Lumea este a celui care o iubeşte

Uneori, există plângerea că în societatea de astăzi creştinismul este o prezenţă tot mai marginală, că a devenit dificil să se transmită tinerilor credinţa, că sunt tot mai puţine vocaţii. Şi s‑ar putea continua să se prezinte motive de îngrijorare…

De fapt, destul de des, în lumea de astăzi, noi ne simţim perdanţi. Însă aventura speranţei ne duce mai departe. Într‑o zi am găsit scris pe un calendar aceste cuvinte: „Lumea este a celui care o iubeşte şi ştie mai bine să‑i dovedească asta”. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte! În inima oricărei persoane există o infinită sete de iubire şi noi, cu acea iubire pe care Dumnezeu a revărsat‑o în inimile noastre, putem s‑o săturăm.

Dar este nevoie ca iubirea noastră să fie „artă”, o artă care depăşeşte capacitatea pur şi simplu umană de a iubi. Mult, să nu spun…

Unicul de care au nevoie

Of, aceste creaturi, Dumnezeul meu, la care tu m‑ai trimis, departe de tine! Cei mai mulţi (…) nu vor deloc darurile tale, harul tău, adevărul tău, cu care tu m‑ai trimis la ei. Şi totuşi eu trebuie să mă întorc mereu la uşa lor, deranjant ca un vânzător ambulant cu fleacurile sale. Dacă aş şti măcar sigur că ei vor să te respingă pe tine, atunci când nu mă primesc, m‑aş consola. (…)

Şi apoi cei care mă admit în viaţa lor? Doamne, ei vor aproape cu totul altceva decât le duc eu din partea ta. (…) Dacă nu sunt chiar banii ceea ce caută ei sau un ajutor material sau o mică alinare de compasiune, mă privesc ca pe un fel de agent de asigurări, cu care vor să încheie o asigurare pentru viaţa de dincolo (…).

Doamne, învaţă‑mă să mă rog şi să…