În lumina învierii strălucește iubirea

cropped-drum-dragoste-viata.jpgSuferințele lui Cristos dau mărturie inimii că „nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Acesta este misterul pe care îl contemplăm cu uimire și-l mărturisim cu credință în aceste zile: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Dumnezeu ne iubește și prin viața, patima, moartea și învierea lui Isus din Nazaret ne-a arătat cât de prețios este sufletul nostru pentru el, cât de prețioasă este întreaga noastră viață: prin crucea și învierea lui Cristos i-a dăruit nemurirea, mântuind-o!

Oricine celebrează în aceste zile iubirea și viața simte că în lumina învierii ele au o nouă strălucire. Cel veșnic viu, Cristos glorificat, aprinde în inima noastră o nouă speranță: iubirea este forța care ne face capabili de orice sacrificiu. Totodată, glorificarea lui Cristos este garanția că sacrificiile făcute din iubire nu se pierd, ci aduc roade bogate în inima fiecărui om (In 12,24-26).

Fericită este ziua în care înțelegem că iubirea este forța care scoate din pământ nu doar splendoarea și parfumul florilor, nu doar bogăția roadelor, ci mai ales este forța care îl smulge pe Cristos morții, îl scoate din mormânt și astfel cimentează în fiecare inimă adevărul: „Tare ca moartea este iubirea… Apele mari nu pot să stingă iubirea, nici râurile s-o spele”, nici mormântul să o înăbușe (Ct 8,6-7). Iubirea poate totul: ea învinge răul și ura, teama și moartea.

Inima înflăcărată de acest adevăr se simte totuși tulburată văzând că în misterul pascal, ca și în iubire, se împletesc durerea și frumusețea, moartea și viața, întunericul și lumina, disperarea și speranța, puterea și slăbiciunea. Este atât de multă splendoare în învierea lui Cristos și în a iubi, însă aceste mistere rămân mereu un amestec de frumusețe și durere, de grâu și neghină (Mt 13,24-30). Și totuși noi rămânem înrădăcinați în convingerea că victoria finală aparține frumuseții și vieții.

Astfel, privind la Cristos înviat, la biruința lui asupra răului, ne simțim motivați să iubim în mod autentic, fără măsură, până la moarte. Victoria lui Cristos asupra răului, a urii și a morții ne încurajează să trăim frumos și să iubim necondiționat.


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Rămâneți tari și nu luați din nou jugul sclaviei!

Viața, în general, și poate că tocmai timpul Postului Mare, în special, ne face să experimentăm neputința și slăbiciunea umană. Am văzut că nu mereu reușim să dăm libertății noastre adevărata valoare. Nu reușim mereu să ne folosim libertatea astfel încât viața noastră să fie un cântec în cinstea lui Dumnezeu și nu un ritual păgân în fața unui idol. Însă Dumnezeu nu ne abandonează. Însuși Domnul îl trimite pe îngerul său să ne salveze. Mai mult, noi știm, prin credință, că Dumnezeu ne oferă mereu, prin „împărtășirea sfinților”, ajutorul necesar…

Prea târziu te-am iubit...

Impartasirea sfintilor_unitate_comuniuneFiecare dimineață aduce în fața noastră un Dumnezeu adevărat și o statuie ridicată de puternicii acestei lumi. Fiecare om se folosește de libertatea sa pentru ca, prin cuvinte și fapte, să aleagă pe cine va sluji în această zi: poate sluji un idol, o statuie, un viciu sau poate sluji un Domn care mântuiește. Noi ce alegem? Noi cum folosim darul libertății? Să ne amintim cuvintele apostolului: „Pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Așadar, rămâneți tari și nu luați din nou jugul sclaviei” (Gal 5,1). Doar prin Cristos noi putem cunoaște, alege și atinge adevărul care ne face liberi (cf. In 8,32). Analizarea și conștientizarea credinței pe care ni le-am propus pentru acest timp al Postului Mare presupune și analizarea libertății cu care alegem să ne trăim credința: este ea „libertatea fiilor lui Dumnezeu” (cf. Rom 8,21)? Ne simțim fii iubiți, fii eliberați de Tatăl din „cuptorul cu foc aprins”…

Vezi articolul original 1.124 de cuvinte mai mult

La ce (mai) e bună spovada? De la „smartificare” la sanctificare – Partea a II-a

Cred în iertare! Cred în fericirea care vine din această tămăduitoare taină a iertării. De fapt, „Cred în iertarea păcatelor” face parte din Crezul nostru. Iar pacea inimii, chiar și în vremurile furtunoase, ne vine tocmai din trăirea în totalitate a credinței pe care o mărturisim, deci și a iertării în toate gradele și formele ei.

Deus meus in te confido (Ps 25,2)

pag-28-31-page-001.jpgpag-28-31-page-002pag-28-31-page-003.jpgpag-28-31-page-004

„Domnul nu oboseşte să ne cheme la convertire, la schimbarea vieţii. […] El ne îndreaptă, ne avertizează, ne atrage atenţia, ne arată câtă urâţenie este în păcat. Dar Domnul schimbă felul în care vedem urâţenia păcatului şi cu aceasta ne ajută să ne convertim” (Papa Francisc, Predică la Sf. Liturghie din Casa Sf. Marta, 27 februarie 2018).

Invitat: Pr. Laurențiu Dăncuță (n. 1982), preot romano-catolic, doctorand în Drept Canonic la Pontificia Università Lateranense (Roma)

Moderator: Claudia Stan

Pentru că iertarea lui Dumnezeu e legată de alte feluri de iertare din viața noastră, vă propun să folosim ca „busolă” a dialogului nostru ceea ce-mi place să numesc „teorema iertării” a lui Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia vorbește despre patru etape ale iertării: a-i ierta pe cei care ne-au greșit, a-i ierta pe cei cărora le-am greșit, a ne ierta pe noi înșine, a ne lăsa iertați de Dumnezeu. Parcă este…

Vezi articolul original 2.119 cuvinte mai mult

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: