Amintiri de o zi și de douăzeci de ani (fotografii)

Altă ciumă, aceeași nevoie de rugăciune!
Alte vremuri, aceeași Cruce!
Alt Papă, același Cristos!
Sfântul Ioan Paul al II-lea și Papa Francisc

Imagini de la „Jubileul iertării”: Ioan Paul al II-lea l-a implorat pe Domnul răstignit cerând iertare pentru ciuma păcatului, a răului… Era 12 martie 2000

Papa Francisc l-a implorat pe același Cristos răstignit cerând eliberarea omenirii de „ciuma”, răul și suferințele și neliniștile răspândite de COVID19. Aseară, 27 martie 2020.

Cât de strălucitoare sunt în ei, oameni așezați la picioarele Crucii, cuvintele apostolului Paul: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume!”  (Gal 6,14).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

L-am dezbrăcat pentru ca moartea lui să nu fie doar dureroasă, ci și rușinoasă. Stațiunea a X-a

L-am dezbrăcat pentru ca moartea lui să nu fie doar dureroasă,
ci și rușinoasă.
Însă el, Omul suferind,
prin dezbrăcarea sa a înveșmântat inimile noastre zdrențuite.

Stațiunea a X-a
Isus este dezbrăcat de hainele sale și i se dă să bea fiere și oțet

Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm
Căci prin Sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea

Câtă răutate încape într-o inimă de om? Nu ne săturăm niciodată? Nu ni se secătuiește niciodată inima de atâta răutate? Cum spune Qohelét: „Toate râurile curg spre mare, și marea nu se umple… Toate lucrurile se frământă și niciun om nu poate să spună [de ce]; ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se umple cu ceea ce aude… (Qohelét 1,7-8). Tot așa, și din inima omului ies atâtea și atâtea rele și el parcă nu secătuiește niciodată. Răul pare mereu inventiv, făcând concurență neloială iubirii…

Doamne, este prea multă suferință pe Calvarul tău și al omului. Nu mai vrem. Nu mai putem privi. Este atât de greu să-i privim pe cei care suferă. Ne este din ce în ce mai greu să vedem răul și mai ales să-i suportăm pe cei care fac răul… Nu mai avem răbdare cu ei! Obosiți și asaltați de rău, ne-am pierdut bunătatea… Dacă devenim ca ei? De fapt, dacă suntem deja tocmai ca ei? Sau dacă suntem mult mai răi?

Suntem atât de uimiți că te-ai întrupat și ai coborât pe pământ, Doamne. Dar și mai uimiți suntem pentru că ai ales să rămâi chiar și atunci când au început să te lovească, să te scuipe, să te dezbrace, să te răstignească. Omul a început să fie rău cu Dumnezeu, cu tine! Însă tu ai rămas. Nu ai fugit! Tu ai rămas fidel omului. Tu ești statornic în iubirea ta. De neclintit în hotărârea de a ne salva cu prețul vieții tale. Ești mereu cu noi. Mereu între noi. Mereu în Euharistie. Ah, Doamne, sunt atât de puțini cei care rezistă în mijlocul nostru, în mijlocul oamenilor răi. Suntem asaltați de rău și nu rezistăm. Cădem. Renunțăm. Devenim răi. Oare nu suntem și noi deja printre cei care nu se mai satură să facă răul, să calce în picioare oameni și principii? Oare nu îți facem rău, tocmai ție, iubitorule de oameni? Cine ne va salva, cine ne va purifica de răutatea pe care o semănăm în jurul nostru? Oare când ni se va potoli setea de răutate și vom înceta să fim răi? Când ne vom opri din goana după rele? Cât trebuie să-i mai facem pe alții să sufere? Oare chiar nu ni se satură niciodată ființa asta limitată? Câtă răutate încape în inima noastră?

Când ne ridicăm privirea de la oameni și privim spre Isus din Nazaret pe drumul calvarului, ne simțim inima sfâșiată de durere în fața nedreptății: l-au eliberat pe Baraba iar pe cel drept l-au condamnat la moarte, la batjocură, la răstignire. Și apoi, de ce, Doamne, de ce nu au fost suficiente trădarea, insultele, minciuna, pălmuirea, batjocura, scuipatul, biciuirea? Oare purtarea crucii și căderea sub povara ei nu erau suficiente? Oare inimile sfâșiate de durere atunci când mama și fiul s-au întâlnit pe drumul crucii nu ar fi trebuit să potolească ura, invidia, răutatea oamenilor? Chiar trebuia să fie umilit prin dezbrăcare, luându-i-se orice urmă de demnitate?

Totul parcă devine prea greu… Ne neliniștește acest gând, suntem neliniștiți în prezența răului și a suferinței și inima în noi se zvârcolește… Răul nu se potrivește cu frumusețea acestei lumi, cu frumusețea pe care ai sădit-o în om!

În această neliniște, răsună vocea ta, Doamne. Omul suferind îi vorbește omului neliniștit: „Pentru tine e greu? Pentru tine e prea multă suferință? Pentru tine care privești de departe? Pe tine te doare ceea ce vezi, dar pe cel de lângă tine îl doare ceea ce trăiește. Tu chiar ai ochi pentru cel de lângă tine? Tu chiar ai inimă pentru aproapele tău? Ți-ai făcut timp să-ți îndrepți ochii inimii spre celălalt? Ți-ai propus măcar să încerci să-l ajuți să fie mai bine și să devină mai bun? Ce ai făcut concret pentru a opri suferința? Dar pentru a îndepărta nedreptatea? Ce ai făcut? Ce faci?

Și apoi… la mine te-ai uitat? De suferința mea ce spui? Ți-ai făcut timp să contempli trupul meu biciuit, încoronat cu spini, răstignit? Mă vezi? Oare nu ești tocmai tu cel care îmi provoci atâta suferință? Oare nu era de ajuns ocara? Palmele? Scuipatul? Batjocura? Biciuirea? Căderile pe drumul crucii? Oare nu erau suficiente căderile tale de fiecare zi? Oare nu era suficient că mă alungai mereu din fața ta, din viața ta, din inima ta prin păcatele tale? Oare indiferența ta nu era suficientă? Oare este ceva mai rău decât să îți dorești să-l vezi pe celălalt gol, umilit în ceea ce are mai intim? Oare suferința mea nu e mult mai mare decât a ta? Simți tu cât sufăr pentru că tu nu răspunzi la iubire cu iubire? Simți că sufăr pentru tine? Tu nu-mi dai nimic din viața ta, nimic din ceea ce mi-ar putea alina suferința… Doar fiere și oțet… sânge și răni. Doar un trup gol, dezbrăcat, lipsit de inimă…”

Câtă suferință! Cât adevăr aduce la lumină suferința lui Cristos: nu ne săturăm niciodată să facem răul… Câtă sete este în inima noastră de a-l face de râs pe cel de lângă noi… Oamenii mici și răi trăiesc doar pentru a-i face de râs pe alții, doar pentru a-l face de rușine pe cel de lângă ei, doar pentru a fi mai presus decât celălalt. Nimic altceva nu le aduce liniștea, nu le potolește setea de rău.

Cât de rău poate fi omul, cât de răi putem fi: l-am dezbrăcat pentru ca moartea lui să nu fie doar dureroasă, ci și rușinoasă: un Dumnezeu gol răstignit pe cruce! Acum, privindu-l gol, se vede cel mai bine că nu are nici chip, nici frumusețe, ci numai vânătăi și răni. Slujitorul suferind. Omul durerilor stă gol în fața oamenilor plini de răutate. Omul durerilor trăiește în mijlocul lupilor ca un miel blând, gata să fie sacrificat. În curând va răsuna: „Totul s-a împlinit”! Dar prin câte a trebuit să treacă pentru a ne mântui, pentru a se împlini voia Tatălui… Totul pentru noi! Iar noi l-am supus la moartea cea mai dureroasă și cea mai rușinoasă! Cea mai rușinoasă!

Când un om rău își propune să distrugă ceva sau pe cineva, nu se lasă până nu îi ia tot ce mai avea… Totul! Să rămână doar o ruină, a amintire urâtă, fără chip! Suntem capabili să facem răul în cel mai desăvârșit mod… Perfecționiștii răului. Până la capăt. I-am luat și haina! Era tot ce mai avea! Gol a venit între noi, gol să plece! Așa ne-am comportat cu tine, cel care îmbraci în splendoare iarba câmpului și împodobești crinii cu frumusețe (Mt 6,25-34).

Sărmane creaturi ce suntem! Doamne, cât de răi suntem cu tine și cu frații noștri! Cât de mult nesocotim iubirea ta, sacrificiul tău… Ne este atât de greu acum să te ascultăm, să te privim. E greu să-l privim pe Omul durerilor! Până și privirea ta ne mustră. Fiecare rană ne atinge. Fiecare picătură de sânge ceartă răul din noi. Nu mai rezistăm să stăm cu tine, lângă tine… Fugim asemenea ucenicilor și te lăsăm singur. Singur pe Calcar, singur în biserici, singur pe altare, singur pe lume.

De-atâtea ori l-am părăsit pe Isus gol și am fugit de pe Calvar. Nu putem să-l privim suferind, mai ales când știm că noi meritam să murim pentru acele păcate, pentru păcatele noastre. E prea greu să-l privim acum când știm că el suferă pentru ca noi să avem viață, pentru ca noi să încetăm să mai facem răul… Acea viață pe care totuși o refuzăm iar și iar alegând păcatul. Zădărnicim crucea! (1Cor 1, 17)

„Doamne, Doamne”, l-am auzit din depărtare pe unul strigând din mulțime, „Doamne, nu-i lăsa să te dezbrace! Nu-i lăsa, Învățătorule, să te ocărască! Nu-i lăsa, Stăpâne, să-ți ia hainele”… Striga plângând… De ce, o, Doamne? De ce îți fac toate astea? Atât de jos… atât de josnic…

Abia te aud, Doamne: „Hainele mele erau tot ceea ce mai aveam… Nu vreau să am nimic. Absolut nimic. Vreau să fiu sărac cu cei săraci, gol cu cei goi, batjocorit pentru cei ce zilnic sunt batjocoriți, dezbrăcați, sărăciți de bunurile esențiale, cele mai necesare pentru a trăi cu minimul de demnitate!

Mi-am dat hainele pentru a vorbi celor care cred că haina e tot ce contează, celor care schimbă două, trei, zece haine pe zi, celor care risipesc, celor care se mândresc cu veșmintele lor, dar inima le este ca o zdreanță… Celor care își împodobesc trupul, dar nu sufletul!

Mi-am dat hainele în speranța că măcar o bucată din tunica mea va acoperi trupul celor folosiți, abuzați, vânduți… Hainele mele vreau să acopere rușinea celor care se prostituează, celor care produc și folosesc pornografia, celor cărora porunca a șasea sau porunca a noua nu le mai zice nimic, celor care au uitat că trupul lor este templul Duhului Sfânt, locuința lui Dumnezeu.

Hainele mele pentru trupul vostru, trupul meu pentru sufletul vostru. Vreau să învățați să priviți omul cu alți ochi, chiar și omul gol”.

Aud totul de departe… Prea departe! Din depărtare privesc la Cristos.  Îl văd de la distanță pe Isus părăsit. Isus batjocorit. Isus dezbrăcat. Isus insultat. Isus suferind. Isus ispășind păcatele mele: lăcomia mea, mândria mea, avariția mea, siguranța mea, necurăția mea, nerușinarea mea, ignoranța mea. Răutatea mea…

Din depărtare văd aproape de locul răstignirii femeia durerilor, Maica Preaîndurerată, Fecioara Fecioarelor, Maica Bisericii și Maica lui Cristos.

Preaîndurerata mamă, Maria, stă și privește spre trupul copilului ei. Gingășia și durerea inimii de mamă sunt imprimate pe chipul său sfânt. Privirea maternă acoperă chipul celui nevinovat, celui disprețuit de mai marii acestei lumi. Cristos cel batjocorit este copilul ei și va fi pentru totdeauna: ea mamă și fecioară, el Dumnezeu și om. Neprihănita și Sfântul Sfinților!

Ce har deosebit ne oferă Cristos prin rănile sale pricinuite de dezbrăcarea hainelor. Sângele său ne purifică simțurile, inima și ochii, gândurile și faptele, astfel încât în toate să avem simțăminte de mamă. Câtă iubire și ce respect față de trupul celuilalt s-ar consolida în noi dacă am privi omul, orice om, orice bărbat sau femeie, cu ochi de mamă! Ce gânduri bune ies din inima unei mame atunci când privește trupul propriului copil… Doamne, de am avea și noi privire de mamă, atingere de mamă, gânduri de mamă, îmbrățișări de mamă, grijă de mamă… Cât de prețios ar fi omul de lângă noi!!!  

Însă noi suntem departe de puritatea unei mame… Noi suntem departe de Cristos… Din depărtare, de mult prea departe, îl vedem pe Cristos, îl privim… Domnul stă gol în fața mândriei omului, în fața mândriei noastre. Cristos descoperit în fața celor ce-și acoperă adevăratul chip și trăiesc în ipocrizie. Cristos lipsit absolut de orice haină în fața celor care cred că haina îl face pe om. Cristos suferind în trupul său pentru a acoperi păcatele trupului nostru. Cristos disprețuit în corpul său pentru a ispăși disprețul nostru față de corp. Cristos refuzând fierea și oțetul pentru a trezi în noi conștiința amorțită de păcatele lăcomiei și ale necurăției. Cristos conștient până la capăt ne privește de la înălțimea Calvarului și vrea să ne dezbrace de haina păcatului, să ne elibereze, să ne purifice de orice păcat, de orice viciu, de orice ipocrizie, pentru a ne oferi o haină nouă, o inimă nouă, un duh nou.

Prin dezbrăcarea lui a înveșmântat inimile noastre zdrențuite și a potolit poftele noastre dezordonate. El, Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne redă demnitatea de fii. El ne amintește importanța trupului nostru, templul Duhului Sfânt, locuința lui Dumnezeu cu omul, ba chiar locuința lui Dumnezeu în om. Dumnezeu s-a făcut atât de mic, s-a smerit atât de mult, încât poate intra și locui în inima noastră.

Prin moartea sa a redat trupului nostru forța de a media relațiile cu ceilalți. Prin el ajungem în inima și în ochii celuilalt, în mâinile și urechile lui… Putem sta unul lângă celălalt, putem trăi unul pentru celălalt, ne putem iubi unii pe alții. El ne-a învățat, ne-a arătat că iubirea nu are limite, că trupul nu este o piedică pentru iubirea adevărată, ci un instrument prin care celălalt se simte îmbrățișat, ajutat, iubit. Trupul celuilalt, prin iubire adevărată, devine mângâierea pe care Dumnezeu o dăruiește omului pentru a nu fi niciodată singur. Dumnezeu știe că nu e bine ca omul să fie singur! (Gen 2,18). Trupul este instrumentul mângâierilor lui Dumnezeu!

 Domnul ne cere astăzi să redăm trupului nostru demnitatea de locaș al Duhului Sfânt, să facem din trupul nostru un „instrument” prin care se revarsă harul. Un instrument al harului să fie trupul nostru, dar niciodată să nu instrumentalizăm trupul celui de lângă noi pentru a ne îndopa poftele de lăcomie, de necurăție, de nuditate. Să nu alergăm după modă, să nu trăim pentru haine. Să nu trăim doar pentru trup. Și mai ales să ne redobândim simțul rușinii… Să ne fie rușine atunci când trupul celuilalt este instrumentalizat. Să ne rușinăm de goana noastră după „haine de firmă” sub privirea celor goi sau zdrențuroși care stau la intrarea în magazinele de lux, de modă… Cu câtă indiferență am trecut pe lângă ei, pe lângă cei săraci și goi. Nici măcar nu ne mai rușinăm de păcatele noastre împotriva iubirii. Nu mai auzim vocea săracilor. Nu mai auzim decât sunetul banilor, bogăției, egoismului.

Ba chiar mai mult, de zeci de ori am fost tocmai noi cei care am dezbrăcat omul cu privirile noastre, cu poftele noastre, cu răutatea noastră, cu păcatele noastre. Însă de câte ori am reușit să-l acoperim? Am îmbrăcat vreodată vreun om? Am ajutat pe cineva să-și recapete haina trupului sau demnitatea sufletului? Ai dat vreodată o haină, măcar o haină de pomană? Ai văzut bucuria celui care primește? Ai văzut în ochii celui sărac lumina fericirii atunci când a simțit căldura inimii celui care dăruiește o geacă sau niște pantaloni sau un pulovăr sau o pereche de ghete?

Cât timp trecem nepăsători pe lângă săracii dezbrăcați, iar prin faptele și gândurile noastre vom continua să dezbrăcăm omul de haina și de onoarea sa, Cristos va continua să fie batjocorit, umilit. Cristos este încă pe Calvar și așteaptă să fie acoperit cu haina virtuților noastre, cu generozitatea noastră, cu convertirea noastră la o viață curată.

Acolo pe Calvar a mai răsunat un zgomot pe care trebuie să ni-l întipărim în inima noastră: sunetul zarurilor. Soldații au aruncat sorții pentru a avea tunica lui, cămașa lui Cristos. Câtă indiferență pentru un muribund, și câtă lăcomie pentru o haină! Totul se întâmplă sub privirea lui Dumnezeu. Acel Dumnezeu capabil să ierte și să iubească până la moarte și încă moartea pe cruce. Iertându-i pe soldați, Cristos iartă și astăzi sufletele care „aruncă sorții” nepăsători și decid cine să moară și cine să trăiască; cine să fie traficat și cine nu; cine să se prostitueze și cine nu; cine să mănânce și cine nu; cine să fie primit în spital sau vindecat și cine nu. Cristos îi iartă și astăzi pe atâția soți, tați, fii și fiice care risipesc viața și bunurile familiei, viitorul familiei, la jocuri de noroc. Chemându-i la convertire, Cristos se roagă Tatălui pentru ei într-un mod atât de duios: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Lc 23,34). Câtă iubire în Dumnezeu, câtă bunătate, câtă îngăduință: numește păcatul nostru neștiință, ignoranță! Cât de bun este Dumnezeu cu omul, chiar și atunci când îl batjocorește!

Să nu zădărnicim suferința lui Cristos și să ne lăsăm purificați de rău! Să-l îmbrăcăm pe cel gol.

Isus dezbrăcat ne privește ochii și gândurile. De sub coroana de spini, printre picături de sânge, se întrevăd ochii lui luminoși care ne caută inima. Cristos suferind ne stropește cu sângele său gândurile și privirile, inima în profunzimea ei pentru a ne purifica. De ar fi neagră, va deveni albă ca zăpada și de ar fi păcatele noastre precum cârmâzul, vor deveni albe ca lâna pură (Is 1,18)… Să nu zădărnicim privirea lui Cristos…

Domnul suferind caută gândurile noastre. Vrea să le scufunde în sângele său și să le purifice. El, Domnul, știe cel mai bine cât de greu sunt de convertit gândurile. Cu câtă iubire strigă inimii noastre: „Convertiți-vă și credeți în evanghelie! Convertiți-vă!”. Să nu zădărnicim cuvintele lui Cristos.

Isus dezbrăcat și plin de răni ne atinge. Este o atingere sensibilă, delicată. Pe mâinile noastre rămâne urma sângelui său. Ne îmbrățișează pentru ca să purtăm în noi rănile sale și să imprime în inima noastră sentimentele sale, iubirea sa. Doar așa învățăm să atingem cu neprihănire. Doar așa învățăm să îmbrățișăm cu iubire, fără viclenie, fără gânduri murdare, fără nicio urmă de necurăție. Să nu zădărnicim atingerea lui Cristos. Este ultima îmbrățișare. Apoi va fi pironit pe cruce!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,
precum era la început și acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!

Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe Cruce, miluiește-ne pe noi!


Meditarea acestei stațiuni mă poartă cu gândul la mai multe fragmente din Sfânta Scriptură pe care le putem medita la picioarele crucii, la picioarele lui Cristos batjocorit și răstignit

Din Evanghelia după sfântul Luca 23, 33-43

33Când au ajuns la locul numit „Craniul”, acolo i-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga. 34Atunci Isus a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”. Apoi, ca să împartă hainele lui, au aruncat sorţii. 35Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi băteau joc de el, spunând: „Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul!”. 36Şi soldaţii îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau oţet, 37spunând: „Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!”. 38Deasupra lui era şi o inscripţie: „Acesta este regele iudeilor”. 39Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta, spunând: „Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!”. 40Dar celălalt, luând cuvântul şi mustrându-l, i-a spus: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? 41Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău”. 42Şi spunea: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!”. 43Iar el i-a spus: „Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!”.

Din Evanghelia după sfântul Matei 5, 27-32. Despre dorinţele rele şi adulter. Despre divorț (Mt 19,9; Mc 10,11-12; Lc 16,18)

27 Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter!». 28 Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul! 30 Şi dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă!

31 S-a spus: «Dacă cineva îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire!». 32 Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter şi oricine se căsătoreşte cu una lăsată comite adulter.

Din Scrisoarea sfântului Paul către Coloseni 3,5-17: Omul nou

5 Aşadar, daţi morţii membrele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia, care este idolatrie; 6 din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării. 7 În acestea aţi umblat şi voi odinioară, când trăiaţi în astfel de [vicii]; 8 dar acum îndepărtaţi şi voi toate acestea: mânia, furia, răutatea, blasfemia, vorbele ruşinoase din gura voastră! 9 Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi împreună cu faptele lui 10 şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte după chipul creatorului său pentru a ajunge la cunoaştere, 11 unde nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcízie, nici necircumcízie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos care este totul în toate.

12 Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi îndelungă răbdare! 13 Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel [să vă iertaţi] şi voi! 14 Însă mai presus de toate acestea, [îmbrăcaţi-vă] cu iubire, care este legătura desăvârşirii! 15 Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup şi fiţi recunoscători! 16 Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din plin! Învăţaţi-vă şi îndemnaţi-vă unii pe alţii cu toată înţelepciunea în psalmi, în imnuri şi în cântări spirituale! Cântaţi lui Dumnezeu mulţumindu-i în inimile voastre! 17 Şi tot ceea ce faceţi în cuvânt sau faptă, toate [să le faceţi] în numele Domnului Isus, mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatăl prin el!

Din Prima Scrisoare a sfântului Paul către Corinteni 6,12-20: Gravitatea păcatelor de necurăţie

12 Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt permise, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic. 13 Mâncărurile sunt pentru pântece şi pântecele pentru mâncăruri, dar Dumnezeu va distruge şi acestea, şi acelea. Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul şi Domnul pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, care l-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea sa.

15 Nu ştiţi voi că trupurile voastre sunt membrele lui Cristos? Voi lua atunci membrele lui Cristos şi le voi face membrele unei desfrânate? Nicidecum! 16 Sau nu ştiţi că cel care se uneşte cu o desfrânată este un singur trup cu ea? Căci cei doi, se spune, „vor fi un singur trup”. 17 Dimpotrivă, cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu el. 18 Fugiţi de desfrânare! Orice alt păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Însă cel care se dedă la desfrânare păcătuieşte în propriul său trup. 19 Sau nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care îl aveţi de la Dumnezeu şi că nu sunteţi ai voştri? 20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Aşadar, preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru!

Din Cartea profetului Isaia: 1,11-31

11 „Ce-mi trebuie mulţimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. „M-am săturat de arderile voastre de tot de berbeci şi de grăsimea viţeilor; sângele taurilor, al mieilor şi al ţapilor mă dezgustă!

12 Când veniţi să vă prezentaţi în faţa mea, cine cere acestea din mâinile voastre călcând în picioare curţile mele?

13 Nu mai aduceţi ofrande zadarnice! Tămâia este abominábilă pentru mine, luna nouă, sabátul şi chemarea la adunare! Nu suport nedreptatea şi solemnitatea.

14 Sufletul meu urăşte lunile voastre noi şi sărbătorile voastre: au devenit o povară pentru mine, am obosit să le suport!

15 Când vă întindeţi mâinile, îmi voi întoarce ochii de la voi; chiar dacă veţi înmulţi rugăciunile,nu vă voi asculta: mâinile voastre sunt pline de sânge.

16 Spălaţi-vă, purificaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Îndepărtaţi răul faptelor voastre dinaintea ochilor mei! Încetaţi să faceţi răul! 17 Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata, îndreptaţi-l pe opresor, faceţi dreptate orfanului şi apăraţi-o pe văduvă!

18 Veniţi să discutăm!”, zice Domnul. „Dacă păcatele voastre vor fi [roşii] ca [pânza] stacojie, ca zăpada le voi albi şi, dacă vor fi roşii ca purpura, vor deveni [albe] ca lâna.

19 Dacă veţi binevoi şi veţi asculta, veţi mânca bunătăţile pământului. 20 Dar dacă veţi refuza şi vă veți răzvrăti, de sabie veţi fi devoraţi, căci gura Domnului a vorbit”.

Lamentaţiuni asupra Ierusalímului

21 Cum a devenit o desfrânată cetatea credincioasă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, iar acum [locuiesc] ucigaşi! 22 Argintul tău a devenit zgură, iar vinul e diluat cu apă. 23 Conducătorii tăi sunt răzvrătiţi şi tovarăşi ai hoţilor: toţi iubesc mita şi urmăresc răsplata; nu-l judecă [cu dreptate] pe orfan, iar cauza văduvei nu ajunge la ei. 24 De aceea, oracolul Domnului Dumnezeului Sabaót, al Celui Puternic al lui Israél: „Vai, voi cere cont de la adversarii mei şi mă voi răzbuna pe duşmanii mei.

25 Îmi voi întoarce mâna împotriva ta, voi curăţa zgura ta cum [curăţă] leşia, voi îndepărta deşeurile tale. 26 Îi voi întoarce pe judecătorii tăi să fie ca odinioară şi pe sfetnicii tăi, ca la început. După aceea te vei numi «cetate a dreptăţii», «oraş credincios». 27 Siónul va fi răscumpărat prin judecată şi cei care se întorc ai săi, prin dreptate. 28 Dar răzvrătiţii şi păcătoşii vor fi zdrobiţi împreună, iar cei care-l părăsesc pe Domnul vor pieri.

Condamnarea cultelor idolatrice

29 Ei se vor ruşina de stejarii care v-au plăcut şi veţi roşi de grădinile pe care le-aţi ales. 30 Căci veţi fi ca un stejar cu frunze veştejite, ca o grădină care nu are apă. 31 Cel puternic va deveni precum câlţii şi lucrarea lui, ca o scânteie; amândoi vor arde împreună şi nimeni nu-i va stinge”.

Din Cartea lui Iob 1. Fericirea şi pietatea lui Iob: „Gol am ieşit din sânul mamei mele şi gol mă voi întoarce acolo. Domnul a dat şi Domnul a luat: să fie numele Domnului binecuvântat”

1 Era un om în ţinutul Uţ, al cărui nume era Iob. Omul acesta era neprihănit şi drept, se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. 2 Şi i s-au născut şapte fii şi trei fiice. 3 Avea turme: şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi foarte mulţi servitori. Omul acesta era cel mai mare dintre toţi fiii răsăritului. 4 Fiii lui mergeau şi făceau ospăţ în casa fiecăruia pe rând. Şi trimiteau să le cheme pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea cu ei. 5 După ce trecea turul zilelor de ospăţ, Iob trimtea ca să-i sfinţească. Se trezea dimineaţa şi aducea arderi de tot după numărul tuturor. Căci Iob spunea: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au «binecuvântat» pe Dumnezeu în inima lor”. Aşa făcea Iob în toate zilele.

 Prima provocare cerească

6 Dar a fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. 7 Domnul i-a zis lui Satana: „De unde vii?”. Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Am străbătut pământul şi m-am plimbat pe-acolo”. 8 I-a zis Domnul lui Satana: „Ai băgat de seamă că nu este nimeni ca slujitorul meu Iob: neprihănit şi drept, se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău”. 9 Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Oare degeaba se teme Iob de Dumnezeu? 10 Oare nu l-ai protejat pe el, casa lui şi tot ce este al lui de jur împrejur? Ai binecuvântat lucrarea mâinii sale şi turmele lui se răspândesc în ţară. 11 Însă întinde-ţi mâna şi atinge-te de tot ceea ce are! Oare nu te va «binecuvânta» în faţă?”. 12 Domnul i-a zis lui Satana: „Iată, tot ceea ce are el este în mâna ta! Numai spre el să nu-ţi întinzi mâna!”. Şi Satana a ieşit dinaintea Domnului.

 Pierderea bunurilor şi a fiilor

13 Într-o zi, fiii şi fiicele lui mâncau şi beau vin în casa fratelui lor, a celui dintâi născut. 14 A venit un mesager la Iob şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau alături de ei. 15 Dar au venit asupra lor sabeenii şi i-au prădat, iar pe tineri i-au lovit cu ascuţişul sabiei; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 16 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars turma, iar pe tineri i-a devorat. Am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 17 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Caldéii au făcut trei grupuri şi au năvălit asupra cămilelor şi le-au capturat, iar pe tineri i-au lovit cu ascuţişul sabiei; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 18 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor, a celui întâi născut. 19 Şi, iată, un vânt mare a venit dinspre pustiu şi a lovit cele patru colţuri ale casei; ea a căzut peste tineri şi ei au murit; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”.

20 Atunci Iob s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia, şi-a ras capul, a căzut la pământ şi s-a prosternat. 21 Şi a zis: „Gol am ieşit din sânul mamei mele şi gol mă voi întoarce acolo. Domnul a dat şi Domnul a luat: să fie numele Domnului binecuvântat!”.

22 În toate acestea, Iob nu a păcătuit şi nu a făcut [nimic] dezgustător faţă de Dumnezeu.

Din Cartea Psalmilor: 93 (92). Dumnezeu stăpânește îmbrăcat în maiestate, înveșmântat în soare și sfințenie!

Regalitatea lui Dumnezeu

1 Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate,

Domnul s-a îmbrăcat, s-a încins cu putere.

A pus pământul pe temelii solide, ca să nu se clatine.

2 Din vremuri străvechi este aşezat tronul tău [de domnie]:

tu eşti din veşnicie!

3 Au înălţat râurile, Doamne,

au înălţat râurile glasul lor,

au înălţat râurile vuietul lor.

4 Dar mai puternic decât vuietul apelor nenumărate

şi decât vuietul valurilor puternice ale mării este Domnul, în înălţimile cerului.

5 Mărturiile tale sunt cu totul adevărate,

sfinţenia împodobeşte casa ta, Doamne, în vecii vecilor.

Cuvântul Domnului!
Mulțumim lui Dumnezeu!

Aici puteţi medita:

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Stațiunea a IX-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii. Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: