Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Martie 2014

Istoria despre orb care a devenit văzător şi despre presupuşii văzători care s-au afundat mai mult în orbirea lor!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2014

Papa FranciscIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de astăzi ne prezintă episodul despre omul orb din naştere căruia Isus îi dăruieşte vederea. Relatarea lungă se deschide cu un orb care începe să vadă şi se închide – este curios acest lucru – cu nişte presupuşi văzători care continuă să rămână orbi în suflet. Minunea este relatată de Ioan în doar două versete, pentru că evanghelistul vrea să atragă atenţia nu asupra minunii în sine, ci asupra a ceea ce se întâmplă după, asupra discuţiilor pe care le provoacă; şi asupra bârfelor, de atâtea ori o faptă bună, o faptă de caritate provoacă bârfe şi discuţii, pentru că sunt unii care nu vor să vadă adevărul. Evanghelistul Ioan vrea să atragă atenţia asupra a ceea ce se întâmplă şi în zilele noastre atunci când se face o faptă bună. Orbul vindecat este mai întâi interogat de mulţimea uluită – a văzut minunea şi-l interoghează – apoi învăţătorii Legii; şi aceştia îi interoghează pe părinţii lui. La sfârşit, orbul vindecat ajunge la credinţă şi acesta este harul cel mai mare care îi este dăruit de Isus: nu numai să vadă, ci să-l cunoască pe el, să-l vadă pe el ca „lumină a lumii” (In 9,5).

În timp ce orbul se apropie treptat de lumină, învăţătorii Legii în mod contrar se adâncesc tot mai mult în orbirea lor interioară. Închişi în aroganţa lor, cred că au deja lumina; pentru aceasta nu se deschid la adevărul lui Isus. Ei fac orice pentru a nega claritatea. Pun la îndoială identitatea omului vindecat; apoi neagă acţiunea lui Dumnezeu în vindecare, luând ca scuză că Dumnezeu nu acţionează sâmbăta; chiar ajung să se îndoiască de faptul că acel om s-a născut orb. Închiderea lor în faţa luminii devine agresivă şi ajunge la expulzarea omului vindecat din templu.

În schimb, drumul orbului este un parcurs pe etape, care porneşte de la cunoaşterea numelui lui Isus. Nu ştie altceva despre el; de fapt, spune: „Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii” (v. 11). În urma întrebărilor insistente ale învăţătorilor Legii, îl consideră mai întâi un profet (v. 17) şi apoi un om apropiat de Dumnezeu (v. 31). După ce a fost înlăturat din templu, exclus din societate, Isus îl găseşte din nou şi îi „deschide ochii” pentru a doua oară, revelându-i propria identitate: „Eu sunt Mesia”, aşa îi spune. În acest moment cel care fusese orb exclamă: „Cred, Doamne!” (v. 38) şi se prosternează în faţa lui Isus. Acesta este un text din evanghelie care arată drama orbirii interioare a atâtor oameni, şi a noastră, pentru că noi uneori avem momente de orbire interioară.

Viaţa noastră uneori este asemenea cu aceea a orbului care s-a deschis la lumină, care s-a deschis la Dumnezeu, care s-a deschis la harul său. Din păcate, uneori este un pic ca aceea a învăţătorilor Legii: din înălţimea orgoliului nostru îi judecăm pe alţii şi chiar pe Domnul! Astăzi, suntem invitaţi să ne deschidem la lumina lui Cristos pentru a aduce rod în viaţa noastră, pentru a elimina comportamentele care nu sunt creştine; noi toţi suntem creştini, dar noi toţi, toţi, uneori avem comportamente necreştine, comportamente care sunt păcate. Trebuie să ne căim pentru acest lucru, să eliminăm aceste comportamente pentru a merge cu hotărâre pe calea sfinţeniei. Ea îşi are originea în Botez. De fapt, şi noi am fost „iluminaţi” de Cristos la Botez, pentru ca, aşa cum ne aminteşte sfântul Paul, să ne putem comporta ca „fii ai luminii” (Ef 5,8), cu umilinţă, răbdare, milostivire. Aceşti învăţători ai Legii nu aveau nici umilinţă, nici răbdare, nici milostivire!

Eu vă sugerez, astăzi, când vă întoarceţi acasă, luaţi Evanghelia lui Ioan şi citiţi acest text din capitolul 9. Vă va face bine, pentru că astfel veţi vedea acest drum de la orbire la lumină şi celălalt drum rău spre o orbire mai profundă. Să ne întrebăm cum este inima noastră? Am o inimă deschisă sau o inimă închisă? Deschisă sau închisă spre Dumnezeu? Deschisă sau închisă spre aproapele? Mereu avem în noi unele închideri născute din păcat, din greşeli, din erori. Nu trebuie să ne fie frică! Să ne deschidem la lumina Domnului, el ne aşteaptă mereu pentru a ne face să vedem mai bine, pentru a ne da mai multă lumină, pentru a ne ierta. Să nu uităm asta! Să încredinţăm Fecioarei Maria drumul Postului Mare, pentru ca şi noi, asemenea orbului vindecat, cu harul lui Cristos să putem „ajunge la lumină”, să mergem mai înainte spre lumină şi să ne renaştem la o viaţă nouă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Papa Francisc | Etichetat: , , , | 3 Comments »

Lecţii de viaţă: „Să îți irosești timpul într-un loc de muncă care nu îți place este o greșeală tragică”

Posted by Paxlaur pe 31/03/2014

Karl Pillemer, de la Universitatea Cornell, a adunat lecții de viață desprinse din experiența a circa 1.500 de persoane de 70, până la peste 100 de ani. În urma demersului, el a observat că majoritatea bătrânilor au insistat asupra unui sfat care nu era legat nici de fericire, nici de copii și nici măcar de relații, scrie TIME.

 

Foto: stockvault.net În cartea sa, 30 de lecții de viață: Sfaturi încercate și adevărate de la cei mai înțelepți americani, Pillmer dezvăluie faptul că participanții au pus foarte mult accent asupra unui aspect legat de carieră. „Să îți irosești timpul într-un loc de muncă care nu îți place este o greșeală tragică. Nu a existat nicio altă problemă asupra căreia experții să fie mai de neclintit.”

 

Pe baza experienței lor de viață, bătrânii intervievați de Pillmer au enunțat și alte sfaturi pentru viața profesională. De exemplu, cariera ar trebui aleasă „pentru recompensele intrinseci, nu pentru cele financiare”. De asemenea, îi încurajează pe cei mai tineri să nu renunțe ușor la demersul lor în căutarea unui serviciu ce le aduce fericirea, dar și să valorifice la maximum experiențele unui loc de muncă mai puțin plăcut, pentru că ar putea învăța lecții prețioase.

 

Totodată, vârstnicii au subliniat importanța autonomiei la muncă, cea care le oferă „libertatea de a lua decizii și de a se mișca spre direcția care te interesează, fără prea mult control de la superiori”. Nu în ultimul rând, s-au concentrat asupra dezvoltării inteligenței emoționale, utilă în carieră, indiferent de locul de muncă.

 

Pe lângă sfaturile legate de alegerea unui serviciu care te face fericit, bătrânii au avut lucruri înțelepte de spus și despre sănătate. „Tratează-ți corpul ca și cum vei avea nevoie de el pentru 100 de ani”, citează Harvard Gazette. Aceasta a fost lecția mult mai des întâlnită decât clasicele sfaturi ca „renunță la fumat” sau „culcă-te devreme”.

 

De altfel, participanții au împărtășit și cel mai mare regret pe care îl au în viață, care poate fi rezumat într-o singură propoziție: „Aș vrea să nu fi petrecut atât de mult timp făcându-mi griji.” Pillmer explică faptul că acest regret, la fel ca și în cazul alegerii unei cariere, derivă din timpul scurt pe care viața ni-l pune la dispoziție. „Argumentul lor este că toate grijile lipsite de rațiune și chinuitoare asupra lucrurilor pe care cineva nu le poate controla otrăvesc viața atât de eficient, încât devin o risipă a unui timp prețios.”

Preluat de pe www.semneletimpului.ro

Posted in E bine de ştiut | Etichetat: , , , , , | 2 Comments »

Bucuria – Nu fiți triști, pentru că bucuria Domnului este forța voastră!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2014

Bucuria Domnului este puterea noastră!

Bucuria Domnului este puterea noastră!

În fiecare om există dorința de a schimba lumea, într-o formă sau alta. Toți ne dorim o lume mai bună, mai frumoasă. Toți visăm la „o lume colorată în roz”, luptăm (uneori) pentru o lume cu mai puțină suferință, violență, falsitate etc. Însă mereu ne întrebăm: de unde trebuie să pornim pentru a crea o lume mai bună?

Printre sutele de soluții prezentate, unii au spus: lumea va deveni mai bună când fiecare va ști să se bucure. Va fi mai bine când fiecare se va bucura de ceea ce are; când fiecare se va bucura pentru binele ce tocmai i se întâmplă vecinului său; când fiecare va fi doar prilej de bucurie pentru cei din jur. Astfel, bucuria devine izvorul unei lumi noi. Cum este bucuria noastră? Care este relația noastră cu bucuria, acea bucurie la care ne invită apostolul Paul: „Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă!” (Fil 4,4). Avem nevoie de această „virtute”- bucuria – chiar și în acest timp al Postului Mare, căci ne spune Isus: „când postiți nu fiți triști…” (Mt 6,16)

Dar ce motive avem să ne bucurăm?! În jurul nostru nu vedem decât tristețe și descurajare. Criza a alungat speranța și seninătatea. Dacă întunericul și tristețea au luat cu asalt sufletele, cum să ne mai bucurăm?

Bucuria care poate schimba faţa pământului nu vine din această lume. Dacă ar veni din această lume, dacă lumea ar fi doar prilej de bucurie nimeni nu ar mai dori să o schimbe, nimeni nu ar tânji spre o altă lume. Adevărata bucurie vine de la Domnul, din prezența, faptele și promisiunile sale. Noi știm că nimic din ce a fost profețit nu a rămas neîmplinit pentru că Dumnezeu este mereu credincios cuvântului său, nu înșală și nu poate fi înșelat. Astăzi el ne oferă încurajări care trebuie să devină pentru noi prilej de bucurie: „Bucurați-vă și înveseliți-vă pentru ceea ce voi face, căci iată, voi preface Ierusalimul în veselie și poporul lui în bucurie… Nu se va mai auzi în el nici plâns, nici strigăt de durere”. Dacă avem credință, vom simți bucuria împlinirii cuvântului său, așa cum a simțit slujbașul împărătesc. Trebuie să credem în promisiunile sale, trebuie să fim convinși că „Domnul ne schimbă plânsul în bucurie”.

La rândul nostru trebuie să fim bucurie pentru ceilalți ieșind din indiferență, sacrificând din timpul nostru și din ceea ce avem mai bun, analizând bine talanții cu care suntem înzestrați și văzând ce putem oferi celor din jur pentru o lume mai bună, pentru mai multă bucurie în inimi.

Reține

„Nu fiți triști, pentru că bucuria Domnului este forța voastră” (Neh 8,10).

Luni, 31 martie 2014 

Luni din saptamâna a 4-a din Post
Sf. Beniamin, diacon m.
Is 65,17-21; Ps 29; In 4,43-54

LECTURA I
Nu se va mai auzi nici plânset, nici vaiet.
Citire din cartea profetului Isaia 65,17-21
Aşa zice Domnul: 17 „Iată, eu fac un cer nou şi un pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de cele din trecut, nimănui nu-i vor mai veni în minte. 18 Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă pentru ceea ce voi face, căci iată, voi preface Ierusalimul în veselie şi poporul lui în bucurie. 19 Eu însumi mă voi bucura de Ierusalim şi mă voi înveseli de poporul meu. Nu se va mai auzi în el nici plâns, nici strigăt de durere. 20 Nu vor mai fi acolo nici copii care să moară după câteva zile, nici bătrâni care să nu ajungă la capătul bătrâneţii. Cel mai tânăr va muri la o sută de ani, iar cine nu va ajunge suta de ani va fi socotit ca blestemat. 21 Se vor construi case şi se va locui în ele, se vor sădi vii şi se va mânca din rodul lor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 29,2 şi 4. 5-6.11-12a şi 13b (R.: 2a)
R.: Te voi preamări, Doamne, pentru că m-ai mântuit.
2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
şi n-ai lăsat pe duşmanii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu m-ai scos din locuinţa morţilor,
tu mi-ai redat viaţa, ca să nu cobor în mormânt. R.

5 Cântaţi Domnului, voi credincioşii lui,
măriţi prin laudele voastre numele lui cel sfânt!
6 Căci mânia lui ţine numai o clipă, dar îndurarea lui ţine toată viaţa.
Seara ne stăpâneşte plânsul, iar dimineaţa se revarsă bucuria. R.

11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!
12a Mi-ai schimbat plânsul în veselie,
13b Doamne Dumnezeule, eu pururi te voi lăuda! R.

VERS LA EVANGHELIE Am 5,14
Căutaţi binele şi nu răul,
ca să aveţi viaţă şi Domnul va fi cu voi.

EVANGHELIA
Mergi, fiul tău trăieşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,43-54
În acel timp, 43 după ce a stat două zile în Samaria, Isus a plecat în Galileea. 44 El însuşi spusese, că un profet nu este preţuit în patria sa. 45 Când a ajuns în Galileea, a fost bine primit de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim, în timpul sărbătorii, deoarece luaseră şi ei parte la sărbătoare. 46 Isus s-a întors deci în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. În Cafarnaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. 47 Slujbaşul acesta, aflând că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la el şi l-a rugat să vină şi să-i vindece fiul, care era pe moarte. 48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” 49 Slujbaşul împărătesc i-a spus: „Doamne, vino până nu moare fiul meu”. 50 „Mergi, i-a zis Isus, fiul tău trăieşte”. Şi omul acela a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus şi a pornit la drum. 51 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat slujitorii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. 52 El i-a întrebat la ce oră a început să-i fie mai bine. Ei i-au zis: „Ieri, la ora unu după-amiază l-au lăsat frigurile”. 53 Tatăl şi-a dat seama că tocmai la ora aceea îi spusese Isus: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toţi cei din casa lui. 54 Aceasta este a doua minune făcută de Isus, după ce s-a întors din Iudeea în Galileea.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | 4 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: