Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘vesnicie’

Un „simț” și cea mai sănătoasă poftă…

Posted by Paxlaur pe 31/10/2017

timp_nemurire_ceas_vesnicieDe fiecare dată când ne apropiem de Evanghelie simţim dorinţa lui Cristos de a trezi în noi „pofta” după împărăţia lui Dumnezeu. Atât de mult doreşte să ne însuşim acest „simţ” al vieţii veşnice încât ne copleşeşte cu parabole şi asemănări. Urmând exemplul său, apostolii şi sfinţii au predicat despre această viaţă veşnică şi minunată care ne aşteaptă. Predica lor a fost încununată cu cea mai autentică mărturie despre credința în viața veșnică: martiriul!

Astăzi îl avem pe apostolul Paul care ne spune: „Suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela. Într-adevăr, creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,18-19). Astăzi trebuie să ne cercetăm cu seriozitate şi să vedem dacă ne regăsim printre cei care aşteaptă cu nerăbdare împărăţia lui Dumnezeu. Cum se manifestă aşteptarea noastră? Oare viaţa noastră, faptele şi cuvintele noastre, le vorbesc celorlalţi despre aşteptarea împărăţiei lui Dumnezeu? Nu cumva ne lăsăm copleşiţi de grijile şi suferinţele acestei vieţi şi uităm de „măreţia care va fi descoperită”?

Adevărul despre noi este că de cele mai multe ori ne entuziasmăm uşor. Imediat ce apare ceva frumos, nou, interesant, plăcut pentru minte sau suflet (ba chiar şi pentru trup!) devenim plini de uimire şi încercăm să ne apropiem, să pătrundem în acel univers fascinant al lumii noi, abia descoperite. Ne fascinează răsăritul şi apusul, chipul angelic al oamenilor, culoarea şi mireasma florilor. Unora le place aroma de cafea sau a unui ceai bun, iar altora le plac plimbările, cărţile, muzica, filmele. Iar toate acestea sunt încununate pentru mulţi de participarea la sfânta Liturghie, de recitarea Rozariului sau de momentele de adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament.

Ei bine, toate acestea, într-o zi, le vom avea de o mie de ori mai mult, mai puternice, mai frumoase. Şi dacă acum ne plac atât de mult şi ne simțim în al nouălea cer când le trăim, să ne imaginăm cum va fi când toate acestea vor fi de o mie de ori mai bune şi mai frumoase! De o mie de ori, căci ne asigură acelaşi apostol Paul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9).

Dacă găsim în noi dorința după această Împărăție a Tatălui, dacă inima noastră simte palpitațiile iubirii acestor lucruri pe care încă nu a ajuns să le cunoască pe deplin, atunci să spunem cu Cristos și prin Cristos: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai revelat celor mici misterele împărăţiei” (Mt 11,25).


Tot ce ni se întâmplă aici este trecător, dincolo va fi veşnic.
Tot ceea ce facem pe acest pământ,
trebuie să facem cu gândul la viaţa veşnică.
Ar fi trist să pierdem o lume de o mie de ori mai bună şi mai frumoasă!
Ar fi groznic să-l pierdem pe Dumnezeu pentru totdeauna!


31 octombrie 2017 

Marţi din săptămâna a 30-a de peste an
Sf. Alfons Rodriguez, călug.
Rom 8,18-25; Ps 125; Lc 13,18-21

LECTURA I
Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,18-25
Fraţilor, eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela. 19 Într-adevăr, creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci creaţia a fost supusă zădărniciei nu de bunăvoie, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu speranţa 21 că şi ea, creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. 22 De fapt, noi ştim că toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum, 23 dar nu numai ea, ci şi noi, cei care avem ca prim dar al lui Dumnezeu Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru; 24 căci în speranţă am fost mântuiţi. Dar speranţa care se vede nu este speranţă, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? 25 Însă dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 125(126),1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 3a)
R.: Domnul a făcut pentru noi lucruri minunate.

1 Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie,
ni se părea că visăm.
2ab Atunci, gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
şi limba, de cântări de veselie. R.

2cd Atunci se spunea printre neamuri:
„Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.
3 Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi
şi suntem plini de bucurie. R.

4 Întoarce, Doamne, captivitatea noastră
ca pâraiele în Negheb!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu bucurie. R.

6 Plecând, mergeau şi plângeau
aruncând în pământ sămânţa;
venind, se întorceau cu strigăte de veselie,
purtându-şi snopii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai revelat celor mici misterele împărăţiei. (Aleluia)

EVANGHELIA
Grăuntele creşte şi devine copac.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,18-21
În acel timp, Isus a spus: „Cu ce este asemănătoare împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi compara? 19 Este asemănătoare cu un grăunte de muştar pe care un om, luându-l, îl seamănă în grădina lui; acesta creşte şi devine copac, iar păsările cerului îşi fac cuiburi între ramurile lui”. 20 Şi a mai spus: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? 21 Este asemenea cu plămada pe care o femeie, luând-o, o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte totul”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Sinuciderea și sensul singurei vieți

Posted by Paxlaur pe 18/09/2017

om ingandurat_trist_dezorientatPrea des rostim sau auzim: „Mai bine nu mă nășteam… Mai bine aș muri”. Și unii nu doar că spun, ci fac planuri și comit acte sinucigașe. Cât de tulburător este să auzi: „Părinte, fiica mea, de doar 19 ani, s-a sinucis”!

Oare de ce ne pierdem gustul de a trăi? Cum să fii tânăr și deja să fie prea greu, prea mult? Să fie boala? Sau sărăcia? Sau singurătatea? Alcoolul? Drogurile? Sau uitarea sufletului și pierderea sensului vieții?

Dacă în fața problemelor pierdem sensul vieții – avem o singură viață care începe aici, pe Pământ, și se desăvârșește în Ceruri! – atunci sinuciderea devine o puternică ispită îmbrăcată în hainele strălucitoare ale soluțiilor. Dacă ne lăsăm viața invadată doar de lucruri – telefon, computer, mașină etc. – și uităm să ne hrănim sufletul cu prieteni, speranță, credință, atunci viața prinde gust greoi de plastic sau de fier, în funcție de ceea ce ne umple inima.

Pierdem sensul vieții atunci când nu mai știm să valorificăm clipele de tăcere și de singurătate. La câtă agitație și viteză este în jurul nostru, zilnic trebuie să avem clipe în care să ne oprim, să ne adunăm sufletul și să-l umplem de speranță. Fugim atât de mult de noi înșine, încât sufletul rămâne mereu în urma noastră, flămând și părăsit. Unde ți-e sufletul acum? Ce ai în el?

Ne uităm atât de rar la sufletul nostru! Ar trebui să-l privim zilnic, să ne fie drag, ca un fluture colorat într-o grădină cu flori. Însă pentru că-l uităm, când ne amintim de el îl găsim pătat, plin doar de probleme și suferință. Iar la ușa lui bate nerăbdătoare sinuciderea, cu recomandarea: „Unica soluție”!

Această capcană atrage sufletele care uită că moartea nu este decât o trecere, iar această trecere, dacă este „grăbită”, în loc să îmbrace sufletul în lumină, dă întunericului din el valoarea veșniciei. Prin sinucidere, ceea ce aici pare insuportabil pentru un an sau zece, devine insuportabil pentru veșnicie, căci viața nu se pierde, ci se transformă, se îmbracă fie în lumină, fie în întuneric.

Să nu disperăm în fața suferinței, ci să alergăm la Domnul. Să nu căutăm singuri soluții la problemele care ne iau cu asalt. Și, mai ales, să nu considerăm „fuga de viață” o rezolvare. Sufletul și sensul vieții dau gust bun zilelor noastre.

Posted in E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Ne place sau nu, „Isus Cristos este același ieri, astăzi și în veac”!

Posted by Paxlaur pe 09/06/2017

Isus si femeia pacatoasaScriptura ne învață că „Isus Cristos este același ieri, astăzi și în veac” (cf. Evr 13,8). El rămâne mereu același și ne iubește cu o iubire veșnică (cf. Ier 31,3). Știm că Dumnezeu nu se schimbă, nici nu se răzgândește nici măcar atunci când omul insistă, regretă, greșește, fuge: „Darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom 11,29). Irevocabile! De aceea, și astăzi Cristos continuă să vorbească omului, continuă să-l cheme. Însă cu greu mai putem nota astăzi ceea ce surprindea evanghelistul Marcu: „Mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere” (Mc 12,37). De ce nu se mai strâng mulțimi numeroase în jurul lui Cristos? De ce nu mai este ascultat cu plăcere? Noi îl ascultăm cu plăcere pe Cristos?

Profetul Isaia ne spunea că atunci vom ajunge în preajma Domnului, când îl vom vedea, vom tresări de bucurie, inima ne va bate puternic şi ne va creşte (cf. Is 60,5). Simțim noi aceasta atunci când intrăm în biserică și privim tabernacolul? Dar atunci când ne împărtășim? Dar atunci când ne vorbește din sfânta Evanghelie? Cum este inima noastră în preajma Domnului? Simţim vreo înflăcărare deosebită?

Dacă nu simțim nimic deosebit în preajma lui Cristos este pentru că nu-l cunoaștem, nu-i recunoaște divinitatea, puterea, iubirea. Nimic! Uneori, ca să înțelegem cât de slabă ne este credința și cât de palidă iubirea față de el este suficient să ne amintim cum intrăm de obicei în biserică, în capele și cum îngenunchem înaintea lui Cristos, același Cristos care fascina mulțimile. Cum am îngenuncheat astăzi? În grabă, cu gândul aiurea, la lucrurile sau probleme rămase nerezolvate? Mai mult, putem să ne gândim la momentul prefacerii din cadrul sfintei Liturghii. Este punctul culminant în care acelaşi Cristos – exact acelaşi Cristos care fascina mulțimile, care predica și vindeca – ni se descoperă şi nouă. E în faţa noastră. Şi noi cum stăm? Unii nici măcar nu îngenunchează! Alții sunt cu gândul departe. Puțini sunt cei care îl recunosc ca Domnul şi mântuitorul lor. Este suficient să ne uităm la numărul celor care se împărtășesc cu inimă curată, cu credință.

Să ne refacem viața și să privim la Cristos, la Dumnezeu. Să ne facem inima să tresaltă de bucurie și să exclame împreună cu Tobit: „Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântat este numele său cel mare!” (Tob 11,14). Cristos care fascina mulțimile este același ieri, astăzi și în veac. Același Cristos este în tabernacol. Același Cristos ne vorbește prin cuvântul său. Același Cristos este prezent în cei săraci, bolnavi, singuri. Dar și mai mult, același Cristos va reveni în slavă. Atunci toți se vor îngrămădi să-l asculte și să-i strige: „Doamne, Doamne”, însă știm și tremurăm la gândul că nu oricine îi spune „Doamne, Doamne” va intra în împărăția cerurilor (cf. Mt 7,21).


„Apropiați-vă de Dumnezeu
și el se va apropia de voi.
Curățați-vă mâinile,
purificați-vă inimile”
(cf. Iac 4,8).


9 iunie 2017 

Vineri din săptămâna a 9-a de peste an
Sf. Efrem, diacon înv. *
Tob 11,5-17; Ps 145; Mc 12,35-37

LECTURA I
Tu m-ai pus la încercare şi tu m-ai vindecat; iată, eu îl văd din nou pe fiul meu, Tobia!
Citire din cartea lui Tobia 11,5-17
În zilele acelea, Ana stătea privind la drum după fiul ei. 6 Presimţind că el vine, i-a zis tatălui lui: „Iată, fiul tău vine împreună cu omul care a mers cu el!” 7 Rafael i-a zis lui Tobia înainte să se apropie de tatăl lui: „Ştiu că ochii lui vor fi deschişi. 8 Întinde-i fierea peştelui pe ochi; medicamentul se va contracta şi va îndepărta albeaţa de pe ochi, iar tatăl tău va privi şi va vedea lumina”. 9 Ana a alergat, a căzut pe grumazul fiului ei şi i-a zis: „Te-am văzut, fiule! De acum pot să mor”. Şi a plâns. 10 Tobit s-a ridicat şi, împiedicându-se în picioare, a venit la ieşirea curţii. 11Tobia a mers către el cu fierea peştelui în mână. I-a suflat pe ochi, l-a prins şi i-a zis: „Ai încredere, tată!” A pus medicamentul şi l-a ţinut acolo. 12 Apoi a desprins cu amândouă mâinile sale albeaţa din colţul ochilor săi. 13 Tobit a căzut pe grumazul lui, a plâns şi i-a spus: „Te văd, fiule, lumina ochilor mei!” 14 Apoi a zis: „Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântat este numele său cel mare! Binecuvântaţi sunt toţi îngerii săi sfinţi! Să fie peste noi numele său cel mare şi binecuvântaţi să fie toţi îngerii în toţi vecii! Pentru că el m-a pedepsit, dar, iată, îl văd pe Tobia, fiul meu!” 15 Tobia a intrat bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu cu glas puternic. Tobia i-a făcut cunoscut tatălui său că drumul a fost bun, că a adus argintul şi cum a luat-o pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie: iată, vine şi este aproape de poarta cetăţii Ninive! 16 Tobit a ieşit în întâmpinarea nurorii sale bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu către poarta cetăţii Ninive. Cei din Ninive, văzându-l că umblă şi străbate cetatea în toată puterea şi fără a fi dus de mână de nimeni, s-au mirat. Iar Tobit a mărturisit înaintea lor că Dumnezeu a avut milă de el şi i-a deschis ochii. 17 Tobit s-a apropiat de Sara, soţia lui Tobia, fiul său, a binecuvântat-o şi i-a zis: „Intră sănătoasă, fiică! Binecuvântat să fie Dumnezeul tău, care te-a adus la noi, fiică! Binecuvântat să fie tatăl tău, binecuvântat să fie Tobia, fiul meu, şi binecuvântată să fii tu, fiică! Intră sănătoasă în casa mea cu binecuvântare şi bucurie! Intră, fiică!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 145(146),1-2.7.8-9a.9bc-10 (R.: 1)
R.: Sufletul meu să-l laude pe Domnul Dumnezeul!
sau:
Aleluia.

1 Laudă, suflete al meu, pe Domnul!
2
Voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea,
voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi. R.

7 El face judecată pentru cei asupriţi,
el dă pâine celor flămânzi.
Domnul îi eliberează pe cei închişi. R.

8 Domnul deschide ochii celor orbi,
Domnul îi ridică pe cei împovăraţi,
Domnul îi iubeşte pe cei drepţi,
9a Domnul are grijă de cei străini. R.

9bc Sprijină pe văduvă şi pe orfan,
dar nimiceşte calea celor fărădelege.
10 Domnul Dumnezeul tău, Sionule,
domneşte în veci, din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,35-37
În acel timp, luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: „Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David? 36 David însuşi a spus, inspirat de Duhul Sfânt: «Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale!” 37 Deci însuşi David îl numeşte Domn; atunci, cum îi este fiu?” Şi mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere.

Cuvântul Domnului

 

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Iartă-mă, iarăși mă apropii de tine cu sufletul obosit…

Posted by Paxlaur pe 30/03/2017

suflet obositDeseori, împovărați de păcate, obosiți de goana după idoli, cădem în genunchi, rugându-ne: „Iartă, Doamne, răutatea și necredința poporului tău! Iartă-ne că uităm atât de repede binefacerile tale. Iartă-ne că zi de zi refuzăm să dăm glorie numelui tău: refuzăm gloria care vine de la tine, preferând gloria care vine de la oameni. Iartă-ne că nu vrem să venim la tine că să avem viață. Iartă-ne că am disprețuit misterul pătimirii, morții și învierii tale. Iartă-ne că am uitat de tine, Dumnezeul care ne-a mântuit, și am alergat după idoli. Iartă-ne că ne apropiem de sfânta înviere a ta cu sufletul obosit de această goană după deșertăciune. Iartă-ne că trăim ca și cum nu ar trebui să murim pentru a putea învia cu Cristos și prin Cristos”.

Iertarea de care avem nevoie ne-a fost deja oferită prin patima, moartea și învierea lui Cristos. Noi trebuie doar să o primim, să ne deschidem larg inima. Dacă nu credem aceasta, nimeni din exterior nu ne poate „explica” splendoarea și puterea acestei iertări. Dacă nu credem și continuăm să refuzăm iubirea lui Dumnezeu, nimeni nu ne poate demonstra frumusețea acestei iubiri. „Seducția în fața iubirii aparține ordinii experienței. O ulterioară explicațe nu ar adăuga nimic. Se poate, fără îndoială, să fie analizată și comentată Simfonia a V-a a lui Bethoven sau Gioconda a lui Leonardo da Vinci. Dar nu este posibil să se demonstreze că această muzică sau acel tablou sunt frumoase. Aceasta depinde de bogăția interioară a fiecăruia”, de pasiunea fiecărui suflet (cf. Bernard Sesboüé, A crede. Invitație la credința catolică pentru femeile și bărbații secolului al XXI-lea, p. 276 ).

Este frumos să vorbim despre iubire, despre iertare, despre tot ceea ce atinge inima noastră. Însă trebuie să mărturisim cu convingere că în centrul credinței noastre, nu stau nici virtuțile, nici sentimentele, oricât ar fi de nobile, ci stă o persoană și un eveniment: Isus Cristos care a înviat din morți.

Știm că și astăzi, ca și în timpul apostolului Paul, când vorbim despre înviere suntem luați în râs: „Despre asta te vom asculta altă dată” (Fap 17,32). Însă „dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră… Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,14).

Cristos înviat este principiul și izvorul învierii noastre viitoare: toți vom fi înviați în Cristos (cf. 1Cor 15,20-22). Totodată el este centrul și forța credinței noastre. Privind la Cristos cu speranța învierii reușim să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru acela care a murit și a înviat pentru noi, Isus Cristos, Domnul nostru (cf. 2Cor 5,15).


A crede și a mărturisi învierea lui Cristos
înseamnă a dărui veșnicie vieții.
Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi:
nemurirea,
căci „slava lui Dumnezeu este omul viu”
(sf. Irineu de Lyon).


30 martie 2017 

Joi din săptămâna a 4-a din Post
Ss. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.
Ex 32,7-14; Ps 105; In 5,31-47

LECTURA I
Iartă, Doamne, răutatea poporului tău!
Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. 11 Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? 12 Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?” Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” 14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),19-20.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău!

19 Şi au făcut un viţel în Horeb,
s-au prosternat înaintea unui chip turnat
20 şi au schimbat gloria lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.

21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.

23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.

EVANGHELIA
Este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,31-47
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32 Este un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. 33 Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. 37 Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. 38 Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeţi în cel pe care el l-a trimis. 39 Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi tocmai ele dau mărturie despre mine. 40Dar nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă. 41 Eu nu primesc glorie de la oameni, 42 însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui Dumnezeu în voi. 43 Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu m-aţi primit. Dacă ar fi venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-aţi fi primit. 44 Cum puteţi crede voi, care primiţi glorie unul de la altul şi nu căutaţi gloria care este numai de la Dumnezeu? 45 Să nu credeţi că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat. 46Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a scris. 47 Dar dacă nu credeţi în cele scrise de el, cum veţi crede în cuvintele mele?”

Cuvântul Domnului

Sursa fotografiei: http://eatsleepdraw.com/post/10619495634 

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Orfanii și cuvintele interzise

Posted by Paxlaur pe 29/03/2017

Judecata_universala_Michelangelo_Buonarroti_-_Il_Giudizio_UniversalePe cât de admirabilă este gingășia pruncilor care dorm liniștiți în brațele părinților, pe atât de trist este chipul celor care se descoperă orfani, abandonați. Este trist să te trezești „singur pe lume”, dar și mai trist este să nu accepți că ești fiu, să îți renegi originile, să negi iubirea celor care ți-au dat viață. Nu de puține ori, dezamăgiți și abandonați de oameni, tindem să credem că și Dumnezeu ne-a părăsit. Asaltați de această ispită, iubirea Domnului răsună și se întipărește ca o pecete în inima noastră: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita”. Dumnezeu nu uită, Dumnezeu nu ne poate abandona! El este Tată, un tată care ne iubește cu o inimă de mamă!

„Tatăl îl iubește pe Fiul”, răsună astăzi în evanghelie. Iar noi credem că Fiul a venit în mijlocul nostru pentru a ne revela atât iubirea care există în sânul sfintei Treimi, cât și iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu Tatăl față de toți oamenii.

Privind în evanghelie la cei care „căutau să-l ucidă” pe Cristos, privind apoi în viața noastră, privind la zilele în care l-am alungat pe Dumnezeu, conștientizăm că nu mereu ne recunoaștem fii. Prin atitudinea noastră arogantă, cu iz de atotputernicie și omnisciență, refuzăm statul de „fii iubiți” și devenim pentru noi înșine și pentru cei din jur izvor de neliniște și rău, un „loc” de chin. Atunci îi auzim pe ceilalți spunându-ne: „Îmi faci viața un iad”. Și astfel, în mijlocul suferințelor, rostim sau auzim unul din acele „cuvinte interzise”: iad.

Noi credem și mărturisim cu întreaga Biserică existenţa iadului şi veşnicia lui. Sufletele celor care mor în starea păcatului de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile infernului, „focul veşnic”. Chinul iadului constă mai ales în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viaţa şi fericirea pentru care a fost creat şi la care aspiră.

Cristos s-a coborât în iad, în străfundurile morţii pentru ca „cei morţi să audă glasul Fiului lui Dumnezeu și, auzindu-l, să învie”. Coborârea lui Isus în iad ne întărește în credința că mântuirea adusă de Cristos are valoare pentru toți oamenii, inclusiv pentru cei care au trăit „înainte de Cristos”. Vestea cea bună a fost adusă deopotrivă şi morţilor (cf. 1Pt 4,6) și însuși Domnul, coborând în iad, a spus sufletelor aşezate în umbra morţii: „Eu sunt Dumnezeul tău, şi pentru tine am devenit Fiul tău. Scoală-te tu, care dormeai, căci nu te-am creat ca să stai aici, înlănţuit în iad. Scoală-te din morţi: Eu sunt Viaţa celor care au murit” (cf. CBC 634-635, 1035).


Dacă tu crezi cu adevărat că ești un fiu iubit,
că Dumnezeu e Tatăl tău,
atunci cântă din toată inima:
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții,
nu mă tem de nici un rău,
căci tu ești cu mine,
toiagul și nuiaua ta mă mângâie” (Ps 22,4).


29 martie 2017 

Miercuri din săptămâna a 4-a din Post
Sf. Eustasie, ep.
Is 49,8-15; Ps 144; In 5,17-30

LECTURA I
Te voi face o alianţă pentru popor, ca să ridici ţara.
Citire din cartea profetului Isaia 49,8-15
Aşa vorbeşte Domnul: „În timpul bunăvoinţei ţi-am răspuns şi în ziua mântuirii te-am ajutat. Te voi păzi şi te voi face o alianţă pentru popor, ca să ridici ţara şi să faci să ia în stăpânire moştenirile devastate. 9 Vei spune celor captivi: «Ieşiţi!» şi celor care sunt în întuneric: «Veniţi afară!» Vor paşte pe lângă drumuri şi păşunea lor va fi pe toate colinele golaşe. 10 Nu vor flămânzi şi nu vor înseta; nu-i va lovi dogoarea şi nici soarele, pentru că cel care se îndură de ei îi călăuzeşte şi-i conduce la izvoare de apă. 11 Voi schimba toţi munţii mei în drumuri şi căile mele vor fi înălţate. 12Iată-i, vin de departe! Iată-i, unii vin de la nord şi de la vest, iar alţii din ţara Sinim!” 13 Strigaţi de bucurie, cerurilor, bucură-te, pământule, şi tresăltaţi de bucurie, munţilor, pentru că Domnul îl mângâie pe poporul său şi se îndură de sărmanii lui! 14 Sion a zis: „Domnul m-a părăsit; Domnul m-a uitat”. 15 Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),8-9.13cd-14.17-18 (R.: 8a)
R.: Îndurător este Domnul şi plin de dragoste.

8 Domnul este îndurător şi plin de dragoste,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare;
9 Domnul este bun faţă de toţi,
el îşi arată dragostea faţă de orice făptură. R.

13cd Domnul este fidel în toate cuvintele sale
şi sfânt în toate lucrările sale.
14 Domnul îi sprijină pe toţi cei care dau să cadă
şi îi ridică pe toţi cei căzuţi. R.

17 Drept este Domnul pe toate căile sale
şi credincios în toate lucrările sale.
18 Domnul este alături de toţi cei care-l cheamă,
de toţi cei care-l cheamă în adevăr. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 11,25a.26a
„Eu sunt învierea şi viaţa, spune Domnul. Oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci”.

EVANGHELIA
După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel, şi Fiul dă viaţă cui vrea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,17-30
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” 18 Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că distrugea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. 19 Aşadar, Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face şi Fiul la fel. 20 Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai mari decât acestea, ca să vă miraţi. 21 După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea. 22 De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a dat-o Fiului, 23 pentru ca toţi să-l cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-l cinsteşte pe Fiul, nu-l cinsteşte pe Tatăl care l-a trimis. 24 Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă. 25 Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, 26 căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine 27 şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. 28 Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui! 29 Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit nelegiuirea, spre învierea judecăţii. 30 Eu nu pot să fac nimic de la mine. Judec după cum aud şi judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: