Arhive pentru ‘E bine de ştiut’

Fila Sidival

Printre noi trăiesc oameni care ne arată că se poate și altfel. Faptele lor sunt o poveste colorată despre cum poți avea o viață de credință plină de artă și în același timp cum e posibil ca arta să fie și astăzi o expresie a credinței și a dragostei față de Dumnezeu, față de aproapele și față de întreaga creație.

Detalii despre artistul și omul de credință Fila Sidival puteți citi aici: http://www.sidivalfila.it/eng/index.html


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

La mine, la tine sau la papa Francisc se gândea Paul când a scris? Sau ce o fi vrut să spună? Și cui? Coincidență?

„Să nu mai fim copii purtaţi de valuri 
şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, 
prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare”.

Pentru câțiva ani am trăit într-o casă în care vedeam de cel puțin 5-6 ori pe zi scrise (în diferite locuri) aceste cuvinte: „Ut non circumferamur omni vento doctrinae”. N-ai cum să nu ți le întipărești în minte și mai ales în inimă. Erau peste tot! Și la masă: mâncai și le priveai. Sau, mai bine spus, te priveau, îți vorbeau. Erau șoapte care se strecurau și ne întăreau mai mult decât hrana pentru trup! Ne pregăteau pentru zilele grele. Așa ca astea! Parcă văd și acum stema și „aud” cuvintele din fotografia alăturată acestei postări. Și unde mai pui, că în aceste zile în care toți și-au amintit că avem un Papă care vorbește (ca și cum până ieri nu ar fi spus nimic interesant, important!), în Biserică se proclamă tocmai aceste cuvinte ale apostolului Paul din Scrisoarea către Efeseni, capitolul 4.

Coincidență?!

Cei care astăzi și mâine merg la sfânta Liturghie vor asculta aceste cuvinte pe care e bine să ni le întipărim în minte și în inimă, mai mult decât titlurile senzaționale din presă. Asta dacă iubim cu adevărat Biserica și ne interesează mântuirea sufletului. Ne spune Apostolul:

1 Aşadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii.

 4 Este un [singur] trup şi un [singur] Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o [singură] speranţă, aceea a chemării voastre. 5 Este un [singur] Domno [singură] credinţă, un [singur] Botez6 un [singur] Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.

7 Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos. 8 De aceea [Scriptura] spune:

„Ridicându-se în înălţime,

a dus captivă captivitatea,

a dat daruri oamenilor”.

9 Dar ce înseamnă „s-a ridicat”, dacă nu [faptul] că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? 10 Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor ca să împlinească toate.

11 Tot el i-a dat pe unii ca apostoli; pe alţii, ca profeţi; pe alţii, ca evanghelişti; pe alţii, ca păstori şi învăţători 12 pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos, 14 CA SĂ NU MAI FIM COPII PURTAŢI DE VALURI ŞI DUŞI ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO DE ORICE VÂNT AL ÎNVĂŢĂTURII PRIN ÎNŞELĂCIUNEA OAMENILOR, PRIN VICLENIA LOR ÎN A PROIECTA INDUCEREA ÎN EROARE

15 Dimpotrivă, fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru el, care este capul, Cristos, 16 de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de lucrarea stabilită fiecărui membru în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire.

De la „omul vechi” la „omul nou”

17 Aşadar, vă spun aceasta şi dau mărturie în Domnul: să nu mai umblaţi cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor, 18 având gândirea întunecată, străini de viaţa lui Dumnezeu din cauza ignoranţei care este în ei, din cauza împietririi inimii lor! 19 Pierzând bunul simţ, ei s-au dedat la libertinaj, practicând cu nesaţ orice fel de necurăţie20 Dar voi nu aşa l-aţi cunoscut pe Cristos. 21Dacă l-aţi ascultat pe el şi aţi fost învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, 22 lăsaţi deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare! 23 Înnoiţi-vă duhul minţii voastre 24 şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!

Reguli pentru viaţa cea nouă

25 De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora! 26 De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocazie diavolului28 cel care fură să nu mai fure, ci mai degrabă să trudească muncind cu mâinile sale, [făcând] ceva bun ca să aibă din ce da celui care are nevoie! 29 Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă! 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!

Nu cred că apostolul Paul se gândea la Sfântul Părinte papa Francisc atunci când a scris aceste cuvinte, însă la starea noastră de spirit, la tulburarea noastră, cred că se gândea. Nu suntem nici primii, nici ultimii probați, încercați, amăgiți de tot felul de „doctrine” și interpretări și răstălmăciri. 

Și mai ales nu suntem nici primii care scoatem din context: vedem punctul, dar nu vedem foaia de hârtie; vedem copacul, dar nu vedem pădurea. 

Să nu facem jocul celor care au răstălmăcit mereu învățătura Bisericii, cuvintele Păstorilor și au creat tot acest haos. 

Să ne certăm între noi – în Biserică – înseamnă să aducem bucurie Diavolului și celor care îl slujesc pe el. Nu e cazul! 

Să stăm liniștiți, senini! Oare nu e Dumnezeu cel care conduce lumea și Biserica?! Oare nu mai credem în prezența și inspirația Duhului Sfânt? Oare nu a spus Cristos și continuă să ne spună: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Mulți luptă și vor lupta, dar nu vor birui împotriva Bisericii zidită pe stânca lui Petru!

Sfântul Părinte papa Francisc a fost și este fidel Evangheliei și Magisteriului Bisericii. 

Nu s-a schimbat nimic și rămâne totul așa cum învață Catehismul Bisericii Catolice.

Oare de ce nu amintește nimeni în aceste zile și în discuții, în articole, în comentarii și aceste cuvinte (și multe altele asemănătoare!) spuse/scrise/transmise/semnate de același Sfânt Părinte papa Francisc: „Referitor la proiectele de echivalare a unirilor dintre persoane homosexuale cu căsătoria, «nu există niciun fundament pentru a asemăna sau a stabili analogii, NICI MĂCAR ÎNDEPĂRTATE, între unirile homosexuale și planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie»”. Și este inacceptabil „ca Bisericile locale să îndure presiuni în această materie și ca organismele internaționale să condiționeze ajutoarele financiare pentru țările sărace de introducerea de legi care să instituie «căsătoria» între persoane de același sex” (Exortația apostolică postsinodală a Papei Francisc, Amoris laetitia, nr. 251. Documentul, pentru cine nu l-a citit, poate fi citit integral aici: https://www.magisteriu.ro/amoris-laetitia-2016/ )”.

De ce nu citează nimeni Catehismul Bisericii Catolice?

Să nu ne lăsăm înșelați de cei care nu iubesc Biserica. Să trăim în pace! Să rămânem în unire cu Cristos, cu Biserica, cu urmașul sfântului Petru, papa Francisc. Să fim convinși de actualitatea cuvintelor lui Cristos: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18).

Astăzi chiar cred că apostolului Paul ne-a „citit” deja viața când, acum aproape două mii de ani, (ne-)a spus: „Să nu mai fim copii purtaţi de valuri şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare” (Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,14). 

Ce bine ar fi să recitim mai des capitolul 4 din scrisoarea către Efeseni! De fapt, toată Biblia. Și la fel de bine ar fi să citim tot ce zice Sfântul Părinte, nu doar interpretările și parafrazările unora plini de interese meschine. Cine a citit sau ascultat cateheza de miercuri? (o puteți citi AICI: Despre ce vorbea cu adevărat Papa ieri, dar „jurnaliștii” au omis: glasul care atrage duioșia lui Dumnezeu și „ateismul” practic) Dar „meditația” de duminică?  (o puteți citi AICI: Contribuţie la edificarea civilizaţiei iubirii).

Nu Papa Francisc, ci Isus a spus: 1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, 2 deoarece cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vouă! 3 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu observi bârna din ochiul tău? 4 Sau cum vei spune fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» şi, iată, bârna este în ochiul tău? 5 Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea bine să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

6 Nu daţi ceea ce este sfânt câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele în faţa porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie! (Mt 7,1-6)

Să nu ne mai lăsăm amăgiți! Sfântul Părinte și învățătura sa nu pot fi reduse la un interviu sau la un film documentar. Cu atât mai puțin Doctrina Bisericii despre familie, despre căsătorie, despre demnitatea fiecărei persoane umane. Nici măcar atunci când vorbim despre un film senzațional de bun! (Bun pentru cine?!)

Iar dacă ne place senzaționalul, extraordinarul, dacă suntem împătimiți să găsim zilnic ceva uimitor, ceva care să ne facă să tresăltăm, atunci să intrăm într-o biserică și să privim tabernacolul, să-l privim pe Isus prezent în sfânta Taină. Acela este un adevărat miracol! Acolo este senzaționalul fiecărei zile, fiecărei clipe: Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. prezent pe altar, prezent în sfânta Taină, prezent în mijlocul nostru într-o bucățică de pâine. Cristos prezent este senzaționalul de fiecare zi! El este același ieri, astăzi și în veac pentru a ne iubi până la sfârșit și pentru a ne învăța să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit: până la final, până la moarte și încă moartea pe cruce! Aceasta este cu adevărat o știre senzațională, dar despre așa ceva nu se vorbește la televizor, nici în ziare, nici pe facebook. Nici filme nu se mai fac! Dar nu-i bai! Nu-i bai deloc atâta timp cât avem creștini buni, preoți și laici, episcopi și papi, persoane consacrate și copii și tineri sfinți care ne vorbesc prin viața lor despre Dumnezeu și despre adevărurile de credință. Până la urmă, ceea ce contează este să simțim și să credem cu tărie că Dumnezeu este prezent, că Dumnezeu ne vorbește, că Domnul are un cuvânt de spus omului de astăzi, că Dumnezeu este și rămâne în mijlocul nostru în veci de veci. Avem Cuvântul său! Avem Sacramentele! Avem învățătura Bisericii! Să ne liniștim inima! Nu suntem singuri!

Să ne continuăm ziua în pace păstrând și meditând în inima noastră aceste cuvinte: 

„Să nu mai fim copii purtaţi de valuri 
şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, 
prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare…

Îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora! 26 De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocazie diavolului29 Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă! 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!

AMIN!

(Scrisoarea către Efeseni poate fi citită în întregime aici: https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/56-scrisoarea-sf-apostol-paul-catre-efeseni/page/4/ Durează mai puțin decât unele articole defăimătoare la adresa celor cu care împărtășim aceeași speranță, credință și dragoste!).

PSALMUL 23 (22)

Domnul este păstorul cel bun

1 Psalm. Al lui Davíd.

Domnul este păstorul meu,

nu voi duce lipsă [de nimic];

2 el mă paşte pe păşuni verzi,

mă conduce la ape de odihnă,

3 îmi înviorează sufletul.

Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.

4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,

toiagul şi nuiaua ta mă mângâie.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Despre ce vorbea cu adevărat Papa ieri, dar „jurnaliștii” au omis: glasul care atrage duioșia lui Dumnezeu și „ateismul” practic

„Dumnezeu nu suportă
„ateismul” celui care neagă imaginea divină
care este imprimată în fiecare fiinţă umană.
Acel ateism de toate zilele:
eu cred în Dumnezeu
însă faţă de ceilalţi ţin distanţa
şi îmi permit să-i urăsc pe ceilalţi.
Acesta este ateism practic.
A nu recunoaşte persoana umană
ca imagine a lui Dumnezeu
este un sacrilegiu,
este o oroare,
este cea mai rea ofensă
care se poate aduce templului şi altarului”.

„Sfânta teamă de Dumnezeu
este ceea ce ne face pe deplin umani,
este limita care ne salvează de noi înşine,
împiedicându-ne să ne avântăm asupra acestei vieţi
în manieră prădătoare şi vorace”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi noi ar trebui să schimbăm un pic modul de a organiza această audienţă din cauza coronavirusului. Voi sunteţi separaţi, şi cu protecţia măştii, şi eu sunt aici un pic distant şi nu pot să fac ceea ce fac mereu, să mă apropii de voi, pentru că se întâmplă că, de fiecare dată când eu mă apropii, voi veniţi toţi împreună şi se pierde distanţa şi există pericolul infectării pentru voi. Îmi pare rău să fac asta însă este pentru siguranţa voastră. În loc să vin aproape de voi şi să strâng mâinile şi să salut, ne salutăm de departe, dar să ştiţi că eu sunt aproape de voi cu inima. Sper ca voi să înţelegeţi de ce fac asta. Apoi, în timp ce lectorii citeau textul biblic, mi-a atras atenţie băieţelul sau fetiţa care plângea. Şi eu o vedeam pe mama care-l legăna şi îl alăpta pe prunc şi m-am gândit: „Aşa face Dumnezeu cu noi, ca mama aceea”. Cu câtă duioşie încerca să mişte pruncul, să-l alăpteze! Sunt imagini foarte frumoase. Şi atunci când în Biserică se întâmplă asta, când plânge un copil, se ştie că acolo este duioşia unei mame, ca astăzi, este duioşia unei mame care este simbolul duioşiei lui Dumnezeu cu noi. Niciodată nu trebuie să facem să tacă un copil care plânge în biserică, niciodată, pentru că este glasul care atrage duioşia lui Dumnezeu. Mulţumesc pentru mărturia ta.

Completăm astăzi cateheza despre rugăciunea Psalmilor. Înainte de toate observăm că în Psalmi apare adesea o figură negativă, aceea a „păcătosului”, adică a celui sau a celei care trăieşte ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Este persoana fără nicio referinţă la transcendent, fără nicio frână la aroganţa sa, care nu se teme de judecăţi despre ceea ce gândeşte şi ceea ce face.

Pentru acest motiv Psaltirea prezintă rugăciunea ca realitatea fundamentală a vieţii. Referinţa la absolut şi la transcendent – pe care maeştrii de ascetică o numesc „sfânta teamă de Dumnezeu” – este ceea ce ne face pe deplin umani, este limita care ne salvează de noi înşine, împiedicând să ne avântăm asupra acestei vieţi în manieră prădătoare şi vorace. Rugăciunea este mântuirea fiinţei umane.

Desigur, există şi o rugăciune falsă, o rugăciune făcută numai pentru a fi admiraţi de ceilalţi. Acela sau aceia care merg la Liturghie numai pentru a arăta că sunt catolici sau pentru a arăta ultimul model pe care l-au cumpărat, sau pentru a face o impresie bună în societate. Fac o rugăciune falsă. Isus a avertizat puternic în această privinţă (cf. Mt 6,5-6; Lc 9,14). Însă atunci când adevăratul spirit al rugăciunii este primit cu sinceritate şi coboară în inimă, atunci ea ne face să contemplăm realitatea cu înşişi ochii lui Dumnezeu.

Când ne rugăm, fiecare lucru capătă „importanţă”. Acest lucru este curios în rugăciune, probabil că începem într-un lucru subtil, însă în rugăciune acel lucră capătă importanţă, capătă greutate, ca şi cum Dumnezeu îl ia în mână şi îl transformă. Cea mai rea slujire care se poate aduce, lui Dumnezeu precum şi omului, este de a ne ruga cu oboseală, în manieră rutinară. A ne ruga ca papagalii. Nu, ne rugăm cu inima. Rugăciunea este centrul vieţii. Dacă există rugăciunea, şi fratele, sora, şi duşmanul, devine important. Un vechi dicton al primilor monahi creştini spune astfel: „Fericit monahul care, după Dumnezeu, îi consideră pe toţi oamenii ca Dumnezeu” (Evagrio Pontico, Tratat despre rugăciune, nr. 123). Cine îl adoră pe Dumnezeu, îi iubeşte pe fiii săi. Cine îl respectă pe Dumnezeu, respectă fiinţele umane.

Pentru aceasta, rugăciunea nu este un calmant pentru a atenua neliniştile vieţii; sau, oricum, o rugăciune de acest gen nu este cu siguranţă creştină. Mai degrabă rugăciunea ne responsabilizează pe fiecare dintre noi. Vedem asta clar în „Tatăl nostru”, pe care Isus i-a învăţat pe discipolii săi.

Pentru a învăţa acest mod de a ne ruga, Psaltirea este o mare şcoală. Am văzut cum psalmii nu folosesc mereu cuvinte rafinate şi gentile, şi adesea au imprimate cicatricile existenţei. Şi totuşi, toate aceste rugăciuni au fost folosite mai întâi în templul din Ierusalim şi după aceea în sinagogi; chiar şi acelea mai intime şi personale. Aşa se exprimă Catehismul Bisericii Catolice: „Exprimările multiforme ale rugăciunii psalmilor se nasc în acelaşi timp în liturgia de la templu şi în inima omului” (nr. 2588). Şi astfel rugăciunea personală se inspiră şi se alimentează din rugăciunea poporului lui Israel, mai întâi, şi din rugăciunea poporului Bisericii, după aceea.

Şi psalmii la persoana întâi singular, care destăinuiesc gândurile şi problemele cele mai intime ale unui individ, sunt patrimoniu colectiv, ajungând să fie rugaţi de toţi şi pentru toţi. Rugăciunea creştinilor are această „respiraţie”, această „tensiune” spirituală care ţine împreună templul şi lumea. Rugăciunea poate să înceapă în penumbra unui naos, dar după aceea îşi termină cursa pe străzile oraşului. Şi viceversa, poate să răsară în timpul ocupaţiilor zilnice şi să aibă împlinire în liturgie. Uşile bisericilor nu sunt bariere, ci „membrane” permeabile, disponibile să primească strigătul tuturor.

În rugăciunea din Psaltire lumea este prezentă mereu. De exemplu, psalmii dau glas promisiunii divine de mântuire a celor mai slabi: „Pentru necazul celor mai sărmani şi pentru suspinul celor săraci, mă voi ridica acum – zice Domnul – voi aduce mântuire celui pe care ei îl dispreţuiesc” (12,6). Sau avertizează cu privire la pericolul bogăţiilor lumeşti, pentru că „omul, cât timp este în cinste, nu înţelege, se aseamănă cu animalele care pier” (48,12). Sau, de asemenea, deschid orizontul la privirea lui Dumnezeu asupra istoriei: „Domnul destramă planurile neamurilor, el zădărniceşte gândurile popoarelor; dar planul Domnului rămâne în veci şi gândurile inimii sale, din generaţie în generaţie” (33,10-11).

Aşadar, acolo unde este Dumnezeu, trebuie să fie şi omul. Sfânta Scriptură este categorică: „Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi, ne priveşte mai întâi, ne înţelege mai întâi. El ne aşteaptă mereu. Dacă cineva spune: «Îl iubesc pe Dumnezeu» şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. Dacă tu te rogi multe rozarii pe zi, dar după aceea bârfeşti despre alţii, şi după aceea ai supărare în tine, ai ură împotriva altora, acesta este pur artificiu, nu este adevăr. Avem această poruncă de la el: cine-l iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe fratele său” (1In 4,19-21). Scriptura admite cazul unei persoane care, deşi îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate, nu reuşeşte niciodată să-l întâlnească; însă afirmă şi că nu se pot nega niciodată lacrimile săracilor, altminteri nu este întâlnit Dumnezeu. Dumnezeu nu suportă „ateismul” celui care neagă imaginea divină care este imprimată în fiecare fiinţă umană. Acel ateism de toate zilele: eu cred în Dumnezeu însă faţă de ceilalţi ţin distanţa şi îmi permit să-i urăsc pe ceilalţi. Acesta este ateism practic. A nu recunoaşte persoana umană ca imagine a lui Dumnezeu este un sacrilegiu, este o oroare, este cea mai rea ofensă care se poate aduce templului şi altarului.

Iubiţi fraţi şi surori, rugăciunea psalmilor să ne ajute să nu cădem în ispita „fărădelegii”, adică să trăim, şi poate să ne şi rugăm, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista şi ca şi cum săracii n-ar exista.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 21 octombrie 2020

Cateheze despre rugăciune: 11. Rugăciunea Psalmilor. 2

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

PS. Fotografiile care însoțesc această postare sunt din arhivă!


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind
AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

%d blogeri au apreciat: