Arhiva pentru martie 2022

Ce (te) doare cel mai tare?

Zilnic suntem asaltaţi de cercetători care descoperă ceva. Fiecare colţ al existenţei este exploatat în speranţa că într-o zi se va da marea lovitură şi se va descoperi nemurirea pe acest pământ. Până la acel moment glorios, unii se mulţumesc cu alte realizări ştiinţifice. Una dintre ele este calculul celei mai mari dureri. După un studiu amănunţit pe mai multe persoane s-a ajuns la concluzia că suferinţele „sufleteşti” sunt mai dureroase decât cele trupeşti. Adică, de exemplu, este mai dureros să fii rănit de cuvinte jignitoare adresate de o persoană la care ţineai, decât dacă aceeaşi persoană te pălmuieşte. Ba mai mult, durerile „interioare” duc deseori şi la suferinţe trupeşti.

În lecturile sfinte de astăzi avem două situaţii care ţintesc direct profunzimea existenţei, locul care cuprinde cele mai mari dureri: inima. În prima lectură avem infidelitatea poporului care-l uită repede pe Dumnezeu. Inima Domnului este sfâşiată de durerea trădării şi a nerecunoştinţei. Această atitudine a oamenilor a aprins mânia Domnului şi a voit să-i distrugă, dar a intervenit Moise. Cuvintele izvorâte din credinţa şi fidelitatea sa au salvat poporul. Însă tristeţea rămâne şi psalmistul cântă această durere: „Au uitat de Dumnezeu, mântuitorul lor”. Nu cumva şi noi am uitat de Dumnezeu? Când am meditat ultima dată la binefacerile pe care Dumnezeu ni le-a făcut? Cine va interveni pentru noi aşa cum a făcut Moise pentru poporul ales?

Pentru noi intervine acum Isus Cristos. Însă plăcut ar fi Domnului să nu găsească în noi nerecunoştinţă. Aici ajungem la cea de-a doua situaţie dureroasă şi anume cuvintele lui Isus din Evanghelie. Ceea ce Isus le-a spus iudeilor doare mai mult decât orice lovitură: „Eu vă cunosc: nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu”.

În locul iudeilor suntem noi acum faţă în faţă cu Isus. Ne priveşte şi începe să ne vorbească. Ce cuvinte ne adresează? Suntem destinatarii cuvintelor din Evanghelie şi ne spune: „Nu aveţi dragoste de Dumnezeu”? Sau suntem iubitori de Dumnezeu şi de oameni, plini de recunoştinţă pentru binefacerile primite? Să veghem asupra faptelor şi cuvintelor noastre: să nu pricinuim dureri.

Arată-ţi, Doamne, bunăvoinţa faţă de noi, poporul tău şi pune în inima noastră iubire şi recunoştinţă. Fereşte-ne, Părinte, de împietrirea inimii.

Propunere:
Cuvântul lui Dumnezeu mi-a amintit o virtute atât de necesară: recunoştinţa. Mă voi analiza şi voi căuta să descopăr lucrările minunate ale lui Dumnezeu în viaţa mea. Nu voi mai răni iubirea sa prin nepăsarea mea.


Joi din săptămâna a 4-a din Postul Mare
Sf. Beniamin, diacon m.
Ex 32,7-14; Ps 105; In 5,31-47

LECTURA I
Iartă, Doamne, răutatea poporului tău!
Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. 11 Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? 12 Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?» Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” 14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),19-20.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău!

19 Şi au făcut un viţel în Horeb,
s-au prosternat înaintea unui chip turnat
20 şi au schimbat gloria lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.

21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.

23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.

EVANGHELIA
Este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,31-47
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32 Este un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. 33 Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. 37 Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. 38 Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeţi în cel pe care el l-a trimis. 39 Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi tocmai ele dau mărturie despre mine. 40 Dar nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă. 41 Eu nu primesc glorie de la oameni, 42 însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui Dumnezeu în voi. 43 Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu m-aţi primit. Dacă ar fi venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-aţi fi primit. 44 Cum puteţi crede voi, care primiţi glorie unul de la altul şi nu căutaţi gloria care este numai de la Dumnezeu? 45 Să nu credeţi că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat. 46 Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a scris. 47 Dar dacă nu credeţi în cele scrise de el, cum veţi crede în cuvintele mele?”

Cuvântul Domnului


Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPILhttps://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

ALEGE UN COPIL, ALEGE VIITORUL LUI ȘI AL TĂU

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.

€10.00

Mulțumesc!

Mulțumesc!

Să nu treacă nicio zi fără un strigăt de recunoștință,
fără o privire îndreptată spre cer și spre aproapele
în care să se poată citi șoapta inimii:
„Mulțumesc”.

Știm că recunoștința este „obligația morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine”. Însă la fel de bine știm că de la teorie la practică este o distanță pe care nu reușim mereu să o parcurgem. Chiar dacă în inima noastră ar trebui să fie această „virtute”, nu reușim mereu să trăim recunoștința, nu suntem mereu recunoscători pentru binefacerile primit. Aceasta fie pentru că uităm sau suntem indiferenți, fie pentru că avem impresia că totul ni se cuvine și nu datorăm nimic nimănui.

Recunoștința nu doar că se exprimă prin unul dintre cele mai rostite cuvinte – „mulțumesc” -, ci este și una dintre cele mai mari așteptări ale oamenilor: toți vrem să ni se arate recunoștință pentru binele făcut. Și la fel, toți suferim în fața nerecunoștinței, mai ales atunci când ea se împletește cu indiferența și disprețul.

În această privință este trist că de (prea) multe ori viața noastră ajunge să se oglindească în comportamentul poporului ales. Asemenea lui uităm imediat binefacerile primite. Trecerea timpului nu a însemnat și îmbunătățirea comportamentului uman. Vedem că atât cei din timpul lui Moise, cât și cei din timpul lui Isus sunt la fel de indiferenți și nerecunoscători. Dacă cei dintâi și-au turnat un vițel de aur și i s-au închinat cu fața până la pământ considerându-l dumnezeul lor și uitându-l pe Domnul salvator, cei din urmă, contemporanii lui Isus, refuză orice apropiere de Fiul trimis de Tatăl ca „oricine crede în el să aibă viață”. De fapt, refuză viața, adevărul, credința și iubirea. Refuzându-le se simt „îndreptățiți” să nu aibă nici un motiv de recunoștință față de Dumnezeu și să caute doar slava pe care și-o dau unii altora. Au renunțat la slava datorată lui Dumnezeu și la recunoștința față de binefacerile lui.

Iar dacă privim acum în viața noastră ce vedem? Parafrazând, am putea spune că Isus are deseori motive să ne strige: „Eu vă cunosc: nu aveți în voi recunoștință”. Trebuie să veghem mai mult asupra vieții noastre pentru că există pericolul ca nerecunoștința să se alieze cu indiferența (nepăsarea față de iubirea divină), cu lâncezeala (ezitarea sau neglijarea răspunsului la iubirea divină) și cu lenea spirituală (refuzul binelui care vine de la Dumnezeu, ba chiar repulsia față de binele divin). Să facem viața noastră să răsune de cântul de recunoștință: „Mulțumesc, Doamne!”


MULȚUMESC!

Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPILhttps://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

ALEGE UN COPIL, ALEGE VIITORUL LUI ȘI AL TĂU

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.

€10.00


Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. 11 Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? 12 Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?» Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” 14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.

Cuvântul Domnului

Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?

Ne-am zidit cu dibăcie zidul necredinței în jurul inimii,
în timp ce ne-am văruit exteriorul
într-o culoare spălăcită de credință.
Astfel, îi convingem pe cei din jur că suntem credincioși,
însă pe Dumnezeu nu-l păcălim cu aparențele.

M-am trezit privind o imagine pe care scria: „Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?” Grea întrebare! Motivațiile pentru care ne trezim și mergem la munca noastră cea de toate zilele sunt diverse. Diverse sunt și motivațiile pentru care trăim. Important este că avem o motivație. Trebuie să avem o motivație! Dacă nu am fi motivați să muncim nu ne-am ridica din pat, am renunța și am găsi altceva mai bun, mai util de făcut.

Însă ce motivație are Dumnezeu să muncească? De ce și cum muncește Dumnezeu? Despre faptul că muncește, ne asigură Isus în evanghelia de astăzi: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” (In 5,17). Dar ce anume lucrează? Lucrează mântuirea noastră, lucrează fericirea noastră, lucrează pentru noi. Întreaga sfântă Treime este implicată în această muncă infinită de a face omul mai bun și implicit mai fericit.

Sfântul Augustin spunea atât de suav: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine”. Plecând de aici putem spune că în fiecare clipă Domnul îi spune omului: „Te-am creat pentru mine, omule, și neliniștit voi fi până nu te voi cuceri. Voi munci până când te voi face fericit, până voi pune în inima ta speranța unei vieți mai bune”.

Însă drumul lui Dumnezeu spre inima noastră este dificil. Stăm baricadați în tristețe și păcate. Închidem porțile sufletului cu zăvoarele indiferenței. Ne-am zidit cu dibăcie zidul necredinței în jurul inimii, în timp ce ne-am văruit exteriorul într-o culoare spălăcită de credință. Astfel, îi convingem pe cei din jur că suntem credincioși, însă pe Dumnezeu nu-l păcălim cu aparențele. De aceea, el muncește, el trebuie să muncească, să lucreaze fără încetare pentru a zidi sufletul nostru pe stânca bucuriei, speranței. Și ce muncă duce Domnul cu noi care suntem „un popor atât de încăpățânat”, tare la cerbice (Ex 32,9), o muncă deseori sisifică! Suntem dibaci în a zădărnici munca lui Dumnezeu, în a zădărnici crucea lui Cristos, chiar dacă Apostolul ne atrage atenția strigând inimii noastre: „Nu zădărniciți crucea lui Cristos!” (1Cor 1,17).

Ceea ce este încurajator stă în faptul că deși se lovește mereu de indiferența și necredința noastră, Dumnezeu nu obosește. Insistă. Așteaptă. Revine. Provoacă. Dumnezeu nu este un angajat care terminându-și programul de muncă începe să relaxeze și să facă ceva total diferit de munca sa cea de toate zilele. Așa facem noi oameni, nu el! Noi abia așteptăm să ne terminăm munca pentru a ne relaxa (uneori „muncim” o oră în biserică și apoi ne relaxăm total până la „ora” de duminica viitoare!). Așa suntem noi. Însă nu Domnul! Domnul este asemenea unei mame: nu obosește niciodată, nu întrerupe niciodată să aibă grijă de fiii săi. Ba chiar mai mult, astăzi profetul Isaia ne arată că Domnul este mai presus decât orice mamă, iar iubirea pe care ne-o poartă trece dincolo de orice închipuire. Iată ce spune Domnul, iată ce ne spune Domnul, ce îmi spune, ce îți spune ție, astăzi, acum: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (Is 49,15). Domnul nu ne uită. Nu ne poate uita. Nu ne poate abandona. Suntem opera iubirii sale. În mod deosebit cei triști, descurajați, abandonați sunt astăzi prinși de mână de Domnul. Lor li se amintește: Dumnezeu lucrează pentru tine, te cheamă la viață. Lor Domnul le strigă astăzi: „Bucurați-vă pentru că Domnul vă mângâie”. Bucurați-vă!

Să ne bucurăm. Să tresăltăm de bucurie pentru că Domnul lucrează pentru a ne reda viața, speranța. Un Dumnezeu muncitor… Domnul nostru cel neobosit în îndurare, iertare, mângâiere. Să-l lăsăm să lucreze în inima noastră. Să ne lăsăm scoși la lumină. Să-l lăsăm să demoleze zidul necredinței și aparențele. Să-l lăsăm pe Domnul să ne consolideze viața pe adevăr. Să ne lăsăm prinși și purtați în brațele sale, singurele brațe care lucrează pentru viața noastră, una viață adevărată atât pe acest pământ, cât și în împărăția veșnică.

O, Marie, Maica vieții și ajutorul creștinilor, mijlocește-ne harul de a nu ne lăsa absorbiți de munca și viața noastră. Ajută-ne să ne ridicăm zilnic ochii spre cer pentru a-l lăuda pe Domnul, cel care muncește necontenit pentru fericirea noastră. Ajută-ne să înțelegem că Dumnezeu ne vrea fericiți, așa cum o mamă vrea ca fiii ei să fie plini de fericire. Dumnezeu are cea mai gingașă îmbrățișare pe care o inimă o poate simți.


Sufletul uitat și neglijat este cel mai trist. Însă astăzi ni se amintește că Domnul nu uită. Domnul nu neglijează. Domnul stă aproape de tine, muncește pentru tine. Cât de obositoare este munca Domnului pentru a te cuceri? Unde te-ai ascuns? Ce ai putea face astăzi pentru a înlesni munca Domnului?


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,17-30
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” 18 Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că distrugea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. 19 Aşadar, Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face şi Fiul la fel. 20 Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai mari decât acestea, ca să vă miraţi. 21 După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea. 22 De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a dat-o Fiului, 23 pentru ca toţi să-l cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-l cinsteşte pe Fiul, nu-l cinsteşte pe Tatăl care l-a trimis. 24 Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă. 25 Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, 26 căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine 27 şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. 28 Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui! 29 Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit nelegiuirea, spre învierea judecăţii. 30 Eu nu pot să fac nimic de la mine. Judec după cum aud şi judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: