Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Martie 2012

Preventiv, păcăleală de 1 aprilie :)

Posted by Paxlaur pe 31/03/2012

Pentru că ne apropiem de prima zi a lunii aprilie, renumită pentru păcălelile primite/făcute, vă invit să citiți un articol despre istoria acestei zile plină de păcăleli și păcăliți, articol pe care l-am găsit pe www.realitatea.net:

Ziua păcălelilor are o istorie îndelungată. Una dintre ipotezele cu privire la originea zilei de 1 aprilie este legată de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute în mod greşit uscat după ce apele au inceput să se retragă de pe uscat pe 1 aprilie.
O altă variantă este legată de răstignirea lui Isus Cristos, care se spune că după ce a fost condamnat la moarte, a fost trimis de la Anna la Caiafa, apoi la Pilat, apoi de la Pilat la Irod şi invers, răstignirea având loc  la 1 aprilie.

ZIUA PĂCĂLELILOR, legată de schimbarea calenadarului

A treia ipoteză, acceptată de majoritate, susţine că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi „nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.

Indiferent de unde se trage, ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul.
În Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, cel care cade victima unei păcăleli este numit „poisson d’ Avril” (peşte de aprilie). Acesta trebuie, conform tradiţiei, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac cu gămălie, pe spate. Hârtia trebuie ori să fie decupată în formă de peşte, ori să aibă un peşte desenat. Toate acestea din cauza faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al „Peştilor”.

Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei. În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo”(cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii. Importanţa cu care este privită Ziua Păcălelilor în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care nu de multe ori au derutat populaţia.

De exemplu, acum câţiva ani, televiziunea naţională a tansmis un documentar despre o fermă specializată în cultivarea de spaghete. Imaginile prezentau fermierii care culegeau spaghetele din arborii de spaghete!
Nu este însă singurul caz în care mass-media s-a implicat în păcăleli de 1 aprilie. Astfel, în 1998, un ziar din Alabama a anunţat că parlamentul statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea numărului lui Pi, rotunjindu-l la valoarea 3; în 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit; în urmă cu ceva ani, anumite pagini de internet din China şi Coreea au anunţat că Bill Gates a fost asasinat, iar în 1995 televiziunea din Malta a anunţat descoperirea unei grote subterane în care se află un templu preistoric.

În Spania, celor păcăliţi de 1 APRILIE zi li se atribuie epitetul de „nătărăi”.

Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, sau „Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.

Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în unele state din America Latină – Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” (ziua celor naivi). Aceeaşi sărbătoare este marcată şi în Belgia, unde însă se sărbătoreşte şi 1 aprilie.
În Iran şi în unele părţi din India, Ziua Păcălelilor („Sizdah Bedar”) are loc în cea de-a 13-a zi a Anului Nou (Noruz), anul acesta la 2 aprilie, după calendarul zoroastrian, după care se ghidează parşii.

ZIUA PĂCĂLELILOR În România: FARSELE de 1 aprilie au început să fie practicate în secolul al XIX-lea.

Păcălelile practicate de 1 aprilie variază de la cele simple, de genul, „Ţi s-au murdărit pantofii” la cele foarte elaborate, la care unul sau mai mulţi membri ai familiei sau prieteni „lucrează” mai multe zile.

Un grup de istorici contemporani a realizat un top al celor mai reuşite farse de 1 aprilie ale tuturor timpurilor. Primul loc este ocupat de farsa jucată de primăria oraşului Koln (Germania), în 1993, celor care practicau jogging în parcul din centru. Gardienii i-au oprit pe alergători, spunându-le că tocmai a fost votată o lege, cărora dacă nu i se conformează, vor fi amendaţi. Gardienii spuneau că legea impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puţin. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veveriţele din parc, aflate în perioada împerecherii.

Există şi superstiţii legate de păcălelile de 1 aprilie. Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul.

Mult succes! 🙂 Și să nu uităm: De ce ți-e frică, tocmai de aia nu scapi! 🙂

Posted in E bine de ştiut | Etichetat: , , | 1 Comment »

Caut un om care să mă înţeleagă!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2012

Nu vreau să ştiu nimic altceva decât iubirea lui Dumnezeu,
pe  Isus Cristos răstignit pe care să-l înţeleg şi să-l urmez (cf. 1Cor 2,2)

Am participat zilele trecute la o ceremonie în cadrul căreia trei tinere au îmbrăţişat starea de viaţă consacrată şi au ales să se dedice slujirii lui Cristos. Dintre cei prezenţi la acea Liturghie am văzut că mulţi erau uimiţi de tinereţea celor care îmbrăţişau viaţa consacrată. Pe chipul multora se citea această nedumerire: „cum să fii atât de tânăr şi să renunţi la toate opţiunile pentru una singură. Viaţa e plină de oferte şi ai nevoie de timp pentru a te hotărî”. Ei nu înţelegeau tocmai ceea ce la predica de la acea Liturghie episcopul a subliniat: „e un prilej de mare încurajare pentru Biserică să vedem că şi astăzi sunt oameni care-l înţeleg pe Cristos şi-l urmează aşa cum fac aceste trei tinere care îşi dedică viaţa lui”. Şi într-adevăr, ele erau dintre acei oameni care l-au înţeles şi l-au ales pe Cristos. Şi astăzi mai sunt oameni care-l înţeleg pe Cristos, creştini adevăraţi. Dar parcă sunt aşa puţini.

De atunci mă tot urmăesc aceste cuvinte: oameni care să-l înţeleagă astăzi pe Cristos cu adevărat, oameni care să priceapă de ce s-a întrupat, de ce a trăit, ce a învăţat, cât a pătimit. Se caută astfel de oameni. Oare eu sunt un om care-l înţeleg pe Cristos? Aceasta este întrebarea cu care vă invit să intrăm în săptămâna sfânta: eu îl înţeleg pe Cristos? Cine este Cristos pentru mine în contextul acestei lumi zbuciumată, grăbită, zguiduită de crize morale şi economice? Cine este Cristos pentru omul mileniului III dependent de viteză: viteza informaţiei, viteza mişcării, viteza fabricării?

Mi-am dat seama că nu e suficient să ştiu că Dumnezeu mă iubeşte şi că eu îl iubesc pe el. Timp de şase săptămâni am meditat asupra manifestărilor iubirii lui Dumnezeu faţă de noi: ne învaţă să fim oameni de caracteri, ne cere să fim creştini demni de acest nume, ne cheamă să ne bucurăm din plin de atingerile sale prin sfintele sacramente, ne luminează să ne alegem starea de viaţă: familia sau viaţa consacrată. Am văzut că Domnul ne iubeşte şi prin faptul că ne ajută să fim fideli, prin faptul că ne învaţă să ne rugăm. Am văzut şi cum răspundem acestei iubiri: prin gesturi simple, mici, dar pline de valoare, prin rugăciune şi fidelitate, prin frecventarea sacramentelor. Aşadar, Dumnezeu ne iubeşte şi noi îl iubim pe el. Dar oare ne ajută toate astea să-l înţelegem?  Oare e suficient? Ce-ar mai trebui? Trebuie mai mult.

În evanghelie se povesteşte despre un om care s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” Şi Isus i-a zis: „păzeşte poruncile”. Omul l-a întrebat: „Care?” Atunci Isus i-a zis: „Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta! şi: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” Tânărul i-a zis: „Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipseşte?” Isus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat pentru că avea multe bogăţii (Cf. Mt 19,16-22).

Iată un om care, deşi îl iubea pe Dumnezeu şi se simţea iubit de el – drept dovadă stă faptul că-i păzea toate poruncile –, nu l-a înţeles pe Isus, nu a pătruns misterul cerinţelor sale, al aşteptărilor sale. Şi era un om bun, minunat, pentru că nu ştiu câţi dintre noi ne putem număra printre cei care luând lista cu poruncile am putea spune asemenea lui: „Toate acestea le-am păzit! Ce-mi mai lipseşte?” Oare nu mai degrabă ne numărăm printre cei care sunt selectivi cu poruncile şi alegem câteva din ele şi apoi spunem nedumeriţi: „Cum,  nu-i suficient să păzeşti poruncile? Să vii duminica la Biserică, să te împărtăşeşti de Paşte etc.?” Nu, nu-i sufficient. Trebuie să-l înţelegi pe Cristos şi să-l urmezi în ceea ce-ţi cere.

Despre aceasta vreau să medităm: despre omul care-l înţelege pe Cristos. Cum şi cât îl înţeleg eu pe Cristos? Această meditaţie, nu vreau să fie un elogiu adus raţiuni sau o invitaţie că trebuie să pătrundem cu mintea toate misterele lui Dumnezeu şi ale credinţei. Nici pe departe. Este o invitaţie la a căuta să-l înţelegem pe Isus, la a căuta să înţelegem credinţa noastră pentru a o putea trăi mai bine. E o invitaţie la a ne ruga împreună cu sfântul Augustin şi alţi sfinţi: „Doamne, eu cred ca să te înţeleg. Ajută-mă să te înţeleg pentru a crede cu mai multă tărie”. Totodată este un mod de a ne exprima recunoştinţa faţă de Dumnezeul nostru care înţelege omul. Am putea spune că ţine de codul bunelor maniere sau de minimul conduitei umane necesitatea de a-l înţelege pe cel care te înţelege. Aşadar vreau şi eu să-l înţeleg pe Dumnezeu – atât cât pot – pentru că şi el mă înţelege pe mine, ba chiar mă înţelege cel mai bin.

Dumnezeu vine astăzi şi caută un om care să-l înţeleagă. Cuvintele acestea „oameni care să-l înţeleagă astăzi pe Cristos” m-au trimis cu gândul la o altă pagină din Evanghelie. Isus înmulţise pâinile. Lumea, fascinată de minunea sa, îl căuta, iar când îl găsesc Isus îi mustră pentru că ştia ce era în inima lor, cu ce gânduri îl căutau şi le zice: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat”. Și începe Isus să le vorbească despre pâinea vieții:„Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată.Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”. Atunci cei care-l ascultau, iudeii, au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?” Nu înţelegeau!Însă Isus continuă să le vorbească: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă”. Când au auzit, mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte”, cine poate să-l înţeleagă? Şi mulţi dintre discipolii lui s-au retras şi nu mai mergeau cu el. Atunci Isus şi-a îndreptat privirea spre cei doisprezece, prietenii lui şi le-a zis: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” Simon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (cf. In 6,22-69).

Greu este cuvântul acesta: cine poate să-l înţeleagă? Au spus ei deşi au văzut minuni, deşi l-au ascultat pe Domnul. Trăiau lângă el, zi de zi în prezenţa lui şi tot era greu. Cum oare să nu fie greu pentru noi astăzi?! Să nu ne amăgim că noi înţelegem, că noi îl înţelegem pe Cristos. Viaţa cu Cristos nu e uşoară: cere trudă, angajare zilnică. Până şi pe ucenici i-a întrebat: „voi m-aţi înţeles sau vreţi şi voi să plecaţi?”. Ba mai mult, ca să fie sigur, în joia mare, după ce le spală picioarele, îi mai întreabă odată: „voi m-aţi înţeles? Înţelegeţi ce fac eu pentru voi?”(cf. In 13,12).

Opriţi-vă un pic şi uitaţi-vă la Cristos prezent acum în mijlocul nostru. Priviţi-l cum îşi roteşte privirea prin catedrală, prin casele noastre, cum se uită la noi şi ne întreabă: „Voi m-aţi înţeles? Voi înţelegeţi ce am făcut pentru voi?” Se uită insistent şi apoi ne spune: „Înţelegeţi viaţa mea, învăţărua mea, moartea şi învierea mea, darul meu, sau vreţi să plecaţi? Şi apoi aşteaptă şi astăzi un om care să se ridice în timp ce toţi fug şi să spună: „La cine să mergem Doamne? Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice”.

Aş vrea să ne analizăm în această seară şi să vedem dacă noi suntem oameni care-l înţelegem pe Cristos.

Care sunt trăsăturile omului care-l înţelege astăzi pe Cristos? Să vedem doar câteva pentru a ne putea verifica personal dacă ne numărăm printre cei care-l înţeleg.

Omul care-l înţelege pe Cristos nu se satură niciodată de el. E omul fascinat de prezenţa lui Cristos din sacramente şi din Evanghelie. E omul pe care nu te mai saturi să-l priveşti şi eşti fascinat când îl vezi cum se aşează în genunchi în faţa sfântului Sacrament şi-i vorbeşte ca de la inimă la inimă şi ascultă ce-i spune Domnul. E omul care deschide cu nerăbdare sfânta Scriptură să vadă ce mai poate afla despre iubirea inimii sale şi mereu găseşte lucruri noi în sfânta carte. E omul pe care nu-l vezi niciodată plictisit la sfânta Liturghie! Şi se caută un astfel de om.

Omul care-l înţelege pe Cristos nu se va ruşina niciodată de Isus: cum să-ţi fie ruşine de cineva atât de mare, atât de înţelept, atât de frumos? Cum să te ruşinezi de cineva care şi-a dat viaţa pentru tine?! Şi se caută un astfel de om.

Omul care-l înţelege pe Cristos nu-şi ascunde niciodată identitatea de creştin, ci dimpotrivă o prezintă ca fiind ceva nobil, demn de urmat. Un astfel de creştin va fi mereu un om care va trezi semne de întrebare, va nelinişti, va fascina. Este cel care nu se satură să vorbească despre Domnul şi riscă uneori să întrerupă şi vizionarea unui film sau meci şi o şedinţă de cumpărături sau discursuri politice doar ca să spună ceva frumos despre Isus! El cel care nu tace atunci când Cristos este dispreţuit, înjurat, batjocorit pentru că i-a înţeles valoarea şi prezenţa şi ştie că nu merită un astfel de comportament. Şi se caută un astfel de om.

Omul care-l înţelege pe Cristos nu are niciun gând (nu vorbim de fapte sau cuvinte!) nici măcar un gând nepotrivit pentru că ştie că Domnul este cel care pătrunde direct inimile. E omul care nu are nimic de ascuns, care nu face compromisuri nici măcar în inima sa, care ştie şi înţelege de ce a spus Isus: „la voi da să fie da şi nu să fie nu, ce-i în plus e de la Diavol”.

Omul care-l înţelege pe Cristos fuge de păcat pentru că ştie ce suferinţă imensă îi produce Domnului fiecare păcat, mai ales păcatele de moarte. „Nu ai cum să-l cunoşti pe Cristos şi să nu-ţi fie ruşine să mai păcătuieşti”, spunea Nicolae Steinhardt.

Omul care-l înţelege pe Cristos nu condamnă şi nu judecă pe nimeni pentru că mereu aude cuvintele lui Cristos: „Cine e fără de păcat să arunce primul cu piatra. Femeie, unde sunt cei care te învinuiau? Nu te-a condamnat nimeni? Nici eu nu te condamn. Mergi şi nu mai păcătui!”. E omul care-i ridică pe cei căzuţi şi le spune: „Curaj, mergi şi nu mai păcătui! Viaţa fără păcat e posibilă”.

Omul care-l înţelege pe Cristos e altuist  pentru că a învăţat că a dărui e o sursă inepuizabilă de fericire. Că dăruind dobândeşti viaţa. Că a dărui şi a iubi sunt singurele creiterii care vor conta la judecata finală. Atunci nu vom fi întrebaţi cât ne-am rugat (deşi va cântări mult şi lucrul acesta, mai ales acele rugăciuni oferite pentru alţii!), ci cât am dăruit, ce bolnavi am vizitat, ce inimi am alinat.

Omul care-l înţelege pe Cristos e mereu senin, e curajos şi optimist pentru că a înţeles că „Dumnezeu rânduieşte totul spre binele celor care se tem de el”. Şi chiar şi atunci când trece printr-un moment greu, priveşte cu încredere spre viitor conştient că după orice noapte – chiar şi după cea mai întunecată – vine întotdeauna ziua, că după moarte vine viaţa, că după încercare vine răsplata nesfârşită a bucurie.

Omul care-l înţelege pe Cristos nu spune că Diavolul e un mit şi că viaţa aceasta pământească este totul, pentru că înţelege la câte încercări l-a pus cel rău pe Isus şi cum l-a ispitit până în ultima clipă. Domnul s-a împotrivit Diavolului prin post şi rugăciune iar cel care-l înţelege pe Cristos face la fel şi spune şi altora că Diavolul există şi că ne vrea pierduţi. Dar totodată omul care-l înţelege pe Cristos nu se teme nici de Diavol, nici de păcat, nici de moarte pentru că ştie că Domnul e mai tare decât toate acestea şi le-a învins. El este cel care luptă împotriva lor plin de speranţa învierii.

În mod deosebit, omul care-l înţelege pe Cristos este cel care vorbeşte cu Cristos şi despre Cristos pentru că vrea să-i semene. Şi se străduieşte pentru aceasta iar în tot ceea ce face se întreabă: oare cum ar fi acţionat acum Cristos? Oare ce ar fi spus dacă ar fi fost în locul meu în situaţia asta? De fapt, este omul care raportează totul la Cristos pentru că a înţeles că şi Cristos şi-a raportat toată viaţa, toată suferinţa şi moartea sa, la el, la om. Pentru noi oamenii a făcut totul.

Se caută un om care să-l înţeleagă astăzi pe Cristos şi care să nu plece de lângă el, ci să-i trăiască învăţătura fie în viaţa consacrată, fie în viaţa de familie.

Se caută un om care să-l înţeleagă pe Cristos atunci când îl cheamă pe nume şi-i spune tu ca tânăr sau copil trebuie să faci asta, tu ca soţ sau soţie trebuie să te comporţi aşa, tu ca profesor, medic, jurist etc. trebuie să fii aşa.

Se caută un om care să-l înţeleagă pe Cristos atunci când îi vorbeşte şi să se înflăcăreze asemenea ucenicilor de la Emaus şi să spună: „oare nu ardea inima în noi când ne vorbea şi ne explica scripturile” şi să depăşească astfel, asemenea lor, orice descurajare şi necredinţă.

Se caută un om care să-şi pună întrebări, să asculte răspunsurile şi la urmă, asemenea lui Toma, să cadă în genunchi şi să spună: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.

Se caută un om care să ajungă să-l înţeleagă pe Cristos ca Simon din Cirene, un om  care să-l ajute pe Isus să-şi ducă crucea, care să ajute Biserica să ajungă pe Calvarul mântuirii.

Se caută un om care să-l înţeleagă pe Cristos şi asemenea lui să se încingă cu un ştergar şi să fie dispus, în umilinţă, să spele picioarele confraţilor săi.

Cine vrea să fie un astfel de om? Cine vrea să ia ştergarul astă seară? Aţi mai citit poezia lui Costache Ioanid, Ştergarul, dar aş vrea să ne-o împrospătăm pentru că exprimă gândurile unui om care l-a înţeles pe Cristos şi totodată pentru că suntem aproape de momentul de la Cina cea de Taină. Iată ce spune poezia:

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul… fără vină…
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân…
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?

— Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-anfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum — a câta oară? — Se-aşează iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.

… Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
— Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
— Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…

Se caută un om care să-l înţeleagă astăzi pe Isus: să-şi pună el ştergarul, să poarte şi el crucea, să fugă de păcate. Se caută un om care să strige: „La cine să mergem Doamne? Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice!”. Nu vrei să fii tu frate sau să fii tu soră astă seară sau în Săptămâna Mare omul care l-a înţeles pe Cristos?

Ne pregătim să intrăm într-un timp deosebit, Săptămâna Sfânta, în care vom auzi multe cuvinte: pătimirea, moartea şi învierea Domnului. Ba mai mult, zilnic putem asculta şi medita Evanghelia. Avem viaţa lui înaintea noastră, exemplul pătimirii şi morţii sale e mereu înaintea ochilor noştri: oare chiar suntem printre cei care înţelegem? Oare chiar nu putem face mai mult pentru a-l înţelege pe Cristos?

Dar poate că eu mă consider un om care-l înţeleg şi ştiu cine este Cristos şi ştiu şi ce vrea. Şi-atunci ce caută păcatul în inima mea, în casa mea? Cum pot sta aşa? Cum pot să-l vizitez atât de rar sau să-l primesc doar la Paşte? Cum pot eu să-l înjur? Cum pot eu să-l nesocotesc? Cum pot eu… şi fiecare ştie mai bine faptele, gândurile sau cuvintele care arată că de fapt nu-l înţelege şi nu-l cunoaşte pe Cristos.

Să ne străduim mai mult, mai ales în apropierea sfintei învierii a Domnului. Înţelegerea ne va ajuta să-l iubim şi să credem şi mai mult în el, ne va aduce o trăire autentică a valorillor creştine: cine ajunge să-l înţeleagă îl va păstra mereu în inima sa, asemenea Preacuratei care a păstrat în inima ei toate misterele.

Sfânta Fecioară Maria a crescut în înţelegerea misterelor lui Isus Cristos. Prin credinţă ea şi-a depăşit frica de neînţelegere şi a corespuns în totalitate planurilor lui Dumnezeu. Să o rugăm pe ea, Tronul Înţelepciunii şi Maica bunului sfat, să ne fie mereu alături în dorinţa noastră de a-l înţelege şi de a-l urma pe Isus Cristos răstignit, mort şi înviat din iubire faţă de noi.

Amin.

Vă recomand să citiți și predica din Joia Mare, de anul trecut, pe care o găsiți aici: Înțelegeți ce am făcut eu pentru voi?

Predică ţinută în Catedrala Romano-Catolică “Sfânta Fecioară Maria, Regină”, din Iaşi,
Vineri din Săptămâna a V-a a Postului Mare, 30 martie 2012.

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | 4 Comments »

Se caută pentru Biserică un om

Posted by Paxlaur pe 31/03/2012

Nu mai ştiu cine este autorul acestei creaţii, dar ea exprimă o necesitate urgentă pentru Biserică. Toţi – persoane consacrate sau laici – vrem să găsim pentru Biserică şi în Biserică astfel de oameni:

Se caută pentru Biserică un om
Capabil să se renască în Duh în fiecare zi.
Se caută pentru Biserică un om
Fără teamă pentru ziua de mâine
Fără teamă pentru ziua de azi
Fără complexe faţă de trecut.
Se caută pentru Biserică un om
Căruia să nu-i fie teamă de a se schimba
Care nu se schimbă de dragul schimbatului.

Se caută pentru Biserică un om
Capabil să trăiască împreună cu alţii
Să muncească împreună
Să plângă împreună
Să râdă împreună
Să iubească împreună
Să viseze împreună.
Se caută pentru Biserică un om
Capabil să piardă fără a se simţi distrus
Să se pună la îndoială fără a pierde credinţa
Să ducă pacea acolo unde este nelinişte
Şi nelinişte acolo unde este pace.
Se caută pentru Biserică un om
Care ştie să folosească mâinile pentru a binecuvânta
Care să indice calea de urmat.
Se caută pentru Biserică un om
Care să găsească libertatea în a trăi şi a sluji
Şi nu în a face ceea ce vrea.
Se caută pentru Biserică un om
Care să aibă nostalgie după Dumnezeu
Care să aibă nostalgie după Biserică,
Nostalgie faţă de lume,
Nostalgie faţă de sărăcia lui Isus,
Nostalgie faţă de ascultarea lui Isus.

Se caută pentru Biserică un om
Care nu confundă rugăciunea cu cuvinte spuse din obişnuinţă
Spiritualitatea cu sentimentalismul
Chemarea cu interesul
Slujirea cu angajarea.
Se caută pentru Biserică un om
Capabil să moară pentru ea,
Dar şi mai capabil să trăiască pentru Biserică;
Un om capabil să devină
Ministru al lui Cristos, profet al lui Dumnezeu,
Om care să vorbească prin viaţa sa.
Se caută pentru Biserică un om!”

Posted in Biserica, Poezie | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: