Arhive pentru ‘Biserica’

Tu cine ești? Patria speranței

Dacă înveți despre Biserică doar din mass-media,
atunci nu te simți orfan când îți lipsește Biserica…

Ceea ce fariseii l-au întrebat pe Isus – „Tu cine eşti?” (In 8,25) – omul contemporan întreabă Biserica: „Cine ești tu?”. Mai mult, te întreabă pe tine, ne întreabă pe noi care facem parte din Biserică: „Cine sau ce este Biserica?”. Întrebările despre Cristos sunt întrebări și despre Biserica sa, iar întrebările despre Biserică îl privesc și pe Cristos, pentru că Isus Cristos și Biserica sunt inseparabili: „Cristos este capul trupului, al Bisericii” (Col 1,18). Cine este Biserica pentru tine? Crezi tu Biserica, Mireasa lui Cristos, una, sfântă, catolică și apostolică? Ești convins că nu-l poți primi pe Cristos și refuza Biserica? Ce ecou au în inima ta cuvintele sfântului Ciprian: „Cine nu are ca mamă Biserica, nu-l poate avea pe Dumnezeu ca tată”?

Dacă înveți despre Biserică doar din mass-media, atunci nu te simți orfan când îți lipsește Biserica. Însă dacă înveți despre Biserică de la Cristos și din Evanghelie, atunci, doar atunci, simți dragostea care izvorăște din inima ei de mamă, abia atunci înțelegi cu adevărat că „Biserica nu se află, în primul rând, acolo unde se organizează, unde se reformează, se conduce, ci în aceia care cred și primesc în ea darul credinței care pentru ei devine viață. Numai cine a înțeles că Biserica, dincolo de transformarea funcțiilor și formelor sale, îi înalță sufletește pe oameni, le oferă patrie și speranță, le oferă, mai exact, o patrie care este speranță, cale spre viața veșnică, așadar, numai acela care a înțeles toate acestea știe ce a fost cândva și ce este astăzi Biserica” (J. Ratzinger, Introducere în creștinism, 239).

Omenirea are nevoie de Biserică, are nevoie de această „patrie care este speranță”. Însă astăzi, vorbirea despre Biserică ne poartă mai mult cu gândul la o instituție care are nevoie de purificare, ne poartă cu gândul la o imagine puternică din Evanghelie, la acel om cu biciul în mână care purifică Templul strigând: „Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie” (In 2,16). Da, și astăzi, ca și atunci, cine face din Biserică o casă de negustorie, o afacere, încearcă să-l transforme pe Dumnezeu într-un bișnițar, într-un vânzător. Însă noi știm că Domnul nu este și nu poate fi transformat într-un negustor, el este Tată. Iar dacă Dumnezeu este Tată, atunci Biserica, locul în care trăiește, nu poate fi o piață, un târg, ci o casă. Biserica trebuie să fie o casă, casa tuturor! Apărând și purificând Biserica nu se salvează o instituție, ci chipul lui Dumnezeu. Cine face din Biserică o afacere, nu a simțit în inima sa iubirea lui Dumnezeu ca Tată. Cine face din Biserică o piață, nu trăiește ca fiu al Tatălui, ci ca partener de afaceri. Dar cu Dumnezeu nu poți să faci afaceri: te ruinezi, și ruinezi și chipul Bisericii și al Tatălui!


Să veghem asupra felului nostru de a citi și trăi Evanghelia, 
astfel încât să nu ne trezim că luptăm împotriva Bisericii, 
Mireasa lui Cristos și Mama noastră!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,21-30
În acel timp, Isus le-a zis din nou fariseilor: „Eu mă duc şi mă veţi căuta, dar voi veţi muri în păcatul vostru. Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni”. 22 Deci ziceau iudeii: „Oare se va sinucide, că spune «Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni»?” 23 Dar el le-a zis: „Voi sunteţi de jos, eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta. 24 V-am spus că veţi muri în păcatele voastre pentru că, dacă nu veţi crede că eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”. 25 Atunci i-au zis: „Tu cine eşti?” Isus le-a zis: „Ceea ce vă spun de la început. 26 Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi, însă cel care m-a trimis este adevărat, iar eu spun lumii ceea ce am auzit de la el”. 27 Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28 Aşadar, Isus le-a zis: „Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că eu sunt şi că nu fac nimic de la mine, ci vorbesc ceea ce m-a învăţat Tatăl. 29Iar cel care m-a trimis este cu mine; nu m-a lăsat singur, pentru că eu fac întotdeauna ceea ce îi place”. 30 Spunând acestea, mulţi au crezut în el.

Cuvântul Domnului

Biserica nu e un „club de pensionari”

Noi suntem chipul și forța
pe care Biserica o are în cel de-al treilea mileniu, 
pe care nu puțini îl numesc cu îngrijorare ultimul.
Adevărul este că nimeni nu știe dacă va fi ultimul, 
dar cu siguranță pentru noi este singurul 
în care putem da mărturie despre Cristos și Biserica sa.

Cine participă astăzi la sfânta Liturghie își însușește această rugăciune potrivită pentru timpurile noastre agitate: „Te rugăm, Doamne, ca nicio tulburare din lumea aceasta să nu ne poată zdruncina, de vreme ce tu ne-ai întemeiat pe stânca mărturisirii de credință a sfântului apostol Petru”. Nimeni și nimic nu trebuie să ne tulbure, dimpotrivă trebuie să stăm uniți în rugăciune în jurul Domnului care repetă și astăzi: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Cristos, privind spre Petru, vede în el și în apostoli mulțimea tuturor celor care, secol după secol, vor trăi în Biserică și pentru Biserică. Privirea și cuvintele lui Cristos au ajuns până la noi, cei care astăzi împreună cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu episcopii și preoții, cu persoanele consacrate și cu laicii formăm Biserica pe care o mărturisim în Crez ca una, sfântă, catolică și apostolică.

Conciliul al II-lea din Vatican ne învață: „Isus Cristos, Păstorul veșnic, a întemeiat sfânta Biserică, trimițându-i pe apostoli așa cum el însuși a fost trimis de Tatăl, și a voit ca urmașii lor, adică episcopii, să fie până la sfârșitul veacurilor păstori în Biserica sa. Iar pentru ca episcopatul însuși să fie unul și indivizibil, a așezat în fruntea celorlalți apostoli pe sfântul Petru și a stabilit în el principiul și fundamentul veșnic și vizibil al unității credinței și comuniunii. Conciliul pune din nou în fața tuturor credincioșilor, pentru a fi crezută cu tărie, această învățătură despre instituirea, perpetuitatea, puterea și rostul primatului sacru al pontifului roman și despre magisteriul lui infailibil și, mergând pe aceeași linie, a hotărât să mărturisească și să proclame în fața tuturor învățătura despre episcopi, urmașii apostolilor, care, împreună cu urmașul lui Petru, vicarul lui Cristos și capul văzut al întregii Biserici, conduc casa Dumnezeului celui viu” (LG, 18).

Ce înseamnă pentru noi faptul că facem parte din „casa Dumnezeului celui viu”? Și care este contribuția noastră în lupta Bisericii cu „porțile iadului”? Simțim noi că Biserica este familia noastră și că trebuie să ne implicăm în viața și activitățile ei? Slujim noi Biserica cu darurile primite (1Pt 4,10)?

Să slujim fraților noștri și plini de Duhul Sfânt să strigăm: „Dumnezeu e viu. Domnul trăiește și este prezent în Biserica sa. Nicio tulburare din lumea aceasta nu ne poate zdruncina”. Să nu lăsăm Biserica să fie un „club de pensionari”, de oameni obosiți și plictisiți care nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Să redăm Bisericii tinerețea unui Dumnezeu veșnic viu, să redăm Bisericii chipul tânărului care îl așteaptă pe Cristos. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, noi suntem chipul și forța pe care Biserica o are în cel de-al treilea mileniu, pe care nu puțini îl numesc cu îngrijorare ultimul. Adevărul e că nimeni nu știe dacă va fi ultimul, dar cu siguranță pentru noi este singurul în care putem da mărturie despre Cristos și Biserica sa.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-19
În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. 15 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” 16 Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” 17 Isus, luând cuvântul, a spus: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Cuvântul Domnului

Fericiți cei care trăiesc „plantaţi în casa Domnului”.

Dacă există atât de multă frumusețe într-o creatură, 
cât de frumos trebuie să fie Creatorul!

Toți știu că astăzi este duminică, însă doar unii „simt” cât de frumos este Dumnezeu. Pentru unii e doar zi de picnic/sport/relaxare; pentru alții e Ziua Domnului. Cei care au cunoscut frumusețea Domului merg la biserică pentru că au în inima lor aceeași simțire a Psalmistului: „Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul, să cântăm numele tău, Preaînalte,3 să facem cunoscută de dimineaţă îndurarea ta şi noaptea fidelitatea ta,4 cu [lira] cu zece coarde şi cu harpa, cu cântare de alăută!” (Ps 92,2-4).

Astăzi nu mă mai miră oamenii care nu merg la biserică. De asemenea, sunt liniștit și în privința motivelor invocate pentru  a nu (mai) merge: unele au fundament și rămân o provocare pentru mine și pentru Biserică, însă unele motive sunt un fel de „mi-am uitat caietul acasă”, întocmai ca atunci când nu ne făceam temele, adică nu de îndeplineam obligațiile specifice vârstei și stării! Nu mă mai miră nici măcar absența celor care spun că sunt creștini, că ei sunt de partea lui Dumnezeu, dar nu de partea Bisericii, ca și cum Cristos și Biserica nu ar forma un singur trup (cf. Col 1,18.24; Ef 1,23). Sunt liniștit și față de cei de la care aveam așteptări cu ceva timp în urmă. Nu-i judec! Nu sunt vrednic! Psalmul propus pentru această duminică (XI-B) mă liniștește și mai mult: frumusețea lui Dumnezeu nu este pentru toți. Nu toți vor să o vadă, nu toți vor să se bucure de ea. Noi înșine o refuzăm și o negăm atunci când păcătuim. Apoi să nu uităm că prea mulți caută doar puterea lui Dumnezeu, nu frumusețea lui. Uneori poate și noi! Prea mulți trăiesc debusolați, scandalizați de cruce, de Calvar, de suferință, de ziua de vineri, de mormânt, și nu vor să meargă mai departe spre înviere, spre duminică. Prea mulți, cu ochii ațintiți spre pământ și ocupațiile pământești, văd doar umbrele, însă nu și lumina din Biserică, mai ales Soarele care strălucește pe altar…  

Este psalmistul cel care spune: „Omul nepriceput nu va cunoaşte şi cel nesimţit nu va înţelege aceasta” (Ps 92,7). Cuvântul Domnului!

Știm toți: frumusețea atrage. Iar cine se aseamănă se adună. În jurul lui Dumnezeu, frumusețe desăvârșită, se adună și rămân doar cei cu inima frumoasă. Frumoși și fericiți, în pofida dificultăților acestor timpuri. Frumoși și liniștiți, pentru că știu că Dumnezeu este de partea lor. Fericiți cei care trăiesc „plantaţi în casa Domnului”. Ei „vor înflori în curţile Dumnezeului nostru” (Ps 92,14).

PS. Cei care vin la biserică dar nu au inima frumoasă și nici nu luptă pentru a-și înfrumuseța inima după inima lui Cristos nu sunt creștini adevărați. Ei nu fac parte dintre cei „plantați în casa Domnului”. Ei sunt doar pasageri, în trecere. De fapt, mult mai rău: ei sunt cuscută! 

PSALMUL 92 (91)

Laudă fidelităţii lui Dumnezeu

1 Psalm. Cântare. Pentru ziua sabátului.

2 Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul,

să cântăm numele tău, Preaînalte,

3 să facem cunoscută de dimineaţă îndurarea ta

şi noaptea fidelitatea ta,

4 cu [lira] cu zece coarde şi cu harpa,

cu cântare de alăută!

5 Pentru că m-ai înveselit, Doamne, cu faptele tale,

voi tresălta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale.

6 Cât de mari sunt lucrările tale, Doamne,

şi cât de adânci sunt gândurile tale!

7 Omul nepriceput nu va cunoaşte

şi cel nesimţit nu va înţelege aceasta.

8 Chiar dacă păcătoşii vor creşte ca iarba şi făcătorii de rele înfloresc,

ei vor fi nimiciţi pentru totdeauna,

9 iar tu, Doamne, eşti Preaînalt în veci!

10 Căci, iată, duşmanii tăi, Doamne,

iată, duşmanii tăi vor pieri

şi se vor risipi toţi făcătorii de nedreptate!

11 Dar tu înalţi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru,

torni asupra mea untdelemn proaspăt;

12 ochiul meu priveşte de sus la potrivnicii mei

şi urechile mele aud lucruri teribile

despre cei ce se ridică împotriva mea.

13 Cel drept va înflori ca un palmier,

va creşte ca un cedru din Libán.

14 Cei plantaţi în casa Domnului

vor înflori în curţile Dumnezeului nostru.

15 Ei aduc roade şi la bătrâneţe,

îşi păstrează seva şi prospeţimea,

16 ca să facă cunoscut că „Domnul, stânca mea, este drept,

în el nu este nedreptate”.

%d blogeri au apreciat: