O vizită prin Vatican înseamnă și o porție uriașă de cultură, de artă și de teologie. Aceasta atât în Piața și Bazilica „Sfântul Petru”, cât și în Muzeele Vaticane.

Printre operele de artă din aceste locuri, poate fi contemplată și întâlnirea dintre Leon cel Mare și Attila. Această întâlnire legendară poate fi admirată atât în Muzeu, în „Stanza di Eliodoro”, unde se găsește fresca realizată de Raffaello (1513-1514), cât și în Bazilică „Sfântaul Petru”, în altarul de marmură realizat de Alessandro Algardi (1646-1653). Aceasta din urmă este considerată de specialiști una dintre cel mai „faimoase lucrări sculpturale ale barocului roman pentru realismul și sobrietatea sa”.

Aceste opere nu sunt doar un simbol, nu sunt o „figură de stil”, ci sunt un semn al Providenței, sunt un semn al prezenței lui Dumnezeu în lume. Ele ne amintesc atât de Providența divină, cât și de oamenii pe care Dumnezeu i-a rânduit la cârma Bisericii, succesorii sfântului Petru, pentru a o apăra și însufleți în zi de zi. Aceștia din urmă, papii – repetând în fiecare zi cuvintele sfântului Petru în întreaga Biserică și pentru întreaga omenire: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” – ne apără și astăzi de (noul) păgânism. 

Sfântul papă Leon cel Mare, sărbătorit în fiecare an la 10 noiembrie, ne amintește care este misiunea și demnitatea noastră în Biserică: 

    Întreaga Biserică a lui Dumnezeu este organizată în grade ierarhice distincte, în aşa fel încât întregul trup sacru să fie format din diferite mădulare. Însă, aşa cum spune Apostolul, noi toţi suntem una în Cristos (cf. Gal 3,28). Împărţirea funcţiilor nu este de aşa natură încât să împiedice ca fiecare parte, oricât de mică, să fie legată de cap. Aşadar, preaiubiţilor, prin unitatea credinţei şi a Botezului, există între noi o comuniune indisolubilă pe baza unei demnităţi comune. Acest lucru îl afirmă apostolul Petru: Și voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos (1Pt 2,5), şi mai apoi: Voi sunteţi un neam ales, o preoţie împărătească, o naţiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu (1Pt 2,9).

    Toţi cei care sunt renăscuţi în Cristos dobândesc demnitate regească prin semnul crucii. Apoi, prin ungerea Duhului Sfânt, sunt consacraţi preoţi. Deci nu există numai acea slujire specifică proprie ministeriului nostru, deoarece toţi creştinii sunt înzestraţi cu o carismă spirituală şi supranaturală care îi face părtaşi de neamul regesc şi de oficiul preoţesc. Oare nu este o funcţie regească faptul că un suflet, supus lui Dumnezeu, îşi conduce trupul? Oare nu este o funcţie preoţească a-i consacra Domnului o conştiinţă curată şi a-i oferi pe altarul inimii jertfele nepătate ale cultului nostru? Prin harul lui Dumnezeu, aceste funcţii sunt comune pentru toţi. Însă, cât vă priveşte, este ceva sfânt şi lăudabil faptul că vă bucuraţi pentru ziua alegerii noastre ca de o cinste personală a voastră. Astfel, întregul trup al Bisericii recunoaşte că acel caracter sacru al demnităţii pontificale este unic. Prin ungerea sfinţitoare, el se revarsă cu îmbelşugare mai mare în gradele mai înalte ale ierarhiei, dar nu lipseşte nici din gradele mai joase.

    Aşadar, preaiubiţilor, comuniunea tuturor cu Scaunul Apostolic este un mare motiv de bucurie. Însă o bucurie mai genuină şi mai înaltă va fi pentru noi dacă nu vă veţi opri la luarea în considerare a sărmanei noastre persoane, ci, mai curând, a gloriei fericitului apostol Petru. Aşadar, să fie celebrat, în această zi vrednică de cinste, mai ales cel care s-a aflat aproape de izvorul carismelor şi a fost umplut de el. Iată de ce multe prerogative erau exclusiv ale persoanei sale şi, pe de altă parte, nimic nu s-a transmis succesorilor care să nu se găsească deja în el. Atunci Cuvântul făcut trup locuia deja în mijlocul nostru. Cristos se dăruise deja total pe sine pentru răscumpărarea întregului neam omenesc.

„Din Predicile sfântului Leon cel Mare, papă
(Pred. 4, 1-2: PL 54, 148-149)
Slujirea specifică a misiunii noastre”

Să ne rugăm în această zi pentru ca prezența noastră în această lume, faptele, cuvintele și, mai ales, gândurile noastre, să se împotrivească fățiș noului păgânism. E rândul nostru să oprim răul la porțile caselor și inimilor noastre, așa cum a făcut Leon cel Mare. Cred că e timpul să facem și noi ceva, nu doar să așteptăm „minuni” și oameni mari. Așa mici și nevrednici cum suntem, suntem tocmai ceea ce Dumnezeu a ales, fără niciun merit din partea noastră și fără nicio laudă. Este cuvântul Domnului, prin sfântul Paul, cel care ne asigură: „Fraţilor, cugetaţi la chemarea voastră: nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu sunt mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, însă Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,26-29). E rândul nostru să facem ceva pentru Biserică și pentru lume! 

Să ne rugăm împreună cu întreaga Biserică: „Dumnezeule, care nicicând nu îngădui ca porțile iadu­lui să biruiască asupra Bisericii tale, întemeiată de tine pe stânca apostolului Petru, te rugăm ca, prin mijlocirea sfântului papă Leon, să o păstrezi statornică în adevărul tău și să o ocrotești în pace netulburată. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.