Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Don Bosco’ Category

Milostivire pentru prezent și speranță pentru viitor

Posted by Paxlaur pe 13/06/2016

31 ianuarie 2014 Don BoscoExistă oameni sfinți pentru care speranța, milostivirea, spovada și educația sunt sinonime. Bicentenarul nașterii unui astfel de om deosebit coincide cu anul în care a început Jubileul Milostivirii. Sfântul Ioan Bosco, cunoscut în întreaga lume ca Don Bosco, s-a născut la 16 august 1815 și a fost hirotonit preot, la Torino, în anul 1841.

El este „crainicul bucuriei”, cel căruia i se potrivesc atât de bine cuvintele Apostolului: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul… Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor” (Fil 4,4-5). El este cel care a trăit cuvintele lui Cristos: „Oricine va primi un copil în numele meu, pe mine mă primeşte” (Mt 18,5). Şi-a dedicat viaţa slujirii celor mici şi a făcut tot posibilul pentru ca fiecare tânăr să simtă milostivirea Tatălui și bucuria vieţii. Prioritatea vieţii sale a fost educaţia celor mici, slabi, săraci, pentru ca în felul acesta să-i realizeze nu doar pentru această lume, ci mai ales pentru veşnicie. Plin de milostivre asemenea Tatălui, Don Bosco și-a dăruit întreaga viața tinerilor: „I-am promis lui Dumnezeu că până la ultima mea respirație voi fi pentru voi, tinerii. Eu pentru voi studiez, pentru voi muncesc, pentru voi sunt dispus să-mi dau și viața. Să știți că tot ceea ce eu sunt, sunt în întregime pentru voi, zi și noapte, dimineața și seara, în orice moment”.

Sfântul Ioan Bosco a fost și rămâne un geniu al educației: „se estimează că a educat în oratoriile sale nu mai puțin de o sută de mii de tineri abandonați, inventând pentru ei primele școli de muncă, semnând el însuși primele contracte de ucenicie; primele școli serale și duminicale; primele societăți de ajutor reciproc pentru muncitori, prima bibliotecă pentru tineretul italian, îngrijându-se el însuși de publicarea a 204 volume mici” (Santi nella Misericordia, Milano, 2015, p. 63-64).

Omenirea are nevoie de educație și de educatori. În multe familii, case de copii, școli și alte instituții lipesesc educatorii pasionați de oameni, pasionați de binele copiilor, dornici să educe cu milostivire și bunătate. Adevăratul educator nu este cel care a obținut zeci de diplome și titluri academice, ci acela care știe să se coboare cu milostivire spre cel mic și să obțină de la el totul, dar nu cu forța, ci cu iubirea. Adevăratul educator folosește „metoda preventivă”: observă din timp lipsurile celor mici, intervine prompt și îi ajută să evite tot ceea ce ar putea împiedica un viitor frumos, o bună creștere.

Dacă vrem să oferim un viitor mai bun omenirii – ajutându-i și educându-i pe cei mici – trebuie să ne întipărim în inimă cuvintele lui Don Bosco: „Să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milostivire pentru prezent și speranță pentru viitor”. Cine educă un copil trăiește prezentul cu milostivire și oferă acestei lumi speranța într-un viitor mai bun!

Don Bosco a fondat „Societatea sfântului Francisc de Sales” (salezienii) şi „Fiicele Mariei Ajutătoare”. Când a murit, la 31 ianuriae 1888, opera sa era deja răspândită în 12 țări, cu peste 60 de oratorii și peste o mie de persoane consacrate. Astăzi salezienii sunt prezenți în peste 130 de țări, cu aproximativ 1800 de case și 15.000 de membri. În România sunt prezenți la Constanța și la Bacău.

În toată lumea răsună strigătul din timpul agoniei sale: „Alergați, alergați repede și salvați tinerii. Preasfântă Marie, o, bună Mamă, ajută-i!”. Murind spunea celui de lângă el: „Mergi și spune-le tinerilor că-i aștept pe toți în Paradis”, în casa Tatălui bogat în milostivire.

Posted in Don Bosco, E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Milă pentru prezent şi speranţă pentru viitor!

Posted by Paxlaur pe 31/01/2014

31 ianuarie 2014 Don BoscoCe înseamnă de fapt a fi creştin? Doar a merge duminica la Biserică şi a te strădui să nu încalci poruncile? Înseamnă oare doar să te rogi dimineaţa şi seara, înaintea şi după masă? Înseamnă oare numai să citeşti sau să asculţi, din când în când, cuvântul Domului? Cu siguranţă că a fi creştin înseamnă toate aceste lucruri, dar totodată înseamnă mai mult decât atât. A fi cu adevărat creştin înseamnă să-l iubeşti pe Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele ca pe tine însuţi.

De fapt, partea aceasta din urmă – iubirea aproapelui – vrem să ne-o întipărim astăzi în inimă, privind la exemplul lui Cristos şi al sfinţilor. A fi creştin înseamnă să îţi pese de ceea ce se întâmplă cu cel de lângă tine. A fi creştin înseamnă să te preocupe propria mântuire, dar la fel de mult să fii preocupat şi de mântuirea celor din jur, a celor care ţi-au fost încredinţaţi, în special a celor mici. Aceasta este una dintre caracteristicile pe care le putem învăţa cel mai bine de la Don Bosco, preotul sfânt comemorat astăzi.

El este „crainicul bucuriei”, cel căruia i se potrivesc atât de bine cuvintele Apostolului: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul… Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor”. El este cel care a luat în serios cuvintele lui Cristos: „Oricine va primi un copil în numele meu, pe mine mă primeşte”. Şi astfel şi-a dedicat viaţa slujirii celor mici şi a făcut tot posibilul ca fiecare tânăr pe care l-a întâlnit să simtă bucuria vieţii. Prioritatea vieţii sale a fost educaţia celor mici, slabi, săraci, pentru ca în felul acesta să-i realizeze nu doar pentru această lume, ci mai ales pentru veşnicie. El şi-a dorit să-i poarte pe toţi spre mântuire.

Iată învăţătura sa pentru noi: „priviţi mereu cum se comporta Isus cu apostolii săi, cărora le suporta ignoranţa şi grosolănia, ba chiar şi puţina credinţă. De asemenea, și pe păcătoși îi trata cu bunătate și familiaritate, încât unora le trezea mirarea, iar la altora scandalul, dar la cei mai mulți speranța că vor obține iertare de la Dumnezeu. De aceea ne-a poruncit să fim blânzi și smeriți cu inima. De aceea, să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milă pentru prezent și speranță pentru viitor”.

Reţine

Cine împlineşte poruncile Domnului şi-i va ajuta şi pe alţii să le împlinească, va fi mare în împărăţia cerurilor. Tu pe cine vrei să ajuţi astăzi? Cui vei reda astăzi bucuria şi speranţa?

Vineri, 31 ianuarie 2014 

Vineri din saptamâna a 3-a de peste an Ss. Ioan Bosco, pr. **; Marcela, vaduva Fil 4,4-9; Ps 33; Mt 18,1-5

LECTURA I Îndreptaţi-vă gândul la tot ceea ce este sfânt.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 4,4-9

Fraţilor, 4 bucuraţi-vă mereu în Domnul, şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! 5 Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor: Domnul este aproape! 6 Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumire. 7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Cristos Isus. 8 În sfârşit, fraţilor, îndreptaţi-vă gândul şi cugetul la tot ceea ce este adevărat şi vrednic de cinste, la tot ceea ce este drept şi sfânt, la tot ceea ce este vrednic de iubire şi cu faimă bună, la tot ceea ce este virtute şi vrednic de laudă. 9 Ceea ce aţi învăţat şi aţi primit, ceea ce aţi auzit şi văzut la mine, acelea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9.10-11 (R.: 9a)
R
.: Gustaţi şi vedeţi, cât de bun este Domnul.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna, lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele. 3 Să se laude sufletul meu în Domnul! Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.

4 Slăviţi pe Domnul împreună cu mine, să înălţăm numele lui împreună! 5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.

6 Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze. 7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.

8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el şi-i scapă din primejdie. 9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, fericit este omul care se încrede în Domnul. R.

10 Temeţi-vă de Domnul, voi sfinţii lui, căci de nimic nu duc lipsă cei care se tem de el. 11 Bogaţii au sărăcit şi îndură foame, dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.

ALELUIA Cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA Cine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,1-5
În ceasul acela, 1 ucenicii s-au apropiat de Isus şi l-au întrebat: „Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?” 2 Atunci Isus a chemat la el un copil, l-a aşezat în mijlocul lor şi le-a zis: 3 „Vă spun adevărul: De nu vă veţi converti şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 4 De aceea, oricine se va face mic ca acest copil, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. 5 Şi oricine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte.

Cuvântul Domnului

Posted in Don Bosco, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | 4 Comments »

Crainicul bucuriei şi inima blândă şi smerită

Posted by Paxlaur pe 01/02/2013

Don_Bosco

Don Bosco

Ieri şi astăzi sunt zilele amintirilor. Legat de ziua de ieri, comemorarea sfântului Ioan Bosco, trebuie să fac o mărturisire. Nu știu dacă v-am mai spus, dar acum este un moment potrivit. Sărbătoarea de ieri, de fapt, sărbătoritul, îmi dă și curaj și motive să fac o astfel de confidență. Nu este cine ştie ce mărturisire, dar amintirea acelor vremuri înseamnă mult pentru mine: atunci am cunoscut oameni cu suflet frumos și am legat prietenii ce vor supraviețui trecerii timpului. În timpul liceului, aşa mai spre final, am vrut să fiu preot salezian. Simţeam că Domnul mă cheamă să-l slujesc în comunitatea saleziană. Motivațiile erau multe: în parohia mea („Fericitul Ieremia” din Bacău) au venit preoții salezieni și au făcut un oratoriu. Locuiam la 5-10 minute de acel loc şi nu avea cum să nu mă fascineze ceea ce se întâmpla acolo. Prezenţa lor a schimbat faţa cartierului şi inimile oamenilor care-l locuiau. Apoi erau şi ceilalţi trei colegi de liceu care voiau să meargă în comunitatea sfântului Ioan Bosco. Mai era şi faptul că una dintre primele cărţi pe care am citit-o şi meditat-o cu seriozitate (atât cât se pricepe un copil de clasa a VI-a sau a VII-a să mediteze!) era „Don Bosco – crainicul bucuriei”, de Liviu Pandrea (o carte roşie, groasă, în două volume!). Nu aveam cum să nu rămân marcat de acele sute de pagini (sigur peste o mie!) pe care nu le citeam doar pentru mine, ci şi pentru bunica mea (aşadar, se poate şi invers: nepotul să-i citească „poveşti” bunicii! Acestea erau povestiri adevărate!). Însă ceea ce simţeam eu despre salezieni s-a dovedit a fi doar ceva de moment. N-am ajuns în comunitatea lor. Şi nu pentru că nu am mai vrut, ci pentru că Domnul, folosindu-se de oameni, mi-a arătat alt drum, drumul meu. Am continuat seminarul la Iaşi şi am ajuns preot diecezan. Dar gândul mi-a rămas mult timp la Don Bosco. Mi-e dragă amintirea lui. Mi-e dragă viaţa lui. Mi-e drag modul lui de a se apropia de oameni, mai ales de cei tineri şi săraci. Pasiunea lui pentru om, mi-ar plăcea să fie şi a mea. M-ar ajuta aşa de mult în misiunea de formare de acum din seminar. Poate prin mijlocirea lui voi primi harurile de care am aşa de mare nevoie. Iată cât de sublim se exprimă el:

Dacă dorim să arătăm ca suntem preocupați de ade­vărata fericire a elevilor noștri și că vrem să-i ajutăm ca să-și facă mai ușor datoria, mai înainte de toate este necesar să nu uitați niciodată că voi îi reprezentați pe părinții acestor scumpi tineri, pentru care am muncit întotdeauna cu drag, am studiat și mi-am exercitat minis­teriul preoțesc, dar nu numai eu, ci și întreaga congre­gație saleziană.

De câte ori, fiii mei iubiți, în lunga mea carieră, a trebuit să mă conving de acest mare adevăr! Este mai ușor să te enervezi decât să ai răbdare, să ameninți un copil decât să-l convingi! Aș spune chiar că este mai comod, pentru nerăbdarea și mândria noastră, să-i pedep­sim pe cei recalcitranți, decât să-i corectăm, supor­tându-i cu fermitate și cu blândețe.

Vă recomand caritatea pe care o avea sfântul Paul față de neofiți, care adesea îl făceau să plângă și pe care îi implora atunci când îi vedea mai puțin docili, sau că răspundeau rău la iubirea sa.

Aveți grijă ca nimeni să nu creadă că vă lăsați duși de impulsurile pasionale ale sufletului vostru. Este greu, atunci când trebuie să pedepsești, să-ți păstrezi acel calm care este necesar pentru a nu da impresia că acțio­nezi pentru a-ți arăta autoritatea sau pentru a-ți descărca mânia.

Să-i privim ca pe copiii noștri pe aceia asupra cărora trebuie să exercităm o anumită putere. Să ne punem în slujba lor, asemenea lui Isus, care a venit să asculte, nu să poruncească. Să îndepărtăm de la noi tot ceea ce ar putea să ne dea aerul de dominatori și să nu dominăm decât pentru a sluji mai bine.

Așa se comporta Isus cu apostolii săi, cărora le suporta ignoranța și grosolănia, ba chiar și puțina credință. De asemenea, și pe păcătoși îi trata cu bunătate și fami­liaritate, încât la unii trezea mirarea, iar la alții, scan­dalul, dar la cei mai mulți speranța că vor obține iertare de la Dumnezeu. De aceea ne-a poruncit să fim blânzi și smeriți cu inima.

De vreme ce sunt copiii noștri, să îndepărtăm orice mânie atunci când trebuie să le corectăm greșelile, sau măcar să ne-o moderăm, încât să pară total stinsă.

Să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milă pentru prezent și speranță pentru viitor, ca să fiți cu adevărat părinți care lucrează pentru corec­tarea și educarea copiilor lor.

În cazuri grave, este mai bine să vă încredințați lui Dumnezeu, să-l rugați cu încredere și umilință, decât să revărsați un torent de cuvinte care, în timp ce îi ofensează pe cei care le ascultă, nu aduc nici un folos celor care le merită (Din Scrisorile sfântului Ioan Bosco, preot, Scris., Torino 1959, 4, 201-203 – Am muncit întotdeauna cu drag).

De-am avea toţi aceste daruri, această carismă a blândeţii şi a bunătăţii. Este carisma inimii preasfinte pe care o cerem deseori în rugăciunile noastre: „Isuse cu inima blândă şi smerită fă inima noastră asemenea cu inima ta”.

Tocmai această Inimă Preasfântă îmi aduce astăzi un alt şir de amintiri şi evenimente din timpul copilăriei şi al creşterii: novena către Inima Preasfântă a lui Isus. Astăzi este prima vineri din lună, zi în care ne apropiem de Inima Preasfântă a lui Isus. În luna februarie începe novena primelor vineri (până în octombrie). Nu aveam voie să ratez o astfel de zi când eram mic. Spovada şi împărtăşania erau obligatorii. Adoraţia de asemenea. În timpul seminarului toate acestea erau o desfătare. Într-una din zilele din timpul seminarului scriam într-un jurnal: „Dacă nu ar fi această Inimă iubitoare, mi-aş pierde speranţa iertării şi a mântuirii. Disperarea ar fi mai tare decât harul, dacă nu ar fi această Inimă despre care ştiu că bate pentru mine”. Această inimă exista, şi deseori îşi manifesta iubirea şi atenţia faţă de noi. Ca o suavă adiere de vânt în mijlocul verii era amintirea promisiunilor făcute de Inima Preasfântă oamenilor prin sfânta Margareta Maria Alacoque. Iată cu ce promisiuni ne desfată pe cei care practică această devoţiune către Inima lui Isus:

Preasfanta Inima

1. Le voi da toate harurile trebuincioase stării lor.

2. Familiilor lor le voi dărui pacea.

3. Îi voi mângâia în toate suferinţele lor.

4. Le voi fi scut sigur în viaţă şi mai cu seamă în ceasul morţii.

5. Voi revărsa din belşug binecuvântarea peste tot ceea ce ei vor întreprinde.

6. Păcătoşii vor afla în Inima mea izvorul şi oceanul nemărginit al milostivirii.

7. Sufletele aflate în lâncezeală vor deveni zeloase.

8. Sufletele zeloase vor ajunge la mare desăvârşire.

9. Voi binecuvânta toate locurile în care va fi expusă şi cinstită icoana Inimii mele.

10. Preoţilor le voi da darul să mişte şi inimile cele mai împietrite.

11. Numele acelora care răspândesc această devoţiune vor fi înscrise în Inima mea, de unde nu se vor şterge niciodată.

12. Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de a rândul, în fiecare primă vineri a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.

Cu ajutorul Domnului sper să fac şi anul acesta novena către preasfânta Inimă a lui Isus. Şi pentru că mereu am căutat să pun o intenţie de rugăciune, anul acesta ofer gândurile, rugăciunile şi sfânta împărtăşanie din prima vineri din lună pentru ţara noastră şi pentru poporul român. Avem nevoie de o minune pentru ca zilele mai bune să răsară asupra României. Dar împreună cu minunea pentru care ne rugăm, avem nevoie de munca noastră, de zelul nostru. Şi trebuie să începem prin a ne iubi ţara şi a-i respecta pe cei care o locuiesc. Dispreţul, indiferenţa, vorbirea de rău, fuga şi multe alte rele nu vor face această ţară mai bună. Trăirea iubirii şi practicarea dreptăţii ne vor duce la limanul salvării.

Sfântul Ioan Bosco să ne mijlocească de la Inima Preasfântă minunea pe care o sperăm şi forţa de a înfăptui binele de care are nevoie România şi noi, poporul român. Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Posted in Don Bosco, Preasfânta Inimă a lui Isus | Etichetat: , , | 3 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: