Să nu treacă nicio zi fără un strigăt de recunoștință,
fără o privire îndreptată spre cer și spre aproapele
în care să se poată citi șoapta inimii:
„Mulțumesc”.

Știm că recunoștința este „obligația morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine”. Însă la fel de bine știm că de la teorie la practică este o distanță pe care nu reușim mereu să o parcurgem. Chiar dacă în inima noastră ar trebui să fie această „virtute”, nu reușim mereu să trăim recunoștința, nu suntem mereu recunoscători pentru binefacerile primit. Aceasta fie pentru că uităm sau suntem indiferenți, fie pentru că avem impresia că totul ni se cuvine și nu datorăm nimic nimănui.

Recunoștința nu doar că se exprimă prin unul dintre cele mai rostite cuvinte – „mulțumesc” -, ci este și una dintre cele mai mari așteptări ale oamenilor: toți vrem să ni se arate recunoștință pentru binele făcut. Și la fel, toți suferim în fața nerecunoștinței, mai ales atunci când ea se împletește cu indiferența și disprețul.

În această privință este trist că de (prea) multe ori viața noastră ajunge să se oglindească în comportamentul poporului ales. Asemenea lui uităm imediat binefacerile primite. Trecerea timpului nu a însemnat și îmbunătățirea comportamentului uman. Vedem că atât cei din timpul lui Moise, cât și cei din timpul lui Isus sunt la fel de indiferenți și nerecunoscători. Dacă cei dintâi și-au turnat un vițel de aur și i s-au închinat cu fața până la pământ considerându-l dumnezeul lor și uitându-l pe Domnul salvator, cei din urmă, contemporanii lui Isus, refuză orice apropiere de Fiul trimis de Tatăl ca „oricine crede în el să aibă viață”. De fapt, refuză viața, adevărul, credința și iubirea. Refuzându-le se simt „îndreptățiți” să nu aibă nici un motiv de recunoștință față de Dumnezeu și să caute doar slava pe care și-o dau unii altora. Au renunțat la slava datorată lui Dumnezeu și la recunoștința față de binefacerile lui.

Iar dacă privim acum în viața noastră ce vedem? Parafrazând, am putea spune că Isus are deseori motive să ne strige: „Eu vă cunosc: nu aveți în voi recunoștință”. Trebuie să veghem mai mult asupra vieții noastre pentru că există pericolul ca nerecunoștința să se alieze cu indiferența (nepăsarea față de iubirea divină), cu lâncezeala (ezitarea sau neglijarea răspunsului la iubirea divină) și cu lenea spirituală (refuzul binelui care vine de la Dumnezeu, ba chiar repulsia față de binele divin). Să facem viața noastră să răsune de cântul de recunoștință: „Mulțumesc, Doamne!”

---

MULȚUMESC!

Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPIL – https://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

---

Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! ⁸ S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. ⁹ Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. ¹⁰ Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. ¹¹ Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? ¹² Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?» Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! ¹³ Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” ¹⁴ Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.

Cuvântul Domnului