Arhive pentru ‘Sfântul Iosif’

Drumul speranței: Nazaret (2) – Dumnezeu a ales acest loc

Nazaretul a fost ales de Dumnezeu. Este locul în care Cuvântul s-a făcut trup. Este locul în care Isus a trăit cel mai mult. Aici Isus a crescut în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (cf. Lc 2,52). Aici a muncit. Aici a trăit ca orice om până și-a început activitatea publică. Atât de bine rezumă acest adevăr părinții conciliari: „Prin întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu orice om. A lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească, a iubit cu inimă omenească. Născut din Maria Fecioara, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat”[1].

Dumnezeu a ales acest loc. Numai în Nazaret întâlnim scris: „Hic Verbum caro factum est” – „Aici cuvântul s-a făcut trup” (cf. Lc 1,26-38), dar și „Hic erat subditus illis” –  „Aici era supus lor”, întocmai cum ne învață sfântul Luca: „Apoi Isus a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei”(Lc 2,51). Această supunere a fost pentru Isus ca un exercițiu de pregătire pentru „marea supunere”, pentru ascultarea desăvârșită din Joia Mare: „Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să fie!” (Lc 22,42)[2].

Dumnezeu a ales acest loc. Și atât de legat a fost Isus de Nazaret încât evanghelistul Matei îl asociază cu împlinirea unei profeții: „a venit să locuiască în cetatea numită Nazarét, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: Se va chema Nazarinean” (Mt 2,23)[3].

Aici, în Nazaret, Isus era cunoscut cel mai bine. Cel puțin părea să fie cunoscut. Atât de bine credeau unii că-l cunosc încât îl ironizează: „Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei” (Mc 6,3). Ei se mirau și se scandalizau de vorbele lui Isus, în timp ce Isus se mira de necredința lor și le-a spus: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui. Şi nu a putut face acolo nicio minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor” (Mc 6,4-6)[4].

Ba mai mult, aici au vrut să-l omoare atunci când, ca un bun iudeu, în zi de sâmbătă a mers la sinagogă și a ținut un discurs care i-a impresionat pe toți. La început au fost uimiți, apoi au început să-l ironizeze și să-l considere incomod și neadaptat pentru sătucul lor în care credeau că fiecare știu totul despre fiecare. Ascultându-l pe Isus vorbind cu înțelepciune necunoscută lor, „toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat” (Lc4,28-30). 

Dumnezeu a ales Nazaretul iar noi avem nevoie de el. Avem nevoie de Nazaret: pentru a ne cunoaște pe noi, dar și pentru a-l cunoaște pe Isus, om adevărat și Dumnezeu adevărat. Isus care muncea, Isus care avea vecini, Isus care a fost respins de vecinii săi, de rudele sale. Isus care a fost uimit de necredința celor pe care îi cunoștea. Isus pe care consătenii săi au vrut să-l arunce în prăpastie, să-l omoare. Isus dezamăgit de nerecunoștința oamenilor din satul său. Pe acest Isus trebuie să-l cunoaștem în drumul nostru spre Betleem alături de Iosif și Maria. 

Trebuie să-l cunoaștem pe acest Isus din Nazaret tocmai pentru a vedea cât de reală a fost întruparea lui Dumnezeu. Mai mult, trebuie să cunoaștem Nazaretul și oamenii din el pentru a vedea cât de reală este și astăzi în noi și prin noi respingerea lui Dumnezeu. De câte ori nu am fost aroganți crezând că știm totul despre Dumnezeu? De câte ori nu l-am alungat pe Dumnezeu din mijlocul nostru? De câte ori nu ne-au incomodat învățăturile sale? De câte ori nu a putut face minuni în viața noastră din cauza necredinței noastre? De câte ori, atunci când planurile noastre păcătoase erau deranjate de cuvântul său, am vrut să-l aruncăm în prăpastie, să-l omorâm pe Dumnezeu, să trăim fără Dumnezeu? De câte ori?… Însă el, ca un adevărat Domn, și-a făcut loc printre păcatele noastre și a continuat planul său de mântuire. Continuă planul său de mântuire și ne cheamă, ne vorbește, ne explică Scripturile…

Dumnezeu a ales acest loc. L-a ales pentru Isus, pentru Maria, pentru Iosif, dar și pentru noi. Aici, pe această colină, în acest „loc de observație” petrecem timp cu Isus, Maria și Iosif, petrecem timp cu noi și cu Dumnezeu pentru a ne cunoaște mai bine. Este locul ideal în care să trăim „ascunși” un timp –  ca Isus! – pentru a înțelege mai bine ceea ce Dumnezeu vrea de la noi, care este misiunea noastră, încotro trebuie să mergem prin viața și activitățile noastre. Este locul în care Isus, Maria și Iosif au muncit. Astfel, Nazaret devine simbolic locul în care și noi muncim la mântuirea noastră și a fraților noștri. Dacă Isus a fost supus lor, să ascultăm și noi de imboldurile pe care le primim de la Dumnezeu prin mijlocirea sfântului Iosif, tâmplarul din Nazaret. Acest Iosif care l-a văzut pe Isus crescând zi după zi „în înțelepciune, vârstă și har în fața lui Dumnezeu și a oamenilor”, să ne ajute și pe noi să creștem în înțelepciune și har călătorind spre Betleem (cf. Lc 2,52)[5].


[1] Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 22.

[2] Cf. Tarcisio Stramare, Le puso por nombre Jesús. San José en la vida del cristiano, Palabra, Madrid 2007, p. 215.

[3] Cf. Tarcisio Stramare, Le puso por nombre Jesús. San José en la vida del cristiano, Palabra, Madrid 2007, pp. 208-216. 

[4] Această ironie, numindu-l pe Isus „lemnarul”/tâmplarul, este oarecum atenuată în ceilalți doi evangheliști sinoptici. Matei notează: „Nu este oare acesta fiul lemnarului?” (Mt 13,55). Iar Luca este și mai „estetic” transformând întrebarea complet: „Nu este acesta fiul lui Iosíf?” (Lc 4,22). Cf. Gianfranco Ravasi, Giuseppe. Il padre di Gesù, San Paolo, Milano 2014, pp. 40-45 (cap. 8. Un falegname high-class?).

[5] Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde, n. 2.

AICI puteți citi din Drumul Speranței:
1. Drumul speranței: cu Iosif de la Nazaret(-ul nostru) la Betleem(-ul lui)AICI
;

2. Drumul speranței: Nazaret – AICI.

Drumul speranței: Nazaret

De ce să începem de la Nazaret? Pentru că așa este Dumnezeu: alege locurile mici, neînsemnate, necunoscute, disprețuite în ochii lumii. Atunci când Filip îi spune lui Natanael: „L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi Profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”, răspunsul lui Natanael ne surprinde: „Poate fi ceva bun din Nazaret?” (cf. In 1,45-46; 1Cor 1,27-29). Acest sat nu doar că era mic, ci mai mult: nici măcar nu se bucura de o faimă bună. Era unul dintre locurile care nu promiteau nimic. De fapt, Nazaretul nici măcar nu este menționat în Vechiul Testament. Însă Dumnezeu este expert să facă lucruri mărețe din nimic, din ceea ce este disprețuit și neînsemnat în ochii lumii[1].

Însă, deși neglijat de oameni, acesta este locul în care au trăit Isus, Maria și Iosif. Erau cunoscuți acolo (cf. Mc 6,3). Duceau o viață modestă, într-o casă modestă, tocmai ca să se arate noutatea Alianței pe care Dumnezeu se pregătea să o încheie prin Isus din Nazaret. Contrastul dintre vechea și noua alianță se vede cel mai bine în diferențele dintre vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul – solemnă, la Ierusalim, în templu, făcută unui preot în timpul culminant al slujirii sale – și vestirea nașterii lui Isus: în simplitate, într-o localitate necunoscută scripturilor, la periferie, într-o casă umilă, unei fecioare necunoscute, dar plină de har (cf. Lc 1,5-38)[2].

Simbolic, Nazaret este pentru noi locul în care trăim acum: acolo unde ne ducem viața de fiecare zi, cu tot ceea ce înseamnă ocupația noastră și relațiile cu oamenii din jurul nostru; înseamnă locul în care trăim cu lipsurile și poate cu singurătatea noastră. Este locul pe care unii îl disprețuiesc sau pentru care unii ne arată cu degetul, convinși că nu poate ieși nimic bun din acest loc al nostru. Mai mult decât atât, la început de drum spre Betleem, Nazaretul este starea noastră de spirit: întocmai cum suntem acum, cum este sufletul nostru acum. 

Nazaretul are printre semnificațiile sale din ebraică și această caracteristică: „loc de observație” sau „foișor”. Aceasta pentru că este așezată pe o colină de pe care se poate vedea toată valea Esdrelon[3]. Și este bine pentru noi să privim din acest „loc de observație” spre „valea” noastră, spre interiorul nostru și să ne vedem așa cum suntem. Nazaretul este „foișorul” unde ne retragem la început de drum și începem să ne analizăm. 

Cum este astăzi relația noastră cu Dumnezeu? Dar cu oamenii? Dar cu noi înșine? Cât de împăcați trăim în „Nazaretul” nostru? Ce înseamnă pentru noi locul în care ne aflăm? Dar starea în care ne aflăm? Suntem mulțumiți de felul în care ne tratăm sufletul? Suntem mulțumiți de relația cu vecinii noștri? Dar de relația cu Dumnezeul care ne-a pus în locul acesta în acest timp al istoriei mântuirii? 

Astăzi, „Nazaretul” nostru poate fi un fel de bunavestire. Astăzi Domnul trimite un înger în Nazaretul nostru și ne spune și nouă: „Nu te teme. Ridică-te! Pornește! La capătul drumului te așteaptă o viață nouă, te așteaptă Cristos viu, te așteaptă Dumnezeu făcut om pentru tine. Nu vei mai fi niciodată singur” (cf. Lc 1,28-38; Mt 1,20-24).

Să conștientizăm starea în care ne aflăm la început de drum. Să intrăm în această școală a smereniei de la Nazaret și să ne recunoaștem micimea, să ne cunoaștem așa cum suntem, cu bune și mai puțin bune. Este important să știm cum suntem acum, trup și suflet, ca să vedem bine măsurile pe care le putem lua pentru a duce la împlinire călătoria pe care o începem alături de Iosif și Maria. La sfârșitul călătoriei trebuie să-l vedem pe Mesia născându-se, așa cum l-a văzut Iosif. Însă de data aceasta, vrem ca Isus să se nască într-un loc mai decent. Vrem să-i pregătim inima noastră. Să nu o lăsăm să fie grajd, ci să o facem un loc demn de Cuvântul întrupat. Să facem în așa fel încât Isus care vine să ne întâlnească să se simtă „acasă” în viața noastră. Doar așa sfântul Iosif ne va îngădui și nouă să ținem Pruncul în brațe. Măcar pentru o clipă. Și asta ne-ar fi suficient!


[1] Cf. Francisco Vidal, De Nazaret a Belén: 111 Kilómetros, Didaskalos, Madrid 2020, pp. 17-19.

[2] Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret. Copilăria lui Isus, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 2012, pp. 10-11, 33.

[3] Cf. Noul Testament, Sapientia, Iași 2002, p. 19 (nota d), p. 135 (nota d).

AICI puteți citi prima parte din Drumul Speranței:
1. Drumul speranței: cu Iosif de la Nazaret(-ul nostru) la Betleem(-ul lui)

O lecție de tăcere…

Viața minunată a sfinților
este un nesecat izvor de curaj pentru noi
care lucrăm la desăvârșirea credinței noastre.

Cel care vrea să-și trăiască cu adevărat credința și să nu rămână doar un creștin de duminică, are nevoie de mijlocirea și exemplul sfinților, de ajutorul acelor oameni care nu s-au temut să împlinească în viața lor ceea ce Dumnezeu le-a cerut: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Și noi, luminați de cuvântul Evangheliei și urmând învățătura Bisericii, mărturisim și credem că sfântul Iosif „a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului”. Noi mărturisim și credem că sfântul Iosif a fost chemat de Dumnezeu „să o ia la sine pe Maria, soţia sa”, care purta „ceea ce a fost zămislit în ea de Duhul Sfânt” (Mt 1,20), pentru ca Isus, „care se numeşte Cristos”, să se nască din soţia lui Iosif în descendenţa mesianică a lui David (Mt1,16; cf. CBC 437)

Astăzi în Biserica Universală răsună: Ite ad Joseph – Mergeți la Iosif. Dacă vrem să creștem în credință să mergem la Nazaret și să învățăm de la Iosif, de la Maria, de la sfânta Familie, de la locul în care Isus a crescut în înțelepciune, în statură și în har (cf. Lc 2,51-52): „Viaţa ascunsă de la Nazaret îi permite fiecărui om să fie în comuniune cu Isus pe căile cele mai obişnuite ale vieţii de toate zilele. Nazaretul este şcoala unde începe să fie înţeleasă viaţa lui Isus: şcoala Evangheliei. (…) Mai întâi, o lecţie de tăcere. O, de s-ar renaşte în noi preţuirea tăcerii, această admirabilă şi indispensabilă atmosferă a spiritului! (…) O lecţie de viaţă de familie. Nazaretul să ne reamintească ce înseamnă familia, comuniunea ei de iubire, frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil. (…) O lecţie de muncă. O, Nazaret, cămin al „Fiului Lemnarului”, mai ales aici am vrea să înţelegem şi să celebrăm legea, aspră, dar mântuitoare, a trudei omeneşti! (…) Şi, în sfârşit, vrem să-i salutăm aici pe toţi cei care muncesc în lumea întreagă şi să le arătăm pe marele lor model, pe fratele lor dumnezeiesc (Papa Paul al VI-lea; cf. CBC 533).

Cuvintele îngerului care au răsunat în inima dreptului Iosif și cărora el le-a dat ascultare deplină, răsună astăzi pentru noi: „Nu te teme să o iei la tine pe Maria!”. Să nu ne temem să primim în viața noastră sfinții! Să nu ne temem să privim și să imităm modelul de viață pe care îl oferă sfântul Iosif. Trebuie să ne înflăcărăm de dorința de a fi asemenea lui: să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și să-i urmăm îndemnurile, plini de credință și speranță. Ca să fim asemenea lui trebuie să avem mereu în inima noastră prezența lui Isus și a Mariei, comorile sale.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,16.18-21.24a
Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. 24a Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Cuvântul Domnului


Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ FRAȚILOR MEI/NOȘTRI MAI MICI

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com. Mulțumesc!

€10.00

Vă mulțumesc din suflet!