Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Septembrie 2013

Santa Croce in Gerusalemme: o minunăţie de biserică!

Posted by Paxlaur pe 30/09/2013

Universitatea Pontificala LateranCine a spus că școala e grea și monotonă, că e multă teorie și doar teorie?! Nu-i adevărat…deocamdată! Aceasta și pentru că acum (din păcate doar acum, pentru că nu cred că se va mai întâmpla și după 7 octombrie) unele cursuri se mai fac și în „aer liber”. Astfel că la unul dintre cursurile de limbă italiană am plecat cu toții din casă și am învățat în mijlocul unei biserici superbe: Santa Croce in Gerusalemme!

Mai mare dragul să faci ore într-un astfel de loc, să afli o mulțime de date despre un monument atât de important în Roma, dar și în lumea întreaga. Această superbă bazilică, deși nu are dimensiunile colosale ale celor patru bazilici papale, face parte din cele șapte bazilici importante pe care pelerinii trebuiau să le viziteze într-o singură zi (Cele patru bazilici papale: San Giovanni in Laterano, San Pietro in Vaticano, San Paolo fuori la mura, Santa Maria maggiore, plus alte trei: San Lorenzo fuori le mura, Santa Croce in Gerusalemme si San Sebastiano fuori le mura. Aș mai spune, fiindcă mă privește oarecum direct că până la jumătatea secolului al XIX-lea și bazilica San Lorenzo era bazilică papală sau patriarhală). Revenind la Santa Croce in Gerusalemme, aș vrea să subliniez că pe lângă importanța sa istorică, legată de Sfânta Elena și de împăratul Constantin, această bazilică, începută în anul 350, adăpostește o mulțime de relicve și opere de artă. Dintre ele aș vrea să amintesc doar câteva pe care le-am vazut, dar pe care, din păcate, nu am avut voie să le fotografiez: bucăți mici din sfânta cruce pe care a fost răstignit Cristos; o bucată destul de mare și destul de bine păstrată din crucea unuia dintre cei doi tâlhari (istoria spune că ar fi al tâlharului convertit!); apoi buretele îmbibat în oțet în timpul pătimirii Mântuitorului; o parte din coroana de spini pe care a purtat-o Cristos; unul din piroanele care au străpuns trupul sfânt al lui Isus;  și Titulus Crucis – tăblița prinsă pe crucea lui Cristos cu inscripția în latină, greacă și ebraică: Isus Nazarineanul Regele Iudeilor (INRI – cum vedem scris pe cruciulițele noastre). Toate acestea au fost aduse aici, conform cercetătorilor, de sfânta Elena după călătoria sa la Ierusalim. De asemenea, în această bazilică se află și o importantă cantitate de pământ din Ierusalim, motiv pentru care, se spune, biserica se și numește: Sfânta Cruce în Ierusalim. Pe lângă toate acestea, biserica este o bijuterie plină de opere de artă. Imagini foarte bune, inclusiv cu relicvele, se găsesc pe internet. Iată câteva pe care am reușit să le surprind în timpul „cursului de italiană”, dar din păcate trebuie văzute aşa cum le-am incarcat pe pagina de facebook, pentru că aici, pe blog, din nu ştiu ce motiv, astăzi nu mă lasă să le încarc… Cum spunea cineva, trebuie să mă obişnuiesc şi cu un altfel de net, mai puţin rapid şi bun decât cel de acasă! 🙂

Pentru a vedea imaginile accesaţi https://www.facebook.com/paxlaur.

Gloria Domnului a umplut aceste minunate lăcașuri de cult din Roma. Domnul să-și găsească un loc plăcut și în inima noastră, în trupul nostru edificat ca Templu al Duhului Sfânt.

Anunțuri

Posted in Imagini si fotografii, Roma | Etichetat: , , , , , , , | 6 Comments »

Fotografii din Trastevere, Campidoglio, Aventino şi bazilica “San Paolo fuori le mura”. La slujba duminicală din bazilică m-am simţit ca acasă.

Posted by Paxlaur pe 24/09/2013

Cu răbdarea treci şi marea, aşa se spune. Şi aşa şi este. Încet, încet s-au aranjat lucrurile aici la Roma şi de ieri am început să fiu student cu acte în regulă (înscriere, plan de studiu, număr matricol etc.). Aşa cum mi s-a tot spus de când am ajuns aici, la Roma, încep să simt şi să cred că e într-adevăr o onoare să pot sta într-un asemenea loc plin de cultură, cum e Roma, după cum simt că este o onoare şi să fac parte din Universitatea Pontificală Lateran (sau Universitatea Papei, cum mai este numită). M-am trezit, fără nici un merit din partea mea, într-o oază de cultură. Este darul lui Dumnezeu şi îi mulţumesc. După cum le mulţumesc şi tuturor celor care m-au însoţit până aici şi m-au sprijinit. Viitorul sună bine, chiar dacă ştiu că va suna şi ocupat… mai ales după 7 octombrie, când va fi prima zi de şcoală, primul clopoţel (de data asta clopoţel „italian”). Aşadar, din nou student! Și ce dor îmi era! 🙂

Dar până încep oficial cursurile în cadrul Facultăţii de Drept Canonic, încerc să profit de timpul liber cât mai mult. Astfel, vreau să împărtăşesc cu cei dragi câteva imagini din fascinata zonă romană Trastevere. Vineri, după cursurile de limbă italiană, am mers împreună cu câţiva colegi să vizităm şi să ne bucurăm de această frumuseţe a Romei. Printre altele am văzut şi frumoasa bazilică Santa Maria in Trastevere.

Basilica Santa Maria in TrastevereBasilica Santa Maria in Trastevere_altarul Basilica Santa Maria in Trastevere_altarul_a Basilica Santa Maria in Trastevere_altarul_b Basilica Santa Maria in Trastevere_interior Trastevere

Ziua de sâmbătă mi-a fost minunată din bunăvoința Excelenței Sale Mons. Enrico dal Covolo, rectorul Universității Pontificale Lateran, care a voit să fie ghidul nostru pe două din colinele Romei: Campidoglio și Aventino. Astfel că toți „bobocii” care au voit ne-am întâlnit în Piaţa Veneţia, în faţa inconfundabilului  monument Altarul Patriei şi de acolo am străbătut pe jos cele două coline romane, bucurându-ne de minunatele privelişti şi de pertinentele explicaţii ale Excelenţei Sale. Fotografiile făcute și locurile văzute au fost multe, multe prea multe pentru a putea fi descrise aici. Mai jos sunt doar câteva imagini pe care le-am surprins printre explicațiile Rectorului nostru.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

 

Însă de departe, cea mai minunată zi a mea, de când sunt la Roma, a fost duminică. Cred că a fost prima zi în care m-am simţit ca acasă, în care m-am simţit atât de iubit de Dumnezeu, în care am simţit că Domnul ştie când să ne trimită mângâierile sale suave. Aceasta în primul rând pentru că duminică am avut bucuria de a concelebra în Bazilica „Sfântul Paul”, la slujba solemnă, alături de călugării benedictini, cei care au în custodie această sublimă bazilică. Sfânta Liturghie cântată, celebrată cu o solemnitate vrednică de imitat, cu un altar înconjurat de oameni și de preoți, m-au făcut să văd că și aici te poți simți foarte bine la Sfânta Liturghie. Simt cumva nevoia să retrag o parte din cuvintele din articolul trecut: nu e chiar numai turism în bisericile Romei. Cred că m-am pripit un pic. Acum am văzut că biserica poate fi și „plină” la Sfânta Liturghie (atât cât se poate spune plină gândindu-ne la o biserică de dimensiuni uriaşe, cum este aceasta dedicată Apostolului neamurilor). Acum am văzut că sunt şi liturghii cântate de la început până la sfârşit (Gloria, Evanghelia, Crezul, Prefaţa, Rugăciunea euharistică…totul! Chiar mai mult decât se cântă la noi!). Superb! Totul a fost exact așa cum cred că-i place şi Domnului şi cum le place tuturor celor care vor să se simtă cât mai aproape de Dumnezeu atunci când participă la sfânta Liturghie.

În al doilea rând, duminca mi-a fost înfrumuseţată de dialogul cu noul meu prieten, părintele benedictin Roberto, care mi-a prezentat mănăstirea, istoria ei şi a Bazilicii. Alături de el şi de comunitatea benedictină am luat parte şi la rugăciunea breviarului, Ora Medie, în capela lor, apoi am luat şi prânzul, pentru prima dată într-o comunitate de călugări benedictini. Şi dau mărturie că am fost uimit de frumuseţea cu care au făcut din prânz o „continuare a sfintei Liturghii”. Totul a fost nou, superb, emoţionant. Şi pentru fiecare clipă de har şi de îmbogăţire spirituală îi mulţumesc Domnului şi îl rog din inimă să-i binecuvânteze pe toţi cei care au făcut posibilă această întâlnire cu noul meu prieten. Îmi place să o repet, pentru că sună atât de mângâietor atunci când eşti departe: Mulţumesc, Doamne, pentru că duminică m-ai ajutat şi „m-am simţit ca acasă”.

Binecuvântarea Domnului să fie asupra voastră și asupra tuturor celor pe care îi purtaţi în inimă!

Iată şi câteva imagini cu bazilica „Sfântul Paul”.

1 2 3 4

Posted in Roma | Etichetat: , , , , , , | 12 Comments »

Biserica: de la punct turistic, la casă de rugăciune!

Posted by Paxlaur pe 18/09/2013

Bazilica Sfantul PaulRoma e fascinantă. Şi acest adevăr e cunoscut de toţi cei care au vizitat-o, care au studiat-o, care au citit despre ea. Nu ai cum să treci prin Roma şi să nu-ţi doreşti să revii. Aici mereu mai ai ceva de vizitat, de învăţat. La Roma îţi rămâne mereu un loc în care nu ai ajuns, aici mereu găseşti un colţ de uimire. Nu ai cum să te plictiseşti în Roma. De când sunt aici, aşa, printre orele de la „şcoală”, strecor şi mici vizite prin diferite locuri. Pur şi simplu sunt fascinat de fiecare colţ care ascunde câte o biserică şi de fiecare biserică şi monument ce-mi descoperă cu măreţie splendorile artei şi înţelepciunea artiştilor, iubirea lor de frumos. Toate sunt fărâme din ceea ce Dumnezeu a creat ca „foarte bun”.

Zilele acestea am trecut prin mai multe Biserici… şi nu ştiu de ce astăzi nu-mi pot lua gândul de la un pasaj evanghelic. Toţi cunoaştem fragmentul evanghelic în care Isus îi alungă pe vânzători din Templu: „Apoi Isus a intrat în templul lui Dumnezeu şi i-a alungat pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei: Şi le spunea:Este scris: Casa mea se va numi casă de rugăciune. Voi însă o faceţi peştera tâlharilor” (Mt 21,12-13).

Cristos a redat Templului valoarea de loc de rugăciune, l-a refăcut casa lui Dumnezeu, locul în care, mai mult ca oriunde în altă parte, omul şi Dumnezeu se întâlnesc. Apoi el însuşi a devenit Templu şi ne-a chemat la el, ne-a ajutat ca în el să-l regăsim pe Dumnezeu şi să ne bucurăm de prezenţa lui. Apoi i-a dat Bisericii această valoare şi fiecăre locaş de cult a devenit locul unde Dumnezeu şi oamenii îşi vorbesc şi se ascultă cu dragoste unii pe alţii. Iar după acest lucru tânjesc atât de mult aici, la Roma: biserica să fie loc de rugăciune şi nu doar muzeu sau popas turistic. De acest lucru mi-e dor aici la Roma: de o biserică măreaţă care, în toată splendoarea ei, să fie loc de întâlnire cu Dumnezeu, nu punct de atracţie turistică. Nu vreau biserici pline de turişti (chiar dacă mă bucur şi-mi place să văd mii şi mii de turişti fascinaţi!), ci vreau biserici pline de păstori împreună cu turma lor. Mă bucur că bisericile sunt vizitate, că stârnesc uimirea şi admiraţia, dar mi-e ciudă că oamenii ajung să nu mai facă diferenţa între a intra, de exemplu, în Colosseum şi a intra în Bazilica Sfântul Petru: cască ochii şi gura, se uimesc, îşi notează sau memorează date importante sau detalii, fac fotografii, sau le stabilesc ca puncte de reper şi locuri de întâlnire…şi cam atât. Din când în când doar câte unul îngenunchează sau întreabă unde este capela preasfântului Sacrament. Ne-am întors cumva la vremurile apuse, la prezenţa în Templu „a vânzătorilor şi a schimbătorilor de bani”: uităm să ne minunăm de prezenţa Creatorului, Domnul Domnilor, şi ne minunăm în faţa creaturilor şi creaţilor lor frumoase. Îmi place arta, dar şi mai mult îmi place ca fiecare lucru să aibă specificat locul lui… şi să şi-l păstreze. Altfel spus: vreau ca bisericile să fie case de rugăciune, locul în care Dumnezeu şi omul se întâlnesc în tăcere şi în adoraţie, vreau biserici pline de oameni veniţi să vadă „spaţiul” unde Dumnezeu a ales să locuiască cu oamenii. Vreau ca Domnul să strige din cerul măririi sale: „nu faceţi din biserică, din casa mea un punct turistic, ci faceţi să fie din nou casă de rugăciune”. Bisericile noastre nu sunt măreţe doar pentru înţeleciunea şi arta constructorilor lor, ci sunt măreţe, în primul rând, pentru că în ele locuieşte Dumnezeu şi  pentru că în ele am primit harurile sacramentale; ele sunt maternitatea noastră, locul unde ne-am născut şi unde renaştem de fiecare dată din propria cenuşă a păcatelor care ne-au mistuit sufletele. Biserica e casa lui Dumnezeu, locul pe care el l-a ales ca locuinţă veşnică în această vale de lacrimi.

Iar partea cea mai tristă, mult mai tristă decât „Bisericile ca puncte turistice sau puncte de reper”, e că toţi îmi spun aici acelaşi lucru: stai calm, te vei obişnui! Nu vei mai simţi nimic când vei vedea bisericile goale de suflete şi aglomerate de turişti. Ei bine, tocmai asta e: nu vreau să mă obişnuiesc!

Posted in Biserica, Roma | Etichetat: , , , | 3 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: