Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Aprilie 2014

Papa Francisc despre „înţelegere”, darul Duhului Sfânt

Posted by Paxlaur pe 30/04/2014

Papa FranciscIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

După ce am examinat înţelepciunea, ca primul dintre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, astăzi aş vrea să-mi îndrept atenţia asupra celui de-al doilea dar, adică înţelegerea. Nu este vorba aici despre inteligenţa umană, despre capacitatea intelectuală cu care putem să fim mai mult sau mai puţin dotaţi. Este în schimb un dar pe care numai Duhul Sfânt poate să-l reverse şi care trezeşte în creştin capacitatea de a merge dincolo de aspectul exterior al realităţii şi de a scruta profunzimile gândirii lui Dumnezeu şi ale planului său de mântuire.

Apostolul Paul, adresându-se comunităţii din Corint, descrie bine efectele acestui dar – adică ce anume face darul înţelegerii în noi -, şi Paul spune asta: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el. Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul” (1Cor 2,9-10). Asta desigur nu înseamnă că un creştin poate să înţeleagă orice lucru şi să aibă o cunoaştere deplină a planurilor lui Dumnezeu: toate acestea rămân în aşteptarea de a se manifesta în toată limpezimea sa atunci când ne vom afla în faţa lui Dumnezeu şi vom fi cu adevărat una cu El. Însă, aşa cum sugerează cuvântul însuşi, înţelegerea permite de „intus legere”, adică de „a citi înăuntru”: acest dar ne face să înţelegem lucrurile aşa cum le înţelege Dumnezeu, cu inteligenţa lui Dumnezeu. Pentru că unul poate să înţeleagă o situaţie cu inteligenţa umană, cu prudenţă, şi este bine. Dar a înţelege o situaţie în profunzime, aşa cum o înţelege Dumnezeu, este efectul acestui dar. Şi Isus a voit să ni-l trimită pe Duhul Sfânt pentru ca noi să avem acest dar, pentru ca noi toţi să putem înţelege lucrurile aşa cum le înţelege Dumnezeu, cu inteligenţa lui Dumnezeu. Este un cadou frumos pe care Domnul ni l-a oferit nouă tuturor. Este darul cu care Duhul Sfânt ne introduce în intimitate cu Dumnezeu şi ne face părtaşi de planul de iubire pe care El îl are cu noi.

Este clar aşadar că darul înţelegerii este strâns unit cu credinţa. Atunci când Duhul Sfânt locuieşte în inima noastră şi luminează mintea noastră, ne face să creştem zi după zi în înţelegerea a ceea ce Domnul a spus şi a săvârşit. Însuşi Isus a spus discipolilor săi: eu vi-l voi trimite pe Duhul Sfânt şi El vă va face să înţelegeţi tot ceea ce eu v-am învăţat. A înţelege învăţăturile lui Isus, a înţelege Cuvântul său, a înţelege Evanghelia, a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. Unul poate să citească Evanghelia şi să înţeleagă ceva, dar dacă noi citim Evanghelia cu acest dar al Duhului Sfânt putem înţelege profunzimea cuvintelor lui Dumnezeu. Şi acesta este un mare dar, un mare dar pe care noi toţi trebuie să-l cerem şi să-l cerem împreună: Dă-ne, Doamne, darul înţelegerii!

Există în Evanghelia lui Luca un episod care exprimă foarte bine profunzimea şi forţa acestui dar. După ce au asistat la moartea pe cruce şi la înmormântarea lui Isus, doi discipoli ai săi, dezamăgiţi şi descurajaţi, pleacă din Ierusalim şi se întorc în satul lor cu numele Emaus. În timp ce sunt pe drum, Isus înviat se alătură şi începe să discute cu ei, însă ochii lor, învăluiţi de tristeţe şi de disperare, nu sunt în măsură să-l recunoască. Isus merge cu ei, dar ei sunt atât de trişti, atât de disperaţi, încât nu-l recunosc. Însă atunci când Domnul le explică Scripturile, pentru ca să înţeleagă că El trebuia să sufere şi să moară pentru ca apoi să învie, minţile lor se deschid şi în inimile lor se reaprinde speranţa (cf. Lc 24,13-27). Şi asta este ceea ce face Duhul Sfânt cu noi: ne deschide mintea, ne deschide pentru a înţelege mai bine, pentru a înţelege mai bine lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile umane, situaţiile, toate lucrurile. Este important darul înţelegerii pentru viaţa noastră creştină. Să-l cerem de la Domnul, ca să ne dea, ca să ne dea tuturor acest dar pentru a înţelege, aşa cum înţelege El, lucrurile care se întâmplă şi pentru a înţelege, mai ales, Cuvântul lui Dumnezeu în Evanghelie. Mulţumesc.

Franciscus

(Audienţa generală de miercuri, 30 aprilie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Posted in Duhul Sfant, Papa Francisc | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

Splendoarea bisericii ( fotografii)

Posted by Paxlaur pe 30/04/2014

Cu mult drag împărtășesc cu voi câteva imagini din splendida biserica „lipita” de Universitatea Lateran.

20140430-164134.jpg

20140430-164821.jpg

20140430-164840.jpg

20140430-164851.jpg

20140430-164916.jpg

20140430-164925.jpg

20140430-164946.jpg

20140430-164957.jpg

20140430-165006.jpg

20140430-165017.jpg

20140430-165024.jpg

Posted in Imagini si fotografii | Etichetat: , , | 2 Comments »

Logica înșelătoriilor nevinovate

Posted by Paxlaur pe 30/04/2014

E bine de știut!

“spredestinaţie” ~ blogul lui "DUŢU"~ Calea, Adevărul si Viaţa,spre destinaţia fericita "CERUL"

Logica înșelătoriilor nevinovate

Piratare

V-ați întrebat vreodată cum de oameni care nu ar lua 50 de bani găsiți la birou, totuși descarcă gratis muzică și filme de pe internet? Dar mai mult, v-ați întrebat cum de nu văd ca similare două situații în care până la urmă provoacă o daună cuiva? La fel cum există minciunile albe și explicațiile lor, la fel există înșelătorii albe, explicate printr-o logică extrem de interesantă.

Vezi articol original 1.145 de cuvinte mai mult

Posted in Diverse | 2 Comments »

În acest fragment este cuprinsă toată evanghelia

Posted by Paxlaur pe 30/04/2014

Isus Rastignit din iubireÎn fiecare dimineață creștinii ar trebui să prindă în mâinile lor sfânta evanghelie și să citească aceste cuvinte: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”. În acest fragment este cuprinsă toată evanghelia și toată istoria mântuirii: misterul iubirii și al fidelității lui Dumnezeu.

De fapt, Isus Cristos a făcut din viața sa un ecou al acestui adevăr: suntem iubiți de Dumnezeu. Și care este răspunsul nostru la această iubire? Cu tristețe trebuie să conștientizăm că de cele mai multe ori răspunsul la această iubire este uitarea, neglijarea, indiferența. Uităm în timpul zilei această iubire pe care ne-o poartă Dumnezeu și de aceea păcătuim. Poate că dacă ne-am repeta aceste cuvinte în fiecare zi am ajunge mai ușor la iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Este adevărat că evanghelia vorbește și despre judecată. Și știm cu toții că această judecată se va întâmpla. Lumea întreagă va fi judecată – și eu și tu – dar nu mai înainte de a fi iubită. Vom fi judecați, însă pentru a fi aflați drepți înaintea sa, Dumnezeu ne-a făcut destinatarii iubirii sale. Nouă nu ne rămâne decât să răspundem la iubire. Tot ce trebuie să facem este să iubim lumina mai mult decât întunericul, să nu săvârșim răul, ci să ieșim la lumină, să facem adevărul. Altfel spus, dincolo de dificultățile și suferințele pe care le simțim trebuie să fim ca apostolii care nu au încetat să proclame vestea cea bună. Prin răspunsul lor plin de iubire la chemarea Domnului evanghelia s-a răspândit la toate popoarele. Aceasta pentru că ei au fost mereu convinși de un adevăr: Dumnezeu ne iubește și îngerul său veghează mereu lângă cei ce se tem de el, și-i scapă din primejdie.

Suntem noi cu adevărat convinși de iubirea pe care ne-o poartă Domnul? Arătăm noi în faptele noastre că vrem să răspundem la iubirea pe care Dumnezeu ne-o poartă prin Isus Cristos, mort și înviat pentru noi? Faptele noastre proclamă lumina învierii și a adevărului sau sunt pline de întunericul păcatului? Să lepădăm faptele întunericului. Să gustăm și să vedem cât de bun este Domnul.

Reține

Ca să înțelegem cât de mult ne iubește Dumnezeu să privim în această zi crucifixul și să înțelegem că moartea și învierea lui Cristos s-au întâmplat pentru noi, pentru iubirea ce ne-o poartă Dumnezeu.

Miercuri, 30 aprilie 2014 

Miercuri din saptamâna a 2-a a Pastelui
Ss. Pius al V-lea, pp. *; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.
Fap 5,17-26; Ps 33; In 3,16-21

LECTURA I
Iată, bărbaţii pe care i-aţi aruncat în temniţă stau în templu şi învaţă poporul.
Citire din Faptele Apostolilor 5,17-26
În zilele acelea, 17 marele preot şi toţi cei care erau împreună cu el -adică tagma saduceilor -, cuprinşi de ură, 18 au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească. 19 Dar în timpul nopţii, un înger al Domnului a deschis uşile temniţei şi scoţându-i afară, le-a zis: 20 „Mergeţi în templu şi vestiţi poporului cu îndrăzneală toate aceste cuvinte ale vieţii”. 21 Ei au ascultat şi dis-de-dimineaţă au intrat în templu şi au început să înveţe. Venind arhiereul şi cei care erau împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă pe apostoli. 22 Dar ducându-se, slujitorii nu i-au găsit în temniţă, şi,întorcându-se, au vestit zicând: 23 „Temniţa am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe paznici stând de veghe, dar, când am deschis,n-am găsit pe nimeni înăuntru”. 24 Când au auzit aceste cuvintele mai marele templului şi arhiereii, erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta. 25 Dar venind cineva, le-a dat de veste: „Iată, bărbaţii pe care i-aţi aruncat în temniţă stau în templu şi învaţă poporul”. 26 Atunci, ducându-se mai marele templului împreună cu slujitorii, i-au adus, dar nu cu sila, pentru că se temeau de popor, ca să nu-i omoare cu pietre.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 7a)
R.: Când strigă un sărman, Domnul aude.
sau
Aleluia.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.

4 Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.

6 Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze.
7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.

8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el,
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
ferice de omul care se încrede în Domnul. R.

ALELUIA In 3,16
(Aleluia) Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul său unul-născut;
cine crede într-însul are viaţa veşnică. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu a trimis pe Fiul său, pentru ca lumea să fie mântuită printr-însul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,16-21
În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: 16 „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17 Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. 18 Cine crede în el nu este osândit; dar cine nu crede este deja osândit, pentru că nu a crezut în numele Fiului unul-născut al lui Dumnezeu. 19 Iar judecata este aceasta: când lumina a venit în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20 Căci cine săvârşeşte răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se dea în vileag faptele. 21 Dar cine face adevărul vine la lumină, pentru ca să se vadă că faptele sale sunt săvârşite în Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | 2 Comments »

Arturo Mari: 27 de ani şi un milion de fotografii pentru a picta un sfânt

Posted by Paxlaur pe 29/04/2014

giovanni-paolo-ii.jpgPentru el Ioan Paul al II-lea a fost „un altă tată”. Nu ar putea să fie altfel dat fiind faptul că a petrecut circa 27 de ani alături de el. Vorbim despre Arturo Mari, fotograful care a relatat cu imaginile sale pontificatul lung al lui Wojtyła. Iată în continuare interviul.

* * *

Interviu cu fotograful „oficial” al lui Ioan Paul al II-lea

De Giuseppe Rusconi

Arturo Mari, când noi, jurnaliştii, aşteptam sosirea papei – în acest caz a lui Ioan Paul al II-lea – ne uitam dacă apărea un aparat de fotografiat… şi în acel moment imediat după aceea avea să apară o haină albă… Şi aparatul de fotografiat era una cu dumneavoastră… sutele de mii de fotografii (poate chiar peste un milion) pe care dumneavoastră le-aţi făcut la ce obiectiv principal tindeau?

Mari: Ca profesionist voiam în primul rând ca fotografiile să reuşească să documenteze în cel mai bun mod posibil activitatea papei…

Aşadar, fotografiile dumneavoastră deja îl interpretau pe Ioan Paul al II-lea…

Mari: Da, voiam ca să documenteze ce anume simţea papa într-un moment şi într-un loc precis. Şi ce mesaj voia să transmită cu faptele sale. Mulţi colegi jurnalişti mi-au spus că fotografiile mele „vorbeau”: şi este ceea ce voiam să rezulte graţie tehnicilor profesiei mele. N-au fost niciodată fotografii „plate”, făcute de dragul de a fi făcute.

Dumneavoastră l-aţi fotografiat pe papa Wojtyła şi în momente dificile şi chiar neprevăzute, ca acelea dramatice din 13 mai în Piaţa „Sfântul Petru”…

Mari: Dacă dumneavoastră m-aţi întreba ce anume îmi amintesc despre acel moment, ar trebui să răspund: „Nu-mi amintesc, nu-mi amintesc să fi făcut acele fotografii”. M-am gândit mereu că nu m-am lăsat cuprins de emoţie, că experienţa a prevalat, că Sfânta Fecioară Maria mi-a condus mâna… nu ştiu. Cel mai important lucru pentru mine este că acele fotografii există şi că istoria acelui moment pe atât de urât pe cât de semnificativ are şi o documentaţie fotografică.

Să trecem la alte momente dificile, cele din ultimii ani de suferinţă. Acele fotografii n-au reprezentat niciodată pentru dumneavoastră o problemă?

Mari: Nu. Însă aş spune o minciună dacă aş nega că am căutat să le fac din cel mai bun punct, în aşa fel încât să facă cel mai bine posibil mesajul său. Uitaţi-vă, Sfântul Părinte în mod voit se arăta ca suferind, nu se ruşina să se prezinte aşa nu numai lui Arturo Mari, ci lumii.

Între dumneavoastră şi papa Wojtyła – precum cu ceilalţi papi – era un raport de muncă pe care dumneavoastră încercaţi să o faceţi cu mare conştiinţă profesională. Se întâmpla adesea să fiţi voi doi singuri?

Mari: S-a întâmplat de multe ori… toţi ştiu că eu l-am considerat pe Ioan Paul al II-lea ca tatăl meu. Şi el m-a ţinut ca pe un fiu. N-a existat niciodată acel „Eu sunt papa, tu fotograful, fă-mi fotografia asta”. Au fost 27 de ani de bucurie, de o mare onoare pe care niciodată nu mi-aş fi visat s-o am… de mare respect reciproc, lealitate, umilinţă… Îl cunoscusem pe Sfântul Părinte deja în timpul Conciliului.

Ca arhiepiscop de Cracovia a contribuit la redactarea câtorva dintre documentele mai importante…

Mari: Mi-l prezentase cardinalul Stefan Wyszynski, al cărui prieten eram. În acei ani eram foarte interesat să cunosc mai bine ţările din est, în care conform unora era paradisul pe pământ. De mai multe ori am profitat de ocazie pentru a mi se explica, mai ales de către Karol Wojtyła, realitatea unei ţări comuniste. Confirmarea directă a acestei realităţi am avut-o atunci când în 1978 şi 1979 am fost trimis de Secretariatul de Stat cu doi jurnalişti de la L’Osservatore Romano pentru a pregăti o probabilă călătorie a Sfântului Părinte abia ales în Polonia. Ioan Paul anunţase că va merge la Santo Domingo şi în Mexic, pentru a onora promisiunea făcută de papa Luciani. Toţi ne gândisem că apoi ar fi venit rândul Poloniei. În acele vizite pregătitoare am atins cu mâna ce anume era „Cortina de fier” şi ce însemna cuvântul libertate”: arhiepiscopul de Cracovia îmi spusese adevărul. Câtă trudă pentru a găsi un ou! Şi apoi, să simţi asta în materie de libertate…

Oare poliţia comunistă v-a deranjat?

Mari: Noi trei într-o seară eram la Varşovia, în afara nunţiaturii. Fumam. Se apropie agenţi ai poliţiei secrete… voiau să ne aresteze, cu motivaţia că trei persoane puteau să prefigureze un complot. Din fericire, văzând scena, un diplomatic vatican a ieşit imediat din nunţiatură şi a explicat despre ce era vorba. La care agenţii, după un lung schimb de opinii, s-au îndepărtat.

Prima călătorie în Polonia a lui Ioan Paul al II-lea, de la 2 la 10 iunie 1979, a fost conform cronicilor un eveniment memorabil…

Mari: Pentru mine prima călătorie în Polonia a fost fundamentală în misiunea lui Ioan Paul al II-lea, defensor pacis. După ceremonia oficială de bun-venit la aeroportul militar din Varşovia, papa a urcat într-un mijloc de transport pentru a se îndrepta spre oraş. În periferiile Varşoviei era foarte multă lume, dar domnea o mare tăcere: polonezii nu ştiau cum să se comporte, dată fiind prezenţa masivă a poliţiei. Însă după puţin timp s-a auzit strigătul în poloneză al unui copil – să fi avut zece ani: Bun venit, Sfinte Părinte! A fost suficient acest strigăt pentru ca mulţimea să explodeze într-o ploaie neîntreruptă şi crescândă de aplauze şi de strigăte de bun-venit.

Primul discurs adresat marii mulţimi, tot la Varşovia, a fost cel din Piaţa Victoriei, o omilie-apel de forţă şi emotivă nemaiauzită…

Mari: (Arturo Mari este încă emoţionat, la atâţia ani distanţă) Când am ajuns la Piaţa Victoriei, o mulţime enormă părea să se aştepte la ceva încă neexprimat, dar foarte prezent… Papa face un înconjur al pieţei, coboară, aduce omagiu Soldatului Necunoscut… după câteva momente eu – care era foarte aproape de el – îl văd luându-şi capul între mâini şi murmurând Dumnezeul meu, această ţară a mea impregnată de sânge… pentru ce toţi aceşti morţi? Apoi s-a ridicat, a urcat la altar, a început sfânta Liturghie şi a rostit o omilie celebră, cu o ultimă parte foarte emoţionantă: Ne aflăm în faţa mormântului Soldatului Necunoscut. În istoria Poloniei – antică şi contemporană – acest mormânt are un fundament şi o motivaţie de a fi deosebite. În câte locuri de pe pământul natal a căzut acel soldat! În câte locuri din Europa şi din lume el strica cu moartea că nu poate să existe o Europă dreaptă fără independenţa Poloniei… Şi puţin după aceea: Doresc să mă îngenunchez la acest mormânt pentru a venera fiecare sămânţă care căzând în pământ şi murind în el aduce rod. Aceasta va fi sămânţa soldatului vărsată pe câmpul de bătălie sau sacrificiul martiriului în lagărele de concentrare sau în închisori. Va fi sămânţa muncii zilnice dure, cu sudoarea frunţii, pe ogor, în atelier, în mină, în topitorii şi în fabrici. Va fi sămânţa de iubire a părinţilor care nu refuză să dea viaţa unui nou om şi îşi asumă toată angajarea educativă… La sfârşitul acelei invocaţii impunătoare: Şi strig, eu, fiu al pământului polonez şi în acelaşi timp eu, Ioan Paul al II-lea Papă, strig din tot adâncul acestui mileniu, strig în ajunul Rusaliilor: Să coboare Duhul tău! Să coboare Duhul tău! Şi să reînnoiască faţa pământului. A acestui pământ! Amin.

Aceasta este o pagină de neuitat şi pentru cel care nu era acolo şi a aflat despre ea prin intermediul ziarelor. Să trecem la altceva: cu papa Wojtyła, când vă aflaţi ocazional singuri, vorbeaţi şi despre teme din viaţa cotidiană romană?

Mari: Uneori eu glumeam cu el, care era şi un suporter de fotbal: ca suporter al echipei Lazio îi spuneam papei Wojtyła: Sfinte Părinte, Lazio puternică? Şi el: Da, Lazio puternică! Apoi îl chema pe părintele Stanislaw, spunându-i să-l pună la curent cu rezultatele echipei romane. Există o fotografie de când a primit echipa Lazio în Aula „Paul al VI-lea” şi acea fotografie dă mărturie că Sfântul Părinte avea în mână – şi o agita – o eşarfă alb-albastră. Ar fi hazardat să spun că papa Wojtyła era un suporter al lui Lazio, şi pentru că eu eram cel care cream ocazia favorabilă, dar oricum Lazio nu-i era antipatică… Aceste momente de veselie erau importante pentru el, care avea în fiecare zi o nevoie foarte umană şi mare de a se relaxa, date fiind ritmurile sale incredibile de muncă. Şi eu eram foarte satisfăcut să-l văd aşa… chiar şi atunci când cânta la masă cântece populare poloneze… cânta foarte bine… a spus asta odată şi un expert…

Un muzician, un cântăreţ?

Mari: Andrea Bocelli a venit într-o dimineaţă la sfânta liturghie la Castel Gandolfo şi a cântat un Ave Maria clasică. S-a ajuns apoi la Pater noster: Papa l-a intonat şi Bocelli l-a acompaniat. Deci l-au cântat în doi. La sfârşit Bocelli a spus: Mamma mia, ce voce, ce frumoasă voce sonoră! A spus-o Bocelli, nu inventez nimic, există martori.

Cânta şi în excursii?

Mari: Da, dar mai ales se ruga, medita, pregătea toate marile documente oficiale… toate au fost structurate la munte, enciclicele au fost începute la munte… Uitaţi-vă că lui Arturo Mari nu-i place muntele, însă, când eşti la trei mii de metri, singur, în marea tăcere, cu acel cer albastru, înţelegi că Dumnezeu este acolo, îl respiri, îţi este aproape…

Arturo Mari, cum vreţi să încheiaţi acest interviu?

Mari: Pot să spun numai un lucru. Dumnezeu mi-a dăruit un mare noroc: am trăit timp de 27 de ani alături de un sfânt viu. M-au chemat cu opt ore înainte ca să moară. Am fost introdus în dormitor şi părintele Stanislaw i-a spus papei: Sfinte Părinte, Arturo este aici. Papa s-a întors… nu avea nimic peste el… pe partea stângă a patului avea aşezată o mască de oxigen, nimic altceva… S-a întors cu un zâmbet, cu acei ochi de un albastru profund… trecuse atâta timp de când nu-l mai văzusem zâmbind… nu mă ruşinez să spun că am căzut în genunchi… Sfântul Părinte mi-a mângâiat cu duioşie fruntea, obrajii, mâinile, inima… apoi mi-a spus cu voce slăbită: Arturo, mulţumesc… mulţumesc. S-a întors din nou, dar deja se percepea că de acum pornise într-o altă călătorie.

(După Zenit, 27 aprilie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Ioan Paul al II-lea | Etichetat: , , , | 3 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: