Prea târziu te-am iubit…

Ostie curată, preasfânt trup al Mântuitorului, dumnezeiască prezenţă, răsună în inima şi în urechile noastre chemarea ta: „veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

Această chemare a ta – îmbibată de iubire – este irezistibilă. Simţim cum trebuie să strigăm şi noi împreună cu profetul tău, Ieremia: „M-ai sedus, Doamne, şi m-am lăsat sedus”. Da, Doamne, împreună cu profetul recunoaştem în această seară că ai fost mai tare decât noi şi ne-ai biruit, iar acum stăm îngenunchiaţii în această biserică, în faţa ta… Suntem îngenunchiaţi dar nu ca robi, nu ca sclavi, ci ca prieteni… Suntem îngenunchiaţi ca prieteni aplecaţi spre pieptul prietenului lor mai mare, ascultând bătăile inimii tale, inimă care ne-a iubit până la moarte… şi încă moartea pe cruce!

Ne-ai sedus, Doamne, şi ne-am lăsat seduşi şi te adorăm în acest timp al adventului. Ne bucurăm nespus de mult că putem să-ţi spunem împreună cu sfinţii tăi că ne-ai chemat şi ne-ai strigat pe nume, pe fiecare dintre noi şi ai pus capăt surzeniei noastre. Ai strălucit plin de iubire şi ai alungat orbirea noastră. Ai răspândit, presfântă ostie, mireasmă  şi noi ai inspirat şi acum te urmăm cu înfocare; ne-ai lăsat să gustăm din tine şi acum suntem înfometaţi şi însetaţi după tine; ne-ai atins, Doamne, cu binecuvântarea ta şi acum suntem aprinşi de dor după pacea ta.

Toate acestea sunt binefacerile tale, sunt binecuvântările tale pe care le reverşi necontenit asupra omenirii, asupra noastră. Cum am putea să-ţi mulţumim pentru atâta iubire? Cum să-ţi răspundem la iubirea care ne-a copleşit cu har peste har în aceste zile de pregătire pentru marea sărbătoare a Crăciunului? Cum să facem ca inima noastră să îngenuncheze acum împreună cu trupul nostru şi să-ţi spună „mulţumesc”?

Dumnezeu adevărat şi om adevărat, tu care te-ai coborât între noi ca să ne ridici, trimite-l asupra noastră pe Duhul tău cel sfânt, Duhul adevărului, ca el să pătrundă inimile noastre în acest timp al adventului, în aceste momente de adoraţie şi în toate clipele vieţii noastre, pentru ca el să ne înveţe cum să-ţi mulţumim pentru toate harurile şi binefacerile primite.

Ne amintim, Doamne, că ne-ai privit cândva pe toţi şi ne-ai spus: „Fără mine nimic nu puteţi face”. Da, fără tine nu reuşim nici măcar să-ţi mulţumim! De aceea trimite-l pe Duhul tău Sfânt, mângâietorul sufletelor noastre, ca el să intervină pentru noi… ca prin el şi cu el să răsune inima noastră de mulţumire şi întreaga noastră fiinţă să se umple de recunoştinţă.

Iubire şi răbdare infinită ce priveşti cu drag spre noi cei îngenunchiaţi înaintea altarului tău, tu vezi cum împreună cu mulţumirile noastre îşi fac simţită prezenţa noi gânduri, noi cereri… Avem o listă lungă de cereri… Am vrea să fim… am vrea să facem… ne-ar plăcea să avem… ne-am bucura să ştim… şi alte şi alte cereri…cereri peste cereri… Dar oare ce am putea noi să-ţi cerem fără ca tu să nu ştii deja că avem nevoie? Luminează-ne să căutăm mai întâi împărăţia ta, împlinirea voinţei tale… şi toate ni se vor da din abundenţă… vom primi de la tine har peste har… tot ce avem nevoie pentru noi, pentru mântuirea noastră şi a celor dragi ai noştri.

Te rugăm şi pentru cei care încă nu s-au lăsat seduşi de tine şi de iubirea ta, pentru cei care încă nu vor să-ţi asculte glasul şi să plece spre inima ta iubitoare… Strigă-i mai tare, cheamă-i pe nume şi pune capăt şi surzeniei lor.

Inimă a mea, ridică-te, eliberează-te de orice gând străin şi priveşte cu atenţie numai la Isus… Vorbeşte-i lui, în tăcere, despre iubirea ce i-o porţi…

(Era 11 decembrie 2009)