Arhivă etichetă pentru ‘ura’

Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti… Iartă!

„Câtă suferinţă, câte sfâşieri,
câte războaie ar putea să fie evitate,
dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre!
Şi în familie…: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte,
câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru”…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În parabola pe care o citim în evanghelia de astăzi, cea a regelui milostiv (cf. Mt 18,21-35), găsim de două ori această implorare: „Ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui” (v. 26.29). Prima dată este rostită de servitorul care îi datorează stăpânului său zece mii de talani, o sumă enormă, astăzi ar fi milioane şi milioane de euro. A doua oare este repetată de un alt servitor al aceluiaşi stăpân. Şi el este datornic, nu faţă de stăpânul său, ci faţă de acelaşi servitor care are acea datorie enormă. Şi datoria sa este foarte mică, probabil ca salariul pentru o săptămână.

Inima parabolei este indulgenţa pe care stăpânul o demonstrează faţă de servitorul cu datoria mai mare. Evanghelistul subliniază că „stăpânului i s-a făcut milă – a nu uita niciodată acest cuvânt care este chiar al lui Isus: «I s-a făcut milă», lui Isus i s-a făcut milă mereu – [i s-a făcut milă] de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (v. 27). O datorie enormă, aşadar o iertare enormă! Însă acel servitor, imediat după aceea, se demonstrează nemilos faţă de colegul său, care îi datora o sumă modestă. Nu-l ascultă, se năpusteşte asupra lui şi îl aruncă în închisoare, până când va plăti datoria (cf. v. 30), acea datorie mică. Stăpânul ajunge să afle şi, mâniat, îl cheamă pe servitorul rău şi îl condamnă (cf. v. 32-34): „Eu ţi-am iertat aşa de mult şi tu eşti incapabil să ierţi acest puţin?”.

În parabolă găsim două atitudini diferite: cea a lui Dumnezeu – reprezentată de rege – care iartă mult, pentru că Dumnezeu iartă mereu, şi cea a omului. În atitudinea divină dreptatea este impregnată de milostivire, în timp ce atitudinea umană se limitează la dreptate. Isus ne îndeamnă să ne deschidem cu curaj la forţa iertării, pentru că în viaţă nu se rezolvă totul cu dreptatea, ştim asta. Este nevoie de acea iubire milostivă, care este şi la baza răspunsului Domnului la întrebarea lui Petru care precedă parabola. Întrebarea lui Petru sună aşa: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Şi Isus i-a răspuns: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22). În limbajul simbolic al Bibliei, asta înseamnă că noi suntem chemaţi să iertăm mereu!

Câtă suferinţă, câte sfâşieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre! Şi în familie, şi în familie: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte, câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru. Este necesar să se aplice iubirea milostivă în toate relaţiile umane: între soţi, între părinţi şi copii, în cadrul comunităţilor noastre, în Biserică precum şi în societate şi în politică.

Astăzi, dimineaţa, în timp ce celebram Liturghia, m-am oprit, am fost impresionat de o frază din prima lectură, din cartea lui Ben Sirah. Fraza spune aşa: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”. Frumoasă frază! Gândeşte-te la cele din urmă! Gândeşte-te că vei fi într-un sicriu… şi vei duce cu tine acolo ura? Gândeşte-te la cele din urmă, încetează să urăşti! Încetează supărarea. Să ne gândim la această frază, atât de emoţionantă: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”.

Nu este uşor de a ierta, pentru că în momentele liniştite unul spune: „Da, acesta a făcut pentru mine de toate culorile dar şi eu am făcut atâtea. Mai bine să iert pentru a fi iertat”. Dar după aceea revine supărarea, ca o muscă sâcâitoare vara care revine şi revine şi revine… A ierta nu este numai un lucru de un moment, este un lucru continuu împotriva acestei supărări, a acestei uri care revine. Să ne gândim la cele din urmă, să încetăm să urâm.

Parabola de astăzi ne ajută să percepem în plinătate semnificaţia acelei fraze pe care o recităm în rugăciunea Tatăl nostru„Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt6,12). Aceste cuvinte conţin un adevăr decisiv. Nu putem pretinde pentru noi iertarea lui Dumnezeu, dacă nu acordăm la rândul nostru iertarea aproapelui nostru. Este o condiţie: gândeşte-te la cele din urmă, la iertarea lui Dumnezeu, şi încetează să urăşti; alungă supărarea, acea muscă sâcâitoare care revine şi revine. Dacă nu ne străduim să iertăm şi să iubim, nici noi nu vom fi iertaţi şi iubiţi.

Să ne încredinţăm mijlocirii materne a Născătoarei de Dumnezeu: ea să ne ajute să ne dăm seama cât de datori suntem faţă de Dumnezeu, şi să ne amintim mereu de asta, aşa încât să avem inima deschisă la milostivire şi la bunătate.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În zilele trecute, o serie de incendii a devastat lagărul de refugiaţi din Moria, în Insula Lesbo, lăsând mii de persoane fără un refugiu, chiar şi precar. Este mereu vie în mine amintirea vizitei făcute acolo şi a apelului lansat împreună cu patriarhul Bartolomeu şi cu arhiepiscopul Ieronymos de Atena, de a asigura „o primire umană şi demnă femeilor şi bărbaţilor migranţi, refugiaţilor şi celor care caută azil în Europa” (16 aprilie 2016). Exprim solidaritate şi apropiere tuturor victimelor acestor evenimente dramatice.

În afară de asta, în aceste săptămâni se asistă în toată lumea – în atâtea părţi – la numeroase manifestaţii populare de protest, care exprimă suferinţa crescândă a societăţii civile în faţa situaţiilor politice şi social de criticism deosebit. În timp ce îi îndemn pe demonstranţi să-şi prezinte cererile lor în formă paşnică, fără a ceda în faţa tentaţiei agresivităţii şi violenţei, fac apel la toţi cei care au responsabilităţi publice şi de conducere să asculte glasul concetăţenilor lor şi să vină în întâmpinarea aspiraţiilor lor juste, asigurând respectarea deplină a drepturilor umane şi a libertăţilor civile. În sfârşit, invit comunităţile ecleziale care trăiesc în aceste contexte, sub conducerea păstorilor lor, să se străduiască în favoarea dialogului, mereu în favoarea dialogului, şi în favoarea reconcilierii – am vorbit despre iertare, despre reconciliere.

Din cauza situaţiei de pandemie, anul acest tradiţionala Colectă pentru Ţara Sfântă a fost transferată din Vinerea Sfântă pentru astăzi, ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. În contextul actual, această colectă este şi mai mult un semn de speranţă şi de apropiere solidară de creştinii care locuiesc în ţara unde Dumnezeu s-a făcut trup şi a murit şi a înviat pentru noi. Astăzi să facem un pelerinaj spiritual, în spirit, cu imaginaţia, cu inima, la Ierusalim, unde, aşa cum spune psalmul, sunt izvoarele noastre (cf. Ps 87,7), şi să facem un gest de generozitate pentru acele comunităţi.

Vă salut pe voi toţi, credincioşi romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut bicicliştii afectaţi de boala Parkinson care au parcurs Via Francigena de la Pavia la Roma. Aţi fost buni! Mulţumesc pentru mărturia voastră. Salut Confraternitatea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată de la Monte Castelo di Vibio. Văd că este şi o comunitate Laudato si’: mulţumesc pentru ceea ce faceţi; şi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, cu Carlìn Petrini şi toţi conducătorii care merg înainte în această luptă pentru păstrarea creaţiei.

Vă salut pe voi toţi, pe toţi, în mod special familiile italiene care în luna august s-au dedicat găzduirii pelerinilor. Sunt multe! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (13 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro


Primăvara creștinilor și risipa de energie

Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă.
Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură.
Considerăm viața o proprietate manipulabilă,
iar pe celălalt un instrument.
Devenim mânioși când nu-l mai putem controla,
când descoperim că celălalt este diferit,
mai bun sau mai sănătos decât noi.
Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața,
cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Suferința care ne inundă simțurile risipește calmul caracteristic lunii florilor, „primăverii” creștinilor, timpului Pascal. În aceste vremuri de grea încercare, cei care credem în Cristos înviat trebuie să fim „o singură inimă și un singur suflet”: să punem totul în comun ca să dăm mărturie cu multă putere despre învierea Domnului (Fap 4,32-33).

Zilele întunecate de suferință ne alungă calmul, ba chiar și bunăvoința. Uneori se risipește și speranța, iar lipsiți de ea devenim șovăielnici în credință și iubire. Ne temem de răul care vine. Ne pierdem calmul și devenim mânioși. Începem să ne luăm la trântă cu răul, în loc să ne ținem și mai strâns de Dumnezeu. Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă. Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură. Considerăm viața o proprietate manipulabilă, iar pe celălalt un instrument. Devenim mânioși când nu-l mai putem controla, când descoperim că celălalt este diferit, mai bun sau mai sănătos decât noi. Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața, cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Aceasta în loc să facem liniște și să invocăm prezența Domnului. El poate spune și astăzi „mării virusate”: „Potolește-te!”. Iar peste inima noastră s-ar așeza calmul (Mc 4,39).

Este adevărat: suntem prea mici ca să luptăm singuri răul. Însă, deși mici, avem Duhul înfierii care ne ajută să-i spunem lui Dumnezeu Tată (Rom 8,15). Am primit harul credinței: suntem copii iubiți de Tatăl și ne putem ține de mână cu Domnul care a învins moartea, răul și boală, cu Domnul care dă speranță și viitor. El poate să liniștească Pământul zdruncinat de virus, de neliniște, de ură (Mt 4,23; Ier 29,11).

Când suntem încercați de dubii în privința eficacității ținerii de mână cu Domnul, să recitim cu smerenie minunea orbului vindecat: „I-au adus un orb și l-au rugat să-l atingă. Isus, luându-l de mână, l-a condus în afara satului” și l-a vindecat. Iar orbul vedea toate lucrurile clar. Când Dumnezeu te ia de mână ești salvat: începi să „vezi clar” lumea și omul pe care îl desconsiderai, omul de lângă tine care părea un „copac care umblă”, un obiect (Mc 8,22-25). Să folosim acest timp pentru a cultiva calmul, risipindu-se astfel din noi orice ură, orice mânie, și devenind fiii Dumnezeului încet la mânie și plin de iubire (Ex 34,6).

Cristos e veșnic viu!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Există un loc liber pentru fiecare…

Catedrala Carlow_Irlanda_august_2019

Partea frumoasă a lumii este că există un loc liber pentru fiecare.

Partea întunecată este că încă nu am înțeles toți acest adevăr

și continuăm să ne mâncăm unii pe alții,

îmbulzindu-ne să ocupăm întocmai locul care nu este al nostru.


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: