Zilnic suntem asaltaţi de cercetători care descoperă ceva. Fiecare colţ al existenţei este exploatat în speranţa că într-o zi se va da marea lovitură şi se va descoperi nemurirea pe acest pământ. Până la acel moment glorios, unii se mulţumesc cu alte realizări ştiinţifice. Una dintre ele este calculul celei mai mari dureri. După un studiu amănunţit pe mai multe persoane s-a ajuns la concluzia că suferinţele „sufleteşti” sunt mai dureroase decât cele trupeşti. Adică, de exemplu, este mai dureros să fii rănit de cuvinte jignitoare adresate de o persoană la care ţineai, decât dacă aceeaşi persoană te pălmuieşte. Ba mai mult, durerile „interioare” duc deseori şi la suferinţe trupeşti.
În lecturile sfinte de astăzi avem două situaţii care ţintesc direct profunzimea existenţei, locul care cuprinde cele mai mari dureri: inima. În prima lectură avem infidelitatea poporului care-l uită repede pe Dumnezeu. Inima Domnului este sfâşiată de durerea trădării şi a nerecunoştinţei. Această atitudine a oamenilor a aprins mânia Domnului şi a voit să-i distrugă, dar a intervenit Moise. Cuvintele izvorâte din credinţa şi fidelitatea sa au salvat poporul. Însă tristeţea rămâne şi psalmistul cântă această durere: „Au uitat de Dumnezeu, mântuitorul lor”. Nu cumva şi noi am uitat de Dumnezeu? Când am meditat ultima dată la binefacerile pe care Dumnezeu ni le-a făcut? Cine va interveni pentru noi aşa cum a făcut Moise pentru poporul ales?
Pentru noi intervine acum Isus Cristos. Însă plăcut ar fi Domnului să nu găsească în noi nerecunoştinţă. Aici ajungem la cea de-a doua situaţie dureroasă şi anume cuvintele lui Isus din Evanghelie. Ceea ce Isus le-a spus iudeilor doare mai mult decât orice lovitură: „Eu vă cunosc: nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu”.
În locul iudeilor suntem noi acum faţă în faţă cu Isus. Ne priveşte şi începe să ne vorbească. Ce cuvinte ne adresează? Suntem destinatarii cuvintelor din Evanghelie şi ne spune: „Nu aveţi dragoste de Dumnezeu”? Sau suntem iubitori de Dumnezeu şi de oameni, plini de recunoştinţă pentru binefacerile primite? Să veghem asupra faptelor şi cuvintelor noastre: să nu pricinuim dureri.
Arată-ţi, Doamne, bunăvoinţa faţă de noi, poporul tău şi pune în inima noastră iubire şi recunoştinţă. Fereşte-ne, Părinte, de împietrirea inimii.
Propunere:
Cuvântul lui Dumnezeu mi-a amintit o virtute atât de necesară: recunoştinţa. Mă voi analiza şi voi căuta să descopăr lucrările minunate ale lui Dumnezeu în viaţa mea. Nu voi mai răni iubirea sa prin nepăsarea mea.
Joi din săptămâna a 4-a din Postul Mare
Sf. Beniamin, diacon m.
Ex 32,7-14; Ps 105; In 5,31-47
LECTURA I
Iartă, Doamne, răutatea poporului tău!
Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. 11 Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? 12 Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?» Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” 14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),19-20.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău!
19 Şi au făcut un viţel în Horeb,
s-au prosternat înaintea unui chip turnat
20 şi au schimbat gloria lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.
21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.
23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.
EVANGHELIA
Este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,31-47
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32 Este un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. 33 Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. 37 Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. 38 Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeţi în cel pe care el l-a trimis. 39 Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi tocmai ele dau mărturie despre mine. 40 Dar nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă. 41 Eu nu primesc glorie de la oameni, 42 însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui Dumnezeu în voi. 43 Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu m-aţi primit. Dacă ar fi venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-aţi fi primit. 44 Cum puteţi crede voi, care primiţi glorie unul de la altul şi nu căutaţi gloria care este numai de la Dumnezeu? 45 Să nu credeţi că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat. 46 Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a scris. 47 Dar dacă nu credeţi în cele scrise de el, cum veţi crede în cuvintele mele?”
Cuvântul Domnului
Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPIL – https://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

ALEGE UN COPIL, ALEGE VIITORUL LUI ȘI AL TĂU
Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.
€10.00
Mulțumesc!
Lasă un răspuns