Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘viata’

Fiecare om poartă în ființa sa bătălii dure despre care nu știm nimic…

Posted by Paxlaur pe 21/01/2018

lupta sufletului_disperare_singuratateCât de buni și delicați am fi unii cu alții dacă am înțelege că fiecare om poartă în ființa sa bătălii dure, lupte despre nu știm nimic. Fiecare se confruntă cu un întuneric despre care (uneori!) nici măcar nu are cu cine vorbi…

Așadar înainte de a critica, bârfi, trânti, exclude, evita, desființa o persoană, să ne amintim că nu știm nimic despre marile sale bătălii interioare, mai ales despre acele lupte pe care le-a pierdut și care încă sângerează!

Cât de adevărat este că dacă fiecare om ar avea scrisă pe frunte suferința proprie nu ar mai exista invidie, răutate, plângeri!

Poate că privind spre încercările prin care trec cei de lângă vom reuși să-i iertăm mai ușor atunci când ne uită, când nu au timp pentru noi… Atunci când noi ne simțim părăsiți, acele momente în care ne uită (sau ne simțim uitați!),  sunt de multe ori folosite de ei tocmai pentru a supraviețui! Habar nu avem de disperarea din inima lor! Uităm atât de des de adâncimile unui suflet, de întunericul în care poate fi cuprins, de spaimele care-l împresoară!

Să fim mai buni, mai înțelegători și să purtăm speranță și milostivire!

Isus spune și astăzi: „Mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă… Dacă ați ști ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă, nu i-ați fi condamnat pe cei nevinovați”… (cf. Mt 9,13; 12,7).

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | 1 Comment »

Un tren lung ne pare viața…

Posted by Paxlaur pe 20/01/2018

 Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut….

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!…

Traian Dorz

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Nu mai intra în biserică așa cum trece trenul prin gară…

Posted by Paxlaur pe 19/01/2018

trenul prin garaIntrăm uneori în biserică așa cum intră și trece un tren prin gară fară să oprească. Face doar mult zgomot, mult curent…

Așa și noi, uneori nici măcar nu ne dăm seama de „gălăgia” interioară pe care o purtăm în casa Domnului. Accelerăm în prezența lui Dumnezeu și facem și mai mult zgomot,  în loc să ne oprim și să stăm în liniște. Ne rugăm și cerem mai mult decât suntem dispuși să ascultăm… Uităm că Dumnezeu vorbește…

Cât de plini de speranța am ieși din casa Domnului dacă am opri cu adevărat în fața lui, dacă am lăsa să coboare ceea ce ne împovărează și a ajuns la destinație – gândurile, problemele, eșecurile, tot ce e rău! – și am primi noi „pasageri”: speranța, credința și dragostea.

Ce dulce eliberare! Ce mângâietori pasageri…

Biserica nu e gară! De aceea dacă nu te oprești în tăcere în fața Domnului, nu vei simți niciodată bucuria de a călători cu Dumnezeu spre Dumnezeu.

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Nu suntem la plimbare, ci urcăm necontenit spre înălțimi

Posted by Paxlaur pe 16/01/2018

Monserrat - munte manastire inaltimeNu știu de ce
uneori trăim cu impresia că
viața ar trebui să fie o plimbare lejeră
pe înălțimile munților,
când de fapt știm că ea este
un necontenit urcuș spre înălțimi.
Dumnezeu,
spre care tindem,
este mereu mai sus.
Mereu!
Mai avem de urcat, de trudit!

Iar Dumnezeu nu ne așteaptă plimbându-se pe înălțimi,
ci trudește împreună cu noi, pentru noi (cf. In 5,17; 14,18).

Așadar, să mergem spre înălțimi
cântând un cântec nou (cf. Ps 149,1)


Cântați Domnului un cântec nou; lauda lui în adunarea credincioșilor săi (Ps 149,1).

Suntem îndemnați să cântăm Domnului un cântec nou. Omul nou cunoaște cântecul nou. A cânta este un semn de bucurie și, dacă observăm mai atent acest lucru, este și o expresie de iubire. Așadar, cel care știe să iubească viața nouă știe și să cânte cântecul nou. Ce anume este această viață nouă, trebuie să o știm în vederea cântecului nou. Într-adevăr, totul aparține unei singure împărății: omul nou, cântarea nouă, legământul nou. De aceea, omul nou va cânta cântecul nou și va aparține legământului nou.

Nu este nimeni care să nu iubească, însă trebuie văzut ce anume iubește. Nu suntem îndemnați să nu iubim, ci să alegem obiectul iubirii noastre. Dar ce vom alege, dacă mai întâi nu suntem aleși? Deoarece noi nu iubim dacă mai întâi nu suntem iubiți. Ascultați-l pe apostolul Ioan: Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi (cf. 1In 4,10). Caută pentru om motivul pentru care trebuie să-l iubească pe Dumnezeu și nu-l vei găsi decât pe acesta: pentru că Dumnezeu l-a iubit mai întâi. Cel pe care noi l-am iubit s-a dat deja pe sine pentru noi, s-a dat ca să-l putem iubi. Ce anume a dat pentru ca să-l iubim, ascultați mai clar de la apostolul Paul: Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre (Rom 5,5). De unde? Oare de la noi? Nu. Deci de la cine? Prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Rom 5,5).

Având deci o încredere atât de mare, să-l iubim pe Dumnezeu din Dumnezeu. Ascultați-l mai clar pe același Ioan: Dumnezeu este iubire; cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el (1In 4,16). Nu este suficient a spune: Iubirea este de la Dumnezeu (1In 4,7). Cine dintre noi ar îndrăzni să spună ceea ce a fost spus: Dumnezeu este iubire? A spus-o cel care știa ceea ce avea. Dumnezeu ni se oferă în mod complet. Ne spune: Iubiți-mă și mă veți avea, pentru că nu puteți să mă iubiți dacă nu mă aveți deja.

O, fraților, o, fiilor, o, popor creștin, o, sfântă și cerească seminție, o, voi care sunteți renăscuți în Cristos, creaturi ale unei lumi divine, ascultați-mă, ba chiar prin mine: Cântați Domnului un cântec nou. Tu spui: Iată, eu cânt. Desigur, tu cânți, aud că tu cânți. Dar fii atent ca viața ta să nu dea mărturie împotriva glasului tău.

Cântați cu glasul, cântați cu inima, cântați cu gura, cântați cu sfânta voastră conduită. Cântați Domnului un cântec nou. Mă întrebați ce trebuie să cântați despre cel pe care îl iubiți? Fără îndoială, despre cel pe care-l iubești vrei să cânți. Căutați laudele pe care să le cântați? Ați auzit: Cântați Domnului un cântec nou. Căutați laudele? Lauda lui să răsune în adunarea credincioșilor. Cântărețul devine el însuși lauda cântecului său.

Vreți să aduceți laude lui Dumnezeu? Voi sunteți ceea ce spuneți. Veți fi lauda lui dacă veți trăi bine.

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
(Pred. 34, 1-3.5-6: CCL 41, 424-426)

Posted in E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Ce chip are FAMILIA pentru noi?

Posted by Paxlaur pe 31/12/2017

Familiaris Consortio_Ioan Paul al II lea_ familiaCare este primul gând care se strecoară în mintea noastră atunci când cineva pronunță cuvântul „Familie”? Care e primul sinonim sau prima realitate sau prima persoană la care ne gândim? Ce chip are familia pentru noi, acum la sfârșit de an?

A fost o vreme binecuvântată de Domnul când familia însemna pentru toți un singur lucru: comuniunea intimă de viaţă şi de iubire conjugală, întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii, întemeiată pe legământul dintre soţi – bărbat și femeie! – sau, altfel spus, pe consimţământul lor personal irevocabil (cf. GS 48). Căci Dumnezeu, creându-l pe om, nu l-a lăsat singur: încă de la începuturi „bărbat şi femeie i-a creat” (Gen 1,27), iar însoţirea lor constituie prima formă a comuniunii dintre persoane. Aceasta pentru că omul, din natura sa intimă, este o fiinţă socială, şi fără relaţii cu ceilalţi nu poate nici să trăiască, nici să-şi dezvolte calităţile (cf. GS 12). Avem nevoie de familie, de comunitate, de comuniunea dintre bărbat și femeie. Lumea întreagă are nevoie de adevărate familii. „Binele persoanei şi al societăţii umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale” (GS 47).

Iată de ce oamenii sunt chemați să întemeieze o familie. Pentru că doar familia este locul în care se naște în modul „cel mai autentic” viața. Pentru că a da viața înseamnă a crea, nu doar a naște, înseamnă a modela, a asigura un viitor, a munci împreună, soț și soție, bărbat și femeie, pentru un viitor mai bun. Într-un mod cu totul special familia este chemată să protejeze viața și umple de conținut viitorul oricărui copil. Familia este speranța Bisericii și a societății.

Cei care au ales să se consacre Domnului printr-o viață de celibat, chiar dacă nu întemeiază o familie, au obligația de a susține familiile, de a se ruga pentru ele, de a fi alături mai ales de familiile încercate. Fiecare are obligația de a face din propria viață un loc în care să se dezvolte comuniunea între persoane. Fiecare, în comunitatea în care trăiește, trebuie să se simtă ca într-o familie. Suntem creați unii pentru alții! Avem nevoie de familie, de comuniune, de comunitate. Fiecare trebuie să fie un sprijin pentru cel lângă care a ales să stea.

Nimeni nu are dreptul să disprețuiască familia. Cine disprețuiește familia își disprețuiește propriile origini și neagă viitorul omenirii. De aceea, astăzi, împreună cu întreaga Biserică, ne rugăm pentru familii. Prin mijlocirea Sfintei Familii cerem harul statorniciei pentru cei căsătoriți și curaj pentru cei care se pregătesc să întemeieze o familie în noul an. Dumnezeu să binecuvânteze familiile noastre.


Ridică-ți privirea spre ceruri și lasă-ți inima să cânte:
„Îți mulțumesc, Doamne,
îți mulțumesc pentru toate familiile sfinte
și pentru toate binecuvântările primite în acest an.
A ta, Tată milostiv, este gloria în veci de veci. Amin”.


 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-52
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim, de sărbătoarea Paştelui. 42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo, după obiceiul sărbătorii. 43 Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44 Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” 49 El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. 51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. 52 Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: