Muzica Divinităţii

Doamne, astăzi m-am convins de un adevăr: dacă ai fi uitat să pui muzică în creaţia ta ai fi luat-o de la capăt, ai fi creat totul din nou şi ai fi pus muzica în valurile mării, în adierea vântului, în zborul îngerilor, în ciripitul păsărilor şi în glăsuirea omului. Fără ele creaţia ar fi fost neterminată, i-ar fi lipsit un har.

Când sunt în biserică şi simt mirosul te tămâie mă gândesc la cât de drag trebuie să-i fie lui Dumnezeu această mireasmă. Ai creat, Doamne, arborele de tămâie şi ierburile plăcut mirositoare şi l-ai învăţat pe om să le întrebuinţeze într-un mod atât de benefic. Cum se ridică mireasma şi fumul spre tine aşa îmi doresc să se ridice mereu şi sufletul meu. Rugăciunea mea să fie plăcută simţurilor tale aşa cum plăcute îţi sunt miresmele tămâierii noastre. Şi aşa cum te bucuri când mireasma jertfelor noastre îţi inundă templul tău cel sfânt şi locul măririi tale, la fel, te rugăm, să simţi şi glasul rugăciunilor noastre.

Cu parfum ţi-ai dezmierdat, Doamne, mirosul, însă am înţeles destul de repede că văzul ţi l-ai umplut de bucurie cu toată creaţia ta. Te bucuri să-ţi oglindeşti măreţia în întinsul apelor. Culoarea munţilor sunt ca o rază de soare reflectată din splendoarea ochilor tăi. Cu câtă pasiune îţi delectezi privirile pătrunzătoare atunci când ele se aşază peste chipul celor îndrăgiţi de tine! Te bucuri ca un tată ce nu se mai satură să-şi privească fiii.

Cred însă că, dincolo de miros şi văz, cel mai mult te încântă auzul psaltirilor şi al cântărilor. Trebuie să-ţi tresalte de bucurie fiinţa trinitară când corul îngerilor glăsuieşte cântarea de întreită sfinţenie. Mă uit uneori spre nori şi parcă te zăresc ridicând uşor mâna-ţi creatoare şi dirijând mii şi mii de coruri îngereşti. Eşti plin de fericire când simţi cum toate glasurile se lasă conduse de măiestria ta. Eşti un maestru al muzici, se vede chiar şi din sunetul pe care-l scoate apa în căderea zbuciumată a cascadelor ce le-ai creat sau al valurilor ce le înalţi şi le zdrobeşti de stânci! Ce să mai spun de felul în care dirijezi printre copaci şi stânci sunetul vântului. Dar îngerii sunt cei mai buni: nici nu termină bine o cântare că mii de sfinţi din jurul tău aclamă şi aplauzele lor îi fac pe îngerii să înceapă o cântare nouă. Şi aşa e toată ziua ta cea fără de început şi fără de sfârşit: o încântare continuă şi auzul tău se desfată fără încetare în cântarea îngerilor.

Din când în când îţi desprinzi privirea dinspre îngeri şi-ţi îndrepţi auzul spre pământ ca să surprinzi armonia ce-ai pus-o într-un cor de copii. Cât de luminos trebuie să fie chipul tău când auzi corul celor mici cântându-ţi ţie, Domnul cel Mare, Viu şi Adevărat! Când îţi lipeşti urechea de pământul nostru te bucuri nu doar de sunetul păsărilor sau al naturii, ci şi de inteligenţa muzicală revărsată din belşug în oameni. Când ascult muzică simt imediat generozitatea cu care tu, Doamne, i-a înzestrat pe unii: vocea lor, talentul lor, virtuozitatea lor, pasiunea lor pentru frumos. Cât timp ţi-a luat să-l faci pe om să pună notele aşa cum sunt şi să armonizeze totul şi-apoi să facă instrumente muzicale şi să se adune-n coruri şi orchestre? O clipă? Totul doar o clipă din veşnicia ta! E clipa care mai durează încă pentru că mereu apar noi şi noi acorduri muzicale, pentru că zilnic trimiţi muze creatoare şi tot zilnic te faci tu însuţi izvor de inspiraţie. Cât bine ai făcut sufletului nostru atingând inima marilor genii muzicale: Vivaldi, Mozart, Bach, Rachmaninov, Beethoven, Mahler, Chopin, Enescu, Strauss, Handel, Carl Orff, Verdi, Tchaikovsky, Rossini, Sibelius şi mulţi, mulţi alţi care nu-mi trec acum prin minte, dar pe care nu mă mai satur să-i ascult. Poate trebuia să încep cu David. Nu trebuia să uit nici de coruri şi formaţii celebre, de orchestre şi solişti care pur şi simplu mi-au vorbit despre tine, despre măreţia ta. Muzica lor e oglinda perfecţiunii tale.

Sunt sigur, Domnul şi Dumnezeul meu, că nici măcar tu nu ţi-ai putea imagina o lume fără muzică. Sunetul armonios e cel care ne scoate pe toţi din tristeţe. Purtaţi pe braţele melodioase ale unei simfonii, şi tu – nemuritorul, şi noi – muritorii, vedem partea frumoasă a creaţiei şi trecem dincolo de suferinţa răului. Ai făcut din muzică expresia bucuriei şi a binelui, semnul victoriei şi al sărbătorii, dar i-ai dat şi gustul amar al tristeţii şi al morţii. Muzica poate să surprindă orice culoare a vieţii: ea ne îmbracă atât în albul sărbătorii cât şi în negrul durerii; ea este un veşmânt purtat de prinţi, dar şi o haină ce acoperă sărmanul trup al unui cerşetor; este hrana care potoleşte foamea sufletului erudit, dar şi inima mică a celor neştiutori. Muzica nu are decât o singură dimensiune: cea a inimii. De aceea ea se strecoară uşor în orice fiinţă. Muzica, Doamne, umple şi casa ta, Regele Regilor, dar şi casa sărmană a unui cătun uitat de lume. Muzica uneşte cerul cu pământul – atunci când te încântă îngerii, şi pământul cu cerul – atunci când îţi cântă oamenii.

Ai făcut muzica şi o vei lăsa să dureze cât pământul. Însă când nu va mai fi muzică atunci va fi sfârşitul lumii. Atunci, pentru o clipă, se vor auzi doar înfricoşătoarele sentinţe ale judecăţii tale: vei zgudui munţii şi mările, înălţimile şi adâncurile şi vei da la iveală fiecare sunet al inimilor noastre. Apoi se va face linişte pentru a primi fiecare sentinţa judecăţii tale. La urmă va fi un singur cor ce va străbate toată creaţia: corul ce va intona mărirea ta, acoperind strigătele de durere ale celor despărţiţi pe veci de tine.

Rânduieşte Doamne să iubim opera înţelepciunii tale, muzica, şi fă ca la sfârşitul vieţii să ne unim şi noi cu cetele de sfinţi şi îngeri pentru a vedea chipul tău şi a cânta cu nesaţ: sfânt, sfânt, sfânt, e Domnul sabaot. Sfânt e cel care a făcut din viaţa noastră un imn de slavă. În veci voi cânta mărirea ta pentru că ai revărsat înţelepciunea ta în armonia muzicii.

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: