Arhive pentru ‘Sfântul Iosif’

O lecție de tăcere…

Viața minunată a sfinților
este un nesecat izvor de curaj pentru noi
care lucrăm la desăvârșirea credinței noastre.

Cel care vrea să-și trăiască cu adevărat credința și să nu rămână doar un creștin de duminică, are nevoie de mijlocirea și exemplul sfinților, de ajutorul acelor oameni care nu s-au temut să împlinească în viața lor ceea ce Dumnezeu le-a cerut: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Și noi, luminați de cuvântul Evangheliei și urmând învățătura Bisericii, mărturisim și credem că sfântul Iosif „a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului”. Noi mărturisim și credem că sfântul Iosif a fost chemat de Dumnezeu „să o ia la sine pe Maria, soţia sa”, care purta „ceea ce a fost zămislit în ea de Duhul Sfânt” (Mt 1,20), pentru ca Isus, „care se numeşte Cristos”, să se nască din soţia lui Iosif în descendenţa mesianică a lui David (Mt1,16; cf. CBC 437)

Astăzi în Biserica Universală răsună: Ite ad Joseph – Mergeți la Iosif. Dacă vrem să creștem în credință să mergem la Nazaret și să învățăm de la Iosif, de la Maria, de la sfânta Familie, de la locul în care Isus a crescut în înțelepciune, în statură și în har (cf. Lc 2,51-52): „Viaţa ascunsă de la Nazaret îi permite fiecărui om să fie în comuniune cu Isus pe căile cele mai obişnuite ale vieţii de toate zilele. Nazaretul este şcoala unde începe să fie înţeleasă viaţa lui Isus: şcoala Evangheliei. (…) Mai întâi, o lecţie de tăcere. O, de s-ar renaşte în noi preţuirea tăcerii, această admirabilă şi indispensabilă atmosferă a spiritului! (…) O lecţie de viaţă de familie. Nazaretul să ne reamintească ce înseamnă familia, comuniunea ei de iubire, frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil. (…) O lecţie de muncă. O, Nazaret, cămin al „Fiului Lemnarului”, mai ales aici am vrea să înţelegem şi să celebrăm legea, aspră, dar mântuitoare, a trudei omeneşti! (…) Şi, în sfârşit, vrem să-i salutăm aici pe toţi cei care muncesc în lumea întreagă şi să le arătăm pe marele lor model, pe fratele lor dumnezeiesc (Papa Paul al VI-lea; cf. CBC 533).

Cuvintele îngerului care au răsunat în inima dreptului Iosif și cărora el le-a dat ascultare deplină, răsună astăzi pentru noi: „Nu te teme să o iei la tine pe Maria!”. Să nu ne temem să primim în viața noastră sfinții! Să nu ne temem să privim și să imităm modelul de viață pe care îl oferă sfântul Iosif. Trebuie să ne înflăcărăm de dorința de a fi asemenea lui: să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și să-i urmăm îndemnurile, plini de credință și speranță. Ca să fim asemenea lui trebuie să avem mereu în inima noastră prezența lui Isus și a Mariei, comorile sale.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,16.18-21.24a
Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. 24a Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Cuvântul Domnului


Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ FRAȚILOR MEI/NOȘTRI MAI MICI

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com. Mulțumesc!

€10.00

Vă mulțumesc din suflet!

Astăzi voi avea grijă de Cristos. Asta făcea Iosif…

Astăzi voi avea grijă de Cristos:
îl voi primi în sfânta Euharistie;
îi voi asculta Cuvântul;
îl voi vizita în cei bolnavi;
îl voi sluji în cei săraci şi flămânzi.

Cu greu putem uita ziua când pentru prima dată ni s-a oferit ceva preţios spre îngrijire. Fie că trebuie să avem grijă de o persoană importantă sau de un lucru preţios, emoţiile sunt puternice. Trebuie să ai grijă să nu faci nimic ce ar putea păta încrederea pe care ceilalţi au investit-o în tine. Nu este uşor să fii mereu atent, să fii prudent, să fii generos. Unii au reuşit şi privim spre ei cu admiraţie. Ştim că există oameni care au trăit nu pentru a domni, ci pentru a sluji; nu pentru a vorbi, ci pentru a asculta; nu pentru a se realiza pe ei înşişi, ci pentru realizarea celor încredinţaţi.

Unui astfel de om îi este dedicată toată luna martie, în special această zi. Este vorba despre sfântul Iosif. El este numit „Patronul Bisericii Universale”, dar şi „părintele noii evanghelizări” sau „Sfântul Patron al celui de-al treilea mileniu”. Merită toate aceste nume. Ba chiar trebuie să punem sub protecţia sa lumea întreagă dacă ne gândim la misiunea sa nobilă: a avut grijă de Isus şi de preacurata fecioară Maria. Dumnezeu i-a încredinţat tot ce avea mai preţios: pe Fiul său, pe Preacurata şi Biserica. Oare dacă a reuşit să-şi îndeplinească misiunea sa şi a avut grijă de „comoara lui Dumnezeu”, nu va reuşi la fel de bine să aibă grijă şi de noi?

Oare cum e să ai grijă de Cristos? Oare această nobilă misiune, trăită şi împlinită de sfântul Iosif, nu este acum şi misiunea noastră? În noi trebuie să se regăsească viaţa lui Iosif: atenţia lui faţă de Cristos trebuie să devină atenţia noastră faţă de acelaşi Domn. Aşa cum sfântul Iosif s-a îngrijit de cele sfinte, la fel şi noi trebuie să avem grijă de tot ceea ce este sfânt în noi şi în jurul nostru: sufletul nostru, sufletul aproapelui, Biserica, sacramentele, cuvântul divin etc.

Esenţialul vieţii lui Iosif a fost să aibă grijă de Cristos: să-l primească, să-l crească, să-l ocrotească. Astăzi, acest tată purtător de grijă ne vorbeşte nouă şi ne prezintă principala misiune a creştinului: să aibă grijă de Cristos. Să avem grijă de Cristos prezent în Euharistie adorându-l şi primindu-l în suflet. Să avem grijă de Cristos prezent în cuvântul Evangheliei ascultându-l şi predicându-l. Să avem grijă de Mântuitorul nostru prezent în ceilalţi, mai ales în cei mici şi săraci, iubindu-i şi slujindu-i.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-51a
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. 42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. 43 Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44 Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” 49 El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. 51a Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor.

Cuvântul Domnului


Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ FRAȚILOR MEI/NOȘTRI MAI MICI

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com. Mulțumesc!

€10.00

Vă mulțumesc din suflet!

Acesta este un motiv valabil pentru a continua să sperăm și să avem un somn liniștit

Nu este aşa de uşor să dormi când descoperi că, puţin înainte de căsătorie, logodnica ta te-a trădat. Sufletul este demolat de dezamăgire, dărâmat de regrete şi remuşcări, rătăcit în prezent, dezorientat în fața viitor, nervos la gândul despre tot, precum şi despre ce vor spune oamenii. Începutul Evangheliei lui Matei, şi al tuturor celor patru evanghelii, descrie un om în această stare. Desigur, cititorul este avertizat imediat că Maria a rămas fidelă lui Iosif al său: sarcina este „lucrare a Duhului Sfânt” (Mt 1,18). Însă cel direct interesat nu ştie asta. Decide să n-o defăimeze pe tânără (cine ştie cât de mult o iubea!), născocind o soluţie impracticabilă, ba chiar ridicolă: să întrerupă „în ascuns” parcursul nupţial. Este posibilă discreția într-un sat cu câteva sute de locuitori, mai ales fiind vorba despre o „chestiune de iubire”? Cu toate acestea, Iosif doarme. Nu este atins de insomnie, de chinul neliniştitor care îndepărtează odihna. În timpul somnului, îi apare un înger care îl asigură cu privire la Maria şi la fiul său (Mt 1,20-23).

Pe bună dreptate atraşi de importanţa revelaţiei îngereşti, se riscă să se uite contextul: visul. Viziunea n-ar fi avut loc dacă logodnicul Mariei n-ar fi dormit, şi aşa de profund încât să viseze. În foarte puţine pagini, de patru ori se scrie despre Iosif vizitat în vis de un înger, la care ajung cuvinte care provin de la Dumnezeu: înainte de căsătorie şi de adoptarea lui Isus (Mt 1,20-23), în previziunea sentinţei de moarte decretată de Irod împotriva pruncului (Mt 2,13), la sfârşitul exilului forţat în Egipt (Mt 2,19-20) şi cu privire la destinaţia familiei în Galileea, şi nu în Iudeea (Mt 2,22). O viaţă complicată şi plină de neprevăzute, şi totuşi Iosif nu-și pierde somnul/visul. Evanghelia lui Matei scoate în evidenţă fie visul păzitorului Fiului lui Dumnezeu, israelitul „drept” (Mt 1,19), fie cel al păgânilor: magii sunt avertizaţi în vis să-l evite pe Irod, întorcându-se în ţara lor fără să treacă pe la Ierusalim (Mt 2,12); soţia lui Pilat trimite să i se spună soţului să nu se ocupe de Isus, pentru că în vis a fost foarte tulburată de vise care se refereau la acel „drept” (Mt 27,19). Aşadar: primul evanghelist, la începutul şi la sfârşitul propriei relatări, caracterizează câteva personaje cheie printr-un vis. Mai mult, chiar dormind, aceste personaje, evrei şi păgâni, primesc o revelaţie care, într-un mod sau altul, se referă la viaţa lui Cristos. Însă, spuneam, este uşor să ne concentrăm asupra importanţei mesajului divin, eschivând creditul pe care evanghelistul îl recunoaşte visului, în special cel al lui Iosif, păstrat până în momentele critice ale vieţii.

Un prunc se abandonează somnului când este singur că nu este abandonat şi numai cu condiţia să-i rezulte credibilă promisiunea întoarcerii dimineţii şi, cu ea, a mamei, a tatălui, a jucăriilor şi a casei. Simţindu-i pe părinţi aproape de pătuţul său (exact ca muribundul doreşte să aibă la căpătâi ceea ce are mai drag), pruncul „se lasă dus”, imaginându-şi că tata şi mama vor rămâne cu el, chiar dacă nu sunt văzuţi, pe toată durata nopţii. Îi este posibil să doarmă numai graţie certitudinii că vor veghea asupra lui. Somnul său rezultă din supravegherea altuia care îi pregăteşte ziua de mâine. Acest lucru este valabil şi pentru noi, adulţii: ne abandonăm somnului în măsura în care nu ne simţim abandonaţi. Iosif este prototipul.

Mai departe, Matei prezintă o expresie a lui Isus cu privire la propriul somn: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul” (Mt 8,20). Pe scurt: animalele din cer şi de pe pământ ar avea unde să doarmă în siguranţă, în timp ce Fiul Omului ar fi lipsit de o cameră unde să se întindă şi chiar de o pernă unde să-şi rezeme capul în somn. Prea uşor de atribuit cuvintelor tonalităţi exclusiv ascetice: sărăcia lui Isus ar fi aşa de radicală încât să nu prevadă nici măcar ceea ce, conform Psalmului 104, Creatorul garantează şi animalelor: un loc de odihnă. Şi totuşi, continuarea imediată a relatării, cu ironie fină, îl descrie pe Domnul profund adormit într-o barcă răscolită de valuri, în timpul unei furtuni formidabile pe lacul Tiberiadei (Mt 8,23-27). Urletul apostolilor, vântul puternic, zdruncinările bărcii, „însă el dormea” (Mt 8,24). Nu rămâne decât să spunem: „Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”, şi totuşi este în măsură să se odihnească liniştit chiar în mijlocul unei situaţii disperate, mortale chiar şi în ochii experţi ai celor care în fiecare zi navighează pe lac: „Suntem pierduţi!”. Nu-l trezesc valurile, ci discipolii, aşa de bine dormea. Relatarea conferă cuvintelor lui Cristos cu privire la cuiburi şi vizuini o nuanţă năucitoare: el nu are nici cameră, nici pernă nu din lipsă, ci din exces. Adică: nu are ceea ce în general este considerat indispensabil pentru odihnă nu pentru că este privat de asta, ci pentru că are asta din belşug: oricum poate să doarmă, chiar şi într-o barcă ce se scufundă; şi pretutindeni, chiar alături de moarte. Pentru Isus fiecare loc din lume este favorabil somnului. Neglijând acest aspect distinctiv al Domnului riscăm să reflectăm asupra „Mântuitorului lumii” fără a lua în considerare „lumea Mântuitorului”, adică modul cu care Mântuitorul a perceput lumea; şi totuşi, şi asta face parte din misterul său şi din opera sa de mântuire.

Este greu să nu recunoaştem legătura narativă realizată de Matei între comportamentul lui Iosif şi acest aspect al Nazarineanului. Chiar pare că Fiul lui Dumnezeu în trup este în întregime tatăl său purtător de grijă, însuşindu-şi o trăsătură caracteristică a soţului Mariei, aşa cum face un copil admirându-l pe tatăl său. Aşa cum Iosif se odihneşte bine chiar şi în momente dramatice şi neliniştitoare, tot aşa şi Fiul său adoptat. În stilul Fiului lui Dumnezeu există ceva din Iosif, şi încă cum! Şi pentru aceasta este adevărată carne, adevărat trup! La asta face aluzie papa în Patris corde (vezi nr. 4, la sfârşit). Din păcate aproape totalitatea teologiei percepe cu greu însemnătatea unor detalii ca acesta. Însă lucrul acesta n-a scăpat ochiului lung al unor maeştri. Amintesc numai un discurs îndrăzneţ al lui Bernardin de Siena care semnalează datoria şi recunoştinţa manifestate de Cristos glorios păzitorului său pământesc: „Cu siguranţă Cristos nu i-a negat în cer acea familiaritate, acea reverenţă şi acea demnitate preaînaltă pe care i-a arătat-o în timp ce trăia în mijlocul oamenilor, ca fiu faţă de tatăl său, ba chiar a dus acestea la maximul perfecţiunii” (Predică despre sfântul Iosif soţ al Sfintei Fecioare Maria). Primul Născut dintre cei morţi, alfa şi omega, suveranul regilor pământului „îl respectă” pe Iosif, îl admiră, recunoscător ca un copil, conştient de cât de mult îi datorează tatălui său. Dacă Fiul îl cinsteşte pe Iosif şi în Paradis, şi acolo este adevărată carne, adevărat trup, recunoscând ca definitive afectul, îngrijirea, atenţia care pe pământ l-au păzit şi l-au făcut să crească. Şi acesta este deja un motiv foarte valabil pentru a continua să sperăm.

(Isus şi visul încurajator al lui Iosif
În întregime tatăl său
De Giovanni Cesare Pagazzi
După L’Osservatore Romano, 29 decembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: