Arhivă etichetă pentru ‘vindecare’

Vindecare… Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor

„Bunicii ne amintesc că bătrâneţea este un dar
şi că bunicii sunt veriga de unire între generaţii,
pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă.
Bunicii de atâtea ori sunt uitaţi
şi noi uităm această bogăţie de a păstra rădăcinile şi de a transmite.
Pentru aceasta, am hotărât să institui 
Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor,
care se va ţine în toată Biserica
în fiecare an în a patra duminică din iulie,
în apropierea sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana,
„bunicii” lui Isus”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul evanghelic de astăzi (cf. Mc 1,21-28) relatează o zi tipcă a activităţii lui Isus, este vorba de o sâmbătă, zi dedicată odihnei şi rugăciunii, oamenii mergeau la sinagogă. În sinagoga din Cafarnaum, Isus citeşte şi comentează Scripturile. Cei prezenţi sunt atraşi de modul său de a vorbi; uimirea lor este mare pentru că demonstrează o autoritate diferită de cea a cărturarilor (v. 22). În afară de asta, Isus se revelează puternic şi în fapte. De fapt, un om în sinagogă se revoltă împotriva lui interpelându-l ca pe trimisul lui Dumnezeu; el recunoaşte duhul rău, îi porunceşte să iasă din omul acela şi astfel îl alungă (v. 23-26).

Se văd aici cele două elemente caracteristice ale acţiunii lui Isus: predica şi opera taumaturgică de vindecare: predică şi vindecă. Ambele aspecte ies în evidenţă în textul din evanghelistul Marcu, însă cel mai evidenţiat este cel al predicii; exorcismul este prezentat ca o confirmare a „autorităţii” sale singulare şi a învăţăturii sale. Isus predică având autoritate proprie, ca acela care posedă o învăţătură pe care o scoate din sine, şi nu asemenea cărturarilor care repetau tradiţii precedente şi legi transmise. Repetau cuvinte, cuvinte, cuvinte, numai cuvinte – aşa cum cânta marea cântăreaţă Mina [Parole, parole, parole…]. Aşa erau: numai cuvinte. În schimb în Isus, cuvântul are autoritate, Isus este autoritar. Şi asta atinge inima. Învăţătura lui Isus are aceeaşi autoritate a lui Dumnezeu care vorbeşte; de fapt, cu o singură poruncă eliberează cu uşurinţă pe cel obsedat de cel rău şi îl vindecă. De ce? Deoarece cuvântul realizează ceea ce spune. Pentru că el este profetul definitiv. Însă pentru ce spun asta, că este profetul definitiv? Să ne amintim de promisiunea lui Moise. Moise spune: „După mine, cu timpul, va veni un profet ca mine – ca mine! – care vă va învăţa” (cf. Dt 18,15). Moise îl anunţă pe Isus ca profetul definitiv. Pentru aceasta [Isus] vorbeşte nu cu autoritatea umană, ci cu cea divină, pentru că are puterea de a fi profetul definitiv, adică Fiul lui Dumnezeu care ne mântuieşte, ne vindecă pe toţi.

Al doilea aspect, cel al vindecărilor, arată că predica lui Cristos este îndreptată spre înfrângerea răului prezent în om şi în lume. Cuvântul său se îndreaptă direct împotriva domniei satanei, îl pune în criză şi îl face să se dea înapoi, îl obligă să iasă din lume. Acel posedat – acel om posedat, obsedat – la care ajunge porunca Domnului, este eliberat şi transformat într-o persoană nouă. În afară de asta, predica lui Isus aparţine unei logici opuse logicii lumii şi a răului: cuvintele sale se revelează ca răsturnare a unei ordini greşite a lucrurilor. De fapt, diavolul prezent în cel posedat, strigă la apropierea lui Isus: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?” (v. 24). Aceste expresii indică înstrăinarea totală între Isus şi satana: sunt pe planuri complet diferite; între ei nu există nimic în comun; sunt unul opus celuilalt. Isus, autoritar, care atrage oamenii cu autoritatea sa, precum şi profetul care eliberează, profetul promis care este Fiul lui Dumnezeu care vindecă. Ascultăm, noi, cuvintele lui Isus care sunt autoritare? Mereu, nu uitaţi, purtaţi în buzunar sau în geantă o mică Evanghelie, pentru a o citi în timpul zilei, pentru a asculta acel cuvânt autoritar al lui Isus. Şi după aceea, toţi avem probleme, toţi avem păcate, toţi avem boli spirituale. Să-i cerem lui Isus: „Isuse, tu eşti profetul, Fiul lui Dumnezeu, cel care a fost promis pentru a ne vindeca. Vindecă-mă!” Să-i cerem lui Isus vindecarea păcatelor, a relelor noastre.

Fecioara Maria a păstrat mereu în inima sa cuvintele şi gesturile lui Isus şi l-a urmat cu totală disponibilitate şi fidelitate. Să ne ajute şi pe noi să-l ascultăm şi să-l urmăm, pentru a experimenta în viaţa noastră semnele mântuirii sale.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Poimâine, 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Prezentării lui Isus la templu, când Simeon şi Ana, ambii bătrâni, luminaţi de Duhul Sfânt, au recunoscut în Isus pe Mesia. Duhul Sfânt să trezească şi astăzi în cei bătrâni gânduri şi cuvinte de înţelepciune: glasul lor este preţios deoarece cântă laudele lui Dumnezeu şi păstrează rădăcinile popoarelor. Ei ne amintesc că bătrâneţea este un dar şi că bunicii sunt veriga de unire între generaţii, pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă. Bunicii de atâtea ori sunt uitaţi şi noi uităm această bogăţie de a păstra rădăcinile şi de a transmite. Pentru aceasta, am hotărât să institui Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor, care se va ţine în toată Biserica în fiecare an în a patra duminică din iulie, în apropierea sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana, „bunicii” lui Isus. Este important ca bunicii să-i întâlnească pe nepoţi şi nepoţii să-i întâlnească pe bunici, pentru că – aşa cum spune profetul Ioel – bunicii în faţa nepoţilor vor visa, vor avea iluzii [mari dorinţe], iar tinerii, luând forţă de la bunici, vor merge înainte, vor profeţi. Şi tocmai ziua de 2 februarie este sărbătoarea întâlnirii bunicilor cu nepoţii.

Se celebrează astăzi Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră, începută în urmă cu peste şaizeci de ani de Raoul Follereau şi dusă înainte în special de asociaţiile care se inspiră din opera sa umanitară. Exprim apropierea mea celor care suferă datorită acestei boli şi îi încurajez pe misionari, pe lucrătorii sanitari şi pe voluntarii angajaţi în slujba lor. Pandemia a confirmat cât de necesar este să se tuteleze dreptul la sănătate pentru persoanele mai fragile: doresc ca responsabilii naţiunilor să-şi unească eforturile pentru a îngriji bolnavii de boala Hansen şi pentru incluziunea lor socială.

Şi salut cu afect băieţii şi fetele din Acţiunea Catolică a acestei Dieceze de Roma – sunt aici, câţiva -, reuniţi în siguranţă în parohii sau conectaţi online, cu ocazia Caravanei păcii. În pofida urgenţei sanitare, şi anul acesta, ajutaţi de părinţi şi educatori şi de preoţii asistenţi, au promovat această iniţiativă foarte frumoasă. Merg înainte cu iniţiativele, bravo, sunteţi buni voi! Înainte, curaj! Bravo tuturor, mulţumesc. Şi acum să ascultăm mesajul pe care unii dintre ei, în numele tuturor, aici alături, ni-l vor citi.

[Citirea mesajului]

De obicei, aceşti copii aduceau baloane de lansat în aer de la fereastră, însă astăzi suntem închişi aici înăuntru, nu se va putea face. Însă anul viitor veţi face asta cu siguranţă!

Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, conectaţi prin diferitele mijloace de comunicare. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (31 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: 24 „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

Să pășești în noul an fără speranță e ca și cum ai intra într-o casă fără ferestre

Misterioasa și tămăduitoarea reînnoire a timpului

Prin reînnoirea timpului – mai ales după un an marcat de multă neliniște, suferință, nesiguranță – Dumnezeu ne dăruiește speranță. Trecerea tămăduitoare a timpului devine pentru noi nădejde și seninătate: îndrăznim să pășim încrezători în noul an, bucuroși că încă putem spune „astăzi”, „acum”, „aici”. Din mila Sfântului, vorba Poetului, încă facem umbră Pământului.

La cumpăna dintre ani se împletesc mari mistere: reînnoirea timpului și „cheltuirea” sa amăgitoare. În ringul conștiinței, devenim simultan actori și martori ai confruntării dintre chibzuință și risipă. În ringul vieții concrete, pentru trecut suntem martori, pentru prezent și viitor putem fi actori.

Nu de puține ori, tineri fiind, ne-am comportat de parcă timpul ar trece și noi ne-am reînnoi. Dar de fapt timpul se reînnoiește iar noi trecem spre veșnicie. Timpul se pregătește pentru o nouă primăvară. Pentru el totul e o nouă zi, o nouă lună, un nou an. Însă pentru noi numărătoarea continuă cu o altă zi, o altă lună, un alt an care ni se adaugă. Va fi o altă primăvară și depinde de noi cum o vom primi: cu geamurile larg deschise, să intre un suflu nou și lumină, sau cu geamurile bătute în cuie, deznădăjduiți, ancorați într-un trecut care ne împiedică să fim actorii propriei vieți?

Sunt impresionante ferestrele bătute în cuie. La fel și cele care în loc de sticlă au alte materiale (nailoane, placaje, scânduri). După un an atât de neliniștitor, ispita deznădejdii ne dă târcoale și – de frica virușilor trupești și sufletești – suntem tentați să ne baricadăm, să batem totul în cuie: fără lumină, fără aer, fără viitor.

Să pășești în noul an fără speranță e ca și cum ai intra într-o casă fără ferestre. Sau într-o casă în care geamurile au fost înlocuite cu o placă de lemn prinsă în cuie. Te sufoci în întuneric și iz de mucegai! Și nu e suficient să schimbi placa de lemn, ci trebuie să scoți și cuiele, să deschizi larg fereastra. Nu e suficient să intre lumina, dacă nu intră și un suflu nou, proaspăt, curat! 

Speranța creștină nu e un ornament, nu e o „fereastră oarbă”, nu e o virtute de design, ci este tocmai „locul” prin care intră lumina și aerul în viața noastră, Cristos și Duhul Sfânt, însoțitorii noștri prin timp în călătoria spre Tatăl. Să cheltuim cu chibzuială timpul, această imensă comoară reînnoită prin care trecem spre veșnicie.

La mulți ani! 


Să fie un an cu mai mult Dumnezeu în inimile noastre, în casele noastre și în faptele noastre! Pe Dumnezeu prezent în Euharistie, în Sfânta Scriptură și în cei mici și săraci să-l primim, să-l ascultăm și să-l îmbrățișăm. 
Uniți în rugăciune și în facerea de bine!

la-multi-ani_speranta-urare-2021-1

Cei care doresc pot susține și în acest an proiectele Paxlaur în favorea copiiilor săraci și suferinzi

PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc!

€7.00

Nimic banal! Nimic superficial! Nimic imposibil!

Nimic din ceea ce Isus Cristos ne cere să facem 
nu este banal.

Niciun cuvânt 
nu trebuie tratat cu superficialitate.

Nimic nu este imposibil 
pentru cel care crede.

Astăzi Domnul reînnoiește chemarea sa și ne cere:

să-l rugăm pe Domnul secerișului 
să trimită lucrători în secerișul său;
să predicăm și să spunem tuturor 
că s-a apropiat Împărăția cerurilor;
să-i vindecăm pe cei bolnavi;
să-i înviem pe cei morți;
să-i curățăm pe cei leproși;
să-i alungăm pe diavoli;
să dăruim gratuit. 

Câtă credință ne trebuie 
ca să putem face toate acestea? 
Câtă credință avem?
Câtă credință va găsi Domnul (în noi) când va veni?


Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,35-10,1.6-8
În acel timp, Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. 36 Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite şi părăsite ca nişte oi care nu au păstor. 37 Atunci le-a spus discipolilor săi: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. 38 Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui!” 10,1 Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 6 Şi le-a spus: „Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! 7 Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». 8 Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: