Ploaia de trandafiri (Panteon – Roma). Ce frumos și diferit era anul trecut…

Amintiri emoționante de la celebrarea de anul trecut de Rusalii: tradiționala ploaie de trandafiri de la Panteon (Roma).

Să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia

Liturghie in bazilica "Sfantul Petru"

Conciliului prescrie ca exercițiile de pietate să fie armonizate cu liturgia,
și nu să fie suprimate…
și totodată insistă să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia
și nu să fie confundate cu ea.

Orientarea liturgică*

31. Am vorbit deja despre venerația pe care Biserica o aduce Mamei lui Dumnezeu în celebrarea liturgiei. Dar acum, expunînd celelalte forme ale cultului marian și criteriile ce trebuie să-l inspire, nu putem uita principiul enunțat în Constituția Sacrosanctum Concilium, care recomandă cu ardoare exercițiile de pietate obișnuite poporului creștin și adaugă: «Totuși, astfel de exerciții trebuie orânduite ținând seama de timpul liturgic, în așa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul și la ea să-l ducă pe poporul creștin, pentru că prin natura sa e cu mult superioară oricăror exerciții» (93). Normă înțeleaptă și limpede; totuși aplicarea ei nu este ușoară, mai ales în domeniul cultului adus Fecioarei, atât de variat în formele sale de expresie; într-adevăr, ea cere din partea responsabililor comunităților locale efort, tact pastoral și perseverență, și din partea credincioșilor promptitudine în primirea orientărilor și a propunerilor care, emanînd din adevărata natură a cultului creștin, cer uneori schimbarea obișnuințelor foarte vechi în care natura liturgiei se întunecase puțin.

În legătură cu aceasta, am vrea să facem aluzie la două atitudini care, în practica pastorală, ar putea să zădărnicească norma stabilită de Conciliul Vatican II: mai întâi atitudinea anumitor persoane care au în grijă sufletele și care, depreciind a priori exercițiile de pietate, recomandate totuși de Magisteriu în formele lor legitime, le abandonează și creează un vid pe care nu se gîndesc să-l umple; acestea uită că Conciliul a spus ca exercițiile de pietate să fie armonizate cu liturgia, și nu să fie suprimate. În al doilea rînd, atitudinea altora care, disprețuind un just criteriu liturgic și pastoral, unesc exercițiile de pietate și actele liturgice în celebrări hibride. Se întîmplă uneori ca, în însăși celebrarea jertfei euharistice să fie inserate elemente proprii novenelor sau altor practici pioase, cu pericolul de a vedea ca memorialul Domnului să nu mai constituie momentul culminant al întîlnirii comunității creștine, ci numai prilejul vreunui exercițiu de devoțiune. Celor care acționează în acest fel am vrea să le amintim că regula Conciliului prescrie să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia și nu să fie confundate cu ea. O acțiune pastorală luminată trebuie pe de-o parte să distingă și să sublinieze natura proprie a acțiunilor liturgice, și pe de altă parte să valorizeze exercițiile de pietate, adaptîndu-le nevoilor fiecărei comunități ecleziale și făcînd din aceste exerciții auxiliarele de preț ale liturgiei.

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă
  16. Maria este învățătoare a vieții spirituale pentru fiecare creștin
  17. Atitudine de credință și de iubire
  18. Pentru reînnoirea pietății mariane
  19. Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui
  20. Sanctuarul Duhului Sfânt
  21. Locul cel mai de seamă după Cristos
  22. Pentru a face mai vie și mai inteligibilă legătura care ne unește cu Mama lui Cristos și Mama noastră
  23. Să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Ba da, ai râs!

rastignirea domnului isus cristos

M-a întristat să văd cum râdea. Era semn clar că nu a înțeles nimic din ceea ce tocmai se întâmplase. Nu ar fi râs dacă ar fi conștientizat la ce „eveniment” a participat. Nu poți să râzi dacă îți dai seama că tocmai a murit cineva din iubire față de tine. Nu poți! Nu e normal! Nimeni nu râde în fața morții și a morților. Nu e nimic de râs când ești martorul unei jertfe!

Cel pe care l-am văzut râzând în biserică, chiar în timpul sfintei Liturghii, mi-a lăsat impresia că „nu râdea a bine”… Poate e doar o impresie, dar… tot nu găsesc nimic de râs în fața unei Jertfe din iubire!

Cei care erau pe Calvar, cei care au participat la răstignirea și moartea lui Isus pe cruce, „și-au bătut pieptul”, după cum dă mărturie evanghelistul Luca: „Toate mulţimile adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul” (Lc 23,48).

Pe Calvar și la sfânta Liturghie nu e nimic de râs. Nimic! Acolo nu a fost și nu este spectacol! Iubirea totală, iubirea până la moarte și încă moartea pe cruce nu naște zâmbete sau râsete, ci căință și iubire!

Cum ne comportăm în prezența Domnului? Nu cumva suntem și noi printre cei care vorbesc și râd în biserică, uneori chiar și în timpul sfintei Liturghii? Cei mai mulți negăm. Poate din frică!

Îmi vine în minte textul din Cartea Genezei:

Ei l-au întrebat: „Unde este Sára, soţia ta?”. El le-a răspuns: „Iat-o în cort!”. 10 Şi a spus: „Mă voi întoarce la tine la anul pe vremea aceasta şi atunci Sára, soţia ta, va avea un fiu”. Sára asculta la intrarea în cort, fiind în spatele lui. 11 Abrahám şi Sára erau bătrâni, ajunși [înaintați] în zile, iar Sárei îi încetase rânduiala femeilor. 12 Sára a râs în sine, zicându-şi: „Acum că m-am trecut, voi mai avea plăcere?. Şi stăpânul meu este bătrân”. 13 Domnul i-a zis lui Abrahám: „Pentru ce a râs Sára, zicând: «Oare voi naşte cu adevărat, aşa bătrână cum sunt?». 14 Oare este vreun lucru prea minunat pentru Domnul? La timpul hotărât, [la anul] pe vremea aceasta, mă voi întoarce la tine şi Sára va avea un fiu”. 15 Sára a tăgăduit, zicând: „N-am râs”. Căci îi era frică. Dar acela a zis: „Ba ai râs!” (Gen 18,9-15).

Dumnezeu ne vizitează, ne oferă viață, o viață nouă, viața veșnică! Isus Cristos se lasă răstignit, moare și învie din iubire față de noi. Și noi? Râdem și vorbim de-ale noastre!

Ceea ce facem imediat înainte și după sfânta Liturghie spune despre noi cât de mult înțelegem din ceea ce se întâmplă la sfânta jertfă. Să ne cercetăm cu atenție cugetul și să vedem dacă noi înțelegem și credem ceea ce se celebrează, jertfa care se întâmplă pe altare, moartea și învierea Domnului!

Este trist să vezi oameni vorbind și râzând în timpul sfintei Liturghii sau imediat după sfânta Jertfă! Nu poți să râzi în prezența lui Dumnezeu, în prezența unui Dumnezeu adevărat și om adevărat care se jertfește pentru tine. Nu e normal!

Să ne întipărim în inimă cuvintele sfântului Paul:

Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea 24 şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!”. 25 De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta, ori de câte ori beţi, în amintirea mea!”. 26 Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni.

27 Astfel, cine mănâncă pâinea şi bea potirul Domnului în mod nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. 28 De aceea, omul să se cerceteze şi astfel să mănânce din pâine şi să bea din potir. 29 Căci cine mănâncă şi bea nesocotind trupul, îşi mănâncă şi îşi bea propria condamnare. 30De aceea sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. 31 Dacă ne-am judeca pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi. 32 Dar fiind judecaţi de Domnul, suntem corectaţi, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea (1Cor 11,23-32).

Să ne amintim și învățătura Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea:

„Sacramentul carității[1], preasfânta Euharistie este dăruirea de sine însuși pe care o face Isus Cristos, revelându-ne iubirea infinită a lui Dumnezeu față de fiecare om. În acest minunat sacrament se manifestă iubirea „mai mare”, care duce la „dăruirea vieții pentru proprii prieteni” (In15,13). De fapt, Isus „i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Cu această expresie, evanghelistul introduce gestul de umilință infinită săvârșit de el: înainte de a muri pe cruce pentru noi, încingându-se cu un ștergar, el spală picioarele discipolilor săi. În același mod, Isus în sacramentul euharistic continuă să ne iubească „până la sfârșit”, până la darul trupului său și al sângelui său. Ce uimire a trebuit să cuprindă inima apostolilor în fața gesturilor și a cuvintelor Domnului în timpul cinei! Ce stupoare trebuie să trezească și în inima noastră misterul euharistic!

În sacramentul altarului, Domnul vine în întâmpinarea omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,27), devenind însoțitorul său de călătorie. De fapt, în acest sacrament Domnul se face hrană pentru omul înfometat de adevăr și de libertate. Deoarece numai adevărul poate să ne facă liberi cu adevărat (cf. In 8,36), Cristos se face pentru noi hrană a adevărului. Având o cunoaștere profundă a realității umane, sfântul Augustin a scos în evidență că omul se mișcă în mod spontan, și nu din constrângere, atunci când se află în relație cu ceea ce îl atrage și trezește în el dorință. Întrebându-se deci ce anume poate în cele din urmă să-l miște pe om în interior, sfântul episcop exclamă: „Ce dorește sufletul mai cu ardoare decât adevărul?”[2]. De fapt, orice om poartă în sine dorința de nestins a adevărului, ultim și definitiv. Pentru aceasta, Domnul Isus, „calea, adevărul și viața” (In 14,6), se adresează inimii doritoare a omului, care se simte pelerin și însetat, inimii care tânjește după izvorul vieții, inimii care cerșește adevărul. De fapt, Isus Cristos este adevărul făcut persoană, care atrage la sine lumea. „Isus este steaua polară a libertății umane: fără el, ea își pierde orientarea, deoarece fără cunoașterea adevărului libertatea se denaturează, se izolează și se reduce la arbitriu steril. Cu el, libertatea se regăsește”[3]. În sacramentul Euharistiei Isus ne arată îndeosebi adevărul iubirii, care este însăși esența lui Dumnezeu. Acest adevăr evanghelic îl interesează pe om și pe omul întreg. Pentru aceasta, Biserica, având în Euharistie centrul său vital, se angajează în mod constant să vestească tuturor, la timp potrivit și la timp nepotrivit (cf. 2Tim 4,2), că Dumnezeu este iubire[4]. Tocmai pentru că Isus Cristos s-a făcut pentru noi hrană a adevărului, Biserica se adresează omului, invitându-l să primească în mod liber darul lui Dumnezeu (Sacramentum caritatis – Exortația apostolică postsinodală a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea,  adresată episcopatului, clerului, persoanelor consacrate și credincioșilor laici  despre euharistie, izvorul și culmea vieții și a misiunii Bisericii, nr.1-2. Textul integral poate fi citit AICI: https://www.magisteriu.ro/sacramentum-caritatis-2007/ ).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: