Ca într-o trezire

Pe drumul ecumenic al comuniunii depline între creştini este nevoie de o triplă privire: asupra trecutului, asupra prezentului şi asupra viitorului. În 2019, relaţiile cu Bisericile Ortodoxe Orientale – fie ele de tradiţie siriacă, coptă sau armeană – ilustrează bine această necesitate.

Privirea asupra trecutului este esenţială înainte de toate pentru a scoate inspiraţie din istoria noastră comună. Cu Bisericile ortodoxe orientale asta înseamnă a merge înapoi la perioada precalcedoniană, adică la primele cinci secole. Comisia mixtă internaţională pentru dialogul teologic între Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe orientale a făcut asta în documentul său din 2015, intitulat „Exercitarea comuniunii în viaţa Bisericii primare şi repercusiunile sale asupra căutării comuniunii astăzi din partea noastră”. Studiind exprimările de comuniune între Biserici în primele cinci secole, documentul arată că „în cea mai mare parte, în această perioadă aceste exprimări de comuniune erau informale, adică nu se desfăşurau în cadrul unor structuri clare”. În afară de asta, „tindeau să se realizeze îndeosebi la nivel regional; nu exista un punct clar de referinţă centrală”. De fapt, „pe de o parte, la Roma exista o conştiinţă crescândă despre o slujire de comuniune şi unitate mai amplă, îndeosebi de la sfârşitul secolului al III-lea încoace; pe de altă parte, nu există dovezi clare că Bisericile ortodoxe orientale au acceptat vreodată o asemenea slujire” (71). Această constatare este o învăţătură importantă în căutarea actuală a comuniunii depline cu Bisericile ortodoxe orientale.

A privi la trecut este necesar şi pentru un alt motiv: pentru purificarea memoriei. Memoria Bisericilor noastre este adesea rănită de o istorie conflictuală, cu care adesea se amestecă aspecte non-teologice de natură culturală, politică sau naţională. Anul 2019 a văzut realizarea diferitelor iniţiative în acest domeniu cu Bisericile ortodoxe orientale. În mai 2019 s-a ţinut la Addis Abeba o conferinţă despre relaţiile dintre Biserica catolică şi Biserica ortodoxă etiopiană Tewahedo. Primă iniţiativă de acest gen în Etiopia, întâlnirea tindea să recitească împreună istoria adesea dureroasă a raporturilor între aceste două Biserici, la care se adaugă problema spinoasă a raporturilor dintre Italia şi Etiopia. Recitirea unei istorii contrastate este şi una din dimensiunile dialogului Bisericii catolice cu Biserica ortodoxă siro-malankareză. Unul din proiectele comisiei mixte de dialog cu Biserica aceasta, care, ca în fiecare an, s-a întâlnit în Kerala în luna decembrie 2019, este publicarea comună a unei „cărţi de referinţă despre istoria Bisericii” care vrea să prezinte câteva documente despre istoria controversată a creştinismului în India până în secolul al XVII-lea.

În afară de asta, privirea asupra trecutului este fundamentală pentru a interpreta diferenţele teologice dintre Bisericile noastre. O abordare hermeneutică trebuie să distingă, între diferenţele moştenite din trecut, pe cele care ne despart de cele care sunt parte a unei diversităţi legitime în exprimarea unei credinţe comune. Această hermeneutică a fost aplicată imediat în dialogul cu Bisericile ortodoxe orientale, cu care despărţirea este datorată unor motivaţii cristologice. Dialogul teologic a permis recunoaşterea că împărtăşim una şi aceeaşi credinţă cristologică exprimată în mod diferit, aşa cum explică deosebit de bine declaraţia comună din 1990 a sfântului Ioan Paul al II-lea şi a catholicosului Mar Baselios Mar Thoma Mathews I al Bisericii ortodoxe siro-malankareză: conţinutul credinţei cristologice „este acelaşi”, chiar dacă „în formularea acestui conţinut în cursul istoriei au apărut diferenţe în terminologie şi în emfază”, totuşi „aceste diferenţe pot să existe în aceeaşi comuniune, deci nu trebuie să ne despartă, în special atunci când îl proclamăm [pe Dumnezeu] fraţilor noştri şi surorilor noastre din lume în termeni pe care pot să-i înţeleagă mai uşor” (8).

Este aceeaşi metodologie hermeneutică ce este aplicată astăzi în dialogul teologic cu aceste Biserici antice, care, din 2015, s-a concentrat asupra sacramentelor. Comisia mixtă internaţională de dialog a ţinut în ianuarie 2019 la Roma a şaisprezecea reuniune a sa, dedicate temei căsătoriei. Comisia a subliniat că, în pofida riturilor şi teologiei căsătoriei au dezvoltat tradiţii diferite – îndeosebi cât priveşte problema celebrantului -, înţelegerea căsătoriei ca sacrament este în mod fundamental aceeaşi. Comisia se va reuni din nou anul acesta de la 26 ianuarie la 1 februarie la Atchaneh în Liban, la invitaţia patriarhiei siro-ortodoxe, pentru a discuta despre teologia sacramentală în general. Această întâlnire, care ar trebui să fie ultimul pas înainte de redactarea unui document comun despre această temă, va include probabil o importantă dimensiune hermeneutică permiţând să se discearnă una şi aceeaşi credinţă sacramentală dincolo de diferenţele legitime de rit şi de exprimare teologice.

Cu Biserica asiriană din Orient, care recunoaşte numai primele două concilii ecumenice, metoda hermeneutică a dat şi roade importante. Dialogul a permis să se recunoască validitatea anaforei euharistice a lui Adai şi Mari, unde cuvintele instituirii euharistice „sunt prezente nu în mod narativ coerent şi ad litteram, ci în mod eucologic şi răspândit”, aşa cum explică Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor în Orientamenti din 2001. Comisia mixtă pentru dialogul teologic cu Biserica aceasta, care a celebrat la Roma în noiembrie 2019 a 25-a aniversare a creării sale, lucrează actualmente asupra imaginilor Bisericii. De fapt, tradiţia asiriană a dezvoltat o ecleziologie a sa înainte de toate prin imnografia sa foarte bogată (în care Biserica este prezentată, de exemplu, ca „Arca mântuirii”, „Mireasa Mirelui”, „Spital spiritual” etc.) care, dincolo de o exprimare adesea diferită de tradiţia latină, comportă o înţelegere asemănătoare a Bisericii.

Dacă dialogul teologic studiază trecutul pentru motivele expuse mai sus, trebuie să privească şi la prezent. De fapt, nu numai trecutul, ci şi relaţiile actuale dintre Bisericile noastre, în toate dimensiunile lor, sunt un locus theologicus. Revine teologiei să formuleze ceea ce Bisericile deja trăiesc astăzi sub conducerea Duhului Sfânt. Aşa cum a declarat laconic patriarhul Atenagora cu privire la întâlnirea sa cu papa Paul al VI-lea în 1964: „Conducătorii Bisericilor fac, teologii explică”. Raporturile dintre Biserici se referă nu numai la primaţii lor, ceea ce este numit „dialogul carităţii”, ci la toţi credincioşii, în ceea ce poate fi numit „dialogul vieţii”.

Într-un moment în care relaţiile dintre Bisericile noastre la toate nivelurile se intensifică, pare mai necesară ca oricând o recitire teologică a acestor raporturi, atât în „dialogul carităţii” cât şi în „dialogul vieţii”. Este ceea ce al şaselea Colloquium Syriacum al Fundaţiei Pro Oriente din Viena a întreprins în noiembrie 2019. Întâlnirea a fost dedicată unei evaluări a numeroaselor acorduri pastorale între Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe de tradiţie siriacă, dintre care multe permit o anumită communicatio in sacris: de exemplu acordul din 1994 cu Biserica ortodoxă siriacă – prim acord pastoral reciproc al Bisericii catolice cu o altă Biserică – sau şi acordul din 1994 despre căsătoriile mixte cu Biserica malankareză siro-ortodoxă sau cel menţionat deja din 2001 cu Biserica asiriană din Orient. Concluzia conferinţei a fost un apel la „dezvoltarea de noi abordări teologice ţinând cont de acordurile pastorale existente deja şi de realităţile trăite în comun de credincioşii din Bisericile noastre”.

Privire asupra trecutului şi asupra prezentului. Însă pe drumul ecumenic este esenţială şi o privire prospectivă spre viitor. Scoţând inspiraţie din trecut şi luând din experienţa prezentă, cum trebuie concepută o Biserică reconciliată? Acest tip de consideraţie cere o reflecţie asupra rolului episcopului de Roma. În capitolul al treilea din Ut unum sint, intitulat Quanta est nobis via?, Ioan Paul al II-lea îi invita pe păstorii şi teologii din diferitele Biserici să caute, „desigur împreună, formele în care această slujire să poată realiza o slujire de iubire recunoscută de unii şi de alţii” (95).

Într-un document din 2010 intitulat „Paşi spre o Biserică reunită: schiţă a unei viziuni ortodoxo-catolice a viitorului”, comisia nord-americană de dialog catolico-ortodox şi-a propus să răspundă la această invitaţie. Din partea Bisericilor ortodoxe orientale n-au existat răspunsuri la invitaţia din Ut unum sint. De fapt, revine probabil Bisericii catolice să înainteze o propunere concretă, acceptabilă pentru ortodocşii orientali, cu privire la exercitarea slujirii unităţii episcopului de Roma la nivel universal. Tocmai asupra acestui Quanta est nobis via? din enciclica a cărei a 25-a aniversare o celebrăm anul acesta, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor va reflecta în timpul următoarei adunări plenare care ar trebui să aibă loc în noiembrie 2020.

Privirea asupra viitorului este necesară şi pentru a nu pierde din vedere scopul drumului nostru de unitate. În urmă cu aproape cincizeci de ani, la 11 mai 1970, imediat după o audienţă privată cu papa Paul al VI-lea, catholicosul armean Vasken I a declarat că el şi papa „aminteau, ca într-o trezire, că suntem fraţi de două mii de ani”. Şi a continuat: „O, Doamne, lasă ca acest moment să dureze pentru totdeauna, pentru că este sublim!”. Fie ca această trezire să continue în aşa fel încât să putem trezi împreună lumea în vestirea lui Cristos înviat.

(

Ca într-o trezire

Drumul raporturilor dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe Orientale

de Hyacinthe Destivelle 
oficial al secţiunii orientale de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

După L’Osservatore Romano, 22 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Există ceva mai mizerabil decât un grajd? Da, există un loc mai rău: pustiul inimii umane…

Sfanta Maria si Isus Cristos„Domnul nu s-a născut într-un palat regal, ci într-o grotă umilă, în sărăcia absolută. Ce poate să fie mai mizerabil decât un grajd, mai umil decât o iesle pentru animale? Totuşi există un loc mai rău: este pustiul inimii umane, arsă de păcat, înstrăinată de Dumnezeu, lâncedă, goală, sclavă a patimilor”. În mesajul de Crăciun, patriarhul de Moscova, Chiril, i-a invitat pe credincioşi să pună deoparte egoismele, ambiţiile personale, amintind că „suntem în măsură să facem din sufletul nostru un templu al lui Dumnezeu” şi că „Domnul este aproape, este de acum la uşă şi aşteaptă cu răbdare ca noi să-l vedem cu ochii credinţei, să-l lăsăm să intre în vieţile noastre, să ascultăm cuvântul său, să răspundem la iubirea sa, permiţându-i să acţioneze în noi”.

Primatul Bisericii ortodoxe ruse – care împreună cu alte Biserici orientale care urmează calendarul iulian sărbătoreşte Crăciunul, la 7 ianuarie – se întreabă dacă uneori „nu suntem ca Irod”, cu inima amară şi plină de invidie, care nu acceptă adevărul divin, nu se bucură, care tremură nu de frica de Dumnezeu ci de laşitate: „Să reflectăm dacă nu suntem şi noi ca el în acţiunile noastre, dacă nu punem pe primul loc bunăstarea şi confortul nostru, dacă nu ne este teamă că vreunul poate să fie mai bun decât noi, mai talentat, mai gentil, dacă nu-i facem rău în tentativa de a-l răni sau a-l umili, de a-l împinge jos de pe piedestal în aşa fel încât să ocupăm noi primul loc. Şi să ne întrebăm”, insistă Chiril, „dacă nu ne simţim noi înşine izvorul adevărului şi nu Domnul şi poruncile sale, dacă nu devenim motiv de scandal pentru alţii prezentând ca adevăr opiniile noastre, dacă nu facem bucăţele cămaşa lui Cristos cu acţiunile noastre ambiţioase, dacă nu semănăm discordie şi nemulţumire în mijlocul fraţilor noştri şi surorilor noastre în credinţă”. De aici îndemnul de a depune „tot ceea ce împovărează şi păcatul care ne asediază” (Evr 12,1), să înălţăm „rugăciuni fervente pentru întărirea unităţii ortodoxiei şi multiplicarea carităţii, amintindu-ne că «Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură» (1Cor 13,4-7)”.

Domnul, continuă textul, „nu respinge pe nimeni, nu dispreţuieşte pe nimeni; dimpotrivă, se îmbracă în natura noastră umană, o reînnoieşte prin întruparea sa divină, prin suferinţele sale pe cruce şi prin învierea sa dătătoare de viaţă, o înalţă în sânul Treimii, o sfinţeşte cu rămânerea sa la dreapta tronului lui Dumnezeu. Prin intermediul trupului dătător de viaţă al lui Cristos, al sângelui său preacurat vărsat pentru fiecare dintre noi, luăm parte la sacramentul Euharistiei, ne unim cu trupul său şi împărtăşim acelaşi sânge cu Mântuitorul şi unii cu alţii. Totuşi – patriarhul de Moscova în mesaj nu ascunde tensiunile care străbat lumea ortodoxă – astăzi constatăm din păcate că valuri de discordie zdruncină nava Bisericii, că o furtună de neînţelegeri şi contradicţii se dezlănţuie împotriva unităţii credincioşilor ortodocşi, care unii, întunecaţi de duşman şi ispititor, preferă, la izvorul apei vii, «izvorul iraţional al ereziilor noroioase şi dezgustătoare» (Canonul duminicii al sfinţilor părinţi de la Conciliul I ecumenic). În acest moment dificil, trebuie să ne amintim toţi că Domnul s-a născut, a fost răstignit şi a înviat din morţi pentru fiecare dintre noi, şi că a întemeiat pe pământ Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică. Aparţinând Bisericii, suntem chemaţi să depăşim discordia, contradicţiile şi conflictele, să vindecăm schismele, să-i ajutăm pe cei care trăiesc ororile războiului şi îndură persecuţii şi nedreptăţi”.

În zilele trecute patriarhul de Ierusalim, Teofil al III-lea, a scris patriarhului ecumenic Bartolomeu şi celorlalţi primaţi ortodocşi invitându-i la o întâlnire în Iordania la sfârşitul lunii februarie cu obiectivul de „a restabili pacea între Biserici”, pusă în discuţie de acordarea, în urmă cu un an, din partea Constantinopolului, a autocefaliei Bisericii ortodoxe ucrainene condusă de Epifaniu.

(A-l lăsa pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră

De Giovanni Zavatta

După L’Osservatore Romano, 7-8 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Invitaţie pentru 18 octombrie 2019, la ora 9.00

Vă invităm pe voi,
profesori, cateheţi, educatori, părinţi, bunici,
ca şi în anii trecuţi,
să participaţi la această mare rugăciune pentru misiune a copiilor
şi, în ziua de 18 octombrie 2019, la ora 9.00
(la sau la o oră mai potrivită pentru voi),
să vă rugaţi Rozariul împreună cu copiii,
uniţi cu mii de grupuri de copii din întreaga lume.un milion de copii se roaga rozariul pentru unitate si pace

„Misiunea mea este iubirea.
Nu pot face lucruri mari.
Nici nu pot predica evanghelia precum misionarii
şi nici nu pot să mor pentru Dumnezeu asemenea martirilor.
Dar ce înseamnă aceasta?
Fraţii şi surorile mele lucrează pentru sufletul meu.
Şi eu iubesc pentru ei.
Nu am niciun alt mijloc de a-mi arăta iubirea faţă de Dumnezeu
decât să ofer flori.

Aceasta înseamnă:
nu vreau să-mi scape nicio mică jertfă,
nicio privire,
niciun cuvânt,
pentru a beneficia de cele mai mici lucruri
şi pentru a le face din iubire”.

Invitaţie la iniţiativa „1 milion de copii se roagă Rozariul”

Asociaţia ACN (Aid to the Church in Need) (cunoscută şi cu denumirea din spaţiul german, „Kirche in Not”) continuă şi în anul 2019 iniţiativa „Un milion de copii se roagă Rozariul 2019 pentru pace şi unitate în lume”, care se va desfăşura la 18 octombrie 2019. Textele de promovare au fost traduse din germană de pr. dr. Lucian Farcaş şi distribuite în România de Editura „Sapientia”. Se va recita „Rozariul de lumină pentru copii”, cu meditaţii redactate special pentru cei mici.

Redăm scrisoarea semnată la Roma, la 15 august 2019, de card. Mauro Piacenza, preşedintele asociaţiei, şi pr. Martin M. Barta, asistent spiritual.

Dragi prieteni,

Ca să trezească o nouă conştiinţă faţă de tema „misiune”, papa Francisc a proclamat luna octombrie 2019 ca o lună specială pentru misiune în întreaga lume. Sub motoul „Botezaţi şi trimişi: Biserica lui Cristos misionară în lume”, cere să fie reaprins, prin iniţiative pastorale şi spirituale, zelul pentru misiune în întreaga lume. Accentul principal este pus pe trimiterea misionară personală a fiecărui creştin.

În mesajul său legat de centenarul enciclicei despre misiune Maximum illud, care a dat prilejul unei luni speciale dedicate misiunii, papa Francisc scrie: „Acţiunea misionară reprezintă şi astăzi cea mai mare provocare pentru Biserică şi, de aceea, dorinţa misionară trebuie să fie prima. (…) Aşadar, să ne transpunem cu toţii în toate regiunile lumii într-o «situaţie de misiune permanentă». (…) Luna specială a misiunii să fie un timp intens şi rodnic al harului pentru a promova iniţiative şi pentru a aprofunda în mod deosebit rugăciunea, care este sufletul misiunii”.

Pentru a corespunde dorinţei Sfântului Părinte, vrem şi noi să aşezăm iniţiativa mondială de rugăciune „Un milion de copii se roagă Rozariul” sub tema „Misiune” şi să ne rugăm cu copiii în special pentru misionari şi pentru chemări la acţiunea misionară. Patroana misiunii universale, sfânta Tereza de Lisieux, scrie în autobiografia ei Istoria unui suflet: „Dacă Biserica are un trup, atunci nu-i lipseşte ceea ce este cel mai important, lucrul cel mai de preţ din toate – inima. Am înţeles că Biserica are o inimă care arde de iubire. Numai iubirea îi face capabili de acţiune pe toţi membrii trupului mistic al Bisericii. Dacă iubirea se stinge, apostolii nu mai vestesc evanghelia, iar martirii ezită să-şi mai verse sângele. Am înţeles că iubirea cuprinde toate vocaţiile… În inima Bisericii, eu voi fi iubirea. Şi în felul acesta eu voi fi totul”. Aceasta este şi dorinţa profundă a iniţiativei noastre mondiale: să înflăcărăm din nou inima Bisericii prin rugăciunea copiilor şi să o umplem cu iubire misionară. Rugăciunea copiilor este menită să devină în special sufletul înnoirii misionare a Bisericii.

Din acest motiv, vă invităm pe voi, profesori, cateheţi, educatori, părinţi, bunici, ca şi în anii trecuţi, să participaţi la această mare rugăciune pentru misiune a copiilor şi, în ziua de 18 octombrie 2019, la ora 9.00 (la sau la o oră mai potrivită pentru voi), să vă rugaţi Rozariul împreună cu copiii, uniţi cu mii de grupuri de copii din întreaga lume. Şi ne dorim foarte mult ca din această iniţiativă de rugăciune să se nască o „misiune permanentă”, aşa cum ne roagă Sfântul nostru Părinte, ca voi să formaţi împreună cu copiii „grupuri vii ale Rozariului”. Concret, aceasta înseamnă: răspândiţi lunar cele 20 de mistere ale Rozariului în rândul copiilor. Ca ajutor, li se poate oferi copiilor misterul Rozariului şi în forma unei cartoline. Apoi, fiecare copil primeşte misiunea de a se ruga zilnic o decadă din Rozariu, cu misterul care i-a revenit. În felul acesta, rugăciunea Rozariului se face integral în cadrul grupei şi este meditată întreaga viaţă a lui Isus. La sfârşitul lunii se împart din nou misterele în rândul copiilor. Astfel, rugăciunea devine o realitate vie care transformă viaţa noastră, sprijină misiunea Bisericii şi dăruieşte lumii pace şi unitate.

Roma, 15 august 2019
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Cardinal Mauro Piacenza
preşedinte

Pr. Martin M. Barta
asistent spiritual

* * *

Scrisoare către copii

Dragii mei,

În luna octombrie, papa Francisc îi invită pe toţi creştinii să se roage în special pentru misiunea Bisericii şi pentru misionari. De fapt, cine şi ce este un misionar? Ştiai că şi tu eşti unul dintre ei? Da, noi toţi suntem misionari, deoarece suntem botezaţi. La Botez am primit un mare dar: credinţa în Isus Cristos. Şi misionar este oricine împărtăşeşte acest dar cu ceilalţi. Dacă tu crezi în marea iubire a lui Dumnezeu şi în modul în care Isus le face bine tuturor oamenilor, chiar şi celor care nu-ţi sunt simpatici sau te deranjează, în acest caz, şi tu eşti un misionar.

Totuşi, există şi misionari pe care Dumnezeu îi cheamă să părăsească totul, să meargă în ţări străine şi să povestească acolo oamenilor despre Isus şi să-i înveţe cum se poate trăi după Evanghelie. Misionarii înşişi dau mărturie despre aceasta: ei îi ajută pe cei săraci şi părăsiţi, îi vizitează şi îi mângâie pe cei bolnavi şi bătrâni, se îngrijesc de copii şi de tineri. Însă în ţările foarte îndepărtate misiunea poate fi dificilă, iar un misionar trebuie să fie pregătit să exercite renunţarea şi să facă mici jertfe. El trebuie să-şi părăsească familia şi prietenii, să înveţe limbi şi tradiţii noi, să se obişnuiască cu o nouă climă şi cu o nouă alimentaţie.

În anumite ţări misiunea poate să fie şi periculoasă atunci când în ţara respectivă domneşte războiul sau când creştinii sunt persecutaţi. Din acest motiv, misionarii au nevoie de rugăciunea noastră, dar şi de sprijinul nostru, pentru ca ei să ajungă la inimile oamenilor şi să-i poată ajuta.

Patroana misiunii universale şi a tuturor misionarilor este sfânta Tereza a Pruncului Isus. Ai auzit de ea? A trăit în Franţa şi a ajuns cunoscută în toată lumea deoarece se încredinţa foarte mult lui Isus şi Mariei şi a avut multe idei bune ca să le arate iubirea ei. A intrat la vârsta de 15 ani într-o mănăstire a carmelitelor fiindcă dorea să se roage pentru salvarea sufletelor şi pentru preoţi şi misionari. În mănăstire a înţeles că nu trebuie să călătorească în ţări îndepărtate pentru a fi misionară.

Pentru aceasta era încă prea mică şi slabă. Ea spunea: „Misiunea mea este iubirea. Nu pot face lucruri mari. Nici nu pot predica evanghelia precum misionarii şi nici nu pot să mor pentru Dumnezeu asemenea martirilor. Dar ce înseamnă aceasta? Fraţii şi surorile mele lucrează pentru sufletul meu. Şi eu iubesc pentru ei. Nu am niciun alt mijloc de a-mi arăta iubirea faţă de Dumnezeu decât să ofer flori.

Aceasta înseamnă: nu vreau să-mi scape nicio mică jertfă, nicio privire, niciun cuvânt, pentru a beneficia de cele mai mici lucruri şi pentru a le face din iubire”.

Aceasta a fost „calea ei mică” pentru a deveni misionară. De aceea, este numită „sfânta Tereza cea mică” sau „Floarea cea mică”.

Şi tu o poţi imita şi, astfel, să-i ajuţi pe misionari şi să devii tu însuţi un mare misionar. Ca să arate că lucrurile mici au o mare valoare în ochii lui Dumnezeu, sfânta Tereza a scris o frumoasă povestire:

„Un principe voia să construiască o biserică. Însă el a poruncit mai înainte ca nimeni dintre supuşii săi să nu dea bani pentru construcţia acestei biserici. Era interzis să se dea şi cea mai mică ofertă. Principele voia să păstreze pentru el toată onoarea din faptul că făcea ceva măreţ pentru Dumnezeu. Astfel, muncitorii au început să construiască biserica.

Dar, într-o zi, o femeie săracă, bătrână, privea cum caii trăgeau din greu pentru a ridica pietrele. Şi a zis: «Este interzis să dai bani pentru construirea acestei case a lui Dumnezeu. Însă aş fi fericită dacă aş putea contribui şi eu cu ceva. Dacă le-aş ajuta pe animalele care lucrează inconştient la această mare lucrare, Dumnezeu ar fi oare mulţumit?»

Cu ultimii ei bănuţi a cumpărat un braţ de fân şi l-a dat cailor. Când construcţia bisericii a fost terminată, principele voia să o sfinţească cu multă solemnitate şi a cerut ca numele lui şi al familiei sale să fie dăltuit în piatră, ca mărturie veşnică pentru dărnicia lui. Dar s-a întâmplat că în ziua următoare aceste nume au dispărut şi în locul lor se putea citi numele unei femei sărace, necunoscute. Principele a poruncit, furios, ca inscripţia să fie schimbată. Minunea s-a repetat de fiecare dată. În cele din urmă, principele a dat dispoziţie să se facă cercetări şi, în momentul în care a fost găsită femeia milostivă, a întrebat-o dacă a făcut ceva pentru construirea acelei biserici. Tremurând, ea a spus că nu. Însă în momentul în care era asaltată cu întrebări, şi-a amintit de braţul de fân şi a mărturisit că a ajutat caii. Atunci s-a înţeles de ce era scris numele ei şi nimeni n-a mai îndrăznit să-l şteargă”.

Tereza cea mică trăia cu credinţa că şi cel mai mic lucru făcut din iubire are o mare valoare. Ea spunea chiar: „A ridica din iubire un ac poate converti un suflet”. Şi tu poţi îndeplini această misiune. Fii credincios în rugăciune şi bun faţă de toţi oamenii. Şi dacă te vei ruga Rozariul, gândeşte-te că fiecare „Tatăl nostru”, fiecare „Bucură-te, Marie”, fiecare gând pătruns de iubire înseamnă o mică floare pe care o culegi pentru Dumnezeu, pentru a-i face bucurie lui Dumnezeu şi Mamei lui Dumnezeu, Maria.

Aşa îi vei putea ajuta şi pe mulţi misionari ca să-i aducă plini de bucurie pe Isus şi pe Maria aproape de toţii oamenii şi să-i înveţe cum se trăieşte cu adevărat. Aceasta va fi misiunea ta, dar şi misiunea lor comună. Iar când, odată, toţi oamenii îl vor cunoaşte şi iubi pe Dumnezeu, în lume vor domni pacea şi unitatea.

* * *

Rozariul de lumină pentru copii

1. Isus, care a fost botezat de Ioan

La botezul lui Isus în Iordan s-a deschis cerul, a venit Duhul Sfânt asupra lui Isus în forma unui porumbel, iar glasul Tatălui din cer a spus: „Tu eşti Fiul meu preaiubit!”

La fel şi noi, prin Botez îi aparţinem cu totul lui Dumnezeu. Am devenit creştini. Dumnezeu ne spune: „Tu eşti copilul meu preaiubit”. Isuse, noi te rugăm: fă ca toţi oamenii să afle că au un Tată în cer care îi iubeşte la nesfârşit!

2. Isus, care s-a descoperit pe sine la nunta din Cana

Se terminase vinul. Maria şi-a dat seama de situaţie şi l-a rugat pe Isus să le vină în ajutor mirilor. Isus a transformat apa în vin. Era prima lui minune.

Maria, noi te rugăm: fă-ne atenţi faţă de oamenii aflaţi în nevoi şi dispuşi să-i ajutăm! Ajută-ne să ne rugăm cu încredere şi, astfel, să înălţăm împreună cu tine rugăciuni pentru alţii!

3. Isus, care a vestit împărăţia lui Dumnezeu

Isus i-a învăţat pe oameni totul despre Dumnezeu, pentru ca ei să ducă o viaţă fericită. El proclama: „Convertiţi-vă!” Isus vrea ca toţi oamenii să ajungă în cer.

Isuse, noi te rugăm: fă să nu fim surzi când ne spui ce trebuie să schimbăm în viaţa noastră! Converteşte-i pe toţi cei care poartă ură în inima lor, care provoacă războaie şi distrug viaţa altora!

4. Isus, care s-a schimbat la faţă pe munte

Pe Muntele Tabor, discipolii săi au putut să-l vadă pe Isus în strălucirea lui. Faţa lui strălucea ca Soarele, iar hainele sale au devenit albe ca lumina.

Isuse, noi te rugăm: mângâie-i pe toţi cei care suferă şi sunt bolnavi! Arată-le că eşti mereu lângă ei şi că le vei schimba durerea în bucurie! Ajută-ne şi pe noi să facem mici renunţări cu o mare iubire!

5. Isus, care ne-a oferit în dar Euharistia

La sfânta Liturghie are loc cea mai mare minune. Isus, prin preot, transformă pâinea în trupul său şi vinul în sângele său. Îl putem primi pe el în sfânta Împărtăşanie. El vrea să fie una împreună cu noi.

Isuse, noi te rugăm: fă ca de fiecare dată când te primim să devenim tot mai asemănători cu tine! Ajută-i pe toţi misionarii să-i conducă pe oameni la Isus din Euharistie, pentru ca el să-i transforme şi să-i unească în marea comuniune a Bisericii!

* * *

Materialele de promovare pot fi descărcate în format pdf de pe site-ul www.millionkidspraying.org, fiind disponibile în mai multe limbi, inclusiv în limba română.


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: