Înnoirii templului

22Atunci avea loc Sărbătoarea Înnoirii în Ierusalím. Era iarnă. 23Isus umbla prin templu, în Porticul lui Solomón24Iudeii l-au înconjurat şi i-au zis: „Până când ne chinuieşti sufletul? Dacă tu eşti Cristos, spune-ne deschis!”.

25Isus le-a răspuns: „V-am spus, şi nu credeţi. Faptele pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea dau mărturie despre mine, 26însă voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele. 27Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30Eu şi Tatăl una suntem”.

31Iudeii au luat iarăşi pietre ca să-l bată cu ele. 32Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucruri bune de la Tatăl; pentru care faptă dintre ele vreţi să mă bateţi cu pietre?”. 33Iudeii i-au răspuns: „Nu pentru vreo faptă bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”. 34Isus le-a zis: „Oare nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis: sunteţi dumnezei»? 35Dacă i-a numit «dumnezei» pe cei către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată – 36aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume voi îi spuneţi: «Spui blasfemii» pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»? 37Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu credeţi în mine; 38dar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în mine, credeţi în fapte, ca să ştiţi şi să recunoaşteţi că Tatăl este în mine şi eu în Tatăl!”.

39Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor.

40El a plecat iarăşi dincolo de Iordán, în locul unde botezase mai înainte Ioan, şi a rămas acolo. 41Mulţi veneau la el şi spuneau: „Ioan n-a făcut niciun semn, însă tot ce a spus Ioan despre acesta era adevărat”. 42Şi mulţi au crezut în el acolo.

(din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan
capitolul 10)

Unitate!

În această cateheză mă voi opri asupra rugăciunii pentru unitatea creştinilor. De fapt, săptămâna 18-25 ianuarie este dedicată îndeosebi pentru aceasta, pentru a invoca de la Dumnezeu darul unităţii pentru a depăşi scandalul diviziunilor dintre cei care cred în Isus. El, după Ultima Cină, s-a rugat pentru ai săi, „ca toţi să fie una” (In 17,21). Este rugăciunea sa înainte de Pătimire, am putea spune testamentul său spiritual. Însă observăm că Domnul n-a poruncit discipolilor unitatea. Nici nu le-a ţinut un discurs pentru a motiva exigenţa ei. Nu, l-a rugat pe Tatăl pentru noi, pentru ca să fim una. Asta înseamnă că nu suntem suficienţi noi, cu forţele noastre, pentru a realiza unitatea. Unitatea este înainte de toate un dar, este un har care trebuie cerut prin rugăciune.

Fiecare dintre noi are nevoie de asta. De fapt, ne dăm seama că nu suntem capabili să păstrăm unitatea nici măcar în noi înşine. Şi Apostolul Paul simţea înlăuntrul său un conflict sfâşietor: a voi binele şi a fi înclinat spre rău (cf. Rom 7,19). Astfel a perceput că rădăcina atâtor diviziuni care există în jurul nostru – între persoane, în familie, în societate, între popoare şi chiar între credincioşi – este înlăuntrul nostru. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă că „dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru mai fundamental, înrădăcinat în inima omului. Într-adevăr, în însuşi interiorul fiinţei omului, mai multe elemente se luptă între ele. […] De aceea este divizat înlăuntrul său şi de aici se nasc atât de multe şi de mari dezbinări în societate” (Gaudium et spes, 10). Aşadar, soluţia la diviziuni nu este opoziţia faţă de cineva, pentru că discordia generează altă discordie. Adevăratul remediu începe de la a cere lui Dumnezeu pacea, reconcilierea, unitatea.

Acest lucru este valabil înainte de toate pentru creştini: unitatea poate ajunge numai ca rod al rugăciunii. Eforturile diplomatice şi dialogurile academice nu sunt suficiente. Isus ştia asta şi ne-a deschis calea, rugându-se. Astfel, rugăciunea noastră pentru unitate este o umilă, dar încrezătoare participare la rugăciunea Domnului, care a promis că fiecare rugăciune făcută în numele său va fi ascultată de Tatăl (cf. In 15,7). În acest moment putem să ne întrebăm: „Eu mă rog pentru unitate?”. Este voinţa lui Isus, însă dacă trecem în revistă intenţiile pentru care ne rugăm probabil că ne vom da seama că ne-am rugat puţin, poate că niciodată, pentru unitatea creştinilor. Totuşi de ea depinde credinţa lumii; de fapt, Domnul a cerut unitatea dintre noi „pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Lumea nu va crede pentru că o vom convinge cu argumente bune, ci dacă vom mărturisi iubirea care ne uneşte şi ne face apropiaţi de toţi.

În acest timp de grave dificultăţi este şi mai necesară rugăciunea pentru ca unitatea să prevaleze asupra conflictelor. Este urgent să se izoleze particularismele pentru a favoriza bunul comun, şi pentru aceasta este fundamental exemplul nostru bun: este esenţial ca toţi creştinii să continue pe drumul spre unitatea deplină, vizibilă. În ultimele decenii, mulţumire fie lui Dumnezeu, au fost făcuţi mulţi paşi înainte, însă trebuie perseverat în iubire şi în rugăciune, fără descurajare şi fără întrerupere. Este un parcurs pe care Duhul Sfânt l-a provocat în Biserică, în creştini şi în noi toţi, şi de la care nu ne vom mai întoarce. Mereu înainte!

A ne ruga înseamnă a lupta pentru unitate. Da, a lupta, pentru că duşmanul nostru, diavolul, aşa cum spune cuvântul însuşi, este dezbinătorul. Isus cere unitatea în Duhul Sfânt, să facem unitate. Diavolul mereu dezbină, pentru că este potrivit pentru el să dezbine. El insinuează dezbinarea, peste tot şi în toate modurile, în timp ce Duhul Sfânt face să se conveargă mereu în unitate. Diavolul, în general, nu ne ispiteşte cu privire la teologia înaltă, ci cu privire la slăbiciunile fraţilor. Este viclean: umflă greşelile şi defectele celuilalt, seamănă discordie, provoacă critica şi creează facţiuni. Calea lui Dumnezeu este alta: ne ia aşa cum suntem, ne iubeşte mult, însă ne iubeşte aşa cum suntem şi ne stimulează spre unitate. Putem face o verificare cu privire la noi înşine şi să ne întrebăm dacă, în locurile în care trăim, alimentăm conflictualitatea sau luptăm pentru a face să crească unitatea cu instrumentele pe care Dumnezeu ni le-a dat: rugăciunea şi iubirea. În schimb a alimenta conflictualitatea se face cu bârfa, mereu, vorbind rău despre ceilalţi. Bârfa este arma cea mai la îndemână pe care o are diavolul pentru a dezbina comunitatea creştină, pentru a dezbina familia, pentru a-i dezbina pe prieteni, pentru a dezbina mereu. Duhul Sfânt ne inspiră mereu unitatea.

Tema acestei Săptămâni de rugăciune se referă tocmai la iubire: „Rămâneţi în iubirea mea ca să aduceţi mult rod” (cf. In 15,5-9). Rădăcina comuniunii este iubirea lui Cristos, care ne face să depăşim prejudecăţile pentru a vedea în celălalt un frate şi o soră care trebuie iubiţi mereu. Atunci descoperim că şi creştinii de alte confesiuni, cu tradiţiile lor, cu istoria lor, sunt daruri ale lui Dumnezeu, sunt daruri prezente în teritoriile comunităţilor noastre diecezane şi parohiale. Să începem să ne rugăm pentru ei şi, când este posibil, cu ei. Astfel vom învăţa să-i iubim şi să-i apreciem. Rugăciunea, aminteşte Conciliul, este sufletul întregii mişcări ecumenice (cf. Unitatis redintegratio, 8). De aceea, rugăciunea să fie punctul de plecare pentru a-l ajuta pe Isus să realizeze visul său: ca toţi să fie una.

_____________________

APEL

Poimâine, vineri, 22 ianuarie, va intra în vigoare Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare. Este vorba despre primul instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic care interzice explicit aceste bombe, a căror folosire are un impact nediscriminat, loveşte în scurt timp o mare cantitate de persoane şi provoacă daune ambientului pe durată foarte lungă.

Încurajez cu putere toate statele şi toate persoanele să lucreze cu determinare pentru a promova condiţiile necesare pentru o lume fără arme nucleare, contribuind la înaintarea păcii şi cooperării multilaterale, de care omenirea are atâta nevoie astăzi.

Papa Francisc:
Audienţa generală de miercuri, 20 ianuarie 2021
Cateheză – Rugăciunea pentru unitatea creştinilor

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: