Sântul Andrei este cunoscutul apostol şi martir, fratele lui Simon Petru. A fost pescar şi locuia în Cafarnaum. Înainte de a deveni apostol al lui Cristos a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul. În toate listele biblice ale Apostolilor numele său este între primele patru. Este cu deosebire pomenit pentru contribuţia la „hrănirea celor 5 000″ de oameni şi în episodul cu grecii care doreau să-l întâlnească pe Cristos (cf. Ioan 12: 20-22).

Nu se ştie sigur unde a predicat Evangheliile, unde a murit sau (chiar şi în timpul lui Ioan Gură de Aur), unde a fost îngropat. Cea mai veche tradiţie scrisă îl leagă de Grecia; atât Sciţia, cât şi Epirul îl reclamă ca Apostolul lor, în timp ce Patras, în Achaia, pretinde că este locul unde a fost crucificat şi unde le-a predicat oamenilor cu două zile, înainte de a muri. O plăsmuire medievală timpurie îi atribuie lui fondarea Bisericii din Constantinopol. Această afirmaţie e întărită de transferarea presupuselor sale moaşte de la Patras, cu intenţia de a contrabalansa pretenţia mult mai întemeiată a Romei că deţine moaştele lui Petru şi Paul.

A existat, de asemenea, un cult important al lui în Apus. Sărbătorile sale au devenit universale din secolul al VI-lea. I-au fost închinate biserici încă de la început în Italia, Franţa şi Anglia anglo-saxonă, unde la Hexham şi Rochester au fost primele biserici cu hramul lui, în 637.

Între legendele străvechi se numără aceea despre o călătorie în Etiopia, păstrată în poemul, în engleza veche, Andreas (atribuit cândva lui Cynewulf), şi, încă mai celebră, aceea a transferării moaştelor sale de la Patras în Scoţia, de către Rule, în secolul al VIII-lea. Ar fi făcut un popas într-un loc din Fifeshire, numit acum St. Andrews, unde a con­struit o biserică devenită centru de evanghelizare şi, în cele din urmă, de pelerinaj. Această istorie, care se păstrează în câteva forme ireconciliabile, dintre care unele susţin intervenţii angelice, este motivul alegerii Sfântului Andrei (Andrew) ca ocrotitor al Scoţiei.

După căderea Constantinopolului, în 1204, cruciaţii i-au luat rămăşiţele la Amalfi. Despotul Toma Paleologul i-a dăruit capul lui Andrei papei, în 1461. Acesta a fost una dintre comorile cele mai apreciate şi invidiate ale bazilicii Sfântului Petru, până când a fost înapoiat Constantinopolului de papa Paul al VI-lea.

În artă, Andrei e prezentat, în cele mai vechi opere, cu o cruce latină obişnuită. Crucea în X, numită de obicei „Crucea Sfântului Andrei”, şi care reprezintă Scoţia pe drapelul britanic, a fost asociată cu el începând din secolul al X-lea, la Autun, şi a devenit comună în secolul al XIV-lea. Alt simbol al său este plasa pescărească. Faptele sale, plăsmuite, au stat la baza unui ciclu de picturi.

Andrei este, de asemenea, ocrotitorul Rusiei.

El este sărbătorit în lumea întreagă, astăzi, 30 noiembrie. La 9 mai se sărbătoreşte doar în Scoţia, ca amintire a datei primirii unor relicve ale sfântului Andrei.

Conform unor tradiţii sfântul Andrei a semănat sămânţa credinţei creştine şi în Dacia Pontică. După învierea lui Isus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea)

Numele Andrei derivă din grecescul Andras, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu.

Este patronul celor care poartă numele: Andrei, Andreea şi Andra cărora le spun şi eu o urare din inimă: har şi binecuvântare prin mijlocirea patronului lor spiritual.

Mai multe despre sfântul Andrei se pot citi în: P.M. Peterson, Andrew, Brother of Simon Peter. His History and his Legends (Supplements to Novum Testamentum, I. 1958); M. Bonnet „Acta Andreae Apostoli”, Anal. Boll.,Xl\l (1894), 309-378; J. Flamion, Les Ades apocryphes de Vapotre Andre (1911); M. R. James, The Apocryphal New Testament (1924); E.Mâle, Lei saints compagnons du Christ (1957);  F. Dvornik, The Idea of Apostolicity and the Legend of the Apostle Andrew (1958); pentru legătura cu Scoţia, vezi K.S.S., pp. 436-440; W. Skene, Celtic Scotland,1(1876), 296-299.

Sursa: Oxford – Dicţionar al sfinţilor, Editura Univers Enciclopedic

şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Andrei