Arhivă etichetă pentru ‘virus’

Virusul și grăuntele de muștar

Este impresionat ce poate face Diavolul cu un virus atât de mic, invizibil: într-un timp atât de scurt a semănat zâzanie, dezordine, disperare, neîncredere, moarte… E ca și cum nimic altceva nu ar mai exista în jurul nostru. Spaima morții și a disperării ne dă târcoale în fiecare clipă… 

Și totuși, ce se întâmplă dacă astăzi punem față în față virusul și un grăunte de muștar. Da, grăuntele acela despre care vorbea Isus acum 2000 de ani și care între timp a făcut mii și mii de arbori. Și continuă să crească…

E impresionantă această imagine: virusul și grăuntele de muștar față în față. Realități atât de mici, dar atât de puternice. Doar că în timp ce unul distruge tot, celălalt aduce speranță, viață, ocrotire. Tocmai pentru roadele sale, grăuntele de muștar este mult mai fascinant și merită atenția noastră mai mult decât virusul. Grăuntele este realitatea care ne amintește despre puterea lui Dumnezeu, de ceea ce Domnul poate să facă printr-un cuvânt, cu o atingere, cu un grăunte de muștar. Este impresionant ce a putut să facă Dumnezeu cu niște oameni simpli din Galileea, cu niște pescari, cu tine, cu noi. Ce operă măreață Biserica sa! Ce fascinant e Universul! Ce minunăție omul! 

Despre aceste roade astăzi se vorbește prea puțin. Toți privim numai spre rău, spre virus, spre haos. Oare astăzi, în era Covid, nu se mai întâmplă chiar nimic bun? Sau poate că nu mai suntem noi capabili să vedem binele și vedem doar răul. Oare astăzi, chiar în această clipă, nu crește acest arbore de muștar? Sigur că da: și grăuntele de muștar, și drojdia, au astăzi același efect, aceeași forță, aceeași misiune: să rodească, să crească, să dospească și să ne amintească de Împărăția lui Dumnezeu. 

Este timpul să vedem și să facem binele, nu răul. E adevărat că Diavolul continuă să lucreze, dar nici Dumnezeu nu stă degeaba. Și el, Domnul, este mult mai puternic. La final binele învinge. Și viața! Să rămânem de partea lui Dumnezeu și a binelui și nu vom regreta.Răul, oricât de „profund” ar fi, nu e decât o imitație nereușită a binelui. Și în timp ce le amintim asta celor răi, noi să fim/rămânem/devenim originali: să fim buni! Fii bun! Fii original! 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,18-21
În acel timp, Isus a spus: „Cu ce este asemănătoare împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi compara? 19 Este asemănătoare cu un grăunte de muştar pe care un om, luându-l, îl seamănă în grădina lui; acesta creşte şi devine copac, iar păsările cerului îşi fac cuiburi între ramurile lui”. 20 Şi a mai spus: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? 21 Este asemenea cu plămada pe care o femeie, luând-o, o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte totul”.

Cuvântul Domnului

Primăvara creștinilor și risipa de energie

Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă.
Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură.
Considerăm viața o proprietate manipulabilă,
iar pe celălalt un instrument.
Devenim mânioși când nu-l mai putem controla,
când descoperim că celălalt este diferit,
mai bun sau mai sănătos decât noi.
Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața,
cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Suferința care ne inundă simțurile risipește calmul caracteristic lunii florilor, „primăverii” creștinilor, timpului Pascal. În aceste vremuri de grea încercare, cei care credem în Cristos înviat trebuie să fim „o singură inimă și un singur suflet”: să punem totul în comun ca să dăm mărturie cu multă putere despre învierea Domnului (Fap 4,32-33).

Zilele întunecate de suferință ne alungă calmul, ba chiar și bunăvoința. Uneori se risipește și speranța, iar lipsiți de ea devenim șovăielnici în credință și iubire. Ne temem de răul care vine. Ne pierdem calmul și devenim mânioși. Începem să ne luăm la trântă cu răul, în loc să ne ținem și mai strâns de Dumnezeu. Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă. Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură. Considerăm viața o proprietate manipulabilă, iar pe celălalt un instrument. Devenim mânioși când nu-l mai putem controla, când descoperim că celălalt este diferit, mai bun sau mai sănătos decât noi. Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața, cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Aceasta în loc să facem liniște și să invocăm prezența Domnului. El poate spune și astăzi „mării virusate”: „Potolește-te!”. Iar peste inima noastră s-ar așeza calmul (Mc 4,39).

Este adevărat: suntem prea mici ca să luptăm singuri răul. Însă, deși mici, avem Duhul înfierii care ne ajută să-i spunem lui Dumnezeu Tată (Rom 8,15). Am primit harul credinței: suntem copii iubiți de Tatăl și ne putem ține de mână cu Domnul care a învins moartea, răul și boală, cu Domnul care dă speranță și viitor. El poate să liniștească Pământul zdruncinat de virus, de neliniște, de ură (Mt 4,23; Ier 29,11).

Când suntem încercați de dubii în privința eficacității ținerii de mână cu Domnul, să recitim cu smerenie minunea orbului vindecat: „I-au adus un orb și l-au rugat să-l atingă. Isus, luându-l de mână, l-a condus în afara satului” și l-a vindecat. Iar orbul vedea toate lucrurile clar. Când Dumnezeu te ia de mână ești salvat: începi să „vezi clar” lumea și omul pe care îl desconsiderai, omul de lângă tine care părea un „copac care umblă”, un obiect (Mc 8,22-25). Să folosim acest timp pentru a cultiva calmul, risipindu-se astfel din noi orice ură, orice mânie, și devenind fiii Dumnezeului încet la mânie și plin de iubire (Ex 34,6).

Cristos e veșnic viu!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Cristos a înviat!

Ce virtute ți-ar plăcea să ai peste 5-10 ani? Ce simți acum că ar putea înfrumuseța sufletul tău? Ce virtute ar face viața ta mai armonioasă? Sfântul Anton abate spunea: „Cel care bate fierul, mai întâi se gândește ce va face: seceră, sabie, secure. Așa și noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar”.

Prezența lui Cristos cel veșnic viu devine o binecuvântare pentru omenirea încercată de suferință. Avându-l alături putem cere orice și vom primi pentru ca bucuria noastră să fie deplină (In 16,23-24). Ce virtute simțim că ne lipsește? Să nu ne concentrăm doar pe păcatele care ne întunecă viața și sărbătorile, ci să ne inventariem virtuțile: să valorificăm ce avem și să cerem cu smerenie și credință ce ne lipsește.

Acum este timpul potrivit (2Cor 6,2)! Astăzi este în mijlocul nostru Isus din Nazaret, om adevărat și Dumnezeu adevărat. Oare poate fi ceva mai fascinant decât să stai în prezența Celui care învinge moartea? Ce poate fi mai liniștitor decât să te poți ține de mână cu un Dumnezeu iubitor de oameni, cu Domnul care din iubire învinge moartea, păcatul, răul? El va învinge și această boală! Cu el vom ieși biruitori din lupta cu virusul!

Este adevărat că nu toți simt și trăiesc iubirea Celui înviat. Dacă roadele învierii nu ajung la noi înseamnă că nu am îmbrățișat tot adevărul. Lipsa de sinceritate este o piedică în întâlnirea cu Cristos: Adevărul nu poate sta împreună cu ipocrizia. Cel înviat este lumina care alungă întunericul fățărniciei. Cine vrea să-l întâlnească trebuie să fie complet sincer și transparent în trăirea vocației sale.

Într-una din călătoriile apostolice, un copil s-a apropiat de papa Ioan Paul al II-lea și i-a spus: „Te știu! Te știu de la televizor! Ești Papa! Te știu și mă bucur să văd că în realitate ești ca la televizor și la televizor ești ca în realitate… Mereu același!”. În acest timp de har, prezența Celui mort și înviat ne încurajează să îmbrățișăm sinceritatea și să îndepărtăm orice urmă de ipocrizie. Rodul învierii este de a fi mereu același: în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, în caz de boală ca și în timp de sănătate, în tristețe și în fericire. Totul este posibil pentru cel care se ține de mână cu Dumnezeu care este același ieri, astăzi și în veac (Evr 13,8).

Cristos a înviat!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).