Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Să nu ai nevoie de nimeni, să crezi că te poți descurca singur este una dintre ispitele vieții. Mai ales în tinerețe, când inima este încă un teritoriu pur și liber. Când virtuțile și viciile încă se luptă pentru a stăpâni viața și viitorul, ispita de a refuza ajutorul dă târcoale ca un leu care rage, căutând să ne înghită (1Pt 5,8). „Mă descurc și singur!” pare ingredientul indispensabil pentru libertate, pentru glorie. Neîncrederea în celălalt și necredința în Celălalt ne ademenesc să cântăm refrenul omului descurcăreț: „Nu am nevoie de tine/Tine”.

Cu timpul însă chiar și cei mai puternici oameni conștientizează nevoia de celălalt, acel celălalt care te sprijină, care te ține de mână și te călăuzește tocmai ca să fii cu adevărat liber (In 8,32). Cu timpul, doar cu timpul, învățăm că a ne lăsa ajutați – de părinți, de bunici, de frați, de prieteni, de un duhovnic etc. – nu înseamnă slăbiciune și neputință, ci smerenie. Doar omul smerit se lasă ajutat. Iar rodul smereniei este simțul realității: toți avem nevoie să fim ținuți de mână, măcar din când în când.

Smerenia, această virtute născută la Betleem, odată cu Cristos (Fil 2,6-8) – pe cât de necunoscută era religiilor precreștine, pe atât este astăzi ignorată și refuzată de omul recent, postmodern, prea modern, prea monden – este cea care ne ajută să înaintăm împreună. Fără această virtute a comuniunii între oameni nu vom putea construi o lume mai bună pentru toți. Fără smerenie vrem o lume bună doar pentru noi, sau mai întâi pentru noi. Fără smerenie pierdem simțul realității, ne creăm o imagine ireală și prea bună despre noi (Ps 131).

Atunci când nu zădărnicim harul lui Cristos revărsat asupra noastră prin sacramente, trecerea tămăduitoare a timpului ne maturizează și îmbrățișăm cu drag smerenia. Ea devine filtrul vieții noastre. Protejați de ea, mândria nu trece pragul casei noastre, iar faptele și cuvintele noastre nu au izul mucegăit al orgoliului. „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (Iac 4,6), pe cei smeriți îi ține de mână. Ba chiar mai mult: îi înalță așa cum numai un Dumnezeu iubitor de oameni poate să o facă (Lc 1,52).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).