Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Preasfânta Inimă a lui Isus’ Category

Cine este preotul?

Posted by Paxlaur pe 23/06/2017

Tu esti preot in veciSărbătorind Preasfânta Inimă a lui Isus și Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfințirea Preoților fiecare creștin trebuie să se lase pătruns de această întrebare: Cine este preotul?

Monseniorului Helder Pessoa Camara (1909-1999), arhiepiscop şi teolog brazilian, cunoscut ca părintele săracilor, povestea că dorind să intre în seminar a avut de întâmpinat împotrivirea tatălui său ateu. Sătul de insistenţele sale de a deveni preot, tatăl i-a pus: „Măi băiete, văd că ne tot baţi la cap cu prostiile tale, cum că vrei să te faci preot. Dar tu ştii ce înseamnă să fii preot? Chiar ştii tu ce este un preot?”. Atunci, de la acel om, tatăl meu, un bărbat care nu umbla la biserică şi care era pornit împotriva preoţilor, am învăţat cea mai frumoasă definiţie a preotului. El mi-a spus: „Măi băiete, tu ştii ce înseamnă să fii preot? Tu ştii că preotul nu poate să se închidă în el însuşi? Că preotul nu-şi mai aparţine sieşi, ci aparţine lui Dumnezeu şi oamenilor. Mai ales oamenilor, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de noi. Însă ceea ce vrea Dumnezeu este să-i slujim pe oameni”.

Preotul este un semn care stârneşte împotrivire, mirare: într-o lume care se zbate să adune într-un mod egoist, preotul este cel care (se) dăruieşte plin de altruism. Într-o lume care aclamă forţa răzbunării, a dreptăţii sângeroase, preotul cheamă la iubire, la iertare, reluând strigătul lui Cristos: „Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc” (cf. Lc 6,27-28). Într-o lume plină de fapte care strigă „Noi nu avem nevoie de Cristos şi de Biserica sa”, preotul vine şi spune: „Nu vă fie teamă. Deschideţi-vă larg inimile în faţa lui Cristos. Numai Cristos ştie ce se află în inima omului”.

Isus însuși ne spune cine sunt preoții: „Voi sunteţi prietenii mei, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi roade” (In 15,14-16). Preotul trebuie să fie prietenul lui Cristos.

Preoţii sunt cei cărora Isus le încredinţează secretele inimii sale: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (In 15,11). Isus ne vrea plini de bucurie. Un preot trist, lipsit de entuziasmul fericirii, nu va convinge niciodată. Tristețea înseamnă lipsa speranței și prezența păcatului.

Nu există preoţie pentru care Sfânta Fecioară Maria să nu fie un model şi totodată un sprijin. În preoţi se regăsește viaţa Mariei. Ce a fost esenţial la ea? Grija faţă de Isus: grija să-l primească, să-l crească, să-i păstreze cuvintele în inimă, să-l prezinte altora cu mesajul: „Faceţi tot ce vă va spune!”. De fapt, aceasta este misiunea preotului: să aibă grijă de Cristos slujindu-l în oameni.


Cristos i-a dat preotului vocaţia de a uni Cerul cu pământul.
El este cel care coboară Cerul în viaţa şi inima omului.


Astăzi, peste câteva ore, în catedrala romano-catolică din Iaşi, 13 tineri vor fi hirotoniţi întru Preoţie, vineri, 23 iunie 2017 (Sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus), prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.

După mai mulţi ani de formare umană, intelectuală şi spirituală, cei 13 de diaconi vor fi hirotoniţi preoţi: 8 pentru Dieceza de Iaşi şi 5 călugări franciscani conventuali.

Liturghia de hirotonire, care va începe la ora 11.00, în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, va fi prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Vor participa: PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, superiori ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali, profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi.

După proclamarea Evangheliei, candidaţii vor răspunde prezent la auzirea numelui şi vor face un pas în faţă. După ce toţi vor declara înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei, episcopul va primi din partea lor promisiunea de ascultare şi respect. În timp ce diaconii aspiranţi la preoţie vor sta prosternaţi cu faţa la pământ, se va cânta Litania tuturor sfinţilor, după care vor avea loc impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare. Cei hirotoniţi vor îmbrăca hainele specifice preotului (stola şi ornatul), iar apoi vor avea loc ungerea mâinilor cu sfânta crismă, înmânarea pâinii şi vinului şi vor primi sărutul păcii.

Ca pregătire apropiată pentru Preoţie, candidaţii au făcut câteva zile de exerciţii spirituale (rugăciune şi meditaţii) la Luncani, judeţul Bacău, (fraţii franciscani în perioada 10-15 iunie, cu pr. Bogdan Emilian Balaşcă, OFMConv.; diaconii de la Seminarul din Iaşi în perioada 15-21 iunie, cu pr. Iosif Iacob).

După hirotonire, în una dintre următoarele duminici (25 iunie sau 2, 9 iulie), preoţii nou-sfinţiţi vor celebra prima sfântă Liturghie în localităţile natale. La 1 august vor începe misiunea pe care o vor primi din partea superiorilor.

Alţi doi tineri care au studiat la Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, vor fi sfinţiţi preoţi joi, 29 iunie, în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti; ei vor sluji în Arhidieceza de Bucureşti.

Hirotonirea întru Preoţie este o împlinire pentru candidaţi şi o bucurie pentru părinţii şi rudele candidaţilor, precum şi pentru Biserică. Mare este darul pe care-l vor primi şi mare este taina aşezată în mâinile lor.

„Iată ce aş vrea să spun preoţilor tineri – sublinia papa Francisc celor zece preoţi pe care i-a hirotonit în Duminica Vocaţiilor (1 iunie 2017): voi sunteţi aleşi, sunteţi dragi Domnului! Dumnezeu vă priveşte cu duioşie de Tată şi, după ce a făcut ca inima voastră să se îndrăgostească, nu va lăsa să şovăie paşii voştri. În ochii săi sunteţi importanţi şi el are încredere că veţi fi la înălţimea misiunii la care v-a chemat”.

Biroul de Presă
Pr. Cornel Cadar
http://www.ercis.ro


Persoane de contact:

– pr. Cornel Cadar (tel. 0745/850844; email: cornel@ercis.ro);

– pr. Claudiu Bulai (tel. 0746/407635; email: claudiu@ercis.ro)

* * *

Candidaţii la Preoţie:

  • Pentru Dieceza de Iaşi:

    1. Alois Cancel (Faraoani, 01.01.1991)

    2. Liviu Marian Focioroş (Moineşti, 26.08.1991)

    3. Valentin Giurgică (Gherăeşti, 14.02.1991)

    4. Mihail Andrei Iacob (Săbăoani „Sfântul Mihail”, 01.04.1990)

    5. Ciprian Miclăuş (Valea Seacă, 08.03.1991)

    6. Iulian Năiţă (Butea, 12.07.1991)

    7. Cristian Nistor (Pustiana, 14.04.1980)

    8. Iulian Sescu (Săbăoani „Sfântul Mihail”, 20.06.1991)

  • Pentru Arhidieceza de Bucureşti: (vor fi hirotoniţi la 29 iunie)

    1. Cătălin Alexandru Mititelu (Târgu Trotuş, 08.10.1990)

    2. Robert Petrişor (Bucureşti „Adormirea Maicii Domnului”, 19.11.1990).

  • Pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali:

    1. Marius-Andrei Blaj (Sagna, 01.06.1989)

    2. Robert Cojoc (Berzunţi, 15.11.1989)

    3. Paul-Aurel Işciuc (Satu Nou-Rediu, 07.04.1989)

    4. Andrei Mîrţ (Pildeşti, 26.10.1989)

    5. Mihai Percă (Săbăoani „Înălţarea Sfintei Cruci”, 10.02.1988).


23 iunie 2017 

† PREASFÂNTA INIMĂ A LUI ISUS;
Sf. Iosif Cafasso, pr.
Dt 7,6-11; Ps 102; 1In 4,7-16; Mt 11,25-30

LECTURA I
Domnul v-a îndrăgit şi v-a ales.
Citire din cartea Deuteronomului 7,6-11
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor: „Tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii pentru el un popor ca parte a lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. 7 Nu pentru că aţi fi mai numeroşi decât toate popoarele v-a iubit Domnul pe voi şi v-a ales – voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele -, 8 ci pentru că Domnul vă iubeşte şi a ţinut jurământul pe care l-a jurat părinţilor voştri; de aceea Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei şi din mâna lui Faraon, regele Egiptului. 9 Să ştii că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care îşi ţine alianţa şi îndurarea faţă de cei care îl iubesc şi păzesc poruncile lui până la a mia generaţie. 10 Dar răsplăteşte fiecăruia dintre cei care îl urăsc spre a-i pierde şi nu întârzie să răsplătească fiecăruia dintre cei care îl urăsc. 11 Păzeşte poruncile, hotărârile şi judecăţile pe care ţi le poruncesc eu astăzi ca să le împlineşti!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.6-7.8 şi 10 (R.: cf. 17)
R.: Mila Domnului rămâne fără încetare peste cei care se tem de el.

1 Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu dragoste şi îndurare. R.

6 Domnul face dreptate şi judecată dreaptă
tuturor celor care suferă asuprire.
7 El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate, fiilor lui Israel. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
10
El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a iubit.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-16
Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu! 8 Cine nu iubeşte nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. 9 Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el. 10 În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 11 Iubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii. 12 Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodată. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. 13 Prin aceasta cunoaştem că rămânem în el şi el în noi: ne-a dat din Duhul său. 14 Iar noi am văzut şi dăm mărturie că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii. 15 Oricine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu. 16 Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 11,29ab
(Aleluia) „Luaţi asupra voastră jugul meu, spune Domnul, şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sunt blând şi smerit cu inima.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,25-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. 26 Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. 27 Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze. 28Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! 29 Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre! 30 Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in (spre) Preoţie, Luna iunie: inima lui Isus, Preasfânta Inimă a lui Isus, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

„Colţul de rai” după care suspină sufletul nostru

Posted by Paxlaur pe 01/06/2017

Odihna si urcus sub privirea Fecioarei„Nu găsim nimic rău în omul acesta” (Fap 23,9), au spus despre Apostolul neamurilor. Iar inima noastră tresaltă de bucurie și se umple de dorința nevinovăției, ascultând despre asemănarea care era între sfântul Paul și Isus, Domnul și Dumnezeul nostru. Și despre Isus au spus la fel, prin vocea lui Pilat: „L-ați adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului și, iată, judecându-l în fața voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzați. De altfel, nici Irod, căci ni l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera” (Lc 23,14-16). Oameni nevinovați, inimi curate. Oare despre noi ce se va spune în ziua judecății? Cum este inima noastră? Cât semănăm noi cu Cristos? Ce fericire să fii asemenea Domnului și învățătorului tău: nevinovat! Însuși Isus s-a rugat pentru noi, cum ascultăm chiar astăzi în sfânta Evanghelie: să fim desăvârșiți în unirea cu el și între noi, desăvârșiți în asemănarea cu el, Domnul și Dumnezeul nostru (cf. In 17,23).

În luna iunie, în comunitățile noastre răsună: „Isuse cu inima blândă și smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta”. Da, invocăm harul de a avea și noi o inimă blândă, smerită, atentă, generoasă, gingaşă, iubitoare, tămăduitoare, plină de compasiune faţă de cei aflaţi în suferinţa trupului sau a sufletului. Astăzi, în mod deosebit, îi cerem Domnului o inimă nevinovată.

Doamne, astăzi, la început de lună, cinstim inima ta preasfântă. Venim la tine, Doamne, noi cei osteniţi şi împovăraţi. Alergăm la adăpostul răcoros al inimii tale, locul unde fiecare suflet îşi găseşte odihna. Inima ta este „colţul de rai” după care suspină sufletul nostru împovărat de greutăţile zilei şi apăsat de păcatele provocărilor cotidiene. Venim la tine, căci întâlnirea cu tine este momentul de odihnă al inimilor noastre.

Venim la tine, Doamne, pentru că vrem să fim asemenea ţie: nevinovați! Totodată, vrem să purtăm şi noi povara semenilor noştri. Vrem să fim alinare pentru cei din jurul nostru. Dar mai ales, Doamne, vrem să avem şi noi o inimă blândă şi smerită, asemenea inimii tale. Să fim calmi, liniştiţi, blânzi cu cei din jurul nostru. Să nu ne enervăm, să nu ne supărăm, să nu ţipăm. Vrem să nu mai jignim, să nu mai vorbim de rău, să nu mai fim răutăcioşi. Pune în noi, bune Isuse, marele har al smereniei. Este atât de mare şi puternică ispita mândriei, a iubirii deşertăciunii, a ataşării de ceea ce e vrednic de dispreţ. Iar noi suntem atât de slabi fără ajutorul tău.

Sufletul nostru caută alinare, odihnă şi pace. Doar la tine, Doamne, le putem găsi. Arată-ne calea pe care trebuie să mergem pentru a evita oboseala pe care păcatul o aduce în viața noastră atunci când nu suntem uniți cu tine, atunci când nu suntem asemenea ție!


Viața trăită cu blândețe, în smerenie și nevinovăție
este o rugăciune pentru unitate.


1 iunie 2017 

Joi din săptămâna a 7-a a Paştelui
Sf. Iustin, filozof m. **
Fap 22,30;23,6-11; Ps 15; In 17,20-26

LECTURA I
Trebuie să dai mărturie şi la Roma.
Citire din Faptele Apostolilor 22,30; 23,6-11
În zilele acelea, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat Paul de iudei, tribunul l-a dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinedriul. Apoi l-a dus pe Paul şi l-a pus înaintea lor. 23,6 Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în învierea morţilor”. 7 Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între saducei şi farisei, iar adunarea s-a dezbinat – 8 căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger şi nici duh, pe când fariseii mărturisesc şi una, şi alta. 9 S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat şi au protestat cu vehemenţă, zicând: „Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?” 10 Fiindcă cearta se înteţea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâşiat de ei, a dat ordin ca o grupă de soldaţi să coboare, să-l ia din mijlocul lor şi să-l aducă în fortăreaţă. 11 În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
(16),1-2a şi 5.7-8.9-10.11 (R.: 1)
R.: Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în tine îmi caut refugiu!
sau:
Aleluia.

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!
2a I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu”.
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,21
(Aleluia) „Toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie desăvârşiţi în unire!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,20-26
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicând: „Tată sfânt, nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine. 24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am revelat numele tău şi-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

Cuvântul Domnului

Posted in Luna iunie: inima lui Isus, Preasfânta Inimă a lui Isus, Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Un loc unde să ne odihnim

Posted by Paxlaur pe 13/06/2015

Inima lui IsusIstoria şi actualitatea cultului Preasfintei Inimi a lui Isus

Nu m-aş mira dacă într-o zi sau alta, papa nostru Francisc ne-ar dărui o enciclică despre Preasfânta Inimă a lui Isus. Nu văd referinţă mai adecvată decât Inima lui Cristos pentru a ne arăta cum să trăim Anul Sfânt al Milostivirii. Papa ne spune în document: „Arhitrava care susţine viaţa Bisericii este milostivirea. Totul din acţiunea sa pastorală ar trebui să fie învăluit de duioşia cu care se îndreaptă spre credincioşi; nimic din vestirea sa şi din mărturia sa faţă de lume nu poate să fie lipsit de milostivire. Credibilitatea Bisericii trece pe drumul iubirii milostive şi compătimitoare. Biserica «trăieşte într-o dorinţă inepuizabilă de a oferi milostivire»” (nr. 10).

Apoi, făcându-ne să reflectăm asupra faptelor de milostivire spirituale şi trupeşti, papa ne spune că milostivirea nu numai că trebuie s-o primim de la Dumnezeu, ci s-o trăim şi s-o practicăm faţă de alţii. Şi referinţele sale continue la revoluţia duioşiei sunt o pedagogie reînnoită pentru a trăi acest timp dificil pentru persoane, pentru familii, pentru societate şi pentru naţiuni. Spiritualitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, departe de a cădea în forme de sentimentalism şi de devoţionism, ne oferă multe motive semnificative pentru a învăţa să primim harul milostivirii lui Dumnezeu şi să avem baze solide pentru această dorinţă de sfinţenie pe care Biserica vrea s-o alimenteze în credincioşi.

Cred că este important a recunoaşte că mai ales femeile trebuie să ştie să fie icoane de milostivire în locul în care sunt chemate să trăiască. Ştim din experienţă că femeile sunt cele dintâi care trebuie să asume rolurile milostivirii faţă de familie, faţă de copii, faţă de persoanele dificile şi îndeosebi faţă de bolnavi, neputincioşi, suferinzi. Şi Preasfânta Inimă a lui Isus a revelat mai ales femeilor misterele iubirii sale şi le-a făcut părtaşe de acea duioşie pe care Inima sa de Tată, de Frate, de Prieten, de Mire şi de Mântuitor a voit s-o manifeste pentru a favoriza apropierea noastră de El.

Recitind Revelaţiile Iubirii Divine de Iuliana de Norwich, mistică engleză din 1300, m-au impresionat aceste cuvinte: „Este aşa de adevărat că Dumnezeu este Tatăl nostru cum este Mama noastră (…). Duioşia unei mame este cea mai mare intimitate, cea mai mare apropiere şi este cea mai sigură şi adevărată. Această duioşie nu s-ar putea și nici nu ar trebui să se realizeze pe deplin decât în Isus”. Întâlnirea personală cu Stăpânul vieţii ne predispune să înţelegem că avem nevoie de milostivire pentru a o putea dărui celui care are atâta nevoie de ea.

Iuliana de Norwich vorbeşte şi despre bucuria care se simte în experienţa acestei duioşii a Inimii lui Cristos şi întărirea care derivă din ea. Desigur, marile mistice al Preasfintei Inimi ne vorbesc în mod aşa de afectiv despre Dumnezeu încât ne impresionează şi chiar ne înfricoşează, pentru că acel nivel de intimitate cu Isus – aşa încât să-şi însuşească sentimentele care au fost ale lui Cristos – comportă şi împărtăşirea Pătimirii Inimii lui Isus.

Însă, de fapt, nimeni nu poate să fie scutit de „pătimirea” pe care această viaţă o rezervă tuturor, în special atunci când se împărtăşesc şi se practică criteriile din Evanghelie. Aceste mistice ne spun că Pătimirea lui Isus este izvor de mângâiere şi de forţă în momentul durerii, al dezolării, al singurătăţii. Tot aşa şi una dintre ultimele mistice, sfânta Faustina Kowalska. De câte ori citim din aceste mistice care au avut darul de a se odihni pe Inima lui Isus, ca sfânta Margareta Maria Alacoque.

Câte situaţii le trăim zi după zi mai ales în familii, care cer rugăciuni, întărire, sprijin. Cine n-ar dori să odihnească pe Inima lui Isus în atâtea momente dificile din propria viaţă?

Consideră că în mod greşit evlavia faţă de Preasfânta Inimă este considerată depăşită pentru că este intimistă şi mai puţin adaptată la mentalitatea timpului nostru, pentru că ea este o exprimare înaltă a spiritualităţii creştine; este fundamentul pentru a practica faptele de milostivire spirituale şi trupeşti în sens creştin şi nu pur umanitar, şi poate să fie cu adevărat o bază pastorală pentru noua evanghelizare. De fapt, întâlnirea cu milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi ne dă posibilitatea de a practica milostivirea faţă de alţii.

Trei sunt aspectele spiritualităţii Preasfintei Inimi pe care le consider foarte bune pentru viaţa noastră şi astăzi. Unul este rugăciunea care ne face să ne însuşim sentimentele Inimii lui Isus. El însuşi ne-a spus: „Învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29) şi pentru a învăţa este nevoie „să fim” cu El, cu Cuvântul său, cu Evanghelia sa. Această şcoală este singura şcoală adevărată de formare creştină, este o şcoală la care se învaţă cu şi pentru ce să-i iubim pe ceilalţi. Adoraţia euharistică practicată în această devoţiune ne învaţă răbdarea unei iubiri care nu încetează niciodată să ierte, să reînceapă, să înţeleagă şi care nu caută recompense. Vedem în capela noastră de adoraţie zilnică intrând şi ieşind persoane tinere şi în vârstă, mame, taţi, care se opresc ca să se roage în tăcere căutând răspunsuri. Uneori intră trişti şi mâhniţi şi ies senini sau ne lasă nouă datoria să continuăm a ne ruga.

Un alt aspect pe care Preasfânta Inimă ne invită să-l practicăm este repararea, care ne face solidari cu păcatul omenirii şi ne face părtaşi de Pătimirea lui Isus şi a lumii şi ne angajează să face binele acolo unde este răul, să contrastăm împărăţia răului.

Faptele de milostivire spirituale şi trupeşti sunt o formă foarte bună de reparare pentru că ne educă să ieşim din noi înşine, din lucrurile noastre, deschid orizonturile responsabilităţilor noastre şi ne face să privim la un destin mai înalt. O doamnă îmi destăinuia că singurul mod pentru a lupta împotriva depresiei sale cauzate de diferitele drame familiale a fost acela de a se ocupa cu tot sufletul de o misiune africană, unde a înţeles că mii de copii ar fi murit fără ajutorul concret şi durabil al său şi al altor persoane pe care a reuşit să le implice.

Stăpânul vieţii îi dădea viaţă pentru a o putea împărtăşi cu alţii Un om care şi-a pierdut fiica sa foarte tânără într-un accident rutier nu şi-a dat pace până când a înţeles că fiica putea să trăiască în alte „fiice” şi a făcut din aceste tinere abandonate sensul vieţii sale.

Un al treilea aspect care se practică în spiritualitatea Preasfintei Inimi a lui Isus este darul mângâierii pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte când ne încredinţăm duioşiei Inimii sale. De altfel, Isus a spus asta în Evanghelie: „veniţi la mine voi toţi care sunteţi osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Această mângâiere este darul răscumpărării care ne aduce nouă duioşia lui Dumnezeu, aşa cum reiese din Scrisoarea a doua către Corinteni la primul capitol: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisoseşte şi mângâierea noastră. Aşadar, dacă suntem în necaz, suntem astfel pentru mângâierea şi mântuirea noastră. Dacă suntem mângâiaţi, suntem astfel pentru mângâierea care vă întăreşte ca să suportaţi cu statornicie pătimirile pe care le îndurăm şi noi”.

Un lucru care se înţelege tot mai bine în practicarea creştinismului este că nu putem să mângâiem pe nimeni dacă Dumnezeu mai înainte nu ne mângâie pe noi. Şi această mângâiere vine în modurile cele mai diferite, adesea fără ca noi să ne dăm seama dea sta.

Într-o întâlnire internaţională despre emigraţie, un preot ne-a povestit experienţa sa în timp ce se afla la graniţa Cambogiei într-un lagăr cu sute şi sute de refugiaţi. Era singurul preot catolic, nu existau alţi catolici cu care să împărtăşească măcar credinţa şi speranţa, în afară de caritate. Treceau zilele şi nu reuşea să facă nimic, oamenii care-l înconjurau nu înţelegeau limbajul său, disperaţi în căutarea a ceva ce nu venea niciodată.

Astfel preotul, într-o noapte, s-a gândit să plece; cunoştea un drum de fugă şi nişte ascunzători. A trecut cu uşurinţă de controale şi s-a trezit singur între o pădure şi alta mergând fără să ştie încotro merge. A mers toată noaptea şi când a ajuns într-un loc care părea sigur, obosit şi epuizat s-a trântit la pământ lângă un copac şi a adormit. N-a ştiut niciodată câte ore au trecut. Când s-a trezit încă buimac, a simţit în jurul său un zgomot straniu de oameni şi trezindu-se complet a văzut pe toţi, sau aproape pe toţi oamenii pe care-i părăsise în lagărul de refugiaţi, care stăteau acolo, în jurul lui. Nu înţelegea, credea că visează, însă cineva i-a clarificat situaţia: el plecase şi ei nu mai aveau nicio speranţă de care să se agaţe, el era unica mângâiere. Nu el, iubirea inimii lui Dumnezeu care locuia în el. Şi l-au urmat.

(De Maria Barbagallo
După L’Osservatore Romano, 12 iunie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in E bine de ştiut, Preasfânta Inimă a lui Isus | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: