Arhive pentru ‘Sfânta Fecioară Maria’

Frumusețea acestei inimi va salva lumea

„Frumusețea va salva lumea”!

Nu știu sigur la ce frumusețe s-a gândit Dostoievski atunci când, scriind Idiotul, a spus: „Frumusețea va salva lumea”. Unii spun că la frumusețea inimii inocente. Dincolo de orice interpretare și filozofie în jurul frumuseții, astăzi vreau să cred că în acea frumusețe despre care scria el este cuprinsă și cea mai frumoasă inimă, cea mai curată: Inima Neprihănită a Mariei, căreia îi consacrăm astăzi Rusia și Ucraina și lumea întreagă. Avem nevoie ca această inimă să ne mijlocească harul păcii în lume și în casele noastre.
Regina Păcii, roagă-te pentru noi!
Inimă Neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi!

Act de consfințire la Inima neprihănită a Mariei

O Marie, Maică a lui Dumnezeu și Mama noastră, la tine alergăm în acest ceas de încercare. Tu ești Mamă, ne iubești și ne cunoști: nimic din ceea ce avem pe suflet nu îți este ascuns. Maica milostivirii, de atâtea ori am experimentat gingășia ta plină de grijă, prezența ta care readuce pacea, pentru că tu ne conduci mereu spre Isus, Regele păcii.

Noi, însă, am pierdut calea păcii. Am uitat învățătura tragediilor secolului trecut, sacrificiul milioanelor de oameni căzuți în războaiele mondiale. Am încălcat angajamentele luate ca și Comunitate a Națiunilor și trădăm visurile de pace ale popoarelor și speranțele celor tineri. Ne-am îmbolnăvit de lăcomie, ne-am închis în interese naționaliste, ne-am lăsat secătuiți de indiferență și paralizați de egoism. Am preferat să-l ignorăm de Dumnezeu, să conviețuim cu falsitățile noastre, să hrănim agresivitatea, să suprimăm vieți și să acumulăm arme, uitând că suntem păzitori ai aproapelui nostru și ale aceleași case comune. Am distrus grădina Pământului prin război, am rănit, prin păcat, inima Tatălui nostru, care ne vrea frați și surori. Am devenit indiferenți față de toți și toate, în afară de noi înșine. De aceea, cu rușine spunem: iartă-ne, Doamne!

În mizeria păcatului, în truda și în fragilitatea noastră, în misterul nelegiuit al răului și al războiului, tu, Maică sfântă, ne amintești că Dumnezeu nu ne păsăsește, ci ne privește în continuare cu iubire, dornic să ne ierte și să ne ridice. Este El cel care ni te-a dăruit și a rânduit în Inima ta neprihănită un adăpost pentru Biserică și pentru omenire. Din bunătate dumnezeiască tu ești cu noi și ne conduci cu gingășie chiar și prin cotiturile cele mai strâmte ale istoriei.

La tine alergăm, așadar, bătând la ușa Inimii tale, noi fiii tăi preaiubiți, pe care tu neobosit îi cauți și-i chemi la convertire. În acest ceas întunecat, vino în ajutorul nostru  și mângâie-ne. Repetă fiecăruia dintre noi: “Oare nu sunt eu Mama ta?”. Tu știi cum să desfaci încâlceala inimii noastre și să dezlegi nodurile timpului nostru. În tine ne punem din nou încrederea. Suntem siguri că tu nu disprețuiești cererile noastre și ne vii în ajutor, mai ales în momentele de încercare.

Așa ai făcut la Cana Galileii, când ai grăbit momentul intervenției lui Isus și ai făcut loc primului său semn în lume. Atunci când sărbătoarea se transformase în tristețe, tu i-ai spus: “Nu mai au vin” (In 2,3). Spune-o din nou lui Dumnezeu, o Mamă, pentru că astăzi am epuizat vinul speranței, a dispărut bucuria, s-a diluat fraternitatea. Am pierdut umanitatea, am distrus pacea. Am devenit capabili de orice fel de violență și distrugere. Avem nevoie imediată de intervenția ta maternă.

Primește, așadar, o Maică, această rugăminte a noastră.

Tu, steaua mării, nu ne lăsa să naufragiem în furtuna războiului.

Tu, arca noului legământ, inspiră proiecte și căi de împăcare.

Tu, “pământ al Cerului”, readu armonia lui Dumnezeu în lume.

Stinge ura, potolește răzbunarea, învață-ne iertarea.

Eliberează-ne de război, apără lumea de amenințarea nucleară.

Regina Rozariului, trezește în noi nevoia de a ne ruga și de a iubi.

Regina familiei omenești, arată popoarelor calea fraternității.

Regina păcii, dobândește lumii pacea.

Plânsul tău, o Marie, să înmoaie inimile noastre împietrite. Lacrimile tale, vărsate pentru noi, să facă să înflorească această vale, pe care ura noastră a secătuit-o. Iar atât timp cât zgomotul armelor nu tace, rugăciunea ta să ne dispună la pace. Mâinile tale de mamă să-i mângâie pe cei care suferă și care fug sub povara bombelor. Îmbrățișarea ta maternă să-i consoleze pe cei care sunt constrânși să-și lase casa și Patria. Inima ta îndurerată să facă să nască în noi compătimirea și să ne încurajeze să deschidem ușile și avem grijă de omenirea rănită și respinsă.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, pe când stăteai la poalele crucii, Isus, văzând pe ucenicul său alături de tine, ți-a spus: “Iată-l pe fiul tău” (In 19,26): în acest fel, ne-a încredințat ție pe fiecare dintre noi. Apoi, ucenicului, și fiecăruia dintre noi, a spus: “Iat-o pe mama ta” (v. 27). Mamă, dorim acum să te primim în viața și în istoria noastră. În acest moment, omenirea istovită și copleșită stă la picioarele crucii, împreună cu tine. Și are nevoie să se încredințeze ție, să se consfințească lui Cristos prin tine. Poporul ucrainean și poporul rus, care te venerează cu iubire, aleargă la tine, în timp ce inima ta bate pentru ei și pentru toate popoarele masacrate de război, de foamete, de nedreptate și de mizerie.

Noi, așadar, Maică a lui Dumnezeu și Mama noastră, încredințăm și consacrăm în mod solemn Inimii tale neprihănite pe noi înșine, Biserica și întreaga omenire, în chip deosebit Rusia și Ucraina. Primește acest act al nostru, ce-l săvârșim cu încredere și iubire, fă să înceteze războiul, dobândește lumii pacea. “Da”-ul izvorât din inima ta a deschis Principelui păcii porțile istoriei; avem încă încredere că, prin mijlocirea inimii tale, pacea se va înfăptui. Ție, așadar, îți consacrăm viitorul întregii familii umane, nevoile și așteptările popoarelor, neliniștile și speranțele lumii.

Prin mijlocirea ta să se reverse asupra Pământului Milostivirea divină, iar dulcele puls al păcii să ritmeze din nou zilele noastre. Femeie a „Da”-ului, asupra căreia s-a revărsat Duhul Sfânt, readu între noi armonia lui Dumnezeu. Astâmpără setea inimii noastre, tu care “speranței ești fântână pururi vie”. Tu care ai împletit omenirea cu Dumnezeu, fă din noi artizani ai comuniunii. Tu care ai umblat pe drumurile noastre, condu-ne pe cărările păcii. Amin.

O lume aglomerată, dar plină de inimi zdrobite de singurătate și uitare

Delicatețea lui Cristos este o năframă
cu care se alină dureri și se șterg lacrimi.
Este atât de multă gingășie în cuvintele sale:
veniți și odihniți-vă.
Ele sunt expresia Celui care atât de mult a iubit lumea,
încât s-a dat pe sine însuși pentru ea.
Aceste cuvinte sunt
îmbrățișarea cu care Dumnezeu îl cuprinde
în aceste vremuri tulburi
pe cel singur.
Și câtă fericire pe chipul omului
care stă în brațele Domnului!

Ce lume paradoxală: trăim în localități aglomerate, construim blocuri cu multe apartamente, și totuși atâția se simt singuri. Într-o lume atât de îngrămădită, unii sunt ai nimănui! Ce ar fi dacă în această singurătate aglomerată și agitată ar răsuna cuvintele Mântuitorului: „Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin” (Mc6,31)? Să smulgem cuvintele din carte și să le sădim în inima celor zdrobiți de singurătate și uitare. Să acoperim cu ele locul durerii celui care strigă: „Nimănui nu-i pasă cu adevărat de mine”. 

Delicatețea lui Cristos este o năframă cu care se alină dureri și se șterg lacrimi. Este atât de multă gingășie în cuvintele sale: veniți și odihniți-vă. Ele sunt expresia Celui care atât de mult a iubit lumea, încât s-a dat pe sine însuși pentru ea. Aceste cuvinte sunt îmbrățișarea cu care Dumnezeu îl cuprinde în aceste vremuri tulburi pe cel singur. Și câtă fericire pe chipul omului care stă în brațele Domnului!

Dumnezeu nu ne-a abandonat și nu își va abandona opera iubirii sale. Cât de uman își dezvăluie iubirea față de noi: „Poate oare o femeie să uite de copilul pe care-l alăptează și să nu-și iubească rodul trupului ei? Însă chiar dacă ea ar uita, eu totuși nu te voi uita!” (Is 49,13-15). Și cât de întrupată, de totală, este iubirea sa în evanghelia zilei: „Veniți într-un loc retras. Odihniți-vă. Sunteți epuizați”. Pentru ca apoi, același Mântuitor, să spună: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine căci eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mt 11,28-29).

Și vedem atât de bine în evanghelie că iubirea sa nu este doar pentru unii, ci pentru toți. Dumnezeu nu are clase preferențiale, elite. Dumnezeu nu face discriminări, doar omul este capabil de așa ceva. Domnul se îngrijește de toți: în fața oamenilor rătăciți ca o turmă fără păstor, este copleșit de milă. Și imediat începe să-i învețe, se îngrijește de ei, de toți.

Domnul se îngrijește de noi: vrea să ne atragă la sine și să ne învețe. Ferice de inima noastră dacă zilnic ne rugăm: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic… Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții nu mă tem de niciun rău, căci tu, Doamne, ești cu mine, toiagul și nuiaua ta mă mângâie” (Ps 22,1.4).O, Marie, sfântă Născătoare de Dumnezeu, tu ai simțit prezența Providenței în viața ta, mai ales în momentele de suferință, de abandon. Stând sub cruce, Fiul te-a încredințat apostolului iubit pentru a nu fi niciodată singură. Totodată tu l-ai primit de fiu pe ucenicul iubit iar în el ne-ai primit pe noi toți de fii pentru ca nimeni să nu se mai simtă singur, părăsit, abandonat. Rămâi mereu cu noi și mângâie-ne cu prezența ta. Fii Mamă în special pentru cei singuri și triști. Șterge lacrimile din ochii lor și pune în inima lor speranța unui nou răsărit, speranța întâlnirii cu Cristos, viața, mângâierea, odihna și învierea noastră.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,30-34
În acel timp, apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi au învăţat. 31 Atunci el le-a spus: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!”; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. 32 Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. 33 Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, au ajuns înaintea lor. 34 Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe.

Cuvântul Domnului


Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00

Pe drumul suferințelor noastre nu suntem singuri.

Așa cum despre Cristos spunem împreună cu profetul că a fost „om al durerilor, obișnuit cu suferința”, la fel spunem și despre Sfânta Fecioară Maria că este „mama îndurerată”, este cea căreia o sabie i-a străpuns sufletul (cf. Lc 2,34-35). Știm că pe drumul crucii Domnul s-a oprit pentru o clipă ca să o îmbrățișeze pe scumpa sa mamă, Maria, iar prin ea a îmbrățișat omenirea întreagă. Privirile lor duioase s-au întâlnit, iar inima zdrobită de durere a mamei și inima înflăcărată de iubire a Fiului s-au contopit într-o singură bătaie spre mântuirea lumii. Astăzi trebuie să răsune în inima noastră cuvântul Domnului: „Mamă, privește! Fac toate lucrurile noi! Fac o lume nouă! Eu pentru aceasta am venit și m-am născut: ca toți să aibă viață și să o aibă din plin. Mamă, suferințele și moartea aceasta nu vor fi spre pierdere, ci spre înviere! Lasă acum să se împlinească cele spuse de profeți și toți vor vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Și așa cum s-a ridicat după prima sa cădere, acum Cristos se desface delicat din îmbrățișarea mamei sale. Vrea să meargă până la capăt, vrea să-și poarte crucea deși chipul său rănit are nevoie de ajutor, de vindecare, de sprijinul mamei. Câtă durere în acest moment al Calvarului. Câtă suferință în inima mamei, în inima tuturor mamelor care privesc neputincioase spre fiii lor aflați în suferință.

Însă astăzi, în inima noastră trebuie să se înfiripeze siguranța unui gând: pe drumul suferințelor noastre nu suntem singuri. Alături de noi, ca un înger tămăduitor, Domnul a pus-o pe buna sa mamă. Așa cum s-a apropiat de el, pe drumul Calvarului, ea se apropie de noi, fiii ei, și ne îmbrățișează, ne mângâie, ne alină suferințele și mai ales ne transmite speranța învierii. Astăzi trebuie să învățăm nu doar că nu suntem singuri, ci mai ales că nicio suferință nu este zadarnică. Este adevărat că și viața noastră străbate deseori Calvarul, însă învățăm privind la Domnul și la buna sa mamă, Maria, că dincolo de Calvar ne așteaptă învierea și viața fericită în Patria cerească.

Maica îndurerată să ne mijlocească harul de a răzbate orice suferință a vieții și de a fi mereu aproape de cei aflați în durere.

Reține

Există atingeri care vindecă orice rană. Există prezențe care tămăduiesc cu gingășie trecutul. Există întâlniri care te ajută să mergi mai departe! Atingerea mamei, prezența iubirii și întâlnirea aproapelui aduc curajul și speranța de care avem nevoie pentru a merge până la capăt. Cine e privat de aceste experiențe nu are cum să ducă până la capăt crucea vieții.

STABAT MATER
Stătea Maica-ndurerată
lângă cruce-nlăcrimată
pe când Fiul suferea.
Inima-i adânc rănită,
sfâşiată, chinuită,
o pătrunse sabia.
Vai, ce tristă şi mâhnită
fu acea Neprihănită,
Născătoarea lui Cristos.
Maică sfântă, ce mâhnire
când vedeai în chinuire
pe-al tău Fiu prea glorios.
Cine nu ar plânge oare
când pe Sfânta Născătoare
ar vedea-o-n chinul greu?
Să nu simţi compătimire
lângă Maica-n grea mâhnire
suferind cu Fiul său?
Pentru-a lumii mari păcate,
Fiul ei e dat la moarte
şi sub bice sfâşiat.Vede-n chinuri cum se frânge,
cum îşi varsă al său sânge,
până sufletul şi-a dat.
Mamă plină de iubire,
dă-mi şi mie-a ta simţire,
cu-al tău chin să plâng şi eu.

Inima-mi în veci să ardă
de iubirea cea mai caldă
către Omul Dumnezeu.
*Mamă, mă învredniceşte,
rănile-mi întipăreşte
ale Celui Răstignit.
Eu l-am osândit la moarte
şi de chinuri să n-am parte
când pe cruce-l văd rănit?
Vreau să plâng şi eu cu tine,
cât trăiesc să fie-n mine
Răstignitul cu-al său chin.
Sufletu-mi te însoţeşte
şi cu tine el doreşte
să împartă-al tău suspin.
Tu Fecioară-ntre fecioare,
mă primeşte-ndurătoare
să plâng chinul tău nespus.
Mamă, dă-mi izvor de lacrimi,
ca să plâng aceste patimi,
răni şi moarte-a lui Isus.
Rănile-i să mă rănească,
sângele-i să mă-ncălzească,
crucea lui să o sărut.

Iar când moartea stă la pândă,
Maică, scapă-mă de-osândă,
nu lăsa să fiu pierdut.
Doamne-n ceasul agoniei,
fă prin rugile Mariei
pe duşmani să-i biruiesc.
Iar când trupu-mi va fi rece,
fă ca sufletu-mi să plece
în triumful cel ceresc.

%d blogeri au apreciat: