Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Sfânta Monica’ Category

Monica

Posted by Paxlaur pe 27/08/2017

Sfanta_MonicaDupă ce timp îndelungat s-a rugat: „Ascultă, Doamne, rugăciunea mea și pleacă-ți urechea la strigarea mea, nu fi surd la lacrimile mele (Ps 39,13), sfânta Monica a putut cânta: „Te laud, Doamne, din toată inima, pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele”. Împreună cu ea, îl lăudăm pe Domnul pentru că își pleacă privirea spre rugăciunile și suferințele noastre și ne strânge lacrimile într-un urcior (cf. Ps 56,9). Îl lăudăm pentru că, dincolo de suferințe, ne poartă la mărturisirea credinței: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu”.

Această mărturisire de credință a cerut-o sfânta Monica pentru soțul ei, Patriciu, și pentru fiul ei, Augustin. Atât de mult s-a rugat și a plâns încât sfântul Ambroziu a consolat-o, spunându-i: „Este imposibil ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”. Oare ochii noștri mai cunosc lacrimile de pocăință sau lacrimile prin care implorăm harul convertirii pentru cei dragi ai noștri?

Sfânta Monica poate fi descrisă în aceste cuvinte atât de simple: „soție și mamă exemplară”. Câtă nevoie are omenirea tocmai de astfel de femei care se pot încadra cu desăvârșire în aceste categorii atât de nobile! Spre deosebire de femeile timpului ei (sfânta Monica s-a născut la Tagaste, în anul 332), multe din doamnele timpului nostru refuză tocmai aceste splendide chemări: de a fi soții și mame exemplare.

Totodată, spre deosebire de multe dintre femeile moderne, doamnele altor timpuri se îndeletniceau (printre altele!) cu înțelepciunea Scripturii. Această iubire de înțelepciune pe care a manifestat-o sfânta Monica, l-a determinat pe fiul ei să scrie despre ea: „Cuvântul grec filosofia înseamnă iubirea înțelepciunii. Eu aș fi putut să te tratez cu indiferență în scrierile mele, mamă, dacă tu nu ai fi iubit înțelepciunea. Dar tu o iubești mai mult decât mă iubești pe mine, și eu știu cât mă iubești. Tu ai făcut în ea atâtea progrese, încât nu ai tremurat niciodată înaintea morții, care, după cum o afirmă cu toții, reprezintă culmea cea mai înaltă a filozofiei. Oare nu ar trebui să devin în mod spontan un discipol al tău?” Dacă în acele timpuri înțelepciunea își avea izvorul în citirea, meditarea și trăirea cuvintelor Scripturii, astăzi unde-și caută lumea înțelepciunea?

Să ne însușim astăzi rugăciunea Bisericii: „Dumnezeule, mângâietorul celor întristați, care ai primit cu îndurare lacrimile de mamă ale sfintei Monica, pentru convertirea fiului ei, Augustin, dă-ne, te rugăm, harul, prin mijlocirea acestor sfinți, să ne plângem păcatele, și astfel, să dobândim de la tine iertare și alinare”. Să ne rugăm pentru ca femeile să imite viața și iubirea sfintei Monica. Să ne rugăm ca drepturile și demnitatea femeii să fie recunoscute și respectate, iar fiecare femeie să se simtă împlinită prin vocația pe care Domnul i-a încredințat-o.


Dacă vrei să-l mărturisești pe Isus din Nazaret ca Domn și Mesia,
citește și meditează Scripturile.


27 august 2017 

† DUMINICA a 21-a de peste an
Ss. Monica; Cezar de Arles, ep.
Is 22,19-23; Ps 137; Rom 11,33-36; Mt 16,13-20

LECTURA I
Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David.
Citire din cartea profetului Isaia 22,19-23
Aşa vorbeşte Domnul către Şebna, administratorul palatului: „Te voi îndepărta din funcţia ta şi el te va înlătura de la postul tău. 20 În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim, fiul lui Hilchia, 21 îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui. El va fi ca un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda. 22 Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide, nimeni nu va putea să închidă, iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă. 23 Îl voi fixa ca pe un ţăruş în loc sigur şi va fi un tron de glorie pentru casa tatălui său”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 137(138),1-2a.2bc-3.6 şi 8bc (R.: 8bc)
R.: Doamne, bunătatea ta este veşnică. Nu părăsi lucrarea mâinilor tale!

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

6 Oricât de sus ar fi Domnul, el îl vede pe cel umil
şi îl recunoaşte din depărtare pe cel îngâmfat.
8bc Doamne, bunătatea ta este veşnică.
Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale! R.

LECTURA A II-A
Toate vin de la el, prin el şi pentru el.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 11,33-36
O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale! 34 Într-adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul lui? 35 Sau cine i-a dat lui mai întâi, ca să i se dea înapoi?” 36 Căci toate vin de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 16,18
(Aleluia) Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tu eşti Petru; ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-20
În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. 15 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” 16 Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” 17 Isus, luând cuvântul, i-a spus: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. 20 Atunci le-a poruncit discipolilor să nu spună nimănui că el este Cristos.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii, Sfânta Monica, Sfântul zilei | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Sfânta Monica: soţie şi mamă exemplară

Posted by Paxlaur pe 27/08/2011

Sfânta Monica, mama sfântului Augustin (332-387), este comemorată an de an la 27 august. Iată câteva cuvinte despre viaţa ei, aşa cum sunt prezentate în „Martiri şi sfinţi din calendarul roman” , de Enrico Pepe (Sapientia, Iaşi 2007, 450-454)

Cuvântul grec «filosofia» înseamnă iubirea înţelepciunii. Eu aş fi putut să te tratez cu indiferenţă în scrierile mele, dacă tu nu ai fi iubit înţelepciunea. Dar tu o iubeşti mai mult decât mă iubeşti pe mine, şi eu ştiu cât mă iubeşti. Tu ai făcut în ea atâtea progrese, încât nu ai tremurat niciodată înaintea morţii, care, după cum o afirmă cu toţii, reprezintă culmea cea mai înaltă a filozofiei. Oare nu ar trebui să devin în mod spontan un discipol al tău?

Monica se afla cu Augustin la Cassiciaco, aproape de Milano, şi din voinţa fiu­lui, participa la conversaţiile pe care grupul de prieteni le ţinea pe teme reli­gioase şi filozofice. Într-o zi, mama şi-a spus gândul ei cu privire la o anumită problemă şi Augustin i-a cerut lui Alipiu să-l noteze în cartea pe care o scria. Mama s-a mirat: „Ce faci? Nu am auzit niciodată spunându-se că în scrierile voastre pe care le citiţi sunt admise la asemenea dezbateri şi femeile!” De aici, răspunsul fiului, pe care l-am prezentat la începutul acestui articol.

Şi avea dreptate, deoarece Monica a fost tipul de femeie care a ştiut să o imite pe Maria, „scaunul înţelepciunii, stăpâna casei”, şi a reuşit să transmită înţelepciunea în inima fiilor, dând lumii acel geniu care a fost Augustin.

Soţie şi mamă exemplară

S-a născut la Tagaste, în 332, într-o familie creştină înstărită, şi a fost educată în credinţă. Contrar obiceiului timpului, i s-a permis să studieze şi ea a profitat de această oportunitate citind cu mult folos Sfânta Scriptură.

Copilă fiind, la un moment dat, era în pericol să se obişnuiască prea mult cu vinul. Erau, de fapt, mai multe tinere care mergeau să ia vin din butoaiele fami­liei pentru a aduce la masă. Monica i-a prins gustul şi alerga cu plăcere să bea câte un pahar, în ascuns, şi un pahar cerea un altul, până ce ajungea să nu se mai ţină bine pe picioare. Într-o zi, însă, servitoarea, dându-şi seama de acest lucru, în timp ce se certau, i-a spus în faţă fără menajamente: „Eşti o beţivă!”. Monica a plâns de ruşine, şi atunci a spus pentru totdeauna adio vinului.

Când a ajuns mare, s-a căsătorit cu Patriciu, un tânăr legionar ce împlinea diferite funcţii în administraţia locală, care aparţinea unei familii oneste şi cu bunăstare, dar un lucru nu-i plăcea Monicăi: Patriciu încă nu era creştin! Dar cum în viaţă nu le poţi avea pe toate, a acceptat să se căsătorească cu el, în spe­ranţa că îl va converti.

Viaţa de familie a fost curând animată de sosirea celor trei fii: Augustin, Navigiu, pe care îl regăsim la Milano cu fratele său, şi o fată care, căsătorită şi rămasă apoi văduvă, a ajuns stareţă la mănăstirea feminină din Hippona.

Pentru Patriciu, care îşi respecta şi îşi iubea foarte mult soţia şi fiii, faptul de a se fi căsătorit cu Monica a însemnat un mare noroc, cum se poate constata din cele povestite de fiul lor, Augustin, în Confesiuni.

„Educată la castitate şi cumpătare, ea a fost credincioasă soţului… şi a căutat să-1 câştige pentru tine (Dumnezeule), vorbindu-i despre tine prin elocinţa vieţii sale morale, cu care tu ai împodobit-o, făcând-o iubită şi admirată de dânsul. Ea a tolerat infidelităţile soţului cu atâta resemnare, încât niciodată nu s-a certat cu el din această cauză… El era, în ciuda acestui fapt, foarte afectuos, dar uneori şi irascibil. Ea nu opunea rezistenţă soţului când se mânia, nici prin fapte şi nici prin cuvinte. Apoi, când mânia dispărea şi revenea liniştea, la momentul opor­tun, îşi prezenta propriile justificări privind modul său de a fi, dacă s-ar fi întâm­plat ca el să se tulbure din vina ei. Multe alte matroane, deşi aveau soţi mai blânzi, purtau semnele bătăilor, chiar faţa desfigurată şi, vorbind cu prietenele, se plângeau de viaţa bărbaţilor lor. Ea, însă, schimba vorba… Acelea se minunau, deoarece ştiau că ea trebuia să-şi suporte soţul crud, dar nu au auzit-o niciodată plângându-se şi nici purtând vreun semn care să trădeze faptul că Patriciu ar fi bătut-o, sau că ar fi fost, chiar şi numai o dată, vreo ceartă între el şi ea…”

Lacrimile mamei

Când Augustin avea doar 16 ani, Patriciu a murit. Cu un an mai înainte intrase, în catecumenat şi, pe patul de moarte, a primit Botezul. Monica a tre­buit să preia nu numai treburile casei, ci şi administrarea bunurilor. Dar nu acest lucru o preocupa. Necazul ei era Augustin: dacă de mic a fost un copil foarte bun, acum alerga însă după lucrurile acestei lumi şi punea în dubiu însăşi credinţa creştină pe care a supt-o odată cu laptele matern. Ar fi voit să-şi convingă până şi mama să abandoneze creştinismul în favoarea maniheismului. Cu ea nu a reuşit, dar cu fratele său, Navigiu, da.

Augustin îşi continua studiile la Cartagina şi, în acelaşi timp, s-a dedat plăce­rilor vieţii. Monica îl urmărea cu nelinişte şi, după ce a încercat toate mijloacele pentru a-1 readuce pe drumul cel bun, a făcut o ultimă încercare, spunându-i că nu mai este dorit acasă, dacă continuă să trăiască cu sclava sa.

Augustin îşi iubea mama şi ştia că are dreptate, dar nu simţea nevoia să-şi schimbe viaţa. Terminându-şi studiile cu succes, a voit să-şi găsească norocul, plecând din Africa şi îndreptându-se spre Roma. Mama s-a decis să-1 urmeze, dar el, printr-o stratagemă, a lăsat-o la Cartagina şi a plecat cu sclava sa. Acea noapte a fost petrecută de Monica în lacrimi, la mormântul sfântului Ciprian.

Aventura milaneză

Chiar dacă a fost înşelată, ea nu a renunţat la preocuparea sa şi, după câţiva ani, era şi ea la Roma, în căutarea fiului. Dar acesta nu se oprise pentru mult timp în cetatea eternă. L-a găsit la Milano şi, în scurt timp, a avut bucuria de a-1 vedea frecventând şcoala lui Ambroziu şi pregătindu-se pentru Botez împreună cu fratele său, Navigiu, însoţit de tovarăşa de viaţă, de fiul lui şi de Alipiu.

 Monica nu-şi credea ochilor. Rugăciunile ei au fost, deci, ascultate. Nu-i spu­sese oare episcopul: „Este imposibil ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”?

În noaptea de Paşti a anului 387, Ambroziu îi cufunda pe Augustin şi pe pri­etenii săi în izvorul baptismal. Imediat după aceea, africanii s-au retras din nou la Cassiciaco, pentru a medita, pentru a scrie şi pentru a face proiecte de viitor.

Monica îşi făcea şi ea planurile sale. De acum era în vârstă şi nu mai putea rămâne mult timp alături de fiul ei. Voia să-1 ştie în ordine. Pentru că nu putea, din cauza legilor romane, să-1 căsătorească cu femeia cu care îşi trăise viaţa până în acel moment, din cauza condiţiei ei umile, trebuia să aibă grijă de viitorul ei şi al fiului care la Botez primise numele de Adeodat, „darul lui Dumnezeu”. Femeia, din partea ei, era de acord. Dar cine putea să-i ia locul? Era foarte dor­nică să-i găsească o soţie creştină, capabilă să trăiască alături de fiul ei.

Când i-a vorbit lui Augustin despre aceste lucruri, acesta a acceptat aranja­mentul pentru viitorul femeii şi al fiului, dar a zis un „nu” sec unei posibile căsă­torii. Monica a simţit aceasta ca o lovitură, şi numai când fiul ei i-a prezentat motivul, zâmbetul i-a luminat chipul. Da, Augustin era un om nou şi dorea să se întoarcă în Africa şi să folosească moştenirea pentru a fonda o mănăstire şi să trăiască şi el ca un călugăr.

Ultima aventură

Împreună au pornit pe drumul întoarcerii. „Adio, Milano, cu episcopul tău Ambroziu, mai mult un înger decât un om; adio, Roma, cu celebrităţile tale imperiale, dar cufundată încă în lăcomia banului şi a puterii”. S-au oprit la Ostia, închiriind o casă în aşteptarea plecării unei nave. Aici s-a petrecut un fapt mişcă­tor, pe care Augustin îl povesteşte în cunoscuta sa carte Confesiuni. Îl repro­ducem pentru bucuria spirituală a cititorului:

„S-a întâmplat odată că eu şi ea eram singuri, aplecaţi pe pervazul unei feres­tre care dădea în grădina interioară a casei ce ne găzduia, acolo, lângă Ostia, unde, departe de zgomotul asurzitor al lumii, după oboseala lungii călătorii, ne pregăteam să ne îmbarcăm.

Vorbeam singuri cu mare plăcere şi, uitând de trecut, ne proiectam spre viitor, căutând să cunoaştem, în lumina Adevărului prezent, ce eşti tu, condiţia veşnică a sfinţilor, adică acea viaţă pe care ochiul n-a văzut-o, nici urechea n-a auzit-o, nici nu a intrat vreodată în inima omului. Eram plini de dorinţa de a sorbi din apa care vine din izvorul tău, din acel izvor de viaţă ce se găseşte la tine. Spuneam lucruri de acest fel, chiar dacă nu tocmai în modul acesta şi cu aceste cuvinte precise. Totuşi, Doamne, tu ştii că, în acea zi, în timp ce vorbeam astfel şi, între un cuvânt şi altul, această lume cu toate plăcerile sale îşi pierdea înain­tea ochilor noştri forţa chemării sale, mama mea mi-a spus: «Fiule, în ceea ce mă priveşte, eu nu mai găsesc nici o atracţie pentru această viaţă. Nu ştiu ce să mai fac aici, pe pământ, şi pentru ce mă mai aflu aici. Această lume nu mai este un obiect al dorinţelor mele. A existat un motiv pentru care eu doream să mai rămân în această viaţă: să te văd creştin, înainte de a muri. Dumnezeu m-a ascultat mai mult decât aş fi îndrăznit eu să sper, mi-a dat posibilitatea să te văd în slujba sa şi dezrobit de aspiraţiile unei fericiri pământeşti. Ce să mai fac aici?»

Nu-mi amintesc bine ce i-am răspuns. Între timp, în circa cinci zile sau mai puţine chiar, a căzut la pat, având febră. În timpul bolii, într-o zi, a avut un leşin şi, pentru puţin timp, şi-a pierdut cunoştinţa. Noi i-am venit în ajutor, dar ea, revenindu-şi imediat, ne-a privit pe mine şi pe fratele meu, care ne aflam în picioare alături de ea, şi a spus, ca şi cum ar fi căutat ceva: «Unde eram?»

Apoi, văzându-ne tulburaţi din cauza durerii, a spus: «Să o îngropaţi aici pe mama voastră». Eu tăceam, având noduri în gât, şi căutam să-mi ţin lacrimile. Fratele meu, în schimb, a spus câteva cuvinte pentru a exprima dorinţa de a o vedea închizând ochii în patrie, şi nu în ţară străină. Auzindu-l, a făcut un semn de dezaprobare pentru ceea ce a spus. Şi, adresându-mi-se, mi-a spus: «Auzi ceea ce spune?» Şi imediat după aceea, ne-a spus amândurora: «Să îngropaţi acest trup unde vă va plăcea mai mult; nu vreau să vă fie o greutate. Numai acest lucru vi-1 cer, ca oriunde veţi fi, să vă amintiţi de mine la altarul Domnului»”.

După nouă zile de boală, „acel suflet binecuvântat şi sfânt a părăsit acest pământ”. Era 27 august 387. Şi atunci, Augustin a plâns repetând: „Tu m-ai născut de două ori!” Şi avea dreptate. Misiunea Monicăi pe acest pământ se încheiase, după ce semănase în inima fiului iubirea pentru înţelepciune.

Aici puteti găsi sursa fotografiei.

Posted in Sfânta Monica | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Gândul din Evanghelia zilei

Posted by Paxlaur pe 27/08/2011

Astăzi Biserica o comemorează pe sfânta Monica, mama sfântului Augustin. Este femeia care s-a rugat şi a plâns atât de mult pentru convertirea soţului ei şi a fiului ei, încât sfântul Ambroziu i-a spus: „Este imposibil ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”. Şi aşa a fost: şi Patriciu, soţul ei, şi Augustin, copilul ei, au primit botezul!

Cum suntem învăţaţi şi-n Evanghalia din această zi, salvarea noastră vine de la Dumnezeu:

Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” (Lc 7,13)

Posted in Sfânta Monica | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: