Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Octombrie 2012

Muzica Divinităţii

Posted by Paxlaur pe 31/10/2012

Doamne, astăzi m-am convins de un adevăr: dacă ai fi uitat să pui muzică în creaţia ta ai fi luat-o de la capăt, ai fi creat totul din nou şi ai fi pus muzica în valurile mării, în adierea vântului, în zborul îngerilor, în ciripitul păsărilor şi în glăsuirea omului. Fără ele creaţia ar fi fost neterminată, i-ar fi lipsit un har.

Când sunt în biserică şi simt mirosul te tămâie mă gândesc la cât de drag trebuie să-i fie lui Dumnezeu această mireasmă. Ai creat, Doamne, arborele de tămâie şi ierburile plăcut mirositoare şi l-ai învăţat pe om să le întrebuinţeze într-un mod atât de benefic. Cum se ridică mireasma şi fumul spre tine aşa îmi doresc să se ridice mereu şi sufletul meu. Rugăciunea mea să fie plăcută simţurilor tale aşa cum plăcute îţi sunt miresmele tămâierii noastre. Şi aşa cum te bucuri când mireasma jertfelor noastre îţi inundă templul tău cel sfânt şi locul măririi tale, la fel, te rugăm, să simţi şi glasul rugăciunilor noastre.

Cu parfum ţi-ai dezmierdat, Doamne, mirosul, însă am înţeles destul de repede că văzul ţi l-ai umplut de bucurie cu toată creaţia ta. Te bucuri să-ţi oglindeşti măreţia în întinsul apelor. Culoarea munţilor sunt ca o rază de soare reflectată din splendoarea ochilor tăi. Cu câtă pasiune îţi delectezi privirile pătrunzătoare atunci când ele se aşază peste chipul celor îndrăgiţi de tine! Te bucuri ca un tată ce nu se mai satură să-şi privească fiii.

Cred însă că, dincolo de miros şi văz, cel mai mult te încântă auzul psaltirilor şi al cântărilor. Trebuie să-ţi tresalte de bucurie fiinţa trinitară când corul îngerilor glăsuieşte cântarea de întreită sfinţenie. Mă uit uneori spre nori şi parcă te zăresc ridicând uşor mâna-ţi creatoare şi dirijând mii şi mii de coruri îngereşti. Eşti plin de fericire când simţi cum toate glasurile se lasă conduse de măiestria ta. Eşti un maestru al muzici, se vede chiar şi din sunetul pe care-l scoate apa în căderea zbuciumată a cascadelor ce le-ai creat sau al valurilor ce le înalţi şi le zdrobeşti de stânci! Ce să mai spun de felul în care dirijezi printre copaci şi stânci sunetul vântului. Dar îngerii sunt cei mai buni: nici nu termină bine o cântare că mii de sfinţi din jurul tău aclamă şi aplauzele lor îi fac pe îngerii să înceapă o cântare nouă. Şi aşa e toată ziua ta cea fără de început şi fără de sfârşit: o încântare continuă şi auzul tău se desfată fără încetare în cântarea îngerilor.

Din când în când îţi desprinzi privirea dinspre îngeri şi-ţi îndrepţi auzul spre pământ ca să surprinzi armonia ce-ai pus-o într-un cor de copii. Cât de luminos trebuie să fie chipul tău când auzi corul celor mici cântându-ţi ţie, Domnul cel Mare, Viu şi Adevărat! Când îţi lipeşti urechea de pământul nostru te bucuri nu doar de sunetul păsărilor sau al naturii, ci şi de inteligenţa muzicală revărsată din belşug în oameni. Când ascult muzică simt imediat generozitatea cu care tu, Doamne, i-a înzestrat pe unii: vocea lor, talentul lor, virtuozitatea lor, pasiunea lor pentru frumos. Cât timp ţi-a luat să-l faci pe om să pună notele aşa cum sunt şi să armonizeze totul şi-apoi să facă instrumente muzicale şi să se adune-n coruri şi orchestre? O clipă? Totul doar o clipă din veşnicia ta! E clipa care mai durează încă pentru că mereu apar noi şi noi acorduri muzicale, pentru că zilnic trimiţi muze creatoare şi tot zilnic te faci tu însuţi izvor de inspiraţie. Cât bine ai făcut sufletului nostru atingând inima marilor genii muzicale: Vivaldi, Mozart, Bach, Rachmaninov, Beethoven, Mahler, Chopin, Enescu, Strauss, Handel, Carl Orff, Verdi, Tchaikovsky, Rossini, Sibelius şi mulţi, mulţi alţi care nu-mi trec acum prin minte, dar pe care nu mă mai satur să-i ascult. Poate trebuia să încep cu David. Nu trebuia să uit nici de coruri şi formaţii celebre, de orchestre şi solişti care pur şi simplu mi-au vorbit despre tine, despre măreţia ta. Muzica lor e oglinda perfecţiunii tale.

Sunt sigur, Domnul şi Dumnezeul meu, că nici măcar tu nu ţi-ai putea imagina o lume fără muzică. Sunetul armonios e cel care ne scoate pe toţi din tristeţe. Purtaţi pe braţele melodioase ale unei simfonii, şi tu – nemuritorul, şi noi – muritorii, vedem partea frumoasă a creaţiei şi trecem dincolo de suferinţa răului. Ai făcut din muzică expresia bucuriei şi a binelui, semnul victoriei şi al sărbătorii, dar i-ai dat şi gustul amar al tristeţii şi al morţii. Muzica poate să surprindă orice culoare a vieţii: ea ne îmbracă atât în albul sărbătorii cât şi în negrul durerii; ea este un veşmânt purtat de prinţi, dar şi o haină ce acoperă sărmanul trup al unui cerşetor; este hrana care potoleşte foamea sufletului erudit, dar şi inima mică a celor neştiutori. Muzica nu are decât o singură dimensiune: cea a inimii. De aceea ea se strecoară uşor în orice fiinţă. Muzica, Doamne, umple şi casa ta, Regele Regilor, dar şi casa sărmană a unui cătun uitat de lume. Muzica uneşte cerul cu pământul – atunci când te încântă îngerii, şi pământul cu cerul – atunci când îţi cântă oamenii.

Ai făcut muzica şi o vei lăsa să dureze cât pământul. Însă când nu va mai fi muzică atunci va fi sfârşitul lumii. Atunci, pentru o clipă, se vor auzi doar înfricoşătoarele sentinţe ale judecăţii tale: vei zgudui munţii şi mările, înălţimile şi adâncurile şi vei da la iveală fiecare sunet al inimilor noastre. Apoi se va face linişte pentru a primi fiecare sentinţa judecăţii tale. La urmă va fi un singur cor ce va străbate toată creaţia: corul ce va intona mărirea ta, acoperind strigătele de durere ale celor despărţiţi pe veci de tine.

Rânduieşte Doamne să iubim opera înţelepciunii tale, muzica, şi fă ca la sfârşitul vieţii să ne unim şi noi cu cetele de sfinţi şi îngeri pentru a vedea chipul tău şi a cânta cu nesaţ: sfânt, sfânt, sfânt, e Domnul sabaot. Sfânt e cel care a făcut din viaţa noastră un imn de slavă. În veci voi cânta mărirea ta pentru că ai revărsat înţelepciunea ta în armonia muzicii.

Anunțuri

Posted in Muzica, Predici si meditatii | Etichetat: , | 2 Comments »

Uniti in rugaciune

Posted by Paxlaur pe 30/10/2012

 

Iată câteva gânduri preluate din ziarul Adevărul:

Andrea Teja trăieşte la New York, unde Uraganul Sandy urmează să ajungă peste câteva ore, iar Simona Botezan la Washington, exact unde se întâlnesc cele două fronturi atmosferice.

Andrea Teja locuieşte în Bronx, la etajul nouă al unui bloc, astfel că speră să nu aibă parte de experienţe nedorite cu uraganul Sandy. „Problemele de acum încep. Eu locuiesc în Bronx şi suntem mult deasupra nivelului apei, sper să fim mai în siguranţă. Însă vântul este extrem de puternic. Doar ce am mâncat o mamaliguţă cu nişte felii de pastramă, aşa că suntem încă OK”, a declarat Andrea Teja.

Românca de la New York, care este cântăreaţă şi studentă în ultimul an la “Neuropsihologie”, a povestit cum se pregătesc americanii pentru „Frankenstorm”.

“Tot ce e public (biblioteci, şcoli, transport comun etc) e suspendat. Ai mei nu au fost la muncă azi. Acum au anuntat că suntem izolaţi. Au închis toate podurile, oficial. Cei din zona A, adică oamenii care trăiesc pe marginea oceanului în Manhattan, au fost evacuaţi la ordinele primarilor din New York, New Jersey şi Connecticut. La toate canalele de televiziune este Breaking News – Tracking Sandy, 24 din 24 se vorbeşte despre uragan. A fost anunţat stare de urgenţă”, a spus Andrea.

În centrul uraganului vântul bate cu 175 mile/oră. Cei loviţi vor rămâne făra case, pentru că Sandy rade totul în cale. Specialiştii spun că Manhattanul va fi inundat.

Americanii şi-au mascat geamurile cu placaje, s-au aprovizionat cu mâncare, apă, lanterne. Se aşteaptă să existe pene de curent. Spun că am putea avea întreruperi de curent între două şi zece zile din cauza copacilor care se rup de la vântul puternic. Acum vântul bate constant cu 50-60 de mile pe oră. Am mai trăit pe viu un uragan, anul trecut, când a lovit Irene. Dar Sandy este mult mai dur”, a adăugat Andrea Teja.

Greul de abia începe”

Simona Botezan locuieşte de patru ani la Washington, exact pe “linia mov”, unde se întâlnesc cele două fronturi atmosferice.

Plouă de două zile, azi e mai rău decât ieri, dar greul abia începe. La noapte va fi cel mai rău, se aşteaptă vânt de 70-80 mile pe oră, ploaie, zăpadă şi nu ştiu… Acum vin rafale de vânt cam la 30-40 de mile pe oră. De la ora 18.00 (ora locală) ne loveşte cel mai rău. Americanii care au trecut peste uraganul Maria în 1991 spun că au rămas fără curent două săptămâni, iar furtuna aceea n-a fost atât de rea ca Sandy. Maria a produs daune de 200 milioane de dolari, iar Sandy se asteapta sa produca daune de peste un miliard. Dumnezeu să ne ajute! E tot ce pot sa spun”, a spus Simona Botezan.

Românca afirmă că şi-a făcut provizii, şi-a securizat casa şi aşteaptă cu sufletul la gură venitea urganaului.

“Nu prea există termeni de comparaţie pentru că n-au mai trecut nici ei prin aşa ceva. Aş fi plecat de acasă, dar unde să mă duc? Aeroporturile sunt închise, în maşina e mai rău decât în casă. Ne-am facut provizii şi stăm în casă. De patru ani jumate, de când locuiesc aici, am prins zapada istorică din 2009 -2010, cutremurul istoric de anul trecut, uraganul Irene şi acum ne loveşte Sandy „Frankenstorm„. Sper să scăpăm cu cât mai puţine daune”, a mai spus Simona Botezan.

Posted in E bine de ştiut, Rugăciuni | Etichetat: , | 3 Comments »

Astăzi nu m-am rugat!

Posted by Paxlaur pe 29/10/2012

Dimineaţă m-am trezit avid de rugăciune. Ca niciodată. Am mers direct la genuflexor şi am început Crezul. Este una din hotărârile pentru Anul credinţei să încep ziua cu mărturisirea credinţei. Din genunchi, privirea ridicată spre răstignit mă făcea să spun cu mai multă evlavie: cred că s-a născut… că a pătimit, a fost răstignit. Chiar cred. Eram mulţumit de mine că am reuşit să mă trezesc aşa de uşor. Nu se întâmplă asta mereu. Aveam timp să fac şi alte rugăciuni până la sfântă Liturghie. Am luat repede breviarul şi am început Oficiul Lecturilor. Timpul a fost foarte generos cu mine în dimineaţa aceasta. Am început şi Laudele. Cu greu m-am oprit să nu fac deja şi ora medie, deşi era abia ora 6. Mă tot întrebam: ce să mai spun? Să încep rozariul? Dar sunt obişnuit să-l fac după-amiaza sau seara. Parcă nu merge dimineaţa. Mi-am amintit de „jocul” din copilărie: deschizi biblia şi citeşti un verset la întâmplare. Dacă tot aveam timp. Şi apoi se şi potrivea ca pregătire pentru sfânta Liturghie. Eram curios dacă-mi va cădea un verset din lecturile zile. Am luat Noul Testament şi am deschis. Pagina 28. Primul verset de sus. „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca păgânii…”. Nici nu am mai citit. Am închis cartea, cu degetul mare pe post de semn. Ştiţi senzaţia acea când dormi şi e totul plăcut, cald, chiar dacă afară e frig? Şi în calmul somnului vine cineva şi te stropeşte cu apă rece pe faţă! Brrr… Trezirea aceea bruscă, rece, plină de gesticulări şi reacţii… şi nervi, uneori. Ei bine, cam aşa a fost cuvântul: ca un duş rece. Am redeschis şi am citit: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca păgânii, care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor”. Este din Evanghelia după sfântul Matei 6,7. „Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, înainte ca să-i cereţi” (Mt 6,8).

Activitatea mea din ultima jumătate de oră se vedea acum faţă în faţă cu acest cuvânt al Domnului. Cuvintele mele (multe!) stăteau încremenite în faţa acestor cuvinte (puţine). Acum aş fi preferat să mă fi trezit mai târziu. Sau să fi făcut altceva în loc să spun cuvinte multe. Sau să mă fi rugat altfel. De fapt, necazul nu era că am spus multe rugăciuni, ci că am pus puţin suflet în rugăciunile mele. Da, multe cuvinte şi puţină inimă. Am vorbit eu, cuvânt după cuvânt, fără să-l las şi pe Domnul să intervină.

În câteva secunde m-au trecut tot felul de gânduri. Rugăciunea nu e atunci când spui „multe”, ci atunci când asculţi „multe”. Când te aşezi, aşa, la marginea patului şi te uiţi la Dumnezeu. Simţi că-l vezi şi că îţi vorbeşti. Auzi planurile lui cu tine. Te învăluie un fior cu iz de viitor: parcă simţi ce vei face în noua zi. Şi chiar simţi pentru că e Dumnezeu cel care îţi şopteşte. Rugăciunea e atunci când îl laşi pe Dumnezeu să se uite la tine. Are nişte ochi mari şi pătrunzători. Iar tu pur şi simplu îţi descoperi inima şi o aşterni sub privirea lui. Clipirea ochilor săi prinde atunci ritmul bătăilor inimii tale. Ca atunci când te îndrăgosteşti şi simţi totul împreună cu celălalt. Privirea înflăcărată a ochilor săi e liniştită de suflarea gurii sale care îţi răcoreşte sufletul ca roua de dimineaţă. E aşa plăcut să-l simţi pe Dumnezeu cum îşi trece degetele creatoare prin părul tău şi face bucle şi zâmbeşte. Asta simţi doar când te rogi cu sufletul, când taci şi tăcerea ta devine dialog divin. Sau când vorbeşti citind psalmi şi creezi rugi fierbinţi ce se înalţă spre urechea Domnului aşa cum se înalţă mireasma de tămâie spre delectarea simţurilor sale.

Am închis de tot Noul Testament şi-am plecat la slujbă hotărât: astăzi nu mă voi ruga. Astăzi doar voi sta de vorbă cu Dumnezeu. Eu îi voi citi psalmi iar el îmi va povesti cum a fost când a făcut lumea. Eu îi voi vorbi despre cei dragi, iar el îmi va spune de ziua când s-a gândit prima dată la mine şi într-o clipă, izvorât din gândul său revărsat în iubirea părinţilor, m-am ivit mic şi neajutorat pe această lume, în sânul mamei mele. Astăzi îl voi lăsa să-mi povestească şi să-mi vorbească despre toate minunăţiile pe care le-a făcut. Eu voi sta tăcut şi nu mă voi mai sătura să-i privesc chipul. Sună atât de revoluţionar şi revoltător să spun asta: astăzi nu mă voi ruga. Dar câtă mângâiere îmi aduce gândul că astăzi voi avea toată ziua la dispoziţie doar pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu: el îmi va vorbi despre mine, iar eu îl voi întreba despre el.

Şi a trecut ziua şi acum când merg la culcare, deşi nu m-am rugat, nu mă simt împovărat. Îl simt pe Dumnezeu cum nu se mai satură să plece de lângă mine: atât de mult îi place să stea cu omul, să-l ţină de mână. Astăzi nu m-am rugat. Astăzi doar am stat de vorbă cu Dumnezeu. El mi-a spus de-ale lui: cum e să fii în veşnicul prezent, cu multe zile, dar mereu tânăr, niciodată obosit, veşnic îndrăgostit de opera mâinilor tale. Iar eu i-am spus de ale mele: tinereţea mea pusă fragmentat în mâinile lui pe care mă străduiesc să o pun mai mult în slujba lui. El mi-a zâmbit! Astăzi i-am citit breviarul şi el cu blândeţe pe alocuri m-a corectat: mi-a arătat unde trebuie să spun mai rar, să fac pauze ca să înţeleg ce rostesc. Mi-a spus să-mi folosesc mai mult inima decât buzele. Apoi, spre seară, ne-am plimbat prin grădină şi am spus împreună rozariul. El a spus mereu prima parte din Bucură-te Marie. Am văzut pe chipul lui cât o îndrăgeşte pe Maria. Privindu-l cum vorbeşte despre scumpa mamă cerească aş fi vrut să-l întreb dacă ea, Mama Domnului meu, simte că şi eu o iubesc. N-am apucat să-mi rostesc gândul că el l-a şi citit şi mi-a pus mâna pe creştet, exact aşa cum face un tată. Exact la fel şi a şi zâmbit. Atunci am văzut că Dumnezeu ştie să zâmbească formidabil: zâmbetul său face trandafirii să înflorească. Zâmbetul său a pus în inima mea parfumul lăcrămioarelor.

Astăzi m-am rugat cel mai mult spunând puţin. Astăzi am învăţat că rugăciunea e atunci când îl laşi pe Dumnezeu să-ţi vorbească, te plimbi cu el şi nu te mai saturi să-i admiri chipul. Astăzi nu a fost toamnă, ci primăvară. Azi au înflorit trandafiri şi zeci de lăcrămioare au revărsat parfum peste inima mea. A fost atât de bine încât adorm hotărât: n-am să mă rog nici mâine, ci am să-mi petrec ziua lăsându-l pe Dumnezeu să-mi povestească. Am să privesc cu nesaţ chipul său până-mi va zâmbi din nou. Rugăciunea e atunci când Dumnezeu vorbeşte şi inima ascultă inundată de fericire.

Posted in Predici si meditatii, Rugăciuni | Etichetat: , , | 20 Comments »

Pictorul preferat

Posted by Paxlaur pe 29/10/2012

Posted in Imagini si fotografii | Etichetat: , , | 2 Comments »

ABBA – I Let The Music Speak

Posted by Paxlaur pe 27/10/2012

Posted in Muzica | Etichetat: , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: